Posts Tagged ‘Israel’

DIALOG CU NOAM CHOMSKY

July 4, 2010

Aflat la Paris intre 27 mai si 1 iunie, lingvistul si militantul american Noam Chomsky a tinut mai multe conferinte, urmate de raspunsuri date la unele intrebari ale publicului despre probleme actuale. In numarul din luna iulie 2010 al revistei “Le Monde diplomatique” sunt prezentate extrase din aceasta discutie. Iata de pilda o intrebare si raspunsul la ea:

  • Situatia din Orientul Apropiat pare ca sfideaza o analiza rationala a politicii. Ce este oare rational in comportarea Israelului fata de teritoriile ocupate? Ce e rational in extinderea colonizarilor, inclusiv cele din Ierusalim-Est ? Si, mai ales, ce este rational in sustinerea de facto de guvernul american a unei ocupatii, pe care insa o condamna in cuvinte si care dauneaza raporturilor sale cu lumea araba ? 

Chomsky: Sustinerea de catre Washington a Israelului este foarte rationala. Ea dateaza din 1967, cand St. Unite au preluat stafeta de la Franta. Pe atunci in lumea araba se opuneau doua forte: fundamentalismul musulman, sustinut de SUA, si nationalismul laic, considerat ca principal dusman al puterilor occidentale. Pe scurt, Arabia saudita contra lui Nasser. Israel a distrus nationalismul laic si a sustinut si intarit fundamentalismul musulman aliat al Statelor Unite. Washington a sprijinit atunci militar Israelul, iar statul ebraic a devenit mai mult sau mai putin sacru, ceeace nu era cazul inainte.

In 1970, un alt cadou important. Conform dorintei SUA si a Israelului, Iordania zdrobeste rezistenta palestiniana in asa numitul “septembrie negru”. Siria face cunoscut ca ar putea interveni pentru a-i sustine pe palestinieni. Dar St. Unite erau inca implicate in conflictul din sud-estul asiatic si de aceea au apelat la Israel, cerandu-i sa-si mobilizeze trupele pentru a impiedica interventia Siriei. Siria a dat atunci inapoi. Regatul hashemit, aliat al SUA, a fost consolidat, ca si Arabia saudita. Ajutorul american acordat Israelului a fost de indata multiplicat cu patru. Si de aici toate s-au desfasurat dupa cum se stie.

Cadrul strategic american, numit « alianta periferica » se sprijina pe conducatorii arabi, niste dictatori ce isi controleaza tara si petrolul. Ei trebuie protejati de propria lor populatie. Pentru aceasta St. Unite recurge la o “periferie de jandarmi”, de preferinta nearabi, caci acestia sunt mai eficienti cand e vorba sa ucida arabi. La inceput periferia era alcatuita din Iran, condus pe atunci de sah, de Turcia si de Pakistan. La inceputul anilor 1970, Israel s-a alaturat acestui grup, devenind membru al jandarmeriei. Nixon ii numea “politisti in patrulare” (“cops on the beat”), deci comisari locali cu sediul politiei la Washington.

Dar in 1979 sahul e rasturnat si Iranul e pierdut. Rolul Israelului sporeste iarasi. Statul ebraic facea atunci diferite servicii in lume. SUA nu putea sustine fatis terorismul de stat din Guatemala, din Africa de sud si din alte locuri. Atunci s-a facut apel la o retea de tari, printre care Taiwan, Israel, Marea Britanie (si probabil Franta), pentru a face ele munca murdara. In aceasta privinta Israelul e foarte eficient. E o societate industriala bogata, dotata cu tehnici de varf, cu o mana de lucru foarte calificata, care deci atrage investitiile americane de inalta tehnologie. O seama de industrii militare israeliene au legaturi stranse cu Statele Unite, unde si-au transferat o parte din sectii. Serviciile de spionaj americane si israeliene lucreaza mana in mana din 1950. Pentru industria militara americana, Israel este o binefacere financiara, caci SUA cheltuieste miliarde de dolari pe an pentru a ajuta Tel-Avivul, iar o parte intra in buzunarul lui Lockheed Martin. Iar cand aceasta firma vinde Israelului avioane de ultima generatie, Arabia saudita striga: “Vrem si noi asa ceva!”. Lockheed Martin vinde atunci echipamente de performanta ceva mai slaba Arabiei saudite, care nu prea stie cum sa le foloseasca, dar cumpara cu gramada. Pe scurt, un beneficiu dublu.

Ce pot oferi palestinienii Statelor Unite? Ei sunt slabi, dispersati, nu dispun de nici o resursa si practic de aproape nici un sprijin in lumea araba. Drepturile sunt proportionale puterii. Israel e o tara puternica, ceeace ii confera o seama de avantaje. Deci are si drepturi. Palestinienii sunt slabi, nu au aliati, deci nu au nici drepturi. A sustine pe cei puternici in interesul propriu, reprezinta o politica perfect rationala. Se poate obiecta ca sustinerea data Israelului provoaca opozitia populatiei tarilor arabe, dar asta nu a fost niciodata privita ca o problema serioasa. Noi ne bazam pe dictaturi pentru a zdrobi populatiile si le mai furnizam si arme pentru a indeplini acest obiectiv. Puteti replica ca nu e o decizie buna, dar nu puteti spune ca e irationala. De altfel ea e perfect coherenta cu politicile duse in alte parti, in America latina, in sud-estul asiatic si in alte parti ale lumii. Uneori lucrurile se mai incurca, caci planificarea imperialista nu e perfecta.

Astazi lucrurile sunt putin diferite de cele de mai sus, nu din cauza lui Obama, ci pentru ca Israelul a cotit-o foarte la dreapta. Acolo sufla un vant de paranoia, de ultranationalism, de isterie, care contribuie la banalizarea unor acte irationale, distrugatoare. Dar St. Unite au acum armate pe teren, in Irak si Afganistan, iar ele sunt in pericol din cauza irationalitatii actiunilor israeliene. Generalul David Petraeus a atras recent atentia asupra riscului pe care il creeaza intransigenta israeliana asupra trupelor americane. Nu este exclusa o schimbare de atitudine a politicii americane. Statele Unite sunt o tara foarte sovina, iar cand cineva are de gand sa faca ceva rau soldatilor nostri, ne putem debarasa de el. Israel joaca deci un joc foarte periculos.

 

 

 

BARENBOIM DESPRE ISRAEL

June 11, 2010

Pianistul si dirijorul David Barenboim se implica mai mult decat orice alt renumit om de cultura in aplanarea conflictului din Orientul Apropiat. El a condus concerte in zonele palestiniene si a creat West-Eastern Divan Orchestra, alcatuita din tineri israelieni si arabi. In Israel el a interpretat opere de Richard Wagner, care au fost vehement contestate. Barenboim, nascut in 1942 la Buenos Aires intr-o familie evreiasca ce fugise din Rusia inca in timpul tarismului de teama pogromurilor, a fost un copil minune: primul concert de pian l-a sustinut la varsta de 7 ani. Din 1991 pana in 2006 a fost dirijorul sef al Chicago Symphony Orchestra, iar din 1992 este director general muzical al Operei din Berlin. In cele de mai jos voi reproduce pasaje dintr-un amplu interviu dat saptamanalului « Die Zeit » (10 iunie 2010).

Zeit : Acum vreo zece zile a avut loc o actiune militara israeliana impotriva unui convoi naval condus de activisti pro-palestinieni, ceeace indeparteaza orice speranta de pace. Ce parere aveti despre acest act?

Barenboim: Ingrozitor. Dincolo de aspectul moral, era o prostie. Nici strategic nu inteleg o asemenea actiune. Ce o fi crezut guvernul israelian ca vor fi urmarile ei ? Nu pricep ce se petrece cu mitul inteligentei evreiesti.

 Zeit: Ce intelegeti prin asta?

Barenboim: Atat filosemitii, cat si antisemitii au fost obsedati de mitul inteligentei evreilor, chiar si Wagner (rade). Unde s-o fi ascuns acum aceasta inteligenta?

Zeit: Guvernul israelian argumenteaza cu dreptul la autoaparare.

 Barenboim: Bineinteles. Cand ocupi o alta tara trebuie tot timpul sa te aperi. Israelienii trebuie sa se apere, caci asa au procedat si asa o vor face. Dar asta nu are nimic de a face cu nazismul si Holocaustul, cum lasa israelienii sa se interpreteze. Cand unui palestinian, a carui familie sta din secolul 11 intr-o casa la Jaffa sau Nazaret, i se interzice sa mai stea acolo, acest om ii uraste pe israelieni, dar asta nu are nici o legatura cu Adolf Hitler.

Zeit: Credeti deci ca Israel nu se apara pe sine, ci doar politica de ocupare?

Barenboim: Daca nu ar exista blocada fasiei Gaza, nu ar trebui nici aceste excesive masuri de siguranta si justificari. M-as duce chiar astazi la Gaza, daca as sti ca pot intra si canta acolo. Am avut un asemenea proiect, cu interpreti din cele mai mari orchestre din lume. Dar guvernul israelian nu a permis deschiderea frontierei spre Gaza pentru cateva ore.

Zeit: Ati vorbi cu Hamas? Guvernul israelian il respinge ca partener de discutie.

Barenboim: Daca vrei sa inchei pace, trebuie sa vorbesti cu toate fractiunile adversarului. Israelienii nu voiau sa vorbeasca odinioara nici cu Arafat. Dar cand spui: Nu voi face asta niciodata!, si apoi totusi o faci, inseamna ca esti slab. Israel nu va putea mentine mult timp pozitia asta fata de Hamas si va trebui sa stea de vorba. De altfel lumea a uitat ca Hamas a fost creat initial de Israelul, pentru a-l slabi pe Arafat.

 Zeit: Dar Hamas contesta existenta Israelului.

Barenboim: Ambele parti trebuie sa recunoasca, intr-o forma sau alta, dreptul celeilalte de a fi acolo. Dar Israelul poarta principala raspundere, caci este un stat puternic, in timp ce palestinienii nu au un stat. Asa gandesc eu, dar nu si israelienii.

 Zeit: De ce oare le e asa de greu israelienilor sa se vada ca fiind cei mai puternici?

Barenboim: Ca evrei, noi am trait peste tot douazeci de secole ca minoritate. Uneori evreii au fost bine tratati, alteori – ingrozitor. Si nu ma gandesc doar la Hitler, ci si la Inchizitia spaniola. In 1948 am capatat in sfarsit un stat, in care suntem majoritari. In statul asta nu erau doar artisti evrei sau bancheri evrei, ci si hoti evrei, prostituate evreice, soldati evrei si tarani evrei. Aceasta tranzitie, daca o privesc din partea israeliana, a fost ceva bun. Generatia mea in Israel nu voia sa traiasca intr-un ghetou, sau in diaspora, ci voia sa se integreze ca parte a Orientului Apropiat. Dar visul asta s-a terminat odata cu razboiul din 1967. Dupa victoria impotriva arabilor, a inceput ocuparea pamanturilor arabe si dominarea asupra minoritatii arabe. Aceasta a doua tranzitie nu a fost infaptuita nici intelectual, nici emotional. Sa presupunem ca in ghetoul din Varsovia ocupata de nemti, un copil evreu arunca o bucata de paine uscata la picioarele unui ofiter SS si i-ar fi spus: “Painea asta o fi buna pentru tine, dar nu si pentru mine!”, asta ar fi fost un extraordinar act de rezistenta. Iar acum sunt un soldat israelian in teritoriile ocupate din Cisiordania , am si eu o bucata de paine si trece un refugiat palestinian infometat. Ii arunc iarasi painea si spun acelasi lucru? Nu se mai poate. Cand esti in pozita celui mai tare, devii cinic. Cu timpul ocupatia israeliana a devenit tot mai coloniala. Dar puterile coloniale sunt raspunzatoare pentru calitatea vietii populatiilor locale. Unde sunt scolile si spitalele edificate de israelieni la Ramallah? Unde au construit ei locuinte ieftine pentru cei refugiati?

Zeit: Israelienii spun ca nu au partener de discutie la palestinieni.

Barenboim: Dar palestinienii au cumva un partener? In Palestina este Fatah si Hamas, dar si o cale a treia, Mustafa Bargouti, care sustine “Rezistenta, fara violenta”. In Israel nu exista ceva echivalent. Daca merge tot asa, zilele Israelului sunt numarate. Demografia ne arata ca peste un timp evreii nu vor mai fi majoritari. Ce se petrece acolo azi e apartheid, iar asta nu dureaza. Iar ceeace ma indigneaza e ca multe guverne israeliene, nu numai cel actual, sunt convinse ca au dreptul sa ucida oameni doar pentru ca acestia nu recunosc dreptul la existenta a statului Israel.

 Zeit: Ati spus mereu in privinta situatiei de acolo ca sunteti pesimist pe termen scurt, dar optimist pe termen lung.

Barenboim: Da, dar imbatranesc. Termenul lung devine tot mai scurt (rade).De aceea ma angajez pentru orchestra West-Easter Divan, pe care in 1999 am creat-o impreuna cu intelectualul palestiniano-american Edward Said. La inceput peste jumatate din ei nu cantasera niciodata intr-o orchestra. Iar in 2007 au interpretat “Variationen für Orchester” de Schönberg, una din cele mai dificile piese din repertoriul simfonic. Tinerii din orchestra gandesc altfel decat parintii sau prietenii lor. Caci cand sunt doua adevaruri, un compromis poate functiona doar cand fiecare cunoaste povestea celuilalt, chiar daca raman la opinii diferite. Un israelian si un sirian, stau impreuna in fata partiturii, mananca impreuna, vorbesc si se asculta unul pe altul. Atunci un sirian nu mai poate gandi: “Israelienii sunt toti niste ucigasi”, trebuie sa asculte ce povesteste celalalt. El poate ca nu e de acord, dar trebuie sa inteleaga ca pentru celalalt e un lucru legitim. Iar asta e la fel de valabil pentru un israelian care il asculta pe sirian.

Zeit: De ce nu se intampla asta si in afara orchestrei ?

Barenboim: Societatea israeliana ignora societatea palestiniana. Uneori sunt intrebat: “Cum? Conduci un concert la Ramallah? Pai, aia stiu ce e aia muzica?”. Nu exista curiozitate in Israel, oamenii de acolo traiesc inchisi in comunitatea lor.

Zeit: Cum se explica asta?

 Barenboim: Edward Said era unul dintre cei mai inteligenti oameni pe care i-am intalnit. El mi-a pus de zeci de ori intrebarea asta, dar n-am stiut sa-i raspund. Cum e posibil asta cu un popor ce i-a dat pe Spinoza, Maimonides, Martin Buber? Cu ei poti vorbi cu argumente despre Beethoven, Shakespeare sau Karl Marx, dar cand ajungi la tema palestinienilor, devin complect orbi si surzi. E inexplicabil…

Zeit: Dar care sunt perspectivele?

Barenboim: Alternativele a doua state suverane sau chiar a unui stat unic israeliano-palestinian nu sunt acum reale, situatia e prea disperata. Dar sunt trepte de parcurs pentru asta: Ierusalimul de est sa devina capitala palestiniana, sa se renunte la colonizari si sa se efectueze niste cedari reciproce de teritorii. Problema insa este urmatoarea: arabii vor o solutie pragmatica a conflictului, in timp ce israelienii – una ideologica.

Zeit: Adica israelienii nu vor sa renunte la principiul existentei unui stat evreiesc? Considerati asta ceva ilegitim?

Barenboim: Cel putin asa cum se practica astazi, nu are justificare. Lumea din 2010 nu mai e cea din 1948. iar timpul nu lucreaza in favoarea Israelului. Hegemonia Statelor Unite este in decadere. Vedem cum se ridica noi puteri: China, India sau Brazilia. Vedeti oare un lobby evreiesc la Peking sau New Delhi? Cine ii va mai lua apararea Israelului peste 10 sau 20 de ani?

Zeit: Copiii dvs. au o legatura la fel de stransa ca a dvs. cu Israel?

Barenboim: Nu. Fii mei au un tata care are un pasaport argentinian, unul spaniol, unul israelian si unul palestinian. Mama lor s-a nascut la Moscova, traieste de ani de zile in Germania si are pasaport german. Amandoi fii mei sunt nascuti in Franta, dar calatoresc din cand in cand in Israel, pentru ca unul canta la vioara intr-un ansamblu cameral pe care il dirijeaza sotia mea. Dar unul dintre ei mi-a spus zilele trecute: “M-am saturat. Ce treaba am eu cu Israelul? Mereu suntem tinuti de raspunzatori, doar pentru ca suntem evrei. Asta nu e deloc in regula”.

Intelectualii americani si politica Israelului

May 27, 2010

             Tony Judt este un renumit istoric, care preda cursul de istorie a secolului 20 la New York University. Evreu, el a fost entuziasmat in tinerete de idealurile sionismului si s-a dus in Israel, unde a participat ca soldat in razboiul din 1956 impotriva Egiptului. Cu timpul insa politica statului Israel l-a dezamagit si a inceput sa sustina ca rezolvarea confruntarii israelo-arabe nu se poate obtine decat prin creearea unui stat palestinian independent. O asemenea atitudine i-a iritat pe conducatorii diasporei evreiesti din Statele Unite. In octombrie 2006 Judt era programat sa tina o conferinta la New York cu titlul “The Israel lobby and U.S.Foreign Policy”. Dar David Harris, directorul executiv al lui American Jewish Committee, i-a contactat pe organizatori si, sustinand ca ideile lui Judt sunt daunatoare statului Israel, a reusit sa anuleze tinerea conferintei. Mai mult, Judt a primit amenintari cu moartea pentru atitudinea adoptata. Alte personalitati evreiesti din Statele Unite cu vederi liberale, ca de pilda scriitorul Norman Finkelstein (autor al cartii “A Nation on Trial”), dramaturgul Tony Kushner sau ziaristul Richard Cohen, care au criticat politica Tel Aviv-ului, au indurat in ultimii ani o serie de presiuni pentru opiniile exprimate.

            In 2007 doi profesori, John Mearsheimer de la Chicago University, si Stephen Walt de la Harvard University, au publicat o carte de mare rasunet, despre puterea lobby-ului evreiesc in Statele Unite. In ea au aratat, foarte documentat, ce pagube a adus atitudinea acestui grup de interese asupra politicii externe americane. Conform punctului lor de vedere, sustinerea neconditionata de Statele Unite a politicii israeliene, pune in pericol securitatea atat a Americii, cat si cea de viitor a Israelului. Ei explica, in volumul de aproape 500 de pagini, de ce este atat de greu sa se vorbeasca sau sa se scrie ceva despre puterea lobby-ului pro-israelian: “pentru ca Statele Unite sunt o democratie pluralista in care libertatea cuvantului si asocierii este garantata. Pentru o natiune formata din imigranti, era inevitabil ca se vor alcatui grupe de interese pe baza etnica, care vor incerca sa influenteze politica Statelor Unite pe diferite cai. Americanii cubanezi au influentat mentinerea de SUA a embargoul asupra regimului lui Castro. Americanii armenieni au impins Washingtonul sa recunoasca genocidul turcesc din 1915 asupra natiunii armeniene. In privinta grupului pro-israelian, problema e insa mai complexa. Deoarece unele state refuza inca sa recunoasca Israelul, punerea in discutie a politicii acestui stat este privita de multi americani ca un gest de contestare a insasi existentei tarii in care s-au refugiat evreii salvati din holocaust, adica a locului central al identitatii evreiesti contemporane.”

Cartea lui Mearsheimer si Walt e discutabila in anumite privinte, chiar si numai pentru ca nu pune in balanta si rolul enorm al lobby-ului arab al petrolului, care nu se multumeste doar sa contesteze Israelul in organizatii internationale, ci ii alimenteaza cu armament si munitii pe talibanii din Afganistan. Cartea lor – care a trebuit sa depaseasca numeroase obstacole pentru a vedea lumina zilei – reprezinta insa un studiu esential pentru intelegerea influentei pe care lobby-ul evreiesc american il are asupra politicii externe a Americii.

In prezent lobby-ul pro-Israel are inca in SUA o forta considerabila. ”American Israeli Cooperative Enterprise” subliniaza ca dintre cei 100 membri ai Senatului, 14 sunt evrei. Iar din cei 435 membri ai Camerei Reprezentantilor – 31 (adica 7,1%) sunt evrei. Ceeace este mult pentru o comunitate ce reprezinta doar 2 % din populatia tarii. AIPAC (American Israel Public Affairs Committee) care in SUA este lobby-ul oficial pro-israelian, a avut prima contributie la mesajul adresat recent presedintelui Barack Obama, solicitandu-l sa mobilizeze “comunitatea internationala pentru adoptarea de masuri imediate si radicale” impotriva Iranului. Acest mesaj a fost semnat de 81 senatori si 366 reprezentanti. Cu toate acestea, indeosebi dupa ofensiva asupra teritoriului Gaza, in comunitatea evreiasca americana se fac auzite temeri cu privire la imaginea viitoare a Israelului.

Richard J. Goldstone este un fost inalt magistrat sud-african, care in 1994-1996 a fost acuzatorul principal in investigarea crimelor de razboi din Iugoslavia si Ruanda. In 2009 el a condus Comisia ONU pentru investigarea violarii regulilor internationale ale drepturilor omului in actiunea militara din Gaza, constatand realitatea unor asemenea incalcari atat de Hamas, cat si de Tsahal (armata israeliana). Raportul Goldstone a fost insa repede dat uitarii, datorita combaterii concluziilor lui de catre Israel, dar el a influentat puternic opinia intelectualitatii americane, si mai ales a celei europene.

Imaginea Israelului continua sa se degradeze, ceeace s-a constatat recent cu ocazia desbaterii organizate la New York de asociatia Intelligence Squad si sponzorizata de fundatia Rosenkranz. Dupa schimbul de argumente pro si contra la intrebarea “Trebuie ca Statele Unite sa inceteze relatia speciala pe care o au cu Israelul?”, 49 % din auditoriu a raspuns pozitiv, iar 47 % – negativ. Sunt tot mai multi evrei ce isi relativizeaza acum opinia anterioara neconditionala asupra politicii Israelului. Intr-un articol din ziarul “Le Monde” (22 mai 2010) se mentioneaza cazul filozofului francez Bernard-Henri Levy, care dupa ce a aparat in Franta operatia militara din Gaza, a fost huiduit dupa doua luni la o conferinta la New York. Ulterior, vazand ca sustinerea politicii israeliene se reduce la cercurile cele mai de dreapta ale adversarilor lui Obama, BHL si-a schimbat parerea si a fost initiatorul apelului intelectualilor evrei europeni, in care se exprima temerea ca ”gresala morala a ocuparii terenurilor si a continuarii de noi implantari israeliane in teritoriile palestiniene”, ar putea contribui la “delegitimarea ca stat a Israelului”. Iar pe data de 16 mai, lingvistului si politologului american Noam Chomski i s-a refuzat la frontiera intrarea in Israel, ca urmare a criticarii de el a politicii fata de palestinieni dusa de guvernul acestei tari.

Situatia scaderii prestigiului Israelului nu pare a deranja deocamdata prea mult organizatiile de lobby israeliene. In ce priveste viitorul insa, din ce in ce mai putini apreciaza urmatoarea gluma :  “Bibi Netanyahu doreste atat de mult pacea, incat e dispus sa discute inca 50 de ani despre ea”.

Israel-Palestina: solutiile lui Obama

June 20, 2009

Se stie ca la 4 iunie presedintele Statelor Unite, Barack Obama, a tinut la universitatea din Cairo un discurs considerat istoric, in care – abordand cateva din problemele grave ce framanta astazi lumea – s-a oprit si asupra situatiei dintre israelieni si palestinieni. Pe scurt el a spus ca “legaturile St. Unite cu Israelul sunt indestructibile, caci ele se bazeaza pe relatii culturale si istorice si pe recunoasterea faptului ca aspiratia evreilor spre o patrie proprie are radacini intr-un trecut tragic. Peste tot in lume evreii au fost de secole persecutati, iar antisemitismul a culminat in Europa intr-un holocaust in care au fost ucisi 6 milioane de evrei, mai multi decat actuala populatie a Israelului. A ameninta astazi Israelul cu distrugerea sau a repeta aceleasi prejudecati despre evrei este profund fals si nu serveste decat la starnirea in israelieni a unor amintiri dureroase, impiedicand totodata instaurarea pacii pe care o merita toti oamenii din aceasta regiune a lumii”. Totodata Obama a recunoscut ca “nu trebuie contestat insa ca si palestinienii, musulmani sau crestini, au suferit in cautarea unei patrii. De peste 60 de ani ei suporta suferintele izgonirii, multi asteapta in lagare de refugiati in Iordania de vest, in fasia Gaza si in tarile invecinate dupa o viata in pace si siguranta. Ei suporta zilnic umilintele mari si mici pe care le aduce cu sine ocupatia. Este neindoielnic deci ca situatia palestinienilor este insuportabila, iar St. Unite nu vor intoarce spatele nazuintelor legitime ale palestinienilor dupa demnitate, noi sanse si un stat propriu”. Si el a continuat : “Daca privim acest conflict doar dintr-o parte sau din alta, inseamna sa inchidem ochii in fata adevarului. Singura solutie sta in satisfacerea dorintei ambelor parti : existenta a doua tari in care atat israelienii, cat si palestinienii sa poata trai in pace si securitate. Asta este atat in interesul Palestinei, cat si in interesul St. Unite, in interesul intregii lumi. De aceea doresc sa ma implic personal, cu toata rabdarea si daruirea, in indeplinirea acestui tel. Obligatiile pe care cele doua parti si le-au luat in cadrul asa numitei Road Map sunt clare : pentru ca sa facem posibila pacea, trebuie ca toti, voi si noi, sa ne luam partea de responsabilitate.(…) Palestinienii trebuie sa respinga recurgerea la violenta. Rezistenta prin violenta si asasinate este falsa si nu conduce la nimic. Violenta duce la impas, caci a arunca rachete asupra copiilor dormind sau a exploda o bomba intr-un autobuz nu este un semn de curaj sau de putere. Prin asta nu se castiga autoritate morala, ci ea se pierde. A venit timpul ca palestinienii sa se concentreze asupra ceeace este de edificat. Autoritatea palestiniana trebuie sa-si desvolte capacitatea de guvernare cu faurirea de institutii ce satisfac nevoile cetatenilor. Hamas, care are suportul unor palestinieni, trebuie sa recunoasca ca are si raspundere. Pentru a satisface nazuintele de unire ale palestinienilor, trebuie ca Hamas sa renunte la violenta, sa recunoasca existenta Israelului si a acordurilor incheiate. Totodata trebuie ca si israelienii sa recunoasca ca dreptul la existenta al Palestinei este la fel de important ca si dreptul la existenta al Israelului. St. Unite considera ca infiintarea in continuare de colonii israeliene nu e legitima. Continuarea edificarii lor nu sporeste securitatea Israelului. Iar progresul conditiilor de trai ale palestinienilor, ca parte ale caii spre pace, trebuie sa fie sprijinit si de Israel”. […] In incheierea acestei teme Obama a spus : “Au curs prea multe lacrimi, s-a varsat prea mult sange. Cu totii avem raspunderea de a munci pentru ziua in care mamele copiilor israelieni si palestinieni sa-i vada crescand fara a fi cuprinse de frica, in care tara sfanta a celor trei mari credinte sa fie loc al pacii asa cum l-a prevazut Dumnezeu, in care Ierusalimul sa fie patria sigura si permanenta a evreilor, crestinilor si mahomedanilor, si un loc in care copiii lui Abraham sa poata veni pasnic, ca in istoria lui Al-Isra, in care Moise, Isus si Mohamed – fie-le numele binecuvantat – s-au rugat impreuna.” Cuvantarea lui Obama a fost primita cu satisfactie in aproape toate tarile, inclusiv in cele arabe, desi in ea a spus unele lucruri incomode pentru unii dintre conducatorii lor. Venit din partea unui om care, desi crestin, nu si-a ascuns ascendenta musulmana din partea tatalui, nici anii de scoala petrecuti intr-o tara musulmana – Indonezia – si nici munca sociala dusa in Chicago in randurile celor de credinta islamica, discursul lui a reprezentat o ruptura fata de ideile predecesorului lui, George W. Bush. El a recunoscut ca tine sa lupte impotriva prejudecatilor ce domnesc in privinta Islamului, dar in acelasi timp pretinde sa se combata si in lumea araba prejudecatile fata de America, ca un imperiu interesat doar de propriile interese. In St. Unite traiesc 7 milioane de musulmani al caror nivel de cultura si de viata este superior americanului mediu, si in care exista 1200 de moschei. Inca si mai puternica, desi nu atat de numeroasa, este comunitatea evreiasca in SUA.
Exercitiul de echilibru fragil pe care l-a reprezentat acest discurs s-a vazut peste o saptamana, cand primul ministru al Israelului, Benjamin Netanyahu, a tinut si el o cuvantare la universitatea Bar-Ilam, in mod evident destinata lui Obama. In el Bibi Netanyahu a recunoscut, pentru prima data, oportunitatea unui stat palestinian, insa numai in anumite conditii. In primul rand, ca toti palestinienii – inclusiv deci Hamas – sa recunoasca existenta legitima a Israelului, iar noul stat palestinian sa fie complect demilitarizat. El a mai adaogat ca orasul sfant Ierusalim trebuie sa ramana integral sub autoritatea israeliana, nu a acceptat nici o negociere privind reintoarcerea in tara a refugiatilor palestinieni si a refuzat sa urmeze propunerea americana de oprire a edificarii de noi colonii israeliene pe terenurile pretinse de palestinieni ca apartinand viitorului lor stat. Trebuie recunoscut totusi ca discursul lui Netanyahu a fost remarcabil, el fiind pronuntat de un nationalist ce timp de doua decenii si-a faurit cariera politica luptand impotriva solutiilor pasnice cu palestinienii. “Fac apel la voi, vecini palestinieni, dar si la conducerea Autoritatii Palestiniene. Haideti sa incepem de indata negocierile, fara nici o conditie prealabila”. Apoi, adresandu-se lumii arabe a adaogat : “Sa facem pace. Doresc sa ma intalnesc cu voi oriunde, la Damasc, la Riad, la Beirut sau la Ierusalim”. Dar “in orice acord de pace, trebuie ca teritoriul palestinian sa fie dezarmat, cu garantii ferme de securitate fata de Israel. Daca vom obtine aceste garantii si daca palestinienii recunosc Israelul ca stat al poporului evreu, atunci si noi vom accepta ca acordul de pace sa prevada un stat palestinian demilitarizat alaturi de statul nostru”. El nu a pomenit nimic de teritoriile ce ar putea fi cedate statului palestinian, dar se stie ca palestinienii solicita intreg teritoriul de pe malul drept al Iordanului (West-Bank), unde astazi traiesc 300.000 israelieni si partea de vest a orasului Ierusalim. Netanyahu a mai adaogat: “Nu avem de gand sa facem noi colonii sau sa expropriem terenuri pentru extinderea celor existente. Dar e nevoie sa le creem celor deja instalati sa duca o viata normala. Colonistii nu sunt dusmanii natiunii si nici dusmani ai pacii . Ei sunt fratii nostri si surorile noastre.” In Statele Unite, Casa Alba a salutat acest discurs ca “un important pas inainte”. Ceeace arata insa ca solutia asteptata e departe de a deveni curand realitate.

IMPASUL ALEGERILOR DIN ISRAEL

February 16, 2009

Cu aproape o suta de ani in urma, miscarea sionista, slaba si persecutata, a inceput actiunea de colonizare si de faurire a unui stat al evreilor. Avand Biblia ca drept de proprietate asupra unor teritorii ocupate majoritar de arabi, dar si fluturand capitalul de suferinte indurate de poporul evreu in urma masacrelor naziste, proiectul sionist a reusit sa creeze micul stat al Israelului. Victorioase in razboiul din 1948, dar si in urmatoarele razboaie (1956, 1967 si 1973), fortele israeliene – cu ajutorul mai intai al Frantei – dar apoi al Statelor Unite – s-au impus in fata statelor arabe ce le atacau. Drept urmare in 2002, statele din Liga Araba, inclusiv reprezentantii Organizatiei de Eliberare a Palestinei (OLP), vazand superioritatea armata a Israelului, au recunoscut acest stat in limitele frontierelor sale din 1967. Dar Israelul nu era satisfacut cu aceste granite, si sub diverse guverne a continuat implantarea de noi colonii in teritorii ce nu sunt international recunoscute ca apartinandu-i.
Asa cum scrie Shlomo Sand in ultimul numar din „Le Monde diplomatique“, recenta agresiune israeliana asupra teritoriului Gaza, „a demonstrat ca pentru a proteja viata catorva „soldati evrei“, Israel este gata sa sacrifice mai multe sute de civili „neevrei“. Majoritatea victimelor la Gaza au fost femei, copii, batrani, ucisi de bombardamente aeriene, tiruri din helicoptere, tancuri sau vase de razboi, inainte de intrarea trupelor de infanterie. Nu departe de locurile unde mitologia biblica aminteste de uriasul Goliat, acesta a revenit echipat cu cel mai modern armament. Rolurile s-au inversat, Goliat a devenit evreu si el este cel victorios. Micul David este acum musulman, calcat in picioare dupa confruntari interminabile. Iar pacea a devenit inca odata imposibila“.
Dar conflictul din Gaza a fost provocat tocmai acum si datorita apropierii alegerilor pentru Knesset, fiecare partid dorind sa demonstreze electoratului ca va continua politica dura fata de palestinieni, indiferent de venirea la Casa Alba a unui presedinte cu tendinte pacifiste. Nu este complect indiferent daca acum, dupa ce se cunosc rezultatele scrutinului din 11 februarie, viitorul guvern va fi condus de Tsipi Livni, al carei partid de centru, Kadima, cu 29 de locuri in parlament din totalul de 120, a depasit putin partidul lui Bibi Netaniahu, seful partidului Likud (28 locuri). Intrucat nici unul din aceste mari partide nu poate guverna singur, castigatorul real al alegerilor este Avigor Liberman, seful unui partid ultranationalist (Israel Beitenu), care a obtinut 15 locuri, in fata partidului laburist al lui Barack. Drept urmare, centrul de gravitate al viitoarei coalitii guvernamentale va inclina si mai spre dreapta decat cea precedenta a guvernului Ehud Olmert. Iar aceasta se va traduce prin inghetarea oricarei incercari de solutionare pasnica a conflictului israelo-palestinian. Pe de alta parte, partidul extremist palestinian Hamas iese consolidat din confruntarea din Gaza, fata de Fatah, partidul palestinienilor moderati.
Care ar mai fi sansele de a clinti situatia din impasul actual? Ele pot fi cautate doar la Washington. Mentalitatea lumii arabe fiind modelata tot mai accentuat impotriva Israelului, iar in Israel fiind tot mai greu de intalnit persoane clarvazatoare, care sa solicite o alta politica decat cea a razboiului pana la capat, apare necesar ca noul trimis al presedintelui Obama pentru Orientul Apropiat, senatorul Mitchell, sa propuna ultima varianta, demult necesara : faurirea unui stat palestinian alaturi de cel al Israelului. Nu este exclus ca aceasta solutie sa nu fie acceptata de la inceput sau sa nu duca imediat la rezultate, dar ea ofera conditiile unor tratative dintre doua state suverane, tari care in viitorul mai indepartat ar putea chiar descoperi avantajele cooperarii, in locul confruntarii.