Posts Tagged ‘Le Monde diplomatique’

Uniunea Europeana sau masina de pedepsire

May 15, 2014

 

In ultimul numar pe luna mai 2014 al revistei “Le Monde diplomatique” editorialul iscalit de Serge Halimi,  presedinte si director al revistei, are ca titlu “Machine a punir”. Este, bineinteles, vorba despre Uniunea Europeana, organizatie suprastatala, care treptat si-a schimbat rolul si telurile in care multe tari isi pusesera speranta, devenind un instrument birocratic si autoritar pus in slujba elitei liberal-conservatoare, ce domina azi politica europeana. In ajunul celei de a opta alegere a Parlamentului European, articolul este binevenit, desi prea succint, date fiind multimea si amploarea problemelor ce stau in fata comunitatii tarilor acestui continent. Am considerat totusi nimerit sa traduc acest articol deoarece in el se poate vedea punctul de vedere asupre alegerilor europene al lui Halimi, autor al mai multor carti, printre care  “Noii caini de paza” si “Marele salt inapoi”, care acum cativa ani au facut senzatie nu numai in Franta.  

Ce a devenit visul european? O masina pentru pedepsirea celor “vinovati”. Pe masura ce functionarea acesteia se perfectioneaza, apare sentimentul ca niste elite ce se tot schimba profita de fiecare criza pentru a-si inaspri politica lor de austeritate si a-si impune idea himerica de federalizare a Europei. Ambele aceste obiective provoaca adeziunea consiliilor de administratie si a salilor de redactie. Oricate alte categorii s-ar mai adaoga (pensionari germani, persoane dubioase luxemburgheze, numerosi sefi socialisti), tot nu se poate amplifica acceptarea de populatie a actualului “proiect European”.

Uniunea Europeana nu inceteaza sa certe si sa ameninte statele care nu au ca prioritara grija de a-si reduce deficitul bugetar, chiar si cand somajul e tot mai mare. Si cum ele se supun in general fara a mai fi rugate, imediat li se impune si un program de rectificare , continand obiective exprimate in cifre precise pana la zecimala si insotite de un plan calendaristic de executare. In schimb, cand un numar crescand de bolnavi europeni sunt constransi sa renunte a mai fi ingrijiti din lipsa de fonduri, cand mortalitatea infantila progreseaza, iar paludismul reapare, ca de pilda in Grecia, guvernele nationale nu trebuie sa se teama ca vor veni fulgere din partea Comisiei de la Bruxelles. Inflexibile cand e vorba de deficite si datorii, “criteriile de convergenta” nu exista in materie de loc de munca, de educatie si de sanatate. Cu toate astea lucrurile se leaga: taierile de fonduri pentru cheltuiei publice inseamna aproape intotdeauna reducerea numarului de medici in spitale si reducerea accesarii la ingrijire.

Mai mult decat Comisia de la Bruxells, doua forte politice au facut ca dogmele monetariste sa se transforme in servitudine voluntara. De mai multe decenii, socialistii si liberalii isi impart puterea si posturile in Parlamentul European, in Comisie si in mai toate capitalele vechiului continent. Jose Manuel Barroso, ultraliberal si partizan al razboiului din Irak,  a fost reales presedinte al Comisiei europene pentru inca 5 ani la cererea unanima a 27 de sefi de state si de guverne, inclusiv socialiste, chiar daca toti recunosteau mediocritatea extrema a bilantului activitatii sale.

In acest moment rivalizeaza pentru a ocupa fotoliul Comisiei un socialist german, Martin Schulz, si un crestin-democrat din Luxemburg, Jean-Claude Junker.  Mai multe dezbateri televizate i-au “opus” in Franta, in Germania si in Italia. Intrebare: care dintre cei doi a apreciat ca “rigoarea e necesara pentru a recastiga increderea”? Si care din cei doi i-a raspuns: “disciplina bugetara e inevitabila”? Greu de raspuns. S-a ajuns pana acolo incat reformele nemiloase impuse de tovarasul Gerhard Schroeder in Germania, constitue pentru primul dintre cei doi candidati “exact modelul de urmat”. Tot lui, adresandu-se adversarului, i-a scapat fraza : “Nu stiu ce ne deosebeste”. In orice caz nu ii deosebeste vointa de a inchide cazarma economica europeana.  

Misionarii Uniunii Europene prin satele din Romania

March 3, 2014

Cu acest titlu revista franceza “Le monde diplomatique” (februarie 2014) publica un articol in care se arata, in subtitlu, ca “desi milioane de romani traiesc din agricultura de subzistenta, Uniunea Europeana a decis, in numele competitivitatii, sa i se puna capat acestui mod de economie agrara. Agentii europenizarii au inceput sa bata satele. Insa populatia, care indura austeritatea impusa de institutiile internationale, opune rezistenta”. In cele de mai jos prezint cateva pasaje din acest amplu articol al corespondentului special al revistei franceze, care a insotit prin sate echipa PNDR.  

In comuna Sercaia, un afis lipit pe usa primariei anunta  “Programul National de Desvoltare Rurala (PNDR) vine in satul tau!”. Pe terenul de fotbal al comunei, sase “agenti de europenizare” in uniforma albastra prezinta intr-un cort un film despre “proiectul de finantare a unui grajd”. Romania beneficiaza din 2007 de Fondul European agricol de desvoltare rurala (Feader) care finanteaza initiative: este vorba sa se converteasca “antreprenori potentiali” cei 3,5 milioane de romani care azi traiesc din agricultura de subsistenta de pe mai putin de un hectar de pamant. In Romania, numarul taranilor reprezinta 30% din intreaga populatie activa, un record pe plan European. In 1989 aceasta cota era de 28%. Dupa caderea comunismului, reducerea sectorului industrial a provocat “intoarcerea la pamantul de la tara”, astfel incat in medie proprietatile ocupa 2 hectare, fata de 50 ha. in Franta. Doamna Catalina Musat, de la PNDR, sustine ca obiectivul este de a-i convinge pe agricultori “sa produca 80.000 kg. rosii pe o perioada de 5 ani, pentru o investitie de 23.754 euro, din care 7.400 euro ajutor nerambursabil” . Si adaoga: “Nu taranul simplu este beneficiarul potential al Programului. Noi ne adresam mai ales persoanelor ce vor sa deschida o afacere“.

A doua zi , in comuna Barca se viziteaza ferma d-lui Hadi Khoury, un libanez de vreo 30 de ani, presedinte al grupului Haditon, la care sunt asociati alti 12 industriasi din Orientul Apropiat. Ferma, ce ocupa 4 cladiri ale unui fost CAP, creste 120.000 gaini ce produc un sfert din ouale consumate in Romania. UE a investit in aceasta ferma prin Feader un milion de euro. Dl. Khoury e entuziasmat: “Romania e de vis. Cladirile vechi comuniste nu m-au costat mai nimic, cei 25 de muncitori au salarii ce nu ma costa nici ele mai nimic, iar subventiile europene sunt importante.” Deputatul din circumscriptia locala, Theodor Nicolescu, fost secretar de stat la justitie, spune: “Reusita lui Hadi este un exemplu pentru noi toti, caci gratie UE noi devenim competitivi si se creaza conditiile pentru ca piata libera sa functioneze si sa indrumeze comportamentul oamenilor.”

La 300 de km. distant, in Vintul de jos, Teodor Vingarzan isi gospodareste cu fiul sau cele 50 de ha. Ei spun ca astfel pot castiga mai bine decat cei 300 euro lunar pe care i-ar obtine la oras. Cu trei vaci, cu oua si un porc pentru Craciun, agricultura lor de subzistenta e satisfacatoare. Un alt fiu, din lipsa unui loc de munca, a emigrat in America. Vingarzan este insa foarte critic la adresa UE. “Produsele noastre bio sunt sufocate de produsele din Europa de vest, puternic subventionate. Noi, tot ce producem aici nu putem vinde, caci la piata toate produsele, chiar si cartofii, sunt fie italienesti, fie frantuzesti”. Si adaoga: “Dupa 1989, am calatorit in Europa occidental si am vazut fermele de acolo. Mi-am facut sperante de extindere, dar acum ma simt tradat”.

Achim Irimescu, subsecretar de stat la agricultura, asigura ca agricultura de subzistenta joaca un rol important in economia Romaniei, deoarece “un numar mare de oameni nu devin someri si supravietuiesc fara a cere ajutor din partea guvernului. Dar taranii ce nu vor deveni competitivi vor dispare, caci majoritatea lor sunt batrani si n-au urmasi”.

Dupa calatorii in China si in Germania, Tiberiu Biris a pus bazele unei cooperative de productie apicola in care sunt 200 de producatori ce produc, cu o tehnologie moderna, 400 de tone de miere anual, ce se exporta aproape integral. “Mierea romaneasca nu poate fi consumata de romani” spune Teodor Parau, proprietar a 200 de stupi “caci ea e prea scumpa pentru puterea noastra de cumparare”. Totusi mierea din cooperativa e de doua ori mai ieftina decat cea produsa in Europa de vest.

Paradoxul liberalismului agrar sta in urmatoarele: agricultura romana castiga locuri in exportul de produse in vest, dar este incapabila sa hraneasca populatia tarii, caci 70% din produsele consumate sunt importate.  Supusa presiunii UE, aceasta concurenta libera, dar in fond falsa, favorizeaza desvoltarea unei agriculturi de profit: in zece ani, aproape un milion de hectare, adica 6,5% din suprafata agricola utila, a trecut in mainile unor investori straini. Procesul continua, favorizat de pretul redus al terenurilor, salarizarea slaba a muncitorilor si subventiile UE. Recent, guvernul roman a introdus o lege care liberalizeaza complect cumpararea pamanturilor de straini.

In conformitate cu acordul incheiat de guvernul roman cu FMI, Bucurestiul a suprimat doua sute de mii de servicii publice intre 2009 si 2011, a taiat cu un sfert salariile functionarilor si a sporit cu 5 puncte taxa TVA pana la 24%. Conditiile pietei muncii erau asa de slabe incat i-a impins pe 12 % dintre romani sa-si caute de lucru in strainatate. In politica agricola comuna (PAC), se aplica aceiasi formula deja aplicata in Franta in anii ’60, dar conditiile sunt acum diferite. Taranii trebuie sa adreseze individual proiectul lor unei instante de finantare, ceeace sporeste inegalitatile intre regiuni,  intre micile si marile culturi, intre taranimea de subsistenta.si antreprenorii industriali, mai capabili sa solicite fondurile UE. La Alba Iulia o profesoara de muzica si sotul ei, Iosif Fit, membru al Uniunii Compozitorilor,  au trecut la cresterea de zarzavaturi si pasari in curtea lor, caci salariul ei de profesoara (180 euro/luna) nu-i ajungea sa plateasca nici facturile. Invatatori si compozitori lucrand la munca campului: “Asa ceva nici Ceausescu nu ar fi visat!” spune ironic Iosif Fit.

Coruptia, condamnata de toti, nu permite sa se intrevada o solutie in administratia publica la gravele probleme in care se zbate tara. Politica dusa pana acum a mascat unicul scop: imbogatirea personala. Presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso,  anunta recent ca “aderarea Romaniei la UE a fost insotita de ample reforme care au contribuit la modernizarea tarii, iar cetatenii romani au beneficiat de asta”. Si FMI considera ca acordurile semnate cu Romania “au fost incununate de succes”. Asemenea rezultate “valoroase” au facut ca un fost ministru al agriculturii roman, Dacian Ciolos, sa fie numit in 2009 comisar european pentru agricultura si dezvoltare rurala. In aceasta calitate el a negociat reforma PAC, de care taranii romani nu au nici un motiv de bucurie.

“Le Monde diplomatique si alegerile americane

October 14, 2008

                      

            Cu circa un an in urma, a incetat aparitia editiei in limba romana a revistei lunare „Le Monde diplomatique“. Motivele nu au fost numai economice, ci si politice, caci revista franceza are o orientare clara de stanga, fapt care ii determina pe editorii in romana sa nu publice decat relativ putine din articolele editiei originale. Cateva articole ale revistei au mai  aparut pe internet in romaneste pana in luna iunie, dar de atunci intelectualul roman este privat de a mai fi la curent cu punctul de vedere ale acestei publicatii de prestigiu, care in editie tiparita apare in 21 de tari. Fapt care ma indeamna sa prezint pe scurt doua articole din numarul pe octombrie 2008, consacrate alegerilor din Statele Unite.

 

            Directorul revistei, Serge Halimi, scrie in editorialul „In cucerirea vestului“ ca, in fata crizei financiare ce obliga statul american sa intervina cu o suma de 700 miliarde dolari, partidul republican adopta, in locul atitudinei ultraliberale afisata pana acum, o alta ce s-ar rezuma la lozinca „Country first“ (Tara mai intai). Se vorbeste deci despre patriotism si de atasarea americanilor la valorile traditionale, se lauda povestea d-nei Sarah Palin, mama a cinci copii, guvernatoare a statului Alaska, sotie a unui campion de curse de sanii trase de caini, dar si biografia lui John McCain, erou american ce a bombardat Vietnamul inainte de a zace 5 ani in prizonierat. Cu patru ani in urma si George W. Bush castiga alegerile punand accentul pe credinta lui religioasa, dar si pe lupta contra terorismului, impotriva avortului si a casatoriei homosexualilor. Tot el nu inceta sa agite iarasi resentimentele opiniei publice americane impotriva elitei intelectuale, artistice si tehnocrate, care de regula sustine partidul democrat. Iar Obama este acum si el acuzat ca ar fi prea intelectual, prea de stanga, prea neexperimentat, prea negru. Alegerile din luna noiembrie din SUA se vor castiga treptat, stat cu stat. Unele dintre state (California, New York, Illinois, Texas etc.) par deja cucerite de o tabara sau de cealalta. Dar vestul republican pare a oscila, iar Obama tocmai acolo duce acum lupta. Prin „vest“ se inteleg cele 13 state situate la apus de Colorado (Montana, Wyoming, Colorado, New Mexico, Idaho, Utah, Arizona, Nevada, Washington, Oregon, California, Alaska si Hawai), din care doar in trei (California, Oregon si Washington) este aproape cert ca vor castiga democratii. Aici, in vest, republicanii combat cu lozinca celor trei „G“: „God, gays and guns“ (Dumnezeu, homosexualii si armele de foc). Democratii nu se lasa atrasi pe acest teren, caci stiu ca, de pilda in Montana sau Wyoming, cine pomeneste de interzicerea armelor poate fi sigur ca va pierde alegerile. Dar tot mai frecvent se aud oameni spunand ca vor vota „cu cel ce face cel mai putin rau“. Rau pentru locuitorii acestor state este acum poluarea de catre  industrie a raurilor si aerului. „Obama va garanteaza accesul la paduri si la zonele cu vanat, in timp ce McCain spune ca terenurile trebuie vandute“, este o lozinca democrata a locului. Ecologia a devenit o tema pretioasa in campania electorala : se atrage atentia ca trebuie incetat ca tara sa depinda de petrolul arab si trebuie valorificata din plin energia eoliana.

 

            Michael T. Clare, profesor la Hampshire College din Amherst (Massachussets), scrie in articolul „Lumea vazuta de la (viitoarea) Casa Alba“, ca – desi cei doi candidati la alegerile prezidentiale din SUA sunt constransi sa aiba o pozitie comuna privind apararea intereselor americane in lume – ei au in alte privinte numeroase divergente. John McCain (72 ani) este un om al razboiului rece, in timp ce Barack Obama (47 ani) cauta sa gaseasca noi raspunsuri la problemele ce rascolesc azi geopolitica mondiala. Pentru McCain este inacceptabil ca Rusia sa redevina o mare putere. Pentru el Rusia de azi nu se deosebeste prea mult de Uniunea Sovietica, iar pentru aceasta NATO trebuie sa-i tina piept. „Natiunile occidentale trebuie sa demonstreze ca NATO formeaza un front unit de la Marea Baltica la Marea Neagra si ca alianta va deschide breatele tuturor democratiilor ce vor sa apere libertatea“, spunea el in 2007. Mai recent el a sustinut ca Rusia sa fie eliminata din grupul G-8.  Pentru Obama nu Rusia si NATO sunt problemele prioritare, ci cele aparute dupa prabusirea URSS : terorismul, armamentul biologic, epidemia de SIDA, incalzirea planetei. Divergente mai serioase intre cei doi candidati apar insa in problemele Irakului si Iranului. Pentru McCain Irakul este frontul principal al luptei contra terorismului. Pentru Obama lupta contra lui Al-Qaida trebuie dusa in Afganistan, si chiar pe teritoriul Pakistanului. In privinta Iranului, Obama preconizeaza inceperea unor tratative cu guvernul de la Teheran pentru sistarea programului de imbogatire a uraniumului, idee respinsa categoric de McCain. In conflictul din Caucaz, Obama sustine  ducerea de tratative cu Moscova si Tbilisi, in timp ce McCain are o atitudine belicoasa, condamnand fara drept de apel Rusia. El a facut aluzie la trimiterea de vase americane sau ale NATO in Marea Neagra, pentru a contracara, cu acordul Ucrainei, prezenta flotei ruse acolo. Tot el sustine trimiterea de trupe americane in Georgia si Azerbaidjan pentru protejarea conductei de titei Baku – Tbilisi – Ceyhan. In relatiile SUA cu Uniunea Europeana, ambii candidati sunt de acord ca ele trebuie imbunatatite, dar McCain sustine ca aceasta colaborare trebuie “plasata sub conducerea ferma si hotarata a Statelor Unite“.

           

SEMNE ALE SCHIMBARII

September 18, 2008

           

 

                                   

            In publicatia franceza „Maniere de voir“ (nr. 101 pe oct.-nov. 2008), scoasa odata la doua luni de „Le Monde diplomatique“, redactorul sau sef  Serge Halimi publica articolul „Humble enfin ?“  pe care il prezint in traducere integrala mai jos. Datele din articol sunt foarte recente si totusi, parca niciodata nu a fost mai actual cuvantul de spirit al unui om politic american : „In politica 24 de ore este uneori o eternitate“. Criza financiara prin care trec Statele Unite va afecta in modul cel mai serios nu numai economia europeana, ci si pe cea japoneza, chineza si ruseasca. Cu implicatiile, inca imprevizibile, ce vor decurge si asupra politicii. Iar politologul Alexandre Adler e de parere : „America se schimba cu o uimitoare viteza : ea era pana recent o solutie, dar a inceput sa devina o problema“.   N. R.   

 

                                   Va redeveni modesta America ?

 

            In anul 2000, candidatul republican George W. Bush a protestat impotriva interventiilor in strainatate ale administratiei democrate condusa de Bill Clinton, explicate prin dorinta de aparare a democratiei de piata in lume. Bush promitea atunci ca daca va fi ales , Statele Unite vor redeveni  „a humble nation“ (o natiune modesta). Dar pe atunci SUA avea mijloacele de a-si sustine ambitiile internationale : avea inapoi cea mai lunga epoca de crestere economica continua, un buget excedentar, iar generalizarea tehnologiilor informatiilor permitea sa se intrevada o noua era de aur.

            Se stie ce a urmat. Impotmolita in doua conflicte simultane si confruntata cu o criza majora a sectorului imobiliar si a sistemului financiar, America reinvata acum ce inseamna o atitudine smerita si modesta. Se multumeste doar sa ridice vocea cand Rusia zdrobeste armata georgiana, care a trebuit sa-si recheme contingentul pe care trimis in Irak pentru a intra in gratiile Washingtonului. Lectia e dura : a se proclama pro-american nu mai garanteaza imunitatea militara. Au reaparut deci natiuni ce tin in echilibru puterea Statelor Unite si nu se mai sperie cand Casa Alba se incrunta. Oare cum ar putea fi altfel cand Rusia, ce are o crestere anuala a PIB de 8 % si care poseda o rezerva de valuta ce este ca marime a treia pe glob, se pregateste sa intoarca spatele Organizatiei Mondiale a Comertului ? Sau cand, indata dupa ce si-a facut intrarea la bursa, grupul energetic chinez PetroChina a atins un nivel de capitalizare (1.000 miliarde dolari) egal cu cele al lui ExxonMobil si General Electic impreuna luate?

            Totusi in ultimii 15 ani marile impulsuri economice au pornit de la New York si California. La mijlocul anilor 1990, bula Internet a raspandit in intreaga lume o era a desvoltarii, inainte de a plezni. In vara lui 2007 criza imprumuturilor ipotecare cu risc (subprime) a contaminat economia mondiala. A mentiona doar asta ar fi o subestimare a pierderii de credit a modelului neoliberal numit „consensul de la Washington“ si a celor doua mari institutii cu sediul in capitala americana ce furnizau acestui model capacitatea de iradiere si mijloacele de actiune : Fondul Monetar International (FMI) si Banca Mondiala. Criza financiara din 1997-1999 a dovedit ca recomandarile lor nu garanteaza cresterea si ca ele atrag slabirea statelor (v. Jacques Sapir – „Le Nouveau XXIe Siecle“- Seuil – 2008). Desprinzandu-se de ele, Rusia s-a redresat si a recapatat controlul asupra bogatiilor sale naturale, si-a platit datoriile inainte de scadenta, iar rubla a crescut cu 60 % fata de dolar.

            E deajuns asta pentru a reapare reflectiile morocanoase de la sfarsitul anilor 1980 despre „supraextinderea imperiala“ a SUA. Sacrificand prea mult investitiile pentru a sustine consumul frenetic pe credit, privilegiind in exces componenta militara a puterii, America lui George W. Bush si-a subminat bazele financiare ale hegemoniei sale. Acum ea e in postura de debitor, chiar de solicitator cand i se cere decontul : recursul la fondurile suverane ale tarilor petroliere, sporirea creantelor chinezesti sub forma de bonuri de tezaur americane si rezerve de valuta in dolari, vanzarea in serie a celor mai bune firme din domeniul economiei si culturii. Astfel InBev, o companie controlata de brazilieni, dar stabilita in Belgia, a preluat controlul asupra marelui fabricant de bere american Anheuser-Busch. Tranzactia s-a dovedit avantajoasa pentru actionari si, daca se tine de valoarea dolarului, nu e rea nici pentru cumparatori. Vor suferi probabil doar bautorii de bere din Saint Louis. In acelasi timp europenii cumpara vile in Florida, niste investori din Dubai achizitioneaza cladirea lui General Motors de la New York, un fond suveran din Abu Dhabi cumpara sediul lui Chrysler celebru pentru stilul sau „art-deco“, grupul elvetian Roche ia controlul societatii de biotehnologie Genentech. In 2007 un numar de 2000 firme americane au facut obiectul unor asemenea cumparari, totalizand o valoare  de 6 ori mai mare decat cea din 2003 (v. Jeff Israely & William Boston – „The Great American Yard Sale“ in „Business Week“ din 25.08.2008). Iar in revista US News & World Report din 4 aug. 2008 a aparut articolul lui Jay Tolson – „The Quiet Exodus : More Americans find success and hapiness by moving abroad“ in care se arata ca „un val de cetateni nascuti in America pleaca in strainatate in cautarea unei noi sanse sau pentru a gasi un mod de viata mai satisfacator“.

            In inima lui Silicon Valley a inceput deja cursa pentru gasirea de noi energii. Acum 15 ani, dupa ce Rockefeller Center a fost achizitionat de Mitsubishi, MCA de Matsushita, iar Columbia Pictures de Sony,  au aparut un potop de comentarii inspaimantate. Atunci, presedintele Clinton a subliniat in juramantul depus cu ocazia investirii : „Toate cele ce merg rau in America pot fi lecuite de cele ce merg bine in America“. Asemenea credinta este inca vie in Statele Unite. Nu modestia e ceeace caracterizeaza aceasta tara…    

                                                                                                          Serge Halimi