Posts Tagged ‘Lucian Boia’

Oare ce ne asteapta in ziua de maine?

October 12, 2013

Din totdeauna oamenii s-u framantat sa descifreze viitorul. In antichitate, preoteasa Pitia din Delfi, la cele mai arzatoare intrebari despre caile de urmat dadea raspunsuri ambigue, ce puteau fi interpretate diferit, dar niciodata nu spunea ca habar nu are. In evul mediu, Nostradamus era un astrolog atat pretuit incat isi permitea sa emita preziceri asupra unor evenimente ce vor avea loc peste secole de la moartea lui. In secolul 20, apropierea unui an cu cifra rotunda (2000), dar si succesele dezvoltarii tehnologiei au dat nastere la o eflorescenta de studii asupra viitorului, care aveau pretentia ca fundamenteaza o noua stiinta: „futurologia“. Prabusirea neasteptata a sistemului sovietic si a regimurilor comuniste in tari ale Europei centrale si de est, a pus o surdina studiilor celor ce credeau in progresul fara obstacole al omenirii si in predictabilitatea evenimentelor legate de asta.  O mai mare prudenta, dar nu o incetare a investigarii viitorului, deoarece elaborarea scenariilor probabile este o obligatie a ocolirii din timp a obstacolelor si a supravietuirii omului, a grupurilor de oameni, a firmelor si a tarilor.

In acest an a aparut o noua carte a lui Lucian Boia intitulata „Sfarsitul occidentului? Spre lumea de maine“ (Ed. Humanitas). Asa cum recunoaste si autorul intr-un interviu, nu este nici o carte stiintifica, nici una de futurologie, ci o carte de popularizare prin  comentarea succinta a unor idei aflate in dezbatere astazi in cercurile intelectuale. Ca in orice carte-eseu ce se doreste un bestseller, iar aceasta performanta i-a reusit, se emit in cele 122 de pagini niste afirmatii care apoi sunt  puse la indoiala si se pun niste intrebari sfredelitoare asupra carora se marturiseste ca nu se poate da raspuns. Se anunta ca traim un moment de cotitura in istoria lumii, ca suntem martorii lumii pe care o cunoastem, dar imediat se precizeaza ca e imposibil sa stim ce-i va urma. Caci istoria – spune autorul – e din ce in ce mai rapida, dar vai!, e insotita de egalizarea lumii. Principiul nevoiei de egalitate sociala a fost  proclamat la 1789 odata revolutia franceza, dar egalizarea de care e vorba in carte inseamna altceva: e vorba de unificarea planetei, cunoasterea reciproca si intrepatrunderea occidentului cu orientul, a diverselor civilizatii care timp de milenii au stat izolate una de alta.  Informatie care nu e deloc noua, caci de decenii se vorbeste despre procesul de globalizare (mondializare) al planetei.

Inca de la primele pagini intalnim idea ce strabate intreg volumul: „Viitorul nu exista, este un spatiu complet alb, pe care urmeaza sa se scrie ceva, dar nu stim ce anume“. Pare o banalitate, dar ea are o anumita semnificatie. Examinand o serie de scenarii posibile, care sunt calificate drept „povesti, de tot felul, despre viitor. Daca nu va fi asa, va fi cu siguranta altfel!“, se adaoga: „Cand combinam toate scenariile care se bat cap in cap, anarhia viitorului nostru virtual devine perfecta. Orice se poate intampla, in toate amestecurile imaginabile“. Cateva pagini mai departe, dupa ce se ironizeaza atat prognozele catastrofice, cat si cele blande, moderate, ale unor experti occidentali, se mai fac cateva proiectii de viitor: „o treptata incetinire a cresterii economice“. Ipoteza posibila „doar daca nu va fi altfel: un alt tip de civilizatie, alte resurse, alte tehnologii, alte cai de urmat“. Pe de alta parte – adaoga autorul – s-ar putea „sa fie o lume mai democratica, s-ar putea insa sa fie mai putin democratica“. „Nu sunt excluse pe viitor nici conflicte majore. (…) N-avem insa nici o asigurare in aceasta privinta“.  In sfarsit se ajunge la un capitol intitulat „Pseudoconcluzii“ in care se repeta: „Nu stim nimic despre viitor: iata concluzia, recunosc, dezamagitoare. Sau stim atat de multe lucruri, si atat de contradictorii, incat e ca si cand n-am sti“. Dezamagit poate fi autorul, dezamagiti sunt insa si cititorii, care se intreaba la inchiderea cartii cu ce informatie utila au ramas din ea.  

Singurul nostru cercetator de valoare al viitorului, Mircea Malita, in cartea sa „Anul 2000“ aparuta in 1969, era de o cu totul alta parere. In primul rand el sustinea ca abordarea cu seriozitate a problematicii viitorului nu poate fi lucrarea unui singur om, ci a unor importante echipe formate din istorici, informaticieni, matematicieni, economisti, sociologi si din specialisti in alte domenii. El spunea ca trebuie inlocuita „o viziune a lumii ca joc indescifrabil de forte oarbe“ prin cea „a unor factori ce pot fi cunoscuti si stapaniti. Miscarea omenirii devine constienta si si capata directie si sens“. „Progresul, concept iluminist, e un far pe calea spre viitor. Progresul e complicarea universului in care traim, gradul de prelucrare pe care il sufera obiectele , nuantarea limbajelor si ascutirea abilitatii lor de a exprima idei, curatirea relatiilor umane de zgura animalica.“  

Nu stiu daca Mircea Malita ar subscrie la randurile scrise atunci, caci multe s-au schimbat in acest rastimp, dar  cartea sa de acum 44 de ani respira optimism. Un optimism cu rezerve si prudente, dar totusi o atitudine increzatoare. Cuceririle stiintifice se rasfrang asupra vietii economice si sociale. Previziunile, oricat de elaborate si fundamentate matematic ar fi, nu sunt insa lucrul principal. Faptele sunt subsumate proceselor, trendurilor de mare amploare, ce se pot intrevedea de pe acum. Cartea lui Lucian Boia in schimb exprima teama de viitor. Ea nu da nici un raspuns la intrebarea din titlu si asta e de inteles. Misterul viitorului, prezentat ca un spatiu opac, plin de necunoscute, este de natura sa sperie omul. Sadirea neincrederii in ziua de maine dezarmeaza si demoralizeaza. Mai bine sa ramana totul ca acum, cu toate suferintele strigatoare din multe parti ale omenirii. Ba chiar sa faurim viitorul copiind trecutul, dupa ce ii vom da o poleiala aurita. Dar sunt motive pentru a privi cu un ochi optimist lumea de maine? Daca suntem fascinati de situatia politica a viitorului, asa cum are tendinta un istoric, temeiuri n-ar prea fi. Dar ceeace isi va pune amprenta decisiva asupra vietii si a comportamentului oamenilor, asupra economiei si politicii, este stiinta. Cine vrea sa dea un raspuns plauzibil la intrebarea care este soarta occidentului, trebuie sa cerceteze capacitatea tarilor ce apartin acestei notiuni geopolitice de a-si mentine superioritatea performantelor stiintifice.

 Si ar mai fi ceva: nevoia omului de utopii, care sa-l insufleteasca in cautarea de alte  orizonturi…

Cateva ganduri pe marginea cartii “De ce este Romania altfel?”

March 6, 2013

        

          Lasand din mana cartea istoricului Lucian Boia, am avut sentimente amestecate. Pe de o parte, reamintirea unor momente din istorie ce pun intr-o lumina defavorabila comportamentul celor pe care istoria oficiala ii considera eroi ai neamului, m-a facut sa descoper ca vibreaza inca in mine coarda nationala pe care o credeam demult muta. Pe de alta parte, capitolele din a doua jumatate a cartii, care prezinta o perioada traita de mine, contin interpretari nu numai discutabile, ci chiar contestabile ale evenimentelor.

            S-au dezbatut si s-au scris in ultimele luni numeroase articole pro si contra afirmatiilor istoricului, ceeace dovedeste ca problema identitatii nationale este delicata si nu poate fi expediata intr-un volum de doar 127 pagini. N-am avut timpul si dorinta de a le citi. De altfel autorul nu face alceva decat sa duca si mai departe actiunea de demistificare a istoriei, jaloanele careia au fost puse de Xenopol, Parvan, Iorga, Giurescu si alti istorici, inceputa de Boia cu alte carti, ca sa amintesc doar pe cele care le am in biblioteca : “Istorie si mit in constiinta romaneasca”(1997), “Jocul cu trecutul – Istoria intre adevar si fictiune”(1998), “Mitologia stiintifica a comunismului”(2000) si “Capcanele istoriei – Elita intelectuala romaneasca intre 1930 si 1950” (2012). Nu sunt istoric si deci disecarea operei lui Boia le revine colegilor sai de breasla. Dar sunt roman si in aceasta calitate, de care nu ma pot desface chiar daca traiesc in strainatate, ma face sa impartasesc aici cateva ganduri iscate de tezele profesorului de istorie de la Universitatea din Bucuresti.

  1. In primul rand ma intriga titlul: ce inseamna oare “altfel”? Semnificatia poate fi pozitiva sau negativa. Dar chiar din primele pagini Boia clarifica problema: altfel, inseamna blestemat, stigmatizat, atat prin pozitia geografica, cat si prin jocul fortelor externe si prostia conducatorilor. Este o pacoste ce ar apasa de veacuri acest popor si ar fi zadarnic sa te opui soartei harazite. Apoi, tot in titlu, “Romania”. De ce nu “poporul roman”, caci despre el este vorba in intreaga carte. Se evita insa asta, caci s-ar ridica intrebarea: de ce intreg poporul este damnat si nu doar categoria domnitorilor si boierilor, regilor si oligarhilor ce s-au dovedit incapabili sau rauvoitori? Este usor de imaginat cum ar fi fost privita o carte cu titlul « De ce este poporul roman defect? », adica cu un titlu ce reflecta corect continutul cartii. Ceeace naste banuiala ca autorul nu a urmarit doar originalitatea demersului,ci si subtile obiective politice prin aceasta carte.
  2. Urmeaza 7 capitole de contestare a imaginii idilice pe care scoala a sadit-o timp de peste un secol in mintile tineretului roman, de aratare a falsului in care multi dintre noi am crezut cu naivitate. Stefan cel Mare nu a fost mare, Mihai Viteazul nu a fost viteaz si nici macar nu a prea fost roman. Faptele insirate par autentice. Nimeni nu poate ignora si nici explica lacuna de vreo noua secole intre parasirea Daciei de romani si aparitia primelor voievodate. Nici venirea, succesiva sau simultana, a strainilor (bulgari, turci, greci, evrei, rusi, unguri, germani) pe teritoriul locuit de romani, nu poate fi negata. Multe din aceste realitati sunt cunoscute, iar jenanta pentru constiinta noastra nationala este poate doar reamintirea lor laolalta. Singurul semn de intrebare ar fi de ce, intr-o lucrare ce se doreste echidistanta, sunt enumerate doar aceste stari de lucruri, iar nu si unele aspecte pozitive ale epocilor trecute, care cu siguranta au existat.
  3. Mai stingheritoare sunt insa comentariile lui Boia, atunci cand tine sa explice de ce Romania nu se gaseste azi pe acelasi palier de civilizatie cu alte tari europene. Nici nu putea fi, scrie autorul, deoarece romanii sunt un amestec eterogen de popoare, limba nu e suficient de latina, modelele culturale sunt toate din import (“pictorii sunt lipsiti de originalitate”, valoarea lui Eminescu e discutabila), statul a fost mereu slab etc. Romanul sufera in general de un original complex de inferioritate, caci uneori e napadit de accese de superioritate. Mai grava este – dupa autor – o alta deficienta: obedienta elitei politice si culturale, indurarea umila a tuturor ofenselor, chiar servilismul, asta ducand evident spre o comportare oportunista atunci cand tara se gaseste la raspantie. Iar asta ar explica si comportamentul romanilor, atat fata de acapararea puterii de comunism, cat si la prabusirea acestuia. Elita romaneasca creata in comunism, scrie Boia, este compusă din oameni care provin în majoritate din păturile de jos ale societății (cei cu „dosar bun“, „origine sănătoasă“), dar care aduc incompetența, furtul, plagiatul la suprafața societății și pînă în vîrful ei. Acuzatie cel putin exagerata, caci doar cu asemenea indivizi tara nu ar fi putut face in patru decenii efortul remarcabil de modernizare ce este trecut sub tacere astazi.

Este semnificativ ca Lucian Boia, desi roman, nu foloseste niciodata in cartea sa sintagma “noi romanii” sau “tara noastra”, ceeace lasa impresia ca e un observator ce priveste de undeva, de sus si detasat, pacientul bolnav Romania. Asta poate ca serveste pentru traducerea si difuzarea cartii in strainatate, dar se atinge prin ea o culme a pesimismului, a dispretului pentru natiunea in mijlocul careia s-a nascut si traieste.  Boia a produs nu numai un best-seller, primind aplauzele unor intelectuali debusolati, ci a incalcat o regula nescrisa ce poate nu-i va fi iertata: omul de rand, ce formeaza majoritatea populatiei, are nevoie, azi – mai mult ca oricand, de un ideal national.

  1. Un capitol al cartii se intituleaza “Cum ramane insa cu onoarea?”. Este vorba ca, pe langa celelalte defecte, Romania a mai dat dovada si de lasitate, preferand schimbarea aliantelor – atat in primul razboi mondial, cat si in cel de al doilea – in loc de a ramane teapan pe pozitiile initiale, ce se dovedeau paguboase. Nu a urmat deci exemplul Finlandei sau Poloniei, ramase cu “onoarea” intacta, dar cu pierdere de teritorii si mii de soldati morti. Sa fi apreciat oare aliatii (in primul rand St. Unite si Marea Britanie) onoarea armatei romane, daca aceasta ar fi luptat cu rusii pe strazile Bucurestilor (asa cum au facut ungurii la Budapesta) doar pentru salvarea cuvantului de onoare dat de Ion Antonescu lui Hitler? Iar daca se aduce ca argument notiunea de onoare, atunci de ce nu se pomeneste nimic in carte de alta notiune– si mai respectabila – cea a constiintei nationale, principiu atat de pretuit de Nicolae Iorga? Doar pentru ca se doreste a se face tabula rasa din opera predecesorilor, pentru ca domeniul istoriei sa inceapa cu tine? 

In cursul sec. 19 si 20 Romania s-a constituit intr-o comunitate, care mai tot timpul a avut de urmarit un ideal politic sau social: independenta fata de turci, unirea provinciilor locuite de romani, consolidarea statului (sub monarhie), respectarea suveranitatii si faurirea socialismului (in perioada regimului comunist). Dupa 1989 ar fi fost nevoie de o viziune pe termen lung, de un proiect national de anvergura, adica refacerea unui mit insufletitor pentru popor. Adica tocmai din categoria celor pe care Boia le reduce la niste adevaruri false. Cartea “De ce este Romania altfel?” este in contrasens cu acest tel nobil.