Posts Tagged ‘saracie’

O revista germana de educatie politica pentru tineret

July 3, 2013

 

Germania, ca si alte tari democratice, se procupa de educatia cetateneasca a populatiei. In acest scop exista, de peste 20 de ani, o agentie  denumita  „Bundeszentrale für Politische Bildung“ (Centrala Federala pentru Educatie Politica). In principiile ei de baza se arata ca “democratia are nevoie de o societate civila vie si capabila de confruntare, iar aceasta nu se poate infaptui decat atunci cand cetatenii participa activ la viata politica si sociala. De aici decurge obligatia de a sprijini si stimula intelegerea situatiei politice si consolidarea constiintei democratice, respectarea drepturilor omului si faurirea unei culture politice democratice , fara partinire de partid”. Idei desigur frumoase, dar cum sunt ele aplicate in practica? Intr-o buna masura asta se realizeaza prin revista “Fluter”. Este o publicatie pentru educatia politica a tineretului, tiparita in 250.000 exemplare (un caiet de 50 pagini fiecare), care apare odata pe trimestru in excelente conditii grafice si este distribuita gratuit celor interesati. Revista poate fi consultata pe internet la adresa: www.fluter.de

Dupa cum se stie in Germania in prezent este la putere un guvern de centru-dreapta (o alianta a crestin-democratilor si liberalilor), asa incat m-as fi asteptat ca orientarea politica a revistei sa corespunda sensului urmat de politica guvernamentala. Nicidecum insa: revista are o orientare mai mult de stanga, ceeace se intrevede din tematica problemelor ce framanta tineretul german si carora le este consacrat fiecare numar. Iata care sunt cateva din aceste teme: Internetul; Saracia; Sexul; Banii; Limba si limbajul; Munca; Proprietatea; Hrana; RDG dupa caderea zidului ; Mediile de informare; Protectia naturii; Solidaritatea; Marile orase (Megacityes); Piata; Egalitatea, Feminismul s.a.

Ce intalnim rasfoind cateva din aceste numere ?

In caietul despre saracie se incearca a se da raspuns la intrebari ca: De ce este Africa atat de saraca si Europa atat de bogata? De ce atat de multi oameni sunt muritori de foame, desi alimente sunt in lume deajuns? De ce unele tari cu mari bogatii naturale nu se pot smulge din subdesvoltare, in timp ce alte tari prospera pe seama lor? A contribuit globalizarea la sporirea saraciei in lume? Sunt oare saracii din tarile bogate singuri vinovati de conditia lor? Ce poate face politica pentru combaterea saraciei? Tot in acest caiet se prezinta varietatea aspectelor saraciei in Germania, de la studentii care abia o scot la capat cu 600 euro pe luna si de la pensionarii ce nu-si pot plati chiria, pana la acei “Obdachlos”, evacuati din locuinta si care sunt obligati sa doarma pe strada. Se prezinta si cazurile unor tari, ca de pilda Zambia, unde sfaturile date de FMI si Banca Mondiala au inrautatit situatia economica si au favorizat interesele tarilor bogate, sau ale Chinei si Braziliei unde reintroduceea treptata a capitalismului a stimulat desvoltarea economica, adancind insa prapastia dintre saraci si bogati si sporind contrazicerile sociale.

Caietul consacrat sexului in societatea moderna subliniaza in editorial ca in capitalism placerea si promisiunile sexualitatii au fost integrate circuitului marfurilor, banilor si serviciilor, iar prin aceasta – criteriilor de concurenta si consum ale pietii. Asa zisa revolutie sexuala din 1968 a accentuat tolerarea unei sexualitati afisate public, sub care insa se ascund vechile sabloane ale exploatarii si oprimarii. A-si desvalui propria sexualitate in acest mediu devine o chestiune politica a autodeterminarii: a te sustrage ordinelor marketingului este o atitudine mai revolutionara decat s-ar crede. Sexul nu e doar o problema de morala sau de desbatere despre ce e bun si ce e rau in viata unui cuplu, ci si o problema de dominatie, pornind de la violul ca aspect al razboiului pana la violenta acceptata asupra unei personae sau a unui grup. Cine vorbeste despre sex nu poate sa taca cu privire la societatea in care traieste. In caiet sunt articole care pun in discutie problema homosexualitatii, articole care compara siguranta data de diversele procedee de protectie anticonceptionala sau care desvaluie dilema in care se gasesc cei ce au contractat virusul HIV, un articol despre copii si tineri victime ale unor pedofili si un articol despre legalizarea prostitutiei in Germania ca premise de ajutor dat femeilor dar din care prostituatele nu au avut nimic de castigat.  

In caietul cu tematica “Munca” ni se prezinta mai intai cateva cifre interesante. In lume erau ocupate in 2010 in diferite munci platite 3.261.000.000 persoane. Cota somajului a fost de 9,7% in SUA, 19,8% in Spania, 4,0 in Austria, 7,0% in Germania, 9,6% in UE. Cresterea productivitatii muncii in perioada 2000-2010 a fost de 8% in Germania si de 20% in SUA. Durata medie a saptamanii de munca pentru cei integral ocupati: UE – 40,5 ore; Marea Britanie – 42,5 ore; Coreea de sud: 46 ore. Numarul salariatilor catorva mari firme: Wal-Mart (SUA) – 2.100.000; China National Petroleum – 1.650.000; Posta Germana – 424.686; Volkswagen – 358.500. Cu toate ca muncesc 8 ore pe zi, multi oameni fac parte din categoria “working poor”, adica sunt si raman saraci. Conform datelor ILO (International Labour Organization) numarul persoanelor care traiesc cu un venit mai mic de 1,25 $ / zi si persoana se ridica in 2008 la 633 milioane, iar cei traind cu mai putin de 2 dolari  – 1.190 milioane.+

 In Germania, la o populatie de 82 milioane, numarul somerilor (in 2009) a fost de 3,3 milioane, iar al celor ocupati in campul muncii – 40,2 milioane, din care 35,8 milioane salariati si 4,4 milioane liber profesionisti. Din cei ocupati in campul muncii 2,1% lucrau in agricultura, silvicultura si pescuit, 25,5% lucrau in industria prelucratoare, iar 72,4% lucrau in sectorul tertiar (prestare de servicii). Care sunt salariile in Germania si cum sunt ele impozitate? Un manager (sef de intreprindere) castiga in medie anual 91.180 euro; un avocat – 82.161 euro; un consilier de intreprindere – 76.240; un medic de spital – 75.733; un professor de liceu – 46.628; un gradinar – 27.234; un frizer – 15.787 euro anual. In medie femeile castiga in Germania, la munca egala, cu 23% mai putin decat barbatii. Castigul brut pe ora (inclusive primele) in industria prelucratoare erain 2010 in Germania – 33,9 euro; in Polonia – 7,0 euro; in Bulgaria – 2,2 euro; in Sri Lanka – 0,41 euro. Dar numarul celor care, in Germania, lucrau  pentru mai putin de 5 euro pe ora a fost de 1,15 milioane. Castigul e impozitat astfel: pana la 8.000 euro pe an – nici un impozit; peste 8.000 euro – 14%; peste 52.882 euro – 42%; peste 250.731 – 45%. Daca in Germania in medie un absolvent de facultate castiga anual 70.000 euro, unul doar cu bacalaureatul castiga 58.000 euro, iar unul cu liceul terminat, dar fara bacalaureat – 36.000 euro anual

Un articol in acest numar al revistei este consacrat lucratorilor dintr-o fabrica de placi ceramice, care – dupa ce firma a dat faliment – nu s-au resemnat sa intre in somaj, ci au continuat sa munceasca preluand conducerea intreprinderii. In Argentina – tara crunt lovita de criza – sunt azi 200 de intreprinderi care au fost preluate de salariati dupa ce tribunalul le-a declarat falimentare.  Un alt articol prezinta cu simpatie viata si munca unor tineri romani (in majoritate tigani) care isi castiga existenta la Berlin spaland parbrizul automobilelor oprite la stop, alungati mereu de politie. Alte articole : De ce nu este usor pentru un tanar german sa-si infiinteze o firma proprie in alta tara; Cum o scoate la capat o familie in care capul ei a devenit brusc somer; Despre copiii pusi sa munceasca; Sindicatele pierd mereu membri, dar ele sunt indispensabile pentru o economie functional etc.

.

Ma opresc aici, caci deja s-au depasit mult dimensiunile pe care le cred admisibile ale unui articol de blog. Ma gandesc insa ca prin toamna sa prezint tot aici o alta revista politica germana, putin cunoscuta in Romania, intitulata “CICERO”

Cat de mare e saracia in lume

April 21, 2013

Despre saracie s-a scris si se scrie in continuare mult. Cautati pe Wikipedia notiunile Poverty (engl.), Pauvrete (franc.), Armut (germ.) sau Bednota (rus.) si veti descoperi cat de amplu este domeniul si cat de dificila este cuantificarea corecta a lui. Cand pronunta cuvantul saracie; cei mai multi oameni se gandesc mai intai la cersetorul din coltul strazii, la cel lipsit de adapost ce doarme pe o banca in parc sau la cei ce stau la coada pentru o farfurie de supa distribuita de o organizatie filantropica. Asta e mizeria care sare in ochi, dar este partea minora a problemei, iar nu despre ea e vorba in statisticile ce arata ca in multe tari si in intreaga lume sporeste constant gradul de saracie.
In anul 2000 a avut loc la New York o conferinta la care au luat parte reprezentanti ai 193 de state si ai 23 de organizatii internationale. Ei au elaborat “Millenium Developement Goals” (Obiectivele de dezvoltare ale mileniului), document care prevede 8 obiective majore de atins pana in 2015, printre care in frunte este reducerea saraciei extreme si a foamei. Se avea in vedere reducerea cu 50%, din 1990 pana in 2015, a numarului de locuitori ai globului al caror venit este mai mic de un dolar pe zi si reducerea tot cu 50% a populatiei ce sufera de foame. Dupa o cercetare intensa Banca Mondiala a stabilit in 2005 ca saracia extrema defineste un nivel de trai cu mai putin de 1,25 USdolari pe zi in expresie PPP (purchasing power parity). Un USdolar/zi in expresie PPP semnifica cantitatea de bunuri ce pot fi cumparate cu moneda nationala a tarii respective, fata de aceiasi cantitate ce ar putea fi cumparata in Statele Unite cu un dolar. S-a evaluat ca in 2001, 1,1 miliarde locuitori ai pamantului traiau cu echivalentul a mai putin de un dolar pe zi, iar 2,7 miliarde traiau cu echivalentul a mai putin de 2 dolari pe zi.
Acesta este doar unul dintre modurile de evaluare pe plan mondial a saraciei, iar el e discutabil, fiecare tara avand un prag propriu pentru nivelul de saracie extrema. In 2010 pragul saraciei extreme in SUA era pentru o persoana de 15,5 USdolari/zi, iar nivelul de saracie pentru o familie de patru persoane era stabilit de guvern in 2012 la 23.000 dolari anual. In India pragul saraciei extreme era in 2010 de un USdolar/zi. Se vede ca, cu aceste discrepante enorme, e dificila o comparatie internationala perfecta. Totusi o recenta evaluare a nivelului de saracie in tarile membre ale UE arata ca ponderea populatiei sarace sau amenintate de saracie era in Bulgaria de 22,3%, in Romania – 22,2%, in Spania – 21,8%, in Grecia – 21,1%, in Italia – 19,6%, in Polonia – 17,7%, in Germania – 15,8%, in Ungaria – 13,6%, in Austria – 12,6%, in Olanda – 11,0% si in Cehia – 9,8%. Media pe intreaga Uniune Europeana (27 tari) era de 16,9%.
Un alt mod de a privi problema este determinarea “saraciei relative”. Prin asta se intelege ca, intr-o anumita tara, “extrem de sarac” e cel ce are un venit sub 40% din venitul median al tuturor locuitorilor, “sarac” – cel cu un venit sub 50%, iar “amenintat de saracie” cel cu un venit sub 60%. In Germania de pilda se socoteste ca amenitat de saracie este un barbat sau o femeie cu un venit de 1400 euro pe luna, iar propriu zis sarac – cel cu un venit de 952 euro/luna. O familie germana cu doi copii minori (4 persoane) intra in categoria amenintat de saracie daca are un castig sub 2700 euro/lunar. Pe baza acestui criteriu, in Germania ar fi amenintati de saracie 11-13 milioane locuitori (dintr-o populatie totala de 82 milioane). In Statele Unite US Census Bureau a evaluat ca peste 16% din populatie traia in 2012 sub pragul de saracie, fata de 13,2% in 2008 (40 milioane persoane). In aceasta tara bogata au fost inregistrate in ianuarie 2008 un numar de 643.000 persoane fara locuinta, din care doua-treimi traiau in adaposturi de necesitate (“emergency shelters”), iar restul – pe strada, in cladiri abandonate sau in locuri nedestinate locuintei.
Indiferent de felul evaluarii, Banca Mondiala socoteste ca in tarile in curs de desvoltare, populatia ce traieste in saracie extrema s-a redus de la 28% in 1990 la 21% in 2001. Majoritatea covarsitoare a saracilor in aceste tari e alcatuita din tarani cu putin pamant, ce traiesc dintr-o agricultura primitiva si din cresterea catorva vite. Tot Banca Mondiala apreciaza ca, dupa 1990, tarile din Europa de rasarit si centrala au inregistrat o grava scadere a nivelului de trai. Prabusirea URSS a condus de pilda in Rusia, la o scadere a veniturilor populatiei cu 30-35% intre 1990 si 1998, proportia celor traind sub pragul de saracie trecand de la 19,6% la 31,4%.
Ca datele statistice nu pot reflecta adevarata situatie o arata si faptul, in fond paradoxal, ca in Grecia ponderea populatiei amenintata de saracie a crescut in 2012 cu doar 1% fata de perioada dinainte de criza, iar in Irlanda si Portugalia acest indicator chiar a scazut. Iata de ce Uniunea Europeana incearca si alte metode de determinare a nivelului de saracie. De pilda se fac sondaje in care cetatenii sunt intrebati daca isi pot permite cumpararea anumitor bunuri sau servicii: un automobil, o masina de spalat rufe, o saptamana de concediu in strainatate pe an etc. Cine raspunde negativ la patru din zece intrebari intra in categoria celor cu privatiuni materiale importante (“significant material deprivation”). Dupa acest procedeu de evaluare numarul saracilor in Germania, de pilda, nu ar mai fi de peste 11 milioane, ci doar de cca. 4 milioane. Dar chiar si asta ar inseamna, ca proportional e mai multa saracie in Germania decat in Spania. Evaluarile subiective sunt deci prea putin fiabile.
O a treia cale de a stabili starea generala de saracie in tarile economic dezvoltate este numarul celor care apeleaza la sprijinul statului pentru a trai (ajutor de somaj, ajutor social, acordarea de azil, etc.). Metoda are avantajul ca elimina evaluarile subiective, deoarece se bazeaza pe datele oficiale ale cheltuielilor din fonduri publice. In Germania asta a permis sa se evalueze numarul nevoiasilor la 7 milioane de persoane, dar nu se poate spune ca toti sunt cu adevarat saraci. In schimb sunt numerosi cei care la sfarsitul lunii leaga cu greu sau deloc cele doua capete, dar nu apeleaza la ajutor de la stat, din rusine sau din ignoranta.
Mult mai importante insa decat toate aceste cifre sunt cauzele saraciei. Deosebit de frecvent sufera de saracie oamenii care nu-si gasesc loc de munca, care nu au suficiente studii sau calificare, care au o sanatate precara, femeile cu copii mici abandonate de sot, cei care pleaca in strainatate in cautarea norocului fara a poseda limba sau a avea rude sau relatii s.a.. Saracia si cauzele ei pot fi privite fie ca un destin individual, fie ca o stare sociala. In acest din urma caz ea poate cuprinde o anumita patura a populatiei, o buna parte din societate sau o tara intreaga. Dar prin asta se abordeaza o tema ce necesita o analiza separata.

CALEIDOSCOP MONDIAL (VII)

October 16, 2008

                                             

            Cand esti considerat sarac in U.E. ? Pentru ca cineva, care traieste in una din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, sa intre in categoria saracilor, e necesara conditia ca el sa castige sub 60% din venitul mediu net din tara sa. In conformitate cu datele statistice ale lui Eurostat pe 2005, o familie (doi parinti cu doi copii minori) este considerata drept saraca daca venitul total lunar este mai mic decat : 2990 euro in Luxemburg;  2323 euro in Danemarca; 1889 euro in Austria; 1798 euro in Germania; 1673 euro in Franta; 1506 euro in Italia; 111 euro in Spania; 266 euro in Polonia; 231 euro in Letonia; 127 euro in Romania. In suma respectiva se cuprind cheltuielile cu chiria, caldura, hrana si imbracamintea. In Germania s-a socotit ca in 2006 in categoria saracilor intra 16,5 % din populatie, adica 13,5 milioane persoane (cu un milion mai putin decat in 2005). In Romania CASPIS (Comisia Anti-Saracie si Promovare a Incluziunii Sociale) a calculat ponderea saracilor pe anul 2004 la 25,1 % din totalul populatiei (fata de cca. 7 % in 1989), iar a celor aflati in saracie extrema – la 8,6 %. Dupa acest an se pare ca nu s-au mai facut studii privind nivelul saraciei in tara noastra (vezi www.caspis.ro). Nici Banca Mondiala nu are date mai recente privind nivelul saraciei in Romania. Important este insa ca tara noastra intampina cea mai mare criza economica postbelica in conditii atat de precare. Este fie ignorant, fie naiv cel ce crede ca frigurile ce zgaltaie economia mondiala ne vor ocoli. Mai mult ca oricand este necesar ca in urmatorii ani la putere sa vina un guvern care sa aiba atat autoritatea, cat si priceperea de a carmui economia astfel incat sa evite un dezastru. Dezastru de care vor suferi mai intai paturile cele mai sarace…

                                                                       *

            Starea coruptiei in lume. – Se stie  ca pentru masurarea gradului de coruptie intr-o tara exista o organizatia internationala „Transparency International“ cu sediul la Berlin. Anual expertii acestei organizatii fac studii intr-un numar de 180 de tari si pun note. Nota maxima 10 este data celor la care nu s-a inregistrat nici un caz de coruptie, nota zero – echivaleaza cu un sistem foarte corupt. Datele de pe anul 2008 au fost recent date publicitatii. Tarile cu nota 9,3, deci cele mai putin lovite de flagelul coruptiei  : Danemarca, Noua Zeelanda si Suedia. Sigapore e pe locul 4 cu 9,2 puncte, urmata de Finlanda cu 9,0 puncte. Germania si Norvegia sunt pe locul 14 ambele cu 7,9 puncte; Marea Britanie pe locul 16 cu 7,7 puncte; Statele Unite pe locul 18 cu 7,7 puncte, Franta pe locul 23 cu 6,9 puncte; China pe locul 72 cu 3,6 puncte; Romania pe locul 74 cu un punctaj de 3,1 (alaturi de Algeria, Madagascar, Mauritania, Panama si Sri-Lanka); Nigeria pe locul 121 cu 2,7 puncte; Rusia pe locul 147 cu 2,1 puncte; Guineea, Sudan, Ciad  pe locul 173 cu 1,6 puncte; Afganistan pe locul 176 cu 1,5 puncte; Haiti pe locul 177 cu 1,4 puncte; Burma si Irak sunt pe locul 178 cu 1,3 puncte; iar pe locul 180 este Somalia cu 1,0 puncte.

                                                                       *

            ABC-ul capitalismului – Criza financiara ce a cuprins lumea i-a determinat pe cei de la marea editura berlineza Dietz-Verlag se reediteze de graba cele trei volume din „Capitalul“ de Karl Marx, in total 2500 pagini (35 euro). Presa germana semnaleaza asta („Die Zeit“ din 16 oct. 2008) ca un eveniment, deoarece in paginile cartii se intalnesc elemente ce par a descrie in chip uimitor situatia ivita astazi. Primul volum, aparut intaia data in 1867, arata ca piata e un mecanism ce serveste le distributia nu numai a bunurilor, ci si a muncii continuta in fabricarea lor. Se mai aminteste si de formarea „capitalului fictiv“ sub forma cursului actiunilor, care dau iluzia ca banii s-ar naste din circulatia automata a banilor. Iar in cel de al treilea volum, aparut postum (in 1894) Marx vorbeste despre „pleznirea basicii de sapun al capitalului nominal“, cand „criza financiara duce la productia in stoc si la blocarea ei“. In societatile pe actiuni, ca si in activitatea bancara, Marx vedea un fel de forme prealabile de socialism, deoarece in ele actioneaza persoane imputernicite sa gospodareasca „capitalul social“, iar nu banii proprii. Dar tocmai de aceea, scria el, atunci cand are loc criza, zguduirea economica e atat de puternica incat pericliteaza intreg sistemul financiar. Singura salvare este atunci statul, obligat sa intervina, argument ce pentru el justifica inca odata socialismul. La sfarsitul lui 1857 intr-un articol publicat in New York Daily Tribune si intitulat „Criza financiara in Europa“, Marx descria eforturile depuse in Germania de asanare a creditului prin cumpararea de guvern a hartiilor de valoare putrede si numea aceste actiuni „un fel de comunism“.

            Aparent istoria se repeta. Dar evaluarile de acum 140 de ani nu se prea potrivesc cu capitalismul activitatilor de servicii si cel informational al zilelor noastre. Teoria este insa utila, caci scoate la iveala un aspect : capitalismul contine tendinta opusului sau, adica a economiei de comanda, in care deciziile riscante ale unor mici grupe sau chiar a unor indivizi, pot avea consecinte de amploare mondiala. Iar in asemenea cazuri e nevoie nu de libertatea pietelor, ci de reglementarea si controlul lor. Prin asta unele crize pot fi evitate, dar nu toate. Nu trebuie sa fii marxist pentru a sti ca un capitalism strans interconectat va duce mereu la o succesiune de mari succese si grave esecuri.