Posts Tagged ‘Putin’

Dilema lui Stefan Dürr

August 16, 2014


In ultimele saptamani unele publicatii germane pomenesc numele lui Stefan Dürr, un manager de 49 de ani cu o cariera ce merita a fi povestita. Se stie ca sfarsitul anilor ’80 cancelarul Helmut Kohl a semnat un acord cu Mihail Gorbaciov privind un schimb reciproc de tineri specialisti in diferite domenii economice. In acest cadru, un tanar absolvent al facultatii de agronomie din München, Stefan Dürr, a ajuns sa faca practica la doua colhozuri model de langa Moscova. Prabusirea comunismului a reprezentat o lovitura nimicitoare pentru agricultura rusa, sprijinul statului oprindu-se brusc, fara ca nimeni sa stie ce trebuie facut in continuare. Dürr, care poseda in Bavaria o ferma de 15 ha. cu cateva zeci de vaci de lapte, se intoarce in 1994 in Rusia si, cu tot riscul, deschide o firma pentru import de masini agricole si comert de seminte. Face bani, dar abia in anul 2002 holdingul « Econiva » condus de el are succes si isi diversifica profilul, profitand de noua legislatie rusa, care a permis achizitionarea pamantului fostelor kolhozuri. Succesul obtinut a determinat parlamentul rus (Duma) sa-l invite pentru a-l consulta in privinta reformei agrare. In prezent Econiva are 33 de filiale in 17 regiuni ale Rusiei, poseda terenuri agricole in suprafata de aproape 200.000 ha. si are 3450 salariati. Cu o productie medie zilnica de 4500 tone lapte, este cel mai mare producator de lapte din Rusia si principalul importator de masini agricole, in special ale firmei americane John Deere. Stabilit definitiv in Rusia, Dürr a primit de curand si cetatenia rusa pentru aportul la desvoltarea economiei acestei tari.

Intr-un interviu acordat saptamanalului « Die Zeit » din 14 august 2014, Dürr raspunde la o intrebare privind sanctiunile rusesti de interzicere a importului unor produse alimentare din vest:

« Aici toti se asteptau la o riposta din partea guvernului la sanctiunile impuse de Vest. Cu o zi inainte de anuntarea opririi importurilor, am fost invitat la presedintele Putin. El a inceput sa vorbeasca cu mine in limba germana, dar fiind de fata si guvernatorul regiunii Voronej, Alexei Gordeiev, care nu stie asa bine germana, am continuat in limba rusa. […] Stiti ca am fost decorat acum cativa ani cu ordinul federal german pentru rolul pe care l-am avut in relatiile germano-ruse. Dar tot eu l-am sfatuit pe Putin sa raspunda cu sanctiuni la sanctiunile impuse de SUA si de UE. Eu resimt dureros  efectul acestor sanctiuni. Cred ca in acest conflict Vestul e principalul vinovat si care toarna gaz pe foc. Lui Putin nu i s-a mai lasat nici o alternativa. Aici la Moscova el este chiar criticat pentru moliciune. Daca si-ar retrage sanctiunile, el ar fi politiceste mort. Prin sanctiuni asupra produselor alimentare, se prind doua muste dintr-o lovitura. Mai intai se raspunde cu sanctiuni la sanctiuni, ceeace este premisa pentru a discuta de la egal la egal la masa tratativelor ce vor urma. Apoi, se da agriculturii ruse sansa sa se desvolte intr-o perioada de tranzitie, fara concurenta produselor din strainatate.

M-am intrebat insa ce voi face eu daca se vor extinde sanctiunile si asupra utilajelor agricole sau a pieselor de schimb pentru ele. Oscilez daca sa ma adresez pentru asta industriei chineze. Unii au si inceput sa o faca. Nu stiu daca Vestului ii este clar ce porti i s-au deschis Chinei in Rusia prin aceste sanctiuni.

Producatorii rusi vor beneficia si ei de sanctiunile Vestului. De pilda firma germana Hochland, care produce in Rusia cascaval si are ca principal consumator reteaua McDonald’s din orasele Rusiei. Aceasta  a cumparat pana acum cascaval din Polonia, dar fabricat de firma Schreiber Foods la un pret mai redus. Acum, dupa interzicerea importurilor din Polonia, firma Hochland respira usurata in negocierile de pret cu McDonald’s.  Nu cred insa ca sanctiunile vor duce la o crestere a preturilor, caci pentru produse lactate vor interveni cu oferte mai mari producatorii din America de sud si chiar din Rusia. Cred ca in zece ani cca. 90% din necesarul de lapte al Rusiei va putea fi acoperit din productia interna. »

Intrebat cum resimte personal conflictul dintre Rusia si Vest, Dürr raspunde :

« Avand dubla cetatenie, ma simt ca un copil ce asista la cearta intre parinti inainte de divort. Pe mine criza asta ma rascoleste profund. Eu sustin insa mai mult partea rusa, nu din interes de afaceri, ci pentru ca socotesc ca Putin are dreptate. Emotional insa mi-ar fi greu sa ma pronunt. As dori ca tensiunile din cauza Ucrainei sa se potoleasca, iar Rusia sa devina un stat normal in comunitatea de state europene, iar nu undeva in orient, alaturi de China. »

Advertisements

Pe o cale gresita

August 12, 2014

Ce framanta societatea romaneasca in aceasta vara? Desigur, alegerile ce se apropie. Dar nu ciocnirea conceptiilor politice si economice ale partidelor, cu solutii pentru a scoate tara din impas, ci indeosebi dosarele cu anumite fapte din trecut ale candidatilor si care au fost (sau vor fi) scoase la iveala de adversari la momentul potrivit. In afara poate de politicieni si de rudele lor, sunt putini cei ce isi  dau seama de importanta, totusi insignifianta, a alegerilor din Romania pentru restul lumii. Prinsi in jocul desvaluirilor si demascarilor, nu se realizeaza ca traim intr-o epoca de cotitura in relatiile internationale, cu consecinte greu de prevazut. Ceacee ar merita insa o reflectie aprofundata si din partea clasei politice romanesti. Unul dintre evenimentele ce vor lasa urme pe intinsul intregului secol 21 este fara indoiala conflictul din Ucraina si mai ales sanctiunile ce i-au urmat, in care este implicata si Romania, ca tara membra a Uniunii Europene.

 Recent a aparut in ziarul “Handelsblatt” din Düsseldorf, organ oficios al mediilor de afaceri germane, un editorial al lui Gabor Steingart, director al acestei publicatii. Titlul articolului ce a facut valva este : « Drumul gresit al Occidentului ». Pozitia autorului e semnificativa, caci ea exprima o buna parte din opinia populatiei fata de confruntarea din Ucraina a marilor puteri, opinie in contradictie cu cea a conducerii Germaniei si chiar a mediilor de masa. Ca asa este, o dovedeste si faptul ca articolul a fost publicat nu numai in germana, ci – simultan – si in engleza si rusa. Prezint in cele ce urmeaza acest important articol, intr-o forma putin prescurtata. 

                                                           *

Fata de evenimentele din Ucraina, guvernul german si multe din mediile de massa au trecut de la o atitudine cumpatata, la una indignata. Politica escaladarii dauneaza intereselor germane. Orice razboi incepe numai dupa o mobilizare prealabila a mintilor, menita sa creeze o febra razboinica. Chiar cele mai intelepte capete nu raman imune la aceasta excitare bine controlata. In 1914 Max Weber scria : « Acest razboi, cu toate grozaviile lui, este totusi ceva maret si minunat care merita sa fie trait ». Iar Thomas Mann spunea tot atunci ca resimte o stare de « purificare, eliberare si uriasa speranta ». Un manifest in favoarea razboiului a fost semnat de 93 de pictori, scriitori si oameni de stiinta germani printre care Max Liebermann, Gerhart Hauptmann, Max Planck, Wilhelm Röntgen s.a

Istoria nu se repeta, iti vine imediat in gand. Dar mai putem fi azi atat de siguri de asta ? Sefii de stat si de guverne din tarile Occidentului, confruntati cu evenimentele din Crimeea si din estul Ucrainei, brusc nu-si mai pun nici o intrebare, ci au doar raspunsuri. In Congresul SUA se discuta pe fata despre inarmarea Ucrainei, iar fostul consilier al securitatii nationale, Zbigniew Brzezinski, recomanda ca locuitorii din orasele ucrainiene sa fie dotati pentru lupte de strada, casa cu casa. Angela Merkel, cancelar al Germaniei, rosteste ca deobicei ceva mai vag, dar nu mai putin amenintator : « Suntem gata sa luam cele mai radicale masuri ».

Ziaristica germana s-a schimbat in decurs de cateva saptamani, iar paleta opiniilor s-a ingustat pana la dimensiunile unei ambrazuri de tragere. Ziare, despre care credeam ca se gasesc la intrecere in materie de varietate a ideilor, pasesc acum in pas cadentat alaturi de politicienii sanctiunilor antiputiniste. Inca din titluri se vede agresivitatea, asemenea cu cea a huliganilor de pe stadioanele de fotbal  : « Tagesspiegel » : « Destul cu vorbaria ! » ; « Frankfurter Allgemeine Zeitung» : «Sa aratam tarie!“ ; „Süddeutsche Zeitung“ : „Acum sau niciodata!“.  „Der Spiegel“ apeleaza la „Sfarsitul lasitatii“ : „S-a terminat cu reteaua de minciuni, propaganda si inducere in eroare a lui Putin. Sfaramaturile avionului MH17 sunt si ruinele diplomatiei ». Politica noastra spre rasarit si mediile germane sunt acum strans unite.

Natura insiruirii de acuzatii duce la acelasi rezultat : in scurt timp se strang atatea invinuiri si contradovezi incat faptele nu mai pot fi practic lamurite. Cine a inselat mai intai pe cine ? A inceput totul cu intrarea trupelor rusesti in Crimeia sau Occidentul este cel care a impins la destabilizarea Ucrainei ? Vrea Rusia sa se extinda spre vest sau NATO – spre est ? Sau doua puteri mondiale s-au intalnit si vor sa intre pe aceiasi use, stapaniti de aceiasi dorinta de dominare, in dauna unui al treilea, lipsit de aparare, care plateste toata galceava cu un inceput de razboi civil ?

Ajunsi aici, trebuie precizat ca scopul nostru nu e cel de a descoperi vinovatul. Nu stim care a fost inceputul, nu cunoastem sfarsitul. Filozoful Peter Sloterdijk are cateva cuvinte de consolare: “Cine traieste in lume, inseamana ca traieste in incertitudine ». Ceeace putem face este doar sa dam jos spuma dezbaterii de acum, sa inchidem gura atatatorilor si a celor ce au fost atrasi in ea si sa le punem pe limba alte cuvinte, ca de pilda unul ce nu a mai fost folosit de multa vreme : realismul. Politicii de escaladare europeana ii lipseste tocmai un scop realist. In America este altfel, deoarece aici amenintarile si umflatul in pene este parte a campaniei de alegeri. Cand Hillary Clinton il aseamana pe Putin cu Hitler, ea o face pentru a atrage niste alegatori republicani, care nu au fost niciodata in strainatate. Pentru multi dintre acestia, Hitler este singurul strain de care au auzit si de aceea Adolf Putin este o binegandita figura electorala. In aceasta privinta, Clinton si Obama au un scop realist : sa se faca iubiti acasa, in interiorul tarii lor, sa castige alegerile si sa asigure o noua presedintie pentru democrati. Angelei Merkel ii este dificil sa foloseasca asemenea procedee. Geografia obliga pe fiecare cancelar german la o mai mare seriozitate. Apropierea de rusi, ca parte a comunitatii de destine europene, ca importator de energie si exportator de unele si de altele, face ca noi germanii sa avem o nevoie vitala  de stabilitate si intelegere. Noi nu putem sa privim Rusia cu ochii celor de la Tea Party american.

Fiecare gresala incepe cu o gresala de gandire. Iar noi facem aceasta gresala cand gandim ca de relatiile economice nu beneficiaza decat cealalata parte si ca deci ea va suferi daca aceste relatii se opresc. Cand relatiile economice sunt in avantajul ambilor, taierea lor duce la pierderi reciproce. Pedepsirea si autopedepsirea sunt cele doua fete ale aceleiasi medalii. Insasi ideea ca presiunea economica si izolarea politica vor pune Rusia in genunchi, nu a fost dusa pana la capat. Chiar daca asa ceva ar reusi prin absurd: de ce ar trebui ca Rusia sa fie un stat invins ? Cum sa se traiasca impreuna in casa europeana cu un popor injosit, conducerea caruia a fost adusa la rangul de paria si ai caror cetateni vor trebui la iarna sa stea la coada pentru o supa?

Desigur ca situatia creeata cere duritate, dar in primul rand duritate fata de noi insine. Germanii nici nu au dorit si nici nu au provocat aceste realitati, dar acum ele au devenit realitatile noastre. Lui Willy Brandt, pe care soarta l-a facut sa stea sub umbra zidului in calitate de primar al Berlinului, i s-au sugerat sa aplice sanctiuni si punerea calusului. Dar el a refuzat sa participe la festivalul de indignare al celor ofensati. Niciodata el nu a strans surubul revansei, ci – aflat in situatii mai ascutite – a luat decizii diferite decat Angela Merkel azi.  “Treaz, totusi buimacit”, asa isi aminteste el dimineata de 13 august 1961, cand a aflat de edificarea la Berlin a zidului ce a despartit orasul in doua. Pentru primarul unui oras nu putea fi o mai mare umilire. Sovieticii il pusesera in fata faptului indeplinit, iar americanii – cu toate ca stiau asta de la Moscova – nu il informasera. Ce face el atunci ? Omul isi pune frau impulsurilor si dovedeste inaltele sale calitati de om politic realist, calitati care peste ani l-au adus pe postul de cancelar si in cele din urma de laureat al premiului Nobel pentru pace. Sfatuit si de Egon Bahr, el accepta noua situatie, stiind ca doar cu indignarea nu se va putea demola repede zidul. Ba chiar ordona politiei sa-i franeze pe manifestanti, pentru a nu se creea conditiile deraierii crizei intr-un caz de razboi. El a pronuntat atunci un paradox : « Recunoastem acest status quo, pentru a-l putea apoi schimba ».

Nu este prea tarziu ca duo-ul Merkel – Steinmeier sa preia acum din avutia conceptionala de idei din acel timp. Este fara sens sa alergam in continuare in urma unui Obama lipsit de idei strategice. Atat Putin, cat si Obama sufera de sobnambulism si repeta ca nu este iesire din impas. « Verificarea politicii nu sta in felul cum a inceput ceva, ci cum s-a terminat » spunea Henry Kissinger, laureat si el al premiului Nobel pentru pace.  Trebuie sa dorim aplanarea, iar nu dominarea, a spus el dupa intrarea rusilor in Crimeia. Demonizarea lui Putin nu este politica, ci doar un alibi pentru lipsa ei.  Kissinger sfatuia condensarea conflictelor, adica micsorarea lor pentru ca apoi concentratia sa fie solutionata, dizolvata. America procedeaza insa invers acum – si face asta chiar de mai mult timp. Ea face toate conflictele sa clocoteasca. Din atacul unei grupari intitulata Al-Qaida s-a facut o campanie mondiala impotriva islamului. Irakul a fost bombardat cu justificari indoielnice. Apoi US Air Force s-a napustit asupra Afganistanului si Pakistanului. Relatiile cu lumea islamica se pot considera acum distruse.

Daca Occidentul ar fi condamnat guvernul american de atunci pentru ca a atacat Irakul fara acordul ONU si fara dovezi despre existenta unor arme de distrugere in masa, si ar fi aplicat aceleasi unitati de masura cu care e condamnat acum Putin, atunci ar fi trebuit ca lui George W. Bush sa i se interzica intrarea in spatiul UE, investitiile lui Warren Buffet ar fi trebuit inghetate, exportul automobilelor marca GM, Ford si Chrysler – stopat. Tendinta americanilor de escaladare verbala si apoi militara, izolarea,  demonizarea si apoi atacarea adversarilor, nu s-a dovedit eficienta. Ultima mare actiune de succes a Americii a fost debarcarea in Normandia in 1944. Toate celelalte – Coreea, Vietnam, Irak si Afganistan –au fost esecuri. Sa desfasori acum trupe la granita de rasarit a Poloniei si sa te gandesti la inarmarea Ucrainei, nu inseamna decat continuarea cu mijloace militare a unei diplomatii lipsita de idei.

Politica cu-capul-prin-perete, ba chiar unde peretele e mai gros, nu duce decat la dureri de cap si nimic altceva. Dar in relatiile Europei cu Rusia exista in perete o use mare. Cheia acestei usi se numeste interesul reciproc. Rusia se stie ca este o mare putere in domeniul energiei si in acelasi timp o tara industriala in desvoltare. Aici trebuie sa se exercite o politica de compromis si aplanare in interesul ambelor parti, asistenta pentru desvoltare in schimbul unor garantii teritoriale. Ministrul nostru de externe Steinmeier a avut cuvantul just pentru a descrie asta : parteneriat de modernizare. Este o notiune ce trebuie desprafuita pentru a fi refolosita ca termen al dorintelor de viitor. Rusia trebuie integrata, iar nu izolata. Pasii mici in aceasta directie sunt mai buni decat politica absurda a excluderii.

Cum va schimba lumea conflictul din Ucraina?

May 11, 2014

 

Peter Scholl-Latour este un renumir ziarist franco-german (are cetatenia ambelor tari) care recent, in luna martie, a implinit varsta de 90 de ani. Dupa ce si-a terminat studiile secundare in Elvetia, a luptat in rezistenta franceza, pentru care  a fost inchis intr-un lagar german. Dupa razboi si-a facut studiile superioare la Sorbona si la Ecole Superieure d’Etudes Politiques din Paris. A fost corespondent  si redactor a numeroase ziare, reviste si canale TV  germane in Africa, Orientul-Apropiat si Asia. Este autor a peste 20 de carti despre tarile in care a lucrat sau pe care le-a vizitat.  A fost distins cu numeroase premii si decoratii in Franta si Germania pentru activitatea remarcabila depusa. Participa chiar si acum, la o varsta inaintata, la numeroase talk-show-uri ale canalelor de televiziune ARD si ZDF. In aceasta luna el a acordat un interviu revistei „Hören und Sehen“ cu titlul de mai sus (“Wie die Streit um die Ucraine die Welt verändert) pe care il prezint in cele ce urmeaza, deoarece opiniile sale despre conflictul ce zguduie Ucraina contrasteaza in raport cu ideile conventionale ale mediilor ce nu vor sa deranjeze oficialitatile.

Intrebare:   Intrebare: Seful guvernului ucrainian Jatseniuk acuza Rusia ca vrea sa declanseze un al treilea razboi mondial. Este intr-adevar atat de mare pericolul?

P. Scholl-Latour: E o prostie! Acest nebun exagereaza total. Situatia este intr-adevar grava, dar eu cred ca puterile implicate in conflict sunt destul de intelepte pentru a impiedica extinderea incendiului. Se poate sa fim martori ai unui razboi civil ca cel din Siria, alimentat cu arme de puterile ce stau in spatele fortelor  ce se confrunta. Si asta e destul de rau, dar in nici un caz nu va fi un al 3-lea razboi mondial. Jatseniuk vrea doar sa-i impinga pe americani sa se implice. Acest prim-ministru de tranzitie nu are nici o legitimitate, ceeace la noi se trece cu vederea. Omul a fost adus la putere printr-un puci, nu prin alegeri. Totusi el este sustinut masiv de alianta occidentala…  El e omul serviciilor secrete americane, al CIA in persoana!  Are loc o dezinformare internationala cu scop precis, care actioneaza si in mediile germane.  Este insa adevarat ca acest conflict din Ucraina schimba totul si le deschide multora ochii.

I. : Ce intelegeti prin asta?

P. Scholl-Latour:  Nu e mult de cand atat Bruxelles, cat si Moscova au anuntat ca Uniunea Europeana si Rusia se apropie tot mai mult. Le uneste in fond acelasi  tel:  sa faureasca un spatiu comun de securitate, economic si de cultura. Asta pare acum un basm din vremi de mult trecute: presedintele Putin si-a aratat adevaratul chip.

I.  : Si anume ?

P. Scholl-Latour:  El exercita o impresionanta extindere a sferei sale de influenta, lucreaza – sa spunem  asa –  la renasterea Uniunii Sovietice. A reusit ca Bielorusia, Kazahstanul si Armenia sa si le asocieze Si el mai stie ca Rusiei, cu imensul sau potential  nuclear, nimeni nu-i poate sta impotriva.

I.: Deci Ucraina impiedica eforturile viitoare de dezarmare globala?

P. Scholl-Latour : Din pacate da. Imaginea unei confruntari nucleare intre SUA si Rusia este total absurda. Dar cand unul se dezarmeaza, trebuie si adversarul sa faca la fel. Din pacate americanii sunt obsedati de desvoltarea in continuare a armelor nucleare, in principal datorita temei pe care le-o inspira desvoltarea rapida a flotei chineze.

I. :  Urmare a crizei ucrainiene au inceput brusc sa se inarmeze si alte state europene NATO…

P. Scholl-Latour : Da, este o rasucire cu 180° in politica multor tari vestice, chiar si ale unora neutre, ca de pilda Suedia.  Dupa ani de politica retinuta se recunoaste acum ca securitatea are iarasi valoare. Reinarmarea este un demers  necesar, care a fost neglijat in mod nepermis. Iar tocmai armata germana se dovedeste lipsita de pregatire pentru cazuri neasteptate. Ucraina a fost doar un declansator.  Am chiar o banuiala in aceasta privinta…

I. :  Ce banuiala?

P. Scholl-Latour : – Ca unele momente din istoria Ucrainei au fost speculate de americani, atat pentru ca NATO sa fie iarasi strans unita impotriva lui Putin, dar si pentru a abate atentia lumii, si in primul rand al Germaniei, de la scandalul de spionaj al NSA (National Security Agency) si de indignarea  provocata  de aceasta.

I. : Ceva nou este si faptul ca SUA isi trimite acum trupele in tarile baltice, in Polonia si in alte locuri, direct la frontiera acestora cu Rusia. Este asta o provocare inutila sau e justificata?

P. Scholl-Latour : Europenii trebuie sa-si reaminteasca cat de daunator a fost cand in 1939 Polonia a fost lasata in impas. Multor tari est-europene le este teama de Rusia si ca istoria s-ar putea repeta. Trimiterea de soldati americani la granita cu Rusia e doar un gest pentru linistirea lor. Dar pentru rusi asa ceva e greu de suportat. NATO se gaseste acum la usa Skt. Petersburgului.

I. : De la inceperea crizei ucrainiene  nimeni nu mai vrea sa cumpere bonuri ale imprumutului rusesc de stat. Oare intra in faliment statul cel mai intins de pe glob?

P. Scholl-Latour : Situatia creeaza  intr-adevar dificultati Rusiei. Dar asta o impinge mai curand in bratele Chinei si ale Iranului. Iranul poate face afaceri excelente cu Rusia si ii poate deschide acces spre Oceanul Indian. Germania in schimb,  este pe cale ca, prin sanctiuni, sa-si iroseasca formidabila pozitie deja castigata in Rusia, punand in pericol propria sa crestere economica.  

I. : Este oare o invatatura a crizei ucrainiene ca si in secolul 21 un teritoriu precum Crimeea poate fi pur si simplu anexat fara nici o sanctiune?

P. Scholl-Latour :  Stati o clipa! Crimeea nu a fost anexata! Ea apartinea Rusiei si majoritatea populatiei doreste sa apartina Rusiei. Nu era de asteptat ca Rusia sa renunte mult timp la ea. Daca Ucraina ar fi intrat cu Crimeea in UE, atunci rusii si-ar fi pierdut cel mai important port  al flotei lor marine, iar port-avioanele americane si-ar arunca ancora la Sevastopol. Asa ceva nu se poate, din punctul de vedere al lui Putin. Eu nu vreau sa-l apar pe Putin, dar il pot foarte bine intelege.   

Cum a fost diabolizat Vladimir Putin

May 10, 2014

 

Tariq Ali este un istoric , scriitor si comentator politic britanic de origine pakistaneza. Este autorul a numeroase carti indeosebi despre lumea islamica, despre imperiul american si despre rezistenta politica. El e membru al comitetului de redactie al revistei New Left Review si scrie cu regularitate la ziarul The Guardian si la London Review of Books. Este director editorial al casei de editura londoneze Verso.

Am tradus mai jos un pasaj din articolul sau publicat la 28.03.2014 in ziarul “The Guardian” si intitulat : “How Vladimir Putin became evil”

SUA si Marea Britanie il condamna acum pe Putin pentru Crimeia, dar l-au sprijinit in razboiul din Cecenia. De ce? Pentru ca acum el refuza  sa mai participe la jocul lor

Inca odata, se pare ca Rusiei si Statelor Unite le este greu sa cada de acord astfel incat ambitiile fiecareia sa fie satisfacute. Ciocnirea intereselor lor este pusa in lumina de criza ucrainiana. In acest caz particular, asa cum a dovedit-o inregistrarea convorbirii telefonice a  diplomatei americane Victoria Nuland, care a spus “Fuck the EU”, provocarea a venit din partea Washingtonului.

Cu  cateva decenii  in urma, in plin razboi rece, George Kennan, un fruntas strateg al politicii externe americane, a spus la o conferinta:  “Va asigur ca nu este nimic mai egoist decat o democratie pusa constant pe lupta. Curand ea devine victima propriei sale propagande. Se tinde astfel a se atribui propriei cauze o valoare absoluta care turbura viziunea de ansamblu. Dusmanul  devine personificarea  a tot ce este rau, in schimb tot ce ii apartine  formeaza un concentrat de virtuti.” Asa este si situatia azi. Washingtonul stia ca Ucraina a fost intotdeauna un subiect delicat pentru Moscova. Ultranationalistii ucrainieni care au luptat alaturi de nemti in cel de al doilea razboi mondial au ucis 30.000 de soldati rusi si comunisti. Ei au continuat sa duca impreuna cu CIA  o lupta ascunsa impotriva URSS pana in 1951. Pavel Sudoplatov, fost sef al spionajului sovietic, scria in 1994 : “Originile razboiului rece au fost impletite strans cu sprijinul acordat de occident nationalistilor in tarile baltice si in Ucraina de vest”.

Cand Gorbaciov a acceptat sa se trateze conditiile unificarii Germaniei , dar Germania reunita sa ramana in NATO, secretarul de stat Baker l-a asigurat ca “nu va avea loc o extindere cu nici un centimetru a NATO inspre est”. Gorbaciov a repetat: “Orice extindere spre est va fi pentru noi inacceptabila”.  Baker a raspuns: “Sunt de acord”. Unul dintre motivele pentru care Gorbaciov  il sustine acum pe Putin in problema Crimeei este ca increderea lui in Occident a fost astfel crunt inselata.

Atat timp cat Washingtonul  a crezut ca cei de la conducerea Rusiei vor accepta orbeste poruncile sale (asa cum facea Eltin, beat critza), Moscova mai era suportata. Atacul lui Eltin asupra parlamentului rus in 1993 a fost considerat justificat de mediile occidentale. Toate löuptele duse mai intai de Eltin si apoi de Putin in Cecenia, au fost privite ca o mica problema locala, si au fost sprijinite de George Bush si de Tony Blair. “Cecenia nu este Kosovo”  a spus Blair dupa intalnirea cu Putin in 2000. Cecenii s-au bucurat de independent doar intre 1991 si 1994. Ei au vazut viteza cu care tarilor baltice li s-a permis independenta si doreau acelasi lucru si pentru ei. In loc de asta ei au fost bombardati. Groznyi , capitala lor, a fost distrusa in proportie de 85%. In februarie 1995 doi economisti rusi, Ilarionov si Lvin, au publicat un text in Moscow News in care argumentau in favoarea independentei cecene si – spre deosebire de mediile occidentale  – aratau atrocitatile pe scara mare din acest razboi. Violuri, torturari, refugiati ramasi fara casa si zeci de mii de morti, asta a fost soarta cecenilor. Dar pentru Washington si UE asta nu a fost nici o problema. In socotelile de interes ale vestului, suferinte oricat de mari pot fi justificate. Ceceni, palestinieni , irakieni, afgani, pakistanezi sunt toti fara importanta. Si totusi contrastul intre atitudinea Occidentului fata de Cecenia si fata de Crimeia este izbitor.

 Problema Crimeei s-a rezolvat fara aproape nici o victima, iar populatia a dorit in mod evident sa faca parte din Rusia. Reactia Casei Albe a fost insa opusa fata de reactia sa in cazul Ceceniei. De ce? Pentru ca Putin, spre deosebire de Eltin , a refuzat sa mai participe la joc in  probleme grave precum extinderea spre est a NATO, sanctiunile date Iranului, Siria, etc. Drept rezultat, el a devenit diavolul intruchipat. Iar toate astea, pentru ca el contesta hegemonia Statelor Unite, folosind chiar metodele utilizate de Vest. (incursiunile repetate ale Frantei in Africa sunt doar un exemplu). Iar daca SUA va insista sa foloseasca NATO ca un magnet pentru a atrage Ucraina, atunci probabil ca Moscova va desprinde partea de rasarit a Ucrainei.  Cei ce pretuiesc cu adevarat suveranitatea Ucrainei ar trebui sa opteze pentru o independenta reala si o neutralitate pozitiva, iar nu folosirea acestei tari ca o minge jucata intre est si vest.   

Ucraina, Putin si Occidentul

May 2, 2014

 

In revista americana „n+1 magazine“ (nr. 19) a aparut recent un articol editorial intitulat „Ukraine, Putin and the West“, din care redau mai jos cateva pasaje.

“Care este rolul pe care comunitatea intelectuala americana l-a jucat in aceasta poveste (a crizei ucrainiene)? Desigur ca nu am reusit sa o prevedem. Dar e ceva mai mult decat asta. In ultimii doi ani, de cand Putin si-a reocupat scaunul de presedinte al Rusiei, ne-am permis un dezmat de anti-putinism, care s-a repercutat intr-un anti-rusism. Pe fetele Pussy Riot le-am ridicat la nivel de stele mondiale ale mediilor de massa. Am scris nenumarate articole (si carti) despre Putin ca un om misterios si ingrozitor, un vampir al KGB ascuns sub patul dumneavoastra. S-a ajuns pana acolo ca ziaristii occidentali trimisi la Soci pentru Olimpiada au fost sarbatoriti ca niste eroi pentru ca ne-au comunicat cum au cazut draperiile in camerele lor de hotel. Oare era admisibil ca Putin sa cheltuiasca 50 miliarde dolari pentru a gazdui Olimpiada, cand nu are scoli, spitale si locuinte acceptabile pentru populatia sa de 150 milioane locuitori? Nu, desigur nu, mai ales cand aproape jumatate din aceasta suma s-a scurs in buzunarele unor oficialitati. Dar vaietele, in fond bucuroase, despre conditiile de confort de la Olimpiada, aratau in ansamblu ca se doreste injosirea Rusiei.

Este dificil de stiut daca tot ce s-a scris in diferita publicatii are legatura cu politica americana. Conteaza oare mult ce se scrie in The Nation, in New York Review of Books, in The New Yorker? Greu de spus. Mediile au regulile lor, independente de politica . Dar Putin cel rau ocupa mai mult spatiu la televiziune decat un Putin complex sau un Putin care conduce o tara intr-o situatie geopolitica complicata. Poate ca s-a facut o gresala intelectuala, care s-a transformat intr-o gresala politica. Gresala intelectuala a fost de a ramane fixati pe imaginea unui Putin ca om rau, aparut doar pentru a strica ce a facut bine Boris Ieltsin, Gorbaciov si Hrusciov. Dar presa de stanga a atras atentia de mult timp ca Putin nu a rasturnat reformele lui Ieltsin, ci le-a continuat, desfacand plasa de siguranta sociala de pe vremea sovietelor , fara s-o inlocuiasca cu altceva. Ca el a devenit un conducator autoritar este un rezultat al faptului ca reformele lui sunt nemiloase si nepopulare.

Obsesia cu Putin este o gresala intelectuala care a faurit o atmosfera politica. De ce a refuzat Obama sa se intalneasca cu Putin la G20 din St. Petersburg in vara trecuta? Oare pentru ca rusii s-au dovedit intransigenti in diferite chestiuni de poltica externa? Sau pentru ca Putin cel rau a devenit o asemenea idee fixa in mediile de informare, incat o intalnire cu el ar fi fost nociva politic, “o dovada de slabiciune”? Datorita desigur ambelor cauze. Iar prin aceasta atmosfera, de ura orbeasca impotriva unui singur om, au fost privite si evenimentele din Ucraina. Erau si militanti de extrema dreapta printre protestantii de pe Maidan? Nu, daca Kremlinul sustine asta. Ambasadorii tarilor occidentale ar fi trabuit sa sfatuiasca si sa indrume opozitia ucrainiana pentru a tine cont de sensibila populatie rusofona din rasaritul Ucrainei si din Crimeia? Nu, caci asta ar fi fost un argument in favoarea dusmanului rus. Protestele de pe Maidan au ramas de regula pluraliste si democratice, dar nu pentru ca asa s-au dat sfaturi din partea SUA, care nu erau preocupate decat de contracararea rusilor. […]

Daca Statele Unite intelegeau ca sunt mai puternice decat Rusia in toate domeniile, oare nu s-ar fi gasit alte metode de a-l impaca pe Putin si a dirija in alta directie energiile acestui popor mandru si chinuit? Daca un om mai slab decat tine adopta o atitudine agresiva, trebuie sa-l umilesti?Trebuie sa scrii articole despre cat de inspaimantator este el? Acum, daca Putin vorbeste dur, atunci si mediile si politicienii americani vorbesc dur, si asa ne gasim atrasi intr-un nou fel de “razboi rece”, cu bugete militare in crestere, cu o mai scazuta intelegere si interactiune si cu tot felul de interdictii pe care le credeam abandonate. Si Putin desigur are vina lui in toate astea. Dar am facut noi oare totul pentru a evita acest scenariu? Este evident ca nu.

De ce germanii ii simpatizeaza in continuare pe rusi?

April 4, 2014

In timp ce marea presa germana se intreaba retoric de cateva saptamani, daca e posibil ca cineva sa mai aiba azi simpatie pentru Rusia, date fiind actiunile ei in Crimeia, sondajele opiniei publice si chiar talk-show-urile televizate au scos la iveala o atitudine oarecum  neasteptata, atat din partea simplilor cetateni, ce isi exprima parerea in comentarii pe forumuri si blogguri, cat si din partea unor intelectuali si oameni politici. Acestia sunt de parere ca alipirea Crimeii la Rusia nu a fost decat o riposta legitima, chiar daca nu perfect legala, la instalarea de baze militare NATO in tarile din rasaritul Europei. Fostul cancelar Helmut Schmidt a declarat ca situatia in Ucraina e periculoasa “deoarece Vestul s-a implicat prea mult in ea”. Problema daca actiunile lui Putin au fost sau nu justificate, nu-l intereseaza pe batranul ex- cancelar: “Pentru mine ele sunt in intregime usor de inteles”.Un alt fost cancelar, Gerhard Schroeder, a recunoscut ca nu a respectat intotdeauna legile internationale cand era la putere si ca aplicarea de Occident a unor sanctiuni Rusiei i se pare prosteasca .

Chiar si din randurile partidului CDU al Angelei Merkel se aud voci care atrag atentia asupra riscului unei atitudini populiste de izolare sau de sanctionare a Rusiei. Principalul impuls pentru aceasta vine din partea marilor concerne (asa numitele DAX Konzerne) care in ultimii ani s-au implicat mai mult decat orice alta tara occidental in economia ruseasca. Totalul cifrei de afaceri cu Rusia a acestor 35 de mari concerne s-a ridicat in anul 2012 la 21,5 miliarde euro (conform EAC Consulting). Cifra lor de afaceri in Rusia reprezinta 7,5% din  volumul lor global de tranzactii comerciale. Iata cateva cifre privind anul 2012:

– Volkswagen a avut o cifra de afaceri in Rusia de 6,5 miliarde euro, cu o crestere de 35% fata de anul precedent. Numarul de salariati rusi angajati de firma germana: 5713.

– Daimler – 2,34 mlrd. euro, o crestere de 19% si un numar de salariati rusi: 1.000.

– BMW – 1,984 mlrd. euro, o crestere de 32% si un numar de salariati rusi: 200

– E.on – 1,879 mlrd. euro, o crestere de 16% si un numar de salariati rusi de 5.038.

– Siemens – 1,6 mlrd. euro, o crestere de 10% si un numar de salariati rusi: 3.120

– BASF – 1,3 mlrd. euro, o crestere de 8% si un numar de salariati rusi: 500

– Adidas – 1,095 mlrd. euro, o crestere de 26% si un numar de salariati rusi: 5.000

– Allianz – 0,573 mlrd. euro, o crestere de 13% si un numar de salariati rusi : 4.500

Conform statisticii Bancii Federale a Germaniei, in ultimii ani firmele germane au efectuat in Rusia investitii in valoare de 20 miliarde euro. Alte investitii sunt in curs de executare, ca de pilda: la Ecaterinburg, in Urali, unde Siemens investeste pana in 2015 un milliard euro intr-o noua uzina; Volkswagen la Kaluga a investit deja intr-o uzina 1,3 miliarde euro si urmeaza sa mai investeasca inca 1,2 mlrd. euro in anii urmatori; Fraport participa cu 35% la extinderea aeroportului de la Sankt Petersburg. s.a. Pe de alta parte si importurile din Rusia au importanta. De pilda concernul international Airbus importa din Siberia 60% din necesarul de titan pentru constructia avioanelor.

Dar motivele celor care nu sunt de accord cu sanctionarea Rusiei sunt si altele decat interesul pur economic. Alice Schwarzer, renumita feminista, intr-un articol intitulat “De ce il inteleg totusi pe Putin” in editorialul din revista “Emma” pe care o editeaza ea, scrie: “Ucraina este o tara-punte intre est si vest si asa ar fi trebuit sa ramana”. Dansa acuza mediile Occidentului ca au transmis informatii false si critice la adresa Rusiei si ii ia apararea lui Putin “care e pregatit sa se apere cu toata forta, caci nu este mult timp de cand Germania nazista a atacat Rusia si a ucis milioane de copii, femei, barbati rusi”.

Partidul de stanga “Die Linke” a luat si el atitudine in problema Ucrainei. Seful partidului, Gregor Gysi, arata cat de ipocriti pot fi Germania si aliatii sai atunci cand sustin ca se comporta diferit decat Rusia. Rusii cred acum in solutiile militare, dupa cum si tarile din vest au practicat aceiasi politica. “Ganditi-va la Iugoslavia, Afganistan, Irak si Libia” spune el. Vicepresedinta partidului, Sarah Wagenknecht, militeaza si ea pentru acceptarea de publicul german a referendumului din Crimeia. Pentru dansa, alipirea Crimeii la Rusia nu este decat urmarea directa a politicii esuate a Berlinului fata de Moscova. Ziarul Süddeutsche Zeitung afirma ca Gysi si Wagenknecht au acum mai multi sustinatori in privinta aceasta decat partidul lor capata voturi in alegeri.

Paradoxal, si unii politicieni conservatori sustin acelasi lucru. Ei se refera insa la perioada din sec. 19, cand cancelarul Otto von Bismarck intretinea excelente relatii cu Rusia tarista. Astfel politicianul Alexander Gauland, fost deputat in Bundestag din partea CDU, iar astazi in noul partid conservator AfD (Alternative für Deutschland) spune ca, desi anexarea Crimeii a fost poate ilegala, ea este totusi legitima. Dupa incheierea razboiului rece, NATO nu a devenit un nou cadru pentru asigurarea pacii, ci a preferat sa se extinda spre est. “Presedintele Rusiei nu face decat sa urmeze vechea politica tarista, cea de protejare a teritoriului rusesc. Argumentele Occidentului care se agata de o lege international formala dau dovada de miopie”.

In fine, surpriza au produs si declaratiile batranului politician social-democrat si conservator Klaus von Dohnany, care crede ca desi Putin ar fi trebuit sa pretinda Occidentului o Ucraina neutra. vestul trebuia sa acorde mai mult respect Rusiei. Pe de alta parte, dansul critica atitudinea Statelor Unite. “Deseori americanii dau dovada ca nu au simtul diplomatiei si ignora problemele geopolitice ale Europei atunci cand doresc sa atraga Ucraina in NATO.” Dupa parerea lui Dohnany, Rusia are nevoie sa fie condusa de un conducator autoritar, capabil sa tina unita imensa tara. Temerile din tarile baltice si din Polonia cu privire la politica expansionista a lui Putin sunt influentate de SUA. “Asta poate fi inteles, dar nu e un lucru intelept” a spus el.

La un sondaj al opiniei publice germane, 54% dintre repondenti au fost de acord cu atitudinea lui Putin in problema Ucrainei.

Lumea in 2014

December 1, 2013

Pentru a prezenta cat se poate de succint evenimentele anului viitor voi face apel la caietul special dedicat acestei teme de revista britanica “The Economist“, aparut cu cateva zile in urma. Se stie ca aceasta publicatie nu are o orientare conservatoare, dar este departe de a fi de stanga. Asa incat unele previziuni elaborate de grupul de specialisti solicitati trebuie privite cu rezervele cuvenite, chiar daca prognoza se refera la o perioada scurta fata de sfarsitul acestui an.  

Unul dintre cele mai apropiate evenimente il reprezinta Jocurile Olimpice de Iarna de la Soci, oras la Marea Neagra si la poalele muntilor Caucaz. Rusii nu s-au zgarcit pentru a pune la punct toate instalatiile necesare, dar sunt ingrijorati cu privire la cantitatea insuficienta de zapada ce ar putea ninge in aceasta zona in luna februarie. Un alt eveniment, poate chiar mai mare ca numar de spectatori, va avea loc in Brazilia la 13 iulie, cand se vor deschide jocurile pentru cupa mondiala de fotbal. Cheltuielile enorme pentru construirea sau extinderea stadioanelor au provocat deja mari proteste ale locuitorilor din Rio de Janeiro, lipsiti de locuinte elementare.

Pe langa aceste evenimente sportive, miliarde de oameni vor fi captivati de problemele politice si economice ale anului ce vine. Alegeri la scara nationala vor avea loc in numeroase tari, care impreuna cumuleaza cca. 40% din populatia globului. Cele mai ample vor avea loc In India, ele putand aduce la putere un discutabil nationalist hindus, Modi, dar sanse are mai curand o coalitie de partide, in frunte cu partidul Congresului. In Indonezia, cea mai populata tara islamica de pe glob (253 milioane loc.), alegerile pot fi castigate de un anume Joko Widodo, sef al opozitiei si primar al capitalei Jakarta. Alegerile din luna mai pentru Parlamentul European ar putea scoate in evidenta sporirea influentei euroscepticismului in tarile membre si in special in Marea Britanie. Nu ar fi exclus ca in luna septembrie scotienii sa voteze la referendum -pentru desprinderea de Anglia si recastigarea independentei, dupa peste 300 de ani de la actul de unificare. Miscari separatiste vor zgaltai si unitatea Belgiei, Spaniei si Canadei. Dar, ca si in cei cativa ani precedenti, trei sunt tarile care atrag prioritar privirile analistilor: USA, China si Rusia.

Occidentul spera ca Statele Unite isi vor recastiga influenta mondiala pierduta in ultimii 2-3 ani. In primul rand este vorba de cresterea economiei americane, ce va beneficia de o abundenta energetica prin gazul de sist. Dar mai important decat asta este cum se va comporta Barack Obama, dupa ce in luna noiembrie vor avea loc alegeri ale Congresului. Daca republicanii vor castiga majoritatea si in Senat, iar nu numai in Camera Reprezentantilor, incercarile de reforma ale presedintelui vor fi mult franate. Analiza lui „The Economist“ sustine ca oriunde America a dat inapoi (in Orientul Apropiat, in America Latina, in Africa), s-a creat un vacuum nesanatos. Obama ar trebui sa fie mai ambitios in felul de a trata problemele cu Iranul si in faurirea unei zone transatlantice si transpacifice de schimb liber de marfuri. Faptul ca America are un presedinte de culoare nu a ajutat cu nimic tarile africane, iar el ar putea sprijini mai ferm India in confruntarile pe care le are cu China. „In 2014 lumea va avea o nevoie imperioasa de un „leadership“. Obama trebuie sa o satisfaca“, exclama analistul britanic. Dupa parerea mea, sefii guvernelor europene ar dori mai curand o America de tipul celei a lui George W. Bush, adica de jandarm mondial, care sa faca treaba murdara in locul lor.

Despre China. Urmaresc din 1993 caietul revistei „The Economist“ cu prognozele pentru anul urmator si, in mai toti anii, am intalnit opinia ca ii este imposibil Chinei sa continue dezvoltarea economica in ritm de 8-10 % anual. Iar de fiecare data datele statistice au aratat apoi ca aceste preziceri erau false. In caietul din acest an se subliniaza ca nu va avea loc o crestere a PIB „decat“ de 7,3% (fata de 2,6% in St. Unite si de 3,3 % in Rusia), dar contrastele sociale sporesc (averile celor mai bogati 50 deputati in Congresul Poporului s-ar ridica la 95 miliarde US dolari), milioane de chinezi se vor sufoca in continuare datorita emisiunilor de bioxid de carbon, iar noua conducere a partidului si statului nu va reusi sa taie din radacini coruptia. Pentru o tara cu 1,34 miliarde locuitori, un PIB/loc. prognozat de 11.000 US dol. (in expresie PPP), este o performanta de atins remarcabila.

Pentru revista britanica, definirea rolului Rusiei in actualul ciclu istoric obliga sa se dea raspuns la intrebarea cat va mai dura domnia lui Putin. Cresterea prognozata a PIB in Rusia este destul de buna (3,3%), dar viitorul e confuz. Sporul cu doua cifre procentuale a veniturilor populatiei in decursul anilor 2000, nu mai poate fi sustinuta. Nationalismul, xenofobia si antiamericanismul sunt folosite de guvern ca elemente de sprijin, dar au slaba trecere in randul clasei avute, care isi cheltuieste banii in strainatate. Oscilarea lui Putin din 2013 intre masuri de represiune si ademenire, nu va mai putea fi continuata in 2014. Revista britanica reaminteste numele lui Hodorkovski, care va fi eliberat din inchisoare in anul ce vine, precum si cel al lui Navalnii, fruntas al manifestatiilor anti-Putin in 2013. Mai lipsea doar sa se verse o lacrima pentru soarta celor doua Pussi Riot, care dansand despuiate in biserica au crezut ca fac un gest de eliberare a femeilor de sub tirania mujicului rus si au ajuns la inchisoare. Cu oarecare regret revista aminteste insa loviturile diplomatice reusite de Rusia in politica internationala in anul 2013 (Siria, Ucraina), dar nu indrazneste sa faca nici o prognoza despre perioada in care Putin va mai fi la carma uriasei tari.

Romaniei i se aloca un mic spatiu in acest caiet special, aratand ca USL conduce cu o confortabila majoritate, dar intampina antagonismul presedintiei. Contradictiile intre partenerii coalitiei vor fi mentinute in limite, deoarece unitatea este pretioasa pana la alegerile prezidentiale de la sfarsitul anului, cand favorit e un candidat USL. Politica economica va urmari indrumarile FMI, care doreste un regim financiar strans si un progres al privatizarilor. Sporirea consumului si extinderea exporturilor vor contribui la refacerea economica. Revista prognozeaza o crestere a PIB de 3,3 %  si un nivel al PIB/loc. de 14.100 US dol. (in expresie PPP). In alta parte a caietului, unde se prognozeaza riscul de tulburari sociale in lume, Romania este inscrisa printre tarile cu risc inalt, alaturi de state ca Pakistan, Ucraina, Moldova sau Iran. Nu este insa singurul caz pe care l-am intalnit de contraziceri intre cei ce au participat la elaborarea acestui studiu.

Rasfoind in continuare caietul de prognoza pe 2014, intalnim cateva date ce merita a fi mentionate, ca de pilda:

–        In ianuarie Grecia preia presedintia UE pentru urmatoarele 6 luni;

–        In luna martie are loc carnavalul la Rio de Janeiro, „cel mai mare show pe glob“;

–        In aprilie 1564, adica acum 450 de ani, s-a nascut la Stratford William Shakespeare

–        In luna mai au loc in toate tarile membre alegeri pentru Parlamentul European;

–        In iunie are loc intalnirea la nivel inalt (G8) in Rusia, la Soci;

–        La 28 iulie se implinesc 100 de ani de la declansarea primului razboi mondial;

–        Tot in iulie Italia preia prin rotire presedintia Uniunii Europene;

–        Tot in luna iulie incepe turul ciclist al Frantei, locul de unde se va da startul in acest an fiind in Yorkshire (Anglia);

–        In august se celebreaza centenarul canalului Panama;

–        In septembrie se deschide la New York Adunarea Generala a ONU;

–        In octombrie au loc la Washington sesiunile anuale ale FMI si Bancii Mondiale;

–        Au loc in noiembrie alegerile de la jumatatea termenului pentru Congresul SUA;

–        Tot in noiembrie se sarbatoresc 25 de ani de la caderea Zidului Berlinului, eveniment considerat inceputul prabusirii comunismului;

–        In decembrie trupele americane ISAF din Afganistan se reintorc in patrie.

Dar lumea e mai mare si mai complexa decat se poate intrevedea din datele de mai sus. Vor apare cu siguranta surprize, care vor contrazice niste preziceri ce corespund uneori mai curand dorintelor analistului britanic decat realitatii.

Rusia de azi si calea ei originala

April 6, 2013

Am urmarit cu curiozitate felul in care in Rusia s-a desfasurat tranzitia de la comunismul sovietic la capitalismul moscovit. Indata dupa prabusirea Uniunii Sovietice s-a trecut – sub indrumarea activa a neoliberalilor americani – la punerea bazei democratiei de tip occidental. Esecul a fost total, in locul bunei stari asteptate venind terapia de soc, saracia, criminalitatea si imbogatirea nerusinata a unei subtiri paturi de asa zisi oligarhi. Dramaticul deceniu 90 a facut ca majoritatii populatiei sa-i treaca pofta de experimente “democratice” si a permis ca, odata cu instalarea lui Putin la Kremlin, viata sa-si gaseasca un fagas de relativa stabilitate. Avansurile facute Statelor Unite de tanarul presedinte al Rusiei dupa atacul terorist din 11 septembrie 2001, nu au fost insa recompensate. Din contra, George W. Bush a fortat admiterea in NATO a tarilor din Europa de rasarit si a sprijinit fortele politice adversare Moscovei din fostele republici unionale, devenite independente. Caracteristica a fost revolutia portocalie din Ucraina de la sfarsitul anului 2004, cand sute de mii de oameni au demonstrat la Kiev impotriva pretinsei falsificari a alegerilor, manifestatie puternic sustinuta de guvernele occidentale si de ONG-uri cu finantare de peste ocean. La putere au venit atunci niste politicieni (Iuscenko si Timosenko) grabiti sa introduca Ucraina in NATO si UE, odata cu slabirea legaturilor seculare cu Rusia. Experiment sortit esecului odata cu castigarea alegerilor de Ianukovici, om realist, dar prezentat in mod eronat in presa vestica drept om al Moscovei.

Cand in occident, acum patru ani si ceva, a izbucnit criza economico-financiara, atractivitatea modelului occidental a scazut si mai mult in ochii celor de la Kremlin. Ideea unei Rusii, tara imensa, cu un trecut de glorie, cu nenumarate bogatii naturale, cu o cultura si o religie aparte, nu poate avea decat un drum propriu, original, pare ca a prins solide radacini acolo. La care se adaoga convingerea tacuta ca progresul acestui popor nu poate fi asigurat decat de o conducere de mana forte, conditie asigurata acum de Putin si de o majoritate parlamentara confortabila. Ceeace se impaca destul de bine cu noul capitalism rusesc, de altfel destul de salbatec inca.

Pentru consolidarea acestei idei nimic nu este mai oportun decat reinvierea unor traditii mai vechi sau mai noi, abandonate de comunism sau chiar in ultimele doua decenii. S-au redeschis toate bisericile, iar la slujbele pravoslavnice participa cu evlavie presedintele tarii si membrii guvernului, fosti comunisti. Ultimul tar, Nicolae al II-lea, a fost ridicat la rangul de sfant al bisericii ruse. Se intentioneaza ca in armata sa se introduca preotii militari, ceeace va permite si gasirea unei ocupatii pentru miile de absolventi ai seminariilor teologice. S-a reintrodus ca imn de stat fostul imn sovietic, bineinteles cu un text putin schimbat, etc. etc.

Recent presedintele Vladimir Putin a semnat un ucaz prin care se introduce titlul de Erou al Muncii Federatiei Ruse, in care se precizeaza ca titlul se va acorda acelor cetateni “ce au dat dovada de rezultate si merite deosebite in munca fata de stat si de popor, in domeniile activitatii de stat, sociale si economice, avand ca tel asigurarea bunei stari si infloririi Rusiei”. Primul ministru Dmitrii Medvedev a declarat ca partidul “Rusia Unita” aflat la putere, este in deplina masura “sa stabileasca cine merita sa primeasca aceasta distinctie de onoare”.

Este vorba in realitate despre reintroducerea titlului de Erou al Muncii Socialiste, abrogat in 1991, odata cu disparitia URSS. Numai ca, in conditiile actuale, atat caracterul muncii, cat si principiul acordarii acestei rasplate, sunt diferite. In sistemul sovietic munca era inscrisa in sistemul productiei planificate si al ideologiei socialiste. Titlul de erou, cu privilegiile ce decurgeau din asta, era dat de stat atat unor muncitori, cat si unor oameni de stiinta sau de cultura. Rusia de astazi este o tara capitalista. Iar intr-o tara capitalista recompensarea cantitatii si calitatii muncii nu se face cu o medalie, ci prin posibilitatea individului, mai mare sau mai mica, de a beneficia – prin intermediul pietii – de bunuri si servicii. Conform statisticii, in Rusia de azi 58% din munca economic activa se desfasoara in domeniul serviciilor. Este ceva mai putin decat in cele mai dezvoltate tari occidentale, dar de cateva ori mai mult decat in Rusia sovietica. Dar inseamna oare ca acum vor putea fi decorati de stat cei mai iscusiti investori, cei mai dibaci bancheri, cei mai vrednici sefi de restaurante sau de hoteluri private? Toti acestia nu au nevoie de nici o decoratie, caci ei sunt rasplatiti (sau nu) de “mana invizibila” a lui Adam Smith. De ce totusi recurge conducerea ruseasca la acest truc? Probabil pentru ca electoratul ei de baza (salariatii bugetari, muncitorii intreprinderilor de stat sau cu participare majoritara de stat) simte nevoia mentinerii principiului recompensarii sociale, de colectivitate, a muncii. Pentru toate aceste milioane de oameni statul, chiar in noile conditii, mai inseamna inca ceva in privinta obligatiilor lui fata de cei ce muncesc. Titlul de erou al muncii, desi neadecvat realitatilor capitaliste, serveste la pastrarea de catre unii a iluziei ca a mai ramas ceva inca viu dintr-un sistem care nu se caracteriza totusi doar prin lipsuri si abuzuri.

MEDVEDEV SI RUSIA

November 14, 2009

Rusia este o tara cu 143 milioane locuitori, care are o pondere geopolitica enorma datorita a cel putin trei caracteristici: teritoriul ei are cea mai mare suprafata de pe glob; poseda in subsol mari cantitati de gaz metan cu care aprovizioneaza aproape intreaga Europa; este bine dotata cu armament nuclear si cu rachete pentru transportul acestora. De aceste toate se tine seama in cancelariile marilor state ale lumii, dar se pare ca sunt ignorate doar la Bucuresti, atunci cand se discuta cu un aer de superior dispret despre relatiile cu aceasta tara.

Cu prilejul sarbatoririi a 20 de ani de la caderea zidului de la Berlin, presedintele Rusiei, Dmitrii Medvedev, a acordat un interviu revistei germane “Der Spiegel” , in care, printre altele, a spus:

  • Prabusirea URSS este unul din cele mai dramatice evenimente ale sec.20, desi nu a avut efecte la fel de sangeroase ca de pilda revolutia din 1917 sau cel de al 2-lea razboi mondial. Descompunerea statului a zguduit pe toti cei ce traiau in tara, indiferent daca au luat-o drept o catastrofa personala sau o urmare a stapanirii bolsevice. Evenimentul a fost cu adevarat dramatic: un popor care timp de decenii, iar partial chiar timp de secole, a constituit o unitate, s-a trezit brusc in tari diferite, iar legaturile cu rudele si prietenii au fost retezate.
  • In Rusia sunt 50 de milioane de internauti, deci peste o treime din populatie. Eu am un blog in care l-am caracterizat pe Stalin drept criminal. Am primit mii de comentarii, unii multumindu-mi pentru aceasta, dar altii exprimandu-si dezacordul, aratand ca datorita lui Stalin s-a dezvoltat economia, s-au acordat facilitati sociale gratuite, s-a combatut criminalitatea. Dar ca jurist eu spun: lichidarea unui mare numar de cetateni sovietici, sub diverse pretexte, a fost o crima. Este un merit al lui Gorbaciov si a celor din jurul lui ca au avut curajul de a da publicitatii si documente care aruncau o umbra asupra PCUS si a statului. Cei ce considera ca, in ansamblu, Stalin a fost o personalitate pozitiva, sunt azi in Rusia o minoritate.
  • Intr-un recent articol (“Inainte, Rusia!”) am descris ramanerea in urma economica a Rusiei, coruptia, birocratia si tendinta de a invinui strainatatea pentru lipsurile noastre. Suntem insa in curs de a fauri o societate moderna. Cu 18 ani in urma eram niste naivi si multe din sperantele noastre s-au dovedit iluzii. Dar azi suntem mai maturi, stim cum trebuie sa arate tara in viitor si ce loc are ea in lume. Coruptie a existat in Rusia si pe timpul tarilor, ba chiar in perioada sovietica, dar era bine ascunsa. Dupa schimbarea de regim din 1991, ea a inflorit din nou, caci libertatea are si avantaje, si inconveniente. Dar recent am adoptat niste legi cum nu a mai avut Rusia in intreaga sa istorie. Functionarii publici trebuie sa-si publice veniturile, ale lor si a rudelor lor. Am infiintat un consiliu de combatere a coruptiei subordonat direct presedintelui Rusiei.
  • Nu am reusit sa devenim economic independenti de exportul de materii prime. Comertul cu gaz si cu petrol a devenit pentru noi un fel de drog. Materiile prime se cer tot mai mult la export, mai ales cand preturile explodeaza. Iar fluxul de valuta da impresia stabilitatii economice. Nu mai ai nevoie de reforme, cand problemele acute se pot rezolva si fara diversificarea productiei. Dar cred ca am invatat ceva din actuala criza financiara si economica si din greselile facute..
  • In privinta relatiilor cu Putin, noi doi formam un tandem ce functioneaza perfect, desi au fost multi cei ce au prezis ca repede ne vom certa. Desigur ca fiecare dintre noi avem ideile proprii si stilul propriu. Recent Putin a spus ca in 2012, cand vor avea loc noile alegeri prezidentiale, daca poporul ii va considera atractivi ca figuri politice pe Medvedev si pe Putin, atunci ne vom consulta impreuna care dintre noi va candida la postul de presedinte, pentru a nu ne stramtora unul pe altul. Dar el nu a spus, asa cum au afirmat unii, ca presedintele va fi stabilit doar printr-o invoiala intre noi doi.
  • Cele mai mari potentiale nucleare mondiale sunt in mainile Rusiei si Statelor Unite. Fara noi doi nu se poate vorbi de dezarmare nucleara. Acum, cu noua conducere americana, care doreste o lume fara arme atomice, sunt toate conditiile indeplinite pentru a cadea de acord asupra unui nivel minim si asupra definirii masurilor de control. La sfarsitul anului vom putea avea un document pregatit pentru semnare.
  • Vad pericolul ca in Afganistan trupele occidentale sa aiba aceiasi soarta cu cea a trupelor sovietice, care au avut 15.000 morti pana in 1989 cand s-au retras. Daca alianta trupelor occidentala nu va ajuta la faurirea unui stat afgan functional, si nu va reusi sa se obtina stabilitatea, atunci va fi inutil oricate trupe suplimentare s-ar trimite acolo. Colegii nostri americani au apreciat ca alegerile in Afganistan si in Irak  ca un triumf al democratiei. Atunci tot ei ar trebui sa aprecieze cu aceleasi cuvinte si alegerile din Rusia.
  • Dupa disparitia pactului de la Varsovia, noi am sperat la un grad mai inalt de integrare si la o noua definire a rolului Rusiei in Europa. Nimic din cele promise nu s-au indeplinit : ca NATO nu se va extinde fara limita in rasarit si ca se va tine seama de interesele noastre in aceste regiuni. NATO a ramas un bloc militar si are constant rachetele indreptate asupra teritoriului Rusiei. Eu nu doresc nici o contrapondere la NATO, dar avem nevoie de un mecanism universal pentru lamurirea diferentelor de opinii in interiorul Europei. Cat de fragil este sistemul nostru de securitate a aratat-o conflictul cu Geo rgia. Caci acela a fost un conflict european.