Posts Tagged ‘Modernizare’

ECONOMIA ROMANIEI DE ODINIOARA

July 5, 2009

Citind carti, reviste, ziare si chiar comentarii pe bloguri, se intalnesc uneori aprecieri nostalgice cu privire la „paradisul pierdut“ pe care l-ar fi reprezentat viata imbelsugata pe care o ducea populatia in Romania antebelica si saltul facut in modernitate de economia capitalista a tarii . Astfel H.-R.Patapievici, in cartea sa „Discernamantul modernizarii“(2004), scrie ca „in Romania, modernizarea echivala cu transformarea civilizatiei taranesti traditionale intr-o societate civila moderna. Intre 1920 si 1940, principalul efort al statului liberal a constat din modernizarea straturilor cele mai profunde ale societatii“ (pag.15). In „Dilema veche“ No.155 din 26 ianuarie 2007, Ad. Cioroianu, recunoaste ca sistemul aplicat in economia romanesca dupa 1948 a fost o varianta de modernizare, una din multe posibile, dar contesta – intr-un text confuz – posibilitatea unei comparatii intre nivelul atins de tara in 1989 cu cel din 1938 : „Sunt comparate doua realitati ce nu aveau nimic in comun: de o parte (in 1938), o economie libera, concurentiala, in care cererea si oferta faceau legea pietei necontrolate de stat, iar de cealalta parte, o economie ale carei principii de existenta erau nationalizarea, centralizarea si planificarea. A compara cele doua Romanii in functie de un criteriu unic nu este o analiza stiintifica“. Care era acest unic criteriu si cum ar trebui sa arate o analiza stiintifica, este pastrat secret de dl. Cioroianu. S-ar mai putea cita si alte surse mai vechi, folosind aceiasi argumentare. De fiecare data insa, aceste afirmatii nu sunt insotite de vreo cifra care ar permite sa se faca o comparatie intre starea in care se gasea tara in 1938, anul culminant in care fusese adusa economia sub guvernele taraniste si liberale, si cea a altor tari europene la acea data sau cea in care se gasea Romania in 1989, la prabusirea comunismului. Iar aceste date existau : intre 1938 si 1943 au aparut cele patru volume din „Enciclopedia Romaniei“, in care sunt prezentate totusi unele cifre ce ilustreaza nivelul jalnic al economiei, deci si al societatii romanesti antebelice.
Mai mult decat atat : in 1996 a aparut, sub egida Academiei Romane si a Fundatiei stiintifice „Memoria Economica“, o carte coordonata de prof. dr. Gheorghe Dobre si intitulata : „Economia Romaniei in context european – 1938“. In ea sunt prezentate, cu cifre si tabele, nivelul industriei, agriculturii, transporturilor, comertului exterior, educatiei, culturii, ca si consumul de produse industriale si agricole, productivitatea muncii, venitul national total si pe locuitor si durata medie de viata. In carte se face comparatia datelor statistice cu alte 18-23 tari europene din acel an (numarul tarilor e variabil in functie de cifrele pe tari avute la dispozitie). Iar in cartea „Tranzitii in modernitate“ (1997) istoricul Damian Hurezeanu publica un amplu studiu intitulat „Romania dintre cele doua razboaie mondiale“, cu date ce exemplifica situatia reala a economiei romanesti din perioada ce a precedat cel de al doilea razboi mondial. Desi stiu cat de mult plictisesc cifrele si ca pe multi ii fascineaza rasucirea indemanata a frazelor, imi permit sa extrag numai cateva cifre din aceste volume :
In anul 1938 Romania avea un venit national pe locuitor de 76 dolari, situandu-se pe locul 18 intre 20 de tari europene (dupa noi urmau doar Iugoslavia si Bulgaria). Valoarea neta pe locuitor a productiei industriale si agricole era de 46 dolari, ceeace ne plasa pe locul 17 din 18 tari ale continentului. Ponderea populatiei active era de 58,4 % din total, pe locul 1 din 20 de tari, deci o tara ce era un rezervor de forta de munca. In timp ce in 1938 in Germania 35,4% din populatia activa era ocupata in industrie, iar in Franta – 27,1%, in Romania aceasta pondere era de 7,2 % (Enciclopedia Romaniei, vol.III). In schimb, in acelasi an, 72 % din populatia tarii era ocupata in agricultura, Romania fiind pe locul 2 din 18 tari europene. Ponderea industriei in venitul national era de 16,9 %, plasand Romania pe locul penultim intre 18 tari europene, iar nivelul productivitatii muncii industriale pe persoana ocupata era de 290 dolari (ultimul loc in Europa), fata de media de 710 dolari a celor 18 tari. Tot ultimul loc il ocupa Romania si in productivitatea muncii in agricultura. In aceasta ramura, Romania avea cea mai mare suprafata arabila pe locuitor (0,678 ha.), dar o extrem de slaba dotare tehnica moderna : 5700 de tractoare adica 2436 ha. pe un tractor (locul 14 din 16 tari), fata de 62 ha./tractor in Elvetia, 106 ha.in Marea Britanie, 210 ha./tractor in Olanda etc. Numarul tractoarelor din Romania asigura lucrari mecanizate doar pe 5-6 % dinsuprafata arabila a tarii. Randamentele pe hectar la grau, orz, ovaz, cartofi, ne situau si ele pe locuri codase in Europa anului 1938. Datorita prabusirii preturilor, valoarea productiei agricole care in 1929 era de 109 miliarde lei, scazuse in 1933 la 48,6 miliarde lei, pentru ca in 1938 sa se ridice la 76,5 miliarde lei, desi volumul productiei crescuse cu peste 100.000 vagoane.
Productia metalurgica era modesta in 1937 : 121.714 tone fonta, 241.940 tone otel, 260.159 tone laminate. Consumul de produse din fier pe locuitor se ridica la 23-25 kg. si la 4,0-4,5 kg. tabla, ceeace reprezenta cca. 10 % din consumul tarilor industrial desvoltate. La consumul de electricitate pe locuitor Romania ocupa locul 19 (58 kwh.pe loc., fata de media pe 22 tari de 441 kwh./loc). In 1939 din totalul localitatilor Romaniei (171 orase si 8704 sate), doar 565 erau alimentate cu energie electrica, acoperind cca. 25 % din populatie. Intre 1930 si 1940, reteaua posturilor telefonice in intreaga tara a crescut de la 5.000 la 10.000. Numarul stiutorilor de carte era, la recensamantul din 1930, de 57 % (doar 25% in Basarabia), cel mai scazut procent din intreaga Europa.
La consumurile de textile si bumbac pe locuitor, disputam cu Spania ultimul loc intre 23 tari. La porumb, grau si alte cereale, consumul de 202 kg./loc. al locuitorului Romaniei situa tara pe locul 3 dintre 22 tari, insa la cel de carne (18 kg./an) se imparteau cu Turcia ultimele doua locuri din Europa. Ultimul loc din Europa pentru Romania si in privinta consumului de ciment (27,4 kg./loc.). In privinta comertului exterior, raportul valoric al unei tone import-export era de la 1 la 9 in 1929 (pentru o tona importata se exportau 9 tone), iar in 1932 raportul ajunsese la 1/14 ! Valoarea totala a productiei industriei romanesti era in 1938 de 253 milioane dolari (1 % din cea europeana), comparativ cu 9096 milioane dolari in Germania, 3155 milioane dol. in Franta, 875 milioane in Cehoslovacia, 241 milioane in Ungaria, 144 milioane in Grecia, 65 milioane in Bulgaria. Romania ocupa locul intai din Europa la mortalitatea infantila (182,5 la mie) , dar la rata mortalitatii generale (19,2 la mia de locuitori) Romania disputa locurile 1 si 2 cu Spania.
Ma opresc aici, desi ar fi interesant de cercetat critic si traseele modernizarii Romaniei in perioada regimului comunist, cu partile ei bune si rele. Se pot totusi trage niste concluzii din datele de mai sus. Cursa pentru intrare in modernitate, inceputa indata dupa primul razboi mondial, nu a reusit sa scoata tara din zona de jos a clasificarii economiilor tarilor europene. Deosebit de acuta era situatia in agricultura, unde se ridicau nenumarate obstacole in calea procesului de modernizare : o pondere excesiva al populatiei agricole, o structura inadecvata a proprietatii funciare, absenta mecanizarii etc. Industria prelucra materia prima din tara cu tehnologii mediocre, industrii de varf erau lipsa si nu aveam mari centre industriale, debuseele interne ale productiei erau inguste, etc. Retelele de comunicatii si transport erau reduse, iar cele existente – nesatisfacatoare si slab intretinute. Cuprinderea intregii populatii in sistemul de invatamant si al asistentei medicale avea mari lacune.
Problemele pe care, cu mari eforturi, Romania incerca sa le rezolve, desi incomplect, intre 1920 si 1940, erau cele ce se pusesera altor tari din occident cu un secol inainte. Ele trebuie luate in considerare atunci cand se doreste a se evalua, nepartinitor si sincer, drumul parcurs de Romania in secolul 20 spre a deveni o tara moderna.

Cateva ganduri despre Tibet si nu numai despre el

April 7, 2008

                       

            Marturisesc ca nu prea inteleg motivele agitatiei occidentale in legatura cu „eliberarea poporului tibetan“ si „boicotarea jocurilor olimpice de la Peking“. Oare este adevarat ca populatia din Himalaia este asuprita de autoritatile chineze ? Sau e vorba de niste nationalisti care, cu ajutorul opiniei publice mondiale, incearca sa forteze crearea unui nou stat ? Sunt minoritatile din China niste victime sau, din contra, in majoritatea lor profita de pe urma rapidei desvoltari a intregei tari ? Turburarile de acolo au fost provocate de forte de peste hotare, sau insasi indignarea poporului a fost sursa rascoalei. Nu stiu bine sa-l situez nici pe Dalai-Lama : este el un intelept religios si pasnic, cum afirma occidentul, sau doar un intrigant perfid, cum afirma Pekingul. Nu prea stiu nici daca boicotul Olimpiadei este cel mai bun mijloc de a face presiuni asupra Chinei, si nici care sunt interesele invizibile ce alimenteaza aceasta campanie. Un lucru este cert : brusc s-a declansat o mare simpatie fata de „bietul“ popor tibetan si a crescut antipatia fata de „asupritorii“ chinezi.

             In analiza problemei daca fiecare natiune are drept la faurirea unui stat propriu, trebuie tinut seama ca sentimentele opiniei publice sunt mai puternice decat ratiunea. In lume sunt  putine state etnic pure, in mai toate exista si minoritati, dintre care multe doresc independenta sau cel putin o cat mai mare autonomie. Daca e mai bine sau nu sa traiesti intr-un stat propriu si suveran, este o chestiune discutabila. In primul rand acest lucru il doresc elitele, care – oricat de mic ar fi acest stat – isi vor putea distribui intre ele posturile cele mai grase, de la presedintele tarii pana la seful agentiei de apa si canalizare. Dar, indiferent de asta, tendinta de obtinere a independentei este de regula privita cu intelegere de cei din afara tarii. In aceasta apreciere oamenii pornesc de la ipoteza ca o minoritate este supusa constrangerilor si oprimarii de cei majoritari, si ca deci e justificata cautarea de a-si fauri singura destinul.

            Dar fiecare situatie are specificul ei. Nu se poate compara situatia din Kosovo cu cea din Irlanda de nord, nici cea din Transnistria cu cea din Timorul de vest, nici cea din Cecenia cu cea din Tara bascilor, nici cea din Abhazia si Osetia de sud cu cea din Tibet. Dar pentru toate conflictele regionale este comun un lucru : cu cat este mai departe si mai greu accesibila regiunea, cu atat se stie mai putin care e situatia reala la fata locului. In ochii opiniei publice are dreptate atunci cel ce reuseste sa convinga lumea cine este cel rau si cine e cel bun si cum ar fi just sa se desfasoare evenimentele. Iar in privinta asta punctul de vedere american este aproape totdeuna decisiv.

            Ce concluzie putem trage de aici ? Ca a face o prognoza asupra rezultatului luptei pentru independenta este posibil si fara a sti prea multa istorie sau stiinte juridice. Este suficient a intelege ce crede conducerea Statelor Unite ca e bine. Iar in cazul de fata, s-ar parea ca americanii nu sunt interesati sa puna in discutie integritatea teritoriala a Chinei si deci este exclusa o acordare a independentei Tibetului.

             Dar asta  nu inseamna ca guvernele tarilor occidentale nu ar dori sa dea un avertisment Chinei. China a devenit al doilea stat din lume ca volum al comertului exterior, iar America si Europa sunt invadate de marfurile chinezesti. Occidentul vede ca marile companii internationale, profitand de salariile scazute din China, isi delocalizeaza numeroase industrii acolo, ceeace sporeste somajul in vechile tari industriale. Iar China poseda azi una dintre cele mai mari rezerve de dolari, putand deci pe piata sa influenteze negativ aceasta valuta tocmai cand America se apropie de o grava recesiune.

            In fine ar mai fi si ipoteza ca tot mai multi cetateni din tarile democratiei occidentale doresc cu sinceritate sa protesteze impotriva incalcarii drepturilor omului in orice alta tara. Solidaritatea cu natiunile asuprite este un lucru laudabil, dar este indreptatita intrebarea : care sunt criteriile dupa care unele situatii sunt considerate critice si protestele devin violente, si de ce in alte cazuri, nu mai putin grave, este asternuta tacerea. O natiune care de decenii cere un stat propriu si ale carei pretentii nu prea sunt auzite este natiunea kurda, ce ocupa majoritar un teritoriu impartit astazi intre patru tari suverane. Nici palestinienii nu se gasesc intr-o situatie mai buna, dar nu cunosc sa se fi organizat demonstratii in occident – in afara de cele ale unor arabi – pentru a li se recunoaste drepturile la un stat suveran.

            Iar pentru mine mai ramane o intrebare : de ce reinstalarea ipotetica in Tibet a unui regim condus de clerici lamaisti, ce respecta stricte rituri medievale in conducerea societatii, ar fi un progres al democratiei si modernizarii ? Prin ce s-ar deosebi acest regim de obscurantismul aiatolahilor iranieni ce stapanesc in Iran si care pe drept este dezavuat de mai toate tarile occidentale ?