Posts Tagged ‘Obama’

Statele Unite in lupta cu militiile ISIS

September 13, 2014

Adresandu-se natiunii americane miercuri 10.09.2014, Obama a prezentat strategia pentru combaterea terorismului islamic ISIS : vor avea loc atacuri aeriene pe teritoriul Siriei, sprijinirea prin pregatire militara in Arabia-Saudita a rebelilor sirieni « moderati » si crearea unul larg front  pe baza armatei irakiene si a trupelor pashmerga din provinciile kurde. Guvernul sirian al lui Assad a protestat fata de aceasta decizie a presedintelui american. Dar sunt multe intrebari la care nu s-a dat un raspuns clar. Conform revistei “Spiegel–online” acestea ar fi urmatoarele :

  1. Unde sunt rebelii pe care el vrea sa-i sprijine ? Caci dupa trei ani de lupte crancene, nu a mai ramas aproape nici unul : fie au fost ucisi, fie au abandonat lupta, fie s-au radicalizat si s-au inrolat sub steagul teroristilor ISIS.
  2. Care sunt relatiile pe care le va avea cu Assad? Nu este adevarata afirmatia ca SUA nu se va bizui in aceasta lupta pe regimul lui Assad. Orice combatere a ISIS fara participarea trupelor armatei siriene este sortita esecului. Pana acum Assad a fost si este in continuare principalul dusman al ISIS.
  3. Care sunt valorile pe care le apara Obama ? Timp de trei ani Assad a bombardat multe orase din Siria si chiar a folosit gaze otravitoare pentru pedepsirea populatiei civile revoltate. Invocarea drepturilor omului era justificata. Dar  daca bombardamentele americane pe teritoriul Siriei vor fi indreptate si impotriva oraselor si a armatei regulate a regimului Assad, va fi contrazisa teza de pana acum a SUA privind apararea drepturilor omului.

In revista americana “The National Interest” a aparut articolul lui James Jay Carafano, vicepresedinte al Heritage Foundation, care prezinta alte 5 probleme ce trebuie sa-l framante pe Obama in legatura cu combaterea ISIS . Acestea ar fi :

  1. Daca viitotul Irakului afecteaza interesele SUA, viitorul Siriei – nu. ISIS a devenit o problema atunci cand a ocupat in trei luni a treime din teritoriul Irakului. Eliminarea militiilor islamice din Irak va rezolva in intregime problema, caci ISIS de pe teritoriul Siriei va fi zdrobit chiar de armata lui Assad, sprijinita de Rusia si Irak.
  2. ISIS trebuie eliminat fara a solicita ajutorul Siriei sau/si Iranului. Nu trebuie ca SUA sa le dea prin aceasta celor doua tari un certificat de buna purtare.
  3. Sa nu devenim obsedati de durata campaniei impotriva ISIS. Daca ISIS a avut nevoie de 3 luni pentru a ocupa un teritoriu imens al Irak-ului, noua americanilor nu ne va trebui mai mult timp decat tot atat pentru a-i arunca inapoi in Siria. In nici un caz , nu trebuie sa ne gandim la mai multi ani.
  4. Teama de ce va fi dupa victorie. Trebuie intocmit un plan atent pentru a nu mai reapare pericolul ISIS, sub o alta forma.

Dupa parerea mea, mai sunt inca o serie de intrebari la care nu s-a dat raspuns :

  • De unde provin armele, tancurile, tunurile si camioanele cu care ISIS este atat de bine dotata ? Desi e un subiect TABU , se stie ca armamentul si tefnica de lupta provine prioritar din Arabia Saudita, aliata fidela a St. Unite. Inchiderea acestei surse de alimentare cu armament trebuie sa fie una din prioritatile campaniei contra ISIS ;
  • Bombadamentele americane asupra ISIS pe teritoriul Siriei, care este un stat suveran, reprezinta o violare a frontierelor acestui stat, fara a se cere acordul guvernului legal. Guvernul sirian al lui Assad a protestat fata de aceasta decizie a presedintelui american. Daca aviatia siriana si artileria antiaeriana siriana doboara avioane americane, atunci poate urma bombardarea de americani a Damascului si altor orase siriene ce nu sunt ocupate de ISIS. situatie de agresiune inacceptata de ONU. ISIS poate fi numai un pretext pentru alungarea lui Assad de la conducerea Siriei, spre satisfactia Israelului.
  • Care va fi atitudinea Israelului in acest conflict ? Este drept ca Israelul nu e direct implicat, dar militiile ISIS sunt pe inaltimile Golan, in imediata apropiere a frontierei israeliene. Principalul beneficiar al eliminarii pericolului unui Califat islamic in Orientul Apropiat este totusi Israelul. Nu mai putin interesate de evenimentele pe acest teatru de lupta vor fi Turcia si Iranul, doua tari care probabil nu vor ramane pasive.

Ultimele luni ale acestui an vor aduce raspunsuri la aceste intrebari si vor da nastere la altele, acum neprevizibile.

Advertisements

Obama si CIA – cine conduce Washingtonul?

July 13, 2014

“Arestari, perchezitii si desvaluiri despre retele de spionaj ce actioneaza la Berlin, toate astea amintesc de romanele lui John le Carre din timpul razboiului rece, perioada in care in acest oras se confruntau pe ascuns oamenii KGB si cei ai serviciilor de spionaj americane, britanice si germane. Astazi insa obiectul operatiilor politiei si spionajului german nu mai este KGB-ul, ci oficiile de spionaj americane.” Asa incepe articolul publicat la 11 iulie a.c. pe site-ul WSWS.org si din care redau mai jos esentialul.
Un angajat al BND (Bundes Nachrichten Dienst), principala agentie de spionaj germana, a fost arestat pentru ca a transmis la CIA sute de documente secrete, un alt functionar al ministerului apararii este anchetat, iar alte arestari vor urma. Cat de serios este cazul se vede din faptul ca in aceasta saptamana d-na cancelar Angela Merkel a ordonat expulzarea din tara a sefului filialei berlineze a CIA, precum si sugerarea de unele oficialitati ca Berlinul va relua activitatile de spionare la Washington, ceeace este pentru prima oara de la sfarsitul celui de al doilea razboi mondial. Este evident cea mai importanta criza a relatiilor dintre Germania si SUA de la caderea regimului nazist acum 70 de ani.
Ni se spune ca presedintele Obama habar nu avea despre activitatile de spionaj americane pe teritoriul Germaniei si nici nu stia– tocmai cand  avea o convorbire telefonica cu Angela Merkel – despre arestarea spionului cu o zi inainte. Intrucat nici Obama, nici CIA nu au pomenit nimic despre aceasta, este limpede ca stirea provine prin cineva de la Casa Alba. Iar asta a provocat atacuri din partea partidului republican si a altora, care considera ca s-a dorit compromiterea CIA. Motivele pentru care Obama pretinde ca nu stia nimic sunt clare. Scandalul cu spionii descoperiti in Germania vine un an dupa ce informatorul Edward Snowden a dat la iveala documente ce aratau ca agentia de spionaj americana tine sub observatie legaturile electronice a milioane de germani. Si vine exact la noua luni dupa ce s-a aflat ca printre numeroasele telefoane celulare ascultate este si cel al Angelei Merkel.
Administratia americana a incercat sa puna o surdina acestor revelatii ce au indignat publicul german, cautand sa alinieze Berlinul la pozitia Washingtonului in privinta agresiunii din Ucraina si in alte locuri din est si sa mentina o cat mai stransa colaborare cu serviciile de spionaj germane. Noile revelatii ameninta insa sa reanimeze animozitatea publicului, tocmai cand parti mari din societatea germana cer o tot mai multa independenta in politica externa, pentru a ajuta interesele strategice proprii ale imperialismului german.
Dilema in care se gaseste acum Obama are trasaturi asemanatoare cu situatia in care s-a gasit acum 54 de ani presedintele Dwight D. Eisenhower, cand un avion de spionaj ultrasecret U-2 pilotat de Francis Gary Powers a fost doborat deasupra URSS, dand nastere unui scandal ce contravenea obiectivelor politicii externe a SUA. Doborarea avionului la 1 mai 1960 survenea in ajunul unei intalniri la nivel inalt, ceeace a determinat initial administratia sa incerce a ascunde faptul, pretinzand ca era vorba doar despre un avion meteorologic ce se ratacise. Dar sovieticii capturasera pilotul, salvat cu parasuta, dezvaluind rapid adevarul asupra scopului de spionaj al avionului. Pentru a nu turna gaz pe foc, conducerea sovietica a acceptat insa ipoteza ca doar CIA si puternicul ei director, Allen Dulles, erau singurii vinovati de zborul de spionaj, si ca presedintele Eisenhower nu era la curent. Problema a fost insa ridicata in senat. Majoritatea democrata, in frunte cu Mike Mansfield, au pus intrebarea “daca administratia are sau nu un control real asupra birocratiei federale”. Presa a inceput sa se agite pe aceasta tema, criticand presedintele SUA pentru lipsa de control asupra actiunilor agentiei de spionaj. La zece zile de la doborarea avionului, Eisenhower a fost nevoit sa recunoasca in public raspunderea pe care o avea in programul de spionaj. Peste 7 luni, Eisenhower a rostit un celebru discurs de ramas bun, atragand atentia asupra pericolului cresterii a ceeace el numea “complexul militar-industrial”. Apoi a spus: ”Capatarea de acest complex a unei influente nejustificate,  subliniaza pericolul dezastros al cresterii in interiorul statului a unei puteri gresit plasata.”
Astazi, nimeni din Congres sau din mediile corporate nu pune intrebari in legatura cu cazul german sau daca Obama exercita “un real control” asupra agentiilor SUA de spionaj, care impreuna cu armata, au depasit cu mult ceace Eisenhower si-ar fi putut vreodata imagina. Avertismentul lui Eisenhower s-a realizat pe deplin, sub forma unui urias aparat secret militar si de spionaj, care exercita o putere reala la Washington si efectueaza continuu violente ucigatoare, provocari si spionaj masiv pe intreg globul. Dar Obama nu simte nici o dorinta de a se amesteca in treburile CIA, NSA sau Pentagonului. El nu are interese separate de ale acestora. Rolul lui nu e sa struneasca armata si agentiile de spionaj, ci mai curand sa le ajute in relatiile cu publicul, pentru a convinge pe americani si pe restul publicului mondial ca spionajul total, asasinatele cu drone (telurile acestora sunt alese la Casa Alba in fiecare miercuri) si masacrele armatei sunt toate doar niste instrumente necesare in lupta contra terorismului si au loc in deplina concordanta cu drepturile democratice si metodele de conducere.
Obama, care dupa ce si-a terminat studiile universitare a fost angajat la firma “Business International Corporation”, ce alcatuieste dosare secrete de spionaj pentru toate marile corporatii (dar servind si ca acoperire pentru agenti ai CIA), este personificarea complexului militar-industrial. Consultarea rapoartelor confidentiale si rasfoirea dosarelor secrete este mediul in care el se simte cel mai confortabil. Episodul german cu spionajul a servit sa se scoata la iveala doua lucruri: democratia americana a intrat in faza terminala; sporirea tensiunilor intre tarile imperialiste.  Toate acestea pot ameninta sa duca la un nou razboi mondial, asa cum s-a intamplat de doua ori in secolul 20.

Despre discursul lui Obama la West Point

June 2, 2014

La 28 mai 2014 presedintele Statelor Unite ale Americii, Barack Obama, a rostit un discurs in fata absolventilor Academiei Militare West Point. Inca inainte de pronuntarea acestui discurs, persoane din imediata apropiere a Casei Albe au spus ca acesta va fi un prilej de definire clara a politicii externe a SUA. Intradevar, mai mult ca niciodata, s-au rostit la cel mai inalt nivel fraze care arata ca presedintele considera Statele Unite drept stapanul lumii si ca nimic important pe glob nu se mai poate intampla fara acordul prealabil al Washingtonului. Analistilor politologi, care credeau ca dupa prabusirea URSS lumea din bipolara va deveni multipolara, li se spune acum raspicat ca ne gasim intr-o lume unipolara, dominata militar si politic de Statele Unite.  Iata cateva pasagii din acest memorabil discurs al lui Obama, care nu e destinat doar imbarbatarii unor tineri ofiteri americani:

“America rareori a fost mai puternica fata de restul lumii decat acum. Armata noastra nu are egal. Sunt minime sansele ca o alta natiune sa reprezinte un pericol pentru noi si nici nu se compara cu pericolele din timpul razboiului rece. Totodata economia noastra ramane cea mai dinamica din lume, iar industria – cea mai inovativa. In fiecare an devenim tot mai independenti din punct de vedere al energiei. Din Europa pana in Asia, noi suntem elementul central al aliantelor, fapt inegalat in istorie. America continua sa-i atraga pe imigrantii straduitori. Valorile noastre de baza inspira conducatorii din parlamentele de pe intreg globul. Cand un uragan loveste Filipinele, cand niste scolarite sunt rapite in Nigeria sau oameni mascati ocupa o cladire in Ucraina, lumea striga dupa America in ajutor. Statele Unite sunt si raman o natiune indispensabila. Asa a fost in secolul trecut, asa va ramane si in secolul ce vine. “

“Dar lumea este in schimbare tot mai rapida. Asta prezinta avantaje, dar si noi pericole. Stim prea bine, dupa atentatul de la 11 septembrie, ca tehnica a pus in mainile unor indivizi puterea care odinioara era rezervata statelor, sporind astfel capacitatea teroristilor de a face rau. Agresiunea Rusiei fata de fostele state sovietice irita capitalele europene, in timp ce cresterea economica si militara a Chinei ingrijoreaza statele vecine ei. Din Brazilia pana in India, desvoltarea face clasele mijlocii sa se ia la intrecere cu noi, iar guvernele lor incearca sa aiba un cuvant tot mai greu in conferintele internationale. Si chiar tarile in curs de desvoltare adopta democratia si economia de piata, caci informatiile TV si mediile sociale fac imposibil sa se ignore conflictele, esecul unor state si revoltele multimii, stiri care cu o generatie in urma ar fi fost mentionate doar in treacat. Este sarcina generatiei noastre sa dea raspuns acestei noi lumi. Problema cu care ne confruntam nu este daca America va conduce, ci cum  va conduce lumea – nu numai pentru a ne asigura n pacea si prosperitatea, ci pentru a extinde pacea si prosperitatea pe intreg globul.”

Iar mai departe:

“In secolul 21 izolationismul american nu mai poate fi o optiune. Nu avem dreptul sa ignoram cele ce se petrec in afara granitelor noastre. Agresiunile regionale care raman nepedepsite, fie in Ucraina de sud, fie in Marea de sud a Chinei sau oriunde in lume, vor avea influenta asupra aliatilor nostri si pot implica interventia armatei noastre”.

Cele de mai sus sunt declaratii oficiale care nu pot lasa indiferent pe nimeni. Ele arata ca in viziunea conducerii SUA, forta de neinfrant a Americii poate si chiar trebuie sa pedepseasca pe oricine va actiona in viitor altfel decat convine guvernului Statelor Unite. Este vorba despre o putere imperiala ce nu trebuie ignorata, ba chiar careia trebuie sa i te supui, de voie sau nevoie. Ceeace aminteste de cuvintele poetului Virgiliu: “Cetatean al Romei, tine minte ca tu esti chemat sa conduci popoarele. Obligatia ta este ca peste tot sa aduci legea, pe cei ce se supun sa-i accepti, dar  sa-i distrugi pe cei neascultatori”.

Cuvantarea presedintelui SUA a fost, bineinteles, criticata de unii fruntasi ai partidului republican din opozitie, care au cerut fapte concrete, iar nu vorbe. Si ziarul New York Times considera cuvantarea “neinspirata, lipsita de deschidere strategica si nesatisfacatoare atat pentru stanga, cat si pentru dreapta”.

Mai interesant mi se pare insa articolul lui Dmitri K. Simes, presedintele lui National Interest Institute din Washington, despre situatia din Ucraina, pomenita de cateva ori in cuvantarea presedintelui. Redau mai jos cateva pasaje din acest articol:

“Principala problema a Statelor Unite nu e ce se va petrece in Ucraina, tara divizata si plina de contradictii. Mai ingrijorator e ca administratia Obama nu are o strategie clara in aceasta privinta: care sunt prioritatile ce reflecta interesele Americii si ocunoastere a istoriei, care sa permita a sti daca respectiva tara are totdeauna o pozitie corecta. Administratia Obama poate obtine succese pe drumul euro-atlantic al Ucrainei, dar la ce ii serveste un asemene succes?  Si cat costa acest succes pentru Ucraina, Europa, Rusia si SUA? Presedintele Obama si consilierii sai se multumesc cu declaratii despre dreptul poporului ucrainian de a-si opta singur calea, dar inteleg tacit prin asta ca decisiva este impiedicarea influentei Rusiei asupra Ucrainei.

Desigur ca Ucraina reprezinta si pentru Rusia o seama de probleme. Presedintele Putin s-a gasit in fata unei grele dileme, care aminteste de cea in care se afla presedintele Eisenhower in timpul revolutiei din Ungaria din 1956, cand rasculatii au vrut sa ia puterea, convinsi ca SUA ii va sprijini in lupta impotriva propriului govern si a URSS. Eisenhower simpatiza cu rasculatii, dar in cele din urma a refuzat sa-i sprijine, pentru a evita o confruntare periculoasa cu Uniunea Sovietica. Intrucat politica este arta posibilului, banuiesc ca acum nu e in interesul Rusiei sa nutreasca sperante desarte in randul celor pe care ea ii sustine.

Intrucat geografia nu poate fi schimbata, iar stabilitatea si bunastarea in aceasta regiune depind de relatii normale intre Moscova si Kiev, atunci SUA si Rusia ar avea ambele de castigat daca vor lua o decizie comuna privind Ucraina. Neinteresarea administratiei Obama pentru o asemenea solutie este greu de inteles, de vreme ce Statele Unite, in rezolvarea multor probleme globale, importante pentru securitatea nationala, au nevoie sa conlucreze cu Rusia. Si mai important ar fi ca administratia Obama sa nu faca nimic pentru apropierea Rusiei de China si deci  sa accelereze regruparea lor geopolitica.  Asa cum recunosc multi observatori, este preocupant ca Obama se gandeste mai putin la interesele strategice ale SUA, ci mai mult la cum sa nu dea noi argumente politice opozantilor lui, care il invinuesc de slabiciune si nehotarare. Deseori pentru Obama pare mai important sa castige victorii acasa, in fata opiniei publice, decat obtinerea de succese in probleme internationale. Unii critici considera de pilda cuvantarea sa la Academia Militara West Point drept un bun discurs in campania electorala, mai mult decat o declaratie de politica externa bine gandita.

SUA si Rusia sunt ambele iritate in legatura cu criza din Ucraina. Fiecare din ele are o imagine diferita de cele ce se petrec acolo si ce determina atitudinea partii adverse. Fiecare parte e ispitita sa actioneze astfel incat sa poata proclama victorie, chiar daca satisfactia morala de azi, maine se va dovedi o infrangere politica. Dar cand criza se va sfarsi, SUA si Rusia vor ramane doua mari puteri cu o multime de interese complicate. Unele din aceste interese presupun o ascutita concurenta, dar altele cer colaborare si interactiune. Nu este insa exclus ca alianta Rusiei cu China sa devina un cosmar pentru America, in timp ce imposibilitatea cooperarii cu Washingtonul sa faca Moscova dependenta in exces de China. Probabil ca tocmai asta il face pe Putin sa fie atat de retinut in problema Ucrainei.

Lumea in 2014

December 1, 2013

Pentru a prezenta cat se poate de succint evenimentele anului viitor voi face apel la caietul special dedicat acestei teme de revista britanica “The Economist“, aparut cu cateva zile in urma. Se stie ca aceasta publicatie nu are o orientare conservatoare, dar este departe de a fi de stanga. Asa incat unele previziuni elaborate de grupul de specialisti solicitati trebuie privite cu rezervele cuvenite, chiar daca prognoza se refera la o perioada scurta fata de sfarsitul acestui an.  

Unul dintre cele mai apropiate evenimente il reprezinta Jocurile Olimpice de Iarna de la Soci, oras la Marea Neagra si la poalele muntilor Caucaz. Rusii nu s-au zgarcit pentru a pune la punct toate instalatiile necesare, dar sunt ingrijorati cu privire la cantitatea insuficienta de zapada ce ar putea ninge in aceasta zona in luna februarie. Un alt eveniment, poate chiar mai mare ca numar de spectatori, va avea loc in Brazilia la 13 iulie, cand se vor deschide jocurile pentru cupa mondiala de fotbal. Cheltuielile enorme pentru construirea sau extinderea stadioanelor au provocat deja mari proteste ale locuitorilor din Rio de Janeiro, lipsiti de locuinte elementare.

Pe langa aceste evenimente sportive, miliarde de oameni vor fi captivati de problemele politice si economice ale anului ce vine. Alegeri la scara nationala vor avea loc in numeroase tari, care impreuna cumuleaza cca. 40% din populatia globului. Cele mai ample vor avea loc In India, ele putand aduce la putere un discutabil nationalist hindus, Modi, dar sanse are mai curand o coalitie de partide, in frunte cu partidul Congresului. In Indonezia, cea mai populata tara islamica de pe glob (253 milioane loc.), alegerile pot fi castigate de un anume Joko Widodo, sef al opozitiei si primar al capitalei Jakarta. Alegerile din luna mai pentru Parlamentul European ar putea scoate in evidenta sporirea influentei euroscepticismului in tarile membre si in special in Marea Britanie. Nu ar fi exclus ca in luna septembrie scotienii sa voteze la referendum -pentru desprinderea de Anglia si recastigarea independentei, dupa peste 300 de ani de la actul de unificare. Miscari separatiste vor zgaltai si unitatea Belgiei, Spaniei si Canadei. Dar, ca si in cei cativa ani precedenti, trei sunt tarile care atrag prioritar privirile analistilor: USA, China si Rusia.

Occidentul spera ca Statele Unite isi vor recastiga influenta mondiala pierduta in ultimii 2-3 ani. In primul rand este vorba de cresterea economiei americane, ce va beneficia de o abundenta energetica prin gazul de sist. Dar mai important decat asta este cum se va comporta Barack Obama, dupa ce in luna noiembrie vor avea loc alegeri ale Congresului. Daca republicanii vor castiga majoritatea si in Senat, iar nu numai in Camera Reprezentantilor, incercarile de reforma ale presedintelui vor fi mult franate. Analiza lui „The Economist“ sustine ca oriunde America a dat inapoi (in Orientul Apropiat, in America Latina, in Africa), s-a creat un vacuum nesanatos. Obama ar trebui sa fie mai ambitios in felul de a trata problemele cu Iranul si in faurirea unei zone transatlantice si transpacifice de schimb liber de marfuri. Faptul ca America are un presedinte de culoare nu a ajutat cu nimic tarile africane, iar el ar putea sprijini mai ferm India in confruntarile pe care le are cu China. „In 2014 lumea va avea o nevoie imperioasa de un „leadership“. Obama trebuie sa o satisfaca“, exclama analistul britanic. Dupa parerea mea, sefii guvernelor europene ar dori mai curand o America de tipul celei a lui George W. Bush, adica de jandarm mondial, care sa faca treaba murdara in locul lor.

Despre China. Urmaresc din 1993 caietul revistei „The Economist“ cu prognozele pentru anul urmator si, in mai toti anii, am intalnit opinia ca ii este imposibil Chinei sa continue dezvoltarea economica in ritm de 8-10 % anual. Iar de fiecare data datele statistice au aratat apoi ca aceste preziceri erau false. In caietul din acest an se subliniaza ca nu va avea loc o crestere a PIB „decat“ de 7,3% (fata de 2,6% in St. Unite si de 3,3 % in Rusia), dar contrastele sociale sporesc (averile celor mai bogati 50 deputati in Congresul Poporului s-ar ridica la 95 miliarde US dolari), milioane de chinezi se vor sufoca in continuare datorita emisiunilor de bioxid de carbon, iar noua conducere a partidului si statului nu va reusi sa taie din radacini coruptia. Pentru o tara cu 1,34 miliarde locuitori, un PIB/loc. prognozat de 11.000 US dol. (in expresie PPP), este o performanta de atins remarcabila.

Pentru revista britanica, definirea rolului Rusiei in actualul ciclu istoric obliga sa se dea raspuns la intrebarea cat va mai dura domnia lui Putin. Cresterea prognozata a PIB in Rusia este destul de buna (3,3%), dar viitorul e confuz. Sporul cu doua cifre procentuale a veniturilor populatiei in decursul anilor 2000, nu mai poate fi sustinuta. Nationalismul, xenofobia si antiamericanismul sunt folosite de guvern ca elemente de sprijin, dar au slaba trecere in randul clasei avute, care isi cheltuieste banii in strainatate. Oscilarea lui Putin din 2013 intre masuri de represiune si ademenire, nu va mai putea fi continuata in 2014. Revista britanica reaminteste numele lui Hodorkovski, care va fi eliberat din inchisoare in anul ce vine, precum si cel al lui Navalnii, fruntas al manifestatiilor anti-Putin in 2013. Mai lipsea doar sa se verse o lacrima pentru soarta celor doua Pussi Riot, care dansand despuiate in biserica au crezut ca fac un gest de eliberare a femeilor de sub tirania mujicului rus si au ajuns la inchisoare. Cu oarecare regret revista aminteste insa loviturile diplomatice reusite de Rusia in politica internationala in anul 2013 (Siria, Ucraina), dar nu indrazneste sa faca nici o prognoza despre perioada in care Putin va mai fi la carma uriasei tari.

Romaniei i se aloca un mic spatiu in acest caiet special, aratand ca USL conduce cu o confortabila majoritate, dar intampina antagonismul presedintiei. Contradictiile intre partenerii coalitiei vor fi mentinute in limite, deoarece unitatea este pretioasa pana la alegerile prezidentiale de la sfarsitul anului, cand favorit e un candidat USL. Politica economica va urmari indrumarile FMI, care doreste un regim financiar strans si un progres al privatizarilor. Sporirea consumului si extinderea exporturilor vor contribui la refacerea economica. Revista prognozeaza o crestere a PIB de 3,3 %  si un nivel al PIB/loc. de 14.100 US dol. (in expresie PPP). In alta parte a caietului, unde se prognozeaza riscul de tulburari sociale in lume, Romania este inscrisa printre tarile cu risc inalt, alaturi de state ca Pakistan, Ucraina, Moldova sau Iran. Nu este insa singurul caz pe care l-am intalnit de contraziceri intre cei ce au participat la elaborarea acestui studiu.

Rasfoind in continuare caietul de prognoza pe 2014, intalnim cateva date ce merita a fi mentionate, ca de pilda:

–        In ianuarie Grecia preia presedintia UE pentru urmatoarele 6 luni;

–        In luna martie are loc carnavalul la Rio de Janeiro, „cel mai mare show pe glob“;

–        In aprilie 1564, adica acum 450 de ani, s-a nascut la Stratford William Shakespeare

–        In luna mai au loc in toate tarile membre alegeri pentru Parlamentul European;

–        In iunie are loc intalnirea la nivel inalt (G8) in Rusia, la Soci;

–        La 28 iulie se implinesc 100 de ani de la declansarea primului razboi mondial;

–        Tot in iulie Italia preia prin rotire presedintia Uniunii Europene;

–        Tot in luna iulie incepe turul ciclist al Frantei, locul de unde se va da startul in acest an fiind in Yorkshire (Anglia);

–        In august se celebreaza centenarul canalului Panama;

–        In septembrie se deschide la New York Adunarea Generala a ONU;

–        In octombrie au loc la Washington sesiunile anuale ale FMI si Bancii Mondiale;

–        Au loc in noiembrie alegerile de la jumatatea termenului pentru Congresul SUA;

–        Tot in noiembrie se sarbatoresc 25 de ani de la caderea Zidului Berlinului, eveniment considerat inceputul prabusirii comunismului;

–        In decembrie trupele americane ISAF din Afganistan se reintorc in patrie.

Dar lumea e mai mare si mai complexa decat se poate intrevedea din datele de mai sus. Vor apare cu siguranta surprize, care vor contrazice niste preziceri ce corespund uneori mai curand dorintelor analistului britanic decat realitatii.

AMERICA SI MISCAREA TEA PARTY

April 15, 2010

La 16 decembrie 1773, pe cand America de nord apartinea inca coroanei britanice, locuitorii orasului Boston, deghizati in indieni, au aruncat in apa incarcatura de ceai de pe trei vase britanice ancorate in port, pentru a protesta impotriva impozitelor si taxelor vamale impuse de Londra. Era un eveniment care in istoria Statelor Unite poarta numele de Boston-Tea-Party.

La 19 februarie 2009, Rick Santelli, vechi comentator de la CNBC al cursurilor actiunilor la bursa, ia microfonul statiei din Chicago si, in chip de protest impotriva intentiei presedintelui Obama ca guvernul sa-i ajute pe detinatorii de case intrati in dificultate de plata a ratelor, striga : “Presedinte Obama, ma auzi? In luna iulie invitam oamenii la o Tea Party la Chicago!”. Se nastea astfel o noua miscare, care peste cateva ore avea sa capete si adresa internet: http://www.TeaParty.org. Pornita din orasul de bastina al presedintelui, miscarea s-a raspandit fulgerator si in curand au aparut Tea Parties in toate statele, din Virginia pana in California, din Texas pana in North Dakota. Este o miscare de dreapta, chiar extremista, ce protesteaza violent impotriva tuturor actiunilor guvernului federal. La 15 aprilie 2009, The Tax Day, termen final pentru depunerea declaratiilor de impozite, deci numai dupa doua luni de la lansarea chemarii lui Santelli, in 364 orase din St. Unite au iesit in strada 300.000 de oameni, cu pancarde de protest Tea Party. Iar astazi numarul simpatizantilor miscarii este evaluat la 8 (opt) milioane. Majoritatea lor sunt votanti ai partidului republican, dar “The Tea Party” se doreste o a treia forta politica, in afara celor doua partide istorice.

Aceasta e istoria. Acum sa vedem faptele, asa cum sunt prezentate in presa americana (Time, Newsweek, NY Times) si europeana (The Economist, Der Spiegel) . Iata o adunare Tea Party la Tulsa (Oklahoma), una dintre multele la care ia cuvantul o figur proeminenta a ei, Glenn Beck. E un multimilionar, care comenteaza saptamanal pe 300 statiuni radio si apare si pe canalul de televiziune Fox News, cu 3 milioane spectatori. El prevesteste ca America a intrat in mainile unor “Progressives” (cum sunt numiti in SUA liberalii de stanga) care au drept model Europa. Dupa el Statele Unite sunt pe cale sa devina un  amestec de URSS si Germania hitlerista. “Cu Obama, striga el, pasim pe calea unei dictaturi socialiste”. El deseneaza pe tabla doua drumuri ale civilizatiei occidentale: unul este cel american, al lui Dumnezeu, celalalt, european, – al lui Marx, Hitler, Stalin si Putin. Si intreaba publicul de mii de persoane : pe care drum vreti sa mearga America? Si mai adaoga o idee: pana acum in scoala erau buni doar premiantii, cei ce ajungeau la Harvard si apoi ocupau locuri in guvern. Ei pot sa fie inteligenti, destepti cum pare si Obama, dar ei habar nu au de restul poporului. “We the people” este noua lozinca a unei miscari ce se ridica impotriva elitelor tarii, printre care se ascund tradatori. Iar oamenii, in sala in care el rosteste aceste cuvinte, clocotesc de furie impotriva bancherilor ce castiga bonitati colosale si impotriva guvernului ce risipeste banii contribuabililor. Iar la sfarsit, la tribuna apare Sarah Palin, fosta candidata republicana la functia de vice-presedinte al tarii si una din eroinele miscarii. Lumea din sala se ridica strigand : “Sarah, we are in love with you!”. Ea povesteste cum mediile au ironizat-o, desi avea dreptate. Si apoi se adreseaza : “Mister Obama, noi ne putem dispensa de politica dumitale. Poti sa-ti tii reformele acasa!”.

Sunt 15 luni de cand Obama e la Casa Alba. El a obtinut recent doua mari victorii: aprobarea de Congres a reformei sistemului de sanatate si semnarea la Praga cu rusii a unui nou tratat privind limitarea armamentului nuclear. Dar aceste succese nu i-au adus aprecierea populatiei. Intr-un sondaj Gallup la sfarsitul lunii martie 2010, 60 % dintre americani considera ca America merge pe un drum gresit si ca este in decadere. Obama a devenit obiectul urii multor americani de rand, este asemanat cu Hitler si acuzat de comunism. “Obama violeaza America si toate valorile noastre. El violeaza democratia” spune comentatorul Michael Savage, la posturi de radio cu 9 milioane ascultatori. In unele biserici evanghelice se ridica rugaciuni pentru moartea presedintelui. In or. Tempe (Arizona), preotul baptist Steven Anderson tine o predica cu titlul “De ce il urasc pe Obama”. Il acuza ca incalca zilnic Constitutia si ca ar considera avortul un drept al femeilor. “El ar trebui sa fie avortat!” exclama omul bisericii si,in incheiere,citeaza din Biblie psalmul 58-6 : “Dumnezeule, zdrobeste-le dintii din gura! Smulge, Doamne, maselele acestor pui de lei!”. Cand in septembrie 2009 aderentii Tea-Party au venit cu miile sa protesteze la Washington impotriva legii sanatatii agitand lozinca “Kill the Bill”, i-au insultat pe membrii Congresului ce votau in favoarea legii, iar Nancy Pelosy, presedinta Camerei reprezentantilor a fost amenintata telefonic cu moartea. Iar multi aderenti ai Tea Party se indoiesc ca Barack Obama s-a nascut pe teritoriul american cum cere legea pentru un presedinte. “Arata-ne actul de nastere, Mr. President!” cer ei. Deputata Michelle Bachmann vorbeste despre “un guvernamant de gangsteri”, iar guvernatorul statului Minnessota declara presei : “ar trebui ca fiecare om sa ia o crosa de golf si cu ea sa sparga toate ferestrele guvernului”. FBI a arestat membri unei organizatii “Hutaree” ce planuiau uciderea unor politisti si a familiilor lor prin aruncarea in aer a caselor .

Oare ce se petrece acum in Statele Unite de pare atat de divizata tara? De la inceputul recesiunii s-au pierdut 8 milioane de locuri de munca, iar dupa aprecierea expertilor, multe dintre ele pe lunga durata. Oficial rata somajului a atins 10 %, dar daca se iau in consideratie si alte situatii (cei ce au abandonat cautarea unui job sau care se multumesc cu angajare cu ora) somajul atinge 17 %. Analizele marilor ziare si saptamanale apreciaza ca de 80 de ani, de la marea criza mondiala, nu s-a mai contestat ca pana acum modelul economic si social al Americii, credinta ca in aceasta tara, fara protectie sociala, se traieste mai bine decat in Europa. Viitorul nu e nici el roz, caci se stie ca aceasta natiune, la origine alba si protestanta, peste 40 de ani va avea o populatie majoritar de alta culoare. Latinos iau locurile de munca ce altadata erau ocupate doar de albi, iar la Washington presedinte e un mulatru. Recesiunea a trecut, finantele s-au stabilizat, dar este o “jobless recovery”, o crestere fara creare de noi locuri de munca. America a avut intotdeauna o cota importanta de populatie saraca, dar numai in anumite state. Acum saraci homeless se intalnesc peste tot. Inainte de criza, 70 % dintre americani aveau o casa proprietate, mai mult ca in Europa, unde de pilda doar 44% dintre germani au locuinta in proprietate. In 2006 datoriile americanilor pentru casele luate pe credit se ridicau la 12 bilioane dolari. Cand in 1980 Ronald Reagan a castigat alegerile, el a spus ca statul e o problema. Acum statul a devenit pentru multi dusmanul ce trebuie combatut, caci de la el lumea crede ca vin toate relele. De regula in America alegerile se castiga prin votul clasei de mijloc, dar victoria lui George W. Bush in 2004 se explica prin castigarea de partea sa a extremei drepte.

Vor fi capabili revolutionarii de dreapta ai lui Tea-Party sa schimbe echilibrul electoral in SUA?. Unele succese s-au inregistrat deja: scaunul senatorului recent decedat Ted Kennedy, ce ocupase timp de 47 ani locul de senator democrat, a fost acum castigat de un republican reactionar, Scott Brown, sprijinit de miscarea Tea-Party. Uneori insa Tea-Party impiedica alegerea unui deputat republican, atunci cand acesta, supus unui “purity test”, li s-a parut prea moale, ca de pilda in districtul 23 din New York, unde candidatul a fost constrans sa abandoneze cursa. In luna noiembrie au loc alegeri partiale pantru Congres. Majoritatea candidatilor republican poarta de pe acum un badge cu “Tea Party approved”, caci stiu ca asta le va aduce voturi.

UN PAS SPRE O LUME FARA ARME NUCLEARE

April 9, 2010

                       

Statele Unite si Rusia au facut un pas inainte pe calea spre o lume fara arme atomice, prin semnarea, joi 8 aprilie la Praga, de catre presedintii Barack Obama si Dmitrii Medvedev, a noului tratat privind armamentul strategic nuclear (START – Strategic Arms Reduction Treaty). Documentul de 15 pagini, insotit de un protocol de 144 pagini avand aceiasi valoare juridica, prevede ca in urmatorii 7 ani fiecare din partile semnatare isi va reduce dotarea in acest armament cu aproximativ o treime, astfel incat la sfarsit sa nu depaseasca:

–        700 rachete balistice intercontinentale, rachete balistice pe submarine si pe bombardiere grele;

–        1550 focoase nucleare pentru aceste rachete;

–        800 instalatii de lansare a rachetelor.

Principalele divergente in elaborarea acordului priveau relatia dintre armamentul stategic ofensiv si instalatiile de detectare si aparare contra rachetelor. Tratatul semnat nu impiedica Statele Unite sa desvolte sisteme de aparare antiracheta, dar permite Rusiei ca in caz de dezechilibru al fortelor, sa denunte prevederile tratatului. O problema dificila a constituit-o controlul reciproc al respectarii prevederilor acordului. Rusii au avut inspectori in uzina americana de rachete intercontinentale de la Magna (statul Utah) doar pana in 2001, in timp ce americanii si-au mentinut inspectorii la fabrica din Votkinsk, unde se produc rachetele rusesti Topol-M  si Bulava, pana in decembrie 2009, cand a iesit din vigoare acordul Start precedent. Acum nu vor mai exista inspectori detasati pemanent, ci controlul se va face periodic, indeosebi pentru a distinge intre instalatiile si rachetele balistice si cele destinate protectiei contra rachetelor.

Pentru aplicarea acordului si rezolvarea eventualelor aspecte neclare se va creea o comisie consultativa bilaterala. Documentul semnat trebuie aprobat in Rusia de Duma, iar in SUA – de doua-treimi din numarul membrilor Senatului, adica de min. 67 de senatori. Dar democratii, ce se presupune ca vor vota pentru sustinerea presedintelui, au doar 59 de senatori. Vor trebui deci convinsi inca 8 senatori republicani de utilitatea acordului. Seful comitetului pentru probleme internationale al Senatului, John Kerry, a facut un apel la colegii lui republicani sa renunte la divergente in favoarea luarii unei decizii de importanta nationala. America – a spus el – nu poate pierde ocazia destinderii relatiilor cu Rusia, pastrand concomitent rolul de lider mondial in domeniul nedifuzarii armamentului nuclear. Este de mentionat ca acordul START precedent a fost adoptat aproape in unanimitate de Congresul american. Probabil ca acum  aprobarea va avea loc sincron, in ambele tari, pana la sfarsitul acestui an.

Acestea sunt faptele. Ele justifica unele comentarii. Importanta semnarii unui nou acord nu consta doar in stabilirea la un nivel mai scazut a fortelor strategice ale celor doua tari (Rusia si SUA poseda impreuna peste 90% din armamentul nuclear din intreaga lume), ci relanseaza procesul de dezarmare nucleara care practic fusese intrerupt in ultimii zece ani. Aceasta ar putea determina si alte tari cu dotari de armament nuclear, ca de pilda Marea Britanie, Franta si China, sa se ralieze efortului de reducere a arsenalului lor nuclear.

Dar cele 1550 focoase nucleare ce vor ramane operationale in 2017 ar fi suficiente pentru distrugerea de cateva ori a intregii planete. Este deci doar un inceput ce trebuie continuat. Pe de alta parte in 1987, cand St. Unite si URSS au semnat tratatul pentru armele nucleare de medie anvergura (Intermediate Range Nuclear Forces), se convenise o reducere mult mai drastica. Sunt 5 tari europene unde continua sa fie amplasate arme nucleare americane tactice, vestigii ale razboiului rece: Germania, Belgia, Italia, Olanda si Turcia. Germania este deocamdata singura care a solicitat in NATO retragerea acestor arme de distanta medie si scurta, dar problema se va desbate la sfarsitul acestei luni la o sesiune a NATO la Tallin. Statele din centrul si rasaritul Europei, foste in sfera de influenta sovietica, unde la putere sunt forte politice cu reminiscente ale mentalitatii razboiului rece, se opun oricarei reduceri, vazand in asta o concesie la adresa Rusiei. Presedintele Obama e favorabil unei asemenea retrageri, caci ar dori sa desvolte colaborarea cu Rusia. Dar el nu se grabeste, datorita atmosferei politice toxice ce domneste acum la Washington. Iar pentru prietenii sai presedinti ai tarilor din Europa centrala si de rasarit, el a dat un dineu in care i-a asigurat ca America isi mentine deschisa umbrela asupra lor. De altfel inainte de placarea din Washington, el i-a dat un telefon de mangaiere amicului georgian Saakashvili, disperat de prietenia ruso-americana ce se intrevede la orizont.

Tratatul semnat ieri nu rezolva si alte probleme, afara de cea a rachetelor tactice de redusa distanta. Pana astazi SUA nu au ratificat acordul privind interzicerea totala a experimentarilor nucleare semnat acum 14 ani. E drept ca Obama a declarat ca, atat timp cat va fi el la Casa Alba, nu vor avea loc asemenea experimente si ca va depune eforturi pentru ca acordul sa fie semnat de toate tarile. Problema interzicerii difuzarii armelor nucleare in lume, care ar permite ca ele sa intre pe mana unor grupari teroriste, ramane deasemenea deschisa.

Ziarul Washington Post considera ca acordul de ieri de la Praga pare mai avantajos pentru Rusia, caci arsenalul rusesc era invechit si costisitor de intretinut, iar reducerea lui ar fi fost necesara chiar si in lipsa Tratatului. Dar la Moscova s-au ridicat deja voci criticand termenii acordului, in care s-ar fi facut prea multe concesii, in special in ce priveste scutul antiracheta pe care americanii doresc sa il edifice in Europa de est. Ar merita aici de amintit si comentat cuvintele din declaratia de ieri a presedintelui Basescu cu ocazia plecarii spre intalnirea cu Obama: “In ce priveste securitatea europeana, sigur ca sunt abordari oarecum diferite. In Europa intr-un fel se vede securitatea cand ai frontierele pe Atlantic si altfel cand ai frontierele la marea neagra. Cand este vorba de concesii, nici un lider politic nu are dreptul sa faca nici un fel de concesii, caci ele pot fi platite de natiuni intregi”. Sa fie oare asta o critica voalata la adresa lui Obama?

PROBLEME IN AFGANISTAN

November 11, 2009

                        Sunt probleme desigur mai importante de rezolvat in lume decat cele din Afganistan. Totusi in prezent un numar de 35.000 soldati britanici, francezi, germani, romani si alte nationalitati, pe langa 68.000 de soldati americani, duc acolo lupte cu fortele talibanilor. Iar generalul McChrystal, care conduce actiunile trupele ISAF, considera ca mai are nevoie de inca 40 de mii de soldati pentru a iesi victorios din acest razboi ce dureaza de 8 ani. Zilele acestea s-a raspandit zvonul ca presedintele Obama i-a satisfacut aproape in intregime cererile, desi faptul nu este inca oficial confirmat de Casa Alba. Expertii presupun ca Washingtonul va exercita presiuni asupra aliatilor lor, pentru ca si ei sa-si sporeasca numarul trupelor. Motiv pentru care reproducem in cele de mai jos pasagii din articolul editorial din “Le Monde diplomatique” (noiembrie 2009) semnat Serge Halimi.

                SA MURIM PENTRU HAMID KARZAI ?

            Dupa ce a prezentat luptele din Afganistan drept “un razboi necesar”, presedintele Obama e supus presiunii din partea generalului McChrystal, pe care el l-a numit in fruntea fortelor americane in aceasta tara, sa mai trimita alte zeci de mii de soldati. Iar razboiul dureaza acolo de opt ani. In Indochina, cu peste 30 de ani in urma, Statele Unite au sprijinit o gramada de guverne corupte, nelegitime, privite de populatie ca pe niste marionete. Fara succes. In Afganistan, nici englezii, nici sovieticii nu au putut sa se impuna, cu toate mijloacele pe care le-au utilizat. Astazi, desi pierderile militare americane sunt relativ modeste (880 morti in cei opt ani, fata de 1.200 morti in fiecare luna in Vietnam in 1968) si o miscare antirazboi slaba, ce perspective de “victorie” pot spera trupele occidentale, care sunt invinuite ca lupta si contra Islamului?

            Generalul american sustine: “Treaba noastra nu e sa omoram cat mai multi talibani, ci  sa pazim populatia de ei”. Ideea cinica ascunsa in aceste cuvinte este ca se pot duce simultan atat operatiuni militare, cat si actiuni cu caracter social, pe un teritoriu unde este imposibil sa deosebesti insurgentii de civili. Si in Vietnam se credea acelasi lucru, un ziarist american rezumand asta cu o formula ucigase: “Bomboane dimineata, napalm dupa amiaza”.

            Nesperand sa-i mai poata invinge pe luptatorii nationalisti cu ajutorul carora se reusise infrangerea trupelor sovietice cu 30 de ani in urma, Statele Unite ar dori sa intrerupa legaturile deja fragile intre talibani si militantii lui Al Qaida. Caci, a doua zi dupa atentatele din 11 septembrie 2001, tocmai pentru distrugerea teroristilor Al Qaida a trimis Washingtonul trupele in Asia centrala, iar nu pentru a-i scolariza pe micutii afgani.

Daca ar refuza escalada militara pe care o solicita neoconservatorii, noul laureat al Premiului Nobel pentru Pace va trebui sa explice opiniei sale publice ca : rareori se obtine fericirea popoarelor supunandu-le unei ocupatii militare; ca discipolii lui Ossama Ben Laden nu mai sunt in Afganistan decat o mana de oameni; ca un compromis eventual cu talibanii moderati nu ameninta securitatea Statelor Unite. China, Rusia, India si Pakistanul, care toate sunt interesate intr-o destindere in aceasta regiune, ar putea contribui la gasirea unei solutii negociate. A-ti pune viata in primejdie pentru “democratie” pe un pamant strain este in sine o curiozitate. Trebuie in fond sa moara oameni de dragul lui Hamid Karzai?

PREMIUL NOBEL PENTRU PACE 2009 : PARIU PE VIITOR

October 9, 2009

 Prezint in cele ce mai jos articolul aparut astazi in publicatia germana Die Zeit – online, deoarece cred ca exprima  bine sperantele ce se pun in presedintele Statelor Unite de a introduce un climat de pace in diverse locuri de pe glob ce sunt focare potentiale de razboi. Articolul este semnat de Martin Klings.

 Barack Obama este primul dintre cei ce au primit pana acum Premiul Nobel pentru pace, in speranta ca prin el se va obtine o lume mai pasnica, mai justa, mai curata, mai cooperativa si mai lipsita de arme atomice. Unii laureati ai acestui premiu, ca de pilda fostii presedinti ai SUA Theodor Roosevelt si Jimmy Carter, sau ministrul de externe american Henry Kissinger, au primit aceasta distinctie pentru semnarea unor acorduri de pace, oricat de fragile s-au dovedit apoi ele. Altii, ca de pilda Woodrow Wilson, fondatorul Ligii Natiunilor, pentru realizarile de o viata si pentru o idee grandioasa.

Dar Barack Obama, de doar 9 luni in functia suprema la Casa Alba, este preamarit doar pentru cele ce se asteapta de acum inainte din partea lui. Premiul acordat este un pariu pe promisiuni si pe un viitor necunoscut. Si el vine chiar in momentul in care aceste promisiuni sunt puse la indoiala de catre multi. Caci tocmai acum presedintele american i-a convocat pe toti expertii de securitate pentru a gasi o strategie pentru razboiul din Afganistan. Un lucru este insa clar: acest razboi e de durata si va pretinde inca multe jertfe de o parte si de cealalta. “Retragerea nu este o alternativa”  anunta de cateva zile consilierii lui.

Acordarea Premiului Nobel este o povara grea, dar ea sporeste enorm asteptarile fata de tanarul presedinte. Ea va face sa sporeasca in intensitate corul celor care de luni de zile ii striga: “Oare cand vorbele tale vor fi urmate si de fapte?”. Barack Obama a fost la fel de surprins de distinctia primita ca si restul lumii. Nimeni nu avea habar ca el era in frunte pe lista juriului de la Oslo. Dar premiul vine la momentul oportun.

Elanul lui Obama de introducere a unor schimbari, se loveste de rezistenta atat in interiorul, cat si in afara Americii. Reforma sistemului de sanatate, care sa satisfaca nevoia a milioane de oameni suferinzi printr-o asigurare de boala accesibila, bate pasul pe loc. Lichidarea lagarului de prizonieri de la Guantanamo creiaza uriase probleme. Republicanii si unii dintre democrati depun rezistenta la programul lui de stavilire a incalzire a globului. La intalnirea la nivel inalt privind problemele climei de la Kopenhaga, trimisii lui Obama vor veni probabil cu mainile goale. In Orientul Apropiat atat israelienii, cat si palestinienii se baricadeaza refuzand orice angajament. Iranul s-ar putea ca peste putin sa posede o bomba atomica, iar Coreea de nord continua sa sfideze restul lumii. Nu este deloc sigur ca in Irak se va instala pacea. Iar indiferent de deciziile pe care le va lua presedintele in saptamanile ce urmeaza, Afganistanul si Pakistanul raman o povara grea si un risc imprevizibil.

Premiul Nobel pentru pace nu va rezolva peste noapte toate aceste probleme. Dar va conferi o noua perspectiva asupra posibilitatilor de schimbare si ii va da lui Obama o noua vigoare si in nou elan, atat in tara sa, cat si in afara. Cinicii sustin ca Obama a capatat premiul doar pentru incheierea pacii cu Hillary Clinton, ca a scos-o din lupta pe adversara sa in campania electorala in schimbul postului de sefa al Departamentului de stat. Altii ironizeaza ca, precum in antichitate, lui Obama i s-a asezat pe frunte cununa de lauri doar pentru discursurile lui frumoase, insufletite si emotionante.

Toate astea sunt nedrepte si false. Se mai poate desigur discuta daca el ar fi meritat suprema distinctie dupa doar 9 luni in functie. Dar el a facut mult mai mult decat sa tina discursuri. Chiar si valoarea cuvantarilor sale nu trebuie subestimata. Ele au stimulat pe multi si multe au fost puse in miscare, chiar daca succesul se lasa inca asteptat. Cu rusii s-au reluat tratativele de dezarmare nucleara, iar Iranul permite macar sa se inceapa niste convorbiri. Iar propunerea de legiferare a unor reguli privind clima, a condus la faptul ca peste tot in America se discuta acum despre economisirea energiei, de energia solara si eoliana, despre automobile electrice. E adevarat : presedintele nu a putut convinge inca pe nimeni sa semnaza vre-un acord de pace. Dar el a schimbat tonul in lume, el a urnit mintile din loc, si prin asta – si politica. S-a simtit aceasta deja la Adunarea generala a ONU de la New York, ca si la intalnirea la nivel a G20 de la Pittsburgh.

Si mai este ceva: distinctia este si un premiu anti-Bush. Este un elogiu pentru reinviorarea dialogului, a diplomatiei si multilateralismului. Si mai este un avertisment, ca dupa ani intregi de devastare, sa nu fie nimicita aceasta sansa. Nu e vorba de un avertisment dat lui Obama, ci intregii lumi.

OBAMA SI SANATATEA AMERICANILOR

August 20, 2009

 In plina vara torida, in orasele americane se desfasoara in acest an o lupta pasionala intre partizanii reformei sistemului de sanatate preconizat de presedintele Obama si de partidul sau, si adversarii aducerii oricarei modificari a sistemului in vigoare. Se stie ca in prezent in SUA asigurarea medicala este integral privata, 60 % din populatie avand asigurare prin firma in care lucreaza, 15 % prin Medicare (pentru persoanele in varsta si cei handicapati) si Medicaid (pentru cei nevoiasi) si 10% prin asigurare achizitonata pe piata. Sistemul actual este imperfect si acest lucru a fost semnalat inca de Bill Clinton ce a esuat in 1993 in incercarea de a-l reforma. Se evalueaza la 46-47 milioane de persoane cei ce nu beneficiaza de nici o protectie medicala, adica peste 15% din populatie, iar aceasta nu pentru ca nu vor, ci pentru ca nu isi pot permite costul ei. In Canada si in majoritatea tarilor Uniunii Europene aceasta cifra e de 1-2 procente. Drept urmare sanatatea americanilor nu e mai buna ca a cetatenilor altor tari, desi pentru sanatate ei platesc considerabil mai mult proportional decat acestia. Mortalitatea infantila e mai mare in SUA decat, de pilda, in Cuba. Obama doreste ca prin reforma sistemului sa dea posibilitate si celor neasigurati sa beneficieze de protectia medicala, prin introducerea suplimentara a unei asigurari de stat, care bineinteles ar face concurenta societatilor private de asigurari medicale. Reforma preconizata prevede ca fiecare persoana sa nu cheltuiasca mai mult de 5.000 dolari pe an pentru asigurarea medicala, si max. 10.000 dolari pe an pentru o familie. Adversarii politici ai lui Obama, dar in primul rand societatile de asigurari si spitalele, ce au castiguri considerabile de pe urma sistemului actual, agita spectrul introducerii socialismului de catre noua metoda si nu se sfiesc sa incite lumea sa manifesteze cu pancarde, in care portretul presedintelui este stigmatizat cu simbolul secerii si ciocanului. Nimic insa de acest gen nu s-a intamplat atunci cand statul a sarit, cu multe zeci de miliarde de dolari, in ajutorul unor banci. Obama, pentru care aceasta reforma a fost pe primele locuri in programul cu care a castigat alegerile, nu ascunde ca reforma sa va necesita cheltuieli suplimentare de cca. un miliard dolari anual timp de zece ani. Acesti bani ar trebui sa fie obtinuti, pentru doua treimi, din economiile ce se presupune ca vor rezulta in sistemul Medicare, iar pentru restul, in sporirea impozitelor persoanelor cele mai instarite. Ar mai fi inca multe de spus in privinta reformarii unui sistem si asa destul de complicat si specific american. Dar rastimpul pe care Obama l-a acordat in lunile de cand este la Casa Alba adversarilor sai politici inainte de a lansa aceasta propunere, le-a permis acestora sa-si revina si sa gaseasca un subiect de importanta nationala pe care partidul republican s-ar putea baza in viitoarea campanie pentru Camera si Senat. Popularitatea lui Obama este in scadere si nu este exclus ca, sub presiunea unui public tendentios informat, chiar unii dintre membrii democrati ai Congresului sa voteze impotriva propunerii presedintelui. Asa cum scria un comentator :“Poate ca niciodata in istoria natiunii americane un grup de persoane nu s-a opus atat de furios la introducerea a ceva care, in mod evident, reprezinta un progres fata de situatia actuala”.

DESPRE NOUA POLITICA EXTERNA A SUA

July 13, 2009

La numai cateva luni de la intrarea sa la Casa Alba, Barack Obama demonstreaza ca rolul pe care America trebuie sa il joace in lume il vede cu totul altfel decat predecesorul sau. In discursul de la Cairo, pe care multi comentatori il considera – pe drept cuvant – istoric, el a abordat frontal atat arida problema a relatiilor israelo-palestiniene, cat si atitudinea Statelor Unite fata de lumea araba. In vizita facuta recent la Moscova, a reusit – partial – sa-l convinga pe Medvedev ca trebuie facuti impreuna pasi spre dezarmarea nucleara. In intalnirile cu conducatorii statelor la reuniunile G-8, G-14 si G-20, a sustinut ideea interventiei masive a statului in reducerea efectelor sociale ale crizei economice si a acceptat luarea unor masuri de durata pentru micsorarea efectelor deteriorarii climei.
Cu 500 de ani in urma, Macchiaveli isi punea, in “Principele”, intrebarea ce este mai bine pentru un conducator : sa fie iubit sau sa sa fie temut. Ambele atitudini sunt bune, scria el, dar pus in situatia de a alege intre ele “principele va fi mai in siguranta cautand sa se faca temut”. De la 21 ianuarie 2009 Obama experimenteaza contrazicerea vestitului politolog de la Florenta si doreste sa fie iubit, el ,iar prin el – Statele Unite. Iata cateva detalii despre tactica pe care o adopta in acest scop.

Orientul apropiat. 60 de milioane de persoane erau in fata micului ecran pe care se transmitea discursul de la universitatea din Cairo, in care cel de al 44-lea presedinte al Americii declara ca Islamul nu e un dusman al Americii. El a afacut apel la lumea musulmana sa puna capat adversitatii fata de America, pentru a inceta lupta culturilor si a se instala respectul reciproc. Lumea nu mai este, dupa Obama, impartita in rai si buni, ci in state cu interese diferite, care deci pot fi negociate. Asta inseamna sanse pentru toti si o atitudine mai modesta pentru America. Fiecare trebuie sa contribuie la rezolvarea problemelor actuale ale lumii, si in primul rand a conflictului din Orientul apropiat ce dureaza – spunea el – de 21 de secole. Pentru asta e nevoie ca : israelienii sa inceteze politica de instalare de colonii in Cisiordania si sa accepte un stat palestinian independent; Hamas (“o organizatie ce se bucura de sprijinul unor palestinieni”) sa inceteze violentele si negarea Holocaustului; iranienii sa se rezume la folosirea pasnica a energiei nucleare; Statele Unite se vor retrage din Irak, iar dupa un timp, si din Afganistan. “Vremurile democratiei impuse s-au terminat. Fiecare tara va decide singura ce ii convine”.
Lumea lui Obama desvaluita la Cairo e formata din trei componente ce ar trebui sa conlucreze. Mai intai este Europa, continent al trecutului, al memoriei istorice, pentru care el isi pune intrebarea : “vrea pace sau vrea sa fie lasat in pace?”. Apoi este Asia, lumea viitorului dupa Obama. St. Unite au cu China stranse contacte de afaceri, cu India au un acord nuclear si o alianta fara fisuri, Japonia vrea sa se inarmeze si deci ar putea deveni o contraputere a Chinei, daca aceasta ar adopta o atitudine agresiva. Dar cea de a treia lume, cea a prezentului si cea mai periculoasa, este cea din Orientul apropiat. Aici sunt numeroase fitile de aprindere la capatul carora stau mari explozibile: Hizbollah, Hamas, Al-Qaida, dar chiar si Iranul si Israelul. Iata de ce Obama a dus lungi discutii in Arabia Saudita, in Egipt si in Turcia, pentru a cauta sa faureasca o coalitie in lumea islamica, care sa desfaca cu America nodul gordian din aceasta regiune.

Rusia. Dupa Obama cele doua tari, Rusia si SUA, au mai multe interese comune decat divergente. Dar neincrederea rusilor in politica americanilor e mare. Extinderea NATO spre rasarit, scutul antiracheta planuit de americani a fi instalat in Cehia si Polonia, problema Iranului, dezarmarea nucleara, sunt tot atatea probleme pe care administratia Bush le-a transmis noului presedinte. Iar in august anul trecut se ajunsese, cu razboiul din Georgia, la punctul cel mai de jos al increderii reciproce. Dar “americanii nu au abandonat orgoliul de a ramane puterea conducatoare pe glob” e de parere Evghenii Bashanov de la Academia de diplomatie a ministerului de externe “ci ei sunt constransi la asta de criza economica”. Totusi in discutiile de la Kremlin s-a cazut de acord ca numarul rachetelor de mare distanta sa fie reduse la 1500-1700, desi ambele state poseda astazi peste 5000 asemenea piese. In privinta sistemului de scut antirachete la care tin atat de mult presedintii Poloniei si Cehiei, nu s-a ajuns la nici un acord, Obama subliniind chiar ca acesta nu va mai fi util in cazul in care Iranul nu va fabrica bomba atomica. Nici problema dorintei presedintelui Ucrainei, Iuscenko, de a introduce tara sa in NATO nu a fost abordata, caci in ianuarie anul viitor vor fi noi alegeri si este sigur ca actualul presedinte de la Kiev va pierde puterea. Nu trebuie neglijat totusi ca s-a acceptat de rusi tranzitul in spatiul rusesc al avioanelor de transport americane ce duc echipamente militare in Afganistan. Oare cine si-ar fi putut imagina asa ceva pe vremea lui Brejnev?
Ar mai fi de examinat si atitudinea St. Unite la discutiile cu conducatorii altor tari ce au avut loc in orasul L’Aquila din Italia, dar asupra ei merita sa ne oprim dupa intalnirea de la Pittsburg (G-20) ce va avea loc in toamna.

Din cele de mai sus se vede ca Obama s-a desprins de multe din prejudecatile razboiului rece si are un respect fata de suveranitatea statelor ce lipsea predecesorului sau. Totusi ar fi de semnalat ca in toate marile decizii luate de Washington in politica externa din ultimele luni este aproape absenta o persoana : Hillary Clinton. Problemele strategice le ia presedintele, care pentru cele mai urgente (Israel, Irak, Afganistan) numeste niste senatori (Holbrooke, Mitchell) ce bat neobositi regiunile delicate sau il trimite pe vicepresedintele Biden. Nu insa pe doamna ministru de externe. Dar in trecut ministri de externe de succes au fost doar cei ce au avut stranse relatii de incredere cu presedintele, ca de pilda Madeleine Allbright cu Bill Clinton, James Baker cu George Bush senior. Ceeace le e comun lui Barack Obama si d-nei Clinton este neincrederea reciproca. Prezenta dansei in guvern semnifica doar un armistitiu, dar nu incheierea pacii intre cei doi fosti candidati ai partidului democrat la presedintie.
Chiar si in numirea de noi ambasadori, Hillary a suferit o infrangere. Propunerile facute de ea de trimitere a unor diplomati experimentati au fost ascultate, dar Rahm Emanuel, seful personalului Casei Albe nu le-a dat curs. E drept ca Obama a sustinut in timpul campaniei electorale ca va pune capat practicei recompensarii dupa alegeri cu posturi de ambasadori a marilor donatori pentru partidul sau. Dar noile alegeri pentru Congres au loc in noiembrie 2010 si de pe acum e nevoie de bani proaspeti. Deci nici de data asta nu sunt numiti ambasadori niste diplomati experimentati, ci iarasi prieteni si mari donatori : Louis Susman(vicepresedinte al lui Citi-Group) la Londra, Charles Rivkin (sef al unei firme de desene animate la Hollywood) la Paris, Donald Beyer (comerciant de automobile) in Elvetia, Daniel Rooney (proprietarul echipei de football Pittsburgh Steelers) la Dublin. Iar ambasada americana la Berlin va fi ocupata de Phil Murphy, fost sef pentru Europa al Bancii de investitii Goldman-Sachs.
Pentru prima oara Hillary Clinton a aparut la o celebra emisiune TV a companiei ABC la care moderatorul, George Stefanopoulos, vrut sa stie care e rolul ei precis in guvern. Raspunsul dansei : “Presedintele m-a rugat sa ma ocup atent de problemele securitatii alimentare in lume. Iar in plus, sa am grije de cele ce se intampla in Haiti”. Penibil, pentru o persoana care ar fi avut sansa de a deveni presedintele Statelor Unite, sa fie astfel relegata pe o linie moarta. Pentru cat timp inca?