Posts Tagged ‘Parlamentul European’

Uniunea Europeana sau masina de pedepsire

May 15, 2014

 

In ultimul numar pe luna mai 2014 al revistei “Le Monde diplomatique” editorialul iscalit de Serge Halimi,  presedinte si director al revistei, are ca titlu “Machine a punir”. Este, bineinteles, vorba despre Uniunea Europeana, organizatie suprastatala, care treptat si-a schimbat rolul si telurile in care multe tari isi pusesera speranta, devenind un instrument birocratic si autoritar pus in slujba elitei liberal-conservatoare, ce domina azi politica europeana. In ajunul celei de a opta alegere a Parlamentului European, articolul este binevenit, desi prea succint, date fiind multimea si amploarea problemelor ce stau in fata comunitatii tarilor acestui continent. Am considerat totusi nimerit sa traduc acest articol deoarece in el se poate vedea punctul de vedere asupre alegerilor europene al lui Halimi, autor al mai multor carti, printre care  “Noii caini de paza” si “Marele salt inapoi”, care acum cativa ani au facut senzatie nu numai in Franta.  

Ce a devenit visul european? O masina pentru pedepsirea celor “vinovati”. Pe masura ce functionarea acesteia se perfectioneaza, apare sentimentul ca niste elite ce se tot schimba profita de fiecare criza pentru a-si inaspri politica lor de austeritate si a-si impune idea himerica de federalizare a Europei. Ambele aceste obiective provoaca adeziunea consiliilor de administratie si a salilor de redactie. Oricate alte categorii s-ar mai adaoga (pensionari germani, persoane dubioase luxemburgheze, numerosi sefi socialisti), tot nu se poate amplifica acceptarea de populatie a actualului “proiect European”.

Uniunea Europeana nu inceteaza sa certe si sa ameninte statele care nu au ca prioritara grija de a-si reduce deficitul bugetar, chiar si cand somajul e tot mai mare. Si cum ele se supun in general fara a mai fi rugate, imediat li se impune si un program de rectificare , continand obiective exprimate in cifre precise pana la zecimala si insotite de un plan calendaristic de executare. In schimb, cand un numar crescand de bolnavi europeni sunt constransi sa renunte a mai fi ingrijiti din lipsa de fonduri, cand mortalitatea infantila progreseaza, iar paludismul reapare, ca de pilda in Grecia, guvernele nationale nu trebuie sa se teama ca vor veni fulgere din partea Comisiei de la Bruxelles. Inflexibile cand e vorba de deficite si datorii, “criteriile de convergenta” nu exista in materie de loc de munca, de educatie si de sanatate. Cu toate astea lucrurile se leaga: taierile de fonduri pentru cheltuiei publice inseamna aproape intotdeauna reducerea numarului de medici in spitale si reducerea accesarii la ingrijire.

Mai mult decat Comisia de la Bruxells, doua forte politice au facut ca dogmele monetariste sa se transforme in servitudine voluntara. De mai multe decenii, socialistii si liberalii isi impart puterea si posturile in Parlamentul European, in Comisie si in mai toate capitalele vechiului continent. Jose Manuel Barroso, ultraliberal si partizan al razboiului din Irak,  a fost reales presedinte al Comisiei europene pentru inca 5 ani la cererea unanima a 27 de sefi de state si de guverne, inclusiv socialiste, chiar daca toti recunosteau mediocritatea extrema a bilantului activitatii sale.

In acest moment rivalizeaza pentru a ocupa fotoliul Comisiei un socialist german, Martin Schulz, si un crestin-democrat din Luxemburg, Jean-Claude Junker.  Mai multe dezbateri televizate i-au “opus” in Franta, in Germania si in Italia. Intrebare: care dintre cei doi a apreciat ca “rigoarea e necesara pentru a recastiga increderea”? Si care din cei doi i-a raspuns: “disciplina bugetara e inevitabila”? Greu de raspuns. S-a ajuns pana acolo incat reformele nemiloase impuse de tovarasul Gerhard Schroeder in Germania, constitue pentru primul dintre cei doi candidati “exact modelul de urmat”. Tot lui, adresandu-se adversarului, i-a scapat fraza : “Nu stiu ce ne deosebeste”. In orice caz nu ii deosebeste vointa de a inchide cazarma economica europeana.  

Cinci partide de stanga la alegerile din Germania

May 14, 2014

Dupa cum se stie, pe data de 25 mai 2014 au loc in intreaga Europa alegeri pentru Parlamentul European (PE). In cele 28 de tari membre ale UE se vor alege deputati pentru cele 751 de locuri ale parlamentului. Germania, ca tara cu cea mai numeroasa populatie in UE, are dreptul sa aleaga 96 de deputati. Alegatorii voteaza candidatii propusi pe lista diferitelor partide inscrise. Intrucat in Germania nu este nici o limita pentru vreun partid ce doreste sa ia parte la alegerile pentru Parlamentul European, s-au inscris pentru alegerile din acest an in aceasta tara, un numar de 25 partide, din care cinci sunt cele ce se afirma a fi de stanga, si anume de la stanga cea mai liberala pana la cea mai radicala. Prezint  mai jos cateva caracteristici ale acestor 5 partide, cu observatia ca numai primele doua (SPD si Die Linke) au sanse de a castiga locuri in PE, pentru celelalte trei partide participarea la alegeri fiind doar un gest menit sa arate ca inca mai exista. Alte date despre partidele ce iau parte in Germania la aceste alegeri se pot gasi pe adresa : Wahl-O-Mat.de, de unde am extras si informatiile de mai jos. 

Partidul Social-democratic al Germaniei (SPD)

Fondat in 1863 de Karl Marx si Ferdinand Lassale „Sozial-demokratische Partei Deutschlands“ a fost interzis de nazisti in 1933 si reinfiintat in 1945. Prin Programul de la Godesberg (1959) SPD a renuntat la originea sa marxista si muncitoreasca, socotindu-se un partid al intregului popor. Prin reformele incepute in 2003, pe cand era la putere, in ochii multor aderenti SPD si-a pierdut, cu asa-zisa Agenda 2010, calitatea de partid al justitiei sociale si, prin atitudinea conducatorilor lui, a devenit un partid de centru. In aceasta calitate el a alcatuit, impreuna cu partidele conservatoare, o mare coalitie de guvernare intre anii 2005-2009, precum si incepand din 2013 pana in prezent, in guvernul Merkel.

La alegerile din 2009 pentru Parlamentul European SPD a primit 20,9% din voturile catatenilor. SPD are 473.662 membri, iar drept prim-candidat pe lista este Martin Schulz, actualul presedinte al Parlamentului, care in caz de victorie, devine presedinte al Comisiei UE in locul ocupat acum de Barroso.

In programul SPD pentru alegerile din acest an se arata ca partidul doreste “sa dea Europei o noua directie”, prin extinderea competentelor parlamentului in adoptarea de legi si un control mai strict asupra activitatii Comisiei. Deasemenea – intarirea principiului subsidiaritatii, adica UE sa nu mai reglementeze probleme ce se pot solutiona mai bine national sau regional, astfel incat sa se poata debirocratiza munca. SPD sustine largirea in continuare a UE cu noi membri, inclusiv cu Turcia, dupa rezolvarea unor probleme inca in discutie cu aceasta tara. SPD cere o reglementare mai buna a pietelor financiare si a activitatii bancare, precum si combaterea mai ferma a evaziunilor in plata impozitelor. O mare prioritate este acordata introducerii prin lege a salariului minim de 8,5 euro/ora si combaterea somajului tinerilor.

Partidul “Die Linke” (Stanga)

Partidul a fost creat in 2007 prin unirea PDS (Partidul Socialismului Democratic, cu electorat preponderant in landurile din fosta RDG) cu WASG (Alternativa electorala a justitiei sociale) cu membri mai ales in vestul Germaniei. La alegerile din 2013 pentru Bundestag, „Die Linke“ a depasit cu putin numarul voturilor obtinut de partidul ecologist “Die Grünen“, devenind astfel ca marime al treilea partid din Bundestag. In prezent “Die Linke” are 64.756 membri . La alegerile din 2009 pentru PE, partidul a luat 7,5% din voturile electoratului.

“Die Linke” se defineste in programul sau drept partid ce vrea sa se treaca la un alt sistem societal si economic, al “socialismului democratic”. El lupta pentru o schimbare fundamentala a actualelor relatii de proprietate si de putere ale capitalismului, ce atrag dupa sine”inegalitatea, exploatarea, expansiunea si concurenta”. Partidul preconizeaza trecerea la un alt sistem al distribuirii avutiei nationale, insa fara a se recurge la mijloace violente.

In privinta Uniunii Europene, se sustine democratizarea acesteia prin largirea competentelor Parlamentului European si consultarea directa a populatiei in problemele grave. Sunt respinse orice incercari de militarizare a UE. Largirea cu noi membri a UE trebuie astfel efectuata incat tarilor nou intrate sa li se asigure un standart social corespunzator. Trebuie sporita impozitarea milionarilor, concomitant cu introducerea salariului minim si a unor pensii minime. Se cere o stricta reglementare a pietelor financiare si socializarea principalelor banci private. Interventiile peste hotare ale armatei germane trebuie oprite, ca si exportul de armament. Trebuie sistat parteneriatul UE – NATO, iar Germania sa iasa din NATO. “Die Linke” respinge planul incheierii unui acord de comert liberalizat intre EU si SUA si cere o alta politica in problema refugiatilor si imigrantilor din alte tari in Germania.

Principalul candidat pe lista pentru presedintia PE este Gabi Zimmer, fosta presedinta a partidului PDS.

 

Partidul Egalitatii Sociale, sectie a Internationalei a 4-a(PSG)

“Partei für Soziale Gleichkeit, Sektion der Vierten Internationale“ este un mic partid ce se reclama de la invataturile lui Leon Trotzki. Scopul lui declarat este unificarea fortelor muncitoresti europene “pe baza principiilor egalitatii si dreptatii sociale”. El se situeaza in opozitie fundamentala cu Uniunea Europeana si demasca caracterul nedemocratic al institutiilor UE. PSG pledeaza pentru o Europa unita pe baze socialiste, nestaliniste. In programul sau pentru alegeri, partidul combate politica “austeritatii economice” care exprima dominatia bancilor, imbogatirea catorva state si opresiunea clasei muncitoare. Se sustine introducerea unui control de stat a activitatii intreprinderilor si exproprierea bancilor. Este respinsa politica guvernului fata de refugiati si cea de sporire a aparatului represiv si de supraveghere.

PSG a fost creat in 1997, are cca. 300 de membri si la alegerile din acest an are drept principal candidat pe Ulrich Rippert, presedintele partidului.

Partidul Comunist German (DKP)  

“Deutsche Kommunistische Partei” a luat fiinta in 1968 si este de atunci sub supravegherea “Agentiei federale pentru protectia constitutiei” ca partid extremist. Conform statutului, DKP este un “partid marxist al clasei muncitoare si a altor paturi de oameni activi”. In programul electoral pentru alegerile din 2014 se arata ca partidul este impotriva Uniunii Europene, care reprezinta “interesele marilor banci si concerne care au creiat-o”. DKP pledeaza pentru stergerea datoriilor statelor europene saracite de UE, datorii care trebuie suportate de marile banci si concerne. Deasemenea se sustine desfiintarea NATO si a structurilor militare din cadrul UE.

Numarul membrilor DKP nu este publicat, iar candidat principal in alegeri este Nina Hagen. La ultimele alegeri, partidul a luat 0,1% din voturile electoratului.

Partidul Marxist-Leninist al Germaniei (MLPD)

Este un partid care a luat fiinta in 1982 si care declara ca “militand pentru o alternativa revolutionara, el este  mai la stanga decat toate celelalte forte politice”. Scopul principial al lui, conform programului, este “doborarea revolutionara a dictaturii capitalului monopolist si punerea bazei dictaturii proletariatului pentru construirea socialismului ca perioada de tranzitie spre societatea comunista lipsita de clase”. Pentru a se delimita de celelalte partide de extrema stanga, MLPD se reclama de la “invataturile lui Marx, Engels, Lenin, Stalin si Mao-Tse-Tung”. Cu toate esecurile si problemele ivite pana acum, acest partid continua sa sustina ca “socialismul si-a dovedit superioritatea economica, politica, morala si culturala asupra capitalismului”. Printre scopurile MLPD figureaza ”revolta legitima impotriva Uniunii Europene”, “dreptul de azil pentru refugiati”, “salvarea mediului ambiant de societatea de profit” s.a. Presedinte al partidului este, de la infiintare, Stefan Engel.

Impotriva lui Real Politics

April 16, 2009

Cetateanul roman, trecut in ultimii 70 de ani prin diverse regimuri extreme, are nevoie de educatie politica. O minima cultura politica menita sa-l faca sa evite repetarea erorilor trecutului si sa-i permita a distinge, in zgomotul apelurilor politicienilor, vocea celui preocupat sincer de viitorul tarii. Nu sunt multi oamenii politici ce inspira incredere sau care poseda intelepciunea si talentul de a se face auziti. Populismul bantuie si face ravagii in mentalitati, lasand ca principiile morale, acceptate din batrani, sa fie puse in discutie sau chiar contestate. Presa si televiziunea nu prea contribuie la lamurirea celui care, dupa ce a ascultat mult timp limba de lemn a propagandei oficiale, este acum obiectul argumentelor contradictorii ale unor formatori de opinie, ce deseori vor sa captiveze publicul prin limbaj libertin socant.
Am reflectat la acestea citind cartea Gabrielei Cretu intitulata <<Urasc “realismul” politic>> (Ed. Lumen – 2009). Autoarea (44 ani) este din 2005 deputata in Parlamentul European de la Strasbourg si fosta deputata (2004-2007) in parlamentul Romaniei. Volumul contine in marea sa majoritate fie editoriale aparute in ziarul “Cronica Romana”, fie luari de pozitie pe blogul autoarei (http://www.gabrielacretu.ro). Este una dintre cartile care trebuie citita de oricine nu s-a scarbit sau nu a disperat inca de calitatea politicii duse la noi in ultimii 20 de ani. Nu numai pentru ca este totdeauna ceva de invatat de la o tanara cu experienta politica interna si internationala, ci si pentru ca este rar de intalnit la noi o asemenea colectie de texte in care evenimentele sunt privite cu luciditatea unui om de stanga. Si nu al celui multumit sa repete ideile conjuncturale ale conducerii partidului din care face parte, ci al unui om politic critic, care lupta pentru convingerile lui chiar cand ele sunt in contradictie cu interesele tactice de moment ale miscarii in care este angajat. D-na G. Cretu contesta de pilda in mai multe randuri justetea adoptarii sistemului de vot uninominal, ca fiind “feudal” deoarece “angajamentul autentic fata de valori si obiective, precum si calitatile politice personale, sunt umbrite de doua cerinte – vizibilitate si bani”. Ipoteza ce se pare ca s-a confirmat la alegerile parlamentare de anul trecut, cand nu au catadixit sa-si voteze “uninominal” candidatul decat 39% din totalul electoratului.
Intr-un text de numai patru pagini se face o analiza succinta a capitalismului nostru, “salbatec, primitiv, de prada”. Se stie ca pentru a construi ceva e nevoie de trei lucruri : omul, natura si capitalul. In ultimii 18 ani omul nu a prea contat, ceeace explica raspandirea atator romani prin Europa, cautand ceva ce nu puteau gasi acasa. Nici naturii nu i s-a acordat atentie, taierea padurilor si poluarea atmosferei progresand fara nici un obstacol. In schimb a triumfat capitalul, prin retrocedari neindreptatite de proprietati, deseori prin sfidare a legilor si coruptie. “Chiriasi au ramas fara locuinta, iar cladiri destinate activitatilor culturale s-au transformat in crasme. Romania a renuntat la un viitor poate incert, pentru a se intoarce la un trecut iluzoriu”. Pentru cei ce in iunie se vor duce la vot pentru alegerea deputatilor in Parlamentul European, este util de cunoscut unele elemente esentiale ale felului in care functioneaza aceasta institutie si de ce este ea importanta pentru cetateanul roman. D-na G. Cretu consacra cateva pagini bune in carte lamuririi acestor probleme destul de aride, printre care si cea a relatiei antagoniste in majoritatea problemelor, intre grupurile socialist si cele de dreapta (popular si liberal) indiferent de tara careia ii apartin deputatii. Dar cat de departe pare atmosfera din incinta PE dela Strasbourg sau a Comisiei de la Bruxelles, de cea din Romania in problemele europene! Caci “aderarea Romaniei si integrarea ei in UE sunt doua lucruri deosebite. In loc sa scada, distanta pana la o Romanie europeana, se mareste – social si valoric – pe zi ce trece. Ne indreptam cu tot elanul spre o societate a omului care nu conteaza, condusa de prejudecati, aproape obscurantista si falsa”, spune autoarea, argumentand cu cateva cazuri elocvente.
Desi aflata mult timp ocupata in activitatea peste hotare, situatia tot mai critica din tara nu ii scapa din vedere autoarei si de aceea scrie : “Societatea romaneasca sufera in acest moment de o mare lipsa : o viziune a viitorului. Ii lipseste insa si o viziune clara asupra prezentului.(…) Politicile publice sunt propuse cel mai adesea dupa ureche, fara fundament in realitati. Nu exista nici un studiu serios de pilda asupra inegalitatilor crescande din tara. Incotro ne indreptam? Cum va arata Romania peste 20 de ani? La asemenea intrebari politicienii ar pica examenul pe capete”. Pe de alta parte politicienii romani “nu cred in egalitate”. Teza democratiei romanesti – afirma doamna G. Cretu – este ca “suntem inegali”. Din pacate si dreapta si stanga accepta aceasta premisa, pentru ambele ea fiind un destin ce trebuie asumat. Uneori se mai vorbaste de “egalitate de sanse”, ceeace nu este decat “o contradictie in termeni”. Problema care o framanta cel mai mult pe d-na G. Cretu este cea a rolului secundar harazit femeilor in societate, indeosebi in cea romaneasca. Este abordata si in cartea “Urasc “realismul” politic”, dar autoarea i-a consacrat un volum special : “Femeile sunt de vina” (Ed. Lumen – 2009). Prostitutia, violenta in familie, invinuirea femeilor pentru declinul demografic, rolul minor rezervat femeilor in politica, sunt cateva din temele acestei pledoarii pasionate in favoarea schimbarii atitudinei fata de femei intr-o societate croita pe calapodul barbatilor. Democratia, chiar si in capitalism, nu inseamna neaparat competitie (concurenta) intre femei si barbati, ci recunoasterea reciproca a valorii sociale. Ea implica privirea femeii drept partener, iar nu ca adversar ce trebuie invins, presupune combaterea structurilor retrograde, deseori patriarhale, imbacsite de prejudecati. Se uita de cele mai multe ori ca femeia este in situatia de a impaca simultan mai multe identitati : femeie, mama, sotie, fiica de parinti batrani, salariata. “In lumea noastra, a creste copiii, a ingriji batranii, a reproduce biologic si cultural societatea nu are relevanta politica si nu face parte din social”, scrie emotionant d-na G. Cretu.
Ce este sintagma “real politics”, continutul careia autoarea il uraste atat incat l-a pus ca titlu al uneia din cele doua carti? Este vorba despre “viziunea extrem conservatoare in care interesul politic, militar sau economic al celui mai puternic inlocuieste principiul de drept.” Cazul independentei provinciei Kosovo, impotriva tuturor regulilor dreptului international, este unul dintre numeroasele exemple ce ilustreaza “realismul” politic. Ar mai fi multe de citat si comentat din aceste volume care imbogatesc cititorul cu informatie si argumente. Ca de pilda : “saracii nu sunt saraci din vina lor, ci a regulilor societatii in care traiesc. Saracia economica a parintilor favorizeaza saracia culturala a copiilor, pentru ca le limiteaza accesul la educatie. Iar cei saraci economic sunt saraci si politic, pentru ca sunt exclusi de la decizie, sunt saraci social prin implicare redusa la activitatile civice.”
Recent am aflat ca partidul social-democrat a alcatuit lista candidatilor propusi pentru alegerile din 2009 in Parlamentul European, lista in care, surprinzator, numele d-nei Gabriela Cretu lipseste. O atare lipsa intriga si cere explicatii. Este greu de cunoscut animozitatile ce s-au creat in decursul anilor in sanul grupului socialist roman in PE, ceeace ar putea fi una din explicatiile acestei neasteptate decizii. Deasemenea nu se cunosc presiunile exercitate asupra conducerii partidului de diferiti fruntasi PSD din provincie si negocierile de tip “ce-mi dai, ca sa iti dau un loc pe lista candidatilor”, sustinatorii d-nei G. Cretu nefiind probabil la inaltimea celorlalti. Lasand deoparte aceste sforarii de culise, ar mai ramane o ipoteza a eliminarii dansei din randul posibililor alesi : independenta opiniei sale, atitudinea critica in numeroase probleme fata de deciziile adoptate sau in curs de adoptare, principialitatea acolo unde realismul politic cere acceptarea chiar si a neprincipialitatii. Si in plus, profilarea sa intransigenta ca politician de stanga, iar nu de centru-stanga (unde nu se stie niciodata cat centru si cata stanga, ba chiar si cata dreapta intra in reteta compromisurilor permanente). Sunt numerosi politicienii de stanga ce se simt tot mai stingheriti in mijlocul unui partid ce face concesii adversarului sau principal si care astfel si-a pierdut o buna parte a alegatorilor. Aparitia posibila a unui nou partid al stangii moderne, autentice, situat in opozitie cu o social-democratie ce a abandonat din principii de dragul intrarii in guvern, ii va atrage ca un magnet pe toti cei nemultumiti de concesiile repetate facute neo-liberalismului de cei ce mai poarta inca nemeritat blazonul stangii. Va fi o mare surpriza cand se va vedea cat de numerosi sunt cei ce vor parasi fara regrete PSD pentru a se dedica luptei pentru valorile stangii veritabile, adica a apararii intereselor oamenilor saraci, a muncitorimii, taranimii, micului functionar, pensionarilor si somerilor, femeilor casnice etc., care toti formeaza majoritatea covarsitoare a acestui popor. Sunt aproape sigur ca d-na Gabriela Cretu va fi printre ei.