Posts Tagged ‘Marx’

Eternul Marx

August 27, 2009

Cand se ajunge la ananghie, pacatosii se adreseaza lui Dumnezeu, implorand iertare si cerand ajutor. Pastrand proportiile, in aceasta neplacuta situatie se gasesc astazi, in plina criza financiara, fundamentalistii pietei. Manifestanti au defilat pe Wall Street cu pancarde pe care scria “Marx avea dreptate!”, iar in alte locuri pe glob multi si-au reamintit de sumbrele prevestiri ale ganditorului german cu privire la prabusirea ineluctabila a capitalismului. Revista “Time” il amintea si ea in ianuarie 2009 pe Marx in articolul “Rethinking Marx” : “acest imens turn, ce ii domina in ceata, inevitabil, pe toti ceilalti”. Saptamanalul american “Newsweek“ titra un numar cu cateva luni in urma : “Suntem acum toti socialisti?”. Redutabili politicieni ai dreptei liberale europene uitasera discursurile tinute cu putin timp inainte si vituperau acum aratand cu degetul la racilele sistemului.

Dar deocamdata vedem ca nu s-a intamplat nimic din teribilele prevestiri, cuvantul de ordine al guvernelor occidentale, acesti “imputerniciti ai capitalului” cum ii numea Marx, fiind “Salvati cu orice pret bancile!”. Oare totul nu a fost decat o alarma falsa ? O serie de reviste nu cred insa asta si publica “cover stories” ilustrate cu portrete ale lui Marx reamintind valabilitatea ideilor autorului “Capitalului”, dar si unele aspecte noi pe care le are lumea moderna si care nu au fost banuite de el.

Iata de pilda saptamanalul german “Die Zeit” (tiraj cca. 500.000 ex.), care in ultimul sau numar (nr. 35 din 20 august 2009) consacra 4 pagini mari raspunsurilor date de cativa economisti, literati si ziaristi la sapte intrebari legate de soarta capitalismului :

1. – Capitalismul oare mai exista?

 2. – Sa fie inegalitatea pretul de platit pentru asigurarea cresterii economice?

3. – Ce a ajuns omul in capitalism?

4. – Distruge capitalismul democratia?

 5. – Munca mai are un sens?

 6. – Exista o morala a pietei?

7. – E posibil un capitalism fara perioade de avant si cadere?

Asemenea intrebari, greu de presupus ca s-ar putea desbate cu obiectivitate in presa romaneasca, se ridica in occident pentru ca cele cateva decenii de exceptionala stabilitate economica au fost solul prielnic de aparitie a unor teorii, printre care cea ca era postindustriala a dat nastere unui capitalism fara crize, un fel de paradis mentinut in viata de niste bancheri indemanateci si de o inteligenta colectiva numita “piata mondiala financiara”. Dar atunci cand spaima unei rasturnari radicale cuprinde societatea, oamenii isi pun intrebari grave, menite sa caute posibilitatile adaptarii la noi conditii de viata. Care sunt greselile pe care le-am facut? Cum a transformat capitalismul esenta umana? In ce masura economia se impaca cu etica? Noua ordine economica posibila se potriveste democratiei? Este un fenomen de neocolit ca unii sa devina tot mai bogati, iar altii – tot mai saraci?

Revista franceza “Le Nouvel Observateur” publica in numarul din 20 august 2009 un grupaj de articole ce se deschide cu “Le grand retour de Marx”, in care se constata revenirea in actualitate a “teoreticianului barbos, ale carui intuitii au capatat odata cu criza o forta neasteptata”. In el Philippe Raynaud, profesor de filozofie politica la universitatea Paris-II, scrie ca “daca democratia produce o cerere mare de egalitate niciodata satisfacuta, este natural ca periodic sa renasca aspiratia spre o realizare a acestor promisiuni nerespectate, ceeace conduce cu usurinta la contestarea formalismului democratiei liberale”. Un alt autor semnaleaza ca o surpriza salutul respectos dat autorului “Capitalului” de o seama de discipoli cu nume prestigioase in politica franceza : Alain Minc, Jacques Attali, Pascal Lamy. Care totusi il amputeaza pe Marx de partea sa cea mai vie: revolta fata de nedreptate, ura fata de bani (acest vitel de aur “ce abate cele mai frumoase suflete spre ceeace este mai rusinos si mai nefast in om”), cel ce admira Comuna din Paris si explica esenta luptei de clasa.

 Inaugurand la 25 martie noul local al lui London School of Economics, regina Elisabeta II a intrebat de ce nimeni dintre ilustrii economisti britanici nu a stiut sa prevada venirea crizei. I s-ar fi putut raspunde ca, cu 160 de ani inainte, o anuntase un batran socialist german. Dar Marx nu si-ar fi putut niciodata imagina supravietuirea atat de lunga a unui sistem pe care il considera irational in principiu si distrugator in actiune. Iar capitalismul e in continuare si azi bine-mersi si inca nu i s-a gasit o alternativa credibila.

In incheiere prezint mai jos un pasaj din articolul publicat in “Le Nouvel Obs” de Daniel Bensaid, profesor de filozofie la Paris-VIII Vincennes si membru al NPA :

Sa gandim lupta

De douazeci de ani Marx e privit in cea mai buna dintre lumile liberale posibile drept un personaj total depasit. Dar fantoma lui s-a reintoars odata cu criza financiara, cu capitalul globalizat. Acum 160 de ani “enorma ingramadire a marfurilor” era abia la inceput. Dar Marx nu s-a multumit sa priveasca aceasta situatie. Critica sa a economiei politice urmarea gasirea secretului, descifrarea logicii ei. Pentru a-si depasi limitele, capitalul e constrans sa-si largeasca fara incetare sfera acumularii si sa-si accelereze ciclul rotirilor sale. Transformand totul in marfa, el inghite spatiul si indraceste timpul. Criza globalizarii capitaliste scoate la iveala tendinta de trei ori destructiva a capitalului : a naturii, a societatii, a umanului. (…) Acolo unde economistii vulgari asista cu gura cascata la spectacolul crizei, Marx surprinde in chiar clipa ivirii lor contradictiile ucigatore ale unei societati schizofrene unde “banii isi striga pofta” asa cum “cerbul mugeste insetat dupa apa proaspata”. Vitalitatea studiilor marxiste demonstreaza fecunditatea actuala a operei sale. Jacques Derrida atragea inca in 1993 atentia asupra tentatiei de “a-l folosi pe Marx impotriva marxismului, pentru a neutraliza sau a estompa imperativul politic in exegeza calma a unei opere deja clasate”. Cel mai rau ar fi deci sa facem din el un autor academic corect sau un vulgar intelectual de stanga. Marx e un ganditor al conflictului si al luptei. Pentru a salva acest spirit subversiv de banalizarea ce il ameninta, mai trebuie oare sa repetam ca aceasta critica a capitalului are drept corolar comunismul? Mostenirea lui Marx pune deci intrebarea daca cuvantul “comunism” a fost compromis prin folosirea lui birocratica de stat pana in aceea incat a devenit de nepronuntat. Si sa determinam mai ales ce inseamna comunismul astazi – utopie critica, miscare de emancipare sau ipoteza strategica.

REINTOARCEREA LUI MARX

February 1, 2009

Mediile de informare ne aduc zilnic la cunostinta noi episoade ale crizei economice si financiare, ce inca nu si-a aratat intreaga forta destructiva. In SUA pierderile pe anul 2008 se evalueaza la 47 miliarde dolari, PIB inregistrand in ultimul trimestru cea mai mare scadere din ultimii 27 de ani. In ziua investiturii noului presedinte american, cu tot entuziasmul general, bancile au avut scaderi de 20-30% la bursa. In Anglia, Franta si Germania, statul pompeaza fara efect bani in banci, dar aceste sume fac sa creasca enorm deficitele bugetare. Somajul sporeste cu repeziciune si criza pare imuna la toate tratamentele cu cere e combatuta. Sefii de stat tin discursuri ingrijorate, preconizand vremuri grele. Sarkozy spune ca intreg sistemul financiar si monetar international trebuie regandit de la zero si nu se sfieste sa pomeneasca vinovatul: capitalismul unui liberalism desantat. Cancelarul german, Angela Merkel, declara si ea la Davos ca „o piata complect descatusata are enorme riscuri financiare, iar lumea are nevoie de reguli clare pentru a lupta impotriva unor iresponsabili ce au deslantuit criza.“
In aceste conditii, multi si-au adus aminte de un ganditor uitat, sau chiar repudiat in ultimii 20 de ani : Karl Marx. Editura berlineza Karl-Dietz-Verlag anunta ca in 2008 s-au vandut 1500 exemplare din primul volum al cartii acestuia „Das Kapital“, fata de numai 500 ex. in 2005. Noii lui cititori ar face parte din noua generatie de intelectuali care au constatat falimentul neo-liberalismului. Iar cineva remarca : „O societate ce simte nevoia sa-l reciteasca pe Marx, este o societatepe care o doare ceva“. In Franta, Jacques Attali publica articolul „Karl Marx, sau spiritul lumii“, iar revista „Le Magazine litteraire“ consacra un numar intreg filosofului german. Peer Steinbruck, ministrul german al finantelor, declara intr-un interviu acordat saptamanalului „Der Spiegel“ ca „anumite parti ale teoriei lui Marx nu sunt deloc gresite“. Jose Saramago, laureat al premiului Nobel de literatura – 1996, e si el de parere ca „niciodata cele scrise de Marx nu au fost mai actuale“. Dar ce a scris oare Marx atat de corect, incat isi pastreaza valabilitatea chiar si dupa un secol si jumatate?
Intr-un recent articol din „Le Monde diplomatique“ (decembrie 2008) intitulat „Marx contra-ataca“, filosoful Lucien Seve scrie : „Aproape se reusise a ne convinge ca istoria se terminase, capitalismul era forma ultima a organizarii sociale, victoria ideologica a dreptei era definitiva. Dar seismul financiar din octombrie 2008 a spulberat brusc acest edificiu. La New York manifestanti agita acum pancarde in fata bursei din Wall Street pe care scrie : „Marx avea dreptate!“. E aproape de necrezut ca, de pilda, cele de mai jos au fost scrise de el in ajunul revolutiei din 1848, iar nu astazi : „Pentru ca arisocratia financiara dicta legile, indruma administratia statului, avea la dispozitie toate puterile publice si domina opinia publica prin fapte si prin presa, se reproducea in toate sferele, de la curte pana la ultima cafenea, aceiasi prostitutie, aceiasi inselaciune nerusinata, aceiasi pofta de imbogatire nu prin productie, ci prin sterpelirea avutiei altuia“. […] Se spune ca de vina acum ar fi esecul „economiei virtuale“, ca si cum ea insasi nu ar fi „reala“. Drama virtualului isi are insa radacini in real. Iar in cazul acesta „realul“este ansamblul mondializat al puterii de cumparare. In spatele bulei speculative formata de umflarea finantelor, sta acapararea de capital a bogatiei create prin munca. Iar sub aceasta distorsiune, in care partea ce revine salariilor a scazut colosal cu zece puncte, este un sfert de secol de austeritate pentru cei ce muncesc, in numele dogmei neo-liberale.“
In vol.1 din „Capitalul“, Marx scrie ca „acumularea bogatiei la un pol“, are drept consecinta „acumularea proportionala a mizeriei“ la celalalt pol, fapt ce determina reaparitia inexorabila a unor crize bancare si comerciale violente. Mentionand ca azi se vorbeste de „moralizarea capitalismului“ ca solutie de ocolire a crizei, Lucien Seve o considera ca meritand un premiu de humor. „Nu ca n-ar trebui sa ne preocupe aspectele morale, ba chiar din contra. Dar problema nu sta in delicventa unor patroni, inconstienta unor bancheri sau in „parasutele aurite“ acordate cu indecenta. Ceeace are capitalismul inacceptabil este insasi principiul sau : activitatea umana care creaza bogatiile are statutul de marfa si deci este tratata nu ca un scop in sine, ci ca simplu mijloc. In asta sta imoralitatea sistemului. Daca se doreste cu adevarat moralizarea vietii economice, trebuie atacat ceeace o demoralizeaza. Si se ajunge iarasi la Marx, la problema alienarii. Concept ce indica, pe de o parte, blestemul care il constrange pe salariat sa nu produca bogatie pentru altul decat faurind propria sa saracire materiala si morala (boli profesionale, salarii insuficiente, concedieri in masa etc., fara a aminti de neparticiparea la luarea deciziilor ce ii privesc direct). Iar pe de alta parte, capitalul – reproducand fara incetare separarea radicala intre mijloacele de productie si producatori (uzinele, birourile, laboratoarele, nu sunt ale celor ce lucreaza in ele), lasa activitatile productive si cognitive pe seama anarhiei concurentei, care le transforma in niste gigantice forte necontrolabile si oarbe, care le subjuga si le zdrobesc. Nu oamenii fac istoria, ci istoria este cea care ii face. Criza financiara, criza ecologica, criza antropologica, adica cea a vietilor umane : nimeni nu a dorit aceste crize, dar toti le suporta.“
Se tot repeta ca Marx, desi bun la critica, nu mai are credibilitate dupa esecul comunismului, pus la incercare in estul Europei. Dar socialismul stalinisto-brejnevian nu a avut nimic comun cu viziunea lui Marx, care era la antipodul a ceeace se intelege azi prin termenul „comunism“. Si la asta se aduce insa o obiectie : a dori un altfel de societate este o utopie, deoarece omul nu poate fi schimbat. Doar gandirea liberala stie ce este omul: un animal, un calculator pus in miscare doar de interesele individului – Homo oeconomicus – cu care nu e posibila decat o societate de proprietari privati aflata in concurenta „libera si nedenaturata“. Dar si aceasta idee – spune Lucien Seve – a dat faliment. Faliment stiintific, prin absenta unor gene care ar exprima etern esenta umana, dar si etic, prin lichidarea programata a solidaritatilor sociale, concomitent cu extinderea dictaturii financiare. Aici intervine iarasi Marx, care – in a 6-a teza asupra lui Feuerbach – scrie : „Esenta umana nu e o abstractie inerenta individului luat separat. In realitate, ea este ansamblul raporturilor sociale“.
Incheind aici scurta trecere in revista a articolului lui Lucien Seve, se poate afirma ca Marx este actual mai mult decat s-ar crede, cu conditia de a a privi critic, in lumina experientei deceniilor trecute, ideile sale ce au inflacarat atatea generatii. Oare ce ar fi spus Marx si Engels astazi, vazand ca aplicarea ideilor lor s-a lovit in practica de dificultati ce tin daca nu de natura umana, cel putin de incapacitatea conducatorilor statului socialist de a adapta teoria realitatilor ? Chiar in Manifestul Partidului Comunist (MPC) autorii lui priveau cu anumita relativitate propriile convingeri, considerand ca principiile trebuie mereu raportate la conditiile social-economice concrete. In prefata la editia germana din 1872 a MPC, ei scriau ca principiile din el „ar avea nevoie pe alocuri de unele indreptari“. Iar aplicarea lor practica „va depinde, pretutindeni si intotdeauna, de conditiile istorice date. De aceea masurile revolutionare propuse in MPC la sfarsitul cap.II nu prezinta o importanta speciala. In prezent acest pasaj ar suna in multe privinte altfel“. Chiar si Lenin, cand a constatat in 1920 ca tara sovietelor moare de foame in urma aplicarii stricte a principiilor, a recurs la un NEP salvator prin ingaduinta acordata unor forme ale economiei de piata. Nu este adevarata parerea ca gandirea lui Marx a fost total tradata de epigonii sai. Dar sunt multe argumente impotriva dogmatizarii marxismului, pentru privirea noilor stari de lucru cu flexibilitate, adica cu o minte deschisa la schimbarile ce au avut si au loc in lume.

MARX despre MARX

October 29, 2008

                               

                                              

             Reinhard MARX este arhiepiscopul catolic al orasului München din Bavaria. Tot el este si autorul recent al unei carti ce poarta titlul incitant „Das Kapital“ (Capitalul), cu subtitlul „O pledoarie pentru oameni“. Cartea incepe cu o scrisoare pe care autorul i-o adreseaza lui …Karl MARX (1818 – 1883). Intr-un interviu acordat revistei SPIEGEL din 27 oct. 2008, inaltul prelat explica de ce trebuie si astazi acordata atentie filosofului si economistului mort acum 125 de ani. Dau mai jos cateva pasaje din acest amplu interviu:

            „Biserica trebuie sa tina cont de analiza sociala din scrierile lui Marx. Miscarea marxista a avut cauze reale  si a dat multe raspunsuri justificate. Biserica catolica a pus insa in garda ca daca ideile lui Marx ar fi urmate pana la capat, rezultatele vor fi rele. In enciclica „Centesimus annus“, elaborata de Papa Ioan Paul al II-lea dupa prabusirea comunismului, scrie :  „Cand capitalismul nu rezolva problemele principiale ale echitatii, solidaritatii, libertatii oamenilor, ci sapa noi transee de lupta, atunci vechile ideologii vor reveni“. Iar prin asta se avea desigur in vedere marxismul.

            Unul dintre fondatorii teoriei sociale a catolicismului, Oswald von Nell-Breuning, spunea: „Toti stam pe umerii lui Marx“. El a fost criticat pentru asta, dar in fond avea dreptate. Noi, cei ce ne reclamam de la etica sociala catolica, niciodat nu am identificat opera filosofica a lui Marx cu Stalin sau cu Gulagul. Nu i se pot atribui lui Marx toate greselile epigonilor lui. Dar exista la Marx si o anumita gandire totalitara, o imagine despre societate, pe care eu nu o impartasesc. Conceptia opunerii claselor, a luptei oamenilor intre ei, nu are nimic crestinesc, caci noi crestinii vedem in fiecare om chipul lui Dumnezeu.

            Procesul de globalizare a fost intrevazut inca de Marx ca are in miezul lui globalizarea capitalului. Iar el a ajuns acum la o acumulare ce ii confera o noua „calitate“, cu trasaturi de nedreptate.Marx a evidentiat corect caracterul de marfa al muncii si economizarea multor domenii ale vietii. Marx renaste intr-un fel astazi, caci el a prezis disparitia capitalismului ca urmare a propriilor sale contradictii. Eu, ca episcop, nu am solutii pentru a preconiza cum trebuie tinut in frau turbo-capitalismul. Dar crestinii trebuie sa caute sa se implice in politica, pentru a-i schimba structura. Angajamentul caritativ nu e suficient. Economia trebuie reformata dupa principii morale, fara insa a desfiinta fortele pietii. Teoria sociala a catolicismului este de aceea critica la adresa capitalismului.

            Trebuie, cu regret, sa recunoastem ca exista o relatie intre prabusirea comunismului si capitalismul dezlantuit astazi. Capitalismul nu a mai simtit presiunea competitiei intre sisteme, s-a simtit liber si a trecut la specula fara limite, echivalent cu a comite un pacat. Trebuie sa ne intoarcem la o economie de piata supusa regulilor, nu prin revolutie, ci reformata. In plus mai sunt cateva intrebari la care nu doar piata trebuie sa dea raspunsuri : Ce poate ajuta omul? Sta oare omul in centrul preocuparilor? Cum capata el munca, cum capata el educatia? Explicatia pentru care am ajuns in impas este lacomia omeneasca. Sunt structuri care imping omul spre rau, ba chiar situatii in care raul e recompensat, pofta nesatioasa – laudata. Marx nu avea dreptate ca intreg raul sta in relatiile de proprietate. Faptul ca omul isi dobandeste prin munca o proprietate tine de virtutile umane. Iar o gresita intelegere a egalitatii in societate desfiinteaza libertatea. Proprietatea este – dupa Sf. Toma de Aquino – un principiu al libertatii. Cine nu poseda nimic, ci doar munca sa, va fi exploatat. Traim un moment in care toti se intreaba cum poate fi reperat capitalismul. Dar va veni timpul cand se vor pune si intrebarile esentiale, ale unei noi ordini mondiale, ale regulilor noului sistem si ale moralei sale. Biserica catolica se preocupa demult de reformele sociale, iar prin asta se deosebeste de marxismul revolutionar. In Germania, de pilda, asigurarea de somaj a fost introdusa de un preot catolic, care timp de 8 ani a fost ministru al muncii in guvernul republicii de la Weimar. Biserica a fost si este si o instanta caritativa, dar asta nu e suficient. Noi nu suntem in cautarea unei lumi ideale, dar dorim un stat social, o globalizare echitabila, sanse egale de participare pentru cei saraci si dezavantajati.“  

            Va puteti imagina un inalt prelat roman si ortodox care sa exprime puncte de vedere apropiate de cele ale episcopului german ? Eu nu (inca) !

UN ALTFEL DE MARXISM

March 23, 2008

                                                      de N. Raducanu

              Doi oameni de stiinta francezi, Jacques Bidet si Gerard Dumenil, unul filosof, celalalt economist, au publicat in 2007 o carte intitulata „Altermarxism. Un alt marxism pentru o alta lume“ (Ed. PUF – 300 pag.) si din care voi prezenta mai jos cateva idei esentiale.

            Socialismul marxist avea pretentia de a intruchipa viitorul prin faurirea unei „alte lumi“. Desigur ca nimanui nu ii este interzis sa invoce nevoia unei „alte lumi“. Dar astazi aceasta denumire nu mai are nici un continut pozitiv. Istoria a luat un alt drum decat indeplinirea promisiunilor traducerii in viata a premiselor modernitatii : egalitate, libertate, solidaritate. Cum se explica esecul ? Si oare s-ar putea relua incercarea, cu evitarea greselilor facute? Autorii sustin ca pentru asta e nevoie de un nou marxism, revenind la ideile de baza ale celui care este, alaturi de Ferdinand Lasalle, fondatorului miscarii social-democrate.

            Se stie ca marxismul a initiat abordarea politicii in termenii luptei de clasa. Cine sunt exploatatorii ? Cine sunt cei exploatati ? Cine sunt adversarii nostri ? Cine ne pot fi aliatii? Toate aceste probleme au dominat strategiile revolutiilor din sec. XX si ale luptelor anticolonialiste. Dar marxismul nu e doar o doctrina politica, ci s-a sprijinit la inceput pe o analiza economica  a capitalului financiar si a imperialismului, pentru a ajunge azi la critica neoliberalismului si la tezele lumii a treia privind dependenta statelor de schimburile inegale de bunuri si servicii. Legat la origine de dialectica lui Hegel, marxismul a dat nastere la alte versiuni fenomenologice si la o serie de figuri de intelectuali ce au creat „scoli“ : Gramsci, Lucacs, Adorno, Althusser, W. Benjamin etc. El a stimulat aparitia unor personalitati aparent contrare (Rawls) sau distante (Habermas, Foucault). In orice caz, intentia de a fauri pe aceasta baza un „neomarxism“ sau „altermarxism“ trebuie sa se delimiteze categoric de asa zisul „marxism-leninism“ stalinist, ca si de banuiala ca se propune o noua utopie.

            Pentru autori, marxismul nu e numai un discurs de clasa, ci unul al aliantei de clasa, deoarece cuprinde atat „masele populare“ – clasele fundamentale in forma moderna a societatii – cat si alte categorii sociale esentiale, si anume cadrele si specialistii. Deci o alianta istorica ce nu se reduce la cea a celor exploatati. E nevoie si de o noua teorie a claselor sociale, caci lumea se schimba si e necesar – cred autorii – de mai mult decat o prelungire a marxismului, ci de o alta teorie a lumii. Aceasta plaseaza in centrul analizei violenta asimetrica intre natiuni, care da masura a ceeace este capitalismul si ce este insasi „modernitatea“. Statul-natiune se remodeleaza astazi sub forma, inca in gestatie, a unui stat-mondial, impletit in structurile ierarhice ale imperialismului neoliberal.

            Mostenirea ideilor marxiste – bogata in viitor – nu poate fi continuata fara a fi supusa unei critici radicale. Autorii – care sunt presedinti ai Congresului Marx International, membri in redactia revistei „Actuel Marx“ si cercetatori la CNRS (Conseil National de la Recherche Scientifique) – sunt de parere ca pentru asta – trebuie sa se dea raspuns la trei provocari. Prima, priveste ceeace Marx numea proletariatul, dar care astazi a luat forma impestritata a unor clase populare diferit situate in dispozitivul societatii capitaliste. E vorba de faurirea unitatii lor, caci dupa ce neoliberalismul a sfaramat puterea sindicatelor, aceste clase formeaza un ansamblu instabil, flexibil, dispers. Luptele lor sunt intrepatrunse de altele – a femeilor contre autoritatii masculine, a popoarelor fortate sa migreze, a celor exclusi si a minoritatilor de toate genurile. Toate acestea cauze diverse converg in creuzetul logicii profitului capitalist, si duc la precaritatea, descriminarea si insecuritatea sociala in tarile centrale, dar si la desradacinarea maselor periferice si la distrugerea salbateca a naturii.

            Cea de a doua provocare se refera la faptul ca neoliberalismul cauta sa distruga fortele de solidaritate construite in jurul statului-natiune, pe care fortele populare le-au creat in tot cursul secolului trecut. Totodata el cauta sa restaureze puterea si sa refaca privilegiile clasei celor avuti. Pentru asta capitalistii duc, atat pe plan international, cat si in sanul statelor, o lupta de clasa fara mila. Provocarea consta deci in alianta tuturor fortelor ce pot contribui la esuarea eforturilor neoliberalismului. Clasele fundamentale moderne trebuie sa-si caute deci aliati in randurile „cadrelor si celor cu competenta“, deoarece numai in acest fel, chiar si in trecut, au putut fi impuse reformele durabile si revolutiile.

            Cea de a treia provocare care se asteapta este cea a constientizarii claselor fundamentale la scara mondiala. Imperialismul, ce formeaza sira spinarii neoliberalismului, ii constrange pe muncitorii din intreaga lume la o concurenta inegala, prin impunerea logicii profitului. Marile puteri se pun de acord pentru elaborarea de legi si reguli universale. Dar, odata cu procesul de integrare generala a economiilor si de banalizare a comunicarii pe intreaga planeta, se afirma in mod ineluctabil si o staticitate (fr.: „etaticite“) mondiala. Statul-intregii-lumi, inca in faza de nastere, se anunta a fi ultimul act al istoriei moderne izvorata din statele-natiuni. Acest stat-mondial va fi acaparat de centrele de putere capitaliste, care fac din ONU; FMI sau OMC instrumentele dominatiei imperiale. Dar totodata, prin acest stat, specia umana formeaza o comunitate politica, ceeace confera poporului mondial o noua legitimitate de a participa la luptele sociale ale secolului 21.

            Aceasta este – extrem de succint expusa – esenta cartii celor doi cercetatori francezi, desi sunt inca multe aspecte originale ce ar merita sa fie semnalate. Printre acestea ma voi multumi a arata reflectia cu privire la binomul stanga-dreapta, clivaj al campului politic aflat in contradictie cu impartirea pe care o prefera autorii : proprietarii capitalisti – cadrele si cei competenti – clasele fundamentale. Pentru ei dihotomia stanga-dreapta este utila, dar in acelasi timp contine o ambiguitate:  mascheaza caracterul de clasa al politicii. Tripartitia sociala aratata are la baza clasele fundamentale, iar la partea superioara doua forte ce potential sunt antagoniste, dar care sunt aliate datorita slabiciunii bazei. Doar lupta claselor fundamentale va fi in masura a reactiva antagonismul potential al „celor doua brate ale clestelui“, bipolaritate sociala ce este in fond cea a claselor dominatoare.

            Desigur ca multe din ideile expuse sunt discutabile, nu intotdeauna argumentatia suficient de clara, dar cartea dovedeste  ca teoria elaborata de Marx (ce ar fi spus, spre sfarsitul vietii, vazand interpretarile excesive date ideilor sale : „Eu nu sunt marxist!“) nu si-a pierdut de loc din vitalitate si ca cel putin social-democratia ar trebui sa se inarmeze critic cu ea, nu numai pentru a nu fi anexata liberalismului, ci si pentru a lupta eficient contra lui.