Posts Tagged ‘mass-media’

Scaderea rolului intelectualilor

July 16, 2010

In timp ce la noi in tara, cartea „Idolii forului“ provoaca din partea intelectualilor luari de pozitie, in presa si pe net, ce ar fi fost greu de conceput cu un an sau doi inainte, iata ca si in Franta se desfasoara o desbatere interesanta cu privire la scaderea  rolului intelectualilor in societate si cauzele acestui fenomen. Un articol semnificativ mi s-a parut a fi cel cu titlul “Les causes du declin des intelectuels” publicat acum cateva zile in cotidianul “Le Monde” sub semnatura lui Pascal Boniface, director al IRIS (Institut des Relations Internationales et Strategiques) si pe care il prezint pe scurt in cele de mai jos. Desigur ca puterea intelectualilor in Franta este incomparabil mai mare decat cea a asa zisilor “boieri ai mintii” in Romania, dar multe din constatarile specialistului francez par a se aplica si situatiei din tara noastra.  

A trecut demult epoca in care giganti ai gandirii, precum Jean Paul Sartre si Raymond Aron, s-au angajat in desbaterea publica, numai dupa ce aveau in urma o opera apreciata si durabila. Acum intelectualii prefera sa se dueleze cu ideile in presa si la televiziune. Nu exista desigur incompatibilitate intre munca intelectualului si folosirea mediilor de informare pentru lamurirea si influentarea publicului. Cauzele declinului rolului lor sunt insa altele decat iesirea abuziva pe micul ecran sau in ziare.

 In primul rand e faptul ca se formeaza, constient sau nu, un mic grup care isi distribuie pozitiile in lumea editurilor, presei si televiziunii. Cei din acest grup evita cu grije sa se contrazica sau sa se critice. Preocuparea de informare a publicului trece pe locul doi, dupa relatiile de prietenie sau dupa dorinta de a fi agreabil cuiva ce poate fi util, sau a te opune cuiva care ar putea fi periculos. Dupa un timp insa lumea observa aceasta situatie si increderea in ei sufera. Odinioara accesul la mediile de masa era un prilej de a transmite un mesaj. Acum – este un mijloc de a-ti pastra sau imbunatati statutul social.

In al doilea rand, dar si mai grav este ca, prezentand posibilitatile restranse de alegere intre bine si rau (si situandu-se de partea binelui), ei magulesc aspiratiile morale ale publicului, deformand insa faptele si situatiile. Respectul adevarului, sinceritatea argumentelor nu mai constituie un criteriu. Sunt doar cuvinte care zboara, ca si cele care se scriu. Nu rareori pot fi vazuti sau cititi intelectuali care afirma constienti un neadevar, atunci cand acesta le serveste argumentatia. Se da prioritate celui ce face afirmatii categorice, desi toti isi mai aduc aminte contradictiile, omisiunile sau minciunile din trecut. Exista acum o lipsa de risc in debitarea minciunii sau in travestirea realitatii si nimeni nu se mai teme sa fie prins in flagrant delict spunand neadevaruri. Numerosi intelectuali au fost surprinsi rostind inventii, schimonosind adevarul, pronuntand acuzatii meschine si fara suport la adresa adversarilor ideologici. Dar, intrucat aveau deja o celebritate, ei continua sa ocupe un spatiu important in cadrul mediilor, chiar daca credibilitatea lor pentru o mare parte a publicului e afectata. Mai sunt insa si intelectuali mercenari, care se pun in slujba unei cauze nu din convingere, ci din interes.

Sporirea influentei opiniei publice in procesul de adoptare a deciziilor este ceva pozitiv. Ea este insotita din pacate si de o crestere a puterii operatiilor de dezinformare. O parte din elite nu simte misiunea de a lamuri publicul, ci din contra, de a incurca sensurile. Minciuna devine un mijloc legitim de lupta ideologica. Daca crezi ca esti in serviciul binelui pentru a lupta contra raului, ce mai conteaza tranzactiile cu veracitatea? Numai ca, si in aceasta privinta, scopul nu justifica mijloacele. Daca e justa cauza, de ce ar trebui mintit pentru a o servi? Pentru ca e prost publicul? El nu e prost deloc. O parte a lui poate fi inselata temporar, majoritatea devine insa repede constienta cine e cel ce o trage pe sfoara.

Daca intelectualii doresc sa-si regaseasca respectul pierdut, trebuie ca ei insisi sa respecte mai bine obligatia de a fi sinceri.

“Le Monde” in prag de faliment

June 10, 2010

Cel mai renumit cotidian francez, « Le Monde », considerat de centru-stanga, trece in aceste zile prin momente grele, decisive pentru soarta sa. Demult aflat in criza financiara, datoriile sale au ajuns la suma de o suta de milioane euro. Seful ziarului, Eric Fottorino, comunica recent intr-un articol ce nu putea ascunde disperarea, ca daca pana la sfarsitul acestei luni nu se gaseste un investor, ziarul e amenintat sa dea faliment. Dar chiar daca se va gasi acest salvator, se pare ca se incheie o era in istoria acestei publicatii. Pana acum ziarul apartinea majoritar ziaristilor sai, ceeace ii asigura nu numai independenta, ci si originalitatea in peisajul mediilor de informare europene.

Primul numar al lui “Le Monde” a aparut la 18 decembrie 1944, sub conducerea fondatorului sau, Hubert Beuve-Mery, care isi afirma crezul intr-un editorial: informatiile unui ziar trebuie sa fie clare, adevarate, rapide si complecte, dar in acelasi timp sa-si fundamenteze politic, economic si moral independenta. Tocmai aceasta independenta a sa este acum pusa in pericol. Numerosi magnati financiari, care sunt nu numai de dreapta, ci si prieteni devotati ai presedintelul Sarkozy, cauta sa-l ia sub pulpana lor, cum au facut si cu alte ziare. “Le Figaro” apartine lui Serge Dassault, fabricant de avioane.  Ziarul economic “Les Echos” se gaseste in mainile miliardarului Bernard Arnault. Un alt prieten intim al presedintelui, Arnaud Lagardere, sef al unui urias concern, poseda multe alte publicatii.

In anul 2009, la o cifra de afaceri de 397 milioane euro, grupul de publicatii “Le Monde” a inregistrat o pierdere de 25 milioane. Intre 2003 si 2009 numarul de exemplare vandute ale ziarului a scazut de la 389.249 la 318.805. El a trebuit sa se desparta de revista TV si culturala “Telerama”, care aducea multe venituri, de ziarul catolic “La Vie” si de “Courier international”. Cu cateva saptamani in urma un alt ziar ce avea grele pierderi, “La Tribune”, a fost vandut pentru suma simbolica de un euro. Datoriile ce apasa acum din greu conducerea grupului se datoreaza politicii ambitioase, dar dezastroase economic, dusa de fostul sau sef, Jean-Marie Colombani. Acesta a investit mult in edificarea unui sediu grandios pe Boulevard Auguste-Blanqui, actiune ce a provocat vehemente critici ale ziaristilor. In 2008 intreaga conducere a ziarului a fost schimbata, dar datoriile ce trebuie platite bancilor pana in 2012 se ridica la 22 milioane euro, iar pana in 2014 – la 47 milioane.

 Grupul Le Monde apartine acum in proportie de 52 % societatii ziaristilor (Societe des Redacteurs du Monde – SRM) alcatuita din 260 ziaristi, care impreuna cu alti parteneri apropiati reprezinta 60,4 % din actiuni, pondere decisiva in luarea deciziilor atat pentru numirea redactorului sef, cat si in efectuarea de noi investitii. Lagardere are deja 17,3 % din actiunile grupului, iar 15 % apartin grupului Prisa, proprietara celui mai mare cotidian spaniol “El Pais” (aflat insa si el in mari dificultati financiare). Alte companii editoriale straine (ca de pilda grupul elvetian Ringier) sunt atrase de intrarea in capitalul lui Le Monde. Dar SRM da preferinta lui Perdriel, proprietarul saptamanalului de stanga “le Nouvel Observateur”, care a promis ca, intr-o anumita masura, va respecta opinia ziaristilor in soarta viitoare a ziarului.

 Un lucru este cert: o lume fara Le Monde nu va mai fi aceiasi.