Posts Tagged ‘Rusia’

Solutionarea conflictului din Ucraina. Doua propuneri.

September 27, 2014

Sunt greu de subestimat consecintele de lunga durata ale confruntarii armate din estul Ucrainei, nu numai pentru aceasta tara, ci si pentru toate statele implicate prin sanctiuni in acest conflict. Sunt politologi si istorici, ca de pilda americanul Timothy Snyder, care nu isi imagineaza iesirea din impasul actual, dacat ca o victorie pe toata linia a Occidentului si disparitia – intr-un fel sau altul – a lui Putin de la carma Rusiei. Asemenea solutii sunt nu numai nerealiste in relatiile dintre marile puteri, ci si foarte riscante pentru pacea mondiala.

Privirea cu obiectivitate a evenimentelor din rasaritul Ucrainei , dupa semnarea acordului de la Minsk de incetarea a focului, conduce la concluzii diferite. Printre cei ce au facut aceasta analiza sunt doua personalitati : Dmitri Simes, politolog american, si Helmut Schmidt, fost cancelar al Germaniei. Prezint in cele de mai jos ambele lor puncte de vedere. Simes este presedinte al Centrului « The National Interest » din Washington si editor al revistei cu acelasi nume. Articolul dansului, din care prezint incheierea, poarta titlul « Dificilul drum spre un acord de durata »:

« Indata ce a avut loc incetarea focului in Ucraina de est, a aparut clar ca sunt diferente ireconciliabile nu numai intre interesele participantilor la conflict, ci si in intelegerea reala a evenimentelor ce au avut loc in Ucraina. Ceeace creeaza motive puternice pentru a nu permite escaladarea conflictului.

Nu cred ca sanctiunile vor fi in masura a forta Rusia sa-si modifice radical politica. Nu este cunoscut nici un exemplu in care sanctiunile sa fi obligat o tara independenta, si cu atat mai putin o mare putere, sa renunte la ceeace ea considera ca reprezinta interesele ei de baza. Totodata insa imi este greu sa cred ca Rusia ar dori sa cucereasca estul Ucrainei, si inca mai putin – intreaga Ucraina. Fara a lua in calcul sanctiunile, asta ar insemna pentru Rusia serioase pierderi economice pe timp de multi ani in relatiile cu restul lumii.

Cand te gasesti in situatii in care nu este o iesire avantajoasa, de regula se cauta solutii pe termen scurt. Totusi, desi varianta unui nou conflict inghetat este de preferat celei unui razboi, ea nu e satisfacatoare pe termen lung pentru nimeni. O rezolvare stabila a problemei ucrainiene este o sarcina grea si ambitioasa, dar numai cand s-ar pune toate cartile pe masa s-ar putea ajunge in principiu la o solutie general acceptabila pentru toate partile. Asta ar insemna : asigurarea integritatii teritoriale a Ucrainei, garantarea unei veritabile autonomii pentru regiunile Donetzk si Lugansk, stabilirea unui statut al Ucrainei in afara blocurilor si ridicarea reciproca a sanctiunilor.

E posibil ca nationalistii ucrainieni sa nu fie de acord cu o astfel de solutie, insa pentru Moscova, pentru Washington si Bruxelles ea ar fi principial acceptabila. Dar diavolul se ascunde in detalii. In Occident multi staruie pentru o formula in care Rusia sa apara ca parte perdanta, iar Putin sa nu capete nimic din ceeace s-a prezentat ca ar fi agresiune.  Dar – asa cum e cazul cu Crimeea – asta inseamna sa impingi o mare putere intr-o situatie de impas, lucru periculos. Moscova stie prea bine ca in privinta sanctiunilor economice, este greu sa se ia la intrecere cu SUA. Dar noul front deschis de America in Siria si Irak aminteste ca Rusia poate avea variante dureroase de riposta asimetrica, iar nu numai in Orientul Apropiat. Nu este in interesul nimanui sa se faca acum incercari la rezistenta. »

*     *   *

Fostul cancelar Helmut Schmidt, este unanim considerat in Germania drept un intelept, ale carui opinii – cu toata varsta de 95 de ani – sunt ascultate cu atentie si respect. In ultimul numar (Nr. 40) al saptamanalului Die Zeit, dansul publica un amplu articol intitulat « Noi, ca niste somnambuli », parafrazand titlul unei carti renumite a istoricului britanic Christopher Clark despre conducatorii statelor europene in 1914 care, in chip iresponsabil, ca niste lunatici, si-au impins tarile in macelul primului razboi mondial.

Redau mai jos un pasagiu din concluziile acestui  articol semnificativ:

« Ce este de facut ? In primul rand trebuie ca relatiile diplomatice normale intre SUA si Rusia sa fie reluate. Pentru asta poate fi utila numirea noului ambasador american la Moscova, dar si intelegerea dintre Putin si Poroscenko privind oprirea schimbului de focuri in Ucraina de est. Convorbirile despre viitorul Ucrainei trebuie sa se duca nu incepand cu anul 1954 (acordul trecerii Crimeei de la Rusia la Ucraina), ci cu anul 1772, cand pe tronul Rusiei a urcat Ecaterina a II-a care a luat de la otomani teritoriul ce astazi este Ucraina de vest si a pus acolo bazele orasului rusesc Odesa. Ucraina actuala exista de doar 22 de ani, dar ea are o lunga preistorie, in care parti din ea au fost poloneze, musulmane, austriace sau rusesti.

Ambele parti au nevoie de o perspectiva de lunga durata in viitor. Putin trebuie sa fie constient ca Rusia va trebui sa aiba de aface in deceniile viitoare cu o populatie musulmana in rapida crestere. Iar Obama trebuie sa stie ca, la mijlocul acestui secol, minoritatea de limba spaniola va avea o pondere simtitoare in randul electoratului american, categorie a populatiei care are un mult mai redus interes in problemele de politica externa decat pana acum.

Numarul oamenilor ce populeaza pamantul in ultimii o suta de ani a crescut de patru ori. In 1900, eram 1,6 miliarde, iar in 2050 vom fi noua miliarde de oameni pe glob. Dar aceasta crestere exploziva are loc aproape exclusiv in Asia, in Africa si in America latina, iar nu in Europa, nu in Rusia si inca mai putin in Ucraina. La sfarsitul acestui secol, populatia Europei va reprezenta doar 5% din populatia globului. S-a terminat cu secolele imperialismului european  si ale colonialismului. In locul lor sunt miliarde de oameni in curs de a globaliza tehnologiile si economia, adica sa devina dependenti unii de altii.

Dar stransa dependenta reciproca face ca razboaiele sa devin imposibile.  Polonia si cele trei state baltice se bizuie, ca si Germania, pe protectia NATO, dar Ucraina nu beneficiaza de aceasta obligatie de aparare. De aceea oferta UE adresata Kievului de a semna acordul de cooperare a fost privita de rusi ca o sfidare necugetata.

Tratativele diplomatice necesare asupra Ucrainei vor fi grele si de lunga durata. Va trebui sa se invete din greselile pe care ambele parti le-au facut. Va trebui sa se discute nu numai despre viitorul politic si economic al Ucrainei, ci si despre drepturile celor doua regiuni de limba rusa din estul Ucrainei.  In 1990, nimeni in Occident nu se indoia de dependenta de secole a Ucrainei de Rusia. Intre timp  Ucraina a devenit stat independent, dar nu un stat national. La tratative este de sperat ca ambele parti sa renunte la comportamentul militaros imperial si sa recunoasca : criza aceasta este un joc cu focul , dar care poate avea o incheiere asemanatoare cu criza rachetelor rusesti din Cuba din 1962. Solutionarea crizei din Cuba a fost posibila pentru ca ambele parti, constiente de responsabilitatea lor, au acceptat un compromis. Acest invatamant trebuie sa-i insufleteasca pe diplomatii de maine si de poimane. Si vor trebui totodata sa accepte ca returnarea de la rusi a Crimeei  nu va mai fi posibila”.

*    *    *

In evaluarile de mai sus ale celor doi eminenti specialisti in problemele dificile ale relatiilor internationale, cred ca au fost trecute cu vederea doua aspecte :

  • Pe data de 4 noiembrie in acest an vor avea loc alegerile mi-term pentru congresul Statelor Unite. In prezent partidul republican – opus politicii presedintelui Obama – are majoritatea in Camera reprezentantilor , dar in Senat, democratii au o majoritate de doar un singur senator . Daca la apropiatele alegeri republicanii vor castiga majoritatea si in Senat, atunci posibilitatile presedintelui de a-si promova politica vor fi mult ingreunate. Desi numai cu semnatura presedintelui SUA se poate declansa un razboi, se cunosc numeroase interventii armate ale SUA pe glob care au fost duse sub diverse titulaturi, chiar fara acceptarea ONU. Ipoteza unui Congres in majoritate republican, face ca probabilitatea intrarii Ucrainei in NATO sa fie mai plauzibila si deci dificultatile gasirii unei solutii de compromis cu Rusia sa devina mai mari.
  • Desi St. Unite sunt un factor important in rezolvarea acestei confruntari, totusi ele au lasat Uniunii Europene sarcina de a sprijini Kievul in tratativele cu separatistii, sprijiniti la randul lor de Rusia. Trei probleme fac dificila pentru Europa sa acorde acest sprijin : mai intai, adeziunea masiva (83%) a populatiei ruse la politica dusa de V. Putin, in timp ce in UE, conform sondajelor, doar mai putin de jumatate din populatie accepta sa se implice intr-un razboi de dragul Ucrainei ; in al doilea rand,, este starea nesatisfacatoare, constatata abia acum, a aviatiei si a vehicolelor blindate ale Bundeswehr-ului si a unora din celelalte armate ale Aliantei, adica a celor ce ar constitui dotarea principala a trupelor de interventie urgenta ; in fine, nu trebuie uitat ca rusii poseda robinetul de inchidere sau deschidere a conductelor de gaz din Siberia, ce alimenteaza cca. o treime din industria germana si cca. un sfert din cea a celorlalte tari UE. Desigur ca rusii incaseaza bani frumosi din exportul acestei resurse energetice, dar in curand China va lua locul Europei ca mare consumator si deci pomparea gazului rusesc spre occident poate fi redusa la minim, fara prea dramatice efecte pentru economia rusa. Alimentarea cu energie, ramane un factor decisiv in deciziile geopolitice.

Caleidoscop

September 2, 2014

Cine a fost Lassalle ?.

Acum 150 de ani a murit Ferdinand Lassalle, fondatorul si presedintele primului partid muncitoresc german « Allgemeine Deutsche Arbeiterverein – ADAV» (Asociatia generala a muncitorilor germani). Provenit dintr-o familie evreiasca din Breslau (azi Wroclaw), Lassalle a studiat filozofia si filologia la universitatile din Breslau si Berlin, unde firea de razvratit l-a facut sa intre in numeroase conflicte cu colegii si cu profesorii.. Recunoscut ca un excelent orator, el a avut o mare influenta asupra constiintei de clasa a muncitorimii germane. ADAV, a luat fiinta in august 1863, fiind primul partid socialist in Europa. El s-a unit peste putin cu Partidul Democratic al Germaniei, dand nastere Partidului Social-Democrat al Germaniei (SPD). Acesta din urma avea doi presedinti : Ferdinand Lassalle si Karl Marx.

Desfasurand activitatea politica la Düsseldorf, in timpul revolutiei de la 1848/49, urcat pe baricade, Lassalle a facut apel la rascoala inarmata, fiind insa arestat. In lucrarea sa « Arbeiterprogramm » (Programul muncitorilor), el a cerut drepturi egale de vot pentru toti (bogati si saraci, barbati si femei), populatia majoritara sa constituie baza democratiei in stat si crearea, cu ajutorul creditelor de la guvern, a unor asa zise Asociatii productive, care sa fie proprietatea celor ce muncesc. Asta era insa prea putin pentru Marx si Engels, autorii in 1848 a Manifestului Comunist, si care peste putin s-au despartit de el.

Lassalle era insa si un om de lume, frecventand saloanele elitei vremii. La numai 20 de ani, a intrat in gratiile contesei Sophie von Hatzfeld, aflata in divort si care l-a sprijinit, din toate punctele de vedere, mult timp. In 1864 el se indragosteste de tanara Helene von Dönniges si hotarasc amandoi sa se casatoreasca. Tatal fetei insa se opune, il provoaca la duel si, conform unor reguli in vigoare, delega un tanar aristocrat sa il reprezinte. In ziua de 28 august 1864, intr-o padure de langa Geneva, are loc duelul dintre Lassalle si un boier roman ce isi facea studiile in Germania, Iancu Racovitza. Lassalle este impuscat in burta si moare peste trei zile. In acest mod stupid a incetat din viata, la 39 de ani, cel care a reusit sa puna bazele miscarii muncitoresti germane, prima de acest gen in Europa. El, iar nu Karl Marx, este autorul acestui moment istoric, cu uriase consecinte in secolul urmator.

—————————————————————————————————

Ferguson

Dupa cum se stie, in luna august, in Statele Unite, la Ferguson, o periferie a orasului St. Louis, un politist alb a impuscat mortal un adolescent negru. Au urmat mari manifestatii ale populatiei de culoare, exprimand revolta acesteia fata de tratamentul la care e supusa de autoritati. Au manifestat insa si albii, colectand bani pentru apararea in justitie a politistului ce pretinde ca era in legitima aparare. Iar toate astea au loc intr-o tara care a ales de doua ori pentru scaunul de presedinte un mulatru, Barack Obama, ceea ce ar lasa sa se creada ca diferendele rasiale au disparut . In realitate conflictul rasial din societatea americana are radacini sociale.  Trebuie precizat ca albii reprezinta 63% din populatia Americii, iar negrii – doar 13%. Iata, conform revistei Die Zeit, cativa indicatori (date anuale 2011-2013);

Venitul mediu anual (USDolari) – albi : 57.009 ; negri : 33.321 ; Durata media de viata (in ani) –  albi : 78,8 ; negri : 74,8 ; Proprietari ai casei (in procente) -: albi : 74 ; negri : 45 ; Populatia in saracie (in procente) – albi : 9,7 ; negri : 27,2 ; Cota somajului (in procente)  – albi : 6,5 ; negri : 13,1 ; Somajul tinerilor (in procente) – albi : 20,3 ; negri:  38,8 ; Persoane fara asigurare de sanatate (in %, trim. I/2013) – albi : 12,9 ; negri : 19,8 ; Mortalitatea copiilor sub un an (in %) – albi : 0,5 ; negri: 1,1 ; Cu bacalaureatul luat (in %)  – albi : 40,4 ; negri:  20,5 ; Cei cu studii medii intrerupte (in %)  – albi : 4,3 : negri :  7,5 ; Folosirea drogurilor de tineri (in %) : albi : 18,6 ; negri : 19,8 ; Elevi posedand o arma de foc (in %) : albi : 17,0 ; negri :  14,2 ; Persoane in inchisoare (la 100.000 loc.) : albi : 174 ; negri : 627 ; Ucigasi condamnati (la 100.000 loc. ) : albi : 2,3 ; negri :  13,5 ; Victime ale unui asasinat (la 100.000 loc.) :  albi: 2,9 ; negri : 15,8.         

                            

———————————————————————————————————————–                            

Conducta de gaz si titei din Siberia.

Ziarele rusesti si chineze au anuntat ca la 1 septembrie a.c. au inceput lucrarile la marea conducta «Forta Siberiei » prin care vor fi transportate in urmatorii 30 de ani gaze in China din uriasul zacamant de la Vancor, din nordul Siberiei. Doua firme rusesti sunt implicate in aceasta investitie : Rosneft (exploatarea zacamantului) si Gazprom (transportul gazelor). China va incepe lucrarile la partea ei din conducta in 2015.

Presedintele Rosneft, Igor Secin, a facut propunerea ca guvernul chinez sa cumpere in conditii avantajoase o parte din actiunile rusesti pentru aceasta uriase lucrare.

Zacamantul Vancor este deja in exploatare din 2009 si rezervele lui se ridica la 500 milioane tone titei si gaze de condens. Asta reprezinta cca. 11% din totalul extractiei de hidrocarburi ale Rosneft, si 4% din totalul extras in Rusia. . In 2013 cantitatea déjà extrasa la Vancor a fost de 21,4 mil.tone. Este vorba nu numai de de titei si gaze pentru export, ci si de ramificarea conductei pentru alimentarea a numeroase orase rusesti din Siberia de rasarit si din Extremul Orient. In prezent Gazprom extrage din diverse zacaminte siberiene 500 miliarde m.c. gaze anual, dar capacitatea conductelor sale este de 600 mlrd. m.c. anual. Noua conducta ruso-chineza va fi conectata  cu conducta de la Yamal de transport gaze spre Europa, astfel incat orice dificultate pe parcurs (Ucraina, Polonia) sa se poata rezolva dirijand gazele spre China.

Conducta de gaz « Forta Siberiei »va avea o lungime totala de 4.000 km. si va fi capabila sa transporte 38 miliarde m.c. anual. Costul conductei se ridica la 770 miliarde ruble. Valoarea totala a gazelor ce vor fi exportate de Rusia in China in decurs de 30 de ani se ridica la 400 miliarde USDolari. China a si oferit Rusiei un avans de 25 miliarde USD pentru aceasta investitie. La urmatoarea intalnire a conducerilor celor doua tari in luna noiembrie 2014, se va decide probabil si construirea unei noi conducte de gaz, din Siberia de apus pana in regiunea autonoma Uigura din China.

Dilema lui Stefan Dürr

August 16, 2014


In ultimele saptamani unele publicatii germane pomenesc numele lui Stefan Dürr, un manager de 49 de ani cu o cariera ce merita a fi povestita. Se stie ca sfarsitul anilor ’80 cancelarul Helmut Kohl a semnat un acord cu Mihail Gorbaciov privind un schimb reciproc de tineri specialisti in diferite domenii economice. In acest cadru, un tanar absolvent al facultatii de agronomie din München, Stefan Dürr, a ajuns sa faca practica la doua colhozuri model de langa Moscova. Prabusirea comunismului a reprezentat o lovitura nimicitoare pentru agricultura rusa, sprijinul statului oprindu-se brusc, fara ca nimeni sa stie ce trebuie facut in continuare. Dürr, care poseda in Bavaria o ferma de 15 ha. cu cateva zeci de vaci de lapte, se intoarce in 1994 in Rusia si, cu tot riscul, deschide o firma pentru import de masini agricole si comert de seminte. Face bani, dar abia in anul 2002 holdingul « Econiva » condus de el are succes si isi diversifica profilul, profitand de noua legislatie rusa, care a permis achizitionarea pamantului fostelor kolhozuri. Succesul obtinut a determinat parlamentul rus (Duma) sa-l invite pentru a-l consulta in privinta reformei agrare. In prezent Econiva are 33 de filiale in 17 regiuni ale Rusiei, poseda terenuri agricole in suprafata de aproape 200.000 ha. si are 3450 salariati. Cu o productie medie zilnica de 4500 tone lapte, este cel mai mare producator de lapte din Rusia si principalul importator de masini agricole, in special ale firmei americane John Deere. Stabilit definitiv in Rusia, Dürr a primit de curand si cetatenia rusa pentru aportul la desvoltarea economiei acestei tari.

Intr-un interviu acordat saptamanalului « Die Zeit » din 14 august 2014, Dürr raspunde la o intrebare privind sanctiunile rusesti de interzicere a importului unor produse alimentare din vest:

« Aici toti se asteptau la o riposta din partea guvernului la sanctiunile impuse de Vest. Cu o zi inainte de anuntarea opririi importurilor, am fost invitat la presedintele Putin. El a inceput sa vorbeasca cu mine in limba germana, dar fiind de fata si guvernatorul regiunii Voronej, Alexei Gordeiev, care nu stie asa bine germana, am continuat in limba rusa. […] Stiti ca am fost decorat acum cativa ani cu ordinul federal german pentru rolul pe care l-am avut in relatiile germano-ruse. Dar tot eu l-am sfatuit pe Putin sa raspunda cu sanctiuni la sanctiunile impuse de SUA si de UE. Eu resimt dureros  efectul acestor sanctiuni. Cred ca in acest conflict Vestul e principalul vinovat si care toarna gaz pe foc. Lui Putin nu i s-a mai lasat nici o alternativa. Aici la Moscova el este chiar criticat pentru moliciune. Daca si-ar retrage sanctiunile, el ar fi politiceste mort. Prin sanctiuni asupra produselor alimentare, se prind doua muste dintr-o lovitura. Mai intai se raspunde cu sanctiuni la sanctiuni, ceeace este premisa pentru a discuta de la egal la egal la masa tratativelor ce vor urma. Apoi, se da agriculturii ruse sansa sa se desvolte intr-o perioada de tranzitie, fara concurenta produselor din strainatate.

M-am intrebat insa ce voi face eu daca se vor extinde sanctiunile si asupra utilajelor agricole sau a pieselor de schimb pentru ele. Oscilez daca sa ma adresez pentru asta industriei chineze. Unii au si inceput sa o faca. Nu stiu daca Vestului ii este clar ce porti i s-au deschis Chinei in Rusia prin aceste sanctiuni.

Producatorii rusi vor beneficia si ei de sanctiunile Vestului. De pilda firma germana Hochland, care produce in Rusia cascaval si are ca principal consumator reteaua McDonald’s din orasele Rusiei. Aceasta  a cumparat pana acum cascaval din Polonia, dar fabricat de firma Schreiber Foods la un pret mai redus. Acum, dupa interzicerea importurilor din Polonia, firma Hochland respira usurata in negocierile de pret cu McDonald’s.  Nu cred insa ca sanctiunile vor duce la o crestere a preturilor, caci pentru produse lactate vor interveni cu oferte mai mari producatorii din America de sud si chiar din Rusia. Cred ca in zece ani cca. 90% din necesarul de lapte al Rusiei va putea fi acoperit din productia interna. »

Intrebat cum resimte personal conflictul dintre Rusia si Vest, Dürr raspunde :

« Avand dubla cetatenie, ma simt ca un copil ce asista la cearta intre parinti inainte de divort. Pe mine criza asta ma rascoleste profund. Eu sustin insa mai mult partea rusa, nu din interes de afaceri, ci pentru ca socotesc ca Putin are dreptate. Emotional insa mi-ar fi greu sa ma pronunt. As dori ca tensiunile din cauza Ucrainei sa se potoleasca, iar Rusia sa devina un stat normal in comunitatea de state europene, iar nu undeva in orient, alaturi de China. »

Pe o cale gresita

August 12, 2014

Ce framanta societatea romaneasca in aceasta vara? Desigur, alegerile ce se apropie. Dar nu ciocnirea conceptiilor politice si economice ale partidelor, cu solutii pentru a scoate tara din impas, ci indeosebi dosarele cu anumite fapte din trecut ale candidatilor si care au fost (sau vor fi) scoase la iveala de adversari la momentul potrivit. In afara poate de politicieni si de rudele lor, sunt putini cei ce isi  dau seama de importanta, totusi insignifianta, a alegerilor din Romania pentru restul lumii. Prinsi in jocul desvaluirilor si demascarilor, nu se realizeaza ca traim intr-o epoca de cotitura in relatiile internationale, cu consecinte greu de prevazut. Ceacee ar merita insa o reflectie aprofundata si din partea clasei politice romanesti. Unul dintre evenimentele ce vor lasa urme pe intinsul intregului secol 21 este fara indoiala conflictul din Ucraina si mai ales sanctiunile ce i-au urmat, in care este implicata si Romania, ca tara membra a Uniunii Europene.

 Recent a aparut in ziarul “Handelsblatt” din Düsseldorf, organ oficios al mediilor de afaceri germane, un editorial al lui Gabor Steingart, director al acestei publicatii. Titlul articolului ce a facut valva este : « Drumul gresit al Occidentului ». Pozitia autorului e semnificativa, caci ea exprima o buna parte din opinia populatiei fata de confruntarea din Ucraina a marilor puteri, opinie in contradictie cu cea a conducerii Germaniei si chiar a mediilor de masa. Ca asa este, o dovedeste si faptul ca articolul a fost publicat nu numai in germana, ci – simultan – si in engleza si rusa. Prezint in cele ce urmeaza acest important articol, intr-o forma putin prescurtata. 

                                                           *

Fata de evenimentele din Ucraina, guvernul german si multe din mediile de massa au trecut de la o atitudine cumpatata, la una indignata. Politica escaladarii dauneaza intereselor germane. Orice razboi incepe numai dupa o mobilizare prealabila a mintilor, menita sa creeze o febra razboinica. Chiar cele mai intelepte capete nu raman imune la aceasta excitare bine controlata. In 1914 Max Weber scria : « Acest razboi, cu toate grozaviile lui, este totusi ceva maret si minunat care merita sa fie trait ». Iar Thomas Mann spunea tot atunci ca resimte o stare de « purificare, eliberare si uriasa speranta ». Un manifest in favoarea razboiului a fost semnat de 93 de pictori, scriitori si oameni de stiinta germani printre care Max Liebermann, Gerhart Hauptmann, Max Planck, Wilhelm Röntgen s.a

Istoria nu se repeta, iti vine imediat in gand. Dar mai putem fi azi atat de siguri de asta ? Sefii de stat si de guverne din tarile Occidentului, confruntati cu evenimentele din Crimeea si din estul Ucrainei, brusc nu-si mai pun nici o intrebare, ci au doar raspunsuri. In Congresul SUA se discuta pe fata despre inarmarea Ucrainei, iar fostul consilier al securitatii nationale, Zbigniew Brzezinski, recomanda ca locuitorii din orasele ucrainiene sa fie dotati pentru lupte de strada, casa cu casa. Angela Merkel, cancelar al Germaniei, rosteste ca deobicei ceva mai vag, dar nu mai putin amenintator : « Suntem gata sa luam cele mai radicale masuri ».

Ziaristica germana s-a schimbat in decurs de cateva saptamani, iar paleta opiniilor s-a ingustat pana la dimensiunile unei ambrazuri de tragere. Ziare, despre care credeam ca se gasesc la intrecere in materie de varietate a ideilor, pasesc acum in pas cadentat alaturi de politicienii sanctiunilor antiputiniste. Inca din titluri se vede agresivitatea, asemenea cu cea a huliganilor de pe stadioanele de fotbal  : « Tagesspiegel » : « Destul cu vorbaria ! » ; « Frankfurter Allgemeine Zeitung» : «Sa aratam tarie!“ ; „Süddeutsche Zeitung“ : „Acum sau niciodata!“.  „Der Spiegel“ apeleaza la „Sfarsitul lasitatii“ : „S-a terminat cu reteaua de minciuni, propaganda si inducere in eroare a lui Putin. Sfaramaturile avionului MH17 sunt si ruinele diplomatiei ». Politica noastra spre rasarit si mediile germane sunt acum strans unite.

Natura insiruirii de acuzatii duce la acelasi rezultat : in scurt timp se strang atatea invinuiri si contradovezi incat faptele nu mai pot fi practic lamurite. Cine a inselat mai intai pe cine ? A inceput totul cu intrarea trupelor rusesti in Crimeia sau Occidentul este cel care a impins la destabilizarea Ucrainei ? Vrea Rusia sa se extinda spre vest sau NATO – spre est ? Sau doua puteri mondiale s-au intalnit si vor sa intre pe aceiasi use, stapaniti de aceiasi dorinta de dominare, in dauna unui al treilea, lipsit de aparare, care plateste toata galceava cu un inceput de razboi civil ?

Ajunsi aici, trebuie precizat ca scopul nostru nu e cel de a descoperi vinovatul. Nu stim care a fost inceputul, nu cunoastem sfarsitul. Filozoful Peter Sloterdijk are cateva cuvinte de consolare: “Cine traieste in lume, inseamana ca traieste in incertitudine ». Ceeace putem face este doar sa dam jos spuma dezbaterii de acum, sa inchidem gura atatatorilor si a celor ce au fost atrasi in ea si sa le punem pe limba alte cuvinte, ca de pilda unul ce nu a mai fost folosit de multa vreme : realismul. Politicii de escaladare europeana ii lipseste tocmai un scop realist. In America este altfel, deoarece aici amenintarile si umflatul in pene este parte a campaniei de alegeri. Cand Hillary Clinton il aseamana pe Putin cu Hitler, ea o face pentru a atrage niste alegatori republicani, care nu au fost niciodata in strainatate. Pentru multi dintre acestia, Hitler este singurul strain de care au auzit si de aceea Adolf Putin este o binegandita figura electorala. In aceasta privinta, Clinton si Obama au un scop realist : sa se faca iubiti acasa, in interiorul tarii lor, sa castige alegerile si sa asigure o noua presedintie pentru democrati. Angelei Merkel ii este dificil sa foloseasca asemenea procedee. Geografia obliga pe fiecare cancelar german la o mai mare seriozitate. Apropierea de rusi, ca parte a comunitatii de destine europene, ca importator de energie si exportator de unele si de altele, face ca noi germanii sa avem o nevoie vitala  de stabilitate si intelegere. Noi nu putem sa privim Rusia cu ochii celor de la Tea Party american.

Fiecare gresala incepe cu o gresala de gandire. Iar noi facem aceasta gresala cand gandim ca de relatiile economice nu beneficiaza decat cealalata parte si ca deci ea va suferi daca aceste relatii se opresc. Cand relatiile economice sunt in avantajul ambilor, taierea lor duce la pierderi reciproce. Pedepsirea si autopedepsirea sunt cele doua fete ale aceleiasi medalii. Insasi ideea ca presiunea economica si izolarea politica vor pune Rusia in genunchi, nu a fost dusa pana la capat. Chiar daca asa ceva ar reusi prin absurd: de ce ar trebui ca Rusia sa fie un stat invins ? Cum sa se traiasca impreuna in casa europeana cu un popor injosit, conducerea caruia a fost adusa la rangul de paria si ai caror cetateni vor trebui la iarna sa stea la coada pentru o supa?

Desigur ca situatia creeata cere duritate, dar in primul rand duritate fata de noi insine. Germanii nici nu au dorit si nici nu au provocat aceste realitati, dar acum ele au devenit realitatile noastre. Lui Willy Brandt, pe care soarta l-a facut sa stea sub umbra zidului in calitate de primar al Berlinului, i s-au sugerat sa aplice sanctiuni si punerea calusului. Dar el a refuzat sa participe la festivalul de indignare al celor ofensati. Niciodata el nu a strans surubul revansei, ci – aflat in situatii mai ascutite – a luat decizii diferite decat Angela Merkel azi.  “Treaz, totusi buimacit”, asa isi aminteste el dimineata de 13 august 1961, cand a aflat de edificarea la Berlin a zidului ce a despartit orasul in doua. Pentru primarul unui oras nu putea fi o mai mare umilire. Sovieticii il pusesera in fata faptului indeplinit, iar americanii – cu toate ca stiau asta de la Moscova – nu il informasera. Ce face el atunci ? Omul isi pune frau impulsurilor si dovedeste inaltele sale calitati de om politic realist, calitati care peste ani l-au adus pe postul de cancelar si in cele din urma de laureat al premiului Nobel pentru pace. Sfatuit si de Egon Bahr, el accepta noua situatie, stiind ca doar cu indignarea nu se va putea demola repede zidul. Ba chiar ordona politiei sa-i franeze pe manifestanti, pentru a nu se creea conditiile deraierii crizei intr-un caz de razboi. El a pronuntat atunci un paradox : « Recunoastem acest status quo, pentru a-l putea apoi schimba ».

Nu este prea tarziu ca duo-ul Merkel – Steinmeier sa preia acum din avutia conceptionala de idei din acel timp. Este fara sens sa alergam in continuare in urma unui Obama lipsit de idei strategice. Atat Putin, cat si Obama sufera de sobnambulism si repeta ca nu este iesire din impas. « Verificarea politicii nu sta in felul cum a inceput ceva, ci cum s-a terminat » spunea Henry Kissinger, laureat si el al premiului Nobel pentru pace.  Trebuie sa dorim aplanarea, iar nu dominarea, a spus el dupa intrarea rusilor in Crimeia. Demonizarea lui Putin nu este politica, ci doar un alibi pentru lipsa ei.  Kissinger sfatuia condensarea conflictelor, adica micsorarea lor pentru ca apoi concentratia sa fie solutionata, dizolvata. America procedeaza insa invers acum – si face asta chiar de mai mult timp. Ea face toate conflictele sa clocoteasca. Din atacul unei grupari intitulata Al-Qaida s-a facut o campanie mondiala impotriva islamului. Irakul a fost bombardat cu justificari indoielnice. Apoi US Air Force s-a napustit asupra Afganistanului si Pakistanului. Relatiile cu lumea islamica se pot considera acum distruse.

Daca Occidentul ar fi condamnat guvernul american de atunci pentru ca a atacat Irakul fara acordul ONU si fara dovezi despre existenta unor arme de distrugere in masa, si ar fi aplicat aceleasi unitati de masura cu care e condamnat acum Putin, atunci ar fi trebuit ca lui George W. Bush sa i se interzica intrarea in spatiul UE, investitiile lui Warren Buffet ar fi trebuit inghetate, exportul automobilelor marca GM, Ford si Chrysler – stopat. Tendinta americanilor de escaladare verbala si apoi militara, izolarea,  demonizarea si apoi atacarea adversarilor, nu s-a dovedit eficienta. Ultima mare actiune de succes a Americii a fost debarcarea in Normandia in 1944. Toate celelalte – Coreea, Vietnam, Irak si Afganistan –au fost esecuri. Sa desfasori acum trupe la granita de rasarit a Poloniei si sa te gandesti la inarmarea Ucrainei, nu inseamna decat continuarea cu mijloace militare a unei diplomatii lipsita de idei.

Politica cu-capul-prin-perete, ba chiar unde peretele e mai gros, nu duce decat la dureri de cap si nimic altceva. Dar in relatiile Europei cu Rusia exista in perete o use mare. Cheia acestei usi se numeste interesul reciproc. Rusia se stie ca este o mare putere in domeniul energiei si in acelasi timp o tara industriala in desvoltare. Aici trebuie sa se exercite o politica de compromis si aplanare in interesul ambelor parti, asistenta pentru desvoltare in schimbul unor garantii teritoriale. Ministrul nostru de externe Steinmeier a avut cuvantul just pentru a descrie asta : parteneriat de modernizare. Este o notiune ce trebuie desprafuita pentru a fi refolosita ca termen al dorintelor de viitor. Rusia trebuie integrata, iar nu izolata. Pasii mici in aceasta directie sunt mai buni decat politica absurda a excluderii.

Razboiul sanctiunilor (partea 2-a)

August 8, 2014

Era de asteptat ca dupa aplicarea de unele state a sanctiunilor economice si financiare impotriva Rusiei, guvernul de la Moscova sa nu ramana pasiv, ci sa dea o riposta pe masura. Aceasta a avut loc ieri, 6 august, cand primul ministru rus, Medvedev, a anuntat ca se sisteaza pe timp de un an importurile de produse alimentare din tarile care au decis aplicarea sanctiunilor. Este vorba deci de cele 27 state membre ale UE, plus SUA, Australia, Canada si Norvegia. Ziarul Adevarul isi informeaza cititorii despre aceasta ca un act sinucigas si iresponsabil: “Putin distruge economia rusa doar pentru a sfida Vestul, dar nu poate supravietui fara importurile UE”. Oare sa fie atat de grava situatia?

Pentru a vedea care este adevarul, am cautat sa aflu punctul de vedere nu al mediilor ruse, ci al celor din Germania, aceasta tara fiind cel mai important partener comercial al Rusiei. Este incontestabil ca duelul cu sanctiunile este  daunator economiei ambelor parti aflate in disputa. Situatia reala a comertului cu produse alimentare a Rusiei cu Vestul nu este insa de natura a starni panica. Dupa presa germana, ea se prezinta astfel:

In anul trecut totalul importurilor Rusiei de produse agro-alimentare s-a ridicat la 32 miliarde dolari, din care o treime (12 miliarde) a revenit importurilor din tarile UE (1,6 mlrd. din Germania). Este destul de putin, comparativ cu volumul total al comertului UE cu Rusia: in 2013 UE a exportat in Rusia bunuri in valoare de 119,5 miliarde euro, din care Germania – 36,1 mlrd. euro. Care sunt cateva din produsele care acum sunt supuse interdictiei importului in Rusia ?

Carne de vita : In anul trecut tarile UE au exportat in Rusia in valoare de 110 milioane euro. Cca. 90 % din importul rusesc de carne de vita provine insa din America de sud sau Belorusia.

Carne de porc : In 2013 tarile UE au exportat in Rusia in valoare de cca. un miliard euro, din care Germania – 346 milioane euro. Cca. 35% din consumul total de carne de porc in Rusia este din import, din care 60% a provenit din UE. Dar de la 1 ianuarie 2014 UE a oprit exportul de acest fel de carne din cauza pestei porcine. Rusia a importat atunci carnea de porc necesara in principal din Canada si Brazilia.

Carne de pasare: In 2013 UE a exportat in Rusia carne de pasare in valoare de 72 milioane euro. Dar cca. 75% din carnea de pasare a fost importata de Rusia in 2013 din SUA.

Peste: UE a exportat in Rusia in 2013 peste in valoare de 210 milioane euro, din care 10 milioane – din Germania .

Lapte si Unt: Din tarile UE s-au exportat in Rusia in 2013 produse lactate in valoare de 350 milioane euro, din care – 24 milioane euro din Germania. Dar 90-95% din cantitatea de lactate consumate in Rusia provin din productia interna ruseasca.

Branzeturi: UE a exportat branzeturi in 2013 in Rusia in valoare de 960 milioane euro, din care 141 milioane euro din Germania. Dar 90-95% din consumul de branza al populatiei este din sursa interna.

Fructe: In 2013 exportul de fructe din tarile UE in Rusia s-a ridicat la 1,145 miliarde euro, iar sucuri de fructe si conserve din fructe – 400 milioane euro. Germania a exportat in Rusia fructe si conserve din fructe in valoare de 40 milioane euro.

Zarzavaturi: Uniunea Europeana in ansamblu a exportat in Rusia in 2013 zarzavaturi in valoare de 700 milioane euro, din care din Germania – 70 milioane euro.

Din cifrele de mai sus, presa germana constata ca oprirea de Rusia a importului de produse alimentare din cele 31 de tari este de natura sa afecteze in special pe producatorii tarilor UE. Republica Moldova si Ucraina vor avea probabil cel mai mult de suferit. In ce priveste Romania este de amintit ca comertul exterior al tarii noastre s-a ridicat in anul trecut la 105 miliarde euro, din care importurile din Rusia au reprezentat 4,3%, iar exporturile in Rusia – doar 2,8%. Cat din acest  volum reprezentau produsele alimentare – nu este deocamdata publicat.

Nu este prima oara cand se introduc sanctiuni de acest gen fata de Rusia. In 1887 cancelarul Bismarck a impus sanctiuni financiare stricte la adresa Rusiei. Dar dupa un an, cantarind consecintele, s-a hotarat ca sanctiunile sa fie ridicate. Era insa prea tarziu, caci Franta profitase de lacuna si preluase afacerile abandonate de Germania. Asta a facut ca peste putin sa se incheie chiar o conventie militara secreta franco-rusa, care a servit in razboiul declansat in 1914. Dupa peste o suta de ani, Occidentul aplica sanctiuni Rusiei, ceeace o forteaza pe aceasta sa stranga relatiile cu China…

Care ar fi solutia de iesire din impasul creat prin rascoala de pe Maidan si venirea la Kiev a unui guvern antirus in exces ? Jakob Augstein propune in revista Der Spiegel o rezolvare in trei trepte:

  1. Sa se considere anexarea de Rusia a Crimeei drept un lucru unanim acceptat.
  2. Rusia sa puna capat interventiei in estul Ucrainei. Sa se permita Ucrainei apropierea de Uniunea Europeana, dar nu si intrarea in NATO.
  3. Europa sa elaboreze impreuna cu Rusia a unor noi structuri de securitate si politice, eventual chiar fara atragerea SUA.

Acestea mi se par niste dorinte pioase, carora nu le-a venit insa timpul…

Razboiul sanctiunilor si unde poate duce el

August 6, 2014

Prin politica de sanctiuni tot mai aspre la adresa Rusiei, cateva  puteri occidentale au deschis ostilitatile in ceeace poate fi considerat deja un inceput de razboi rece. Ele s-au constituit intr-un fel de judecator si totodata jandarm mondial, ce isi impune vointa fara a recurge la Organizatia Natiunilor Unite, creeata tocmai pentru aplanarea unor asemenea conflicte. Se argumenteaza ca ONU a fost ocolita deoarece in aceasta organizatie Rusia are drept de veto si ar fi putut impiedica luarea de masuri indreptate contra sa. Dar cu acelasi argument si-a arogat si NATO dreptul de a interveni cu trupe ocolind ONU. Iar asta ne intoarce cu o suta de ani inapoi, la situatia din ajunul primului razboi mondial.

Ca in orice razboi, aceasta confruntare – deocamdata limitata la sanctiuni – ridica cel putin doua intrebari : Care este scopul ei? Cum se poate termina ea? Intrebari la care reprezentantii Uniunii Europene nu au nici un raspuns. Dar cand se aplica sanctiuni unei puteri de marimea Rusiei, este de asteptat ca sa urmeze si replica celui lovit. E adevarat ca ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, a spus ca Rusia nu va reactiona dupa principiul “Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”, dar este de banuit ca aceasta atitudine nu poate dura. Deja se vorbeste despre masuri ca restrangerea drastica a importurilor unor marfuri, precum – si mai grav – interzicerea zborurilor deasupra teritoriului Siberiei a avioanelor companiilor occidentale. Dar aplicarea unilaterala de Occident a unor sanctiuni economice grave exprima o atitudine vadit dusmanoasa, ce s-ar putea extinde de la masuri economice si financiare, la unele militare.

Consecintele economice ale aplicarii si de europeni a sanctiunilor ordonate de SUA nu pot fi inca clar intrevazute.  Rusia poseda o rezerva de devize in valoare de 472 miliarde euro. Impreuna cu alte membre ale organizatiei BRICS, state in care locuieste 40% din populatia mondiala, ea a pus bazele unei noi banci mondiale, care probabil va reduce din dominatia FMI si a altor mari banci occidentale. In ce priveste Germania, iata ce scrie Jakob Augstein la 31.07.2014 in revista Spiegel Online:

“Occidentul si-a permis in conflictul din Ucraina o retorica costisitoare, dar acum vine plata. Pietele financiare au fost afectate, sectorul productiei de armament si cel de inalta tehnologie resimt si ele asta. Ceeace pana acum au fost doar manifestari politice, a devenit o grava problema economica. […] Peste 6000 de firme germane au investitii directe in Rusia, iar de comertul germano-rus depind la noi 300.000 de locuri de munca. Cat de departe vrem sa mergem in lupta cu Putin? Din punctul de vedere german ar fi absurd ca Rusiei sa i se confere pe multi ani de acum inainte rolul de “stat ticalos” pe care l-a avut pana acum Iranul. Prin inasprirea sanctiunilor Occidentul s-a inscris intr-o dinamica a escaladarii care nu va mai permite iesirea. Se va reusi oare ca Putin sa fie ingenunchiat dupa vointa noastra? Nu este exclus ca ofensiva Occidentului sa il faca doar si mai tare. Un sondaj in populatia rusa arata ca 83% il sustin pe Putin, un altul – ca 64% din rusi considera Occidentul raspunzator pentru criza din Ucraina, iar doar 3% – pe propriul guvern. Rusia, stim din istorie, e greu de invins. La Bruxelles se vede ca nu se cunoaste asta, dar la Berlin ar trebui sa se stie.“ 

Exista insa si prognoze mai sumbre decat sanctiunile economice. Pe site-ul in limba franceza “Reseau International” (31.07.2014) se apreciaza ca scopul final al SUA este declansarea unui razboi veritabil contra Rusiei. Deja actiunile militare din Ucraina se desfasoara sub indrumarea unor consilieri americani. In curand se vor instala si solide baze NATO, poate dotate cu armament nuclear. Dupa descompunerea URSS, Ucraina si-a pierdut statutul de tara nucleara, dar deputatii partidului nationalist “Svoboda” au cerut ca acest statut sa le fie acordat iarasi. Autorul articolului sustine ca “americanii au neaparata nevoie de Uniunea Europeana intr-un eventual razboi military contra Rusiei. De voie sau de nevoie, europenii vor fi adusi treptat intr-o situatie in care singura solutie logica va fi de a se bate pentru a-si apara existenta ce le-a fost pusa in mod deliberat in pericol. Pericol sursele caruia au fost abil si intens ascunse de un sistem al mass-media bine pus la punct.”

Sa speram ca aceste preziceri se vor dovedi false, cel putin pentru secolul nostru…

Un ziarist rus la Bucuresti

July 4, 2014

De pe blogul lui Vasile Ernu am aflat ca in ziarul moscovit „Komsomolskaia Gazeta“ a aparut un amplu articol despre Romania intitulat „Saracia pe europeneste. – Cum se traieste in tarile de la marginea Uniunii Europene”. Autorul, Evghenii Arsiuhin, a venit special pentru a se documenta in Romania, care este “una din cele mai sarace tari ale UE”, un bun exemplu deci pentru a vedea, scrie el, “ce ii asteapta  pe cei din fostul lagar sovietic care incearca sa intre in UE”.  Am gasit interesant si destul de obiectiv acest articol al cuiva venit din afara, cu unele opinii insa discutabile, ceeace m-a determinat sa il prezint pe scurt in cele de mai jos.

Ziaristul rus soseste intr-un Bucuresti plin de politisti, data fiind vizita in aceiasi zi a vicepresedintelui SUA, Jo Biden. La televizor vede plecaciunea servila a presedintelui Basescu in fata ilustrului oaspete. Subliniaza ca unul dintre principalele bulevarde ale orasului poarta numele generalului rus Kiselef, care la 1832 a dat romanilor prima constitutie cu caracter european.  Palatul parlamentului, “Casa Poporului”, proiectata de o fetita studenta la Arhitectura,  este ca marime a doua cladire din lume dupa cea a Pentagonului. Dar daca Moscova, scrie el, s-a transformat radical prin cladirile noilor imbogatiti, la Bucuresti nu s-a  construit mai nimic in ultimii 25 de ani. In schimb, la aproape fiecare pas se intalneste un local de noapte sau un bordel ; chiar si la hotelul de 5 stele in care a locuit, telefonul avea un buton prin care putea fi invitata o prostituata in camera.

Trei milioane de romani au plecat din tara in acesti ani, iar cei ramasi sunt de parere ca singurul lucru pe care UE l-a adus pozitiv este ca multi tigani au plecat sa cerseasca sau sa fure la Paris, caci un zbor de la Bucuresti pana acolo costa doar 40 euro. E prezentata problema neadmiterii Romaniei in spatiul Schengen, dar controlul vamal obligatoriu nu a impiedicat emigrarea in masa. Numarul mare de romani in Italia se explica prin asemanarea limbilor: italiana pentru romani este cum e rusa pentru ucrainieni.

Comparativ cu pietonii din Moscova, la Bucuresti omul de pe strada e imbracat modest, dar chiar si ultimul ban el il da pentru o masina. Automobilul  Dacia nu costa deloc scump, dar benzina (1,5-2,0 euro/litru) costa mai mult decat in Rusia. Un pachet de tigari costa 3-4 euro, datorita accizelor ce sunt 80% din pret: functionarii de la Bruxelles aplica in Romania aceleasi reguli ca in Franta. Asta favorizeaza contrabanda de tigari aduse din Rep. Moldova si Ucraina. Romanii sunt priviti de restul Europei asa cum la Moscova sunt priviti doar uzbecii, adica cei pe care viata ii constrange sa munceasca mult pentru bani putini.

Coruptia este departe de a fi fost invinsa in Romania, desi aceasta era o conditie pentru intrarea in UE. Ea a fost totusi primita in UE, de teama ca va reintra iarasi sub sfera de influenta a Moscovei.  Banii castigati pe cai ilegale merg la partidele politice, este parerea lui Iulian Butinaru, adjunct al Min. de Finante. Dar de ce salariile sunt asa de reduse? Raspunsul primit de ziaristul rus este ca asa s-au format ele istoric. Raspuns ce nu-l satisface, caci daca in 1970 ele erau aproximativ egale in Rusia si Romania  (85-90 dolari), in schimb in 2013 in Rusia salariul mediu era de 920 dolari, in timp ce in Romania – doar 365 dolari. Exporturile Romaniei in Rusia, care in 2013 erau aproape exclusiv din masini Dacia, au crescut cu 33%, cele in India – cu 40%, in China – cu 17%, dar in tarile UE – doar cu 8,8%. Se vede ca UE nu se sinchiseste mai deloc de sprijinirea economiei Romaniei.

Cand in Romania, la putere au venit comunistii, tara era total agrara. In cei 45 de ani ce au urmat, industria a sporit de 40 de ori si se construiau anual 200 mii m.p. locuinte. S-au luat credite din occident, ajungandu-se la o datorie de 22 miliarde dolari. In ultimii ani Ceausescu a luat nefasta hotarare de a plati toate datoriile. El a reusit in buna parte asta, dar criza pe care a provocat-o l-a costat viata. Azi Romania este iarasi indatorata, datoria externa se ridica la 130 milioane $, iar in ultimii ani ea a crescut de 5 ori (cel mai rapid ritm dupa Grecia).  Dar guvernul este neputincios, caci deciziile sunt acum luate de fortele ce actioneaza pe pietele externe. Criza din 2008 a lovit grav tara, situatie care nu a putut fi deloc usurata prin calitatea de membru al UE. Somajul a putut fi partial rezolvat prin plecarea oamenilor la munca in strainatate, dar el a fost in anul trecut de 7,3%. Marfurile romanesti nu le sunt necesare celor din occident.

Problema nationala – spune ziaristul rus – se exprima in doua variante in Romania: “De-as putea pleca din aceasta tara!” si “Dati-ne inapoi Basarabia!”. Multi cred ca indata ce Republica Moldova se va uni cu Romania, toate problemele se vor rezolva. Cam acelasi spirit domneste de altfel si la Chisinau, numai ca aici se mai viseaza la fericirea ce ii asteapta intrand in UE.

In incheiere se pun in balanta aspectele pozitive si cele negative ale intrarii Romaniei in UE.

Pozitive ar fi: posibilitatea romanilor de a-si cauta de lucru in strainatate; atragerea de investitori straini prin nivelul scazut al costului mainii de lucru, ceeace a redus somajul, dar mentine saracia; s-au imbunatatit unii indicatori macroeconomici, in special structura exportului.

Negative: cresterea datoriei externe;  reducerea pensiilor si salariilor;  au crescut accizele pana la nivelul tarilor occidentale, sporind pretul la tigari, alcool, benzina;  a sporit inflatia cu 35% din 2007; agricultura a suferit prin absenta interventiei statului si achizitionarea de terenuri agricole de straini; a crescut somajul;  se plateste la bugetul UE 1% din PIB  (8 mlrd. euro din 2007), adica mai mult decat subsidiile primite de la Bruxelles, subsidii care sunt legate de conditii dificil de indeplinit; nu s-au justificat sperantele cresterii comertului cu tarile membre ale UE.

*

Sunt numeoase observatiile care s-ar putea face cu privire la acest articol. In primul rand este gresit ca cineva sa dea aprecieri despre o tara fara a cunoaste atat limba, cat si mentalitatea populatiei, nu numai din Bucuresti, ci si din alte regiuni. Sunt de pilda ignorate in articol pretentiile de autonomie ale minoritatii maghiare, si nu se pomeneste nimic despre protectia pe care calitatea de membru al UE o acorda tarii in cazul unui conflict inarmat. Unele din cifrele pomenite in articol sunt contestabile, ca de exemplu nivelul  comertului exterior al Romaniei cu Rusia (30%), nivel care ar fi salvat economia tarii in plina criza. Scaderea amintita a pensiilor si salariilor este o informatie invechita. Afirmatia ca subsidiile UE ar fi mai mici decat cotizatia de membru, nu e sustinuta cu date.  Articolul nu aminteste nimic despre antirusismul visceral al multor romani, ceeace se resfrange asupra politicii externe a tarii.

Cu toate acestea  multe din cele continute in articol corespund situatiei reale. Numarul mare al romanilor plecati din tara pentru  supravietuire  si pentru care sunt slabe sperante ca vor mai reveni, constituie o problema grava, ce nu poate avea o rezolvare prin UE. Politica UE de liberalizare a achizitiilor de terenuri agricole va duce la aparitia marilor proprietari, rolul mosierilor fiind ocupat pe viitor de niste societati multinationale. Rasturnarea regimului comunist in 1989 nu s-a datorat doar politicii economice nesabuite a lui Ceausescu, ci au intervenit un complex de factori, inclusiv dintarile occidentale. In ansamblu, articolul din ziarul KP reflecta si parerile multor romani despre inconvenientele conditiei de membru in UE, dar minimalizeaza avantajele ce decurg din asta.

Despre discursul lui Obama la West Point

June 2, 2014

La 28 mai 2014 presedintele Statelor Unite ale Americii, Barack Obama, a rostit un discurs in fata absolventilor Academiei Militare West Point. Inca inainte de pronuntarea acestui discurs, persoane din imediata apropiere a Casei Albe au spus ca acesta va fi un prilej de definire clara a politicii externe a SUA. Intradevar, mai mult ca niciodata, s-au rostit la cel mai inalt nivel fraze care arata ca presedintele considera Statele Unite drept stapanul lumii si ca nimic important pe glob nu se mai poate intampla fara acordul prealabil al Washingtonului. Analistilor politologi, care credeau ca dupa prabusirea URSS lumea din bipolara va deveni multipolara, li se spune acum raspicat ca ne gasim intr-o lume unipolara, dominata militar si politic de Statele Unite.  Iata cateva pasagii din acest memorabil discurs al lui Obama, care nu e destinat doar imbarbatarii unor tineri ofiteri americani:

“America rareori a fost mai puternica fata de restul lumii decat acum. Armata noastra nu are egal. Sunt minime sansele ca o alta natiune sa reprezinte un pericol pentru noi si nici nu se compara cu pericolele din timpul razboiului rece. Totodata economia noastra ramane cea mai dinamica din lume, iar industria – cea mai inovativa. In fiecare an devenim tot mai independenti din punct de vedere al energiei. Din Europa pana in Asia, noi suntem elementul central al aliantelor, fapt inegalat in istorie. America continua sa-i atraga pe imigrantii straduitori. Valorile noastre de baza inspira conducatorii din parlamentele de pe intreg globul. Cand un uragan loveste Filipinele, cand niste scolarite sunt rapite in Nigeria sau oameni mascati ocupa o cladire in Ucraina, lumea striga dupa America in ajutor. Statele Unite sunt si raman o natiune indispensabila. Asa a fost in secolul trecut, asa va ramane si in secolul ce vine. “

“Dar lumea este in schimbare tot mai rapida. Asta prezinta avantaje, dar si noi pericole. Stim prea bine, dupa atentatul de la 11 septembrie, ca tehnica a pus in mainile unor indivizi puterea care odinioara era rezervata statelor, sporind astfel capacitatea teroristilor de a face rau. Agresiunea Rusiei fata de fostele state sovietice irita capitalele europene, in timp ce cresterea economica si militara a Chinei ingrijoreaza statele vecine ei. Din Brazilia pana in India, desvoltarea face clasele mijlocii sa se ia la intrecere cu noi, iar guvernele lor incearca sa aiba un cuvant tot mai greu in conferintele internationale. Si chiar tarile in curs de desvoltare adopta democratia si economia de piata, caci informatiile TV si mediile sociale fac imposibil sa se ignore conflictele, esecul unor state si revoltele multimii, stiri care cu o generatie in urma ar fi fost mentionate doar in treacat. Este sarcina generatiei noastre sa dea raspuns acestei noi lumi. Problema cu care ne confruntam nu este daca America va conduce, ci cum  va conduce lumea – nu numai pentru a ne asigura n pacea si prosperitatea, ci pentru a extinde pacea si prosperitatea pe intreg globul.”

Iar mai departe:

“In secolul 21 izolationismul american nu mai poate fi o optiune. Nu avem dreptul sa ignoram cele ce se petrec in afara granitelor noastre. Agresiunile regionale care raman nepedepsite, fie in Ucraina de sud, fie in Marea de sud a Chinei sau oriunde in lume, vor avea influenta asupra aliatilor nostri si pot implica interventia armatei noastre”.

Cele de mai sus sunt declaratii oficiale care nu pot lasa indiferent pe nimeni. Ele arata ca in viziunea conducerii SUA, forta de neinfrant a Americii poate si chiar trebuie sa pedepseasca pe oricine va actiona in viitor altfel decat convine guvernului Statelor Unite. Este vorba despre o putere imperiala ce nu trebuie ignorata, ba chiar careia trebuie sa i te supui, de voie sau nevoie. Ceeace aminteste de cuvintele poetului Virgiliu: “Cetatean al Romei, tine minte ca tu esti chemat sa conduci popoarele. Obligatia ta este ca peste tot sa aduci legea, pe cei ce se supun sa-i accepti, dar  sa-i distrugi pe cei neascultatori”.

Cuvantarea presedintelui SUA a fost, bineinteles, criticata de unii fruntasi ai partidului republican din opozitie, care au cerut fapte concrete, iar nu vorbe. Si ziarul New York Times considera cuvantarea “neinspirata, lipsita de deschidere strategica si nesatisfacatoare atat pentru stanga, cat si pentru dreapta”.

Mai interesant mi se pare insa articolul lui Dmitri K. Simes, presedintele lui National Interest Institute din Washington, despre situatia din Ucraina, pomenita de cateva ori in cuvantarea presedintelui. Redau mai jos cateva pasaje din acest articol:

“Principala problema a Statelor Unite nu e ce se va petrece in Ucraina, tara divizata si plina de contradictii. Mai ingrijorator e ca administratia Obama nu are o strategie clara in aceasta privinta: care sunt prioritatile ce reflecta interesele Americii si ocunoastere a istoriei, care sa permita a sti daca respectiva tara are totdeauna o pozitie corecta. Administratia Obama poate obtine succese pe drumul euro-atlantic al Ucrainei, dar la ce ii serveste un asemene succes?  Si cat costa acest succes pentru Ucraina, Europa, Rusia si SUA? Presedintele Obama si consilierii sai se multumesc cu declaratii despre dreptul poporului ucrainian de a-si opta singur calea, dar inteleg tacit prin asta ca decisiva este impiedicarea influentei Rusiei asupra Ucrainei.

Desigur ca Ucraina reprezinta si pentru Rusia o seama de probleme. Presedintele Putin s-a gasit in fata unei grele dileme, care aminteste de cea in care se afla presedintele Eisenhower in timpul revolutiei din Ungaria din 1956, cand rasculatii au vrut sa ia puterea, convinsi ca SUA ii va sprijini in lupta impotriva propriului govern si a URSS. Eisenhower simpatiza cu rasculatii, dar in cele din urma a refuzat sa-i sprijine, pentru a evita o confruntare periculoasa cu Uniunea Sovietica. Intrucat politica este arta posibilului, banuiesc ca acum nu e in interesul Rusiei sa nutreasca sperante desarte in randul celor pe care ea ii sustine.

Intrucat geografia nu poate fi schimbata, iar stabilitatea si bunastarea in aceasta regiune depind de relatii normale intre Moscova si Kiev, atunci SUA si Rusia ar avea ambele de castigat daca vor lua o decizie comuna privind Ucraina. Neinteresarea administratiei Obama pentru o asemenea solutie este greu de inteles, de vreme ce Statele Unite, in rezolvarea multor probleme globale, importante pentru securitatea nationala, au nevoie sa conlucreze cu Rusia. Si mai important ar fi ca administratia Obama sa nu faca nimic pentru apropierea Rusiei de China si deci  sa accelereze regruparea lor geopolitica.  Asa cum recunosc multi observatori, este preocupant ca Obama se gandeste mai putin la interesele strategice ale SUA, ci mai mult la cum sa nu dea noi argumente politice opozantilor lui, care il invinuesc de slabiciune si nehotarare. Deseori pentru Obama pare mai important sa castige victorii acasa, in fata opiniei publice, decat obtinerea de succese in probleme internationale. Unii critici considera de pilda cuvantarea sa la Academia Militara West Point drept un bun discurs in campania electorala, mai mult decat o declaratie de politica externa bine gandita.

SUA si Rusia sunt ambele iritate in legatura cu criza din Ucraina. Fiecare din ele are o imagine diferita de cele ce se petrec acolo si ce determina atitudinea partii adverse. Fiecare parte e ispitita sa actioneze astfel incat sa poata proclama victorie, chiar daca satisfactia morala de azi, maine se va dovedi o infrangere politica. Dar cand criza se va sfarsi, SUA si Rusia vor ramane doua mari puteri cu o multime de interese complicate. Unele din aceste interese presupun o ascutita concurenta, dar altele cer colaborare si interactiune. Nu este insa exclus ca alianta Rusiei cu China sa devina un cosmar pentru America, in timp ce imposibilitatea cooperarii cu Washingtonul sa faca Moscova dependenta in exces de China. Probabil ca tocmai asta il face pe Putin sa fie atat de retinut in problema Ucrainei.

Cei care nu doresc razboi cu Rusia

May 22, 2014

Cu prilejul vizitei oficiale a presedintelui Rusiei, V. V. Putin la Peking, s-a semnat la 20 mai un acord comercial intre Gazprom si China National Petroleum Corp., document care fusese pregatit in decurs de doi ani de specialistii celor companii. In el se prevede construirea unei conducte de gaz  ce va intre in functiune in 2018 sau 2019 si prin care China va primi anual  38 miliarde de metri cubi de gaz natural dintr-un zacamant nou din  nordul Siberiei. Uriasul santier,  la care lucrarile vor incepe chiar in acest an, are o valoare de cca. 75 miliarde dolari, din care 55 miliarde este partea ce revine Rusiei (deschiderea zacamantului, instalatiile de prelucrare si conducta pe teritoriul rus), iar peste 20 miliarde – Chinei. S-a cazut de accord asupra pretului de 350 $/mia de m.c., astfel incat valoarea totala a gazului ce va fi livrat timp de 30 de ani regiunilor din estul Chinei se ridica la cca. 400 miliarde dolari (291 miliarde euro). Achitarea acestei sume catre Rusia se va face prin preplata cantitatilor livrate, iar nu printr-un credit acordat de China, asa cum ar fi dorit Gazprom.

Alte acorduri semnate cu aceiasi ocazie prevad : studiul pentru construirea unei alte conducte de gaz pentru alimentarea regiunilor din vestul Chinei, pornind de la zacamantul siberian Yamal, de unde in prezent Rusia livreaza gazul pentru tarile europene;  construirea de China a unui mare pod peste fluviul Amur la Birobidjan;  colaborarea in domeniul extractiei de titei pe platforme marine  s. a. Este posibil ca tot unei firme chineze sa I se dea si contractul pentru construirea  podului auto si de cale ferata de 17 km. lungime peste stramtoarea Kerci, pentru legarea Crimeei de regiunea Krasnodar din Rusia, ocolind Ucraina.

In cuvantarea dupa semnarea acestor acorduri, presedintele Chinei a declarat ca “Putin este cel mai bun prieten al Chinei”.

*

Intr-un interviu dat la 16 mai ziarului „Bild“, fostul cancelar al Germaniei Helmut Schmidt a invinuit Comisia UE ca se amesteca excesiv in probleme de politica mondiala. Un exemplu in aceasta privinta este incercarea de a introduce Ucraina in Uniunea Europeana. Helmut Schmidt , considerat la cei peste 90 de ani ai sai, drept una dintre cele mai luminate personalitati ale politicii europene, i-a acuzat pe birocratii de la Bruxelles ca “habar nu au de politica externa si de aceea au pus Ucraina in fata dilemei de a opta intre Est si Vest. “Nu vreau sa vorbesc – a spus el – despre un al treilea razboi mondial si nici despre mai multi bani pentru inarmare, dar creste de la o zi la alta pericolul de a ne gasi intr-o situatie asemanatoare cele din august 1914”. El apreciaza pozitiv conferinta de la Geneva de la mijlocul lunii aprilie, dar adaoga:  “Astazi nu mai este nimeni in stare  sa faca vreo propunere cu privire la viitorul Ucrainei”.

Peste cateva zile de la acest interviu, fostul comisar UE Günter Verheugen i-a adresat batranului cancelar o scrisoare, data si publicitatii, in care ii atrage atentia ca se inseala: nu birocratii de la Bruxelles sunt de vina pentru agravarea situatiei din Ucraina, ci guvernele tarilor europene, si in special cel german. Ideea asocierii Ucrainei (si Georgiei) la UE a fost lansata in iunie 2007, pe cand Germania ocupa, prin rotire, presedintia UE. Alti pasi au fost facuti in anii urmatori de politicienii europeni in sustinerea parteneriatului si apoi a asocierii Ucrainei la UE. In luna martie 2012 s-a parafat documentul de asociere a Ucrainei, la care si-au dat acordul ministrii de externe ai statelor membre. Dar semnarea acordului a fost amanata pana in luna decembrie, rastimp in care la propunerea sefilor de state s-au introdus in text noi cerinte, printre care si conditia eliberarii din inchisoare a Iuliei Timoshenko. Toate acestea s-au facut fara consultarea Rusiei. Insa in cursul anului 2013 problema asocierii Ucrainei la UE s-a agravat la nivel geopolitic, fara a se cauta sa se clarifice cu Rusia implicatiile acestui acord de asociere. Apoi – subliniaza Verheugen – s-a facut gresala grava a solidarizarii cu asa numitul Euro-Maidan, fara a se recunoaste ca miscarea de revolta de la Kiev nu era nici omogena si nu avea nici caracter general, pe intreaga tara, ignorandu-se tensiunile interne intre vestul si estul Ucrainei. In fine, a fost sprijinit fara nici o rezerva guvernul de la Kiev, desi el era fatis anti-rus, nu era in propria tara sustinut de toti si avea in componenta forte populiste. Elitele politice europene gandesc inca in categoriile unui conflict intre Rusia si Europa. Evitand dialogul, ele au provocat cea mai grava criza europeana din acest secol.

Iar Verheugen isi incheie astfel scrisoarea : “Daca vom continua sa fim prinsi, ca niste somnambuli, in ideologia ori-ori, situatia se va agrava zi de zi. A fi prorus sau proeuropean nu sunt notiuni contradictorii, caci si Rusia este parte din Europa. Criza din Ucraina a aratat ca avem urgent nevoie de un cerc de tari prietene. Aceasta este si ramane obligatia unei politici europene responsabile. Acest cerc ar ramane insa nedesavarsit fara Ucraina, fara Georgia, fara Rusia.”

*

In interviul acordat in 20 mai ziarului “Leipziger Volkszeitung”, d-na  Angela Merkel, cancelar al Germaniei, a declarat ca Rusia este un partener apropiat al Germaniei, iar relatiile bune cu Moscova sunt in interesul tuturor europenilor. Dansa a mai adaogat: “Intre noi si rusi, ca si intre UE si Rusia, sunt numeroase contacte stranse. Eu am deseori convorbiri telefonice cu presedintele Putin, iar in actuala situatie vom examina cand vom discuta din nou, fie telefonic, fie la o intalnire personala.”

In legatura cu alegerile prezidentiale din Ucraina din 25 mai, d-na Merkel a spus ca la ele va asista o echipa internationala de observatori.  “Daca acestia vor recunoaste ca alegerile s-au desfasurat corect, conform regulilor, sper ca si Rusia sa le accepte rezultatele.” Dansa a reamintit ca “presedintele Putin a emis nu demult idea crearii unei zone economice euro-asiatice, de la Lisabona la Vladivostok. Sunt multe argumente bune in favoarea acestei idei, caci si scopul Germaniei in ultimii ani a fost de a lega strans Rusia de Europa.”*

 

Socoteli complicate in criza ucrainiana

May 20, 2014

Revista americana „The National Interest” publica in ultimul sau numar cu data 17 mai 2014, un articol al lui Mikhail Pogrebinsky intitulat „The Complex Calculus of the Ukraine Crisis”, in care sunt relevate aspecte mai putin cunoscute ale atitudinei guvernului de la Kiev si ale intereselor altor puteri in acest conflict. Intreg articolul politologului ucrainian, director al Centrului de analiza politica si studii conflictuale de la Kiev, este prezentat in cele de mai jos.

Este interesant extremul interes  pe care Departamentul de Stat al SUA, precum si diversi conducatori din Uniunea Europeana il manifesta pentru alegerile prezidentiale ucrainiene din 25 mai. Asta sugereaza ca se recunoaste nelegitimitatea autoritatilor autoproclamate de la Kiev si incapacitatea lor dovedita de a tine macar o minima ordine. Dar in loc sa se faca presiuni asupra guvernului de la Kiev pentru a gasi o solutie impreuna cu cei din regiunile de sud-est care protesteaza, accentul se pune pe legalizarea unui guvern prooccidental, care avand formal o baza legala, va putea suprima brutal opozitia si va impune un curs antirusesc tarii.

Daca haosul si instabilitatea in Ucraina de sud-est, unde traiesc peste 12 milioane de oameni, este in interesul securitatii nationale a SUA, atunci calea de a o realiza este intradevar a tine alegerile la 25 mai cu un guvern ucrainian ducand aceasta politica (operatia „antiterorista” si refuzul de a se angaja in negocieri). Castigatorul alegerilor va reprezenta doar partea de vest a tarii (iar acest rol, aprobat la Washington si Berlin, il va juca oligarhul Petro Poroshenko), situatia in tara se va stabiliza, iar cei ce protesteaza in sud-est vor depune armele si se vor duce la casele lor. Dar tonul pe care l-a adoptat Washingtonul fata de Moscova, exclude sprijinul real pe care Rusia l-ar fi putut acorda in realizarea acestui plan. Din contra, el impinge Moscova la diverse actiuni de sprijin dat protestantilor din sud-estul Ucrainei si la refuzul populatiei dintr-o mare parte a tarii, de a recunoaste rezultatele acestei alegeri.

Totodata, declaratia lui Putin ca „tinerea de alegeri prezidentiale este o cale corecta”, confera o slaba speranta ca Rusia ar putea sa le accepte, desi rezultatul alegerilorlor este deja stabilit. Evident ca pentru a se atinge acest tel e necesara indepinirea anumitor conditii. Aceste conditii au fost in mod repetat formulate de reprezentantii legali ai consiliilor regiunilor Donetzk si Lugansk. Dar autoritatile de la Kiev nu au facut nici un pas pentru a merge in intampinarea acestor cerinte.  Doar niste vagi promisiuni de „descentralizare”, ce sunt opuse ideei de baza de urmarire si pedepsire a activistilor, dupa dezarmarea lor. Lucru care a incitat la radicalizarea activitatilor de protest, inclusiv la ocuparea de cladiri administrative si a depozitelor de armament.

Ar fi absurd sa se creada ca Rusia nu a sprijinit protestele. Desigur ca a facut-o, iar asta era de asteptat. Oare la ce se asteptau guvernul de la Kiev si stapanii lui de la Washington si Bruxelles? A intari autoritatile de la Kiev, fatis antirusesti, este in mod clar o amenintare serioasa la adresa securitatii Rusiei. In orice caz nu sunt motive sa credem ca Rusia ar fi reactionat altfel la transferul controlului geostrategic al Ucrainei catre SUA. Neasteptata „operatie din Crimeia” a fost si ea previzibila. Dupa parerea mea presedintele Putin era pregatit sa se limiteze la Crimeia. Dar, inca odata, Washintonul a subestimat reactia lui Putin, promptitudinea lui de a pazi interesele Rusiei in „tamponul geopolitic amortizator”, cum este caracterizata Ucraina de George Friedman de la Stratfor.

La randul sau si Putin a subestimat Washingtonul si, in mod special, Berlinul. Drept efect, acesti oponenti geopolitici au fost implicati in crearea unei tensiuni extrem de periculoase. Departamentul de Stat si Berlinul au sprijinit neconditionat autoritatile de la Kiev, fara sa arate nici un fel dorinta de a gasi vreun compromis cu Moscova. Guvernul slab de la Kiev, incapabil de a tine sub control gruparile paramilitare (Pravyi Sector) ramase active dupa revolta de pe Maidan, a hotarat ca va putea sugruma protestele din sud-estul tarii. La randul ei, Moscova a sporit miza unde ii era mai usor: in regiunile cu majoritate ruseasca a populatiei – in bazinul Donetzk.

                                                           *

Acest text a fost scris dupa ce a avut loc referendumul in regiunile Donetzk si Lugansk. Inainte de a folosi forta, inclusiv tancuri si aviatie, orice guvern responsabil ar fi cautat sa afle care este opinia populatiei in aceasta zona. In ajunul declansarii operatiei antiteroriste, un sondaj in  randul populatiei acestor doua regiuni, organizat de o publicatie favorabila guvernului de la Kiev, a aratat ca 70% din cetatenii regiunii Donbas cred ca guvernul de la Kiev nu are nici o legitimitate. Sondajul a avut loc inainte de evenimentele tragice de la Odesa si Mariupol. Aceste evenimente, care au costat viata la zeci de ceteteni pasnici, cu siguranta ca nu au imbunatatit atitudinea celor din sud-est fata de Kiev. Presedintele de facto al parlamentului, Oleksandr Turcinov, ar fi trebuit sa recunoasca realitatea, si anume ca populatia din Donbas sustine protestele. Cu toate acestea, operatia militara nu a fost oprita, desi ea nu a reusit sa-si atinga nici unul din obiectivele propuse, oameni pasnici continuand a fi ucisi.

Desigur ca referendumurile din cele doua regiuni din Donbas nu corespund legislatiei ucrainiene si nici standardelor democratice general acceptate. Totusi guvernul de la Kiev nu trebuia sa ignore opinia a milioane de concetateni. . .