Posts Tagged ‘primul razboi mondial’

Istoria contrafactuala si consecintele primului razboi mondial

February 16, 2014

Istoria contrafactuala este un mod de a privi evenimentele istorice prin prisma raspunsurilor ce pot fi date la intrebarea “Ce s-ar fi intamplat insa daca…?”. Adica schitarea de ipoteze fie in urma adoptarii de mari personalitati ale istoriei a unor decizii diferite de cele ce au avut loc cu adevarat, fie prin interventia unor evenimente neprevazute, ce ar fi schimbat radical cursul istoriei. Cei mai cunoscuti specialisti in investigarea contrafactuala a istoriei sunt americanul Robert Cowley, editor al unui volum intitulat “What If? The World’s Most Foremost Military Historians Imagine What Might Have Been” ( New York, Putnam, 1999) si  britanicul Naill Ferguson, autor al unei  carti de rasunet “Virtual History. Alternatives and Counterfactuals” ( Basic Books, 1999). Anul acesta, implinindu-se un secol de la declansarea primului razboi mondial, merita sa ne oprim asupra ipotezelor celor doi istorici privind aceasta uriase conflagratie, fara de care intreaga istorie a secolului 20 ar fi fost alta.

Suntem la sfarsitul anului 1914. De cateva luni Germania si Austro-Ungaria sunt in razboi cu Rusia pe frontul de est si cu Franta si Marea Britanie pe frontul de vest. Dar inaintarea Puterilor centrale  pe ambele fronturi se impotmolise, desi  pierderile  ambilor beligeranti  se ridicau deja la un milion de soldati ucisi. Ministrul de razboi al Prusiei, generalul Erich von Falkenheyn isi da seama ca nu se mai poate obtine nici un avantaj strategic si, la 14 noiembrie 1914 ii spune cancelarului imperial Theobald von Bethmann Hollweg ca razboiul nu mai poate fi castigat si ar trebui sa se inceapa tratative de pace, mai intai cu Rusia. Dar aroganta imparatului Wilhelm al II-lea, a cancelarului si a corpului ofiteresc prusac  resping aceasta propunere. Iar razboiul va continua inca patru ani, avand drept urmare 17 milioane de morti si 20 milioane de raniti.

Dar asta e doar inceputul: cel de al doilea razboi mondial, nu ar fi avut loc fara primul. Robert Cowley sustine ca  tarul Nicolae al II-lea ar fi acceptat de indata o oferta de pace germana, caci razboiul deja epuizase economia rusa.  Pentru Anglia, chiar de la inceput, razboiul nu prezenta nici un castig pe continent. Riscurile si pierderile erau insa tot mai mari si deja in ianuarie 1915 Germania ar fi putut incheia pacea cu Marea Britanie. Dar si cu Franta pacea ar fi fost posibila, cu pastrarea de Germania a Alsaciei (Elsaß) si Lorenei (Lothringen), dar cu retragerea trupelor Reichului din teritoriile deja ocupate din nordul Frantei. S-ar fi incheiat astfel, dupa numai 7 luni, unul dintre cele mai sangeroase conflicte militare din istorie. Si probabil ar fi fost ultimul de aceasta amploare.

Dar care sunt consecintele plauzibile pe care aceasta rapida incheiere a pacii le-ar fi avut asupra cursului istoriei? Ipotezele contrafactuale sunt nenumarate. Dintre acestea istoricii au detasat cateva cu probabilitate aproape certa:

1)      Nu ar mai fi avut loc revolutia rusa si deci nu ar fi existat Uniunea Sovietica. Cowley sustine ca economia rusa s-ar fi refacut si miscarea comunista nu ar fi avut sustinatori. Lenin ar fi ramas in Elvetia si familia imparatului nu ar fi fost asasinata.

2)      Germania ar fi ramas o monarhie imperiala. Wilhelm al II-lea ar fi prezentat pacea ca o victorie si astfel ar fi consolidat pozitia urmasului sau pe tron, printul Wilhelm, cunoscut pentru dorinta de a trece la o monarhie parlamentara de tip englez.  In orice caz Germania ar fi devenit cea mai importanta  forta economica din Europa si a doua din lume, crede Niall Ferguson.

3)      Progresul  Statelor Unite ale Americii ca putere mondiala ar fi fost franat.  Economic SUA erau deja in 1914 pe locul intai in lume, dar din punct de vedere militar nu jucau un rol deosebit pe plan mondial. SUA au intrat in razboi alaturi de Puterile aliate abia in aprilie 1917. „Daca pacea s-ar fi incheiat la sfarsitul anului  1914” scrie Robert Cowley  „secolul 20 ca secol  american s-ar fi lasat inca asteptat”.

4)      Hitler ar fi ramas un necunoscut. Infrangerea din 1918 a traumatizat poporul german, iar asta a constituit mediul de cultura ideal pentru miscarile radicale de dreapta. Partidul NSDAP a devenit o tribuna pentru demagogi ca Adolf Hitler, care a alimentat ura impotriva democratiei si a „evreimii internationale”. Daca pacea s-ar fi incheiat in 1915, partidul nazist nu ar fi luat fiinta si Hitler nu ar fi putut face cariera politica cu consecintele cunoscute.

5)      Orientul Apropiat nu ar fi devenit o permanenta scena a violentelor. Daca imperiul otoman nu ar fi declarat, in noiembrie 1914, razboi Natiunilor Aliate si s-ar fi mentinut neutru, el ar fi  pastrat sub dominatia sa un teritoriu de la Bosfor la Golful Persic. Francezii si englezii nu ar fi stabilit dupa razboi zone sub mandat si nu ar fi aparut state ca Irak, Siria, Liban, Palestina si Israel. Poate nici  Atatürk nu ar fi luat puterea, iar sultanul ar fi domnit in continuare la Istanbul.

Bineinteles ca istoria nu ar fi stat pe loc si noi forte, greu de banuit astazi, ar fi intervenit, modificand hartile geografice si politica mondiala. In ce priveste Romania, o atitudine neutrala a tarii pana la sfarsitul razboiului nu ar fi permis la tratatul de pace de la Versailles, sa ridice vreo pretentie la unirea Transilvaniei, Banatului si Bucovinei la trupul Vechiului Regat. Eventuala optiune, si mai nefericita, a intrarii tarii in razboi alaturi de Puterile centrale, dorita de regele Carol I si de unii politicieni, ar fi avut consecinte dezastroase asupra integritatii teritoriului tarii. Iar Basarabia nu s-ar fi declarat in aprilie 1918 provincie romaneasca, daca nu intervenea haosul razboiului civil ce a urmat revolutiei ruse din 1917. Desi bulgarii, aliati cu germanii, ocupasera in 1917 Dobrogea in intregime, aceasta provincie a fost restituita Romaniei la tratatul de pace, impreuna cu doua judete din sud, Caliacra si Durostor (retrocedate insa Bulgariei in septembrie 1940).

Depinde de intelepciunea oamenilor politici de astazi de a nu risipi sansa de intregire acordata Romaniei in urma primului razboi mondial.

Participarea Romaniei la primul razboi mondial era oare justificata?

December 2, 2013

Cu prilejul sarbatoririi zilei nationale, care este ziua unirii intr-un stat suveran a tuturor provinciilor cu o majoritate a populatiei de nationalitate romana, am intalnit puncte de vedere care pun la indoiala corectitudinea deciziei conducerii de pe atunci a tarii de a intra in razboi. De pilda, pe un blog colectiv al unor tineri din Brasov (dealulmelcilor.com) ce se doresc originali, dupa ce se pune intrebarea „Mandru ca sunt roman?” si se apreciaza ca la ea este stupid a se raspunde afirmativ, se afirma ca „intrarea Romaniei in razboi a fost pripita si bazata pe nimic concret […] doar cu promisiunea fantezista ca se va alege cu pielea ursului din padure”. O astfel de atitudine, de sanctionare cu superficialitate a unor decizii fundamentale luate de conducerea Romaniei in momente de rascruce pentru viitorul tarii, sunt puerile, caci nu numai nu sunt sustinute cu fapte si cifre, ci seamana indoieli in spiritul contemporanilor, care pot da credit ipotezelor ca aceasta natiune este blestemata cu un etern ghinion.

A fost intrarea in primul razboi mondial o decizie precipitata, luata fara cantarirea avantajelor si inconvenientelor sprijinirii fiecareia din taberele aflate de doi ani intr-o inclestare existentiala? Nimic mai fals! Se stie ca intrarea in razboi alaturi de Puterile Antantei a fost luata numai dupa lungi si furtunoase desbateri, cu luarea in consideratie a argumentelor celor doua tabere. Pe deoparte, cea in frunte cu regele Carol I, sustinuta de importanti oameni politici (Marghiloman, P.P.Carp, C. Stere s.a.) care sprijineau razboiul alaturi de Puterile Centrale (Germania-Austro-Ungaria, Turcia si Bulgaria). De cealalta parte, erau cei ce sustineau avantajele pentru tara a aderarii la lupta dusa de Puterile Antantei (Franta, Anglia, Rusia, Italia, Serbia, carora li s-a atasat in 1917 si Statele Unite). Acestia aveau in frunte pe primul ministru, I.I C. Bratianu, si cativa nu mai putin remarcabili oameni politici, ca Ion Lahovari, Nicolae Filipescu, Take Ionescu, Octavian Goga s.a. Nu se poate spune deci ca hotararea luata a fost pripita. Ce alternative ar fi fost posibile pentru Romania? Numai doua, si anume: prima, sa lupte alaturi de Puterile Centrale, ceeace stim ca ar fi fost o decizie gresita, tarile victorioase ale Antantei ne mai acordand Romaniei la tratativele de pace, nici una din pretentiile la sporirea teritoriului. Iar a doua,  sa-si fi mentinut neutralitatea pana la sfarsitul razboiului, ceeace ar fi exclus-o de la masa tratativelor de pace de la Trianon, chiar si de la pretentii asupra Basarabiei si Bucovinei.

Asertiunea ca decizia de declarare a razboiului, adoptata de guvernul roman in august 1916 „nu a fost bazata pe nimic concret”, ci doar pe „pielea ursului din padure”, este gratuita, caci ignora doua detalii. Ca la 17 iulie 1914, reprezentantii Antantei au facut cunoscut guvernului roman acordul tarilor lor privind unirea Transilvaniei cu Romania in schimbul participarii Romaniei la razboi impotriva Puterilor Centrale. Dar si ca la 18 septembrie 1914, s-a incheiat o conventie secreta ruso-romana (acordul Sazonov-Diamandi) prin care Rusia se angajeaza sa garanteze si sa aperein tegritatea teritoriului Romaniei si recunoaste drepturile acesteia asupra teritoriilor din Austro-Ungaria locuite de romani, in schimbul unei neutralitati binevoitoare a Romaniei.

Descompunerea imperiului austro-ungar, rascoala lui Bela Kun la Budapesta, revolutia rusa, dorinta populatiei romanesti din Transilvania de a se alipi Romaniei, rezistentei armatei romane pana la semnarea armistitiului, si inca multe altele, toate au alcatuit un complex  de factori ce au contribuit, in chip fericit , dar poate nesperat, la constituirea Romaniei mari. Este oare aceasta un motiv de regret? Dar la noi este la moda in ultimii ani „demitificarea” istoriei oficiale, considerata plina de greseli si falsuri, ca si criticarea fara prea multe argumente a comportamentului oamenilor politici de acum o suta de ani. Reunirea intr-o singura tara a tuturor romanilor, act legitim, e taxat ca o vulgara expresie a nationalismului, facandu-se o regretabila confuzie intre nationalism si patriotism.

Tinerii de pe „dealul melcilor” din Brasov mai adaoga in blogul lor ca „ ce a urmat după 1918 a fost o baltă de mediocritate şi incoerenţă, pe care o retrăim acum la fel de debusolaţi”, idee pe care o regasim, mai estompat, si la dl. Th. Paleologu, fruntas liberal, intr-o declaratie recenta pe Mediafax. Eu inteleg ca se refera critic nu doar la perioada 1918-1940, adica la asa zisul interbelic, ci la cei 95 de ani ce au trecut de atunci. Cu alte cuvinte, se amesteca in aceiasi oala perioada interbelica, cu monarhia carlista si Frontul Renasterii Nationale, cu dictatura antonesciana si scurta etapa a statului legionar, cu cei peste  44 de ani de dictatura comunista si cu ultimele doua decenii de tranzitie spre un capitalism salbatic. Nici un pic de continuitate nu se poate vedea in evenimentele din aceasta perioada de rasturnari radicale, nici macar in cele patru decenii ale regimului comunist. Trebuie recunoscut ca anii comunismului nu s-au putut caracteriza prin “incoerenta” si “debusolare”: o prima perioada de fidelitate fata de politica URSS, a fost urmata, din anii ‘60, de un cult al personalitatii ce-excludea orice influenta politica straina. Intrucat in anul ce vine, la comemorarea centenarului izbucnirii primului razboi mondial, se vor reaminti probabil atat clipele de glorie si eroism pe front si in spatele frontului, cat si pierderile datorate razboiului si esecurile personalitatilor epocii, ar fi de dorit ca haosul si confuzia promovate in ultimii 24 de ani in mintea populatiei sa nu fie extinse si asupra interpretarii interesate a istoriei.

Intr-un viitor articol voi prezenta cateva date ale unor economisti care au evaluat amploarea pierderilor suferite de Romania in urma primului razboi mondial si durata refacerii economiei tarii dupa razboi.