Posts Tagged ‘Puterile Centrale’

Consecintele primului razboi mondial asupra economiei Romaniei

January 17, 2014

In anul acesta se implinesc o suta de ani de la declansarea primului razboi mondial. Sunt mai multe teorii care incearca sa explice cauzele acestui conflict. Unele sustin ca tendintele agresive ale Germaniei au declansat uriasa ciocnire armata. Verosimila este insa mai curand teza ca la baza infruntarii marilor puteri europene a stat lupta pentru impartirea sferelor de influenta si acapararea de noi teritorii si colonii. Inceput la 28 iulie 1914 intre tabara Puterilor Centrale (Germania si Austro-Ungaria) si cea a Puterilor Antantei (Anglia, Franta si Rusia), razboiul a antrenat in cele din urma 33 de tari cu o populatie de peste un miliard de locuitori. La 14/27 august 1916, dupa doi ani de neutralitate, Romania s-a alaturat Antantei, care ne promisese satisfacerea dezideratelor unitatii nationale, declarand  razboi Austro-Ungariei. Armata romana a fost infranta pe fronturile din Transilvania, Muntenia si Dobrogea si s-a retras in Moldova, pana la incheierea unui armistitiu (26 nov. 1917). Cu o armata slab pregatita, desi starea ei se vazuse clar chiar in timpul campaniei duse in Bulgaria (1913),  cele 16 luni de razboi s-au soldat pentru Romania cu moartea a peste 800.000 soldati si a 275.000 civili.

In cei doi ani de ocupatie a unei bune parti a teritoriului asa zisului Vechi Regat, trupele inamice au luat si au transportat peste granita, conform datelor din cartea lui Victor Axenciuc: „Introducere in istoria economica a Romaniei. Epoca Moderna“ (Bucuresti – 1997) si din cea a lui Nicolae Belli : “Tranzitia – mai grea decat un razboi” (Bucuresti – 2001): 57.000 tone masini si materiale din demolarea fabricilor; 1140 mii tone produse petroliere; 2162 mii tone cereale si furaje; 86 mii vite mari, 106 mii porci, 100 mii oi si capre; mii de tone de produse textile, piei, alcool, tutun, chimicale.  La acestea se mai adaoga cheltuieli de intretinere ale armatei si autoritatilor germane de ocupatie, insumand 500 mii persoane. Pierderile materiale s-au ridicat la 72 miliarde lei aur, dar aliatii au recunoscut la Conferinta de pace numai 31 miliarde, si au acordat drept despagubire doar 3,1 miliarde lei. Restul a fost suportat de statul nostru, adica de populatia tarii. Datoriile externe ale Romaniei ca tara succesoare au fost: 64,4 milioane USdolari, 2227,8 milioane franci elvetieni, 72 milioane franci aur, 1,8 milioane florin olandezi. Datoria publica externa pentru plata ajutorului in munitie si material de razboi primit de la aliati era: 26 milioane lire sterline catre Anglia; 47,7 milioane dolari catre SUA; 185 milioane lire catre Italia; 1400 milioane franci aur catre Franta.

In 1921, Nicolae Titulescu, ministrul de finante, expunand in Parlament bugetul tarii,,aprecia datoria publica a statului la 27 miliarde lei, din care 4/5 interna si 1/5 externa. Datoria externa era apreciata atunci de Titulescu la 965 milioane dolari  (la paritatea oficiala de 5,18 lei/US dolari). Daca insumam distrugerile de razboi, chiar in variant recunoscuta de aliati, cu datoria externa rezulta 6,965 miliarde dolari. O valoare imensa, daca tinem seama ca venitul national al Romaniei era in 1914 egal cu 427,75 milioane dolari (59 dol./loc. x 7.250.000 locuitori). Distrugerile material de razboi in variant recunoscuta de aliati la conferinta de pace reprezentau 6,0 miliarde dolari, adica de 14 ori venitul national din 1914. Economia Romaniei era practice ruinata, industria distrusa in proportie de 60%; caile ferate distruse si ele in proportie de 30%; inca si mai mari erau pagubele create de distrugerea sondelor petroliere, a porturilor , a productiei agricole etc.

Asa cum arata prof. N. Belli in cartea amintita, distugerile de razboi au fost insa si creatoare, prin sporirea considerabila a teritoriului si populatiei tarii in urma Unirii, dar si prin faptul ca tara s-a bucurat de conducerea competenta a unori mari barbati de stat, care au efectuat cele trei mari actiuni politice de anvergura istorica, decisive pentru progresul tarii : a) reforma agrara din 1921; 2) adoptarea unui nou sistem electoral si 3) legiferarea noii Constitutii din 1923.

Reforma agrara a expropriat 6.120.000 ha., a impropietarit cu 3.464.ha. din ele un numar de 1.478.000 de tarani capi de familie, revenindu-le in medie 2,3 ha. Restul suprafetei expropriate a devenit in cea mai mare parte, proprietate comunala (1.000.000 ha. islazuri si 500.000 ha. paduri). In urma reformei, 67,8% din terenul agricol constituia sectorul gospodariilor mici si mijlocii cu pana la 50 ha.  Totodata reforma mentinea un apreciabil sector de exploatari mosieresti, reprezentand 32 % din terenul agricol al tarii.

Reforma sistemului electoral a insemnat trecerea de la votul cenzitar la votul universal, egel, direct si secret, accesibil intregii populatii adulte de peste 21 de ani. Aceste doua reforme au dat o lovitura decisiva fortei mosierimii, partidele sale disparand de pe esichierul politic. Burghezia nationala (dar si cea straina) avea cale libera pentru desvoltarea capitalismului in Romania.

Constitutia din 1923, inspirata dupa modelul constitutiei belgiene, a consacrat economia de piata si democratia pluralista drept fundamente ale noii societati romanesti, in baza ei faurindu-se legi de armonizare institutional, legislative si monetara, de organizare politica si administrative a statului.

Distrugerile din timpul razboiului, au fost compensate prin actiunea fortelor de progres  puse in miscare de politica guvernamentala, reusindu-se astfel ca nivelul antebelic (din 1914) sa fie din nou atins in 1924, adica dupa o perioada de numai sase ani si doua luni de la sfarsitul razboiului (noiembrie 1918).

Ar fi gresit insa daca s-ar crede ca perioada interbelica ar fi fost ideala, armonioasa si prospera. Mihail Ralea scria in 1928: “De zece ani, traim sub un regim anormal de coruptie si brutalitate. Economia noastra este dizolvata, viata constitutionala – anulata, viata intelectuala si morala – in descompunere. Un regim de otravire a tuturor fortelor de tinerete si energie ne domina pana la sufocare”.  Aceste minusuri, desigur putin exagerate, nu anuleaza progresul cert al tarii urmare al Marei Uniri.

 

 

Participarea Romaniei la primul razboi mondial era oare justificata?

December 2, 2013

Cu prilejul sarbatoririi zilei nationale, care este ziua unirii intr-un stat suveran a tuturor provinciilor cu o majoritate a populatiei de nationalitate romana, am intalnit puncte de vedere care pun la indoiala corectitudinea deciziei conducerii de pe atunci a tarii de a intra in razboi. De pilda, pe un blog colectiv al unor tineri din Brasov (dealulmelcilor.com) ce se doresc originali, dupa ce se pune intrebarea „Mandru ca sunt roman?” si se apreciaza ca la ea este stupid a se raspunde afirmativ, se afirma ca „intrarea Romaniei in razboi a fost pripita si bazata pe nimic concret […] doar cu promisiunea fantezista ca se va alege cu pielea ursului din padure”. O astfel de atitudine, de sanctionare cu superficialitate a unor decizii fundamentale luate de conducerea Romaniei in momente de rascruce pentru viitorul tarii, sunt puerile, caci nu numai nu sunt sustinute cu fapte si cifre, ci seamana indoieli in spiritul contemporanilor, care pot da credit ipotezelor ca aceasta natiune este blestemata cu un etern ghinion.

A fost intrarea in primul razboi mondial o decizie precipitata, luata fara cantarirea avantajelor si inconvenientelor sprijinirii fiecareia din taberele aflate de doi ani intr-o inclestare existentiala? Nimic mai fals! Se stie ca intrarea in razboi alaturi de Puterile Antantei a fost luata numai dupa lungi si furtunoase desbateri, cu luarea in consideratie a argumentelor celor doua tabere. Pe deoparte, cea in frunte cu regele Carol I, sustinuta de importanti oameni politici (Marghiloman, P.P.Carp, C. Stere s.a.) care sprijineau razboiul alaturi de Puterile Centrale (Germania-Austro-Ungaria, Turcia si Bulgaria). De cealalta parte, erau cei ce sustineau avantajele pentru tara a aderarii la lupta dusa de Puterile Antantei (Franta, Anglia, Rusia, Italia, Serbia, carora li s-a atasat in 1917 si Statele Unite). Acestia aveau in frunte pe primul ministru, I.I C. Bratianu, si cativa nu mai putin remarcabili oameni politici, ca Ion Lahovari, Nicolae Filipescu, Take Ionescu, Octavian Goga s.a. Nu se poate spune deci ca hotararea luata a fost pripita. Ce alternative ar fi fost posibile pentru Romania? Numai doua, si anume: prima, sa lupte alaturi de Puterile Centrale, ceeace stim ca ar fi fost o decizie gresita, tarile victorioase ale Antantei ne mai acordand Romaniei la tratativele de pace, nici una din pretentiile la sporirea teritoriului. Iar a doua,  sa-si fi mentinut neutralitatea pana la sfarsitul razboiului, ceeace ar fi exclus-o de la masa tratativelor de pace de la Trianon, chiar si de la pretentii asupra Basarabiei si Bucovinei.

Asertiunea ca decizia de declarare a razboiului, adoptata de guvernul roman in august 1916 „nu a fost bazata pe nimic concret”, ci doar pe „pielea ursului din padure”, este gratuita, caci ignora doua detalii. Ca la 17 iulie 1914, reprezentantii Antantei au facut cunoscut guvernului roman acordul tarilor lor privind unirea Transilvaniei cu Romania in schimbul participarii Romaniei la razboi impotriva Puterilor Centrale. Dar si ca la 18 septembrie 1914, s-a incheiat o conventie secreta ruso-romana (acordul Sazonov-Diamandi) prin care Rusia se angajeaza sa garanteze si sa aperein tegritatea teritoriului Romaniei si recunoaste drepturile acesteia asupra teritoriilor din Austro-Ungaria locuite de romani, in schimbul unei neutralitati binevoitoare a Romaniei.

Descompunerea imperiului austro-ungar, rascoala lui Bela Kun la Budapesta, revolutia rusa, dorinta populatiei romanesti din Transilvania de a se alipi Romaniei, rezistentei armatei romane pana la semnarea armistitiului, si inca multe altele, toate au alcatuit un complex  de factori ce au contribuit, in chip fericit , dar poate nesperat, la constituirea Romaniei mari. Este oare aceasta un motiv de regret? Dar la noi este la moda in ultimii ani „demitificarea” istoriei oficiale, considerata plina de greseli si falsuri, ca si criticarea fara prea multe argumente a comportamentului oamenilor politici de acum o suta de ani. Reunirea intr-o singura tara a tuturor romanilor, act legitim, e taxat ca o vulgara expresie a nationalismului, facandu-se o regretabila confuzie intre nationalism si patriotism.

Tinerii de pe „dealul melcilor” din Brasov mai adaoga in blogul lor ca „ ce a urmat după 1918 a fost o baltă de mediocritate şi incoerenţă, pe care o retrăim acum la fel de debusolaţi”, idee pe care o regasim, mai estompat, si la dl. Th. Paleologu, fruntas liberal, intr-o declaratie recenta pe Mediafax. Eu inteleg ca se refera critic nu doar la perioada 1918-1940, adica la asa zisul interbelic, ci la cei 95 de ani ce au trecut de atunci. Cu alte cuvinte, se amesteca in aceiasi oala perioada interbelica, cu monarhia carlista si Frontul Renasterii Nationale, cu dictatura antonesciana si scurta etapa a statului legionar, cu cei peste  44 de ani de dictatura comunista si cu ultimele doua decenii de tranzitie spre un capitalism salbatic. Nici un pic de continuitate nu se poate vedea in evenimentele din aceasta perioada de rasturnari radicale, nici macar in cele patru decenii ale regimului comunist. Trebuie recunoscut ca anii comunismului nu s-au putut caracteriza prin “incoerenta” si “debusolare”: o prima perioada de fidelitate fata de politica URSS, a fost urmata, din anii ‘60, de un cult al personalitatii ce-excludea orice influenta politica straina. Intrucat in anul ce vine, la comemorarea centenarului izbucnirii primului razboi mondial, se vor reaminti probabil atat clipele de glorie si eroism pe front si in spatele frontului, cat si pierderile datorate razboiului si esecurile personalitatilor epocii, ar fi de dorit ca haosul si confuzia promovate in ultimii 24 de ani in mintea populatiei sa nu fie extinse si asupra interpretarii interesate a istoriei.

Intr-un viitor articol voi prezenta cateva date ale unor economisti care au evaluat amploarea pierderilor suferite de Romania in urma primului razboi mondial si durata refacerii economiei tarii dupa razboi.