Posts Tagged ‘N. Raducanu’

Statele Unite in lupta cu militiile ISIS

September 13, 2014

Adresandu-se natiunii americane miercuri 10.09.2014, Obama a prezentat strategia pentru combaterea terorismului islamic ISIS : vor avea loc atacuri aeriene pe teritoriul Siriei, sprijinirea prin pregatire militara in Arabia-Saudita a rebelilor sirieni « moderati » si crearea unul larg front  pe baza armatei irakiene si a trupelor pashmerga din provinciile kurde. Guvernul sirian al lui Assad a protestat fata de aceasta decizie a presedintelui american. Dar sunt multe intrebari la care nu s-a dat un raspuns clar. Conform revistei “Spiegel–online” acestea ar fi urmatoarele :

  1. Unde sunt rebelii pe care el vrea sa-i sprijine ? Caci dupa trei ani de lupte crancene, nu a mai ramas aproape nici unul : fie au fost ucisi, fie au abandonat lupta, fie s-au radicalizat si s-au inrolat sub steagul teroristilor ISIS.
  2. Care sunt relatiile pe care le va avea cu Assad? Nu este adevarata afirmatia ca SUA nu se va bizui in aceasta lupta pe regimul lui Assad. Orice combatere a ISIS fara participarea trupelor armatei siriene este sortita esecului. Pana acum Assad a fost si este in continuare principalul dusman al ISIS.
  3. Care sunt valorile pe care le apara Obama ? Timp de trei ani Assad a bombardat multe orase din Siria si chiar a folosit gaze otravitoare pentru pedepsirea populatiei civile revoltate. Invocarea drepturilor omului era justificata. Dar  daca bombardamentele americane pe teritoriul Siriei vor fi indreptate si impotriva oraselor si a armatei regulate a regimului Assad, va fi contrazisa teza de pana acum a SUA privind apararea drepturilor omului.

In revista americana “The National Interest” a aparut articolul lui James Jay Carafano, vicepresedinte al Heritage Foundation, care prezinta alte 5 probleme ce trebuie sa-l framante pe Obama in legatura cu combaterea ISIS . Acestea ar fi :

  1. Daca viitotul Irakului afecteaza interesele SUA, viitorul Siriei – nu. ISIS a devenit o problema atunci cand a ocupat in trei luni a treime din teritoriul Irakului. Eliminarea militiilor islamice din Irak va rezolva in intregime problema, caci ISIS de pe teritoriul Siriei va fi zdrobit chiar de armata lui Assad, sprijinita de Rusia si Irak.
  2. ISIS trebuie eliminat fara a solicita ajutorul Siriei sau/si Iranului. Nu trebuie ca SUA sa le dea prin aceasta celor doua tari un certificat de buna purtare.
  3. Sa nu devenim obsedati de durata campaniei impotriva ISIS. Daca ISIS a avut nevoie de 3 luni pentru a ocupa un teritoriu imens al Irak-ului, noua americanilor nu ne va trebui mai mult timp decat tot atat pentru a-i arunca inapoi in Siria. In nici un caz , nu trebuie sa ne gandim la mai multi ani.
  4. Teama de ce va fi dupa victorie. Trebuie intocmit un plan atent pentru a nu mai reapare pericolul ISIS, sub o alta forma.

Dupa parerea mea, mai sunt inca o serie de intrebari la care nu s-a dat raspuns :

  • De unde provin armele, tancurile, tunurile si camioanele cu care ISIS este atat de bine dotata ? Desi e un subiect TABU , se stie ca armamentul si tefnica de lupta provine prioritar din Arabia Saudita, aliata fidela a St. Unite. Inchiderea acestei surse de alimentare cu armament trebuie sa fie una din prioritatile campaniei contra ISIS ;
  • Bombadamentele americane asupra ISIS pe teritoriul Siriei, care este un stat suveran, reprezinta o violare a frontierelor acestui stat, fara a se cere acordul guvernului legal. Guvernul sirian al lui Assad a protestat fata de aceasta decizie a presedintelui american. Daca aviatia siriana si artileria antiaeriana siriana doboara avioane americane, atunci poate urma bombardarea de americani a Damascului si altor orase siriene ce nu sunt ocupate de ISIS. situatie de agresiune inacceptata de ONU. ISIS poate fi numai un pretext pentru alungarea lui Assad de la conducerea Siriei, spre satisfactia Israelului.
  • Care va fi atitudinea Israelului in acest conflict ? Este drept ca Israelul nu e direct implicat, dar militiile ISIS sunt pe inaltimile Golan, in imediata apropiere a frontierei israeliene. Principalul beneficiar al eliminarii pericolului unui Califat islamic in Orientul Apropiat este totusi Israelul. Nu mai putin interesate de evenimentele pe acest teatru de lupta vor fi Turcia si Iranul, doua tari care probabil nu vor ramane pasive.

Ultimele luni ale acestui an vor aduce raspunsuri la aceste intrebari si vor da nastere la altele, acum neprevizibile.

Advertisements

Ce ar fi spus ei astazi…

June 27, 2014

Traim timpuri zbuciumate, in care – chiar daca nu ne ameninta un razboi mondial – totusi sunt numeroase conflicte locale sangeroase, in care mor si sunt raniti soldati si civili, sunt violate femei, milioane de oameni sufera de foame, milioane de copii nu pot  primi educatia cuvenita. Populatia lumii sporeste, fara ca mizeria sa scada, performantele tehnicii sunt remarcabile, fara insa ca majoritatea omenirii sa beneficieze de ele. Si totusi sunt numerosi acei scriitori si filozofi care in trecut au atras atentia asupra  viciilor societatii lor, vicii care in buna masura se manifesta si astazi. Am ales cateva figure proeminente ale gandirii universale, asupra cuvintelor carora trebuie reflectat.

Ce ar fi spus oare astazi Iisus Cristos, marele revolutionar al monoteismului, ce se confrunta cu o societate in care bogatii devin tot mai bogati, iar saracii – tot mai saraci? El a rostit multimii care il inconjura:  “Vedeti si paziti-va de orice lacomie de bani, caci nu in belsugul averii sta viata omului” (Luca – 12, 15). Cum sa nu te gandesti atunci ca astazi, dupa doua milenii, in lume sunt cateva sute de miliardari, ce poseda o avere egala cu castigul a jumatate din omenire, in timp ce un miliard de oameni au mai putin de un euro pe zi pentru a trai, iar doua miliarde – nu au apa potabila in casa. Ordinea economica inechitabila este cea care permite aceasta situatie. Iar cand se citeste in Biblie (Matei – 19, 24) ca Iisus ar fi spus: “Mai curand va trece o camila  prin urechea acului, decat va intra bogatul in imparatia Domnului”, cum sa nu iti pui intrebarea daca capitalistii se pot numi crestini. Desigur ca ei se pot numi, dar ramane intrebarea daca ei sunt cu adevarat crestini. Interesele omului sunt mai importante decat interesele capitalului, iar ordinea economica capitalista este o crima fata de miliardele de fiinte umane ce traiesc in saracie, boli si ignoranta .

Ce ar fi spus oare astazi Victor Hugo, care era nu numai un genial scriitor, ci si un mare om politic?. La 9 iulie 1949, intr-un discurs in Adunarea Nationala a Frantei intitulat “Sa distrugem mizeria” a spus: “Eu nu fac parte dintre cei care cred ca se poate suprima suferina in lume, caci suferinta tine de o lege divina. Dar eu sunt dintre cei ce cred si afirma ca se poate distruge mizeria. Nu spun sa se micsoreze, sa se limiteze, sa se reduca, ci spun sa se distruga mizeria. Caci mizeria este o boala a corpului social, asa cum lepra e o boala a corpului uman. Mizeria poate facuta sa dispara, asa cum si lepra a disparut. Este posibil asta, iar cei din parlament si din guvern trebuie sa se gandeasca mereu la asa ceva ca la o datorie a lor“. Dupa ce prezinta cateva cazuri de mizerie strigatoare in Paris, Victor Hugo continua: “Domnilor, dumneavoastra tocmai ati reusit, cu ajutorul armatei sa refaceti statul care a fost inca odata amenintat. Ati readus societatea normala, guvernul legal, institutiile, pacea publica, chiar civilizatia. Credeti ca ati facut mult, dar in fond nu ati facut nimic! Nimic, atat timp cat ordinea materiala nu se sprijina pe o ordine morala, atat timp cat poporul sufera!. N-ati facut nimic, atat timp cat sub dumneavoastra poporul e disperat!. N-ati facut nimic, atat timp cat cei ce muncesc nu au o paine!. Atat timp cat cei batrani care au muncit, raman fara un adapost!. Atat timp cand la tara camatarii fac specula cu pamantul,  cand in orase se moare de foame, cand nu sunt legi care sa vina in ajutor familiilor sarace si cinstite, taranilor si muncitorilor buni! Nu ati facut nimic atat timp cat spiritul de revolta se bazeaza pe suferinta publica! Atat timp cat fortele raului, ale distrugerii si intunericului au drept colaborator fatal pe omul nefericit!”.

Citind cele de mai sus, m-am gandit cine a fost in cultura romaneasca acea personalitate care sa-si fi ridicat vocea cu putere in apararea celor slabi si nedreptatiti. Si care, daca ar fi trait in vremurile noastre, sa fi simtit nevoia imperioasa de a demasca falsul si impostura, somajul si lipsa protectiei medicale, saracia ce se invecineaza cu opulenta obraznica, interesul personal ce sfideaza interesul public. Mi-au trecut prin minte figurile luminoase ale lui Mihail Sadoveanu, cel care in interbelic s-a ridicat impotriva legionarismului agresiv (printre altele, raspunzand la o conferinta a sa unui legionar din sala ce rostea niste imprecatii bolborosite: “Fiara paroasa si necuvantatoare, intra inapoi in vizuina din care ai iesit!”). Mi-am amintit de Tudor Arghezi, cel care a avut curajul in timpul razboiului sa scrie un pamflet vitriolant (“Baroane”) la adresa ocupantului german. Mi-a revenit in memorie numele lui George Calinescu, care de pe postamentul unei uriase opere literare de neclintit s-a implicat, fara a fi obligat sau rugat, in desbaterea publica de partea intelectualitatii progresiste. Dar pe langa acesti mari maestri ai cuvantului, cel care imi revine cel mai des in minte atunci cand imi pun intrebarea “Ce ar fi spus el oare astazi?” este Geo Bogza.

El este cel care a afirmat, inca in 1934, ca “imperativul vremurilor noastre cere scriitorilor sa nu mai intarzie atat cu ei insisi, cand tragedii care privesc mase intregi de oameni asteapta sa fie exprimate in scris”. El este cel ce a ridicat la rangul de gen literar reportajul, pe care l-a definit ca “descriere a vietii asa cum e”, a vietii care e “un urias complot cu scopurile finale, vaste, supreme,  inca neatinse”. El este primul care in literatura romana (si unul dintre putinii in literatura mondiala) a iesit din linistea cabinetului si a coborat sa cerceteze viata crunta a tabacarilor si a spalatoreselor, a celor ce muncesc la sondele de petrol si in rafinarii, a orbilor din Vatra Luminoasa si a celor ce traiesc in bordeiele din Valea Plangerii, a minerilor din Valea Jiului si a taranilor din Moldova peste care a trecut urgia razboiului. El le-a scris toate astea in interbelic, cand asemenea descrieri erau considerate tendentioase, banuite atunci ca si azi, ca sunt infectate de morbul gandirii de stanga.

Oare ce ar fi spus astazi  Geo Bogza, disparut in 1993, vazand ca milioane de romani si-au parasit satele pentru a-si cauta un loc de munca (si de supravietuire) in tari straine? Ce ar fi spus el vazand averile fabuloase faurite miraculos prin privatizarea unor bunuri publice, foste proprietati ale poporului? Cum ar fi reactionat el vazand ca pe treptele cele mai inalte in stat s-au cocotat, prin votul popular, persoane ce se ingrijesc mai mult de interesele familiilor lor decat de bunul trai al populatiei? Ce ar fi scris el, personificare a moralei si a iubirii oamenilor acestui pamant, cand s-ar fi confruntat cu flagelurile somajului, cresterii criminalitatii si a consumului de droguri, cu legalizarea prostitutiei, adica a unor vicii sociale care timp de decenii fusesera eradicate de pe pamantul Romaniei? Si, in fine, ce ar fi spus el vazand o seama de scriitori, de colegi ai sai de breasla, pretandu-se la gestul dezonorant de a primi o decoratie, nu pentru opera lor literara sau artistica, ci pentru devotamentul politic fata de persoana sefului statului ?  Nu stim, dar banuim ce ar fi facut. El, cu autoritatea de om ireprosabil si intransigent, s-ar fi ridicat cu imensa statura spirituala de fecund si stralucitor creator si ar fi luat apararea vechilor si verificatelor principii ale libertatii, egalitatii si fraternitatii. Ar fi reintrat in arena, combatandu-i pe adversarii ideilor in care el a crezut o viata intreaga, considerand ca este de datoria oricarui scriitor responsabil sa ia din nou partea categoriilor sociale exploatate si oprimate. Nu stim ce ar fi spus azi Geo Bogza, dar stim ca literaturii romane contemporate ii lipseste de un sfert de secol un scriitor care sa se compare cu el. Si cine stie cat vom mai avea de asteptat…

Thomas Piketty, economist si sociolog al inegalitatilor

April 23, 2014

 

La sfarsitul anului trecut a aparut in Franta cartea lui Thomas Piketty intitulata ”Le Capital au XXe siècle” (Ed. Le Seuil). Traducerea ei a aparut acum cateva luni in Statele Unite, unde a fost apreciata de multi economisti  ca o senzatie stiintifica. In Germania s-a anuntat ca aparitia ei va avea loc la inceputul anului viitor. In romaneste, o excelenta prezentare a acestei carti de aproape o mie pagini poate fi citita pe blogul vicuslusorum.wordpress.com

Thomas Piketty (42 de ani) a devenit unul dintre cei mai cunoscuti economisti in domeniul inegalitatilor sociale. El preda cursuri la “Ecole d’economie de Paris” si la “Ecole des Hautes Etudes en Sciences Sociales”. In 2012 revista “Foreign Policy” l-a inclus printre cei o suta de intelectuali care sunt cei mai influenti din lume.

Cotidianul german Süddeutsche Zeitung i-a luat la 27 martie 2014 un interviu lui Piketty din care redau mai jos cele mai importante pasaje. 

 SZ: Guvernul german prognozeaza pentru 2014 o crestere economica de 1,8 % si numeste asta un avant al economiei. Oare nu ne vom mai intalni niciodata cu “miracolul economic”?

Piketty: Niciodata nu se vor mai intalni cresteri de 5% ca in perioada post-belica. Asemenea ritmuri de crestere au loc numai atunci cand totul a fost in prealabil distrus – ceeace sper ca nu se va mai intampla iarasi. Sau cand este mult de recuperate in comparative cu alte tari. Germania a trecut prin ambele situatii  dupa 1945. Dar dupa anii 1980 productivitatea atat in Europa cat si in SUA nu a crescut decat relativ putin. Ceeace este normal din punct de vedere istoric. In ultimii 300 de ani economia mondiala a crescut in medie cu 1,6% anual. Chiar si asta se datoreaza pe jumatate cresterii populatiei, iar cealalta jumatate – progresului ethnic. Pare putin, dar privit la scara catorva secole, este destul de mult. Numarul locuitorilor globului este astazi de 12 ori mai mare decat era pe la inceputul sec. 18. Dar o asemenea crestere nu o vom mai intalni . ONU socoteste ca prin 2040 cresterea populatiei mondiale se va opri sau chiar va fi usor negative. In Germania numarul copiilor ce se nasc astazi este mult mai mic decat era acum 30 de ani.

SZ: Asta inseamna ca trebuie sa ne bazam doar pe cresterea productivitatii?

Piketty: Ea va creste intr-adevar, cand de pilda vom desvolta energie curate. Dar mai important este ca aceasta crestere aparent scazuta raportata la o generatie, este in fond destul de consistenta. Pentru o crestere de 1,5% , peste 30 de ani se va reinoi complect o treime din intreaga economie. Asta inseamna ca se vor schimba piata fortelor de munca, produsele, serviciile. Fiecare generatie trebuie deci sa se adapteze la o noua structura. Este nevoie de un nou system de educatie pentru a asigura ca fiecare persoana va avea un loc de munca intr-o noua lume a muncii. Deci o crestere de 1,5% annual e destul de mult.

SZ: Toate par deci in regula

Piketty: Numai ca averile sporesc mai repede decat 1,5%. Privit istoric ritmul lor de crestere e de cca. 4%, daca din venit se scade impozitul. Pentru immobile si terenuricresterea e de peste 3%, iar pentru produsele financiare – chiar de 6 sau 7 la suta, deci mai ridicat decat cresterea economica in ansamblu. In anii de dupa razboi am uitat asta, deoarece economia sporea foarte tare. In secolele 18 si 19 situatia era insa diferita. Economia crestea cu mai putin de un procent annual, averile insa cu 4% sau 5%. In aceasta situatie ne regasim acum. Asta conduce la o mare inegalitate a distribuirii avutiilor pe seama clasei de mijloc ce se micsoreaza. In primul rand,  este mai usor sa se obtina o dobanda ridicata pe pietele financiare, atunci cand ai déjà o avere mare ce poate fi larg investita. Cei bogati isi pot spori averea mai mult decat sporeste media economiei. In schimb unul care poseda doar 50.000 euro, nu va reusi sa capete dobanda peste 5%. El poate fi bucuros doar cand vine o inflatie ce egalizeaza veniturile.

SZ: De aceea am avea nevoie de un impozit care sa exercite o asemenea presiune asupra veniturilor din capital incat sa le egalizeze cu cresterea economica?

Piketty: Da, asta pare o solutie simpla, dar ar fi prea brutala. Motorul cresterii economice ar fi astfel lipsit de orice stimulent. Motivarea acumularii de capital si aver ear dispare. Caci pentru orice societate este bine cand exista mult capital. Acestuia ii apartin si masinile si tehnologia care ne fac productive. A avea capital este mai bine decat a avea datorii. Europa este ingrijorata ca lasam copiilor prea multe datorii. Dar in acelasi timp le lasam mai multe averi decat orice alta generatie de pana la noi.

SZ: Atunci unde e problema?

Piketty: Bunastarea nu este corect distribuita. De aceea sunt eu pentru taxarea progresiva a averilor, cu impozite crescand pe masura ce sporeste averea. Acest system nu trebuie sa afecteze pe cei ce abia au inceput sa acumuleze averea, dar de indata ce s-a atins un anumit prag, trebuie sa se plateasca. Nu sunt pentru o impozitare crescanda a veniturilor din capital. Pentru cei cu venituri medii impozitele trebuie chiar sa fie  mai scazute.

De ce germanii ii simpatizeaza in continuare pe rusi?

April 4, 2014

In timp ce marea presa germana se intreaba retoric de cateva saptamani, daca e posibil ca cineva sa mai aiba azi simpatie pentru Rusia, date fiind actiunile ei in Crimeia, sondajele opiniei publice si chiar talk-show-urile televizate au scos la iveala o atitudine oarecum  neasteptata, atat din partea simplilor cetateni, ce isi exprima parerea in comentarii pe forumuri si blogguri, cat si din partea unor intelectuali si oameni politici. Acestia sunt de parere ca alipirea Crimeii la Rusia nu a fost decat o riposta legitima, chiar daca nu perfect legala, la instalarea de baze militare NATO in tarile din rasaritul Europei. Fostul cancelar Helmut Schmidt a declarat ca situatia in Ucraina e periculoasa “deoarece Vestul s-a implicat prea mult in ea”. Problema daca actiunile lui Putin au fost sau nu justificate, nu-l intereseaza pe batranul ex- cancelar: “Pentru mine ele sunt in intregime usor de inteles”.Un alt fost cancelar, Gerhard Schroeder, a recunoscut ca nu a respectat intotdeauna legile internationale cand era la putere si ca aplicarea de Occident a unor sanctiuni Rusiei i se pare prosteasca .

Chiar si din randurile partidului CDU al Angelei Merkel se aud voci care atrag atentia asupra riscului unei atitudini populiste de izolare sau de sanctionare a Rusiei. Principalul impuls pentru aceasta vine din partea marilor concerne (asa numitele DAX Konzerne) care in ultimii ani s-au implicat mai mult decat orice alta tara occidental in economia ruseasca. Totalul cifrei de afaceri cu Rusia a acestor 35 de mari concerne s-a ridicat in anul 2012 la 21,5 miliarde euro (conform EAC Consulting). Cifra lor de afaceri in Rusia reprezinta 7,5% din  volumul lor global de tranzactii comerciale. Iata cateva cifre privind anul 2012:

– Volkswagen a avut o cifra de afaceri in Rusia de 6,5 miliarde euro, cu o crestere de 35% fata de anul precedent. Numarul de salariati rusi angajati de firma germana: 5713.

– Daimler – 2,34 mlrd. euro, o crestere de 19% si un numar de salariati rusi: 1.000.

– BMW – 1,984 mlrd. euro, o crestere de 32% si un numar de salariati rusi: 200

– E.on – 1,879 mlrd. euro, o crestere de 16% si un numar de salariati rusi de 5.038.

– Siemens – 1,6 mlrd. euro, o crestere de 10% si un numar de salariati rusi: 3.120

– BASF – 1,3 mlrd. euro, o crestere de 8% si un numar de salariati rusi: 500

– Adidas – 1,095 mlrd. euro, o crestere de 26% si un numar de salariati rusi: 5.000

– Allianz – 0,573 mlrd. euro, o crestere de 13% si un numar de salariati rusi : 4.500

Conform statisticii Bancii Federale a Germaniei, in ultimii ani firmele germane au efectuat in Rusia investitii in valoare de 20 miliarde euro. Alte investitii sunt in curs de executare, ca de pilda: la Ecaterinburg, in Urali, unde Siemens investeste pana in 2015 un milliard euro intr-o noua uzina; Volkswagen la Kaluga a investit deja intr-o uzina 1,3 miliarde euro si urmeaza sa mai investeasca inca 1,2 mlrd. euro in anii urmatori; Fraport participa cu 35% la extinderea aeroportului de la Sankt Petersburg. s.a. Pe de alta parte si importurile din Rusia au importanta. De pilda concernul international Airbus importa din Siberia 60% din necesarul de titan pentru constructia avioanelor.

Dar motivele celor care nu sunt de accord cu sanctionarea Rusiei sunt si altele decat interesul pur economic. Alice Schwarzer, renumita feminista, intr-un articol intitulat “De ce il inteleg totusi pe Putin” in editorialul din revista “Emma” pe care o editeaza ea, scrie: “Ucraina este o tara-punte intre est si vest si asa ar fi trebuit sa ramana”. Dansa acuza mediile Occidentului ca au transmis informatii false si critice la adresa Rusiei si ii ia apararea lui Putin “care e pregatit sa se apere cu toata forta, caci nu este mult timp de cand Germania nazista a atacat Rusia si a ucis milioane de copii, femei, barbati rusi”.

Partidul de stanga “Die Linke” a luat si el atitudine in problema Ucrainei. Seful partidului, Gregor Gysi, arata cat de ipocriti pot fi Germania si aliatii sai atunci cand sustin ca se comporta diferit decat Rusia. Rusii cred acum in solutiile militare, dupa cum si tarile din vest au practicat aceiasi politica. “Ganditi-va la Iugoslavia, Afganistan, Irak si Libia” spune el. Vicepresedinta partidului, Sarah Wagenknecht, militeaza si ea pentru acceptarea de publicul german a referendumului din Crimeia. Pentru dansa, alipirea Crimeii la Rusia nu este decat urmarea directa a politicii esuate a Berlinului fata de Moscova. Ziarul Süddeutsche Zeitung afirma ca Gysi si Wagenknecht au acum mai multi sustinatori in privinta aceasta decat partidul lor capata voturi in alegeri.

Paradoxal, si unii politicieni conservatori sustin acelasi lucru. Ei se refera insa la perioada din sec. 19, cand cancelarul Otto von Bismarck intretinea excelente relatii cu Rusia tarista. Astfel politicianul Alexander Gauland, fost deputat in Bundestag din partea CDU, iar astazi in noul partid conservator AfD (Alternative für Deutschland) spune ca, desi anexarea Crimeii a fost poate ilegala, ea este totusi legitima. Dupa incheierea razboiului rece, NATO nu a devenit un nou cadru pentru asigurarea pacii, ci a preferat sa se extinda spre est. “Presedintele Rusiei nu face decat sa urmeze vechea politica tarista, cea de protejare a teritoriului rusesc. Argumentele Occidentului care se agata de o lege international formala dau dovada de miopie”.

In fine, surpriza au produs si declaratiile batranului politician social-democrat si conservator Klaus von Dohnany, care crede ca desi Putin ar fi trebuit sa pretinda Occidentului o Ucraina neutra. vestul trebuia sa acorde mai mult respect Rusiei. Pe de alta parte, dansul critica atitudinea Statelor Unite. “Deseori americanii dau dovada ca nu au simtul diplomatiei si ignora problemele geopolitice ale Europei atunci cand doresc sa atraga Ucraina in NATO.” Dupa parerea lui Dohnany, Rusia are nevoie sa fie condusa de un conducator autoritar, capabil sa tina unita imensa tara. Temerile din tarile baltice si din Polonia cu privire la politica expansionista a lui Putin sunt influentate de SUA. “Asta poate fi inteles, dar nu e un lucru intelept” a spus el.

La un sondaj al opiniei publice germane, 54% dintre repondenti au fost de acord cu atitudinea lui Putin in problema Ucrainei.

Tot despre Ucraina, dar din alt punct de vedere…

March 25, 2014

Criza politica in centrul careia se gaseste de cateva luni Ucraina ridica niste intrebari carora nu li se da raspuns in presa germana, franceza sau anglo-saxona, ca sa nu pomenesc si de cea romaneasca. Totul este redus la problema Crimeii, iar un acord semnat in 1954, cand Rusia se zbatea intr-o teribila criza economica si politica interna si accepta orice compromis, este ridicat acum la rangul de document sacrosanct, incalcarea lui justificand eliminarea lui Putin din G8 si aplicarea de sanctiuni Rusiei.

Altele sunt insa intrebarile care sunt ocolite cu grije.  Ce a justificat oare recunoasterea in mare graba de tarile occidentale a unui guvern  instalat prin violenta si inca nelegitimat prin alegeri democratice? Ce  intentioneaza Occidentul sa faca pentru scoaterea acestei tari din situatia economica grava in care se zbate de peste 20 de ani, atunci cand se stie ca doar datoriile Ucrainei fata de Rusia se ridica la suma de 16 miliarde dolari? Ce intentii are noul guvern fata de cele 10 milioane de rusi din Ucraina (aproape un sfert din populatia tarii) de vreme ce nici un reprezentant al lor nu este in guvernul si in parlamentul ucrainian? Ce justifica atitudinea ingaduitoare pe care tarile occidentale au luat-o deja fata de partidele ucrainiene de extrema dreapta, antirusesti si antisemite (“Pravyi Sektor”  si “Svoboda”) ? Care sunt intentiile de viitor ale NATO de instalare a infrastructurii pe teritoriul Ucrainei, masura ceruta de actualul guvern de la Kiev si indreptata vadit impotriva Moscovei ?  Iar mai presus de orice: Care este pozitia Rusiei fata de tarile participante la acest conflict ?  Pentru a raspunde la aceasta ultima intrebare, am gasit de cuviinta sa caut si sa citesc  cuvantarea lui Putin la adunarea de la Kremlin din ziua de 18 martie 2014. Am selectat din ea cateva pasaje semnificative pe care le prezint in cele de mai jos.

 

Din cuvantarea lui Putin la Kremlin  in fata deputatilor Dumei si a membrilor Consiliului Federatiei Ruse in ziua de 18.03.2014:

“Ii inteleg pe oamenii din Ucraina care doreau schimbarea. In acesti 22 de ani ai “independentei”, organele puterii si-au batut joc de ei. S-au perindat presedintii, prim-ministrii, deputatii Radei, dar nu s-a schimbat atitudinea lor fata de tara si popor. Ei au “muls” Ucraina, s-au ciorovait intre ei pentru mai multa putere, pentru active si  fonduri. Dar pe ei nu-i interesa cum traiesc oamenii simpli si de ce milioane de cetateni ai Ucrainei nu vad nici o perspectiva pentru ei in patrie si sunt obligati sa plece peste hotare pentru a castiga cu ziua. Subliniez, nu plecau in Sillicon Valley, ci oriunde se plateste chiar un salariu minim. Doar la noi in Rusia in anul trecut au venit la munca 3 milioane de ucrainieni,  castigul carora s-a ridicat la 20 miliarde dolari, adica 12% din PIB-ul Ucrainei. Repet, ii inteleg perfect pe cei care au iesit in piata Maidan cu lozinci pasnice de protest impotriva coruptiei, conducerii neeficiente a statului, saraciei. Dar cei ce au stat in spatele ultimelor evenimente din Ucraina, urmareau alte scopuri: ei pregateau o rasturnare statala, aveau in plan acapararea puterii, nu se dadeau inapoi de la nimic. S-au pus in aplicare acte teroriste, asasinate, pogromuri. Principalii executanti ai rasturnarii erau nationalistii, neonazistii, rusofobii si antisemitii. Anume ei sunt cei ce hotarasc si acum viata oamenilor in Ucraina.”

“…Locuitorii Crimeii si ai orasului Sevastopol s-au adresat Rusiei cerandu-i sa le apere drepturile si viata. (…) Conducerea din Crimeia s-a bazat pe cazul precedent al provinciei Kosovo, precedent faurit cu mainile proprii de partenerii nostri occidentali. Intr-o situatie total analoaga Crimeii, ei au recunoscut drept legitima separarea provinciei Kosovo de Serbia, aratand tuturor ca nu e nevoie de nici o aprobare din partea organelor centrale ale tarii pentru a-si declara independenta. Tribunalul International ONU pe baza punctului 2 art. 1 din Statutul ONU a fost de accord cu asta si in decizia sa din 22 iunie 2010 a spus: “Nici un fel de interdictie generala in declararea unilaterala a independentei nu decurge din practica Consiliului de Securitate” si mai departe “Dreptul international nu contine nici o interdictie in aplicarea proclamarii independentei.”

“In situatia creata acum in Ucraina se reflecta ca in oglinda ceeace se petrece si s-a petrecut in lume in ultimele decenii. Dupa disparitia sistemului bipolar pe glob, nu a mai existat stabilitate. Institutiile cheie si international nu s-au intarit, ci din pacate, s-au degradat. Partenerii nostril occidental in frunte cu Statele Unite ale Americii prefer ca in political or practica sa se conducanu dupa dreptul international, ci dupa dreptul celui mai tare. Ei isi afirma misiunea de popor ales si exceptional, ceeace le-ar permite sa sa decida soarta lumii, dreptate ne putand avea decat ei. Ei actioneaza cum le convine, folosesc forta oriunde, impotriva unor state suverane si alcatuiesc coalitii dupa principiul “cine nu este cu noi, este impotriva noastra”. Pentru a conferi agresiunii o aparenta legala, forteaza aprobarea unor rezolutii ce le convin in organizatii international, iar daca, dintr-un motiv sau altul, nu reusesc, atunci ignora si Consiliul de Securitate, si ONU in intregime. Asa a fost in Iugoslavia in 1999. E de necrezut ca la sfarsitul secolului 20, asupra unei capitale europene, Belgrad,  au fost aplicate, timp de saptamani, lovituri cu bombe si rachete, dupa care a urmat o veritabila interventie. Oare era o rezolutie a Consiliului de Securitate ONU in aceasta problema care sa permita asemenea actiuni? Nici de cum. Iar apoi a urmat Afganistanul, Irakul, incalcarea fatise a a rezolutiei Cons. de Securitate asupra Libiei, cand – in loc de a se asigura asa zisa zona de interzicere a zborurilor, au inceput bombardamentele. A mai fost si o intreaga serie de “revolutii colorate”, bine ghidate. E de inteles ca in tarile unde au avut loc aceste evenimente, oamenii erau obositi de tiranie, de saracie, de lipsa oricarei perspective, dar aceste sentimente au fost cinic exploatate. Acestor tari li s-au impus niste standarde care nu corespundeau nici modului lor de viata, nici traditiilor, nici culturii acestor popoare. Drept rezultat, in locul democratiei si libertatii – s-a capatat haos, izbucniri violente, un siri de rasturnari.  In locul “primaverii arabe” a venit ”iarna araba”.

Un scenariu asemanator a fost aplicat si in Ucraina. In 2004, pentru a elimina un candidat necesar la alegerile prezidentiale, s-a inventat un al treilea tur, care nu era prevazut in legea electorala. Iar acum, a fost pusa la treaba o armata de batausi, dinainte antrenati si bine inzestrati. Noi intelegem ce se petrece, intelegem ca aceste actiuni au fost indreptate si impotriva Ucrainei, si impotriva Rusiei si impotriva integrarii in spatiul euroasiatic. Iar asta tocmai cand Rusia cauta in mod sincer un dialog cu colegii din occident. Noi propunem in mod constant colaborare in toate problemele cheie, vrem sa consolidam nivelul increderii, vrem ca relatiile noastre sa fie egale, deschise si sincere. Dar nu am vazut sa se faca nici un pas in  intampinare. Din contra, de mai multe ori am fost inselati, s-au luat decizii in spatele nostru, am fost pusi in fata faptului indeplinit. Asa a fost si cu extinderea NATO spre rasarit, cu amplasarea infrastructurii militare in apropierea frontierelor noastre. Mereu ni s-a repetat: “Asta nu va vizeaza pe voi”. Usor de spus ca nu ne vizeaza. Asa a fost si cu desfasurarea sistemului de aparare antimisile.  Ne tinand seama de temerile noastre , mecanismul a fost pus in miscare. Asa a fost si cu amanarea la nesfarsit a tratativelor privind vizele, cu asigurarea unei concurente oneste si cu accesul liber la pietele mondiale. Acum suntem amenintati cu sanctiuni, dar noi si in present traim in conditiile unei serii de limitari deosebit de importante. De pilda, inca in perioada “razboiului rece”, Statele Unite si apoi si alte tari, au interzis sa se vanda in URSS o serie mare  de tehnologii si utilaje, care alcatuiau asa numitele “liste COCOM”. Astazi aceste liste au fost formal desfiintate, dar in realitate multe interziceri continua sa fie in vigoare.

Pe scurt, avem toate motivele sa sa presupunem ca vestita politica  a ingradirii Rusiei, care s-a aplicat in sec. 18, si in sec. 19, si in sec. 20, continua si astazi. Se incearca mereu sa fim izolati pentru ca avem o pozitie independenta, pentru ca noi o sustinem, pentru ca noi numim lucrurile pe nume si nu ne prefacem. Dar toate au o limita. Iar in cazul Ucrainei, partenerii nostri occidentali au depasit aceasta limita, s-au comportat grosolan, iresponsabil si neprofesionist. “

Un alt punct de vedere desre conflictul din Ucraina

March 13, 2014

In renumita revista germana de cultura politica „CICERO“  a aparut zilele trecute articolul Gabriele Krone-Schmalz intitulat  “Auf den Westen ist kein Verlass” (Pe Occident nu te poti bizui), in care cunoscuta ziarista priveste diferit de mass-mediile germane problema conflictului din Ucraina. Prezint in cele de mai jos traducerea putin prescurtata a acestui interesant articol.

*

Se tot repeta ca rusii sunt de vina. Daca lumea e amenintata de un al treilea razboi mondial, asta s-ar datora numai faptului ca rusii, si in primul rand Putin, nu-si mai pot stapani poftele de putere imperiala si iarasi vor sa-si extinda spre vest sfera de influenta. In emisiuni TV speciale se vorbeste despre  incercarea Kremlinului de a-si extinde cu de la sine putere granitele. “Putin da inapoi” se spune cand Moscova isi exprima dorinta de a incepe tratative. Ramane insa intrebarea, cine da inapoi? Rusia a propus inca de acum cateva luni sa se inceapa discutii intre Kiev, Bruxelles si Moscova, dar cei de la UE au respins asta ca ceva total absurd.  Se intreaba: de ce s-a amestecat Moscova cand UE vroia sa semneze un acord de asociere cu Ucraina? Pai, avea multe motive de a se amesteca. S-o luam pe rand.

Este un fapt cert ca acest acord punea Ucraina, intentionat in cateva puncte, in fata alternativei: ori UE, ori Rusia. De aici au decurs niste comportamente nedemne de o parte si de cealalta. Toate astea ar fi putut fi evitate daca Bruxelles, Kiev si Moscova s-ar fi sfatuit din timp asupra consecintelor, asupra costurilor ce decurg din diferite variante, despre cum s-ar putea pune la cale o cooperare din care toate cele trei parti sa aiba ceva de castigat. Dar, ca deobicei, in capitalele occidentale se gandeau doar cum sa-i lase pe rusi la use, afara.

Apoi a inceput rascoala la Kiev. O analiza detaliata a evenimentelor din piata Maidan arata ca s-ar fi putut evita escaladarea. Dar atentia nu s-a concentrat decat asupra trupelor speciale Berkut, care ar fi tras gloante in gramada pasnica a demonstrantilor. Despre tragatorii de elita ai partii adverse de ce s-a tacut? Si ce este cu extremistii strazii care s-au opus aplicarii celor convenite privind dezarmarea si formarea unui guvern de tranzitie? Un lucru e limpede: s-a tras din diverse directii si in diverse directii, dar nici o cercetare clara a faptelor nu s-a facut pana acum. Ori de cate ori se venea cu informatii in redactiile ziarelor despre atacarea de demonstranti cu cocktailuri Molotov si despre politisti arzand, nu aparea nimic in paginile tiparite. Sa fie la mijloc prea mare teama de a deveni “cunoscatori simpatizanti ai Rusiei”?

Cand Uniunea Sovietica s-a prabusit, iar Pactul de la Varsovia a fost lichidat, nu putine au fost vocile occidentale care au cerut faurirea unei noi arhitecturi a securitatii, cu atragerea Rusiei, caci structura NATO  nu corespundea unei preveniri a conflictelor regionale. Aceste voci nu au avut succes, iar NATO a ramas in principiu asa cum era.  Singura acceptare a Rusiei a fost Consiliul NATO-Rusia, care chiar de la primul test (razboiul din Georgia) a fost scos din functiune de partea occidentala, in loc de a fi folosit ca platforma a tratativelor.

Cand s-a unificat Germania in 1990, s-a pus problema daca ea va ramane membra a NATO, ceeace era greu de acceptat pentru Rusia. Atunci Occidentul a dat garantia ca NATO nu se va extinde in rasaritul Europei. Dupa cum stim, aceasta promisiune nu a fost respectata. Tari vecine direct cu Rusia sunt astazi membri ai NATO. Starea dramatica de atunci se face uitata astazi in tarile vestice, dar ea este privita in Rusia in stransa legatura cu incalcarea cuvantului dat. Si speculatiile cu privire la atragerea Georgiei sau chiar a Ucrainei in NATO sunt un fel de gaz turnat in foc. Rusii au trebuit in ultimii ani sa faca iarasi experienta ca au fost pacaliti ori de cate ori s-au lasat atrasi in jocul occidentului. Atat in Iugoslavia, cat si in Libia, Rusia a fost exclusa de la deciziile luate de vestici.

Sa revenim la cazul Ucrainei si al Crimeei. Dupa descompunerea Uniunii Sovietice, una dintre cele mai delicate probleme a fost cea a flotei rusesti la Marea Neagra. In tratative dificile s-a incheiat un pact de inchiriere. Daca Nikita Hrusciov ar fi banuit la ce situatie se va ajunge atunci cand el, in 1954, “a daruit”  Crimeea Ucrainei, ar fi renuntat la aceasta idee. In Crimeea sunt 60% rusi, 23% ucrainieni si 12% tatari. Ultimii nu sunt favorabili rusilor, datorita deportarii lor ordonata de Stalin. Intrucat insa sunt musulmani, acum ei au starnit interesul fundamentalistilor islamici, care socotesc ca ar trebui sa le sara in ajutor.

Pe langa interesele Rusiei si cele ale EU/NATO, interesele proprii ale Ucrainei par secundare. Acei democrati orientati convins spre vest sunt o minoritate in Ucraina. In schimb exista puternice forte populiste de dreapta. Si bineinteles, mai sunt si grupuri fasciste influente. Partidul Svoboda, care intretine contacte prietenesti cu partidul NPD de extrema dreapta din Germania, a primit cateva locuri de ministri in guvernul de tranzitie de la Kiev. Insa minoritatea rusa, care reprezinta aproape un sfert din populatia totala a Ucrainei, nu e deloc reprezentata in acest guvern. Este superficial sa privim aceasta tara ca fiind alcatuita dintr-o parte indragostita de occident, si o alta – care asculta de Moscova. Revolta impotriva lui Ianukovici a fost in primul rand expresia nemultumirii populatiei cu o conducere profund corupta. Cat de periculos este sa manipulezi geopolitic o asemenea situatie si sa-i starnesti pe unii impotriva celorlalti, vedem abia acum. .

Cum trebuie sa se simta oamenii din Ucraina, si chiar cei din Rusia, cand vad cat de rapid si de brutal actioneaza vestul sub lozinca democratiei, pentru a-si extinde influenta? Caci este un fapt ca acum soarta Ucrainei este in mainile unei foarte active minoritati, care nu e nici reprezentativa si nici nu are democratia legitimata prin alegeri.

Acum ar trebui sa se dea dovada de prudenta si chibzuinta din partea ambelor tabere, nici o incordare a muschilor nici la Washington si nici la Moscova, o intelegere a punctului de vedere al partii adverse in locul ingustimii ideologice. Si, cat mai repede, alegeri. Acesta a fost si scopul acordului semnat la Kiev atat de ministrii de externe ai Germaniei, Poloniei si Frantei, cat si de Ianukovici si de cei trei sefi ai opozitiei. In luna mai urmau sa fie alegerile atat pentru Parlament, cat si pentru Presedintele tarii. De ce oare acest acord a devenit a doua zi o bucata de maculatura? Pentru ca nu s-a dorit sa se spuna ca aceste alegeri vor reusi numai cand linistea revine in tara? Cei trei ministri de externe nu au fost acolo niste simpli observatori, ci niste garanti ca ambele parti – Ianukovici si Opozitia – vor respecta acest acord.  Dar acum participantii trebuie sa se intrebe ce valoare mai pot avea garantiile UE in alte domenii, de vreme ce acest acord nu a rezistat nici o zi.

Bucurestii acum 200 de ani

March 8, 2014

In istoria milenara a Europei, doua secole este foarte putin. Totusi viteza transformarilor in viata societatii ca urmare a progreselor stiintei si tehnicii face ca o privire aruncata spre trecut sa scoata la iveala stari de lucruri aproape incredibile astazi.

Contrastul intre occidentul, reprezentat pe atunci  de elita de la Paris, Viena sau Sankt Petersburg, si orientul  imperiului otoman, era izbitor.  Sa amintim ca la 1814 Napoleon Bonaparte era constrans sa abdice si sa capete domiciliu fortat in insula Elba. In America face ravagii razboiul de independent si, in luna august, trupele engleze ocupa orasul Washington. Spania ocupa Venezuela, iar crestinismul e interzis in China. Stephenson  inventeaza locomotive cu aburi, Byron scrie “The Corsair” si este anul de nastere al poetului rus Lermontov. Moravurile epocii, evoluasera in imbracaminte, hrana, muzica, literatura mai peste tot in tarile europene. Cu totul alta era insa viata atat in Valahia, cat si in Moldova. Fiind supuse Turciei, sultanul era cel care  numea sau debarca pe domnitor, iar uneori trimetea un calau sa-i taie capul. Boierii respectau portul turcesc, purtand anteriu, giubea si salvari, iar pe cap un calpac. Ascultau fanfara meterhanelei, vorbeau intre ei turceste sau greceste.

Secolul domniei fanariotilor (1716 – 1821) se apropia de sfarsit, cand in1812  la Bucuresti, pe scaunul domnitorului Tarii Romanesti, a fost instalat Ioan Gheorghe Caragea.  Dupa numai un an de domnie, asupra cetatii de scaun a navalit ciuma, adusa de turci, caci la Istanbul ea facea deja ravagii (3000 de morti zilnic). “Ciuma lui Caragea” a ramas in istorie ca una din cele mai cumplite nenorociri ale epocii si ea este pomenita pe scurt in “Istoria Bucurestilor” de Constantin C. Giurescu. Dar cea mai detaliata prezentare a groaznicei epidemii ce a bantuit intre iunie 2013 si martie 2014 este in cartea lui Stefan Ionescu “Bucurestii in vremea fanariotilor” (Ed. Dacia – Cluj 1974) din care voi extrage cateva pasagii edificatoare pentru trecutul acestui oras. 

Pag. 287 – La 13 iunie 1813 sunt semnalate cazuri mortale la Vacaresti.  Alarma la Bucuresti.  Voda porunceste sa fie pazite toate drumurile de la Vacaresti pana in Dealul Spirii, “prin care pot intra oamenii in oras, de a nu lasa pe nimeni, ori pe jos sau calare sau cu carul, sa intre inauntru fara a da de stire”.  Spaima cuprinde populatia orasului. Ca masuri preventive, Voda porunceste “ sa se cerceteze casa cu casa in toate mahalalele, pentru a constata daca nu sunt cumva cazuri de ciuma”. Toti  strainii si populatia flotanta sunt scosi din oras si trimisi la urma. Se iau masuri si la spitale, in special la spitalul Dudesti. Se face catagrafia cersetorilor si 80 dintre ei sunt trimisi la manastiri.  “Banii veniti din  Ilfov, Vlasca, Teleorman si Olt, unde se inregistreaza deja cazuri de ciuma, trebuie sa fie spalati in otet. Numarul cioclilor e sporit la 60, pentru ca acum nu se afla in par decat 27.”

Cu toate masurile luate, ciuma se inteteste. De aceea sunt interzise adunarile prin carciumi sau cafenele. Vinul sau rachiul se vindea pe fereastra carciumii si numai pentru acasa. Cine era gasit band in fata carciumii, era spinzurat pe loc. Cei bolnavi de ciuma erau ridicati de ciocli si dusi la spitalul Dudesti. Dar cei ce ii tainuiau pe cei bolnavi, “sa stie ca vor fi izgoniti din oras si toate lucrurile ce va avea Ii se vor arde si se va pedepsi.”

Constatand insa ca poruncile date nu sunt indeplinite intocmai, domnitorul intocmeste un regulament cu 11 puncte, care, tiparit, este raspandit in tot orasul. Se recomanda oamenilor “cand se vor intalni sa stea departe unul de altul la trei pasi”; nimeni nu avea voie sa intre intr-o casa molipsita; cine avea nevoie sa cumpere ceva “sa nu-l ia in mana numaidecat, ci prin mijloc ori de lemn, ori de fier, in chip de cleste sau vas, iar acasa, sa-l spele sau sa-l afume, dupa cum este cazul”; cei ce vand sau cumpara sa stea departe unul de altul, iar banii sa fie dati “in vas cu otet”; copiii sa nu fie lasati sa iasa din curtea casei parintilor.

Napreznica boala este insa tot mai ucigatoare. Oamenii fug pe unde pot, orasul devine tot mai gol, tot mai pustiu. La sfarsitul lunii august 1813 chiar voda paraseste orasul si isi ia resedina la Cotroceni.  Fug si doctorii, domnul le opreste leafa. Peste Dunare, la Rusciuk ciuma facea si mai multe ravagii. Consulul Frantei spune: “Valahii sunt atat de speriati ca doua treimi din populatia Bucurestilor s-a imprastiat la tara”. Permisiunea data de voda bucurestenilor de a putea iesi din oras ca sa-si faca in jurul lui adaposturi, are urmari catastrofale:  fug din oras nu numai oamenii sanatosi, ci si ciumatii. Zadarnic sunt inchise barierele, zadarnice poruncile domnului, zadarnice rugaciunile mitropolitului. Nimeni nu isi mai face datoria, nici vatafii mahalalelor, nici clerul, nimeni.  Iar haimanalele orasului jefuiau si pradau in voie, intrand in casele oamenilor zicand ca sunt ciocli. Voda Caragea ii obliga de aceea pe ciocli sa poarte la gat un petec  rosu ca semn distinctiv. Dar oamenii sanatosi se amestecau pe campuri si prin cranguri cu cei bolnavi . (…) Ciumatii adunati de prin casele molipsite erau aruncati laolalta cu mortii in carele cioclilor. Cei dintai erau dusi spre lagarele mortii de la Dudesti, Baneasa, Cioplea, iar mortii erau aruncati in gropi mari, comune, fiind trasi din care cu cangile. Nu se mai prididea cu ingroparile. Dintr-un pitac domnesc  (porunca) din octombrie 1813 aflam ca multi nu mai erau ingropati: “…pe cei mai multi ii mancau cainii si alte jiganii…”. In februarie se inchide Targul de afara, iar domnul porunceste “sa se puie pristav a striga prin raspantiile Bucurestilor ca nici intr-un fel de chip sa nu se faca adunare la Obor.”

Dramatica situatie a epidemiei e redata in cuvinte simple de un contemporan, Ion Sin Dobre, tircovnic la biserica Batistei: “…Iara cand fu la octombrie, se intari o groaznica moarte care nici nu s-au pomenit sa fie vreodata. Si se sparse orasul si se dusera care incotro le-au vazut ochii si ramase targul pustiu. Si incotro ascultai se auzea : “Paziti, la o parte, ca vin ciocli cu mortii”, cate opt, cate zece, unul peste altul, mortii si molipsitii. Stau pe ulite mortii pana cand venea cioclii cu care de-I ridica. Iar multi  isi ingropau noaptea  mortii in gradini. Se spunea ca pana in luna lui ghenuarie 1814 numarul celor morti raportuiti in catastihe era de 20.000, in afara de cei de prin sate si de prin gradini. Pentru mortii de la spitale, tineri, batrani, bogati, saraci, tigani, boieri, ovrei, armeni, se faceau  gropi si se aruncau acolo, unul peste altul.“ Orasul era mort, hanurile pustii, bisericile goale, iar curtile boieresti  ferecate, erau pazite de arnauti inarmati. Deasupra orasului staruia apasarea mortii si plutea un fum alb, inecacios, ce se inalta din gunoaiele si balegarul aprinse prin curti si maidane.

In fine, in martie 1814 a fost invinsa “napraznica boala a ciumei”, desi domnia continua sa vegheze. Manastirea Plumbuita devine locul de carantina si dezinfectare pentru calatorii si negustorii ce veneau in Bucuresti. La Vacaresti si la Colentina se fac cate 12 bordeie de fiecare lazaret pentru ca strainii sa aiba unde sa-si pune marfurile “la aeriseala”. Abia in 1818 lazaretele de la Plumbuita si Vacaresti au fost inchise “fiindca din mila lui Dumnezeu, au lipsit banuiala napraznicei boli”.

In volumul amintit al lui Constantin C. Giurescu se arata ca ciuma lui Caragea ar fi facut 70.000 victime. Domnia lui Ioan Caragea a durat pana in 1818, fiind o perioada de tot soiul de abuzuri. Voda daruieste fiului sau beizadea Costache, intreg orasul Ploiesti, cu toate protestele negustorilor din acest oras. Beizadea Costache era spaima Bucurestilor, prin jafurile pe care le facea. Chiar manastirea Cotroceni a fost pradata de el, dup ace a fost numit epitrop al ei. Fiicele domnului (domnitele) erau la fel de rasfatate si nu acceptau ca vreo nevasta de boier sau de negustor sa fie imbracata mai elegant ca ele. Preocuparea principal a domnului si a familiei sale era strangerea cat mai rapida si fara scrupule a unei averi cat mai mari din birurile platite de locuitori, caci nu se stia care pot fi toanele sultanului sau a unor pase de la Istanbul.  In 1816 se descopera o conspiratie impotriva lui voda Caragea, si trei mari boieri implicati in urzirea ei (C-tin Filipescu, C-tin Balaceanu si Grigore Ghica) sunt surghiuniti la mosiile lor. Temator ca zilele in scaunul domnesc ii sunt numarate, Ioan Voda Caragea hotaraste sa fuga din tara. O face la 29 septembrie 1818 cu intreaga familie si cu numeroase care, pazite de 300 de arnauti. Ajunge la Brasov, pe drum distrugand toate podurile peste care trecuse, pentru a nu fi urmarit. Din timp avusese grije sa-si depuna averea considerabila la banci din Elvetia, Rusia si Anglia. Ajunge in Italia unde s-a stabilit definitiv cu familia.

 

 

Misionarii Uniunii Europene prin satele din Romania

March 3, 2014

Cu acest titlu revista franceza “Le monde diplomatique” (februarie 2014) publica un articol in care se arata, in subtitlu, ca “desi milioane de romani traiesc din agricultura de subzistenta, Uniunea Europeana a decis, in numele competitivitatii, sa i se puna capat acestui mod de economie agrara. Agentii europenizarii au inceput sa bata satele. Insa populatia, care indura austeritatea impusa de institutiile internationale, opune rezistenta”. In cele de mai jos prezint cateva pasaje din acest amplu articol al corespondentului special al revistei franceze, care a insotit prin sate echipa PNDR.  

In comuna Sercaia, un afis lipit pe usa primariei anunta  “Programul National de Desvoltare Rurala (PNDR) vine in satul tau!”. Pe terenul de fotbal al comunei, sase “agenti de europenizare” in uniforma albastra prezinta intr-un cort un film despre “proiectul de finantare a unui grajd”. Romania beneficiaza din 2007 de Fondul European agricol de desvoltare rurala (Feader) care finanteaza initiative: este vorba sa se converteasca “antreprenori potentiali” cei 3,5 milioane de romani care azi traiesc din agricultura de subsistenta de pe mai putin de un hectar de pamant. In Romania, numarul taranilor reprezinta 30% din intreaga populatie activa, un record pe plan European. In 1989 aceasta cota era de 28%. Dupa caderea comunismului, reducerea sectorului industrial a provocat “intoarcerea la pamantul de la tara”, astfel incat in medie proprietatile ocupa 2 hectare, fata de 50 ha. in Franta. Doamna Catalina Musat, de la PNDR, sustine ca obiectivul este de a-i convinge pe agricultori “sa produca 80.000 kg. rosii pe o perioada de 5 ani, pentru o investitie de 23.754 euro, din care 7.400 euro ajutor nerambursabil” . Si adaoga: “Nu taranul simplu este beneficiarul potential al Programului. Noi ne adresam mai ales persoanelor ce vor sa deschida o afacere“.

A doua zi , in comuna Barca se viziteaza ferma d-lui Hadi Khoury, un libanez de vreo 30 de ani, presedinte al grupului Haditon, la care sunt asociati alti 12 industriasi din Orientul Apropiat. Ferma, ce ocupa 4 cladiri ale unui fost CAP, creste 120.000 gaini ce produc un sfert din ouale consumate in Romania. UE a investit in aceasta ferma prin Feader un milion de euro. Dl. Khoury e entuziasmat: “Romania e de vis. Cladirile vechi comuniste nu m-au costat mai nimic, cei 25 de muncitori au salarii ce nu ma costa nici ele mai nimic, iar subventiile europene sunt importante.” Deputatul din circumscriptia locala, Theodor Nicolescu, fost secretar de stat la justitie, spune: “Reusita lui Hadi este un exemplu pentru noi toti, caci gratie UE noi devenim competitivi si se creaza conditiile pentru ca piata libera sa functioneze si sa indrumeze comportamentul oamenilor.”

La 300 de km. distant, in Vintul de jos, Teodor Vingarzan isi gospodareste cu fiul sau cele 50 de ha. Ei spun ca astfel pot castiga mai bine decat cei 300 euro lunar pe care i-ar obtine la oras. Cu trei vaci, cu oua si un porc pentru Craciun, agricultura lor de subzistenta e satisfacatoare. Un alt fiu, din lipsa unui loc de munca, a emigrat in America. Vingarzan este insa foarte critic la adresa UE. “Produsele noastre bio sunt sufocate de produsele din Europa de vest, puternic subventionate. Noi, tot ce producem aici nu putem vinde, caci la piata toate produsele, chiar si cartofii, sunt fie italienesti, fie frantuzesti”. Si adaoga: “Dupa 1989, am calatorit in Europa occidental si am vazut fermele de acolo. Mi-am facut sperante de extindere, dar acum ma simt tradat”.

Achim Irimescu, subsecretar de stat la agricultura, asigura ca agricultura de subzistenta joaca un rol important in economia Romaniei, deoarece “un numar mare de oameni nu devin someri si supravietuiesc fara a cere ajutor din partea guvernului. Dar taranii ce nu vor deveni competitivi vor dispare, caci majoritatea lor sunt batrani si n-au urmasi”.

Dupa calatorii in China si in Germania, Tiberiu Biris a pus bazele unei cooperative de productie apicola in care sunt 200 de producatori ce produc, cu o tehnologie moderna, 400 de tone de miere anual, ce se exporta aproape integral. “Mierea romaneasca nu poate fi consumata de romani” spune Teodor Parau, proprietar a 200 de stupi “caci ea e prea scumpa pentru puterea noastra de cumparare”. Totusi mierea din cooperativa e de doua ori mai ieftina decat cea produsa in Europa de vest.

Paradoxul liberalismului agrar sta in urmatoarele: agricultura romana castiga locuri in exportul de produse in vest, dar este incapabila sa hraneasca populatia tarii, caci 70% din produsele consumate sunt importate.  Supusa presiunii UE, aceasta concurenta libera, dar in fond falsa, favorizeaza desvoltarea unei agriculturi de profit: in zece ani, aproape un milion de hectare, adica 6,5% din suprafata agricola utila, a trecut in mainile unor investori straini. Procesul continua, favorizat de pretul redus al terenurilor, salarizarea slaba a muncitorilor si subventiile UE. Recent, guvernul roman a introdus o lege care liberalizeaza complect cumpararea pamanturilor de straini.

In conformitate cu acordul incheiat de guvernul roman cu FMI, Bucurestiul a suprimat doua sute de mii de servicii publice intre 2009 si 2011, a taiat cu un sfert salariile functionarilor si a sporit cu 5 puncte taxa TVA pana la 24%. Conditiile pietei muncii erau asa de slabe incat i-a impins pe 12 % dintre romani sa-si caute de lucru in strainatate. In politica agricola comuna (PAC), se aplica aceiasi formula deja aplicata in Franta in anii ’60, dar conditiile sunt acum diferite. Taranii trebuie sa adreseze individual proiectul lor unei instante de finantare, ceeace sporeste inegalitatile intre regiuni,  intre micile si marile culturi, intre taranimea de subsistenta.si antreprenorii industriali, mai capabili sa solicite fondurile UE. La Alba Iulia o profesoara de muzica si sotul ei, Iosif Fit, membru al Uniunii Compozitorilor,  au trecut la cresterea de zarzavaturi si pasari in curtea lor, caci salariul ei de profesoara (180 euro/luna) nu-i ajungea sa plateasca nici facturile. Invatatori si compozitori lucrand la munca campului: “Asa ceva nici Ceausescu nu ar fi visat!” spune ironic Iosif Fit.

Coruptia, condamnata de toti, nu permite sa se intrevada o solutie in administratia publica la gravele probleme in care se zbate tara. Politica dusa pana acum a mascat unicul scop: imbogatirea personala. Presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso,  anunta recent ca “aderarea Romaniei la UE a fost insotita de ample reforme care au contribuit la modernizarea tarii, iar cetatenii romani au beneficiat de asta”. Si FMI considera ca acordurile semnate cu Romania “au fost incununate de succes”. Asemenea rezultate “valoroase” au facut ca un fost ministru al agriculturii roman, Dacian Ciolos, sa fie numit in 2009 comisar european pentru agricultura si dezvoltare rurala. In aceasta calitate el a negociat reforma PAC, de care taranii romani nu au nici un motiv de bucurie.

Istoria contrafactuala si consecintele primului razboi mondial

February 16, 2014

Istoria contrafactuala este un mod de a privi evenimentele istorice prin prisma raspunsurilor ce pot fi date la intrebarea “Ce s-ar fi intamplat insa daca…?”. Adica schitarea de ipoteze fie in urma adoptarii de mari personalitati ale istoriei a unor decizii diferite de cele ce au avut loc cu adevarat, fie prin interventia unor evenimente neprevazute, ce ar fi schimbat radical cursul istoriei. Cei mai cunoscuti specialisti in investigarea contrafactuala a istoriei sunt americanul Robert Cowley, editor al unui volum intitulat “What If? The World’s Most Foremost Military Historians Imagine What Might Have Been” ( New York, Putnam, 1999) si  britanicul Naill Ferguson, autor al unei  carti de rasunet “Virtual History. Alternatives and Counterfactuals” ( Basic Books, 1999). Anul acesta, implinindu-se un secol de la declansarea primului razboi mondial, merita sa ne oprim asupra ipotezelor celor doi istorici privind aceasta uriase conflagratie, fara de care intreaga istorie a secolului 20 ar fi fost alta.

Suntem la sfarsitul anului 1914. De cateva luni Germania si Austro-Ungaria sunt in razboi cu Rusia pe frontul de est si cu Franta si Marea Britanie pe frontul de vest. Dar inaintarea Puterilor centrale  pe ambele fronturi se impotmolise, desi  pierderile  ambilor beligeranti  se ridicau deja la un milion de soldati ucisi. Ministrul de razboi al Prusiei, generalul Erich von Falkenheyn isi da seama ca nu se mai poate obtine nici un avantaj strategic si, la 14 noiembrie 1914 ii spune cancelarului imperial Theobald von Bethmann Hollweg ca razboiul nu mai poate fi castigat si ar trebui sa se inceapa tratative de pace, mai intai cu Rusia. Dar aroganta imparatului Wilhelm al II-lea, a cancelarului si a corpului ofiteresc prusac  resping aceasta propunere. Iar razboiul va continua inca patru ani, avand drept urmare 17 milioane de morti si 20 milioane de raniti.

Dar asta e doar inceputul: cel de al doilea razboi mondial, nu ar fi avut loc fara primul. Robert Cowley sustine ca  tarul Nicolae al II-lea ar fi acceptat de indata o oferta de pace germana, caci razboiul deja epuizase economia rusa.  Pentru Anglia, chiar de la inceput, razboiul nu prezenta nici un castig pe continent. Riscurile si pierderile erau insa tot mai mari si deja in ianuarie 1915 Germania ar fi putut incheia pacea cu Marea Britanie. Dar si cu Franta pacea ar fi fost posibila, cu pastrarea de Germania a Alsaciei (Elsaß) si Lorenei (Lothringen), dar cu retragerea trupelor Reichului din teritoriile deja ocupate din nordul Frantei. S-ar fi incheiat astfel, dupa numai 7 luni, unul dintre cele mai sangeroase conflicte militare din istorie. Si probabil ar fi fost ultimul de aceasta amploare.

Dar care sunt consecintele plauzibile pe care aceasta rapida incheiere a pacii le-ar fi avut asupra cursului istoriei? Ipotezele contrafactuale sunt nenumarate. Dintre acestea istoricii au detasat cateva cu probabilitate aproape certa:

1)      Nu ar mai fi avut loc revolutia rusa si deci nu ar fi existat Uniunea Sovietica. Cowley sustine ca economia rusa s-ar fi refacut si miscarea comunista nu ar fi avut sustinatori. Lenin ar fi ramas in Elvetia si familia imparatului nu ar fi fost asasinata.

2)      Germania ar fi ramas o monarhie imperiala. Wilhelm al II-lea ar fi prezentat pacea ca o victorie si astfel ar fi consolidat pozitia urmasului sau pe tron, printul Wilhelm, cunoscut pentru dorinta de a trece la o monarhie parlamentara de tip englez.  In orice caz Germania ar fi devenit cea mai importanta  forta economica din Europa si a doua din lume, crede Niall Ferguson.

3)      Progresul  Statelor Unite ale Americii ca putere mondiala ar fi fost franat.  Economic SUA erau deja in 1914 pe locul intai in lume, dar din punct de vedere militar nu jucau un rol deosebit pe plan mondial. SUA au intrat in razboi alaturi de Puterile aliate abia in aprilie 1917. „Daca pacea s-ar fi incheiat la sfarsitul anului  1914” scrie Robert Cowley  „secolul 20 ca secol  american s-ar fi lasat inca asteptat”.

4)      Hitler ar fi ramas un necunoscut. Infrangerea din 1918 a traumatizat poporul german, iar asta a constituit mediul de cultura ideal pentru miscarile radicale de dreapta. Partidul NSDAP a devenit o tribuna pentru demagogi ca Adolf Hitler, care a alimentat ura impotriva democratiei si a „evreimii internationale”. Daca pacea s-ar fi incheiat in 1915, partidul nazist nu ar fi luat fiinta si Hitler nu ar fi putut face cariera politica cu consecintele cunoscute.

5)      Orientul Apropiat nu ar fi devenit o permanenta scena a violentelor. Daca imperiul otoman nu ar fi declarat, in noiembrie 1914, razboi Natiunilor Aliate si s-ar fi mentinut neutru, el ar fi  pastrat sub dominatia sa un teritoriu de la Bosfor la Golful Persic. Francezii si englezii nu ar fi stabilit dupa razboi zone sub mandat si nu ar fi aparut state ca Irak, Siria, Liban, Palestina si Israel. Poate nici  Atatürk nu ar fi luat puterea, iar sultanul ar fi domnit in continuare la Istanbul.

Bineinteles ca istoria nu ar fi stat pe loc si noi forte, greu de banuit astazi, ar fi intervenit, modificand hartile geografice si politica mondiala. In ce priveste Romania, o atitudine neutrala a tarii pana la sfarsitul razboiului nu ar fi permis la tratatul de pace de la Versailles, sa ridice vreo pretentie la unirea Transilvaniei, Banatului si Bucovinei la trupul Vechiului Regat. Eventuala optiune, si mai nefericita, a intrarii tarii in razboi alaturi de Puterile centrale, dorita de regele Carol I si de unii politicieni, ar fi avut consecinte dezastroase asupra integritatii teritoriului tarii. Iar Basarabia nu s-ar fi declarat in aprilie 1918 provincie romaneasca, daca nu intervenea haosul razboiului civil ce a urmat revolutiei ruse din 1917. Desi bulgarii, aliati cu germanii, ocupasera in 1917 Dobrogea in intregime, aceasta provincie a fost restituita Romaniei la tratatul de pace, impreuna cu doua judete din sud, Caliacra si Durostor (retrocedate insa Bulgariei in septembrie 1940).

Depinde de intelepciunea oamenilor politici de astazi de a nu risipi sansa de intregire acordata Romaniei in urma primului razboi mondial.

February 12, 2014