Posts Tagged ‘Rusia’

Cum va schimba lumea conflictul din Ucraina?

May 11, 2014

 

Peter Scholl-Latour este un renumir ziarist franco-german (are cetatenia ambelor tari) care recent, in luna martie, a implinit varsta de 90 de ani. Dupa ce si-a terminat studiile secundare in Elvetia, a luptat in rezistenta franceza, pentru care  a fost inchis intr-un lagar german. Dupa razboi si-a facut studiile superioare la Sorbona si la Ecole Superieure d’Etudes Politiques din Paris. A fost corespondent  si redactor a numeroase ziare, reviste si canale TV  germane in Africa, Orientul-Apropiat si Asia. Este autor a peste 20 de carti despre tarile in care a lucrat sau pe care le-a vizitat.  A fost distins cu numeroase premii si decoratii in Franta si Germania pentru activitatea remarcabila depusa. Participa chiar si acum, la o varsta inaintata, la numeroase talk-show-uri ale canalelor de televiziune ARD si ZDF. In aceasta luna el a acordat un interviu revistei „Hören und Sehen“ cu titlul de mai sus (“Wie die Streit um die Ucraine die Welt verändert) pe care il prezint in cele ce urmeaza, deoarece opiniile sale despre conflictul ce zguduie Ucraina contrasteaza in raport cu ideile conventionale ale mediilor ce nu vor sa deranjeze oficialitatile.

Intrebare:   Intrebare: Seful guvernului ucrainian Jatseniuk acuza Rusia ca vrea sa declanseze un al treilea razboi mondial. Este intr-adevar atat de mare pericolul?

P. Scholl-Latour: E o prostie! Acest nebun exagereaza total. Situatia este intr-adevar grava, dar eu cred ca puterile implicate in conflict sunt destul de intelepte pentru a impiedica extinderea incendiului. Se poate sa fim martori ai unui razboi civil ca cel din Siria, alimentat cu arme de puterile ce stau in spatele fortelor  ce se confrunta. Si asta e destul de rau, dar in nici un caz nu va fi un al 3-lea razboi mondial. Jatseniuk vrea doar sa-i impinga pe americani sa se implice. Acest prim-ministru de tranzitie nu are nici o legitimitate, ceeace la noi se trece cu vederea. Omul a fost adus la putere printr-un puci, nu prin alegeri. Totusi el este sustinut masiv de alianta occidentala…  El e omul serviciilor secrete americane, al CIA in persoana!  Are loc o dezinformare internationala cu scop precis, care actioneaza si in mediile germane.  Este insa adevarat ca acest conflict din Ucraina schimba totul si le deschide multora ochii.

I. : Ce intelegeti prin asta?

P. Scholl-Latour:  Nu e mult de cand atat Bruxelles, cat si Moscova au anuntat ca Uniunea Europeana si Rusia se apropie tot mai mult. Le uneste in fond acelasi  tel:  sa faureasca un spatiu comun de securitate, economic si de cultura. Asta pare acum un basm din vremi de mult trecute: presedintele Putin si-a aratat adevaratul chip.

I.  : Si anume ?

P. Scholl-Latour:  El exercita o impresionanta extindere a sferei sale de influenta, lucreaza – sa spunem  asa –  la renasterea Uniunii Sovietice. A reusit ca Bielorusia, Kazahstanul si Armenia sa si le asocieze Si el mai stie ca Rusiei, cu imensul sau potential  nuclear, nimeni nu-i poate sta impotriva.

I.: Deci Ucraina impiedica eforturile viitoare de dezarmare globala?

P. Scholl-Latour : Din pacate da. Imaginea unei confruntari nucleare intre SUA si Rusia este total absurda. Dar cand unul se dezarmeaza, trebuie si adversarul sa faca la fel. Din pacate americanii sunt obsedati de desvoltarea in continuare a armelor nucleare, in principal datorita temei pe care le-o inspira desvoltarea rapida a flotei chineze.

I. :  Urmare a crizei ucrainiene au inceput brusc sa se inarmeze si alte state europene NATO…

P. Scholl-Latour : Da, este o rasucire cu 180° in politica multor tari vestice, chiar si ale unora neutre, ca de pilda Suedia.  Dupa ani de politica retinuta se recunoaste acum ca securitatea are iarasi valoare. Reinarmarea este un demers  necesar, care a fost neglijat in mod nepermis. Iar tocmai armata germana se dovedeste lipsita de pregatire pentru cazuri neasteptate. Ucraina a fost doar un declansator.  Am chiar o banuiala in aceasta privinta…

I. :  Ce banuiala?

P. Scholl-Latour : – Ca unele momente din istoria Ucrainei au fost speculate de americani, atat pentru ca NATO sa fie iarasi strans unita impotriva lui Putin, dar si pentru a abate atentia lumii, si in primul rand al Germaniei, de la scandalul de spionaj al NSA (National Security Agency) si de indignarea  provocata  de aceasta.

I. : Ceva nou este si faptul ca SUA isi trimite acum trupele in tarile baltice, in Polonia si in alte locuri, direct la frontiera acestora cu Rusia. Este asta o provocare inutila sau e justificata?

P. Scholl-Latour : Europenii trebuie sa-si reaminteasca cat de daunator a fost cand in 1939 Polonia a fost lasata in impas. Multor tari est-europene le este teama de Rusia si ca istoria s-ar putea repeta. Trimiterea de soldati americani la granita cu Rusia e doar un gest pentru linistirea lor. Dar pentru rusi asa ceva e greu de suportat. NATO se gaseste acum la usa Skt. Petersburgului.

I. : De la inceperea crizei ucrainiene  nimeni nu mai vrea sa cumpere bonuri ale imprumutului rusesc de stat. Oare intra in faliment statul cel mai intins de pe glob?

P. Scholl-Latour : Situatia creeaza  intr-adevar dificultati Rusiei. Dar asta o impinge mai curand in bratele Chinei si ale Iranului. Iranul poate face afaceri excelente cu Rusia si ii poate deschide acces spre Oceanul Indian. Germania in schimb,  este pe cale ca, prin sanctiuni, sa-si iroseasca formidabila pozitie deja castigata in Rusia, punand in pericol propria sa crestere economica.  

I. : Este oare o invatatura a crizei ucrainiene ca si in secolul 21 un teritoriu precum Crimeea poate fi pur si simplu anexat fara nici o sanctiune?

P. Scholl-Latour :  Stati o clipa! Crimeea nu a fost anexata! Ea apartinea Rusiei si majoritatea populatiei doreste sa apartina Rusiei. Nu era de asteptat ca Rusia sa renunte mult timp la ea. Daca Ucraina ar fi intrat cu Crimeea in UE, atunci rusii si-ar fi pierdut cel mai important port  al flotei lor marine, iar port-avioanele americane si-ar arunca ancora la Sevastopol. Asa ceva nu se poate, din punctul de vedere al lui Putin. Eu nu vreau sa-l apar pe Putin, dar il pot foarte bine intelege.   

Cum a fost diabolizat Vladimir Putin

May 10, 2014

 

Tariq Ali este un istoric , scriitor si comentator politic britanic de origine pakistaneza. Este autorul a numeroase carti indeosebi despre lumea islamica, despre imperiul american si despre rezistenta politica. El e membru al comitetului de redactie al revistei New Left Review si scrie cu regularitate la ziarul The Guardian si la London Review of Books. Este director editorial al casei de editura londoneze Verso.

Am tradus mai jos un pasaj din articolul sau publicat la 28.03.2014 in ziarul “The Guardian” si intitulat : “How Vladimir Putin became evil”

SUA si Marea Britanie il condamna acum pe Putin pentru Crimeia, dar l-au sprijinit in razboiul din Cecenia. De ce? Pentru ca acum el refuza  sa mai participe la jocul lor

Inca odata, se pare ca Rusiei si Statelor Unite le este greu sa cada de acord astfel incat ambitiile fiecareia sa fie satisfacute. Ciocnirea intereselor lor este pusa in lumina de criza ucrainiana. In acest caz particular, asa cum a dovedit-o inregistrarea convorbirii telefonice a  diplomatei americane Victoria Nuland, care a spus “Fuck the EU”, provocarea a venit din partea Washingtonului.

Cu  cateva decenii  in urma, in plin razboi rece, George Kennan, un fruntas strateg al politicii externe americane, a spus la o conferinta:  “Va asigur ca nu este nimic mai egoist decat o democratie pusa constant pe lupta. Curand ea devine victima propriei sale propagande. Se tinde astfel a se atribui propriei cauze o valoare absoluta care turbura viziunea de ansamblu. Dusmanul  devine personificarea  a tot ce este rau, in schimb tot ce ii apartine  formeaza un concentrat de virtuti.” Asa este si situatia azi. Washingtonul stia ca Ucraina a fost intotdeauna un subiect delicat pentru Moscova. Ultranationalistii ucrainieni care au luptat alaturi de nemti in cel de al doilea razboi mondial au ucis 30.000 de soldati rusi si comunisti. Ei au continuat sa duca impreuna cu CIA  o lupta ascunsa impotriva URSS pana in 1951. Pavel Sudoplatov, fost sef al spionajului sovietic, scria in 1994 : “Originile razboiului rece au fost impletite strans cu sprijinul acordat de occident nationalistilor in tarile baltice si in Ucraina de vest”.

Cand Gorbaciov a acceptat sa se trateze conditiile unificarii Germaniei , dar Germania reunita sa ramana in NATO, secretarul de stat Baker l-a asigurat ca “nu va avea loc o extindere cu nici un centimetru a NATO inspre est”. Gorbaciov a repetat: “Orice extindere spre est va fi pentru noi inacceptabila”.  Baker a raspuns: “Sunt de acord”. Unul dintre motivele pentru care Gorbaciov  il sustine acum pe Putin in problema Crimeei este ca increderea lui in Occident a fost astfel crunt inselata.

Atat timp cat Washingtonul  a crezut ca cei de la conducerea Rusiei vor accepta orbeste poruncile sale (asa cum facea Eltin, beat critza), Moscova mai era suportata. Atacul lui Eltin asupra parlamentului rus in 1993 a fost considerat justificat de mediile occidentale. Toate löuptele duse mai intai de Eltin si apoi de Putin in Cecenia, au fost privite ca o mica problema locala, si au fost sprijinite de George Bush si de Tony Blair. “Cecenia nu este Kosovo”  a spus Blair dupa intalnirea cu Putin in 2000. Cecenii s-au bucurat de independent doar intre 1991 si 1994. Ei au vazut viteza cu care tarilor baltice li s-a permis independenta si doreau acelasi lucru si pentru ei. In loc de asta ei au fost bombardati. Groznyi , capitala lor, a fost distrusa in proportie de 85%. In februarie 1995 doi economisti rusi, Ilarionov si Lvin, au publicat un text in Moscow News in care argumentau in favoarea independentei cecene si – spre deosebire de mediile occidentale  – aratau atrocitatile pe scara mare din acest razboi. Violuri, torturari, refugiati ramasi fara casa si zeci de mii de morti, asta a fost soarta cecenilor. Dar pentru Washington si UE asta nu a fost nici o problema. In socotelile de interes ale vestului, suferinte oricat de mari pot fi justificate. Ceceni, palestinieni , irakieni, afgani, pakistanezi sunt toti fara importanta. Si totusi contrastul intre atitudinea Occidentului fata de Cecenia si fata de Crimeia este izbitor.

 Problema Crimeei s-a rezolvat fara aproape nici o victima, iar populatia a dorit in mod evident sa faca parte din Rusia. Reactia Casei Albe a fost insa opusa fata de reactia sa in cazul Ceceniei. De ce? Pentru ca Putin, spre deosebire de Eltin , a refuzat sa mai participe la joc in  probleme grave precum extinderea spre est a NATO, sanctiunile date Iranului, Siria, etc. Drept rezultat, el a devenit diavolul intruchipat. Iar toate astea, pentru ca el contesta hegemonia Statelor Unite, folosind chiar metodele utilizate de Vest. (incursiunile repetate ale Frantei in Africa sunt doar un exemplu). Iar daca SUA va insista sa foloseasca NATO ca un magnet pentru a atrage Ucraina, atunci probabil ca Moscova va desprinde partea de rasarit a Ucrainei.  Cei ce pretuiesc cu adevarat suveranitatea Ucrainei ar trebui sa opteze pentru o independenta reala si o neutralitate pozitiva, iar nu folosirea acestei tari ca o minge jucata intre est si vest.   

Ucraina, Putin si Occidentul

May 2, 2014

 

In revista americana „n+1 magazine“ (nr. 19) a aparut recent un articol editorial intitulat „Ukraine, Putin and the West“, din care redau mai jos cateva pasaje.

“Care este rolul pe care comunitatea intelectuala americana l-a jucat in aceasta poveste (a crizei ucrainiene)? Desigur ca nu am reusit sa o prevedem. Dar e ceva mai mult decat asta. In ultimii doi ani, de cand Putin si-a reocupat scaunul de presedinte al Rusiei, ne-am permis un dezmat de anti-putinism, care s-a repercutat intr-un anti-rusism. Pe fetele Pussy Riot le-am ridicat la nivel de stele mondiale ale mediilor de massa. Am scris nenumarate articole (si carti) despre Putin ca un om misterios si ingrozitor, un vampir al KGB ascuns sub patul dumneavoastra. S-a ajuns pana acolo ca ziaristii occidentali trimisi la Soci pentru Olimpiada au fost sarbatoriti ca niste eroi pentru ca ne-au comunicat cum au cazut draperiile in camerele lor de hotel. Oare era admisibil ca Putin sa cheltuiasca 50 miliarde dolari pentru a gazdui Olimpiada, cand nu are scoli, spitale si locuinte acceptabile pentru populatia sa de 150 milioane locuitori? Nu, desigur nu, mai ales cand aproape jumatate din aceasta suma s-a scurs in buzunarele unor oficialitati. Dar vaietele, in fond bucuroase, despre conditiile de confort de la Olimpiada, aratau in ansamblu ca se doreste injosirea Rusiei.

Este dificil de stiut daca tot ce s-a scris in diferita publicatii are legatura cu politica americana. Conteaza oare mult ce se scrie in The Nation, in New York Review of Books, in The New Yorker? Greu de spus. Mediile au regulile lor, independente de politica . Dar Putin cel rau ocupa mai mult spatiu la televiziune decat un Putin complex sau un Putin care conduce o tara intr-o situatie geopolitica complicata. Poate ca s-a facut o gresala intelectuala, care s-a transformat intr-o gresala politica. Gresala intelectuala a fost de a ramane fixati pe imaginea unui Putin ca om rau, aparut doar pentru a strica ce a facut bine Boris Ieltsin, Gorbaciov si Hrusciov. Dar presa de stanga a atras atentia de mult timp ca Putin nu a rasturnat reformele lui Ieltsin, ci le-a continuat, desfacand plasa de siguranta sociala de pe vremea sovietelor , fara s-o inlocuiasca cu altceva. Ca el a devenit un conducator autoritar este un rezultat al faptului ca reformele lui sunt nemiloase si nepopulare.

Obsesia cu Putin este o gresala intelectuala care a faurit o atmosfera politica. De ce a refuzat Obama sa se intalneasca cu Putin la G20 din St. Petersburg in vara trecuta? Oare pentru ca rusii s-au dovedit intransigenti in diferite chestiuni de poltica externa? Sau pentru ca Putin cel rau a devenit o asemenea idee fixa in mediile de informare, incat o intalnire cu el ar fi fost nociva politic, “o dovada de slabiciune”? Datorita desigur ambelor cauze. Iar prin aceasta atmosfera, de ura orbeasca impotriva unui singur om, au fost privite si evenimentele din Ucraina. Erau si militanti de extrema dreapta printre protestantii de pe Maidan? Nu, daca Kremlinul sustine asta. Ambasadorii tarilor occidentale ar fi trabuit sa sfatuiasca si sa indrume opozitia ucrainiana pentru a tine cont de sensibila populatie rusofona din rasaritul Ucrainei si din Crimeia? Nu, caci asta ar fi fost un argument in favoarea dusmanului rus. Protestele de pe Maidan au ramas de regula pluraliste si democratice, dar nu pentru ca asa s-au dat sfaturi din partea SUA, care nu erau preocupate decat de contracararea rusilor. […]

Daca Statele Unite intelegeau ca sunt mai puternice decat Rusia in toate domeniile, oare nu s-ar fi gasit alte metode de a-l impaca pe Putin si a dirija in alta directie energiile acestui popor mandru si chinuit? Daca un om mai slab decat tine adopta o atitudine agresiva, trebuie sa-l umilesti?Trebuie sa scrii articole despre cat de inspaimantator este el? Acum, daca Putin vorbeste dur, atunci si mediile si politicienii americani vorbesc dur, si asa ne gasim atrasi intr-un nou fel de “razboi rece”, cu bugete militare in crestere, cu o mai scazuta intelegere si interactiune si cu tot felul de interdictii pe care le credeam abandonate. Si Putin desigur are vina lui in toate astea. Dar am facut noi oare totul pentru a evita acest scenariu? Este evident ca nu.

De ce germanii ii simpatizeaza in continuare pe rusi?

April 4, 2014

In timp ce marea presa germana se intreaba retoric de cateva saptamani, daca e posibil ca cineva sa mai aiba azi simpatie pentru Rusia, date fiind actiunile ei in Crimeia, sondajele opiniei publice si chiar talk-show-urile televizate au scos la iveala o atitudine oarecum  neasteptata, atat din partea simplilor cetateni, ce isi exprima parerea in comentarii pe forumuri si blogguri, cat si din partea unor intelectuali si oameni politici. Acestia sunt de parere ca alipirea Crimeii la Rusia nu a fost decat o riposta legitima, chiar daca nu perfect legala, la instalarea de baze militare NATO in tarile din rasaritul Europei. Fostul cancelar Helmut Schmidt a declarat ca situatia in Ucraina e periculoasa “deoarece Vestul s-a implicat prea mult in ea”. Problema daca actiunile lui Putin au fost sau nu justificate, nu-l intereseaza pe batranul ex- cancelar: “Pentru mine ele sunt in intregime usor de inteles”.Un alt fost cancelar, Gerhard Schroeder, a recunoscut ca nu a respectat intotdeauna legile internationale cand era la putere si ca aplicarea de Occident a unor sanctiuni Rusiei i se pare prosteasca .

Chiar si din randurile partidului CDU al Angelei Merkel se aud voci care atrag atentia asupra riscului unei atitudini populiste de izolare sau de sanctionare a Rusiei. Principalul impuls pentru aceasta vine din partea marilor concerne (asa numitele DAX Konzerne) care in ultimii ani s-au implicat mai mult decat orice alta tara occidental in economia ruseasca. Totalul cifrei de afaceri cu Rusia a acestor 35 de mari concerne s-a ridicat in anul 2012 la 21,5 miliarde euro (conform EAC Consulting). Cifra lor de afaceri in Rusia reprezinta 7,5% din  volumul lor global de tranzactii comerciale. Iata cateva cifre privind anul 2012:

– Volkswagen a avut o cifra de afaceri in Rusia de 6,5 miliarde euro, cu o crestere de 35% fata de anul precedent. Numarul de salariati rusi angajati de firma germana: 5713.

– Daimler – 2,34 mlrd. euro, o crestere de 19% si un numar de salariati rusi: 1.000.

– BMW – 1,984 mlrd. euro, o crestere de 32% si un numar de salariati rusi: 200

– E.on – 1,879 mlrd. euro, o crestere de 16% si un numar de salariati rusi de 5.038.

– Siemens – 1,6 mlrd. euro, o crestere de 10% si un numar de salariati rusi: 3.120

– BASF – 1,3 mlrd. euro, o crestere de 8% si un numar de salariati rusi: 500

– Adidas – 1,095 mlrd. euro, o crestere de 26% si un numar de salariati rusi: 5.000

– Allianz – 0,573 mlrd. euro, o crestere de 13% si un numar de salariati rusi : 4.500

Conform statisticii Bancii Federale a Germaniei, in ultimii ani firmele germane au efectuat in Rusia investitii in valoare de 20 miliarde euro. Alte investitii sunt in curs de executare, ca de pilda: la Ecaterinburg, in Urali, unde Siemens investeste pana in 2015 un milliard euro intr-o noua uzina; Volkswagen la Kaluga a investit deja intr-o uzina 1,3 miliarde euro si urmeaza sa mai investeasca inca 1,2 mlrd. euro in anii urmatori; Fraport participa cu 35% la extinderea aeroportului de la Sankt Petersburg. s.a. Pe de alta parte si importurile din Rusia au importanta. De pilda concernul international Airbus importa din Siberia 60% din necesarul de titan pentru constructia avioanelor.

Dar motivele celor care nu sunt de accord cu sanctionarea Rusiei sunt si altele decat interesul pur economic. Alice Schwarzer, renumita feminista, intr-un articol intitulat “De ce il inteleg totusi pe Putin” in editorialul din revista “Emma” pe care o editeaza ea, scrie: “Ucraina este o tara-punte intre est si vest si asa ar fi trebuit sa ramana”. Dansa acuza mediile Occidentului ca au transmis informatii false si critice la adresa Rusiei si ii ia apararea lui Putin “care e pregatit sa se apere cu toata forta, caci nu este mult timp de cand Germania nazista a atacat Rusia si a ucis milioane de copii, femei, barbati rusi”.

Partidul de stanga “Die Linke” a luat si el atitudine in problema Ucrainei. Seful partidului, Gregor Gysi, arata cat de ipocriti pot fi Germania si aliatii sai atunci cand sustin ca se comporta diferit decat Rusia. Rusii cred acum in solutiile militare, dupa cum si tarile din vest au practicat aceiasi politica. “Ganditi-va la Iugoslavia, Afganistan, Irak si Libia” spune el. Vicepresedinta partidului, Sarah Wagenknecht, militeaza si ea pentru acceptarea de publicul german a referendumului din Crimeia. Pentru dansa, alipirea Crimeii la Rusia nu este decat urmarea directa a politicii esuate a Berlinului fata de Moscova. Ziarul Süddeutsche Zeitung afirma ca Gysi si Wagenknecht au acum mai multi sustinatori in privinta aceasta decat partidul lor capata voturi in alegeri.

Paradoxal, si unii politicieni conservatori sustin acelasi lucru. Ei se refera insa la perioada din sec. 19, cand cancelarul Otto von Bismarck intretinea excelente relatii cu Rusia tarista. Astfel politicianul Alexander Gauland, fost deputat in Bundestag din partea CDU, iar astazi in noul partid conservator AfD (Alternative für Deutschland) spune ca, desi anexarea Crimeii a fost poate ilegala, ea este totusi legitima. Dupa incheierea razboiului rece, NATO nu a devenit un nou cadru pentru asigurarea pacii, ci a preferat sa se extinda spre est. “Presedintele Rusiei nu face decat sa urmeze vechea politica tarista, cea de protejare a teritoriului rusesc. Argumentele Occidentului care se agata de o lege international formala dau dovada de miopie”.

In fine, surpriza au produs si declaratiile batranului politician social-democrat si conservator Klaus von Dohnany, care crede ca desi Putin ar fi trebuit sa pretinda Occidentului o Ucraina neutra. vestul trebuia sa acorde mai mult respect Rusiei. Pe de alta parte, dansul critica atitudinea Statelor Unite. “Deseori americanii dau dovada ca nu au simtul diplomatiei si ignora problemele geopolitice ale Europei atunci cand doresc sa atraga Ucraina in NATO.” Dupa parerea lui Dohnany, Rusia are nevoie sa fie condusa de un conducator autoritar, capabil sa tina unita imensa tara. Temerile din tarile baltice si din Polonia cu privire la politica expansionista a lui Putin sunt influentate de SUA. “Asta poate fi inteles, dar nu e un lucru intelept” a spus el.

La un sondaj al opiniei publice germane, 54% dintre repondenti au fost de acord cu atitudinea lui Putin in problema Ucrainei.

Tot despre Ucraina, dar din alt punct de vedere…

March 25, 2014

Criza politica in centrul careia se gaseste de cateva luni Ucraina ridica niste intrebari carora nu li se da raspuns in presa germana, franceza sau anglo-saxona, ca sa nu pomenesc si de cea romaneasca. Totul este redus la problema Crimeii, iar un acord semnat in 1954, cand Rusia se zbatea intr-o teribila criza economica si politica interna si accepta orice compromis, este ridicat acum la rangul de document sacrosanct, incalcarea lui justificand eliminarea lui Putin din G8 si aplicarea de sanctiuni Rusiei.

Altele sunt insa intrebarile care sunt ocolite cu grije.  Ce a justificat oare recunoasterea in mare graba de tarile occidentale a unui guvern  instalat prin violenta si inca nelegitimat prin alegeri democratice? Ce  intentioneaza Occidentul sa faca pentru scoaterea acestei tari din situatia economica grava in care se zbate de peste 20 de ani, atunci cand se stie ca doar datoriile Ucrainei fata de Rusia se ridica la suma de 16 miliarde dolari? Ce intentii are noul guvern fata de cele 10 milioane de rusi din Ucraina (aproape un sfert din populatia tarii) de vreme ce nici un reprezentant al lor nu este in guvernul si in parlamentul ucrainian? Ce justifica atitudinea ingaduitoare pe care tarile occidentale au luat-o deja fata de partidele ucrainiene de extrema dreapta, antirusesti si antisemite (“Pravyi Sektor”  si “Svoboda”) ? Care sunt intentiile de viitor ale NATO de instalare a infrastructurii pe teritoriul Ucrainei, masura ceruta de actualul guvern de la Kiev si indreptata vadit impotriva Moscovei ?  Iar mai presus de orice: Care este pozitia Rusiei fata de tarile participante la acest conflict ?  Pentru a raspunde la aceasta ultima intrebare, am gasit de cuviinta sa caut si sa citesc  cuvantarea lui Putin la adunarea de la Kremlin din ziua de 18 martie 2014. Am selectat din ea cateva pasaje semnificative pe care le prezint in cele de mai jos.

 

Din cuvantarea lui Putin la Kremlin  in fata deputatilor Dumei si a membrilor Consiliului Federatiei Ruse in ziua de 18.03.2014:

“Ii inteleg pe oamenii din Ucraina care doreau schimbarea. In acesti 22 de ani ai “independentei”, organele puterii si-au batut joc de ei. S-au perindat presedintii, prim-ministrii, deputatii Radei, dar nu s-a schimbat atitudinea lor fata de tara si popor. Ei au “muls” Ucraina, s-au ciorovait intre ei pentru mai multa putere, pentru active si  fonduri. Dar pe ei nu-i interesa cum traiesc oamenii simpli si de ce milioane de cetateni ai Ucrainei nu vad nici o perspectiva pentru ei in patrie si sunt obligati sa plece peste hotare pentru a castiga cu ziua. Subliniez, nu plecau in Sillicon Valley, ci oriunde se plateste chiar un salariu minim. Doar la noi in Rusia in anul trecut au venit la munca 3 milioane de ucrainieni,  castigul carora s-a ridicat la 20 miliarde dolari, adica 12% din PIB-ul Ucrainei. Repet, ii inteleg perfect pe cei care au iesit in piata Maidan cu lozinci pasnice de protest impotriva coruptiei, conducerii neeficiente a statului, saraciei. Dar cei ce au stat in spatele ultimelor evenimente din Ucraina, urmareau alte scopuri: ei pregateau o rasturnare statala, aveau in plan acapararea puterii, nu se dadeau inapoi de la nimic. S-au pus in aplicare acte teroriste, asasinate, pogromuri. Principalii executanti ai rasturnarii erau nationalistii, neonazistii, rusofobii si antisemitii. Anume ei sunt cei ce hotarasc si acum viata oamenilor in Ucraina.”

“…Locuitorii Crimeii si ai orasului Sevastopol s-au adresat Rusiei cerandu-i sa le apere drepturile si viata. (…) Conducerea din Crimeia s-a bazat pe cazul precedent al provinciei Kosovo, precedent faurit cu mainile proprii de partenerii nostri occidentali. Intr-o situatie total analoaga Crimeii, ei au recunoscut drept legitima separarea provinciei Kosovo de Serbia, aratand tuturor ca nu e nevoie de nici o aprobare din partea organelor centrale ale tarii pentru a-si declara independenta. Tribunalul International ONU pe baza punctului 2 art. 1 din Statutul ONU a fost de accord cu asta si in decizia sa din 22 iunie 2010 a spus: “Nici un fel de interdictie generala in declararea unilaterala a independentei nu decurge din practica Consiliului de Securitate” si mai departe “Dreptul international nu contine nici o interdictie in aplicarea proclamarii independentei.”

“In situatia creata acum in Ucraina se reflecta ca in oglinda ceeace se petrece si s-a petrecut in lume in ultimele decenii. Dupa disparitia sistemului bipolar pe glob, nu a mai existat stabilitate. Institutiile cheie si international nu s-au intarit, ci din pacate, s-au degradat. Partenerii nostril occidental in frunte cu Statele Unite ale Americii prefer ca in political or practica sa se conducanu dupa dreptul international, ci dupa dreptul celui mai tare. Ei isi afirma misiunea de popor ales si exceptional, ceeace le-ar permite sa sa decida soarta lumii, dreptate ne putand avea decat ei. Ei actioneaza cum le convine, folosesc forta oriunde, impotriva unor state suverane si alcatuiesc coalitii dupa principiul “cine nu este cu noi, este impotriva noastra”. Pentru a conferi agresiunii o aparenta legala, forteaza aprobarea unor rezolutii ce le convin in organizatii international, iar daca, dintr-un motiv sau altul, nu reusesc, atunci ignora si Consiliul de Securitate, si ONU in intregime. Asa a fost in Iugoslavia in 1999. E de necrezut ca la sfarsitul secolului 20, asupra unei capitale europene, Belgrad,  au fost aplicate, timp de saptamani, lovituri cu bombe si rachete, dupa care a urmat o veritabila interventie. Oare era o rezolutie a Consiliului de Securitate ONU in aceasta problema care sa permita asemenea actiuni? Nici de cum. Iar apoi a urmat Afganistanul, Irakul, incalcarea fatise a a rezolutiei Cons. de Securitate asupra Libiei, cand – in loc de a se asigura asa zisa zona de interzicere a zborurilor, au inceput bombardamentele. A mai fost si o intreaga serie de “revolutii colorate”, bine ghidate. E de inteles ca in tarile unde au avut loc aceste evenimente, oamenii erau obositi de tiranie, de saracie, de lipsa oricarei perspective, dar aceste sentimente au fost cinic exploatate. Acestor tari li s-au impus niste standarde care nu corespundeau nici modului lor de viata, nici traditiilor, nici culturii acestor popoare. Drept rezultat, in locul democratiei si libertatii – s-a capatat haos, izbucniri violente, un siri de rasturnari.  In locul “primaverii arabe” a venit ”iarna araba”.

Un scenariu asemanator a fost aplicat si in Ucraina. In 2004, pentru a elimina un candidat necesar la alegerile prezidentiale, s-a inventat un al treilea tur, care nu era prevazut in legea electorala. Iar acum, a fost pusa la treaba o armata de batausi, dinainte antrenati si bine inzestrati. Noi intelegem ce se petrece, intelegem ca aceste actiuni au fost indreptate si impotriva Ucrainei, si impotriva Rusiei si impotriva integrarii in spatiul euroasiatic. Iar asta tocmai cand Rusia cauta in mod sincer un dialog cu colegii din occident. Noi propunem in mod constant colaborare in toate problemele cheie, vrem sa consolidam nivelul increderii, vrem ca relatiile noastre sa fie egale, deschise si sincere. Dar nu am vazut sa se faca nici un pas in  intampinare. Din contra, de mai multe ori am fost inselati, s-au luat decizii in spatele nostru, am fost pusi in fata faptului indeplinit. Asa a fost si cu extinderea NATO spre rasarit, cu amplasarea infrastructurii militare in apropierea frontierelor noastre. Mereu ni s-a repetat: “Asta nu va vizeaza pe voi”. Usor de spus ca nu ne vizeaza. Asa a fost si cu desfasurarea sistemului de aparare antimisile.  Ne tinand seama de temerile noastre , mecanismul a fost pus in miscare. Asa a fost si cu amanarea la nesfarsit a tratativelor privind vizele, cu asigurarea unei concurente oneste si cu accesul liber la pietele mondiale. Acum suntem amenintati cu sanctiuni, dar noi si in present traim in conditiile unei serii de limitari deosebit de importante. De pilda, inca in perioada “razboiului rece”, Statele Unite si apoi si alte tari, au interzis sa se vanda in URSS o serie mare  de tehnologii si utilaje, care alcatuiau asa numitele “liste COCOM”. Astazi aceste liste au fost formal desfiintate, dar in realitate multe interziceri continua sa fie in vigoare.

Pe scurt, avem toate motivele sa sa presupunem ca vestita politica  a ingradirii Rusiei, care s-a aplicat in sec. 18, si in sec. 19, si in sec. 20, continua si astazi. Se incearca mereu sa fim izolati pentru ca avem o pozitie independenta, pentru ca noi o sustinem, pentru ca noi numim lucrurile pe nume si nu ne prefacem. Dar toate au o limita. Iar in cazul Ucrainei, partenerii nostri occidentali au depasit aceasta limita, s-au comportat grosolan, iresponsabil si neprofesionist. “

Un alt punct de vedere desre conflictul din Ucraina

March 13, 2014

In renumita revista germana de cultura politica „CICERO“  a aparut zilele trecute articolul Gabriele Krone-Schmalz intitulat  “Auf den Westen ist kein Verlass” (Pe Occident nu te poti bizui), in care cunoscuta ziarista priveste diferit de mass-mediile germane problema conflictului din Ucraina. Prezint in cele de mai jos traducerea putin prescurtata a acestui interesant articol.

*

Se tot repeta ca rusii sunt de vina. Daca lumea e amenintata de un al treilea razboi mondial, asta s-ar datora numai faptului ca rusii, si in primul rand Putin, nu-si mai pot stapani poftele de putere imperiala si iarasi vor sa-si extinda spre vest sfera de influenta. In emisiuni TV speciale se vorbeste despre  incercarea Kremlinului de a-si extinde cu de la sine putere granitele. “Putin da inapoi” se spune cand Moscova isi exprima dorinta de a incepe tratative. Ramane insa intrebarea, cine da inapoi? Rusia a propus inca de acum cateva luni sa se inceapa discutii intre Kiev, Bruxelles si Moscova, dar cei de la UE au respins asta ca ceva total absurd.  Se intreaba: de ce s-a amestecat Moscova cand UE vroia sa semneze un acord de asociere cu Ucraina? Pai, avea multe motive de a se amesteca. S-o luam pe rand.

Este un fapt cert ca acest acord punea Ucraina, intentionat in cateva puncte, in fata alternativei: ori UE, ori Rusia. De aici au decurs niste comportamente nedemne de o parte si de cealalta. Toate astea ar fi putut fi evitate daca Bruxelles, Kiev si Moscova s-ar fi sfatuit din timp asupra consecintelor, asupra costurilor ce decurg din diferite variante, despre cum s-ar putea pune la cale o cooperare din care toate cele trei parti sa aiba ceva de castigat. Dar, ca deobicei, in capitalele occidentale se gandeau doar cum sa-i lase pe rusi la use, afara.

Apoi a inceput rascoala la Kiev. O analiza detaliata a evenimentelor din piata Maidan arata ca s-ar fi putut evita escaladarea. Dar atentia nu s-a concentrat decat asupra trupelor speciale Berkut, care ar fi tras gloante in gramada pasnica a demonstrantilor. Despre tragatorii de elita ai partii adverse de ce s-a tacut? Si ce este cu extremistii strazii care s-au opus aplicarii celor convenite privind dezarmarea si formarea unui guvern de tranzitie? Un lucru e limpede: s-a tras din diverse directii si in diverse directii, dar nici o cercetare clara a faptelor nu s-a facut pana acum. Ori de cate ori se venea cu informatii in redactiile ziarelor despre atacarea de demonstranti cu cocktailuri Molotov si despre politisti arzand, nu aparea nimic in paginile tiparite. Sa fie la mijloc prea mare teama de a deveni “cunoscatori simpatizanti ai Rusiei”?

Cand Uniunea Sovietica s-a prabusit, iar Pactul de la Varsovia a fost lichidat, nu putine au fost vocile occidentale care au cerut faurirea unei noi arhitecturi a securitatii, cu atragerea Rusiei, caci structura NATO  nu corespundea unei preveniri a conflictelor regionale. Aceste voci nu au avut succes, iar NATO a ramas in principiu asa cum era.  Singura acceptare a Rusiei a fost Consiliul NATO-Rusia, care chiar de la primul test (razboiul din Georgia) a fost scos din functiune de partea occidentala, in loc de a fi folosit ca platforma a tratativelor.

Cand s-a unificat Germania in 1990, s-a pus problema daca ea va ramane membra a NATO, ceeace era greu de acceptat pentru Rusia. Atunci Occidentul a dat garantia ca NATO nu se va extinde in rasaritul Europei. Dupa cum stim, aceasta promisiune nu a fost respectata. Tari vecine direct cu Rusia sunt astazi membri ai NATO. Starea dramatica de atunci se face uitata astazi in tarile vestice, dar ea este privita in Rusia in stransa legatura cu incalcarea cuvantului dat. Si speculatiile cu privire la atragerea Georgiei sau chiar a Ucrainei in NATO sunt un fel de gaz turnat in foc. Rusii au trebuit in ultimii ani sa faca iarasi experienta ca au fost pacaliti ori de cate ori s-au lasat atrasi in jocul occidentului. Atat in Iugoslavia, cat si in Libia, Rusia a fost exclusa de la deciziile luate de vestici.

Sa revenim la cazul Ucrainei si al Crimeei. Dupa descompunerea Uniunii Sovietice, una dintre cele mai delicate probleme a fost cea a flotei rusesti la Marea Neagra. In tratative dificile s-a incheiat un pact de inchiriere. Daca Nikita Hrusciov ar fi banuit la ce situatie se va ajunge atunci cand el, in 1954, “a daruit”  Crimeea Ucrainei, ar fi renuntat la aceasta idee. In Crimeea sunt 60% rusi, 23% ucrainieni si 12% tatari. Ultimii nu sunt favorabili rusilor, datorita deportarii lor ordonata de Stalin. Intrucat insa sunt musulmani, acum ei au starnit interesul fundamentalistilor islamici, care socotesc ca ar trebui sa le sara in ajutor.

Pe langa interesele Rusiei si cele ale EU/NATO, interesele proprii ale Ucrainei par secundare. Acei democrati orientati convins spre vest sunt o minoritate in Ucraina. In schimb exista puternice forte populiste de dreapta. Si bineinteles, mai sunt si grupuri fasciste influente. Partidul Svoboda, care intretine contacte prietenesti cu partidul NPD de extrema dreapta din Germania, a primit cateva locuri de ministri in guvernul de tranzitie de la Kiev. Insa minoritatea rusa, care reprezinta aproape un sfert din populatia totala a Ucrainei, nu e deloc reprezentata in acest guvern. Este superficial sa privim aceasta tara ca fiind alcatuita dintr-o parte indragostita de occident, si o alta – care asculta de Moscova. Revolta impotriva lui Ianukovici a fost in primul rand expresia nemultumirii populatiei cu o conducere profund corupta. Cat de periculos este sa manipulezi geopolitic o asemenea situatie si sa-i starnesti pe unii impotriva celorlalti, vedem abia acum. .

Cum trebuie sa se simta oamenii din Ucraina, si chiar cei din Rusia, cand vad cat de rapid si de brutal actioneaza vestul sub lozinca democratiei, pentru a-si extinde influenta? Caci este un fapt ca acum soarta Ucrainei este in mainile unei foarte active minoritati, care nu e nici reprezentativa si nici nu are democratia legitimata prin alegeri.

Acum ar trebui sa se dea dovada de prudenta si chibzuinta din partea ambelor tabere, nici o incordare a muschilor nici la Washington si nici la Moscova, o intelegere a punctului de vedere al partii adverse in locul ingustimii ideologice. Si, cat mai repede, alegeri. Acesta a fost si scopul acordului semnat la Kiev atat de ministrii de externe ai Germaniei, Poloniei si Frantei, cat si de Ianukovici si de cei trei sefi ai opozitiei. In luna mai urmau sa fie alegerile atat pentru Parlament, cat si pentru Presedintele tarii. De ce oare acest acord a devenit a doua zi o bucata de maculatura? Pentru ca nu s-a dorit sa se spuna ca aceste alegeri vor reusi numai cand linistea revine in tara? Cei trei ministri de externe nu au fost acolo niste simpli observatori, ci niste garanti ca ambele parti – Ianukovici si Opozitia – vor respecta acest acord.  Dar acum participantii trebuie sa se intrebe ce valoare mai pot avea garantiile UE in alte domenii, de vreme ce acest acord nu a rezistat nici o zi.

Henry Kissinger despre problema Ucrainei

February 13, 2014

 

Fostul secretar de stat al SUA si laureat al premiului Nobel pentru pace, Henry Kissinger, a dat zilele trecute un interviu canalului de televiziune CNN, despre care nu s-a comentat  deloc la noi. Henry Kissinger, la 94 de ani, este considerat in America drept un intelept ascultat cu atentie in problemele de politica externa ale Statelor Unite. In cele ce urmeaza iata cate ceva din cele declarate de dansul:

Dupa Kissinger, evenimentele din Ucraina sunt importante pentru Rusia, chiar si numai pentru ca statul rus modern a inceput la Kiev cu peste o mie de ani in urma , intr.o regiune care odinioara se numea Rusia Kievleana (Kievskaia Rusi). Desvoltarea politica si mai ales cea religioasa a Rusiei a inceput la Kiev. A urmat o despartire, dar de la sfarsitul sec.17 – inceputul sec. 18, Ucraina a intrat in componenta  Rusiei. “Nu cunosc nici un rus, indiferent daca e din opozitie sau tine cu guvernul,  care sa nu recunoasca Ucraina ca facand parte din istoria Rusiei. Iata de ce rusii nu pot sa priveasca  cu pasivitate viitorul Ucrainei. Eu sunt pentru o Ucraina independenta, care sa aiba insa relatii limitate cu UE. Pentru a intelege pozitia ruseasca, trebuie privita istoria” a spus fostul secretar de stat al SUA.

Situatia care s-a creat acum in central Kievului, Kissinger nu o considera ca lupta unor forte democratice care doresc  faurirea unor relatii cu Europa, impotriva presedintelui Ianukovici, ce ar sprijini mai curand o solutie pro-ruseasca. “Nu, eu nu cred asta. Partea de rasarit a tarii sprijina guvernul  si  tinde spre o apropiere de Rusia. Partea dinspre apus, este in majoritate catolica si filo-occidentala. Asa incat cred ca tendintele sunt impartite cam egal. In ce priveste partidele ce se infrunta in Ucraina, dupa impresia mea  au fiecare atat elemente democratice, cat si unele oligarhice. Eu nu-l consider pe actualul presedinte ca un filorus total.”

Dupa parerea lui Kissinger, Vladimir Putin vede ca evenimentele din Ucraina  sunt o repetitie generala a “ceeace noi americanii am dori sa facem si la Moscova”.   Dar asta ar presupune  schimbarea regimului. Iar faptul ca evenimentele au loc in apropiere de Soci, ii adancesc aceasta impresie lui Putin” . Se stie ca Putin considera descompunerea URSS  o mare catastrofa istorica. Evident ca cea mai puternica dintre republicile foste sovietice care au capatat independenta este Ucraina, cu 50 milioane de locuitori. Iata de ce el, Putin, nu poate ramane indiferent la asta” a spus Kissinger.

Administratia presedintelui Obama, crede Kissinger, este dispusa ca in problema Ucrainei sa faca  declaratii publice despre democratie, ca si cum totul s-ar putea rezolva  intr-un Talk-Show . “ Nu inseamna ca nu sunt de accord cu cursul adoptat de administratie, dar nu consider oportun ca totul sa se faca public. Si e necesar ca tinem seama mai bine de evolutia istorica pe termen lung”.

Kissinger considera ca este problematica strangerea relatiilor Rusiei cu SUA si cu restul lumii, din cauza constiintei imperiale ce persista in Rusia. Rusia se invecineaza cu China, ceeace e un cosmar strategic. Se invecineaza si cu Islamul, iar asta e un cosmar ideologic. Rusia mai are granite si cu Europa, frontiera  foarte oscilanta istoric. Pe de alta parte conducatorii rusi au guvernat in tot decursul istoriei dand impresia propriei lor importante . Cum insa sa unifici o tara, aratandu-te amenintator peste granita, dar intelegand ca sunt posibile si necesare mari compromisuri? Cred ca asta e principala dificultate de care se loveste Putin. Nu este in interesul nostru  sa ii impingem pe rusi in situatia de a se simti ca “o cetate asediata”, tocmai cand ei decid ca trebuie sa arate lumii de ce sunt capabili” a afirmat Kissinger.

                                                                               * * *

Un scurt comentariu. – Reflectiile de mai sus ale lui Henry Kissinger  contin puncte de vedere ponderate si diferite de ale ”uliilor”, adica al celor ce le este dor dupa un nou razboi rece. Batranul diplomat isi da seama ca tratarea Ucrainei, unul din leaganele vechii Rusii, asemanator cu Georgia sau cu tarile baltice, poate duce la schimbari majore in insasi comportamentul ulterior al Kremlinului fata de Occident. O istorie de secole nu poate fi ignorata, cu toata presiunea nationalismului ucrainian.

Pe de alta parte,  nu trebuie trecut cu vederea ca fruntasii opozitiei din Piata Maidan, manipulate din umbra de oligarhi ucrainieni bogati, asteapta ca disputa Rusia – Occident, sa se soldeze pentru ei cu credite nerambursabile de multe miliarde de dolari . Se cere direct de Iatzeniuk crearea unui plan de tip Marshall special pentru Ucraina, ceeace inca nimeni la Bruxelles nu indrazneste sa rosteasca  o vorba. Este si dificil de a se incepe asemenea targuieli, caci – asa cum subliniaza Kissinger – este vorba doar despre un accord de asociere limitata a Ucrainei, iar nu de admiterea ei ca membru deplin.

Apoi Kissinger observa corect ca revolta  de la Kiev este privita de conducerea de la Kremlin ca un fel de repetitie generala a unei miscari asemanatoare de protest la Moscova, pentru indepartarea de la putere a lui Putin. Se stie ca acelasi scenario a avut loc, cu succes, acum cativa ani in Georgia. Uriasele manifestatii antiguvernamentale din piata Bolotnaia din Moscova de anul trecut (Navalnyi, Sobceak s.a.) fac parte din aceiasi strategie de destabilizare politica a Rusiei. Se ignora insa consecintele negative pe care un asemenea amestec le-ar putea avea asupra relatiilor viitoare ale SUA cu Rusia.

Pentru Kissinger principala lipsa a politicii rusesti il constituie spiritul imperial, de care trebuie sa se debaraseze. Dar acesta este un pretext artificial. Probabil ca prin descotorosirea de pretentii imperiale se intelege deschiderea totala a pietei rusesti de materii prime si energie din Rusia pentru companiile americane. Doar atunci tendintele imperiale ale Rusiei vor dispare, si in locul lor vor capata camp liber de actiune tendintele imperial ale SUA.

 

 

 

 

 

February 12, 2014

 

 

O comemorare

February 1, 2014

Ziua de 27 ianuarie este data unei duble comemorari:  a holocaustului evreilor cazuti victima nazismului german  si a eliberarii orasului Leningrad din blocada prin care armata germana a ucis prin infomentare cca. un milion de locuitori. Pentru prima comemorare, ziua a fost aleasa deoarece in ianuarie 1945 armata rosie a eliberat lagarul de exterminare de la Ausschwitz. Cea de a doua, mult mai putin cunoscuta , aminteste de incheierea uneia dintre cele mai sinistre pagini ale celui de al doilea razboi mondial: spargerea in ziua de 27 ianuarie 1944 a incercuirii celui de al doilea oras al Rusiei, cu o populatie de peste trei milioane locuitori.

Ca un gest de rara de apreciere a rezistentei  eroice a orasului ce poarta acum numele de Sankt Petersburg,  Bundestagul  german a invitat acum, la Berlin, la sedinta de comemorare a celor 70 de ani de la data ridicarii asediului, pe scriitorul rus Daniil Granin, care la varsta de 95 de ani este unul dintre putinii supravietuitori ai acestei groaznice blocade.  In cuvantarea rostita de el,  a fost amintita situatia disperata a civililor inchisi intr-un oras complet  nepregatit pentru a suporta un asediu. In cele ce urmeaza voi reda pe scurt impresionanta cuvantare a lui Daniil Granin.

La nici trei luni de la invazia diviziilor germane, se inchisese complet inelul in jurul marelui oras de pe Neva. Populatia lui sporise considerabil in ultimele zile, cu locuitorii altor orase si sate ce se refugiau aici de teama dusmanului.  Lipsa de alimente si de combustibil a impus imediat introducerea de autoritati a distribuirii painii pe cartela: 500 grame pentru muncitori si 300 grame pentru salariati in septembrie, ratie care in noiembrie a ajuns la 250 gr. zilnic pentru muncitori si 125 grame, adica o felie subtire de paine,  pentru salariati si copii. Treptat au iesit din functie alimentarea cu apa, canalizarea, transporturile, lumina si incalzirea. Si atunci a inceput iarna, una dintre cele mai cumplite, cu temperaturi de minus 30-35 grade.

Comandamentul  german stia ce se petrece in oras si atunci a luat hotararea sa nu dea atacul de cucerire a orasului, caci in luptele de strada pierderile ar fi fost prea mari. S-a preferat sa se duca un razboi de transee, cu bombardarea zilnica a strazilor, asteptand ca locuitorii sa moara treptat de foame. Ceeace i-ar fi scutit si de hranirea lor dupa o eventuala cucerire a orasului.  Deja in luna octombrie au murit 6000 de oameni de distrofie, in noiembrie – zece mii, in luna decembrie – 40.000, iar in februarie au murit zilnic trei mii cinci sute.  Iar acest sfarsit prin inanitie a continuat, luna de luna, timp de 900 de zile. Oamenii cautau disperati ceva de mancare: se razuia faina cu care se lipisera tapetele in camere, se fierbea orice cordon de piele, in laboratoare se distila firnisul. Se mancasera toate pisicile, toti cainii si, in cele din urma, se ajunsese la cazuri de canibalism. Apa se scotea cu galetile din fluviul Neva, spargand copci in gheata groasa, iar cei ce nu mai erau capabili de asa ceva, topeau zapada in sobe de fier, incalzite cu lemnul parchetului sau mobilei. Aparuse o piata de bursa neagra la care se vindea o bucatica de zahar, o cutiuta cu arpacas, ce se plateau cu un palton de blana sau cu tacamuri de argint. Dealungul strazilor zaceau cadavrele celor morti, infasurate in cearsaf, caci rudele nu mai aveau forta sa sape pentru a-i ingropa. Unii ii mai tarau cu sania pana la cimitir, unde cadavrele inghetate erau stivuite.

Cand gheata lacului Ladoga a devenit suficient de groasa, au inceput sa circule pe ea – zi si noapte – camioane cu care se putea u evacua femeile, copiii si bolnavii din oras si se puteau aduce ceva alimente. Dar traseul pe gheata era supus bombardarii cu tunurile, ducand la scufundarea unor camioane pline.Totusi, in felul acesta au putut fi evacuati 376.000 oameni din oras. In acelasi timp in oras a renascut un puternic simt al ajutorarii reciproce, al milei pentru necunoscuti aflati in mare nevoie. Uneori o ceasca de apa calda putea salva viata unui om. Daniil Granin, pe atunci soldat in oras, povesteste ca una dintre cele mai  grele momente din viata lui a fost cand, la inceputul lunei mai, a trebuit cu camarazii lui, sa incarce in camioane cadavrele stivuite intreaga iarna pentru a fi ingropate intr-o imensa groapa comuna.

Dupa razboi, asediul Leningradului a fost pentru intreaga Rusie unul dintre cele mai sumbre, dar si mai eroice momente ale celui de al doilea razboi mondial. Granin rosteste acum de la tribuna parlamentului german cuvintele memorabile: „Eu, care ca soldat am luptat in prima linie pe frontul Leningradului, nu am putut ierta mult timp germanilor ca timp de 900 de zile au chinuit si ucis populatia civila a orasului. Iar nu cu arma in mana, ci prin crearea de conditii subumane de trai. Acesta a fost nazismul  in forma sa cea mai lipsita de onoare . Aceasta stare de amaraciune nu mai este astazi decat o amintire. Cand in 1956, deci dupa razboi, am venit pentru prima oara in Germania, invitat de editura ce mi-a publicat o carte, pe zidurile Reichstagului puteau fi inca citite inscriptiile soldatilor nostri, printre care si aceasta: „Germania, noi am venit la tine, pentru ca niciodata sa nu mai vii la noi!”. Anii trec, am acum prieteni in Germania, mi s-au tradus multe carti aici. Mi-am dat seama ca ura  este un sentiment ce duce la impas. Mi-a devenit clar ca multe trebuie sa se ierte, dar nu se pot uita. Ura nu are viitor, este contraproductiva. Patru ani pe front m-au invatat ca orice razboi  e murdar si plin de sange.  Dar trebuie sa pastram amintirea a milioanelor de morti, a milioanelor de soldati ucisi. Aproape toti camarazii mei de regiment au murit, fara sa stie daca Leningradul  va rezista, daca tara va iesi  victorioasa din razboi. Ei au murit cu sentimentul  esecului. Acum este ca si cum le-as comunica ca ei nu si-au lasat viata degeaba. Exista un spatiu sacru in care omul regaseste compatimirea,  spiritualitatea si minunea dragostei , in care la urma urmelor triumfa nu violenta, ci dreptatea”.

Dilema celor de pe Maidan

January 26, 2014

 

Analizele din mass-media romanesti privind situatia din piata Maidan din Kiev, prezinta de regula punctul de vedere al agentiilor de presa occidentale. Este insa interesant de urmarit si opinia unor politologi rusi despre conflictul  din Ucraina. Dintre ele am ales articolul “Impasul Maidanului . Unde poate duce nestabilitatea din Ucraina”, publicat la 24.01.2014 in cotidianul moscovit “Nezavisimaia Gazeta” (Gazeta Independenta), pe care il voi reda intr-o traducere prescurtata. Autorul este Alecsandr Hramcihin, director adjunct al Institutului de analiza politica si militara.   

 

Pentru a pune capat confruntarilor violente ce au loc in ultimul timp la Kiev si in alte orase ucrainiene, Moscova a facut un gest generos  fata de “tara frateasca” scapand-o de faliment prin acordarea  unor sume consistente. Sunt insa multe indoieli daca ar fi trebuit sa se procedeze asa. Caci la baza tuturor proceselor politice si economice ce au loc in Ucraina post-sovietica sta artificialitatea acestui stat.

Ucraina de astazi este in fond o creatie a conducerii comuniste sovietice si, inca de pe acea vreme, este o tara neomogena.  Ea este alcatuita din trei parti complect diferite. Partea de rasarit si de sud (regiunile Harkov, Lugansk, Dniepropetrovsk, Donetzk, Zaporoje, Herson, Nikolaev, Odessa si Crimeea) este atat etnic, cat si ca mentalitate identica cu Rusia. Majoritatea covarsitoare a populatiei din aceasta parte a Ucrainei cauta – drept solutie minima – o legatura cat mai stransa cu Rusia, iar ca tel maximal – alipirea la Rusia.   Partea de centru sau “Ucraina propriu zisa” (regiunile Kiev, Sumsk, Cernigov, Poltava, Kirovograd, Cerkask, Vinitza, Jitomir) are o populatie cu mentalitate diferita de cea ruseasca, desi nu ii sunt dusmanoase Rusiei. Majoritatea covarsitoare a populatiei acestor regiuni tine la pastrarea independentei tarii in conditiile unui echilibru al relatiilor atat cu Rusia, cat si cu Uniunea Europeana. In fine, partea de apus a Ucrainei sau “Galicina” (regiunile Rovno, Hmelnitzki, Ternopol, Cernovitz, Ivano-Frankovsk, Lvov, Volinsk) sunt inversunat adversare ale Rusiei (dar nu si contra rusilor) si doresc o cat mai stransa apropiere de Occident.  Cea mai occidentala regiune a Ucrainei (Zakarpatskaia) locuita de ruteni, in mod paradoxal se simte atrasa de partea de rasarit si sud. Desi Ucraina este de 22 de ani un stat independent, practic nici o convergenta intre aceste trei macroregiuni nu a avut loc, mentalitatile au ramas neschimbate, ceeace se reflecta negativ asupra  dezvoltarii economice si politice.

Ucraina avea in 1991, cand a capatat independenta, toate conditiile pentru a deveni cea mai de succes tara din cele 15 state ale fostei URSS. Dar astazi ea este, alaturi de Albania si Moldova, in randul celor mai sarace state ale Europei. Asta a facut ca in ultimii 22 de ani populatia ei sa scada de la 52 milioane la 45 milioane locuitori. Din punct de vedere politic, cele trei mentalitati separate amintite fac  ca la alegeri catatenii sa-si dea votul “impotriva” unui anumit candidat, iar nu “pentru” cel mai bun. Rezultatele acestui stil de votare sunt de fiecare data dezamagitoare.

Caracteristic pentru Ucraina de azi este nivelul ridicat al coruptiei si totala contopire a marilor afaceri cu puterea politica. Doua grupari financiar-industrial-politice domina scena: cea din Dniepropetrovsk si cea din Donetzk. Desi ambele apartin rasaritului pro-rus, asta nu inseamna ca liderii acestor grupari doresc apropierea de Rusia. Scopul lor principal este obtinerea profitului maxim si imbogatirea cat mai rapida. Pentru asta e necesar sa se pastreze independent tarii, dar si  sa se pastreze deplina ei integritate teritoriala. Lor le este totusi mai avantajoasa o apropiere de UE decat de Rusia, deoarece prima varianta permite legalizarea averilor stranse in ultimii ani, in timp ce a doua e riscanta, deoarece resursele capitalul ui rusesc  sunt considerabil mai mari decat cele ale oligarhilor ucrainieni. In ultima vreme, la cele doua grupari amintite s-a mai adaogat o a treia, “familia”, adica cercul de persoane din jurul lui Ianukovici.

                Unul din miturile existente in Rusia de azi  este cel al “Ucrainei fratesti”.  Dar in Ucraina se priveste altfel. Cel mai pro-rus presedinte al Ucrainei, Leonid Kucima, este cel  ce a scris cartea “Ucraina nu e Rusia”, care acum e baza ideologica a oricarei conduceri ucrainiene. Independenta tarii, mereu afirmata, are in vedere in primul rand independenta fata  de Rusia. Precedentul presedinte al Ucrainei, Viktor Iuscenko, pretindea o apropiere maxima de occident si taierea relatiilor cu Rusia. In timpul presedintiei lui situatia economica a tarii s-a inrautatit mult. Drept rezultat, in primul tur al alegerilor din 2010 el a obtinut doar 5% din voturi si s-a clasat pe locul cinci. Actualul presedinte, Viktor Ianukovici, care a condus gruparea din Donetzk , iar politic – partidul regiunilor, nu e deloc  mai pro-rus  decat Iuscenko. Scopul lui este obtinerea de beneficiu maxim din puterea politica si de aceia este vital interesat in integritatea teritoriala a tarii.

                Dupa ce Ianukovici si partdul regiunilor au ajuns la putere,  a inceput o campanie furtunoasa in favoarea “europenizarii” si impotriva “Rusiei imperiale”. Era sustinut in asta si de opozitie, iar un punct diferit de vedere, pro-rus, lipsea complect din mediile de masa. Cetatenii Ucrainei, chinuiti de saracie, nedreptate si coruptie, au dat crezare lozincii ca asocierea la UE  le va aduce intr-o clipa nivelul de trai din occident, democratia si protectia drepturilor umane. Nimeni nu le spunea ca propunerea de a deveni  membru deplin al UE este o perspectiva foarte indepartata, iar calitatea de asociat atrage multe obligatii , in primul rand respectarea normelor europene si deschiderea pietei, insa  nici un drept.  Majoritatea intreprinderilor ucrainiene nu vor rezista concurentei  si vor falimenta. A lichida coruptia si abuzurile in justitie o pot face ucrainienii singuri, fara a mai astepta salvarea miraculoasa din partea  UE. Tari asociate la UE sunt astazi si Tunisul si Egiptul, adica tari carora asocierea nu le-a adus nimic.  In elanul entuziast al ucrainienilor spre bunastarea  Europei trebuie de aceea vazut doar infantilism postsovietic , asteptarea unei  minuni  venita din afara, in loc de munca zdravana si indelungata. Iar vinovata ca nu le da voie oamenilor sa se bucure de aceasta minune este “Rusia imperiala”. Ea este de vina ca Ianukovici  nu a semnat acordul de asociere.

                Dar semnarea acestui acord, cu consecinta desindustrializarii Ucrainei, ar contribui la trezirea din vis a populatiei si vindecarea de infantilism. Din pacate la Kremlin se crede ca integrarea se face prin niste semnaturi pe hartie.  Asocierea Ucrainei la UE ar contribui din contra la apropierea ei de Rusia. Astazi se intampla insa pe dos. Chiar si in regiunile din rasarit si din sud proruse sunt multi care sunt suparati  pe Putin ca le-a luat minunata “intrare in Europa”. Iar cele 3 pana la 15 miliarde dolari primiti de Ucraina din partea Rusiei, este putin probabil ca vor mai fi restituiti.  Ucraina se  va declara in stare de faliment si imposibilitate de plata, iar vinovata pentru asta va fi tot  Rusia in ochii ucrainienilor.

In concluzie, trebuie sa se accepte realitatea si sa se termine cu refrenul de “tara frateasca”. Ucraina nu va fi nici aliat al Rusiei, cu atat mai mult cu cat ele nu au un dusman comun. Daca Ucraina nu se desface in doua-trei bucati, ceeace ar fi legitim pentru ea, caci ar inceta sa se mai chinuie una pe alta, ea va adanci conceptul “Ucraina nu e Rusia!”, ceeace nu este decat o buna intelege a realitatilor.

                                                               ***

Comentariu. Articolul de mai sus este interesant, chiar si numai pentru ca el exprima o parere diferita de cea oficiala a Kremlinului in privinta crizei politice din Ucraina. Autorul judeca situatia la rece, fara prejudecati sentimentale,  si crede ca pentru Rusia ar fi  oportun sa nu mai tina in brate Ucraina, ci sa o lase sa se desmeticeasca din iluziile proeuropene in urma dezamagirii provocate tot asteptand abundenta promisa . Argumentele mi se par insa numai in parte convingatoare  si iata de ce:

Se pretinde ca razboiul rece a incetat, odata cu prabusirea URSS. Realitatea zilelor noastre arata insa ca acesta nu era doar o ciocnire a doua mari ideologii  (Comunism versus Capitalism ), ci  el continuasi azi intr-o alta forma, cea a confruntarii de interese economic-financiare majore pentru resurse de materii prime si pentru noi piete de desfacere. Miza actuala a controversei mondiale este Rusia si China. Pentru puterile occidentale, ce vor sa-si asigure pentru intreg secolul dominatia globala fara concurenta, adversarul cel mai slab pare Rusia, un teritoriu imens insuficient exploatat,  dar cu  o forta militara inca redutabila. Incercarile de a slabi si destabiliza  Rusia, dupa descompunerea blocului Pactului de la Varsovia, dupa acordarea independentei celor 15 tari foste sovietice (din rasaritul Europei, din sudul Caucazului, din Asia Centrala) au continuat:  in Kirghizia, in Cecenia, in Georgia, in Transnistria, iar in ultimul timp in Ucraina.  Dar Ucraina  a intrat in compunerea Rusiei tariste in 1654 si in acest timp s-au creat nenumarate legaturi economice, sociale si etnice intre cele doua tari si popoare. Cateva milioane de rusi traiesc acum pe teritoriul ei.  Recent Mihail Gorbaciov a adresat o scrisoare atat lui Putin, cat si lui Obama, rugandu-i sa nu permita descompunerea Ucrainei. In scrisoare el a aratat ca daca tatal sau a fost rus, in schimb mama sa a fost ucrainianca.  Si raposata lui sotie, Raisa, era ucrainianca. Legaturile Rusiei cu Ucraina sunt atat de stranse incat taierea lor prin semnarea unui document este o iluzie.

Pe de alta parte, asocierea la UE a Ucrainei ar fi doar un prim pas, dupa care probabil ar urma acorduri pentru activitati NATO pe teritoriul ei. Ca asta este o probabilitate mare o dovedeste perindarea prin fata manifestantilor din piata Maidan a numerosi politicieni occidentali, inclusive  a senatorului american John McCain.  Prezenta NATO in Ucraina  ar fi insa un gest inacceptabil pentru Rusia, care nu poate privi indiferenta retragerea,  in numai doua decenii , a limitei zonei ei de influenta de la Berlin pana dincolo de Harkov. Despre aceste considerente geostrategice autorul articolului nu scrie insa nimic.

Ceva mai putin important pentru Moscova este  faptul ca o parte din complexul militar-industrial  rusesc se bazeaza si pe livrarile din  industria grea ucrainiana (tancurile Oplot, avioanele Antonov, s.a). Continuarea  acestor relatii in producerea de armament rusesc nu va fi probabil  acceptata de Bruxelles. In cativa ani Rusia isi poate insa construi uzinele necesare inlocuirii acestor livrari din Ucraina.

In fine, faptul subliniat de autor in articol, ca Ucraina ar fi un stat artificial si normal ar fi sa se desfaca in doua sau trei bucati, este greu de crezut ca va fi varianta acceptata de fortele aflate in conflict. Sunt multe motive care fac improbabila descompunerea tarii dupa modelul Iugoslaviei sau Cehoslovaciei, dar  unul e decisiv: In cazul unei asemenea impartiri, intreg litoralul ucrainian al Marii Negre ar reveni acelei parti din Ucraina ce doreste alipirea la Rusia. Iar o asemenea solutie este greu de acceptat de puterile occidentale.