Posts Tagged ‘opinia publica’

VINA SI PEDEAPSA

March 2, 2010

           Ziarele si posturile de televiziune din Germania au avut saptamana trecuta un subiect gras de dezbatut. Margot Kässmann, (51 ani), episcop protestant de Hanovra si presedinta consiliului bisericii evanghelice pe intreaga Germanie (peste 30 de milioane credinciosi), venind seara de la o receptie, a fost surprinsa de politie la volan trecand pe rosu la stop. La control, s-a constatat ca are alcool in sange 1,54 la mie. Presa s-a sesizat, cazul facand mare valva. Dupa trei zile de ezitare, dansa si-a dat demisia din toate functiile pe care le detinea. Motiv pentru ca sa se puna in discutie responsabilitatea fata de public a personalitatilor, atunci cand acestea sunt surprinse in situatii incompatibile cu functia pe care o detin.

O persoana proeminenta este privita de regula ca  model, ea trebuie sa se comporte altfel decat omul obisnuit, chiar si numai pentru ca gresala lor ar putea servi si altora drept pretext de a se comporta la fel. Aceasta este valabil pentru cei ce in societate stabilesc valorile morale, deci atat pentru oamenii politici, cat mai ales pentru oamenii bisericii. Caci pentru cei care de la tribuna sau amvon fac apel la un mod de viata exemplar, orice fapta ce contrazice vorbele rostite amplifica considerabil vina comisa. Iar doamna Kässmann era o figura deosebita: pentru prima oara in fruntea bisericii evanghelice era o femeie, divortata, cu patru copii, care nu se sfia sa ia atitudine in cele mai dificile probleme ce framanta spiritele in societatea germana : participarea trupelor in Afganistan, comportarea nemtilor in cel de al 2-lea razboi mondial, somajul, Halloween, s.a.

Dar cazul a adus in discutie in Germania comportarea unor oameni politici surprinsi in situatii la fel de penibile. In aceasta privinta se pot distinge mai multe cazuri. In primul caz sunt cei pe care, dupa ce au calcat stramb, opinia publica sau colegii de partid ii obliga sa se retraga, desi ei se cramponeaza de functie sau isi minimalizeaza vina. Este cazul de pilda al primului ministru din Turingia, Dieter Althaus (CDU), care in ianuarie 2009, fiind in vacanta, a coborat gresit pe o pista de schi si a lovit in viteza o schioara, ce a decedat peste putin. A fost condamnat la o amenda pentru omor din imprudenta, dar el si-a depus in continuare candidatura in alegeri. Alegatorii l-au sanctionat, partidul sau pierzand alegerile, dupa care el a fost fortat de colegi sa se retraga din politica.

Un alt caz este al celor care, desi vina le este dovedita, nu accepta sa traga consecintele si uneori reusesc sa se mentina. Este cazul primului ministru din landul Hessen, Roland Koch, care in 1999 a folosit pentru campania electorala fonduri oculte in valoare de 1,5 milioane marci. Solicitat de sefa partidului, Angela Merkel, sa-si dea demisia, el a refuzat, sustinand ca doar colaboratorii lui sunt vinovati. Acestia au fost fortati sa-si dea demisia, iar Koch este si astazi in aceiasi functie.

Alt caz il formeaza cei care se retrag simtindu-se vinovati, chiar si atunci cand nimeni nu-i obliga la aceasta. Un asemenea caz este cel din 1993, al fostului ministru de interne Rudolf Seiters, care s-a considerat raspunzator si si-a dat demisia, dupa ce un politist a impuscat din gresala un individ banuit a fi terorist.

Presa germana prezinta insa cu aceasta ocazie si alte cazuri, din strainatate. Astfel este de pilda cel al lui Richard Nixon, care in 1952, candidand pentru postul de vicepresedinte, a fost acuzat ca ar fi primit fonduri nedeclarate pentru campania sa. Intr-un discurs devenit celebru, el si-a asigurat auditoriul ca singurul dar pe care l-a primit a fost un catel numit Checkers pentru fiica lui. Dupa multi ani, pe cand era presedinte si cand a refuzat sa coopereze cu anchetatorii in scandalul Watergate, el a trebuit sa-si dea demisia, iesind la iveala si nereguli anterioare.

Implorarea opiniei publice de un politician pentru a fi iertat de greselile facute, este de regula insotita de o intreaga dramaturgie, in tinuta si voce, iar cand e vorba despre un scandal sexual, e necesara si sustinerea sotiei. Asa a fost cazul presedintelui Bill Clinton, a carui relatie cu Monica Lewinsky a declansat un scandal, la aplanarea caruia a contribuit si suportul  sotiei sale, Hillary. La fel, acum doi ani,  Silda Spitzer si-a aparat sotul, guvernatorul statului New York, Eliot Spitzer, compromis intr-o legatura cu o prostituata.

Unele celebritati admirate de public, se poarta asemanator unui politician atunci cand sunt desvaluite detalii compromitatoare din viata lor intima. Asa este cazul de acum cateva saptamani al campionului american de golf  Tiger Woods, admirat de milioane de sportivi, cunoscut ca puritan si sot model. S-a dovedit ca avea legaturi cu nenumarate femei, chiar din bransa porno, ce au vandut presei detalii ale noptilor petrecute cu el. Numeroase firme de comunicatii si sponsoring, care aveau contracte cu el pentru reclama, au inregistrat pierderi la bursa evaluate la miliarde de dolari. Un timp Tiger Woods s-a retras intr-o clinica pentru cei dependenti, caci in SUA dependenta de sex e privita ca o boala ce se poate trata. La 19 februarie el a reaparut, s-a pocait pentru pacatul infaptuit si a cerut iertare publicului pentru comportamentul avut. 

Cand este vorba de artisti, situatia e putin diferita. In august 2003, celebrul pictor Jorg Immendorf a fost surprins cu 9 prostituate intr-un apartament de hotel si cu o cantitate de cocaina. A fost condamnat la 11 luni de inchisoare, cu suspendarea executarii pedepsei datorita bolii pictorului, si la o amenda de 150.000 euro. In urma acestei intamplari, cota pictorului la bursa internationala a pieselor de arta a sporit de pe locul 61 pe locul 13. El a murit peste doi ani.

Timp de decenii scriitorul Günter Grass a neglijat sa arate un detaliu al vietii sale. Biografia sa era fara pata, ceeace l-a indreptatit sa fie un fel autoritate morala in literatura germana, primind si premiul Nobel. Dar in ultima sa carte autobiografica “Bei Häuten der Zwiebel”(La descojirea cepei) el a desvaluit ca in ultimele luni ale razboiului, cand avea doar 17 ani, a fost recrutat in trupele SS. Ceeace este compromitator nu numai in Germania si l-a facut de pilda pe Lech Walesa sa declare ca, el ar trebui sa inapoieze titlul de cetatean de onoare al or. Dantzig (Gdansk). Grass s-a declarat ranit de reactia unora ce brusc s-au transformat in acuzatorii lui. Dar cei mai importanti scriitori i-au luat apararea, considerand ca cele cateva luni petrecute de el in arma antiaeriana ca soldat SS au fost un accident, ce nu afecteaza cu nimic valoarea lui de scriitor.

Domeniul greselii si ispasirii consecintelor apartine si filosofiei, el fiind analizat de Jean-Paul Sartre si de Soren Kirkegaard, ce subliniaza ca cel ce pacatuieste poate ocoli pedeapsa divina, poate evita si condamnarea in justitie, dar nu poate scapa de propria constiinta. Iar aceasta a fost si ratiunea pastoritei Kässmann cand a renuntat la functiile avute, cu toate rugamintile enoriasilor de a reveni.

Am amintit cele de mai sus ca tema de reflectie pentru cei ce contempla comportamentul oamenilor politici de la noi din tara, si nu numai al lor. Ultimii 20 de ani sunt plini de incercari, multe izbutite, de compromitere a lor, cu scoaterea la iveala a unor momente din trecut. Dar este un subiect mult prea vast pentru a-l rascoli aici…

SA VOTAM SAU NU LA PREZIDENTIALE?

November 2, 2009

 Suntem in plina campanie electorala si candidatii la functia suprema in stat folosesc orice prilej pentru a se lauda pe sine si a-si acuza adversarii, asa cum se face in orice democratie. Poate la noi se depune mai multa ardoare, pentru ca in joc este viitorul tarii nu numai in urmatorii 5 ani, ci pentru mai mult timp. Se fac declaratii patetice, cu convingerea ca ele vor ramane consemnate etern in istorie, se scot iarasi la iveala argumente care in trecut au captivat pe naivi (anticomunismul, lupta contra coruptiei, furtul ipotetic al voturilor etc.), la nevoie se dau in vileag stenograme sau alte documente pentru compromiterea celor cu care s-a colaborat pana mai ieri, etc. Iar totul are loc pe fondul unei crize economice ale carei consecinte au lovit si vor continua sa loveasca dramatic sute de mii de cetateni ai Romaniei.

In aceste conditii, prin internet, dar si pe alte cai, se face o propaganda insidioasa pentru ca electoratul sa profite de ocazie si sa dea o lectie clasei politice, fie prin absentarea de la vot, fie prin anularea voluntara a votului. Se sustine ca timp de 20 de ani lumea a fost mintita, ca asteptarile de mai bine au fost inselate, ca nici unul dintre candidati nu merita incredere si ca un vot negativ dat tuturor e singura solutie de a clatina un edificiu politic putred. Se pun in balanta calitatile si defectele celor patru candidati principali si se sustine cu usurinta ca lipsa unei alternative credibile, se explica ori prin democratia balcanica, ori prin niste defecte iremediabile ale acestui popor. Tentatia de a da crezare acestor argumente este mare si de aceea merita sa analizam ce se ascunde in spatele lor, ce consecinte pot avea ele si care ar fi atitudinea de adoptat de catre un cetatean responsabil in fata dilemei de a vota sau nu pe 22 noiembrie (si pe 6 decembrie) 2009.Iar daca da, cum? .

Mai intai sa vedem daca absentarea sau votul anulat, chiar in proportii considerabile, poate avea vreun efect asupra alegerii presedintelui tarii. Nicaieri, in nici un document oficial, nu scrie care este limita minima de participare a electoratului sub care alegerile se pot considera nule. La alegerile pentru Parlamentul european de anul trecut, participarea a fost de doar 39 % si nimeni nu s-a sinchisit de faptul ca 61 % din populatia Romaniei si-a exprimat in acest fel indiferenta. Dar sa acceptam ipoteza ca la viitoarele alegeri, se vor dovedi valabile numai 20 % din voturi. Va pune oare in discutie acest rezultat valabilitatea lor? Nici decum! Cui s-ar face aceasta demonstratie, pentru cine ar fi ea utila? Pentru cei de la Bruxelles, din Comisia U.E. sau pentru cei de la Strasbourg, din Parlament ? Nici vorba ! Pentru acestia va fi numai o dovada ca romanii se gasesc inca in stare de imaturitate politica si trebuie priviti cu suspiciune, dar atat. Uniunea Europeana e desigur capabila sa elimine din randul membrilor sai o tara care timp indelungat incalca regulile unanim acceptate de celealte tari, dar printre aceste reguli nu figureaza procentul minim al voturilor valabile sau al participarii electoratului la vot.

Sa vedem insa cine din tara noastra ar dori torpilarea sistemului actual printr-un numar masiv de voturi anulate. In privinta asta sunt de considerat cateva ipoteze. In primul rand sunt dusmanii democratiei parlamentare, mai ales cei de extrema dreapta, care isi amintesc ca acesta era unul din punctele programului legionarilor Garzii de Fier. Se stie insa ca legionarii isi bazau edificiul conceptiilor lor pe inca cateva idei-forta: admiratia nelimitata pentru Germania nazista si conducatorul ei, Hitler; antisemitismul si anticomunismul, comunismul fiind dupa ei o creatie evreiasca; credinta in virtutile transcedentale ale bisericii ortodoxe si a riturilor ei; nationalismul fanatic, romanii fiind prin originea lor superiori altor natii. Cele mai multe din aceste idei sunt insa moarte sau nu sunt compatibile cu democratia.

In al doilea rand, o atitudine critica fata de participarea la vot o au si nostalgicii regimului ceausist, care cred ca astfel contribuie la inca un esec al sistemului adus la putere de revolutia din 1989. Iar asta – dupa ei – ar putea da nastere la regrete si la pastrarea vie in memoria noilor generatii a avantajelor comunismului defunct, ca regim istoric plin de avantaje.

In fine, mai sunt si acei neo-conservatori ai dreptei ce viseaza instalarea unui regim prezidential autoritar, cu un “om providential” catarat in fruntea statului, cu un parlament de marionete care va aplauda orice decizie luata de seful suprem. Deci un regim dur, aproape dictatorial, cu pedepsirea adversarilor politici, cu un guvern ce isi va juca rolul de respectare a unui minim de reguli democratice, suficiente pentru acceptarea sa in societatea occidentala, dar incalcate oricand i se nazare. Nu are importanta ca printre candidati figureaza si “omul providential” pe care ei il divinizeaza. Chemarea lansata spre respingerea in ansamblu a tuturor candidatilor e doar o simulare, caci ei stiu ca asta are sanse de a-i convinge doar pe cei oscilanti din tabara adversa, dezamagiti si ei din diverse motive de starile actuale. Stari de lucruri tot mai jalnice, care sa nu uitam ca in buna masura sunt datorate doar vicleniilor si sforariilor politice venite in ultimii cinci ani de la Cotroceni.

S-ar putea aduce obiectia ca nemultumirea ce clocoteste in paturi largi ale populatiei pentru rezultatele economice si sociale jalnice ale ultimelor doua decenii, nu poate fi vizibila decat cu ocazia unui larg vot de neincredere. Este insa un protest “in genunchi”, deoarece un veritabil protest nu poate fi decat cel al maselor populare iesite in strada, indignate in urma unei masive falsificari a alegerilor. Este un protest al condamnatului, care – in loc sa incerce sa evadeze, chiar si prin spargerea zidurilor inchisorii – se resemneaza sa trimita mici biletele ce ajung doar in mana paznicilor.

Care este deci atitudinea de adoptat cu ocazia acestui vot de atat de mare importanta? Dupa parerea mea, trebuie abandonata pozitia de a ignora alegerile sau chiar de a actiona anuland deliberat buletinul bagat in urna, sub pretextul ca “Nu am pe cine vota!” sau “Toti sunt niste banditi!”. Este o atitudine populista, comoda, ce face jocul adversarilor brumei de democratie pe cale de a se infiripa in aceasta tara. Asa incat trebuie votat impotriva pastrarii de catre Basescu inca 5 ani a scaunului de la Cotroceni, deoarece oricare dintre ceilalti candidati este mai previzibil in deciziile pe care le va lua, este mai atent fata de tendintele ce isi fac drum in opinia publica, este mai cult si mai deschis la sfaturile intelectualilor, este capabil sa duca o politica externa, in interesul tarii, mai independenta de indicatiile primite de la Bruxelles sau de peste ocean.

 Pe langa toate cele de mai sus, pentru cei cu opinii ferme de stanga, sfatul meu este sa dea un vot diametral opus indemnurilor celor ce isi afirma cu ostentatie, in presa si pe bloguri, parerile politice de dreapta!