In toamna anului trecut in Olanda s-a desbatut public cazul lui Albert Heringa, care a aparut in fata justitiei fiind acuzat ca a ajutat-o pe mama sa, in varsta de 99 ani, sa moara. La cererea ei, dovedita printr-o inregistrare video, el i-a dat 125 de pilule de somnifere si alte medicamente, bine sfaramate intr-o ceasca cu iaurt. Batrana nu era insa bolnava, nu zacea in pat, nu suferea de dureri intolerabile si era cu mintea clara. Dar, pur si simplu, ea se saturase sa mai traiasca. Albert Heringa a fost condamnat, insa cu suspendarea pedepsei, dar cazul a redeschis o discutie mai veche despre conditiile in care poate fi sau nu justificata legal eutanasia.
Caci odata cu sporirea numarului celor in varsta inaintata in tarile industrializate, in parallel cu progresul stiintific si tehnic al medicinei, problema mortii asistate a capatat noi aspecte. Intr-un sondaj efectuat recent in Germania asupra o mie de persoane, carora li s-a pus intrebarea: “V-ati putea imagina ca la batranete, suferind de o boala grea ce necesita ingrijire constanta, sa va puneti singur capat vietii?”, au raspuns DA 55% dintre cei chestionati, din care 64% din categoria celor intre 18 si 29 ani si 48% dintre cei peste 60 de ani. Acelasi rezultat pozitiv (peste 50%) s-a obtinut si la intrebarea: “Credeti ca daca s-ar legaliza suicidul asistat de medic, atunci cei grav bolnavi ar putea recurge la asta doar pentru a nu deveni o povara pentru rudele lor?”.
In privinta eutanasiei parerile pro si contra sunt clar definite. Adversarii ei vad ca prin simplificarea ajutorului dat celor ce isi exprima dorinta de a muri, se vor confirma cele mai sumbre presupuneri: treptat, fiecare va putea ucide pe oricine care, intr-o stare de depresiune temporara, spune: “M-am saturat de aceasta viata!”. Se riposteaza ca dorinta de a muri face parte din drepturile fundamentale ale omului si ea trebuie respectata. Ceeace este insa fals, in primul rand deoarece dreptul la viata este si el fundamental, iar in al doilea rand – pentru ca omul este o fiinta sociala, societatea ne fiind indiferenta fata de viata fiecarui membru al sau. Intrebarile ce se nasc sunt insa mai numeroase. Cercetari mai atente ale unor psihologi au aratat ca multi din cei chiar grav bolnavi, ce isi declara dorinta de a muri, in cele din urma se agata de orice eventuala sansa de a-si prelungi viata. Sunt cazuri in care medicul, propunandu-i pacientului doritor de moarte ca incepand de a doua zi sa intrerupa injectarea cu un medicament esential, sa fie rugat de acesta ca totusi sa-l lase in continuare sub instilatie.
Fiecare doreste sa moara fara dureri, in conditii cat mai bune, dar ce inseamna o moarte buna? In Elvetia, in Olanda si in Belgia, exista de cativa ani firme medicale (“Exit international”, “Dignitas” s.a.) ce isi ofera serviciile pentru efectuarea in conditii legale a mortii asistate pentru cei ce isi exprima in scris dorinta. Firma “Exit” de la Zürich a contribuit in 2008 la un numar de 167 sinucideri asistate, in 2009 – 217, iar in 2010 – 257. In Belgia in 2004 au fost 349 cazuri de moarte benevola asistata, iar in 2012 – 1432. In Olanda in 2008 s-au inregistrat 2331 cazuri de moarte sau sinucidere activ asistate, in 2009 – 2636, iar in 2010 – 3136 cazuri. Terminologia in acest domeniu este importanta, pentru incadrarea cazului in limitele legilor, diferite de la o tara la alta. Moartea prin sprijin activ dat de un tert (prin injectie sau bautura letala) este acceptata legal in Olanda, Elvetia si Luxemburg daca se efectueaza sub supravegherea unui medic, dar este interzisa in Germania, unde cel ce o efectueaza e pasibil de inchisoare pana la 5 ani. Totusi la Hamburg s-a infiintat o asociatie de sprijin asistat al celor ce consimt sa-si paraseasca viata. Asociatia are 250 membri (cotizatie 100 euro pe an)si pana acum la 27 dintre ei li s-a indeplinit vointa, punandu-li-se la dispozitie de un medic anonym un medicament letal.
Asistenta pasiva la eutanasie inseamna intreruperea masurilor de mentinere in viata a unui pacient aflat in coma sau pe moarte, in imposibilitate de a-si mai exprima vointa. Este cazul celebru al omului politic israelian Sharon, care desi in coma, a fost tinut in viata timp de 8 ani. Trebuie amintit ca in Germania se evita folosirea termenului de eutanasie, deoarece aceasta aminteste de campania de eutanasiere a persoanelor cu un handicap fizic sau mintal in perioada regimului nazist, cand au fost ucise peste o suta de mii de persoane sub pretextul “puritatii rasei germane”. Se prefera folosirea termenului “Sterbehilfe” adica “ajutor pentru a muri” sau “asistarea in moarte”. Mentinerea in continuare prin lege a interzicerii sprijinului dat de un membru al familiei pentru accelerarea decesului unei rude batrane, previne orice fel de abuz ce poate avea drept scopuri altele decat cele dorite de cel bolnav sau batran (mostenire, scaparea de obligatiile de ingrijire s.a.). Asta implica insa datoria statului de a se preocupa in mai mare masura de ingrijirea persoanelor in varsta, creind aziluri de batrani cu ingrijire medicala pentru cei cu slabe resurse materiale, si sprijinind infiintarea de case private de batrani pentru cei mai instariti.
Trebuie facuta distinctie intre eutanasie si ingrijirea paliativa. Scopul acesteia din urma nu este sa se provoace moartea pacientilor, ci ingrijirea celor aflati in faza finala a unei boli incurabile si administrarea unor analgezice sau antalgice pentru calmarea durerilor. Uneori insa in spital tratamentul sedativ al bolnavilor din sectiile palliative este facut astfel incat nu se poate face deosebirea intre medicina paliativa si suicidul asistat.
In luarea deciziei de a-si incheia existent, bolnavul sau batranul obosit de viata se intalneste si cu interdictia bisericii. Pentru catolici, interdictia de a accelera venirea mortii se bazeaza pe enciclica “Evangelium vitae” data de papa Ioan-Paul al II-lea in 1995, deoarece eutbiserica, anasia contrazice cea de a 6-a porunca “Sa nu ucizi” (Exodul XX, 13). Atitudinea bisericii protestante este asemanatoare, ceeace in occident ii determina pe numerosi oameni politici din partidele crestin-democrate sa respinga orice proiect de slabire a severitatii legislatiei privind moartea asistata. Biserica ortodoxa respinge si ea eutanasia activa, aceasta fiind asimilata sinuciderii. Neacceptarea eutanasiei se bazeaza pe recunoasterea faptului ca Dumnezeu este stapan unic pe viata si pe moarte , iar intreruperea voluntara a vietii este negarea darului facut de Dumnezeu omului. Cele de mai sus nu inseamna ca occident partidele laice sunt unanime in adoptarea unei legislatii favorabile eutanasiei, deoarece problema depaseste diviziunea politica stanga-dreapta sau a convingerilor ateiste sau religioase.
Acordarea sau refuzul sprijinirii actului de pasire din viata in moarte a facut si face obiectul a numerose carti de etica societala, dar si de literatura. Iar desbaterea problemei in mari conferinte internationale arata ca, spre deosebire de trecut, ea a incetat sa mai fie tabu si se cauta – de la o tara la alta – gasirea de solutii corespunzatoare atat progresului stiintei medicale, cat si traditiilor.
Intelectual 