Pe un drum gresit

                    

In ultimul numar al revistei Der Spiegel (8 septembrie 2014) cunoscutul ziarist Jakob Augstein publica un articol despre conflictul din Ucraina, din care reproduc cateva pasaje.

Deseori ne intrebam: Ce vrea Putin? Ar trebui mai bine sa ne intrebam: Ce vrem noi? Pactul de la Varsovia a fost desfiintat. NATO insa nu. In schimb alianta occidentala s-a deplasat, in doua randuri, in 1999 si in 2004, tot mai aproape de frontiera rusa. Diplomatul american George Kennan, care a lansat notiunea de « stavilire » in relatiile cu URSS dupa cel de al doilea razboi mondial, numea inca in 1998 extinderea spre rasarit a puterilor occidentale “o tragica gresala… nu are loc nici o amenintare din partea nimanui”. Kennan a prognozat replica rusa si ca la ea Occidentul va spune : « Asa sunt ei, rusii ». Un ziar spunchiar ca Putin sufera de « nazareala incercuirii ».

In 2008 Statele Unite voiau ca si Georgia si Ucraina sa fie primite in NATO. Franta si Germania au fost impotriva. Occidentul ar fi trebuit sa stie ca Ucraina reprezinta linia rosie peste care Rusia nu poate accepta sa se paseasca.  Geostrategul american Zbigniew Brzezinski, fost consilier pentru securitate al presedintelui Carter, numea Ucraina « « centrul hotarator de rotire » pe tabla de sah euroasiatica. Statele Unite au investit acolo din 1991 pana azi peste 5 miliarde dolari pentru ca tara « sa capete ceeace merita ». Cifra a fost mentionata de Victoria Nuland, care raspunde de Europa si Eurasia in Departamentul de Stat si care a ramas celebra prin expresia « Fuck the EU ! », prin care intelegea ca Europa nu are nici o treaba in Ucraina.

Ne tot intrebam ce vrea Putin. Dar stim ce vrea SUA. Americanii extrag astazi mai mult gaz decat Rusia, iar in cativa ani ei vor extrage mai mult petrol decat Rusia si Arabia Saudita. Fosta sefa a Departamentului de Stat, Condolezza Rice, a dat recent un sfat Europei : « Cu timpul se va schimba structura dependentei energetice. Va trebui sa va sprijiniti de preferinta pe importul de energie din America ».

De noul razboi rece va profita SUA, iar nu noi, europenii.

Proiectul occidentalizarii Ucrainei trebuie terminat. Dreptul la autodeterminare al poporului ucrainian nu contine nimic despre dreptul de a fi membru in UE sau in NATO. Politicianul american John Mearsheimer recomanda ca Ucraina sa-si pastreze statutul de tara neutra, asemanator Austriei dupa cel de al doilea razboi mondial. Pentru a reusi o asemenea schimbare, va trebui insa ca mai intai sa recunoastem ca Europa occidentala este pe un drum gresit.

Advertisement

Razboiul sanctiunilor si unde poate duce el

Prin politica de sanctiuni tot mai aspre la adresa Rusiei, cateva  puteri occidentale au deschis ostilitatile in ceeace poate fi considerat deja un inceput de razboi rece. Ele s-au constituit intr-un fel de judecator si totodata jandarm mondial, ce isi impune vointa fara a recurge la Organizatia Natiunilor Unite, creeata tocmai pentru aplanarea unor asemenea conflicte. Se argumenteaza ca ONU a fost ocolita deoarece in aceasta organizatie Rusia are drept de veto si ar fi putut impiedica luarea de masuri indreptate contra sa. Dar cu acelasi argument si-a arogat si NATO dreptul de a interveni cu trupe ocolind ONU. Iar asta ne intoarce cu o suta de ani inapoi, la situatia din ajunul primului razboi mondial.

Ca in orice razboi, aceasta confruntare – deocamdata limitata la sanctiuni – ridica cel putin doua intrebari : Care este scopul ei? Cum se poate termina ea? Intrebari la care reprezentantii Uniunii Europene nu au nici un raspuns. Dar cand se aplica sanctiuni unei puteri de marimea Rusiei, este de asteptat ca sa urmeze si replica celui lovit. E adevarat ca ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, a spus ca Rusia nu va reactiona dupa principiul “Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”, dar este de banuit ca aceasta atitudine nu poate dura. Deja se vorbeste despre masuri ca restrangerea drastica a importurilor unor marfuri, precum – si mai grav – interzicerea zborurilor deasupra teritoriului Siberiei a avioanelor companiilor occidentale. Dar aplicarea unilaterala de Occident a unor sanctiuni economice grave exprima o atitudine vadit dusmanoasa, ce s-ar putea extinde de la masuri economice si financiare, la unele militare.

Consecintele economice ale aplicarii si de europeni a sanctiunilor ordonate de SUA nu pot fi inca clar intrevazute.  Rusia poseda o rezerva de devize in valoare de 472 miliarde euro. Impreuna cu alte membre ale organizatiei BRICS, state in care locuieste 40% din populatia mondiala, ea a pus bazele unei noi banci mondiale, care probabil va reduce din dominatia FMI si a altor mari banci occidentale. In ce priveste Germania, iata ce scrie Jakob Augstein la 31.07.2014 in revista Spiegel Online:

“Occidentul si-a permis in conflictul din Ucraina o retorica costisitoare, dar acum vine plata. Pietele financiare au fost afectate, sectorul productiei de armament si cel de inalta tehnologie resimt si ele asta. Ceeace pana acum au fost doar manifestari politice, a devenit o grava problema economica. […] Peste 6000 de firme germane au investitii directe in Rusia, iar de comertul germano-rus depind la noi 300.000 de locuri de munca. Cat de departe vrem sa mergem in lupta cu Putin? Din punctul de vedere german ar fi absurd ca Rusiei sa i se confere pe multi ani de acum inainte rolul de “stat ticalos” pe care l-a avut pana acum Iranul. Prin inasprirea sanctiunilor Occidentul s-a inscris intr-o dinamica a escaladarii care nu va mai permite iesirea. Se va reusi oare ca Putin sa fie ingenunchiat dupa vointa noastra? Nu este exclus ca ofensiva Occidentului sa il faca doar si mai tare. Un sondaj in populatia rusa arata ca 83% il sustin pe Putin, un altul – ca 64% din rusi considera Occidentul raspunzator pentru criza din Ucraina, iar doar 3% – pe propriul guvern. Rusia, stim din istorie, e greu de invins. La Bruxelles se vede ca nu se cunoaste asta, dar la Berlin ar trebui sa se stie.“ 

Exista insa si prognoze mai sumbre decat sanctiunile economice. Pe site-ul in limba franceza “Reseau International” (31.07.2014) se apreciaza ca scopul final al SUA este declansarea unui razboi veritabil contra Rusiei. Deja actiunile militare din Ucraina se desfasoara sub indrumarea unor consilieri americani. In curand se vor instala si solide baze NATO, poate dotate cu armament nuclear. Dupa descompunerea URSS, Ucraina si-a pierdut statutul de tara nucleara, dar deputatii partidului nationalist “Svoboda” au cerut ca acest statut sa le fie acordat iarasi. Autorul articolului sustine ca “americanii au neaparata nevoie de Uniunea Europeana intr-un eventual razboi military contra Rusiei. De voie sau de nevoie, europenii vor fi adusi treptat intr-o situatie in care singura solutie logica va fi de a se bate pentru a-si apara existenta ce le-a fost pusa in mod deliberat in pericol. Pericol sursele caruia au fost abil si intens ascunse de un sistem al mass-media bine pus la punct.”

Sa speram ca aceste preziceri se vor dovedi false, cel putin pentru secolul nostru…

Un interviu si doua comentarii

Ministrul de externe al Germaniei Frank-Walter Steinmeier a acordat la 28 aprilie saptamanalului „Der Spiegel“ un interviu in care a caracterizat situatia actuala drept „cea mai grava criza de la sfarsitul  razboiului rece“. Prezint in cele ce urmeaza un scurt pasaj din cele declarate de dansul, insotite de doua comentarii semnificative ale cititorilor revistei Spiegel.

---

 

 Spiegel: Aveti vreo idee despre ce intentioneaza sa faca Putin pe termen scurt si lung?

Steinmeier: Nimeni nu poate sti daca Kremlinul are un plan sau daca conducerea  ruseasca ia decizii in functie cum se desfasoara lucrurile. Dar mi se pare clar ca dupa ce presedintele Ianukovici a fugit in panica de la Kiev in 21 februarie, el a pus in miscare o dinamica cu ale carei consecinte avem de a face acum. Ca desfasurarea actiunilor are – cel putin pe termen scurt– sprijin popular – face mai complicata situatia.

Spiegel: Guvernul german si NATO au de gand sa-si reconsidere planurile strategice de aparare si prioritatile in inarmare?

Steinmeier : Nu exista o solutie militara pentru conflictul din Ucraina. Chiar daca uneori pare zadarnic, eu sunt convins ca numai o munca diplomatica tenace ne poate apropia de o solutie. Iata de ce eu afirm cu tarie ca trebuie sa se acorde OSCE sansa de a-si indeplini misiunea ca parte din acordul de la Geneva. Desigur ca asta nu ne impiedica pe noi, membri ai NATO, sa ne adaptam planurile la ultimele evolutii ale evenimentelor. Asta a fost de altfel sarcina ministrilor de externe la ultima sedinta a Consiliului NATO. Iar acum asta se va implementa.

Spiegel: Credeti ca e verosimil ca Europa si SUA sa iasa intarite geopolitic din acest conflict?  

Steinmeier: Nu posed un glob de cristal sa ghicesc, din pacate. Dar atrag atentia sa nu cautam castigatori si perdanti in mijlocul unei crize bazate pe concepte din sec. 19 si inceputul sec. 20. Sfere de influenta, regiuni geopolitice, hegemonie, aspiratii de dominare, toate astea nu fac parte din politica noastra externa. Totusi trebuie sa fim prudenti pentru a lua in consideratie si felul de a gandi al altora in acest sens. Cine crede in zilele noastre ca razboiul poate duce la victorii de durata, ar trebui sa ia cartile de istorie ale Europei si sa invete lectia lor.

                                                DOUA COMENTARII:

1. erik.skjold : SUA, UE si NATO iau parte la un joc periculos pe care tot ei l-au inceput

Dupa cum stim intr-un conflict trebuie sa fie doua sau mai multe parti. Decurge de aici ca EU/NATO, sub conducerea SUA, au fost mai mult decat bucuroase sa joce un rol in instigarea – cu stiinta sau nu – a actualei situatii. Dupa unificarea cu DDR, extinderea NATO spre est prin incalcarea acordurilor, aducand NATO pana in pragul Moscovei, oricine cu bun simt intelege (situatia din Ucraina) drept un act de confruntare extrem. Tinand seama si de abandonarea unilaterala de NATO a acordului ABM si de persistenta cu care SUA isi amplaseaza “Missile Defence Shield” in Europa, oricine vede in aceste masuri incercari de a lipsi Rusia de aparare . Declaratia ca “Sferele de influenta, regiunile geopolitice, hegemonie, aspiratii de dominare …toate astea nu apartin politicii noastre externe”, presupune ca UE/NATO nu au avut in minte doar interese caritabile si de bunavointa atunci cand au incorporat in NATO 12 state foste membre ale pactului de la Varsovia, majoritatea carora sunt si membre ale UE. Dupa cum stim nu acesta a fost motivul. Daca UE/NATO ar fi imbratisat Rusia in loc de a atrage treptat aliatii ei, situatia ar fi fost complect diferita. UE s-ar fi intins de la Azore pana in Kamciatka, s-ar fi lipsit de indrumarile si aroganta SUA si ar fi format un spatiu fara precedent de comert liber, stabilitate si prosperitate, in timp ce NATO si-ar fi micsorat rolul, parasind Europa. Steinmeier si-a abandonat obligatiile luate fata de guvernul legal al Ucrainei si fata de presedintele ei privind perioada de tranzitie, lasand gloata de pe Maidan sa instaleze un guvern “interim” in compunerea caruia au intrat si unii neo-nazisti, ceeace e suparator pentru orice european, si indeosebi pentru orice german. Este clar ca situatia nu poate fi acceptata de Rusia. Asa numitul razboi rece nu a inceput acum, el a fost declansat inca din 1999 cand Republica Ceha, Ungaria si Polonia  au fost acceptate ca membri ai NATO. Ceeace vedem acum este o reactie inevitabila la provocari repetate. Atribuirea idealurilor de introducere a democratiei si prosperitatii in Ucraina prin gonirea din tara a conducatorului legitim ales, suna fals in urechile oricui. Si mai ales in urechile celor care au mai auzit aceste afirmatii cu ocazia bombardarii Belgradului, distrugerii Irakului, Libiei, Egiptului si Siriei. Un domn Steinmeier aratand condescendent cu degetul la pagini de istorie si afirmand ca “razboiul nu este solutia pentru victorie”, este foarte provocator pentru rusi, care in istoria recenta au suferit trei razboaie apocaliptice, declansate de trei state UE, din care doua – avand in frunte Germania.

1. Peskyvera : Optional

Dupa ce am trecut prin doua razboaie mondiale, imi este foarte greu acum sa inteleg prostia UE, care incurajeaza SUA/NATO in scopurile lor expansioniste. Sa creada oare cu adevarat SUA/UE/NATO ca Rusia se va inclina pentru a fi regulata?  Scopurile SUA sunt binecunoscute (dar probabil nu si de dl. Steinmeier & Co.) : mai intai sa incercuiasca Rusia si apoi sa incercuiasca China. Oare toti acesti “lideri” sunt muti, surzi si orbi? Aceste “minti sclipitoare” si-au pus oare intrebarea: dar China ce va face? In 2008 SUA ne-a dus pe marginea falimentului mondial; acum, in 2014, SUA ne trage pe marginea celui de al treilea razboi mondial. Uniune Europeana, pentru dumnezeu, inceteaza a mai saruta curul american!

Tot despre Ucraina, dar din alt punct de vedere…

Criza politica in centrul careia se gaseste de cateva luni Ucraina ridica niste intrebari carora nu li se da raspuns in presa germana, franceza sau anglo-saxona, ca sa nu pomenesc si de cea romaneasca. Totul este redus la problema Crimeii, iar un acord semnat in 1954, cand Rusia se zbatea intr-o teribila criza economica si politica interna si accepta orice compromis, este ridicat acum la rangul de document sacrosanct, incalcarea lui justificand eliminarea lui Putin din G8 si aplicarea de sanctiuni Rusiei.

Altele sunt insa intrebarile care sunt ocolite cu grije.  Ce a justificat oare recunoasterea in mare graba de tarile occidentale a unui guvern  instalat prin violenta si inca nelegitimat prin alegeri democratice? Ce  intentioneaza Occidentul sa faca pentru scoaterea acestei tari din situatia economica grava in care se zbate de peste 20 de ani, atunci cand se stie ca doar datoriile Ucrainei fata de Rusia se ridica la suma de 16 miliarde dolari? Ce intentii are noul guvern fata de cele 10 milioane de rusi din Ucraina (aproape un sfert din populatia tarii) de vreme ce nici un reprezentant al lor nu este in guvernul si in parlamentul ucrainian? Ce justifica atitudinea ingaduitoare pe care tarile occidentale au luat-o deja fata de partidele ucrainiene de extrema dreapta, antirusesti si antisemite (“Pravyi Sektor”  si “Svoboda”) ? Care sunt intentiile de viitor ale NATO de instalare a infrastructurii pe teritoriul Ucrainei, masura ceruta de actualul guvern de la Kiev si indreptata vadit impotriva Moscovei ?  Iar mai presus de orice: Care este pozitia Rusiei fata de tarile participante la acest conflict ?  Pentru a raspunde la aceasta ultima intrebare, am gasit de cuviinta sa caut si sa citesc  cuvantarea lui Putin la adunarea de la Kremlin din ziua de 18 martie 2014. Am selectat din ea cateva pasaje semnificative pe care le prezint in cele de mai jos.

 

Din cuvantarea lui Putin la Kremlin  in fata deputatilor Dumei si a membrilor Consiliului Federatiei Ruse in ziua de 18.03.2014:

“Ii inteleg pe oamenii din Ucraina care doreau schimbarea. In acesti 22 de ani ai “independentei”, organele puterii si-au batut joc de ei. S-au perindat presedintii, prim-ministrii, deputatii Radei, dar nu s-a schimbat atitudinea lor fata de tara si popor. Ei au “muls” Ucraina, s-au ciorovait intre ei pentru mai multa putere, pentru active si  fonduri. Dar pe ei nu-i interesa cum traiesc oamenii simpli si de ce milioane de cetateni ai Ucrainei nu vad nici o perspectiva pentru ei in patrie si sunt obligati sa plece peste hotare pentru a castiga cu ziua. Subliniez, nu plecau in Sillicon Valley, ci oriunde se plateste chiar un salariu minim. Doar la noi in Rusia in anul trecut au venit la munca 3 milioane de ucrainieni,  castigul carora s-a ridicat la 20 miliarde dolari, adica 12% din PIB-ul Ucrainei. Repet, ii inteleg perfect pe cei care au iesit in piata Maidan cu lozinci pasnice de protest impotriva coruptiei, conducerii neeficiente a statului, saraciei. Dar cei ce au stat in spatele ultimelor evenimente din Ucraina, urmareau alte scopuri: ei pregateau o rasturnare statala, aveau in plan acapararea puterii, nu se dadeau inapoi de la nimic. S-au pus in aplicare acte teroriste, asasinate, pogromuri. Principalii executanti ai rasturnarii erau nationalistii, neonazistii, rusofobii si antisemitii. Anume ei sunt cei ce hotarasc si acum viata oamenilor in Ucraina.”

“…Locuitorii Crimeii si ai orasului Sevastopol s-au adresat Rusiei cerandu-i sa le apere drepturile si viata. (…) Conducerea din Crimeia s-a bazat pe cazul precedent al provinciei Kosovo, precedent faurit cu mainile proprii de partenerii nostri occidentali. Intr-o situatie total analoaga Crimeii, ei au recunoscut drept legitima separarea provinciei Kosovo de Serbia, aratand tuturor ca nu e nevoie de nici o aprobare din partea organelor centrale ale tarii pentru a-si declara independenta. Tribunalul International ONU pe baza punctului 2 art. 1 din Statutul ONU a fost de accord cu asta si in decizia sa din 22 iunie 2010 a spus: “Nici un fel de interdictie generala in declararea unilaterala a independentei nu decurge din practica Consiliului de Securitate” si mai departe “Dreptul international nu contine nici o interdictie in aplicarea proclamarii independentei.”

“In situatia creata acum in Ucraina se reflecta ca in oglinda ceeace se petrece si s-a petrecut in lume in ultimele decenii. Dupa disparitia sistemului bipolar pe glob, nu a mai existat stabilitate. Institutiile cheie si international nu s-au intarit, ci din pacate, s-au degradat. Partenerii nostril occidental in frunte cu Statele Unite ale Americii prefer ca in political or practica sa se conducanu dupa dreptul international, ci dupa dreptul celui mai tare. Ei isi afirma misiunea de popor ales si exceptional, ceeace le-ar permite sa sa decida soarta lumii, dreptate ne putand avea decat ei. Ei actioneaza cum le convine, folosesc forta oriunde, impotriva unor state suverane si alcatuiesc coalitii dupa principiul “cine nu este cu noi, este impotriva noastra”. Pentru a conferi agresiunii o aparenta legala, forteaza aprobarea unor rezolutii ce le convin in organizatii international, iar daca, dintr-un motiv sau altul, nu reusesc, atunci ignora si Consiliul de Securitate, si ONU in intregime. Asa a fost in Iugoslavia in 1999. E de necrezut ca la sfarsitul secolului 20, asupra unei capitale europene, Belgrad,  au fost aplicate, timp de saptamani, lovituri cu bombe si rachete, dupa care a urmat o veritabila interventie. Oare era o rezolutie a Consiliului de Securitate ONU in aceasta problema care sa permita asemenea actiuni? Nici de cum. Iar apoi a urmat Afganistanul, Irakul, incalcarea fatise a a rezolutiei Cons. de Securitate asupra Libiei, cand – in loc de a se asigura asa zisa zona de interzicere a zborurilor, au inceput bombardamentele. A mai fost si o intreaga serie de “revolutii colorate”, bine ghidate. E de inteles ca in tarile unde au avut loc aceste evenimente, oamenii erau obositi de tiranie, de saracie, de lipsa oricarei perspective, dar aceste sentimente au fost cinic exploatate. Acestor tari li s-au impus niste standarde care nu corespundeau nici modului lor de viata, nici traditiilor, nici culturii acestor popoare. Drept rezultat, in locul democratiei si libertatii – s-a capatat haos, izbucniri violente, un siri de rasturnari.  In locul “primaverii arabe” a venit ”iarna araba”.

Un scenariu asemanator a fost aplicat si in Ucraina. In 2004, pentru a elimina un candidat necesar la alegerile prezidentiale, s-a inventat un al treilea tur, care nu era prevazut in legea electorala. Iar acum, a fost pusa la treaba o armata de batausi, dinainte antrenati si bine inzestrati. Noi intelegem ce se petrece, intelegem ca aceste actiuni au fost indreptate si impotriva Ucrainei, si impotriva Rusiei si impotriva integrarii in spatiul euroasiatic. Iar asta tocmai cand Rusia cauta in mod sincer un dialog cu colegii din occident. Noi propunem in mod constant colaborare in toate problemele cheie, vrem sa consolidam nivelul increderii, vrem ca relatiile noastre sa fie egale, deschise si sincere. Dar nu am vazut sa se faca nici un pas in  intampinare. Din contra, de mai multe ori am fost inselati, s-au luat decizii in spatele nostru, am fost pusi in fata faptului indeplinit. Asa a fost si cu extinderea NATO spre rasarit, cu amplasarea infrastructurii militare in apropierea frontierelor noastre. Mereu ni s-a repetat: “Asta nu va vizeaza pe voi”. Usor de spus ca nu ne vizeaza. Asa a fost si cu desfasurarea sistemului de aparare antimisile.  Ne tinand seama de temerile noastre , mecanismul a fost pus in miscare. Asa a fost si cu amanarea la nesfarsit a tratativelor privind vizele, cu asigurarea unei concurente oneste si cu accesul liber la pietele mondiale. Acum suntem amenintati cu sanctiuni, dar noi si in present traim in conditiile unei serii de limitari deosebit de importante. De pilda, inca in perioada “razboiului rece”, Statele Unite si apoi si alte tari, au interzis sa se vanda in URSS o serie mare  de tehnologii si utilaje, care alcatuiau asa numitele “liste COCOM”. Astazi aceste liste au fost formal desfiintate, dar in realitate multe interziceri continua sa fie in vigoare.

Pe scurt, avem toate motivele sa sa presupunem ca vestita politica  a ingradirii Rusiei, care s-a aplicat in sec. 18, si in sec. 19, si in sec. 20, continua si astazi. Se incearca mereu sa fim izolati pentru ca avem o pozitie independenta, pentru ca noi o sustinem, pentru ca noi numim lucrurile pe nume si nu ne prefacem. Dar toate au o limita. Iar in cazul Ucrainei, partenerii nostri occidentali au depasit aceasta limita, s-au comportat grosolan, iresponsabil si neprofesionist. “

Un alt punct de vedere desre conflictul din Ucraina

In renumita revista germana de cultura politica „CICERO“  a aparut zilele trecute articolul Gabriele Krone-Schmalz intitulat  “Auf den Westen ist kein Verlass” (Pe Occident nu te poti bizui), in care cunoscuta ziarista priveste diferit de mass-mediile germane problema conflictului din Ucraina. Prezint in cele de mai jos traducerea putin prescurtata a acestui interesant articol.

*

Se tot repeta ca rusii sunt de vina. Daca lumea e amenintata de un al treilea razboi mondial, asta s-ar datora numai faptului ca rusii, si in primul rand Putin, nu-si mai pot stapani poftele de putere imperiala si iarasi vor sa-si extinda spre vest sfera de influenta. In emisiuni TV speciale se vorbeste despre  incercarea Kremlinului de a-si extinde cu de la sine putere granitele. “Putin da inapoi” se spune cand Moscova isi exprima dorinta de a incepe tratative. Ramane insa intrebarea, cine da inapoi? Rusia a propus inca de acum cateva luni sa se inceapa discutii intre Kiev, Bruxelles si Moscova, dar cei de la UE au respins asta ca ceva total absurd.  Se intreaba: de ce s-a amestecat Moscova cand UE vroia sa semneze un acord de asociere cu Ucraina? Pai, avea multe motive de a se amesteca. S-o luam pe rand.

Este un fapt cert ca acest acord punea Ucraina, intentionat in cateva puncte, in fata alternativei: ori UE, ori Rusia. De aici au decurs niste comportamente nedemne de o parte si de cealalta. Toate astea ar fi putut fi evitate daca Bruxelles, Kiev si Moscova s-ar fi sfatuit din timp asupra consecintelor, asupra costurilor ce decurg din diferite variante, despre cum s-ar putea pune la cale o cooperare din care toate cele trei parti sa aiba ceva de castigat. Dar, ca deobicei, in capitalele occidentale se gandeau doar cum sa-i lase pe rusi la use, afara.

Apoi a inceput rascoala la Kiev. O analiza detaliata a evenimentelor din piata Maidan arata ca s-ar fi putut evita escaladarea. Dar atentia nu s-a concentrat decat asupra trupelor speciale Berkut, care ar fi tras gloante in gramada pasnica a demonstrantilor. Despre tragatorii de elita ai partii adverse de ce s-a tacut? Si ce este cu extremistii strazii care s-au opus aplicarii celor convenite privind dezarmarea si formarea unui guvern de tranzitie? Un lucru e limpede: s-a tras din diverse directii si in diverse directii, dar nici o cercetare clara a faptelor nu s-a facut pana acum. Ori de cate ori se venea cu informatii in redactiile ziarelor despre atacarea de demonstranti cu cocktailuri Molotov si despre politisti arzand, nu aparea nimic in paginile tiparite. Sa fie la mijloc prea mare teama de a deveni “cunoscatori simpatizanti ai Rusiei”?

Cand Uniunea Sovietica s-a prabusit, iar Pactul de la Varsovia a fost lichidat, nu putine au fost vocile occidentale care au cerut faurirea unei noi arhitecturi a securitatii, cu atragerea Rusiei, caci structura NATO  nu corespundea unei preveniri a conflictelor regionale. Aceste voci nu au avut succes, iar NATO a ramas in principiu asa cum era.  Singura acceptare a Rusiei a fost Consiliul NATO-Rusia, care chiar de la primul test (razboiul din Georgia) a fost scos din functiune de partea occidentala, in loc de a fi folosit ca platforma a tratativelor.

Cand s-a unificat Germania in 1990, s-a pus problema daca ea va ramane membra a NATO, ceeace era greu de acceptat pentru Rusia. Atunci Occidentul a dat garantia ca NATO nu se va extinde in rasaritul Europei. Dupa cum stim, aceasta promisiune nu a fost respectata. Tari vecine direct cu Rusia sunt astazi membri ai NATO. Starea dramatica de atunci se face uitata astazi in tarile vestice, dar ea este privita in Rusia in stransa legatura cu incalcarea cuvantului dat. Si speculatiile cu privire la atragerea Georgiei sau chiar a Ucrainei in NATO sunt un fel de gaz turnat in foc. Rusii au trebuit in ultimii ani sa faca iarasi experienta ca au fost pacaliti ori de cate ori s-au lasat atrasi in jocul occidentului. Atat in Iugoslavia, cat si in Libia, Rusia a fost exclusa de la deciziile luate de vestici.

Sa revenim la cazul Ucrainei si al Crimeei. Dupa descompunerea Uniunii Sovietice, una dintre cele mai delicate probleme a fost cea a flotei rusesti la Marea Neagra. In tratative dificile s-a incheiat un pact de inchiriere. Daca Nikita Hrusciov ar fi banuit la ce situatie se va ajunge atunci cand el, in 1954, “a daruit”  Crimeea Ucrainei, ar fi renuntat la aceasta idee. In Crimeea sunt 60% rusi, 23% ucrainieni si 12% tatari. Ultimii nu sunt favorabili rusilor, datorita deportarii lor ordonata de Stalin. Intrucat insa sunt musulmani, acum ei au starnit interesul fundamentalistilor islamici, care socotesc ca ar trebui sa le sara in ajutor.

Pe langa interesele Rusiei si cele ale EU/NATO, interesele proprii ale Ucrainei par secundare. Acei democrati orientati convins spre vest sunt o minoritate in Ucraina. In schimb exista puternice forte populiste de dreapta. Si bineinteles, mai sunt si grupuri fasciste influente. Partidul Svoboda, care intretine contacte prietenesti cu partidul NPD de extrema dreapta din Germania, a primit cateva locuri de ministri in guvernul de tranzitie de la Kiev. Insa minoritatea rusa, care reprezinta aproape un sfert din populatia totala a Ucrainei, nu e deloc reprezentata in acest guvern. Este superficial sa privim aceasta tara ca fiind alcatuita dintr-o parte indragostita de occident, si o alta – care asculta de Moscova. Revolta impotriva lui Ianukovici a fost in primul rand expresia nemultumirii populatiei cu o conducere profund corupta. Cat de periculos este sa manipulezi geopolitic o asemenea situatie si sa-i starnesti pe unii impotriva celorlalti, vedem abia acum. .

Cum trebuie sa se simta oamenii din Ucraina, si chiar cei din Rusia, cand vad cat de rapid si de brutal actioneaza vestul sub lozinca democratiei, pentru a-si extinde influenta? Caci este un fapt ca acum soarta Ucrainei este in mainile unei foarte active minoritati, care nu e nici reprezentativa si nici nu are democratia legitimata prin alegeri.

Acum ar trebui sa se dea dovada de prudenta si chibzuinta din partea ambelor tabere, nici o incordare a muschilor nici la Washington si nici la Moscova, o intelegere a punctului de vedere al partii adverse in locul ingustimii ideologice. Si, cat mai repede, alegeri. Acesta a fost si scopul acordului semnat la Kiev atat de ministrii de externe ai Germaniei, Poloniei si Frantei, cat si de Ianukovici si de cei trei sefi ai opozitiei. In luna mai urmau sa fie alegerile atat pentru Parlament, cat si pentru Presedintele tarii. De ce oare acest acord a devenit a doua zi o bucata de maculatura? Pentru ca nu s-a dorit sa se spuna ca aceste alegeri vor reusi numai cand linistea revine in tara? Cei trei ministri de externe nu au fost acolo niste simpli observatori, ci niste garanti ca ambele parti – Ianukovici si Opozitia – vor respecta acest acord.  Dar acum participantii trebuie sa se intrebe ce valoare mai pot avea garantiile UE in alte domenii, de vreme ce acest acord nu a rezistat nici o zi.

“Impreuna cu Rusia, iar nu contra ei”

 In ultimul numar din 8 martie 2010 al saptamanalului “Der Spiegel” (tiraj: 500.000 ex.) a aparut un articol semnat de patru personalitati germane: Volker Rühe, fost ministru CDU al apararii intre 1992 si 1998; generalul Klaus Naumann, fost Inspector General al Bundeswehr (Armata federala) si fost presedinte al Comisiei militare a NATO; Frank Elbe, fost ambasador si sef al sectortului de plan in Min. de Externe; Ulrich Weisser, viceadmiral in retragere si sef al sectorului de plan in Min. Apararii, intitulat “Sa deschidem usa. Pentru intrarea Rusiei in NATO”. In cele de mai jos prezint principalele pasaje din acest articol plin de semnificatie.

Fostul cancelar Helmut Schmidt spunea ingrijorat ca multi dintre oamenii politici de azi nu au decat prea putine cunostinte de istorie. El ar fi putut adaoga ca exista si o ingrozitoare lipsa de competenta in domeniul problemelor politice si strategice ale securitatii. In Germania practic nu se discuta despre despre semnificatia NATO, despre conceptia strategica a viitorului ei si despre felul in care Rusia ar putea fi atrasa in ea. Se pune intrebarea daca germanilor le este teama sa dezbata aceste probleme sau sunt incapabili de a aduce vreo contributie la ele.

Securitatea Europei ramane insa o sarcina permanenta, iar noile sfidari cer alte raspunsuri decat cele de pana acum. Spatiul euro-atlantic are nevoie de pace si stabilitate la interior, dar si de aparare contra pericolelor din exterior. Constelatia cere in fond o lume multipolara, un echilibru fata de dinamica politico-economico-strategica a marilor puteri asiatice.

In aceasta privinta NATO nu e pregatit. Alianta trebuie pe viitor sa fie inteleasa ca o mare paranteza strategica a trei mari grupari de putere: America de nord, Europa si Rusia. Aceste trei grupari au interese comune, ele sunt amenintate de aceleasi provocari ce pretind aceleasi raspunsuri. Daca se doreste ca cele trei grupari de putere sa devina locul de negociere a situatiilor critice, atunci trebuie ca acestui concept sa i se faureasca premisele institutionale. Rusiei trebuie sa i se deschida usa de intrare in NATO. Si, bineinteles, ea trebuie sa accepte drepturile si indatoririle unui membru al NATO, ca egal intre egali.

Rusia are desigur un drum lung de parcurs pentru asta. Pactul de la Washington al NATO nu este insa o piedica. Conform lui se poate invita in organizatie, cu acordul celorlalte state membre, orice alta tara ce respecta principiile pactului si contribuie la securitatea spatiului nord-atlantic. In sec. 21 conceptul securitatii include, pe langa apararea drepturilor omului, si respectul principiilor statului de drept, pluralismul politic, economia libera de piata, libertatea presei si alte drepturi fundamentale. Respectul acestor norme si principii este, atat pentru NATO, cat si pentru UE, baza stabilitatii si securitatii europene. NATO este deci o alianta a valorilor. Va mai dura deci pana cand Rusia va putea satisface aceste criterii. Dar, asa cum s-a petrecut cu toti ceilalti candidati, perspectiva unei aderari declanseaza un proces ce duce in final la un consens al valorilor.

In ultimii ani NATO si-a deschis usa pentru o serie de state ale Europei de est si centrale, dar a neglijat Rusia. Relatiile de ambele parti nu s-au desfasurat in spiritul unui parteneriat strategic. In evaluarea Rusiei si a felului cum trebuie sa ne comportam cu ea sunt mari deosebiri de vederi in randurile membrilor NATO, ca si a membrilor UE . Pe scurt, noile state membre ale NATO isi definesc securitatea, cu argumente istorice, prin opozitie fata de Rusia, in timp ce Europa occidentala urmareste urmatorul imperativ: securitatea in si pentru Europa nu e decat impreuna cu Rusia, iar nu contra ei.

Rusia subliniaza mereu ca, prin extinderea NATO si prin mutarea frontierelor aliantei cu o mie de kilometri spre rasarit, ea se simte afectata, ca si de faptul ca au fost admise in alianta foste republici ce tineau de URSS. NATO riposteaza ca fiecare stat in Europa poate intra in alianta daca aceasta ii convine. Dar ambele parti nu trebuie sa se infunde in aceasta controversa, caci ea ascunde potentialul unui conflict serios. Rusia ca membru al NATO ar usura admiterea in structurile europene a Ucrainei si Georgiei.

Comunitatea euro-atlantica are nevoie de Rusia din numeroase motive: securitatea energetica, dezarmarea si controlul armamentelor, zadarnicirea proliferarii armamentului nuclear, gasirea de solutii privind situatia din Iran, Afganistan si Orientul apropiat, ingradirea potentialului de crize si conflicte in Asia centrala, dar si formarea de opinie si luarea de decizii in Consiliul de Securitate si in cadrul G8 si G20. NATO ar trebui de aceea sa-si clarifice atitudinea fata de locul Rusiei in comunitatea euro-atlantica.

Desi tripla comunitate (America, Europa si Rusia) are in mod obiectiv interesul sa infrunte impreuna urmarile crizei economice mondiale, sa impiedice aparitia unor noi centre de putere pe seama vechilor structuri, sa se opuna provocarilor venite dinspre sud si sa coopereze in spatiul arctic, vor apare rezistente la intrarea Rusiei in NATO. De aceea NATO va trebui sa-i lamureasca pe cei sceptici din tarile est-europene care este castigul pentru alianta cand Rusia e condusa pas cu pas spre a deveni membru deplin. Totodata ar fi util ca ambele parti sa defineasca concret pasii intermediari ce trebuie facuti. Printre acestia ar putea fi o declaratie initiala comuna ca atat statele NATO, cat si Rusia, nu vor folosi arme impotriva celorlalte, iar armamentul lor atomic nu are drept scop decat impiedicarea folosirii de altii a armamentului nuclear. Pe aceasta baza s-ar putea ca, in compensatie cu retragerea de SUA a armamentului nuclear din Europa, sa fie retrase in depozite si toate armele nucleare tactice rusesti, unde sa fie supuse unui control international. Atunci s-ar putea construi un sistem comun de aparare contra rachetelor al intreg spatiului tarilor NATO si Rusia.

 Legatura dintre Europa si America ramane de neinlocuit chiar si in ipoteza unei triple constelatii, deoarece numai asa se poate supravietui intr-o lume agitata. Dar, dupa sfarsitul confruntarii est-vest, Europa nu mai este strategic la fel de prioritara pentru SUA ca in deceniile trecute. Este evidenta acum orientarea spre Pacific a Statelor Unite.

NATO a faurit cadrul de stabilitate pentru integrarea statelor Europei centrale si de est in structurile europene. Uniunea Europeana si NATO si-au indeplinit sarcina istorica de a aduce pace si stabilitate pe continent. Acum le sta in fata o sarcina la fel de importanta: atragerea in alianta atlantica a Rusiei. Aceasta ar fi incununarea noii ordini europene, in care NATO va ramane institutia purtatoare a securitatii.

Afganistan: mai mult sau mai putin razboi?

In Afganistan continua un razboi pe care, in timpul campaniei electorale, Barack Obama a promis ca vrea sa il castige. Minimum 7.000, poate chiar 30.000 de soldati vrea el sa-i trimita suplimentar in aceasta tara pentru a-i infrange pe talibani si Al-Qaida, deoarece aici – spune noul presedinte al Americii – este „frontul principal al luptei contra terorismului“. Daca insa el crede sincer asa ceva, inseamna ca pentru oamenii din aceasta tara vor veni zile grele. Interventia in Afganistan este o actiune careia aliatii europeni ai Americii ar dori sa-i puna capat imediat, deoarece ei au inteles demult ca Afganistan este „mormantul marilor puteri“. Aici a fost infrante intai imperiul britanic, apoi armata rosie, acum e lovita forta militara americana impreuna cu aliatii ei. Dar nici plecarea occidentalilor nu prezice vremuri bune pentru populatia de acolo, daca ar fi lasata pe mana unor extremisti sangerosi.
Expertii care cunosc bine aceasta tara sunt insa convinsi ca escaladarea unui razboi asimetric nu va face decat sa agraveze situatia. In schimb apare tot mai evident ca s-ar impune o schimbare de strategie, printr-o treptata dezarmare nu numai militara, ci si verbala si ideologica. Retorica necesitatii acestui razboi serveste doar stimularii talibanilor. Bombardamentele avioanelor NATO, carora le cad victime numerosi civili, sunt prezentate drept exemplu de dispretul pe care occidentalii il au pentru vietile si obiceiurile locuitorilor neoccidentali si fac sa sporeasca numarul recrutilor in randurile miscarii de rezistenta afgane. Credinta ca printr-un numar mai mare de soldati straini se va putea stabiliza situatia, nu face decat sa intareasca o veche idee falsa de pe vremea administratiei Bush.
Au trecut opt ani de cand s-a declansat acest razboi si situatia este acum urmatoarea : din cei 32.000 soldati americani si 18.000 sub comanda ISAF (International Security Assistance Force), au fost ucisi 1004, din care 625 americani. Aproape 40% dintre acestia au cazut in ultimele 4 luni. De partea afgana, majoritatea victimelor sunt persoane civile, doar in anul 2008 fiind ucisi intre 1000 – 1500 de civili, ceeace a provocat indignarea pana si a lui Karzai si a autoritatilor de la Kabul. In acesti ani nu s-a reusit sa se indeplineasca nici una din sarcinile de lichidare a Al-Qaida si democratizare a tarii, puse ca tel de America indata dupa atentatul din 11 septembrie 2001. Este clar ca Al-Qaida nu poate fi infranta pe cale militara, caci nu se prea stie unde e frontul contra ei. Exista tendinta ca operatiile sa fie extinse in regiunile de frontiera ale Pakistanului. Asa zisul razboi contra terorismului i-a infrant pe talibani in octombrie 2001, dar nu a facut sa dispara fundamentalismul, care e cauza relatiilor feudale inca persistente in societatea afgana. In locul talibanilor s-au instalat sefii unor triburi, care au mentalitati apropiate lor. Desi pana acum “ajutoarele” acordate de SUA si Uniunea europeana din 2001 acestei tari s-au ridicat la suma de 35 miliarde dolari, in prezent – dintr-o populatie de 26 milioane locuitori, 20 milioane traiesc sub nivelul de saracie oficial (sub 2 dolari pe zi). Circa 70% din populatia adulta este analfabeta. Cei 40 de ani de razboi au distrus soselele afgane, stare la care a contribuit si miscarea de rezistenta, care cauta sa impiedice transporturile de aprovizionare a trupelor americane si ISAF din regiunile mai izolate.
Doua sunt propunerile prin care se crede ca s-ar aduce o licarire de speranta in dilema geostrategica a acestui conflict. Prima ar fi pregatirea in culise a unei conferinte de pace la care sa ia parte toate statele limitrofe, inclusiv deci India, Pakistanul si Iranul, alaturi de SUA si Uniunea Europeana, la care sa se discute nu numai chestiunea talibanilor, ci si cele ale comertului cu droguri si contrabandei de arme. Cea de a doua este legata de insasi soarta acestui stat. Caci nimeni nu mai crede posibila crearea unui stat centralizat democratic, sub indrumare occidentala. Afganistanul este o tara fragmentata, pulverizata in mainile a douazeci de mii de sfaturi locale, care fiecare primeste credite pentru reconstructie si intretinerea administrativa. Tocmai in sprijinirea acestor mici unitati locale, pentru construirea unui canal de apa, a unei scoli sau a unui dispensar medical, ar sta – dupa parerea celor care au participat cu mari riscuri la ajutorarea refacerii tarii in acesti 7 ani – cheia unui progres lent in directia pacii.
Secretarul general al NATO, Jaap de Hoop Scheffer, a spus acum cateva zile ca in Afganistan e nevoie, mai mult decat orice, de personal civil de ajutorare: tehnicieni, medici, invatatori. Poate ca in aceasta declaratie este si recunoasterea esecului militar al NATO, dar in orice caz dovedeste intelegerea faptului ca alta este calea de aplanare a conflictului. Chiar in St. Unite sunt numeroase organizatiile care cer tot mai tare incetarea acestui razboi, asa cum se poate constata pe site-urile internet : http://www.iacenter.org; http://www.antiwar.com; http://www.votenowar; http://www.moveon.org; http://www.commondreams.org; s. a.

CALEIDOSCOP MONDIAL (VII)

                                

            Curiozitati . Un avocat al baroului de la Rabat (Maroc) a depus o plangere contra seicului Abderrahman Al-Magraui, preot salafist, ce a emis o fatwa prin care se permite fetelor musulmane casatoria de la varsta de 9 ani. Clericul se apara sustinand ca la aceasta varsta felele sunt sexual la fel de performante ca cele mai in varsta. Si invoca numele profetului Mahomed a carui prima sotie, Aisha, avea doar 6 ani la nunta, casatoria fiind „consumata“ cand ea avea 9 ani. In fata unor asemenea argumente grele, judecatorul tribunalului islamic a fixat termenul de pronuntare peste trei luni, aratand ca problema necesita studierea a numeroase texte si o reflectie aprofundata…

            Un muzicant negru din Brooklyn (New York) este in aceste zile preferatul presei si televiziunii americane. Nu pentru talentele lui muzicale, ci pentru ca doreste sa stranga fonduri pentru campania lui Barack Obama. Numele muzicantului de culoare este…John McCain. Situatie care-i poate inspira si pe politicienii din tara noastra : gasirea unui cetatean cu numele Traian Basescu, care sa faca propaganda pentru alegerea ca prim-ministru a lui Popescu-Tariceanu sau a lui Mircea Geoana. Sau invers…

            In fotbal suporterii se declara gata sa moara pentru echipa lor. Luand „a la lettre“ aceasta idee, clubul de fotbal din Hamburg a cumparat intr-un mare cimitir al orasului un spatiu de 300-500 morminte, ce este rezervat suporterilor decedati. Aceasta zona a cimitirului a fost amenajata in chip de teren de fotbal, avand la capete doua porti din beton de dimensiuni reglementare. Probabil ca cei ce vor fi admisi in aceasta parte a cimitirului, vor fi ingropati cu steagul clubului, cu trompetele si tobele lor. Pe lumea cealalta, regasindu-se impreuna, vor face un vacarm de ii vor scula pe mortii din vecinatate. Un meci pentru eternitate, in care nu va mai fi nici un cartonas galben sau rosu, ci doar unul : negru.

                                                     *

            Helmut Schmidt despre invazia ruseasca in Georgia. Fostul cancelar social-democrat al Germaniei da un interviu in ultimul numar al saptamanalului „Die Zeit“ ( 01.10.2008) din care extragem esentialul :

            Relatarile din presa despre Rusia nu-mi plac – spune batranul cancelar – si inca cu mult inainte de razboiul din Georgia. Asta imi aminteste de doctrina Monroe, din anul 1832, care contine doua principii ale politicii intereselor americane. Primul: europenii nu au ce cauta in America. Al doilea: noua nu ne pasa de cele ce faceti voi in Europa. Prima parte a acestei doctrine se aplica pana acum. Cand cineva se amesteca, de pilda Hrusciov in Cuba, se poate ajunge pana la un nou razboi mondial. Partea doua insa s-a uitat, caci intre timp America se amesteca politic in toate colturile pamantului. Pentru alte mari puteri, precum China si Rusia, asta e motiv de suparare. In clasa politica americana sunt persoane care cred ca acum e momentul de a patrunde in sfera de actiune a altor mari puteri, iar presa occidentala e influentata de ele. De pilda se discuta cu toata seriozitatea ca Georgia sa fie primita in NATO. Dar Georgia nu face parte din Europa, ci este o parte din Asia. In pactul NATO se vorbeste ca in el pot intra alte state europene, dar despre state asiatice – nici un cuvant.

            „Nu am nimic impotriva sa criticam Rusia – adaoga Helmut Schmidt – dar obiectez ca rusii singuri sa fie pusi in boxa acuzatilor. De la Gorbaciov incoace Georgia este unicul caz al unei interventii militare rusesti, dar in aceasta perioada America a intervenit in Serbia, Afganistan si Irak. In prezent cred ca germanii sunt cei ce ii inteleg cel mai bine pe rusi, ceeace se explica prin suferintele ce si le-au adus in trecut reciproc. Noi ne cunoastem bine unii pe altii, iar asta e valabil atat pentru Brejnev si Gorbaciov, cat si pentru Putin. Multor nemti le este acum mai teama de americani decat de rusi, lucru de inteles vazand razboiul din Irak, impreuna cu Abu-Graib si Guantanamo. Cand noul guvern american va pune capat acestor mizerii, nemtii isi vor schimba parerea. Am incredere in vitalitatea democratica a natiunii americane, de care s-a abuzat atat de ordinar in timpul administratiei Bush“.

                                                                      

             

Parerile candidatei Sarah Palin…

  

            La 11 septembrie Sarah Palin, candidata republicana la vicepresedintia Statelor Unite, a acordat un interviu ziaristului Charles Gibson de la postul de televiziune ABC News. Mai jos sunt extrase din acest interviu ce arunca oanumita lumina asupra eventualei politici externe a SUA in cazul in care in luna noiembrie va fi ales presedinte John McCain.

 

            Gibson : Sunteti favorabila intrarii Ucrainei si Georgiei in NATO ?

            Palin : Ucraina, desigur. Si Georgia, da.

            Gibson : Pentru ca Putin a spus ca nu va tolera o patrundere a NATO in Caucaz.

            Palin : Stiti, revolutia rozelor, revolutia portocalie, sunt actiuni ce au aratat ca toate aceste natiuni democratice, cred eu, merita sa intre in NATO. Putin gandeste desigur altfel dar…

            Gibson : Iar odata ele in NATO, nu va trebui sa intram in razboi daca Rusia intra in Georgia ?

            Palin : Da, probabil. Stiu ca exista intelegerea ca atunci cand esti membru al NATO, daca o tara e atacata, sa fii chemat sa-i dai ajutor . Dar NATO trebuie sa includa desigur si Ucraina, iar noi avem nevoie de asta indeosebi incepand de la 20 ianuarie cand depune juramantul noua conducere (a SUA). Va trebui sa-i intarim pe toti acesti aliati, sa strangem relatiile cu fiecare din acesti membri ai NATO. Trebuie sa ne asiguram ca acesta e grupul de tari pe care trebuie sa se conteze in lumea periculoasa de astazi.

            Gibson : Si credeti ca Georgia ar merita ca St. Unite sa intre in razboi cu Rusia, daca Georgia ar fi invadata de rusi ?

            Palin : Eu cred ca noi trebuie sa fin vigilenti cand o tara mai mica este invadata de o tara mai mare. Trebuie sa fim constienti care sunt consecintele cand o tara mare vrea sa ocupe niste tari mai mici. Trebuie sa dam ajutor in acest caz Georgiei, eventual prin sanctiuni economice contra Rusiei. Asta nu trebuie sa duca la razboi si nici la un razboi rece, dar la sanctiuni economice, presiuni diplomatice, bazandu-ne pe aliati pentru a ne ajuta in misiunea de a tine sub observatie Rusia si pe Putin, ca si dorinta lui de a tine sub control tot mai mult niste tari democratice mici. Telul lui, de a controla aprovizionarea cu energie care vine din Rusia sau trece prin Rusia, face ca pozitia lumii noastre sa fie in pericol, daca vom permite asta. 

 

            Fara comentarii…     

           

PACEA CE NI SE PREGATESTE

 

     

                 

                                                              

            Johan Galtung este un celebru cercetator norvegian, fondator in 1959 al Institutului International de Studiere a Problemelor Pacii (PRIO). In prezent el este directorul retelei internationale TRASCEND  pentru pace si desvoltare. In 1987 a primit premiul Nobel alternativ, iar in 1993 – premiul Gandhi. Galtung s-a implicat ca mijlocitor in peste 40 de conflicte pe glob (de pilda in Sri Lanka, Afganistan, Ecuador, Cecenia) si este fauritorul notiunilor de „violenta structurala“ si de „pace pozitiva“, contribuind si la elaborarea conceptului de „aparare sociala“. Redam mai jos unul dintre ultimele sale articole publicat in saptamanalul german „Freitag“, care a aparut doar cu cateva zile inainte de cuvantarea lui Medvedev in care s-a adresat publicului cu „Tovarasi!“ si de  parada militara din Piata Rosie, considerata de o parte din presa occidentala drept inceputul celui de al doilea razboi rece mondial.

 

                        AU RACHETELE PUNCTE DE CONTROL LA FRONTIERA ?

                                                                                 de Johan Galtung

 

            Cel de al doilea razboi rece a inceput inca de pe vremea cand presedintele Clinton a impins NATO spre rasarit pana la frontierele fostei Uniuni Sovietice si apoi a desfasurat pactul de securitate cu Japonia (AMPO) incluzand in el Taiwanul si Coreea de sud. Ca urmare, in prezent SUA au cca. 800 baze militare  in 130 de tari. Acestea sunt dispuse astfel incat ele incercuiesc jumatate din omenire.

            Drept riposta, a fost creata Shanghai Cooperation Organisation (SCO) care are sase membri (China, Rusia si patru republici musulmane din Asia centrala) si trei observatori (India, Pakistan, Iran), pe langa care Pactul de la Varsovia este aproape ceva nevinovat.

Pe langa aceasta dispunere de forte mai vin, ca o a treia forta, tarile islamice – care si ele au fost provocate de SUA luandu-se ca pretext atacurile din 11 septembrie 2001.

            Nu este nici o tara musulmana in blocul NATO-AMPO, dar in grupa Shanghai sunt sase. Cu una dintre ele, Statele Unite au o problema. De ce ? „Pentru ca ei ne urasc!“ lamuresc cei de la Washington. Aceasta nu e adevarat pentru majoritatea iranienilor, dar pentru unii – corespunde, si de ce? Raspunsul e usor de aflat : in 1953 CIA si serviciile secrete britanice MI6 au declansat o lovitura de stat impotriva primului ministru iranian Mossadegh, dupa care au impus o dictatura in Iran ce a durat 25 de ani.

            Ar fi fost o solutie simpla, demult asteptata : sa se ceara scuze pentru cele intamplate in 1953. Dar asta ar presupune ca americanii si britanicii sa accepte ca pot face si greseli. In locul acestei solutii, Statele Unite au constrans NATO sa creeze o „aparare“ ce chipurile ar fi dirijata „exclusiv impotriva rachetelor nucleare iraniene“. Dar exista oare pentru rachete puncte de control la frontiere ? In Cehia trebuie sa se edifice o mare statie de radar si in Polonia – una de rachete. Rusii au propus alte trasee, pentru ca aceasta“aparare“ sa aiba baza de pornire in Azerbaidjan.

            Toate astea imi amintesc de o veche povestire chinezeasca. Pe vremea dinastiei Han traia un negutator de arme de aparare, in deosebi halebarde si scuturi. Cu doua exponate de exceptie se lauda insa negutatorul : „Aceasta e o halebarda ce e atat de ascutita, incat poate strapunge toate scuturile !“ si „Acesta e un scut atat de tare incat nici o halebarda nu il poate strapunge !“.

            La fel este si comportamentul actual cu cursa inarmarii cu rachete, antirachete si anti- anti-rachete. Chiar si un copil isi da seama ca scutul de aparare NATO are in colimator Rusia si ca prin el se declanseaza o spirala eterna de anti-anti-anti-armament, cu arme-atrapa ce vor dirija spre obiective false rachetele sau cu noi sisteme de aparare pe care Rusia le are deja in santier. Trebuie sa recunoastem ca, din punctul de vedere al SUA, cu Moscova sunt divergente ce duc la tensiuni. Dar ar fi si sanse ca aceste tensiuni sa fie aplanate, daca americanii ar sista actiunea de incercuire. Caci ce ar spune ei daca rusii ar invita Cuba si Venezuela in grupul de la Shanghai ?

            Dar vulnerabilitatea asimetrica, care este cautata prin scutul de rachete, face parte in mod evident dintr-o optiune strategica. S-ar parea ca este o nevoie imperioasa dupa razboaie ce pot fi castigate, in opozitie cu razboaie fara front ca cele din Irak si Afganistan. NATO, care este acum cea mai mare alianta militara din istorie, si-a trimis aproape 50.000 soldati in razboiul din muntii Hindukush ce nu poate fi castigat. Priviti Irakul si ati inteles restul problemei. Afganistanul este doar o statie pe drumul Golgotei, la capatul caruia nu va mai putea  fi nici un NATO. Si de aceea alianta cauta noi justificari ale existentei sale.