Posts Tagged ‘Libia’

Exceptionalismul american confruntat cu realitatile

June 19, 2014

Haosul rezultat dupa ocuparea in 2003 de trupele americane a Irakului, lichidarea dictatorului Saddam si a regimului Baath, a luat proportiile unei crize majore odata cu invadarea tarii de un grup extremist sunit bine inarmat, ce si-a arborat numele de ISIS (Islamic State of Iraq and Syria). Cel de al doilea oras ca marime al tarii si principalul centru petrolifer, Mosul, a fost ocupat de fortele acestei miscari. Oficialitatile locale spun ca majoritatea militantior suniti sunt fosti jihadisti ce au luptat pana recent in Siria si care intentioneaza sa ocupe, dupa Bagdad, si restul Irakului. Insurgentii au acum banii cash din devalizarea bancilor din Mosul, poseda echipament militar suplimentar din depozitele  armatei si politiei irakiene ocupate de ei, iar efectivele de combatanti au sporit cu 2500 de partizani ai lor eliberati din inchisori. Un analist politic de la Bruxelles scrie de pilda: Mosul is the worst disaster for the US since the taking of Saigon by the Viet Cong in 1975. … With an open war raging between Sunnis and Shiites in Iraq, everything the US tried to achieve with the invasion of 2003 has come to nothing. In retrospect, the initial victory against the Baath regime seems completely futile. At least under Saddam Hussein, Iraq was free of al-Qaeda. Despite huge costs and tens of thousands of casualties, the country has become the deployment zone of the most dangerous terrorists.” Are loc acum tocmai de ceeace se temeau americanii in momentul in care trupele SUA ocupau acum 11 ani Irakul ca raspuns la atacul asupra lui  World Trade Center din New York de catre un grup extremist sunit.  Acest grup islamic invadeaza acum spatii vaste din Orientul Apropiat, in Irak, in Siria, in Libia. Cum se poate explica asa ceva?

            O explicatie plauzibila este data intr-un articol al lui Robert W. Merry,  publicat in The National Interest din 12 iunie 2014. Autorul, expert in probleme de politica externa americana, considera ca problema principala este idea exceptionalismului american, o teorie ce considera ca Statele Unite ocupa un loc special printer natiunile lumii in ce priveste sentimental national, evolutia istorica si institutiile politice si religioase. De aici si revigorarea in ultimii ani a conceptului de “Manifest Destiny”, conform caruiaSUA are o misiune de indeplinit, un fel de mistica a expansiunii pe intreg globul a normelor si practicii americane a conducerii statului . SUA ar avea dreptul si datoria ca, sub pretextul interesului national, sa distruga regimuri care nu impartasesc felul de viata al Americii. Aceasta idee a ghidat fortele expeditionare americane in Irak, iar asta l-a facut si pe Obama sa decida folosirea armatei pentru rasturnarea regimului lui Mohamed Khadafi in Libia, precum si apelul la o interventie americana in Siria lui Bashar el-Assad. In toate aceste tari, situatia anterioara era mai favorabila pentru SUA decat ceeace a venit dupa rasturnarea violenta a regimului. Conditia de status quo  avea si avantajul ca absenta interventiei americane nu ar fi aprins pasiunile politic-culturale intr-o zona cunoscuta prin instabilitate.

            O  situatie analoaga este in Libia – scrie Robert W. Marry – tara care a intrat in haos dupa ce politicienii americani au decis interventia bazandu-se pe ipoteza optimista ca acolo s-ar putea naste dupa aceea o democratie pluralist-reformista. Dar acum situatia din Libia este caracterizata bine de ziarul britanic The Guardian: “When Libya threw off the shackles of dictatorship in its Arab Spring revolution, few could have imagined that, three years later, it would have two rival governments installed at opposite ends of the country, presiding over fighting that has, in effect, torn the nation in two.” Iar unul dintre aceste doua guverne, instalat la Tripoli, este dominat de islamisti militanti.

In ce priveste Siria, daca unii din opozantii lui Assad pareau la inceput favorabili unei democratii occidentale, rascoala a cazut in mare masura in mainile unor radicalisti islamici ce se simt insufletiti de o misiune sacra. Multi americani, si insusi presedintele Obama, ar fi dorit doborarea lui Assad, socotit un dictator brutal, capabil de orice pentru salvarea regimului, a sa si a partizanilor sai. Realitatile se dovedesc insa diferite de bunele intentii initiale.

Din toate aceste cazuri Robert W. Merry trage concluzia ca “exceptionalismul american nu este un fundament suficient de solid pentru politica externa a SUA, indeosebi in Orientul Apropiat. Este o idee prosteasca sa incerci sa impui acolo democratia prin rasturnarea dictatorilor. Fundamentalismul este un puternic si raspandit sentiment ce strabate societatea tuturor tarilor din aceasta regiune, iar el a fost si mai mult stimulat prin amestecul puterilor vestului. Dictatorii din aceste tari nu sunt neaparat dusmani ai Occidentului, in timp ce regimurile islamiste radicale ce le-au luat locul constiuie un pericol mult mai mare. Nici echilibrul de forte dintre Iran si Irak nu ar fi trebuit ignorat sau respins.”

Nu este greu de vazut ca situatia in aceasta regiune a globului ar fi astazi mai putin haotica din punctul de vedere al Occidentului, daca politica externa americana ar fi fost dusa cu mai multa prudenta si seriozitate. Astazi, intr-o ampla zona deja in flacari, aplicarea unei politici diferite este insa mult mai grea, crede Robert W. Merry, care adaoga: “Statele Unite nu vor pasi pe drumul corect atat timp cat se va ghida ideologic de teoria exceptionalismului american, de wilsonismul prodemocratic, de interventionismul de autofelicitare si de aroganta in politica externa care a dominat ultimile doua decenii. Debarasarea de aceste atitudini e urgenta, asa cum o arata ultimele evenimente din Irak.”

Caleidoscop (2)

July 12, 2013

Din articolul „Des amis de trente ans“ de Philippe Lemaire (Le Monde diplomatique din 10 iulie 2013):
In ciuda masacrului, luni 8 iulie la Cairo, de catre soldati a cca. 50 de simpatizanti ai Fratilor musulmani, ajutorul financiar american pentru armata egipteana nu va fi nici sistat, nici redus. “Apreciem ca asa ceva nu ar fi in interesul nostru” a declarat presei purtatorul de cuvant al Casei Albe. Apropierea dintre cele doua armate, care dureaza de 34 de ani, nu e doar financiara. “Avem o relatie suficient de stransa pentru ca ei sa ne asculte”, a recunoscut generalul Martin Dempsey, comandantul suprem al fortelor armate americane.
Asa cum arata Serviciul de Cercetari al Congresului (CRS), incepand din 1979 Washingtonul a varsat, in contul ajutoarelor militare bilaterale pe intreg globul, o suma de 68 miliarde dolari. In fruntea listei celor ce au primit acest ajutor este Israelul, iar Egiptul e pe locul doi. In prezent Israelul primeste anual un ajutor militar de 3 miliarde dolari, iar in curand va beneficia si de o finantare suplimentara de 947 milioane dolari pentru programele de aparare impotriva rachetelor. Armata egipteana primeste anual 1,3 miliarde dolari, ceeace reprezinta patru-cincimi din cheltuielile sale de echipare cu armament. E drept ca jumatate din suma primita trebuie in mod obligatoriu sa fie cheltuita pentru cumpararea de echipament american. Dar armata egipteana e dotata acum cu 777 tancuri Abrams M-1 si 220 avioane de vanatoare F-16 americane. Pe langa aceasta, cca. o suta de ofiteri egipteni sunt trimisi in fiecare an la studii in scolile militare americane.
Ajutorul acordat armatei egiptene nu e considerat de Washington ca un cadou, ci ca un mijloc de a servi interesele Statelor Unite si ale celui mai apropiat aliat al sau din regiune, Israelul.

———————————————————————————
Din Der Spiegel – Nr. 28 din 8 iulie 2013:
La aproape doi ani de la doborarea dictatorului Muammar al-Gaddafi, Libia e in prag de descompunere, afirma o delegatie NATO care a vizitat aceasta tara in luna iunie. “Toate partidele Libiei sunt de parere ca actual situatie din tara este extrem de fragila si de nementinut. Armata si politia nu mai sunt in stare sa garanteze siguranta” scrie in raportul confidential al delegatiei. In Libia este acum “cel mai mare arsenal de arme fara nici un control din lume”, inclusive mine si sisteme portabile de doborare a avioanelor. “Incapacitatea autoritatilor libiene de a exercita controlul asupra teritoriului a permis unor grupari criminale sau alte grupuri inarmate djihadiste sa formeze retele transnationale. Ele isi au baza in Libia si actioneaza in diverse alte tari vecine. Ministrul de externe Mohammed Imhamid Abd al-Asis este amintit ca ar fi spus ca Libia va devein un stat esuat (“failed state”) daca comunitatea international nu intervine. Guvernul de la Tripoli a rugat NATO sa sprijine alcatuirea unei garde nationala de 35.000 oameni. Expertii militari de la Bruxelles sunt insa sceptici in aceasta privinta , caci deocamdata exista garda revolutionara, care este critica la adresa guvernului. Fara atragerea acesteia in procesul de restabilire a autoritatii , nu sunt sanse de rezolvare a impasului.
———————————————————————————–
Din Der Spiegel – Nr. 26 din 24 iunie 2013
La 1 iulie Uniunea Europeana a primit in cadrul ei pe cel de al 28-lea membru: Croatia. Cu acest prilej nu au cazut doar barierele la frontiera, ci si taxele vamale s-au redus cu 20%. Pentru producatorii si comerciantii din tarile industriale ale Europei este o ocazie pentru a lansa o ofensiva a vanzarilor de produse pe aceasta noua piata. Este insa discutabil daca populatia noului membru din Balcani va fi la fel de bucuroasa. Iata mai intai cateva date comparative ale economiei croate fata de cele ale Uniunii Europene (cf. Eurostat):
PIB/loc. (in 2012) : Croatia :10.300 euro ; media UE (27 tari) : 25.600 euro .
Cresterea economica (2012) : Croatia : -2,0%; media UE : -0,3%.
Somajul(aprilie 2013) : Croatia : 18,1%; media UE : 11,0%.
Somajul in randurile tinerilor: Croatia : 51,8%; media UE : 23,4%
Croatia poseda o buna traditie industriala si cadre tehnice bine pregatite. Dar multe firme croate au pierdut deja sansa de a concura cu concernele occidentale. Salariile sunt prea ridicate si prea scazute investitiile. Conform statisticilor Bancii Mondiale, Grecia, Romania si Bulgaria sunt mai bine inzestrate pentru competitie decat Croatia. Speranta Croatiei este cresterea turismului si exportul de fructe (mandarine, ciresi s.a.) Bruxelles-ul va pune la dispozitie chiar in acest an Croatiei 655 milioane euro, iar pana in 2020, pentru adaptarea economiei – 13,7 miliarde euro. Este de vazut daca Croatia va fi capabila sa absoarba aceste fonduri
.

___________________________________________________________________________
Din The Economist din 10 iulie 2013:

Visurile poloneze ca gazul de sist va transforma tara intr-o a doua Norvegie, s-au risipit mult in ultimele luni. Companiile ExxonMobil, Talisman si Maraton Oil care initial erau entuziaste, au renuntat si au parasit tara dupa ce au cercetat conditiile geologice si dificultatile reglementarii legale a forajelor de investigare.

Organizatia Industriala Poloneza de Explorare si Productie (OPPPW) care e principalul grup lobby, se plange ca guvernul pretinde control si drepturi excesive in explorarea gazului de sist. Licenta de explorare de cinci ani, cu o prelungire suplimentara de doar doi ani, ar fi un termen prea redus pentru desvoltare in acest domeniu. Sanctiunile impuse de legislatia actuala in caz de neobtinere de rezultate ar fi deasemenea prea severe.
Se stie ca primul foraj de explorare a fost facut in Polonia in iunie 2010, dupa care au urmat 40 de foraje, din care doar patru cu foraje orizontale, fara a se obtine gaz in cantitati comercializabile. Sistul polonez s-a dovedit mai dificil de fracturat cu tehnologia actuala decat cel din SUA, iar problemele de protectia mediului au fost neglijate pana acum. Industria poloneza depinde in prezent fie de gazul importat din Rusia, fie de arderea carbunilor , cu degajari importante de CO². Polonia sta pe cele mai mari rezerve de carbune din Europa, iar 90% din energia produsa se bazeaza pe carbunele ars in centralele termo-electrice, depasind limitele de degajari admise in UE. .