Posts Tagged ‘Oameni geniali’

Ce inseamna a fi om mare in istorie? (II)

July 7, 2013

(urmare)
Conceptul “omului indispensabil” comporta riscuri, caci reduce tema discutiei la individ, excluzand masele, conjunctura, spiritual timpului, toti factorii ce contribuie la modelarea istoriei. Multi (Sidney Hook, Sebastian Haffner) sunt de pilda de parere ca Napoleon, Jefferson, Lincoln, Bismarck si chiar Lenin nu au fost indispensabili in istorie si ca “peste o mie de ani va fi total indiferent pentru omenire daca ei au trait sau nu”. Aceasta apreciere poate fi extinsa asupra inventatorilor si descoperitorilor. Columb sau Amundsen, Newton, Edison sau R. Diesel, toti au inventat lucruri sau au descoperit taramuri care peste putin ar fi fost desigur realizate de un altul. In plus, dovada indispensabilitatii este greu de apreciat, deoarece nu se poate cunoaste rezerva prezumata de personae pe care natura le are la dispozitie si care ar fi putut, atunci si acolo, sa-I ia locul pe scena istoriei individului considerat mare. Daca Columb ar fi murit inca din leagan, America ar fi fost totusi descoperita, ceeace insa nu s-ar putea spune despre Platon sau Rafael. Daca Michel Angelo ar fi murit de tanar, Capela Sixtina ar fi fost poate pictata, dar in nici un caz asa.

Intr-un celebru Lexicon in 12 volume aparut intre 1970 si 1979 la Zürich sub titlul “Marile personalitati ale istoriei mondiale”, figureaza 706 nume de oameni care au avut un rol important asupra destinelor omenirii. Adoptandu-se insa de autorii lexiconului a unui punct de vedere ce se dorea moral, din randul acestora lipsesc numele lui Attila, Robespierre, Hitler si Stalin. Nu a fost totusi uitat Genghiz Han. Lexiconul amintit si-a concentrat atentia asupra figurilor integratoare, organizatoare ale vietii sociale, asupra descoperitorilor de legi ale naturii sau a posibilitatilor de imbunatatirea conditiilor de viata. In paginile lui se intalnesc numele a 182 oameni de stiinta, inventatori, tehnicieni si industriasi, si numai a 16 compozitori. Lipsesc astfel Berlioz, Brahms, Ceaicovski, Haydn, Liszt, Mahler, Mendelsohn, Rossini, Schumann, Vivaldi, Weber. Sunt prevazuti 104 scriitori, dar printre acestia nu figureaza Milton, Defoe, Melville, Stendhal, Baudelaire, Maupassant, Strindberg, Cehov, Lope de Vega,Orwell, Jorge Luis Borges.  Insa Kant si Montaigne acordau preferinta tocmai creatorilor spiritului si mai putin descoperitorilor  si inventatorilor de tehnica. Socrate era pentru ei mai mare decat Alexandru cel Mare, iar Voltaire scria: “Mare il numesc pe acel om care se evidentiaza prin ceva util sau inaltator. Ceilalti, care lupta si cuceresc teritorii, sunt doar eroi”.

Definirea deci a ceeace este cu adevarat “mare” nu e usor de facut. Sigmund Freud scria ca sensul original al cuvantului exprima “o recunoastere, folosita cu usurinta si destul de arbitrar, a unei desvoltari supradimensionate a anumitor insusiri omenesti”. Politologul german Sebastian Haffner exprima asta asa : “maximul pe care oamenii il pot realiza in diferite domenii. Ei trebuie priviti ca niste atleti ce se pregatesc sa faca un salt cu valoarea unui record mondial”. Adica ceeace un om indrazneste si reuseste sa faca maret, trebuie masurat dupa posibilitatile domeniului sau de activitate si ale timpului in care a trait.

Dar a fi o mare personalitate e diferit de a fi celebru. Istoria ne arata ca exista oameni celebri care au fost cu adevarat mari: Immanuel Kant, Bismarck, lordul Nelson, Johann Strauss s.a., dupa cum si oameni exceptionali care niciodata nu au devenit celebri. Nenumarate sunt persoanele cu calitati remarcabile care au disperut in anonimitate. Probabil a fost nevoie de o suta de Napoleoni pentru ca unul singur, ca soldat, sa supravietuiasca grindinei de gloante si apoi sa intruneasca conditiile favorabile pentru a-si dovedi talentele. Caci Bonaparte in 1793, la asediul fortaretei Toulon, a fost zgariat pe frunte de o schije, in 1794 a fost arestat pentru tradare si a fost la un pas de ghilotina, iar in 1795, bolnav si infometat, ratacea prin Paris, ezitand daca sa se sinucida sau sa intre mercenary in armata turca.

Si artistii se gasesc in egala masura la dispozitia imprejurarilor. Mozart a fost al saptelea copil in familie (deci astazi el nu ar fi avut nici o sansa de a se mai naste!), dintre care doar doi au supravietuit. Probabil insa ca la fiecare Mozart, care a avut norocul de a creste la Salzburg in familia unui muzicant, au existat sute de necunoscuti al caror talent echivalent a fost nimicit de epidemiile de holera si ciuma ce bantuiau pe atunci. Ce s-ar fi intamplat cu Dante, daca limba lui ar fi fost bulgara sau finlandeza?Dar cu Greta Garbo daca s-ar fi nascut inainte de aparitia cinematografului? Pentru ca Mozart sa poata compune sau Napoleon sa invinga, a mai intervenit deci si o anumita doza de noroc. Sporirea sanselor in acest joc de noroc necesita insa si circumstante avantajoase, cunostinte profunde si o anumita vointa de fier. Multi considera in plus ca egoismul, imbinat cu lipsa de scrupule, vanitatea si talentul de a se pune in valoare  sunt conditii indispensabile ale reusitei. Richard Wagner si Salvador Dali excelau in aceasta privinta, in timp ce Schiller, Schubert sau Verdi sunt exceptii ce contrazic aceasta regula.

Sansele depend uneori si de conditiile istorice. Timp de 455 de anisansa de a devein papa o avea numai un cardinal Italian. Nici un prelat francez, spaniol sau polonez, oricat de erudite si intelept ar fi fost, nu putea fi ales in aceasta functie. In 1978 arhiepiscopul de Cracovia a fost ales papa nu pentru ca era mai evlavios decat alti candidate italieni, ci pentru ca majoritatea cardinalilor doreau sa sprijine astfel catolicismul polonez amenintat de communism. Pe de alta parte , primul ministru Clement Atlee este cel ce a lichidat imperiul britanic, presedintele Frantei De Gaulle – imperiul francez, iar Mihail Gorbaciov – imperiul sovietic. Pot fi ei considerati oameni mari doar pentru asta? Sau ei au fost doar cei care au dus pana la capat un process ireversibil?

In fine, ar mai trebui amintita categoria acelor celebritati istorice despre care se poate spune ca nu au fost oameni mari: Iuda, Ginghis Han, Hitler, Ceausescu. Totodata multe din “stelele” pe care moda si televiziunea le urca fulgerator pe firmamentul admiratiei publicului, nu pot pretinde la calificativul de “mare”, ca si cei pe care simplul fapt de a se fi nascut intr-o familie nobila sau bogata ii face renumiti. In cartea sa “Die Sieger” (Invingatorii), Wolf Schneider mentioneaza cateva nume de monarhi remarcabili: Alexandru cel Mare, Elisabeta I-a a Angliei, Caterina cea Mare a Rusiei, Friedrich al II-lea, imparat al Sfantului Imperiu Roman. Dar – subliniaza el – numai unul din douazeci de regi sau imparati, ajunsi pe tron prin hazardul ereditatii, ar putea baneficia in mod justificat de titlul de om mare.

Ce inseamna a fi om mare in istorie? (I)

July 7, 2013

Cu vreo zece ani in urma am citit cartea „Die Sieger“ a lui Wolf Schneider, din care mi-am extras cateva pagini despre oamenii mari din istoria omenirii. Am descoperit acum cateva zile acest text care mi s-a parut oportun a fi cunoscut azi cand, sub indrumarea lui Lucian Boia, are loc o asa zisa “demistificare a istoriei”. Extrasul din cartea amintita, il redau mai jos cu unele prescurtari.

 CE INSEAMNA A FI OM MARE IN ISTORIE ?

   Pentru valet nu exista eroi; acesta e un proverb cunoscut.   
  As mai adaoga: iar nu pentru ca nu ar exista eroi, ci pentru ca celalalt e valet             
   Hegel – Lectii despre filozofia istoriei

Nu e sigur ca Homer a existat in istorie, nici ca descoperitorul Americii ar fi Columb. Rezulta deci de aici ca trebuie contestati toti oamenii mari, geniile, conducatorii spirituali ai lumii? Nu, desigur. Dar trebuie clintita opinia ca oricine poarta cununa de lauri este si un om mare. Un monument nu inseamna deseori decat ca o autoritate cu bani a considerat necesar sa il edifice. Nu inseamna deloc insa ca mai marii acestei lumi sa fie minimizati, daca unele din aceste monumente sunt neavenite, iar altele – foarte necesare de altfel – au fost uitate. Ar trebui sa ne amintim de cele trei busturi ridicate la Fuerte Bulnes, in extremitatea de sud  republicii Chile: primul il arata pe generalul care a cucerit acest fort; cel de al doilea, pe  presedintele statului care a avut idea de a da acest ordin generalului; iar cel de al treilea este al celui care a avut initiativa de a edifica primele doua busturi.

Ce inseamna deci “mare”? Vrem prin asta sa numim niste calitati exceptionale? Care anume? Si oare numai atunci cand ele au fost folosite pentru obtinerea unei realizari deosebite, in timp ce exista atatia ghinionisti sau genii lenese? Sau avem in vedere un exceptional rol in istorie? De ce fel? Oare si in rau sau chiar si cand un om cu insusiri mediocre fost ales sa joace un rol deosebit de starea de lucruri, de complexul de imprejurari, asa cum a fost cazul cu numerosi regi?

Cine cauta raspunsul la aceste intrebari ajunge la mitologia antica sau in coridoarele semiinfundate ale sufletului uman. “Mari” cu adevarat ar fi atunci doar zeii sau Dumnezeu. Psalmistul spune: “Dumnezeu e mare si trebuie laudat, iar maretia lui e de necercetat”. Iar Iisus zicea: “Tatal meu e mai presus de toate” (Ioan 10-29). Faraonii egipteni lasau sa fie divinizati. La fel zeificat a fost si Kiros al II-lea, regele persilor (559 – 529 i.de Chr.), care a permis sa I se adaoge titlul “cel Mare” cu care a intrat in istorie. Alexandru cel Mare a fost sarbatorit in anul 331 i.de Chr. in oaza Shiva din Sahara de preotul oracolului, drept fiu al lui Ammon, cea mai inalta zeitate egipteana. Generos din fire, el nu a contestat originea sa divina.

Atunci cand se adaoga “cel Mare” la numele lui Carol, Petru, Stefan, asta inalta personajul. Friedrich der Grosse (1712 – 1786) este ultimul din lume care si-a atribuit acest titlu. Un substrat mitic se intrevede si sub cuvantul “erou”. Eroii erau semizei in mitologia greaca, ca de pilda Achile, stranepotul lui Zeus. Apoi cuvantul a fost transferat unor persoane istorice ca de pilda lui Lysandru, conducator de osti spartan, care a pus capat razboiului peloponezian. Anglo-saxonii folosesc curent cuvantul “hero” pentru marile personalitati, iar la fel fac si germanii. In 1826 Schleiermacherii numea pe oamenii mari “eroi ai speciei umane, genuri demonice dupa natura lor regeasca si domnitoare”. Chiar in 1956, in lucrarea colectiva “Mari germani”se poate citi ca “Arhimede, Newton si Gauss au fost cei trei eroi ai stiintelor”.

“Oamenii mari se constituie ca ideal ce confera o inalta valoare lumii si indeosebi natiunii lor” scria Jakob Burckhardt in cartea “Despre noroc si ghinion in istoria lumii” (1871). “Ei dau celorlalti un patos, o stare de entuziasm care emotioneaza, care patrunde in cele mai profunde straturi ale intelectului prin sentimental difuz al maretiei. Ei confera justete lucrurilor si ajuta la refacerea puterilor dupa infrangere”.  Astfel Napoleon, cu toate nenorocirile pe care le-a adus francezilor, ramane pentru ei “o figura de incomparabila valoare”. Alte figuri salvatoare, de conducatori puternici si intelepti au fost Romulus si Wilhelm Tell. Pentru Francis Bacon (1625) Romulus a fost, alaturi de Cezar, unul dintre cei doi “mari oameni ai faptei”. Astazi nimeni nu mai pretinde ca povestea cu Remus si Romulus a fost o legenda. Ca si Wilhelm Tell  de altfel, caci arcasul fara frica ce ar fi murit in 1386 si care este astazi eroul national al Elvetiei, in realitate nu a trait niciodata.

Trasaturile prin care lexicoanele incearca sa defineasca maretia istorica a unui personaj, se limiteaza la creativitate (ceeace ar fi valabil doar pentru artisti), la nobletea sufleteasca (ceeace i-ar exclude pe multi descoperitori, scriitori si conducatori militari) si la noutatea adusa lumii (ceeace deasemenea ar elimina o seama de intelepti oameni de stat ce s-au multumit “doar” sa contribuie la fericirea poporului lor. Mai apropiati de definirea corecta par a fi Schopenhauer si Burckhardt, care iau drept criteriu caracterul de neinlocuit al omului mare. Schopenhauer scrie: “Fiecare geniu aduce lumii prin opera sa un dar, care in aceasta alcatuire nu ar fi putut sa fie faurita de altcineva”. Burkhardt accentueaza asta : “Omul mare este cel fara de care lumea ni s-ar parea imperfecta. Anumite mari performante au putut fi infaptuite doar in timpul si in conditiile respective. Fara omul mare aceste fapte ar fi de neconceput. Desigur ca nici un om nu e de neinlocuit, dar cei putini care sunt cu adevarat mari, poseda maretie. Unic si cu adevarat imposibil de inlocuit este cel dotat cu un intelect peste normal, cu o forta morala exceptionala, cel a carui actiune asupra unui tot (popoare sau culturi) s-a refrans asupra intregii umanitati”.

(vezi partea II-a a articolului)