Posts Tagged ‘Medvedev’

Spionaj cu happy end

July 10, 2010

Cu cateva zile in urma FBI a lansat o stire-bomba: erau arestati 11 spioni rusi ce intentionau sa efectueze actiuni de spionaj in favoarea Moscovei pe teritoriul St. Unite. Informatia a parut de la inceput neverosimila, in primul rand pentru ca ea venea indata dupa intalnirea cordiala dintre presedintele Dmitrii Medvedev si presedintele Barack Obama. Se discutase acolo despre contribuita Rusiei la franarea intentiei Iranului de a fauri arma atomica si se asigurase ca Rusia nu va ridica obstacole in alimentarea cu armament prin teritoriul ei a trupele americane din Afganistan; in schimb SUA urma sa sustina cererea Rusiei de a deveni membru al Organizatiei Mondiale a Comertului. In al doilea rand era o surpriza, pentru ca asemenea arestari de agenti invinuiti de spionaj, erau caracteristice razboiului rece, cand in confruntare erau doua sisteme social-politice ce cautau sa-si dovedeasca pe toate caile superioritatea, unul fata de celalalt. Spionajul urmarea atunci obtinerea de date militare asupra armamentului nuclear (tehnologie de fabricatie si rachete de transport), domeniu in care astazi ambele tari sunt din belsug dotate, ba exista si un acord bilateral pentru distrugerea de ambele tari a unei parti din acest arsenal. In prezent Rusia nu mai este un stat comunist cu veleitati de extindere a sistemului in alte tari, aliate ale Statelor Unite, iar spionajul – cand se mai recurge la el – are predilect scopuri economice.

            Bine inteles ca cei 11 spioni (10 rusi si o ziarista peruviana) erau urmariti de mai mult timp de FBI, iar dupa arestare – ei au marturisit intentiile lor. Aceasta a provocat o reluare in presa occidentala a campaniei despre vulnerabilitatea secretelor de stat americane, reamintindu-se cazuri de spioni rusi capturati, petrecute cu ani in urma, in plin razboi rece. Pentru a se pune capat umflarii exagerate a cazului, cei 11 spioni au fost judecati in viteza, au fost condamnati exact la numarul de zile petrecute in ancheta, li s-a interzis sa mai intre pe teritoriul Statelor Unite si li s-au confiscat toate bunurile dobandite in timpul sederii in America. Simultan partea rusa a anuntat ca 4 spioni americani de origine rusa, prinsi si judecati cu ani de zile in urma la Moscova, au fost gratiati de presedintele Medvedev si in aceiasi zi au parasit cu un avion Rusia plecand spre America. La nivelul conducerii serviciilor de informatii din cele doua tari cazul s-a desfasurat fara probleme si acum toata lumea se felicita fericita.

            Si totusi raman niste intrebari fara raspuns. Se stie ca spioni misuna peste tot, ca atat americani in Rusia, cat si rusi in SUA sunt si vor mai fi. Este neindoielnic ca spioni americani si rusi sunt si in Germania, in Franta sau in Romania. Multi dintre ei sunt probabil deja in colimatorul serviciilor speciale, care fie le servesc informatii false, fie ii impiedica sa ajunga la cele importante. Intrebarea este: cand poate fi momentul propice de desvaluire publica a existentei lor, sau este suficienta o expulzare pe tacute a lor, pentru a nu compromite relatiile intre tarile respective. In cazul din America, in care spionii rusi erau inca departe de a fi avut acces la date semnificative, rolul lor era doar de a se integra perfect vietii americane cu nume false, urmand ca la momentul oportun sa poata intra in actiune. Erau deci niste spioni “in hibernare”, spre deosebire de cei 4 spioni americani ce putrezeau de ani de zile in inchisorile din Siberia, dintre care unul, Sutiaghin, fusese sef de sectie la institutul de studii strategice din Moscova. Poate ca asta explica schimbul in numar inegal al celor vinovati, intre cele doua tari. Deci ce s-a urmarit prin acest gest, de vreme ce chiar a doua zi dupa intalnirea Medvedev-Obama s-a procedat la o asemenea senzationala demascare. Nu este exclus, comenteaza niste ziaristi occidentali, ca fortele puternice ca i se opun lui Obama in Congres, dar si in alte institutii, sa fi dorit prin asta torpilarea intentiilor presedintelui american de  imbunatatire a relatiilor cu Rusia. Poate ca nu este asa, dar modul de procedura a dat mult oxigen celor ce traiesc inca in speranta reluarii starii de incordare internationala si de razboi rece, ce ar sublinia superioritatea militara si politica a Statelor Unite..

Pe de alta parte, in presa ruseasca (Izvestia) se deplange decaderea din ultimii 20 de ani a studiilor si analizelor temeinice ce se faceau odinioara in institutele specializate de relatii internationale de la Moscova, inclusiv in cele ce pregateau, in ce mai deplin secret, agenti pentru munca in strainatate. Acum detaliile scoase la iveala de procesul celor 11 spioni rusi, arata din partea acestora dilentantism, imprudenta, ba chiar si trafic de valuta cu zeci de mii de dolari. Felul in care lucra si traia Anna Chapman (Gureev) ar aminti mai curand de filme de spionaj de la Hollywood, dar astea sunt in orice caz mai verosimile.

Ar mai fi de semnalat un detaliu: anual China trimite la studii in universitatile americane zeci de mii de studenti. Dintre ei, intre 20-30 % sunt angajati dupa terminarea studiilor de firme, institute si universitati americane si se stabilesc definitiv in SUA. China comunista nu opreste insa din acest motiv ca anual sa trimeata la studii inca cateva zeci de mii de studenti, considerand ca atat cei ce se intorc, cat si cei ce raman in SUA vor fi folositori Chinei. Oare cate mii dintre cei ramasi in America alimenteaza tara lor de bastina cu date despre noutatile tehnologice, la crearea carora au contribuit sau despre care au aflat? Dar punerea sub urmarire a zeci de mii de persoane este o munca de investigatie grea, aproape imposibila. De aceea FBI prefera a gasi iarasi cativa spioni rusi, caci opinia publica americana e mai inclinata sa se teama de amenintarile Moscovei, de vreme ce se stie ca Putin e un fost lucrator al KGB. Jocul de-a spionii pare insa a fi o ramasita a secolului trecut.

UN PAS SPRE O LUME FARA ARME NUCLEARE

April 9, 2010

                       

Statele Unite si Rusia au facut un pas inainte pe calea spre o lume fara arme atomice, prin semnarea, joi 8 aprilie la Praga, de catre presedintii Barack Obama si Dmitrii Medvedev, a noului tratat privind armamentul strategic nuclear (START – Strategic Arms Reduction Treaty). Documentul de 15 pagini, insotit de un protocol de 144 pagini avand aceiasi valoare juridica, prevede ca in urmatorii 7 ani fiecare din partile semnatare isi va reduce dotarea in acest armament cu aproximativ o treime, astfel incat la sfarsit sa nu depaseasca:

–        700 rachete balistice intercontinentale, rachete balistice pe submarine si pe bombardiere grele;

–        1550 focoase nucleare pentru aceste rachete;

–        800 instalatii de lansare a rachetelor.

Principalele divergente in elaborarea acordului priveau relatia dintre armamentul stategic ofensiv si instalatiile de detectare si aparare contra rachetelor. Tratatul semnat nu impiedica Statele Unite sa desvolte sisteme de aparare antiracheta, dar permite Rusiei ca in caz de dezechilibru al fortelor, sa denunte prevederile tratatului. O problema dificila a constituit-o controlul reciproc al respectarii prevederilor acordului. Rusii au avut inspectori in uzina americana de rachete intercontinentale de la Magna (statul Utah) doar pana in 2001, in timp ce americanii si-au mentinut inspectorii la fabrica din Votkinsk, unde se produc rachetele rusesti Topol-M  si Bulava, pana in decembrie 2009, cand a iesit din vigoare acordul Start precedent. Acum nu vor mai exista inspectori detasati pemanent, ci controlul se va face periodic, indeosebi pentru a distinge intre instalatiile si rachetele balistice si cele destinate protectiei contra rachetelor.

Pentru aplicarea acordului si rezolvarea eventualelor aspecte neclare se va creea o comisie consultativa bilaterala. Documentul semnat trebuie aprobat in Rusia de Duma, iar in SUA – de doua-treimi din numarul membrilor Senatului, adica de min. 67 de senatori. Dar democratii, ce se presupune ca vor vota pentru sustinerea presedintelui, au doar 59 de senatori. Vor trebui deci convinsi inca 8 senatori republicani de utilitatea acordului. Seful comitetului pentru probleme internationale al Senatului, John Kerry, a facut un apel la colegii lui republicani sa renunte la divergente in favoarea luarii unei decizii de importanta nationala. America – a spus el – nu poate pierde ocazia destinderii relatiilor cu Rusia, pastrand concomitent rolul de lider mondial in domeniul nedifuzarii armamentului nuclear. Este de mentionat ca acordul START precedent a fost adoptat aproape in unanimitate de Congresul american. Probabil ca acum  aprobarea va avea loc sincron, in ambele tari, pana la sfarsitul acestui an.

Acestea sunt faptele. Ele justifica unele comentarii. Importanta semnarii unui nou acord nu consta doar in stabilirea la un nivel mai scazut a fortelor strategice ale celor doua tari (Rusia si SUA poseda impreuna peste 90% din armamentul nuclear din intreaga lume), ci relanseaza procesul de dezarmare nucleara care practic fusese intrerupt in ultimii zece ani. Aceasta ar putea determina si alte tari cu dotari de armament nuclear, ca de pilda Marea Britanie, Franta si China, sa se ralieze efortului de reducere a arsenalului lor nuclear.

Dar cele 1550 focoase nucleare ce vor ramane operationale in 2017 ar fi suficiente pentru distrugerea de cateva ori a intregii planete. Este deci doar un inceput ce trebuie continuat. Pe de alta parte in 1987, cand St. Unite si URSS au semnat tratatul pentru armele nucleare de medie anvergura (Intermediate Range Nuclear Forces), se convenise o reducere mult mai drastica. Sunt 5 tari europene unde continua sa fie amplasate arme nucleare americane tactice, vestigii ale razboiului rece: Germania, Belgia, Italia, Olanda si Turcia. Germania este deocamdata singura care a solicitat in NATO retragerea acestor arme de distanta medie si scurta, dar problema se va desbate la sfarsitul acestei luni la o sesiune a NATO la Tallin. Statele din centrul si rasaritul Europei, foste in sfera de influenta sovietica, unde la putere sunt forte politice cu reminiscente ale mentalitatii razboiului rece, se opun oricarei reduceri, vazand in asta o concesie la adresa Rusiei. Presedintele Obama e favorabil unei asemenea retrageri, caci ar dori sa desvolte colaborarea cu Rusia. Dar el nu se grabeste, datorita atmosferei politice toxice ce domneste acum la Washington. Iar pentru prietenii sai presedinti ai tarilor din Europa centrala si de rasarit, el a dat un dineu in care i-a asigurat ca America isi mentine deschisa umbrela asupra lor. De altfel inainte de placarea din Washington, el i-a dat un telefon de mangaiere amicului georgian Saakashvili, disperat de prietenia ruso-americana ce se intrevede la orizont.

Tratatul semnat ieri nu rezolva si alte probleme, afara de cea a rachetelor tactice de redusa distanta. Pana astazi SUA nu au ratificat acordul privind interzicerea totala a experimentarilor nucleare semnat acum 14 ani. E drept ca Obama a declarat ca, atat timp cat va fi el la Casa Alba, nu vor avea loc asemenea experimente si ca va depune eforturi pentru ca acordul sa fie semnat de toate tarile. Problema interzicerii difuzarii armelor nucleare in lume, care ar permite ca ele sa intre pe mana unor grupari teroriste, ramane deasemenea deschisa.

Ziarul Washington Post considera ca acordul de ieri de la Praga pare mai avantajos pentru Rusia, caci arsenalul rusesc era invechit si costisitor de intretinut, iar reducerea lui ar fi fost necesara chiar si in lipsa Tratatului. Dar la Moscova s-au ridicat deja voci criticand termenii acordului, in care s-ar fi facut prea multe concesii, in special in ce priveste scutul antiracheta pe care americanii doresc sa il edifice in Europa de est. Ar merita aici de amintit si comentat cuvintele din declaratia de ieri a presedintelui Basescu cu ocazia plecarii spre intalnirea cu Obama: “In ce priveste securitatea europeana, sigur ca sunt abordari oarecum diferite. In Europa intr-un fel se vede securitatea cand ai frontierele pe Atlantic si altfel cand ai frontierele la marea neagra. Cand este vorba de concesii, nici un lider politic nu are dreptul sa faca nici un fel de concesii, caci ele pot fi platite de natiuni intregi”. Sa fie oare asta o critica voalata la adresa lui Obama?

MEDVEDEV SI RUSIA

November 14, 2009

Rusia este o tara cu 143 milioane locuitori, care are o pondere geopolitica enorma datorita a cel putin trei caracteristici: teritoriul ei are cea mai mare suprafata de pe glob; poseda in subsol mari cantitati de gaz metan cu care aprovizioneaza aproape intreaga Europa; este bine dotata cu armament nuclear si cu rachete pentru transportul acestora. De aceste toate se tine seama in cancelariile marilor state ale lumii, dar se pare ca sunt ignorate doar la Bucuresti, atunci cand se discuta cu un aer de superior dispret despre relatiile cu aceasta tara.

Cu prilejul sarbatoririi a 20 de ani de la caderea zidului de la Berlin, presedintele Rusiei, Dmitrii Medvedev, a acordat un interviu revistei germane “Der Spiegel” , in care, printre altele, a spus:

  • Prabusirea URSS este unul din cele mai dramatice evenimente ale sec.20, desi nu a avut efecte la fel de sangeroase ca de pilda revolutia din 1917 sau cel de al 2-lea razboi mondial. Descompunerea statului a zguduit pe toti cei ce traiau in tara, indiferent daca au luat-o drept o catastrofa personala sau o urmare a stapanirii bolsevice. Evenimentul a fost cu adevarat dramatic: un popor care timp de decenii, iar partial chiar timp de secole, a constituit o unitate, s-a trezit brusc in tari diferite, iar legaturile cu rudele si prietenii au fost retezate.
  • In Rusia sunt 50 de milioane de internauti, deci peste o treime din populatie. Eu am un blog in care l-am caracterizat pe Stalin drept criminal. Am primit mii de comentarii, unii multumindu-mi pentru aceasta, dar altii exprimandu-si dezacordul, aratand ca datorita lui Stalin s-a dezvoltat economia, s-au acordat facilitati sociale gratuite, s-a combatut criminalitatea. Dar ca jurist eu spun: lichidarea unui mare numar de cetateni sovietici, sub diverse pretexte, a fost o crima. Este un merit al lui Gorbaciov si a celor din jurul lui ca au avut curajul de a da publicitatii si documente care aruncau o umbra asupra PCUS si a statului. Cei ce considera ca, in ansamblu, Stalin a fost o personalitate pozitiva, sunt azi in Rusia o minoritate.
  • Intr-un recent articol (“Inainte, Rusia!”) am descris ramanerea in urma economica a Rusiei, coruptia, birocratia si tendinta de a invinui strainatatea pentru lipsurile noastre. Suntem insa in curs de a fauri o societate moderna. Cu 18 ani in urma eram niste naivi si multe din sperantele noastre s-au dovedit iluzii. Dar azi suntem mai maturi, stim cum trebuie sa arate tara in viitor si ce loc are ea in lume. Coruptie a existat in Rusia si pe timpul tarilor, ba chiar in perioada sovietica, dar era bine ascunsa. Dupa schimbarea de regim din 1991, ea a inflorit din nou, caci libertatea are si avantaje, si inconveniente. Dar recent am adoptat niste legi cum nu a mai avut Rusia in intreaga sa istorie. Functionarii publici trebuie sa-si publice veniturile, ale lor si a rudelor lor. Am infiintat un consiliu de combatere a coruptiei subordonat direct presedintelui Rusiei.
  • Nu am reusit sa devenim economic independenti de exportul de materii prime. Comertul cu gaz si cu petrol a devenit pentru noi un fel de drog. Materiile prime se cer tot mai mult la export, mai ales cand preturile explodeaza. Iar fluxul de valuta da impresia stabilitatii economice. Nu mai ai nevoie de reforme, cand problemele acute se pot rezolva si fara diversificarea productiei. Dar cred ca am invatat ceva din actuala criza financiara si economica si din greselile facute..
  • In privinta relatiilor cu Putin, noi doi formam un tandem ce functioneaza perfect, desi au fost multi cei ce au prezis ca repede ne vom certa. Desigur ca fiecare dintre noi avem ideile proprii si stilul propriu. Recent Putin a spus ca in 2012, cand vor avea loc noile alegeri prezidentiale, daca poporul ii va considera atractivi ca figuri politice pe Medvedev si pe Putin, atunci ne vom consulta impreuna care dintre noi va candida la postul de presedinte, pentru a nu ne stramtora unul pe altul. Dar el nu a spus, asa cum au afirmat unii, ca presedintele va fi stabilit doar printr-o invoiala intre noi doi.
  • Cele mai mari potentiale nucleare mondiale sunt in mainile Rusiei si Statelor Unite. Fara noi doi nu se poate vorbi de dezarmare nucleara. Acum, cu noua conducere americana, care doreste o lume fara arme atomice, sunt toate conditiile indeplinite pentru a cadea de acord asupra unui nivel minim si asupra definirii masurilor de control. La sfarsitul anului vom putea avea un document pregatit pentru semnare.
  • Vad pericolul ca in Afganistan trupele occidentale sa aiba aceiasi soarta cu cea a trupelor sovietice, care au avut 15.000 morti pana in 1989 cand s-au retras. Daca alianta trupelor occidentala nu va ajuta la faurirea unui stat afgan functional, si nu va reusi sa se obtina stabilitatea, atunci va fi inutil oricate trupe suplimentare s-ar trimite acolo. Colegii nostri americani au apreciat ca alegerile in Afganistan si in Irak  ca un triumf al democratiei. Atunci tot ei ar trebui sa aprecieze cu aceleasi cuvinte si alegerile din Rusia.
  • Dupa disparitia pactului de la Varsovia, noi am sperat la un grad mai inalt de integrare si la o noua definire a rolului Rusiei in Europa. Nimic din cele promise nu s-au indeplinit : ca NATO nu se va extinde fara limita in rasarit si ca se va tine seama de interesele noastre in aceste regiuni. NATO a ramas un bloc militar si are constant rachetele indreptate asupra teritoriului Rusiei. Eu nu doresc nici o contrapondere la NATO, dar avem nevoie de un mecanism universal pentru lamurirea diferentelor de opinii in interiorul Europei. Cat de fragil este sistemul nostru de securitate a aratat-o conflictul cu Geo rgia. Caci acela a fost un conflict european.

EUROPA SI GAZUL RUSESC

November 16, 2008

                                               

            S-a incheiat si conferinta de la Washington a celor 20 de state consacrata iesirii din criza financiara si evitarii unei recesiuni economice mondiale. Presa afirma ca la ea s-au manifestat doua conceptii diferite, cea a a Statelor Unite si cea a Frantei, presedintele francez vorbind totodata si in calitate de presedinte in functiune al Uniunii Europene. Divergentele s-au concentrat asupra modelului economic mondial (Sarkozy – reconsiderarea premiselor capitalismului; Bush – infailibilitatea economiei de piata), asupra raspunderii pentru criza financiara (Sarkozy – Statele Unite; Bush – alte tari, printre care in primul rand China) si asupra unor aspecte politice ale crizei. Dar intrucat presedintele George W. Bush nu mai are de stat decat putine saptamani la Casa Alba, s-a decis sa se reia discutiile in luna aprilie la Londra, din partea Statelor Unite venind de aceasta data noul presedinte, Obama.

            Desigur ca problemele financiare, ca si problemele climei si incalzirii planetei, sunt importante. Dar economia mondiala depinde in tot mai mare masura de asigurarea cu energie, iar in aceasta privinta Uniunea Europeana se gaseste intr-o dilema. Deoarece resursele proprii de hidrocarburi sunt reduse, ea este constransa sa importe din afara continentului cantitati uriase de petrol si gaze naturale. Principala tara ce livreaza gaze este, dupa cum se stie, Rusia (cca.40%). Dar, asa cum s-a vazut in trecut, aprovizionarea cu gaz din nordul Siberiei poate suferi stagnari, fie din motive politice, fie tehnice, ce nu depind totdeauna de Moscova.  Comisarul U.E. pentru problemele energiei, letonul Andris Piebalgs, sustine ca Europa trebuie sa scape de dependenta aprovizionarii cu gaze din Rusia, pentru a nu risca sa fie santajata politic. El cauta surse sigure in Algeria, Norvegia, Azerbaidjan, Irak si Irak.  Dar care este situatia reala in care se gasesc cele 27 de tari membre ale U.E. in aceasta privinta ?

            O politica energetica unitara a U.E. este dorita in vorbe de toti, dar in practica se dovedeste ca fiecare tara urmareste interesul propriu. Astfel societati din Austria, Ungaria, Romania, Bulgaria, Turcia si Germania au planuit construirea conductei Nabucco pentru aducerea in vestul Europei, peste 8-10 ani, de gaz din Marea Caspica si mai ales din Iran. Traseul conductei trece insa in mod obligatoriu pe teritoriul Turciei, care nu vrea sa fie doar tara de tranzit a gazului, ci doreste sa-l comercializeze singura mai departe. Dar nici principala sursa de gaz, Iranul, nu e o problema rezolvata, asa incat Nabucco va mai astepta. In schimb concernul italian ENI propune sa incheie cu Gazprom un contract pentru construirea conductei de gaz „South Stream“, care – instalata pe fundul Marii Negre – ar ocoli Turcia si Georgia.  Cel de al doilea ca marime furnizor cu gaz al U.E. este Norvegia. Dar si aici Gazprom duce discutii cu norvegienii privind o eventuala exploatare a marilor zacaminte descoperite recent sub calota polara (Marea Barents). Concernul german E.on Ruhrgas are un contract de lunga durata cu Gazprom si poseda chiar o cota-parte la capitalul firmei rusesti, asa incat e interesat in bunul mers al afecerilor ruso-germane. Alt concern german (BASF – Wintershall) are si el o avantajoasa intelegere cu Gazprom privind extractia si distribuirea gazului din nordul Siberiei. Franta si Italia aduc gazul necesar industriei lor in principal din Libia si Algeria, dar la recenta vizita a lui Moammar Gadhafi la Moscova, s-a incheiat un acord preliminar pentru participarea rusilor la transportul gazului libian in Europa occidentala.

            Deci in lipsa aplicarii unei strategii energetice comune europene, in practica Rusia incheie contracte bilaterale cu fiecare din tarile membre. In aplicarea unei politici care sa se dispenseze treptat de gazul rusesc, se mai iveste insa si alta dificultate. Reteaua de distributie in interiorul Europei este conceputa in sens unic, doar pentru aducerea gazului din rasarit. Aducerea lui mai intai in vest din nordul Africii si apoi trimiterea de aici spre tarile din centrul si estul continentului, ar necesita noi pipe-lines si statii de pompare, care nu sunt nici macar proiectate. Pe de alta parte U.E. are ferma intentie de a reduce degajarile de CO2 pana in 2020 cu 20% fata de nivelul din 1990. Pentru asta e nevoie ca in loc de petrol sa se arda gaz, iar solutia e aducerea lui din Rusia, la orice pret. In privinta energiilor inlocuitoare, in timp ce Franta mizeaza in continuare pe energia nucleara, Germania investeste masiv in folosirea energiei eoliene si solare, dar asta nu priveste decat cca. 10% din energia consumata.  Toate cele de mai sus explica de ce a fost atat de cordiala intalnirea din 13 noiembrie de la Nisa dintre Sarkozy si Medvedev :  presedintele rus a promis ca in urmatorii 5-10 ani sa extinda considerabil productia si livrarile de gaz rusesc pentru satisfacerea nevoilor Europei.

            Cine ar putea spune acum, date fiind implicatiile geopolitice de durata ale asigurarii cu gaz a Europei,daca Romania are la randul sau o politica energetica coerenta si in ce consta ea?

 

O TARA DE NEOCOLIT

August 13, 2008

 

                                                

Conflictul dintre Rusia si Georgia (sau Gruzia cum ii spun rusii) a declansat multe analize si comentarii, numerosi fiind ziaristii care isi exprima surprinderea reintrarii rasunatoare a Rusiei in arena politicii mondiale. Acordul de incetare a ostilitatilor decis de presedintele Medvedev, cu numai doua ore inainte de aterizarea la Moscova a presedintelui Sarkozy, arata ca in situatia din Caucaz nimic nu mai poate fi decis fara acordul Moscovei. Semnificativ este ca cele 6 puncte ale aplanarii conflictului, cu care presedintele Frantei a zburat la Tbilisi, nu contin nimic despre respectarea integritatii teritoriale a Georgiei. Si totusi Saakashvili nu a putut face decat sa isi dea acordul cu aceste puncte propuse de rusi.

Doua articole ale unor autori americani ce ilustreaza noile date ale problemei nu numai in Caucaz, ci si in restul lumii, sunt demne de a fi citite :

o       „The Russo-Georgian War and the Balance of Power“ de George Friedman (pe www.stratfor.com);

o       „The Advantage of the First Move“ de Robert D. Kaplan (in www.thecurrent.theatlantic.com)

            Am ales insa articolul „Inconturnable Russie“ de Yves Threard, editorial din LE FIGARO din 13 august 2008, care scoate in evidenta si alte aspecte si din care vom reda mai jos esentialul.

            „Ce vor rusii? Occidentalii, care s-au temut mereu de caracterul lor imprevizibil, nu au incetat sa isi puna intrebarea. Dar astazi ei au primit un raspuns clar. Doua zeci de ani dupa razboiul rece o lume noua se contureaza. Si fiecare trebuie sa inteleaga ca Rusia, debusolata o vreme prin descompunerea imperiului sovietic, intelege sa capete in aceasta lume locul cuvenit, cel de mare natiune.

            Ofensiva militara lansata contra Georgiei era tocmai ocazia de a face aceasta dovada. Din motive strategice, economice si culturale, Moscova vrea sa ramana stapana in Caucaz. Si va ramane. Aceasta e cel putin concluzia pe care a tras-o, din calatoria sa de marti, Nicolas Sarkozy. Mustrarile venite din partea Statelor Unite nu mai inseala pe nimeni. Ele sunt formale. Washingtonul care are numeroase dosare internationale in curs, nu va deschide un alt front contra Moscovei. Prietenia incheiata cu Ucraina si Georgia nu va depasi un anumit risc calculat. Cu atat mai mult cu cat actualul conflict se inscrie intr-un context care nu pledeaza in favoarea tarii prietene. In primul rand, dorind sa puna militar la punct regiunea separatista Osetia de sud, Tbilisi este cel ce a provocat ostilitatile. Apoi, acordul dat independentei provinciei Kosovo, fara acordul Consiliului de Securitate, a situat Statele Unite intr-o pozitie dificila din punct de vedere al respectarii dreptului international.

            Europa celor 27 nu e nici ea mai bine plasata pentru a stirbi din atitudinea plina de siguranta a Rusiei. Multe tari, eliberate de sub jugul Moscovei, sunt animate de un spirit revansard, astfel incat o diplomatie europeana senina, unita, de consens, e greu sa poata fi pusa in functiune. Polonezii si balticii nu sunt pregatiti pentru asa ceva. Sarkozy stie asta si a avut dreptate sa se duca la fata locului in rol de arbitru. Cu un plan de urgenta. Acesta, acceptat marti de Moscova, nu pretinde sa rezolve problema exploziva, aproape ancestrala, a populatiilor minoritare din Caucaz, ci statutele Osetiei de sud si ale Abhaziei au fost expediate pentru mai tarziu. Dar se incearca sa se puna capat vuietului razboiului. Nu e vorba despre pace, ci de un armistitiu. Cel putin provizoriu. Este un prim succes, caci aici ura e asasina.

            Dincolo de acest episod important, Uniunea Europeana a fost acum atentionata. Ambitiile sale de integrare sau de influenta in aceasta parte a lumii, se vor lovi mereu de interesele Rusiei.  Rusia, cu Putin si cu Medvedev, obligat lui, la comanda, nu se va lasa umilita. Sarkozy a inteles-o. De la intrarea la palatul Elisee relatiile lui cu Moscova sunt mai potolite si cuvintele sale nu mai seamana cu cele rostite in timpul campaniei prezidentiale. Este un lucru bun asta. Nici o alta atitudine nu ar fi rationala. Nu e deajuns sa te tutuiesti cu Putin pentru a face din el un partener, un interlocutor fiabil. Dar a trata Rusia in spiritul din timpul razboiului rece ar fi sa pornesti pagubos in cursa.”