Posts Tagged ‘rezistenta’

Pagini de lectura

November 18, 2013

Cele ce urmeaza sunt cateva pasaje, mai scurte sau mai lungi, din carti sau articole citite odinioara, majoritatea de autori straini, pe care le-am gasit interesante si pentru care am avut ragazul sa le inscriu in caietele mele de lectura. Poate ele vor interesa si pe altii
Din „Moi je” (1969) de Claude Roy (pag.378 – 379) :
„Am invatat traind ca e foarte nesanatos sa urasti, deoarece ura oboseste, crispeaza si sterilizeaza. Dar este indispensabil a sti sa urasti, deoarece doar ura nedreptatii, minciunii si mizeriei da suficienta forta pentru a incerca sa fie combatuta. Nu trebuie sa te increzi in nimeni si mai ales nu in cei bogati, in cei puternici si in stapani, pentru ca adevarul pentru ei este ceeace lor le este util, iar utilitatea celor cu privilegii nu este utilitatea tuturor. As adaoga insa imediat ca nu este decat un singur mod convenabil de a trai si anume cel de a da incredere, pentru ca increderea raspunde increderii, iar singurul pariu care nu e aproape niciodata prostesc este cel de a miza pe oameni, de a astepta ce e mai bun de la ei, pentru a nu obtine ce e mai rau. As spune ca trebuie sa te indoiesti de totul, dar sa nu fii neincrezator fata de nimeni. Sa nu crezi pe nimeni pe cuvant, dar sa crezi pe primul venit pe privire. E preferabil sa ai suita in sentimente, decat suita in idei atat de juste incat in cele din urma ele sa devina nebune in urma unei logici crude.
Trebuie sa fii realist, adica lucid, fara a privi lumea prin ochelari roz. Dar as adaoga imediat ca trebuie sa fii utopist, pentru ca spiritul de utopie e prima conditie a oricarei actiuni, pentru ca trebuie sa vrei luna pentru a obtine pamantul, sa cauti Indiile pentru a descoperi America, sa ai ochii mai mari decat burta pentru a avea in cele din urma burta destul de plina.
Ar trebui sa fii radical progresist, adica sa actionezi ca si cum tot ce exista ar putea si ar trebui sa fie perfectionat ; dar nici sa nu crezi in progres ca intr-un Dumnezeu orb, mecanic si autonom”.

Din „Exercises d’admiration” (1985) de Emil Cioran :
„Eu vin dintr-un colt al Europei unde revarsarea, expunerea de sine, confidenta, marturisirea imediata, neceruta de nimeni, impudica, sunt obisnuite, unde se stie totul despre toti, unde viata in comun se reduce la o spovedanie publica, unde secretul public este inimaginabil si unde volubilitatea se invecineaza cu delirul”.

Din „Le pouvoir intellectuel en France” (1986) de Regis Debray :
„Pentru mine un intelectual nu este cel ce gandeste despre lume. In primul rand e cel care are puterea de a comunica ideea pe care o are despre lume. El nu mai trebuie definit ca om de idei si de valori, ci ca om de comunicare. Nu trebuie sa ne mai intrebam „Ce gandeste el ?”, ci „Cum reuseste sa faca public ceeace gandeste ?”. Puterea sa de intelectual sta mai putin in forta ideilor sale, cat in capacitatea de a si le face cunoscute. A transmite o idee nu e ceva neutru, ci o modalitate de actiune a unui om asupra altuia. In consecinta puterea de a comunica este o trasatura fundamentala a puterii politice. (…) Intelectualii in Franta au fost oameni de stat fara sa o stie, in timp ce oamenii de stat o stiau, ba chiar tot timpul. Napoleon i-a tratat pe intelectuali ca oameni de razboi pe tinp de pace si le-a controlat toate caile de comunicare : catedrele universitare, scenele teatrelor, ziarele. Napoleon stia ca o revolutie „este o opinie care a gasit baionete”. Brusc, producatorul de opinie devine un inamic virtual. (…) Intelectualul care are mare succes de public, adica cel ce spune ceeace oamenii doresc sa auda sau ceea ce stiu deja, nu mai e un intelectual veritabil. Un intelectual veritabil este cel ce accepta sa spuna adevarul la televiziune, deoarece adevarul – prin definitie – raneste, loveste interesele si iluziile in care ne scaldam cu totii”.

Din „Politique du rebelle – Traite de resistance et d’insummission” (1998) de Michel Onfray :
„Exista o mizerie „curata”, cea a razboaielor, genocidelor, luptelor planetare intre puteri innebunite. Asupra ei se intocmesc petitii si manifeste, se ia atitudine, atunci cand prin asta sunt sanse sa se deschida portile unei recunoasteri mediatice sau ale unui ipotetic premiu Nobel. Dar mizeria murdara, a oamenilor sarmani, a eroilor zilnici ce mor in casa scarii de foame si de frig, care bat trotuarele si asteapta sa li se arunce mila unei munci de tot dispretul ? Cea a barbatilor sau femeilor care, fara incetare, isi ofera timpul, energia, visele, dorintele, falcilor avide monstrului Leviathan in fabrici si ateliere ?
Unde sunt filosofii care au faurit teoria mizeriei, care din conditia saracilor si muncitorilor au facut un obiect de reflectie, politiceste tot atat de demn ca si cel al drepturilor omului, al dreptului de ingerinta sau al sfarsitului istoriei ? Astept inca un contemporan de vaza, mai putin grijuliu de moda si preocupat mai mult de logica unei munci autentic filosofice, care sa devina pentru timpul nostru ceeace Proudhon a fost pentru al sau scriind „Filozofia mizeriei”, lucrare ce ramane prototipul muncii politice : acela de a expune cu claritate ceea ce pentru un scriitor este un scandal major.
Sunt mereu uimit de linistea in care sufera cei ce hranesc masina sociala sau care sunt exclusi de ea, de supunerea lor la necesitatile brutale ale sistemului, ca si cum nu ar exista alternativa, ca si cum altceva ar fi de neconceput. Sunt de acord cu Bakunin impotriva lui Marx, caci cred ca cei uitati constituie ipotetic un ferment mai eficient pentru revolte si revolutii decat avangardele luminate ale proletariatului, eminentele clasei muncitoare. Refuz sa vorbesc PENTRU saraci si imi revendic pe deplin sarcina etica si datoria viscerala de a fi CU ei.(…)
Ma umplu de furie conditiile muncitorilor : salarii de mizerie, ritmuri infernale, locuri de munca nesigure, perspective de viitor imposibile, supunerea spiritului la multiplicarea infinita a unor operatii repetate. Dar ma infurie si uitarea lor de catre cei ce poseda limbajul, retorica si mijloacele de a formula aceste alienari, dar totusi tac. Si care se fac vinovati prin aceste taceri complice sau prin diversiunea in care se complac atunci cand se preocupa doar de ceea ce am numit mai sus mizeria curata.”

Raspunsuri asteptate din partea stangii

March 8, 2010

                                      

Lumea este in plina schimbare si, de vreo trei decenii, ea intrat intr-o epoca ce se poate numi contrarevolutionara. Este o perioada in care stanga este in retragere, in timp ce dreapta isi impune agresiv valorile. O perioada in care neoliberalismul conservator sustine, printre altele, ca nu mai este posibil, cel putin in tarile europene, sa se pastreze nivelul de protectie sociala si de aparare a drepturilor celor ce muncesc, cucerite in decursul secolului 20, caci asta nu permite cresterea economica. La aceste teze, imbratisate si de dreapta la putere din tara noastra, stanga are, sau ar trebui macar sa aiba pregatite cateva replici esentiale.

In primul rand trebuie aratat ca sistemele de protectie sociala faurite prin grele lupte sociale in decursul secolului trecut, nu sunt o piedica, ci chiar baza necesara a prosperitatii economice si coeziunii sociale. Sporirea bunei stari a tuturor cetatenilor, iar nu numai a unor elite, permite cresterea capacitatii de rezistenta a fiecarei tari si a Europei in ansamblu la sfidarile economice ale altor continente. O dovada in acest sens o reprezinta statele scandinave, unde protectia sociala si nivelul de ocupare a fortei de munca sunt cele mai ridicate din U.E., dar care sunt si printre cele mai competitive economic.

In al doilea rand o bunastare generala pretinde drept conditie egalitatea in drepturi si indatoriri a tuturor membrilor societatii, egalitate greu de obtinut in conditiile dominatiei neingradite a economiei de piata. Recenta criza financiara si economica mondiala, a demonstrat, printre altele, rolul esential pe care il joaca statul in salvarea capitalismului de excesele sale si inadvertenta capacitatii de reglare automata a “mainii invizibile”. Dar ea a mai dovedit ca democratia este o conditie necesara, dar nu suficienta pentru a combate saracia ce raneste demnitatea umana. Singura, democratia parlamentara nu este capabila sa asigure nici macar egalitatea de sanse cu care se lauda, ca performanta, neoliberalismul. Iata de ce se impune instituirea de reguli, de norme stricte in cadrul carora sa actioneze sistemul financiar, fara de care este asigurata repetarea acelorasi greseli ca au dus la ravagiile crizei.

In al treilea rand este de semnalat, ca un pericol real, reinvierea extremei drepte, nu numai in tarile foste comuniste, ci si in cele occidentale, cu o veche traditie democratica. Este vorba despre miscari, poate reduse ca proportii, dar care au mai toate caracteristicile extremismului de dreapta antebelic: rasism, nationalism fanatic, anticomunism, misticism religios, cultul unui sef autoritar si atotstiutor, dornic sa-si lichideze pe orice cale adversarii politici. E drept ca lipseste inca o componenta a ideologiei extremiste antebelice: proslavirea nazismului german si a fascismului italian. Dar s-a gasit un surogat al acestora in sustinerea politicii reactionare a dreptei americane, ceeace explica furia cu care a fost intampinata alegerea la Casa Alba a presedintelui Obama.

In al patrulea rand este necesara o luare nepartinitoare de atitudine fata de experienta comunista. In Romania dreapta si-a spus raspicat parerea in privinta asta prin raportul de analiza a dictaturii comuniste al comisiei prezidate de Vl. Tismaneanu. Cu toate obiectiunile aduse de diferite persoane unor aspecte abordate in acest document, nu-mi amintesc ca stanga sa fi luat o atitudine clara, nu asupra raportului, ci fata de cei 40 de ani in care la putere in tara noastra a fost partidul comunist, cu partile bune si rele ale acestei perioade. La peste 20 de ani de la prabusirea acestui regim, este nu numai posibil, ci si necesar a se privi cu obiectivitate la aceste decenii in care incontestabil, pe langa crime de neiertat, s-au facut pasi importanti pe drumul modernitatii.

Ar mai fi desigur si alte probleme la care se asteapta ca stanga romaneasca sa dea raspuns, ca de pilda relatia ei cu biserica, masura in care social-democratia imbratiseaza cu fidelitate valorile stangii, atitudinea ce trebuie adoptata de ea in privinta conflictelor militare declansate pe alte continente de puteri aliate s.a. Dar important este ca omul de stanga sa reziste atacurilor la care e supus zilnic de propaganda insidioasa a dreptei si a mass-mediilor ei. In aceasta privinta si in alte tari stanga cauta argumente in disputa cu un adversar care nu e numai de idei.  Un exemplu este editorialul aparut mai demult in Le Monde diplomatique sub iscalitura lui Ignacio Ramonet si care, in buna masura, e valabil si pentru stanga noastra. 

                                   REZISTENTE           

A rezista este a spune NU. Nu – dispretului. Nu – arogantei. Nu – distrugerii economice. Nu – noilor stapani ai lumii. Nu – fortelor financiare. Nu – “consensului de la Washington”. Nu – pietei totalitare. Nu – liberului schimb de marfuri dus la exces. Nu – dominatiei FMI, Bancii mondiale, OCDE, OMC. Nu – nu hiper-productivismului. Nu – organismelor genetic modificate. Nu – privatizarilor permanente. Nu – extinderii irezistibile a sectorului privat in economie. Nu – marginalizarii. Nu – sexismului. Nu – regresiunii sociale. Nu – demolarii protectiei sociale. Nu – saraciei. Nu – inegalitatilor. Nu – distrugerii mediului. Nu – hegemoniei militare a unei singure puteri. Nu – razboiului preventiv. Nu – razboaielor de invadare. Nu – terorismului. Nu – atentatelor contra populatiei civile. Nu – rasismului. Nu – antisemitismului. Nu – islamofobiei. Nu – supravegherii politienesti generalizata. Nu – degradarii culturale. Nu – noilor tipuri de cenzura. Nu – mediilor care mint. Nu – mediilor ce ne manipuleaza.

A rezista este insa si a spune DA. Da – solidaritatii intre cei 6 miliarde de oameni ai planetei. Da – drepturilor femeilor. Da – existentei unei ONU reinnoita. Da – unui plan de ajutorare a populatiilor africane. Da – eliminarii analfabetismului pe glob. Da – unei ofensive generale pentru lichidarea fracturii informatice. Da – pentru un moratoriu international de protectie a apei potabile. Da – pentru medicamente esentiale accesibile tuturor. Da – pentru pastrarea culturilor minoritare. Da – dreptatii sociale si economice. Da – pentru o Europa mai putin supusa exigentelor pietei. Da – unei taxe Tobin de ajutorare a cetatenilor. Da – unui impozit pe vanzarea de arme. Da – suprimarii datoriilor tarilor sarace. Da – interzicerii paradisurilor fiscale.

A rezista, inseamna a visa ca o alta lume e posibila. Si a contribui la faurirea ei.