Posts Tagged ‘Miscarea Legionara’

Cand politica se facea prin asasinate…

March 26, 2013

Am in mana o carte-document aparuta cu 72 de ani in urma si intitulata „Asasinatele de la Jilava..Snagov si Strejnicul – 26-27 noiembrie 1940”. Editata de Comandamentul Militar al Capitalei si tiparita la Monitorul Oficial si Imprimeriile Statului, aceasta carte din 1941, de 546 pagini, continand si cateva fotografii ale celor executati si ale asasinilor, a fost reeditata prin fotografiere in 1992 in Ed. Scripta si este un exemplar mai dificil de gasit. Ea este un document cutremurator si ilustreaza un eveniment caracteristic pentru cele cca. 4 luni in care a functionat in Romania Statul National-Legionar (adica de la plecarea din tara a regelui Carol al II-lea in 6 septembrie 1940 pana la rebeliunea legionara din 21-23 ianuarie 1941 ce avea ca scop eliminarea generalului Ion Antonescu.

Dupa cum se stie, in dupa amiaza zilei de 27 noiembrie 1940, prof. Nicolaie Iorga, fost prim-ministru si presedinte al Academiei Romane, a fost ridicat de la locuinta sa din Sinaia de un grup al politiei legionare, sub pretextul ca urmeaza sa dea o declaratie la Prefectura de Politie a Capitalei. Tot sub acelasi pretext si in aceiasi zi a fost ridicat de la domiciliul sau din Bucuresti, de un alt grup legionar, si prof. Virgil Madgearu, fost ministru. Primul a fost gasit asasinat langa comuna Strejnicul-Prahova, iar cel de al doilea – in padurea Snagov, la locul numit “Coada Lunga”.

In noaptea de 26-27 noiembrie un grup al politiei legionare s-a deplasat la inchisoarea Jilava, unde cu cateva zile inainte fusesera adusi arestati o serie de oameni politici si ofiteri de politie si jandarmerie, acuzati ca i-ar fi persecutat pe legionari dupa asasinarea de Garda de Fier a primului-ministru Armand Calinescu. Aici membrilor politiei legionare li s-au repartizat cele 19 celule ale detinutilor, pe care apoi i-au asasinat cu focuri de revolver. Printre ce 60 de persoane ucise erau: Victor Iamandi – fost ministru de justitie; generalul Gabriel Marinescu, fost prefect al Politiei Capitalei si fost ministru al Ordinei Publice; generalul Gh. Argesanu, fost prim-ministru; generalul Bengliu Ion, fost inspector general al Jandarmeriei; Radu Pascu, fost prim-presedinte al Curtii de Apel Bucuresti; Moruzov Mihail, fost director al Serviciului Secret de Informatii; Nicky Stefanescu, fost subdirector al serviciului secret de informatii s.a.

Scurt timp dupa acest masacru, cativa dintre legionarii faptasi la Jilava s-au dus la Prefectura Politiei Capitalei unde se aflau arestati 5 comisari de cariera. Trei dintre ei au fost ucisi in beciurile Prefecturii, iar ceilalti doi au fost dusi intr-o padure pe sos. Bucuresti-Ploiesti unde au fost impuscati. Unul dintre ei a scapat cu viata, grav ranit.

Planul de lichidare a clasei politice nu prevedea sa se incheie cu aceste omoruri. In dimineata zilei de 27 noiembrie au mai fost ridicati de la domiciliile lor, cu intentia de a fi ucisi, urmatorii prim-ministri si demnitari ai statului: G-ral C. Ilasievici, fost ministru al Apararii; Cons. Argetoianu, fost prim-ministru; Gheorghe Tatarescu, fost prim-ministru; Ion Gigurtu, fost prim-ministru; Mihail Ghelmegeanu, fost ministru de interne; g-ral dr. C. Marinescu, fost ministru al sanatatii. Ei au fost inchisi intr-o camera a Prefecturii de Politie si – prin interventia unui subsecretar de stat al Min. de Interne, au fost transferati la acest minister, unde s-au baricadat intr-o camera intreaga noapte, in timp ce un grup de legionari incercau sa patrunda, spargand usa.

In timpul rebeliunii legionare din 21-23 ianuarie 1941, au avut loc in cateva locuri din tara mai multe pogromuri, jafuri si distrugeri in dauna populatiei evreiesti, in special masacrul de la Iasi.

Cele aratate mai sus nu ar avea nevoie de comentarii. Miscarea legionara (adica a partidului intitulat in interbelic mai intai “Legiunea Arhanghelului Mihail” si apoi “Garda de Fier”) a fost pusa in afara legii de generalul Antonescu si a ramas asa in urmatoarele decenii. Dupa 1989 s-a incercat revenirea ei politica, bazandu-se pe logica simplista a anticomunismului si a aurei de martiri ai celor ramasi credinciosi nationalismului fanatic. Aceasta incercare a esuat insa , caci crimele de care era insotit numele ei o compromisesera definitiv.

In ultimul timp insa, pe fondul privatiunilor materiale ale populatiei, este tot mai frecventa exprimarea unei nemultumiri generale fata de intreaga clasa politica. Se repeta ideea ca in politica romaneasca nu mai exista nici stanga, nici dreapta, ci numai interesele individuale ale politicienilor, ca acestia – odata la putere – se dovedesc fie incapabli, fie corupti, ca nu merita sa votezi atata timp cat nu se face o curatenie radicala in randul celor ce au ales politica drept meserie etc. Aceste pareri sunt in parte indreptatite, dar generalizarea lor este periculoasa. Caci daca intreaga clasa politica este condamnabila si trebuie aruncata la cos, se pune intrebarea: cine sa vina in locul acestor oameni si a acestor partide? Intrucat – in conditiile date – este tabu orice solutie care sa sugereze oportunitatea unei schimbari in favoarea unui sistem al stangii veritabile, ar ramane – din pacate – doar doua ipoteze:

  • Venirea la putere a unei miscari de extrema dreapta, indiferent de numele ei, dar sprijinita de BOR, institutie ce beneficiaza de increderea unei bune parti a populatiei. Nu este o ipoteza a acestui an, poate nici a celui urmator, dar nemultumirea poate exploda dupa schimbarea presedintelui statului. Atunci Basescu, mare amator de lovituri senzationale, poate imbraca armura de unic salvator al natiunii. Exemplul Ungariei nationaliste, care ignora sfaturile si reprosurile Comisiei de la Bruxelles, poate fi ispititor si pentru unii oligarhi din Romania, care ar sustine o asemenea varianta.
  • Numirea de UE a unei echipe straine, care sa conduca o tara incapabila de a se guverna singura. Caci se tot repeta de presa si televiziune ca Romania a devenit o simpla colonie a vestului…

Acuzatiile permanente aduse clasei politice nu sunt de natura a-i elimina defectele, ci pot doar infierbanta poporul in vederea unei eventuale revolte pentru aducerea la carma statului a unui regim autoritar, chiar teocratic. Asta poate satisface pe unii, dar in nici un caz pe cei ce alcatuiesc marea majoritate a populatiei…

Despre ura in politica

April 21, 2010

            De peste 7 ani pe internet apare saptamanal o revista virtuala ce poate fi citita la adresa info.kappa.ro sau ri.kappa.ro. Este scrisa aproape in totalitate de Peter Gluck de la Cluj-Napoca si, dupa cate mi-am dat seama, are ca scop raspandirea cunostintelor stiintifice, tehnice, morale si filosofice. Pana acum au aparut aproape 400 de editoriale ample, solid documentate, tratand probleme diverse. De pilda, in ultimele luni au aparut articole despre omul primitiv ; despre valoare ; despre vise; Stanga si Dreapta; revolta si resemnare; admiratie si invidie; gust si dezgust; sacru si profan; despre scepticism; decenta si indecenta; despre geniu; despre internet s.a. Sunt texte pline de informatii, culese indeosebi din carti si reviste anglo-saxone, comentate intr-un stil alert, usor accesibil si deseori cu placute accente de humor. Citatele unor personalitati asupra temei in discutie sunt bine alese si fac lectura deosebit de interesanta.

Ura este tema abordata in aceasta saptamana in editorialul revistei. Este o chestiune vasta, care determina o interesanta reflectie filosofica a autorului asupra naturii umane. Se arata lacomia celui care uraste, prostia lui, satisfactia facila ce i-o confera ura, ravagiile pe care ura le-a facut si le face, toate – lucruri care merita sa ne puna pe ganduri. “La haine, c’est l’hiver du coeur” (Ura este iarna inimii) scria Victor Hugo. Cand se vorbeste despre ura, multi se gandesc la acei dusmani personali, care le-au provocat daune sau necazuri si pe care ii urasc. Dar ura, ura cu substrat politic sau religios stapaneste grupuri mari de oameni, partide sau intregi popoare si face in continuare ravagii pe glob. Gandul ne merge de indata la sinucigasii islamici ce isi declanseaza centura cu dinamita la Bagdad, la Kabul sau in metroul din Moscova, convinsi ca pentru ura lor, ce a costat viata atator oameni, vor fi recompensati undeva in ceruri. Mai departe in istorie ura dusa la extrem se intruchipeaza in acei piloti japonezi  “kamikaze” ce s-au sacrificat in al doilea razboi mondial aruncandu-se cu avionul asupra obiectivelor inamice.

Eu insa ma voi limita la istoria noastra, a romanilor, cautand perioadele in care dusmania politica a atins cote maxime, ducand – in timp de pace – la asasinarea adversarilor sau a celor ce gandeau diferit. Una dintre aceste perioade este, cea din interbelic, in care s-a ivit si a sporit miscarea legionara, sub diverse titulaturi (Legiunea Arhanghelului Mihail, Garda de Fier, Totul pentru Tara). Ea a fost varianta romaneasca a fascismului european, cu toate aspectele sale de nationalism, misticism si teroare. Incurajat din interiorul, dar si din exteriorul tarii, terorismul legionar a luat formele cele mai aberante ale urii politice, facand ca Romania sa inregistreze un tragic record: singura dintre tarile europene in care doi prim-ministri in functiune (I.G. Duca si Armand Calinescu) si un fost prim-ministru (Gh. Argesanu) au cazut rapusi de gloantele legionare. Iar aceiasi mana scelerata a curmat viata a doua mari spirite ale tarii: Nicolae Iorga (si el fost prim-ministru) si Virgil Madgearu (si el fost ministru). Lista atrocitatilor legionare este insa si mai mare: uciderea prefectului de Iasi, C. Manciu, asasinarea in inchisoarea Jilava a 65 de fosti demnitari si functionari superiori, printre care doi fosti ministri (Victor Iamandi si Gabriel Marinescu) si pogromul de la Iasi din iunie 1941, in care au fost ucisi peste 8.000 evrei. La asta se adaoga, ca manifestare a urii ce stapanea spiritele celor ce totusi se revendicau din respectarea religiei ortodoxe, starea de teroare intretinuta permanent in opinia publica prin acte huliganice si de vandalism impotriva populatiilor minoritare sau a celor de alte opinii politice.

Orizontul ideologiei fasciste viza aservirea oamenilor dictaturii totalitare, diabolizarea adversarului imaginar, a “strainului”, intretinerea spaimei ca acesta i-ar putea periclita existenta si a convingerii ca numai prin inlaturarea – chiar exterminarea lui – poate fi asigurat viitorul natiei. Ura salbatica impotriva altora a a determinat ca milioane de oameni sa fie captivati de propaganda si implicati in crimele fascismului. Miscarea legionara a fost caracterizata ca “Nationalism care ucide” de marele istoric roman, Nicolae Iorga, care si el era nationalist, dar democrat. Ideologia legionara din Romania era acumularea unor componente asemanatoare celor din Germania nazista si Italia fascista, la care s-a adaogat traditionalismul antimodern si refuzul industrializarii capitaliste a tarii si a reinnoirii structurilor sociale, deoarece acestea ar fi dus la “pierderea identitatii poporului roman”.

Intr-o antologie de texte publicata in 1994 in editura Noua Alternativa sub titlul “Ideea care ucide – Dimensiunile ideologiei legionare” (a se observa ca asemenea carti nu apareau pe vremea comunismului, caci s-ar fi putut face o comparatie relevanta intre cele doua ideologii) se pot citi multe contributii ale ganditorilor extremei drepte interbelice, ce fundamentau atitudini de ura impotriva celor considerati “un corp strain” in interiorul natiunii. Constantin Noica scrie, de pilda, un articol intitulat “Intre parazitul din afara si parazitul dinauntru”. Mircea Eliade scrie si el in revista “Buna Vestire” articolul “De ce cred in biruinta miscarii legionare”. Dan Botta publica in “Sfarma Piatra” un articol cu titlul “Pentru cultul mortii”, in care declara ca “poporul romanesc a intuit mai bine ca celelalte valoarea actului de a muri”. Si exclama: “Sa invatam a muri!”, conditie a sacrificiului suprem. Emil Cioran, aflat in 1934 in calatorie prin Germania nazista, scrie in “Vremea” un articol ce incepe printr-o marturisire: “Nu exista om politic in lumea de astazi care sa-mi inspire o simpatie si o admiratie mai mare decat Hitler”. Const. Papanace scrie si el un articol intitulat “Deziudaizare, dezfanariotizare si deztiganizare”, in care cere “insanatositea fizica a natiei” prin selectia rasiala, folosind sterilizarea anumitor categorii ale populatiei. Articole in acelasi spirit erau semnate de Nae Ionescu, Nichifor Crainic, Petre Tutea, Octav Onicescu s.a. Frazele mestesugite si cuvintele exaltate ale intelectualilor ce au aderat la cauza Legiunii sunt cu atat mai surprinzatoare cu cat le erau cunoscute oribilele asasinate infaptuite din ordinul conducatorilor miscarii. Unii dintre ei, cum este Emil Cioran, s-au desolidarizat apoi categoric de ideile imbratisate in tinerete, dar altii, ca de pilda M. Eliade (in memoriile scrise spre sfarsitul vietii la Chicago) au considerat ca cel putin o parte din crimele infaptuite in numele Legiunii “aveau un sens religios, de jertfa”. Ura impinsa la paroxism duce la crima, indiferent sub ce motive s-ar incerca justificarea ei.

Se putea crede ca aceste idei pernicioase au disparut definitiv in intunericul secolului trecut. Gresita speranta! Caci urmasii legionarilor au reaparut ca ciupercile dupa ploaie, beneficiind de toleranta perioadei de tranzitie. Trei sunt principalele miscari ce isi revendica acum in Romania mostenirea extremei drepte interbelice: “Noua Dreapta”, “Miscarea Legionara” si “Partidul pentru Patrie”. Prudente, in doctrinele pe care le afiseaza, ele au pus o surdina unora din ideile-forta de odinioara: nu mai sunt proslaviti Hitler, Mussolini si politica lor, nu se mai intretine cultul unui sef atotstiutor si venerat ca o icoana, s-a estompat oarecum ura impotriva democratiei. Dar toate celelalte ingrediente ale fascismului sunt prezente: nationalism exacerbat, crestinism ortodox habotnic, intretinerea cultului fostilor sefi legionari (Corneliu Zelea Codreanu, Ion Mota, Vasile Marin s.a.) si a “invataturilor” lor, asumarea exceselor trecutului legionar (“care – spun ei – si-au avut motivatia lor politica si psihologica”), combaterea vehementa a partidelor “monstruoasei coalitii” (PSD, PNL, PRM, PNG), dar nu si a PD-L, combaterea homosexualitatii, un militant anticomunism, xenofobism si antisemitism. Intre aceste trei miscari politice, care fiecare nu au mai mult decat cateva sute de membri, diferentele sunt minime, dar deocamdata este departe o unificare a lor. Rasfoirea revistelor lor (“Puncte Cardinale”, “Sfarma Piatra”, “Buciumul” s.a.) arata o mentalitate a aderentilor lor, care nu se deosebeste cu nimic din ideologia urei fata de “cel strain”, care poate fi roman get-beget, dar e dusman daca nu recunoaste valorile nationalismului extremist.

Citind doctrinele lor pe internet am intalnit urmatoarea fraza: “Miscare mandra de trecut, cu privirile spre viitor”. Intr-adevar, nu este deloc exclus ca, intr-o conjunctura politica favorabila si beneficiind de o toleranta interesata din partea autoritatilor, toate ingredientele aratate mai sus sa se combine intr-o forta exploziva. Care insa ar face acelasi rau tarii, pe care l-au facut legionarii in cele 4 luni si ceva de zile in care au fost la putere in 1940.