Posts Tagged ‘religie’

Ceva despre populism si demagogie

April 5, 2010

Pe blogul dansei, d-na Gabriela Cretu ne amintea acum cateva zile ca 2 aprilie este si ziua luptei impotriva populismului si demagogiei. Este o tema importanta, prilej de a-mi exprima o opinie ce poate deranja. Cred ca nu numai aspectele politice ale demagogiei si populismului conteaza, ci si cele ale comportarii societatii in ansamblu. Iar in aceste zile pascale s-a vadit inca odata cat de raspandita a ajuns sa fie nu atat religiozitatea oamenilor, cat respectarea de ei a  riturilor impuse de biserica. Este un fenomen mondial, ce se manifesta in cazurile extreme prin acte criminale de fanatism la secte islamice, ce isi trimit la sinucidere unii aderenti pentru pedepsirea celor de alte credinte, sau chiar la unele biserici crestine americane, prin amenintari cu moartea fata de cei ce isi afirma convingerile evolutioniste si resping povestile biblice despre originea creationista a omului.

Dar procentul record de romani ce se declara evlaviosi si care frecventeaza biserica, nu dovedeste numai conformism si supunere docila datinelor, ci mai ales cautarea unei salvari mistice din viata cotidiana, ce devine tot mai grea, mai complexa si mai de neinteles.  Un sondaj efectuat in tarile europene a aratat ca natiunea romana este cea mai devotata bisericii, romanii frecventand slujbele, aprinzand lumanari si facand cruci pioase de cate ori trec prin dreptul unui local de cult. Dar a sporit oare prin asta moralitatea romanilor? Cineva spunea ca romanii nu isi aduc aminte de dumnezeu decat cand ii apuca frica de moarte sau dau de fundul sacului. Drumul bisericii multi il iau poate pentru a se potrivi obiceiurilor, dar nu impinsi de o veritabila credinta.

Omul politic crestin-democrat german Heiner Geissler recunostea in cartea sa “Ce ar spune Iisus astazi?” ca invatatura crestina a fost folosita abuziv de biserica timp de secole si conduita ei i-a indreptatit pe Heinrich Heine si pe Karl Marx sa spuna ca este opium pentru popor. E vorba de utilizarea bibliei drept calmant pentru ca cei asupriti, descriminati sau cazuti in mizerie sa nu se rascoale. Vedem ca peste tot, dar si aici la noi, bogatii devin tot mai bogati, iar cei saraci – tot mai saraci. Dar cine mai respecta azi cuvintele lui Cristos: “Paziti-va de orice lacomie de bani, caci viata omului nu sta in belsugul averii”? (Luca – 12.15).

Oare propovaduielile de la sutele de biserici construite la noi in ultimii ani (dar nici un nou spital, nici un azil de batrani sau camin pentru copii parasiti) nu apartin si ele demagogiei? Sau, daca vreti, populismului? Deoarece se stie ca, cu jocuri de circ si cu agitarea minciunilor despre viata de apoi, in cele mai nedrepte sisteme sociale este asigurata supunerea multimilor. Lucru pe care il cunosc prea bine politicienii ce nu au lipsit de la slujba de Inviere, cu lumanarea in mana. Ba unii chiar au scris pe blogul lor un text plin de evlavie (dar si de ipocrizie).

Imi este teama ca pe acest drum, cedandu-se pretentiilor celor mai bigoti si mai vocali reprezentanti ai « societatii civile », noile generatii vor fi educate intr-un spirit irational, imbacsit de prejudecati, ce va indeparta tara de modernitate si o va pregati pentru o guvernare autoritara teocratica.

Advertisements

CAPITALISMUL CA RELIGIE

January 18, 2010

                       “Capitalismul ca religie”, este o sintagma apartinand filosofului german Walter Benjamin, care in 1921 scria intr-un articol : “In capitalism se recunoaste o religie, caci el serveste la satisfacerea acelorasi griji, chinuri si nelinisti la care asa zisele religii dadeau odinioara raspunsul”. Si el continua : “Trei sunt trasaturile ce pot fi recunoscute in structura religioasa a capitalismului. El este in primul rand un cult, poate cel mai extrem cult ce a existat. El nu are o dogma, o teologie, ci isi extrage importanta numai din cultul propriu. Utilitarismul capata din acest punct de vedere coloratura sa religioasa. Cea de a doua trasatura este durata permanenta a cultului, caci are loc o celebrare “sans treve et sans merci” (fara incetare si fara indurare) a cultului. Nu exista o “zi obisnuita”, toate sunt zile de sarbatorire fastuoasa si cu pompa a binefacerilor lui. In al treilea rand, capitalismul este poate unicul caz al unui cult ce nu absolveste de pacate, ci se face vinovat de ele.”

            S-ar putea riposta ca cele scrise cu aproape 90 de ani in urma si-au pierdut actualitatea. Dar sunt numerosi ganditorii care astazi reiau ideia lui Benjamin si o adancesc. Iata-l pe Joseph Stiglitz, laureat al premiului Nobel pentru economie si fost econom sef al Bancii Mondiale, care critica neoliberalismul Fondului Mondial International ca “o noua religie” ce exprima “doctrina pura a pietei”, iar in liberalizarea pietelor de capital are “cel mai sfant articol al credintei”. Iata-l pe economistul liberal Alexander Rüstow care, intrebandu-se despre esenta teologica a conceptului de “laisser-faire”, reaminteste ca parintii liberalismului, incepand cu Adam Smith, credeau intr-o mana invizibila, o armonie misterioasa care, fara nici o interventie a statului, ar conduce la bunastarea pentru toti. Iar Wolfgang Palaver, profesor la universitatea din Innsbruck scrie recent : “Prima dimensiune religioasa a capitalismului se vede in reclama comerciala, ce promite, ca si religia, o viata fericita. Reclama foloseste simboluri ale religiei si bisericii : produse alimentare laudate de calugarite, denumiri sacre de parfumuri ca “Heaven” sau “Eternity”. Locul sfintilor a fost luat de starurile sportive si ale spectacolului. Prin reclama, automobilul a devenit un obiect de cult cotidian. La Wolfsburg, firma Volkswagen a edificat sapte pavilioane de expozitie, concepute ca niste temple, pe care arhitectul lor le justifica astfel : “Ce a mai ramas din religiozitatea noastra din copilarie ? Bisericile au murit, ideologiile si-au pierdut puterea. Dar au ramas firmele, concernele. Pe ele se vor intemeia conceptiile religioase ale viitorului”.

            Invidia a fost privita de toate religiile ca una din sursele raului, a fost condamnata si pentru ea s-a cerut cainta pacatosului. Dar filosoful Peter Sloterdijk observa corect : “In nici o formatie sociala de pana acum nu a fost angajata atat de explicit excitarea poftelor si dorintelor pentru motivatia comportamentului. .Patima invidiei a fost luata in calcul de societatea de consum si transformata in forta energetica. Societatile moderne reprezinta din acest punct de vedere niste reactoare de gelozie sau niste centrale energetice creatoare de invidie. ”

In incheierea argumentarii de mai sus, s-ar pune intrebarea : cine este Dumnezeul capitalismului ? Raspunsul il da tot Walter Benjamin care afirma ca acesta este omul devenit Supraom. Dumnezeul secret al capitalismului este, ca si supraomul lui Nietzsche, omul ce a depasit cerul prin capacitatea sa supraumana. Din rivalitate cu aproapele sau, omul acumuleaza bani pentru a impresiona pe altii. Suntem martorii unei incercari de autodeificare a omului, ce respinge convertirea, cainta, purificarea, sustine Benjamin.

CRESTINISM SI POLITICA

December 12, 2008

Heiner Geissler este un important om politic german, fost ministru in guvernul Helmut Kohl, deputat in Bundestag si timp de zece ani secretar general al partidului „Uniunea crestin-democrata“(CDU). Totodata – un catolic profund credincios. La varsta de 77 de ani, Geissler a considerat util sa adere la organizatia neguvernamentala ATTAC ce militeaza pentru o globalizare echitabila, fapt ce a provocat surpriza in randurile colegilor sai din CDU. Acum trei ani el a scris o carte ce a devenit repede un best-seller. Este vorba despre „Was wurde Jesus heute sagen ? – Die politische Botschaft des Evangelium“ (Ce ar spune Isus astazi ? – Mesajul politic al Evangheliei). In cele ce urmeaza prezint cateva idei semnificative din acest volum, care ii pot interesa nu numai pe cei respecta si urmeaza indicatiile Sfintei Scripturi.
1. – Actualitatea „Predicii de pe munte“
Biblia scrie (Matei 5, 1-10) ca in asa zisa Predica de pe munte, Isus a expus cateva invataturi fundamentale pentru esenta crestinismului. Iata-le :
„Ferice de cei saraci cu duhul, caci a lor este imparatia domnului !
Ferice de cei ce plang, caci ei vor fi mangaiati !
Ferice de cei blanzi, caci ei vor mosteni pamantul !
Ferice de cei flamanzi si insetati dupa neprihanire, caci ei vor fi saturati !
Ferice de cei milostivi, caci ei vor avea parte de mila !
Ferice de cei cu inima curata, caci ei vor vedea pe Dumnezeu !
Ferice de cei impaciuitori, caci ei vor fi chemati fii ai lui Dumnezeu !
Ferice de cei prigoniti din pricina neprihanirii, caci a lor este imparatia cerurilor !
Ferice va fi de voi cand, din pricina mea, oamenii va vor ocari, va vor prigoni si vor spune tot felul de lucruri rele si neadevarate impotriva voastra !“
Mai departe in Biblie scrie (Matei 5, 43-47) ca Isus a spus : „Ati auzit ca se spune : Sa iubesti pe aproapele tau si sa urasti pe vrajmasul tau. Dar eu va spun : Iubiti pe vrajmasii vostri, binecuvantati pe cei ce va blesteama, faceti bine celor ce va urasc si rugati-va pentru cei ce va asupresc si va prigonesc.“ Aceste cuvinte ale lui Isus erau in directa contradictie cu ordinea existenta in stat si in societate pe vremea sa, reprezentau o noutate morala ne mai intalnita pana atunci in gandirea si actiunea umana. Ele stateau in opozitie cu religia greaca si romana si cu practica politica a stapanitorilor romani. Iubirea aproapelui si chiar a dusmanului era deci o gandire revolutionara.
Sensul Predicii de pe munte a fost atacat si interpretat diferit in decursul vremurilor. Hitler numea porunca iubirii aproapelui „o otrava menita sa perverteasca instinctele libere ale omului“. Marxistii au recunoscut in cuvintele ei un obstacol pentru trecerea la transformarea revolutionara a societatii, caci ura impotriva asupritorilor face parte din natura umana. Bismarck credea si el ca statul nu poate fi condus pe baza acestor norme, deoarece politica de forta este fara scrupule. Chiar si biserica catolica pana recent a considerat ca aceste principii pot fi valabile doar pentru viata monahala, dar nu-s obligatorii pentru toti crestinii.
Dar cine este oare aproapele nostru ce trebuie ajutat? Geissler crede ca raspunsul se gaseste in povestea samariteanului (Luca 10, 29-37). Un om atacat si ranit de banditi, a fost lasat sangerand pe marginea drumului. El nu a fost ajutat de nici un trecator, ci doar de un om din Samara, adica de un dusman al natiei sale, care l-a bandajat si l-a ingrijit. Deci apropiat ii este fiecarui om cel cazut in nevoie, cel caruia i s-a facut o nedreptate. Iar evanghelia accentueaza cuvintele „sa faci“, adica nu e vorba de teorie, ci de actiune. Si nu numai individuala, ci si actiune sociala. „Cand vreau sa ii ajut pe altii, atunci trebuie sa sprijin faurirea prin lege a unei societati moderne, dotata cu asistenta medicala, cu protectie impotriva concedierilor abuzive, cu solidaritate si cooperare, lipsita de exploatare. Iar toate acestea pot fi realizate doar prin politica“ spune Geissler.
Cei ce doresc depolitizarea crestinismului se refera la cuvintele lui Isus : „Imperiul meu nu este al acestei lumi!“. In realitate cuvintele de mai sus erau indreptate impotriva zeitatilor inventate de cei ce stapaneau imperiul roman. Ele sunt indreptate si azi impotriva tuturor dictatorilor, iar Geissler adaoga „si impotriva lumii capitalismului, al shareholder value, dividendelor, consumului, titlurilor, care toate au devenit idealuri ale lumii moderne. Isus a rasturnat cu capul in jos,valorile ce erau valabile atat atunci, cat si acum“. Si el continua : „Invatatura lui Isus este altceva decat abuzul facut cu evanghelia timp de secole si care i-a determinat pe buna dreptate pe Heinrich Heine si pe Marx sa spuna ca ea este opium pentru pentru cei mai asupriti din popor. Adica pentru cei carora li se spunea cu argumente teologice: <> Era vorba de utilizarea evangheliei drept calmant, astfel incat cei ce sufereau discriminare sau erau cazuti in mizerie, sa nu se ridice si sa se revolte.“

„ Isus si Capitalul“.
Astfel este intitulat un capitol din cartea lui H. Geissler, in care el constata ca in zilele noastre „bogatii devin tot mai bogati, iar saracii – tot mai saraci“. In lume sunt cateva sute de miliardari, ce poseda o avere egala cu cat castiga anual jumatate din omenire. Peste un miliard de oameni au mai putin de un dolar pe zi pentru a trai, iar doua miliarde de oameni nu au in casa apa potabila de baut. Pentru toate acestea vinovata este ordinea economica ce serveste doar interesele capitalului.
La timpul sau Isus a condamnat o situatie analoaga. El a spus multimii ce il inconjura: „Vedeti si paziti-va de orice lacomie de bani, caci nu in belsugul averii sta viata omului“ (Luca – 12, 15). Si le-a dat pilda omului bogat ce si-a daramat magaziile prea mici pentru a cladi unele mai mari pentru recoltele bogate ce vor veni. „Dar Dumnezeu i-a zis: Nebunule! Chiar in noaptea asta sufletul iti va fi cerut inapoi. Iar atunci, ale cui vor fi toate lucrurile pe care le-ai pregatit ?“. Geissler asemuieste acest caz nu numai cu cel al sheicilor din Orientul Apropiat, ci si cu cel al tarilor industriale bogate, care cunosc perfect situatia saraciei din lume, dar nu fac mai nimic pentru a o combate. Azi 4,6 miliarde de locuitori ai globului au mai putin pentru a supravietui decat hrana pe care locuitorii tarilor desvoltate o dau cainilor lor de casa. Dar saracie inseamna nu numai lipsa de bani, ci si a fi bolnav fara sanse de vindecare, inseamna sa fii ignorant fara a putea avea educatie, inseamna injosire pentru a supravietui. Bilantul saraciei mondiale este o rusine pentru locuitorii tarilor industriale din nord, si in primul rand pentru cei din SUA si Europa, ce traiesc in belsug. Dupa conceptia neoliberala, spune Geissler, ce domina azi prin cei ce formeaza majoritatea in parlamentele lumii occidentale, saracii sunt singuri vinovati de starea lor, deoarece sunt lenesi si prosti. In realitate saracia este faurita, ea este consecinta unei politici iresponsabile, afirma el. Si da exemplul produselor agricole care, din belsug subventionate in tarile vestice si apoi exportate, ii sufoca pe micii producatori din tarile subdesvoltate. Deasemenea, arata cum speculatori la bursa devalorizeaza valuta nationala a unor tari cu economia slaba, precum si cazul FMI, care este o organizatie utilizata de guvernul St. Unite, cu acordul tacit al europenilor si Japoniei, pentru a impiedica ajutorarea unor state cu economia afectata de liberalizarea comertului, de dereglementare si de privatizare. Este asemanator cazului ispravnicului necredincios, condamnat de Isus si dat ca pilda invataceilor sai (Luca – 12, 42). Si Geissler se intreaba : „De ce biserica lasa ca protestul fata de aceasta brutala forma a capitalismului tarziu sa fie preluat de organizatii ca ATTAC sau Amnesty International, si nu se pune pe sine in fruntea celor ce protesteaza? Isus nu s-a limitat doar la rasturnarea meselor in templu“.
Dupa ce reaminteste ca cei ce acorda importanta numai intereselor capitalului, speculei la bursa si cursului actiunilor, se gasesc in situatia amintita in Biblie: „Mai curand va trece o camila prin urechea acului, decat va intra bogatul in imparatia Domnului“ (Matei – 19, 24), Geissler se intreaba daca capitalistii se pot numi crestini. Raspunsul sau este : „Desigur ca ei se pot numi, dar ramane intrebarea daca ei sunt cu adevarat crestini. Interesele omului sunt mai importante decat interesele capitalului. Ordinea economica capitalista contrazice Evanghelia si este o crima fata de miliardele de oameni ce traiesc in saracie, boli si nestiinta“. Iar in alta parte, Geissler adaoga : „Capitalismul nu e mai putin rau decat comunismul“.
                              *
                             * *
Am expus pe scurt doua din temele cartii „Ce ar spune Isus astazi ?“. In ea insa sunt tratate si alte probleme de actualitate, care se dovedesc a fi eterne, de vreme ce ele au fost – intr-un fel sau altul – abordate si in cele patru evanghelii, scrise cu doua milenii in urma. Printre acestea : problema razboiului si a pacii; conditiile in care crestinismul accepta doborarea si uciderea unui dictator; Isus si situatia femeii in societate; intoleranta si lasitatea in politica; impozitul datorat statului si datoria individului fata de Dumnezeu; Isus si antisemitismul, Isus si Islamul s.a. Unele puncte de vedere ale autorului suscita mirare, altele sunt discutabile, dar este limpede ca sensul moral al cuvintelor rostite atunci de Isus Cristos si redate de evanghelisti are si astazi o mare forta. Respectul demnitatii omului, egalitatea tuturor in fata legilor si in fata lui Dumnezeu, sentimentul nobil al ajutorarii celor aflati in dificultate, unitatea dintre cuvant si fapta, sunt idei ce reies si din Cuvantarea de sfarsit al lumii, rostita de Isus la Ierusalim in fata ucenicilor sai (Matei – 25, 42-45). Atunci el le-a spus ca la judecata viitoare, toate neamurile vor fi adunate inaintea Fiului Omului, care va spune : „Am fost flamand si nu mi-ati dat sa mananc; mi-a fost sete si nu mi-ati dat sa beau; am fost strain si nu m-ati primit; am fost gol si nu m-ati imbracat; am fost bolnav si in temnita, si n-ati venit pe la mine“. Atunci ei il vor intreba : „Doamne, cand te-am vazut noi flamand, sau insetat, sau strain, sau gol, sau bolnav, sau in temnita si nu ti-am slujit ?“. Iar el, drept raspuns, le va zice : „Ori de cate ori nu ati facut aceste lucruri unuia dintre acesti foarte neinsemnati oameni, frati ai mei, inseamna ca nu mi le-ati facut mie“.
Nimeni nu poate pretinde ca stie ce ar spune Isus in vremurile noastre, dar pe baza celor scrise in Biblie, se poate reconstitui cu probabilitate gandirea lui, confruntata cu realitatea unui secol 20 rascolit de nazism si comunism si a unui secol 21 solicitat divers de procesul globalizarii. In orice caz, cartea lui H. Geissler este stimulativa pentru reflectii nu numai pentru oamenii religiosi, ci si pentru cei preocupati in general de soarta omului. In plus, ea este o dovada de gandire independenta, debarasata de prejudecati, a unui om care, desi cu convingeri politice de dreapta, este dezamagit de calea pe care s-a angajat capitalismul contemporan.