Posts Tagged ‘spionaj’

Obama si CIA – cine conduce Washingtonul?

July 13, 2014

“Arestari, perchezitii si desvaluiri despre retele de spionaj ce actioneaza la Berlin, toate astea amintesc de romanele lui John le Carre din timpul razboiului rece, perioada in care in acest oras se confruntau pe ascuns oamenii KGB si cei ai serviciilor de spionaj americane, britanice si germane. Astazi insa obiectul operatiilor politiei si spionajului german nu mai este KGB-ul, ci oficiile de spionaj americane.” Asa incepe articolul publicat la 11 iulie a.c. pe site-ul WSWS.org si din care redau mai jos esentialul.
Un angajat al BND (Bundes Nachrichten Dienst), principala agentie de spionaj germana, a fost arestat pentru ca a transmis la CIA sute de documente secrete, un alt functionar al ministerului apararii este anchetat, iar alte arestari vor urma. Cat de serios este cazul se vede din faptul ca in aceasta saptamana d-na cancelar Angela Merkel a ordonat expulzarea din tara a sefului filialei berlineze a CIA, precum si sugerarea de unele oficialitati ca Berlinul va relua activitatile de spionare la Washington, ceeace este pentru prima oara de la sfarsitul celui de al doilea razboi mondial. Este evident cea mai importanta criza a relatiilor dintre Germania si SUA de la caderea regimului nazist acum 70 de ani.
Ni se spune ca presedintele Obama habar nu avea despre activitatile de spionaj americane pe teritoriul Germaniei si nici nu stia– tocmai cand  avea o convorbire telefonica cu Angela Merkel – despre arestarea spionului cu o zi inainte. Intrucat nici Obama, nici CIA nu au pomenit nimic despre aceasta, este limpede ca stirea provine prin cineva de la Casa Alba. Iar asta a provocat atacuri din partea partidului republican si a altora, care considera ca s-a dorit compromiterea CIA. Motivele pentru care Obama pretinde ca nu stia nimic sunt clare. Scandalul cu spionii descoperiti in Germania vine un an dupa ce informatorul Edward Snowden a dat la iveala documente ce aratau ca agentia de spionaj americana tine sub observatie legaturile electronice a milioane de germani. Si vine exact la noua luni dupa ce s-a aflat ca printre numeroasele telefoane celulare ascultate este si cel al Angelei Merkel.
Administratia americana a incercat sa puna o surdina acestor revelatii ce au indignat publicul german, cautand sa alinieze Berlinul la pozitia Washingtonului in privinta agresiunii din Ucraina si in alte locuri din est si sa mentina o cat mai stransa colaborare cu serviciile de spionaj germane. Noile revelatii ameninta insa sa reanimeze animozitatea publicului, tocmai cand parti mari din societatea germana cer o tot mai multa independenta in politica externa, pentru a ajuta interesele strategice proprii ale imperialismului german.
Dilema in care se gaseste acum Obama are trasaturi asemanatoare cu situatia in care s-a gasit acum 54 de ani presedintele Dwight D. Eisenhower, cand un avion de spionaj ultrasecret U-2 pilotat de Francis Gary Powers a fost doborat deasupra URSS, dand nastere unui scandal ce contravenea obiectivelor politicii externe a SUA. Doborarea avionului la 1 mai 1960 survenea in ajunul unei intalniri la nivel inalt, ceeace a determinat initial administratia sa incerce a ascunde faptul, pretinzand ca era vorba doar despre un avion meteorologic ce se ratacise. Dar sovieticii capturasera pilotul, salvat cu parasuta, dezvaluind rapid adevarul asupra scopului de spionaj al avionului. Pentru a nu turna gaz pe foc, conducerea sovietica a acceptat insa ipoteza ca doar CIA si puternicul ei director, Allen Dulles, erau singurii vinovati de zborul de spionaj, si ca presedintele Eisenhower nu era la curent. Problema a fost insa ridicata in senat. Majoritatea democrata, in frunte cu Mike Mansfield, au pus intrebarea “daca administratia are sau nu un control real asupra birocratiei federale”. Presa a inceput sa se agite pe aceasta tema, criticand presedintele SUA pentru lipsa de control asupra actiunilor agentiei de spionaj. La zece zile de la doborarea avionului, Eisenhower a fost nevoit sa recunoasca in public raspunderea pe care o avea in programul de spionaj. Peste 7 luni, Eisenhower a rostit un celebru discurs de ramas bun, atragand atentia asupra pericolului cresterii a ceeace el numea “complexul militar-industrial”. Apoi a spus: ”Capatarea de acest complex a unei influente nejustificate,  subliniaza pericolul dezastros al cresterii in interiorul statului a unei puteri gresit plasata.”
Astazi, nimeni din Congres sau din mediile corporate nu pune intrebari in legatura cu cazul german sau daca Obama exercita “un real control” asupra agentiilor SUA de spionaj, care impreuna cu armata, au depasit cu mult ceace Eisenhower si-ar fi putut vreodata imagina. Avertismentul lui Eisenhower s-a realizat pe deplin, sub forma unui urias aparat secret militar si de spionaj, care exercita o putere reala la Washington si efectueaza continuu violente ucigatoare, provocari si spionaj masiv pe intreg globul. Dar Obama nu simte nici o dorinta de a se amesteca in treburile CIA, NSA sau Pentagonului. El nu are interese separate de ale acestora. Rolul lui nu e sa struneasca armata si agentiile de spionaj, ci mai curand sa le ajute in relatiile cu publicul, pentru a convinge pe americani si pe restul publicului mondial ca spionajul total, asasinatele cu drone (telurile acestora sunt alese la Casa Alba in fiecare miercuri) si masacrele armatei sunt toate doar niste instrumente necesare in lupta contra terorismului si au loc in deplina concordanta cu drepturile democratice si metodele de conducere.
Obama, care dupa ce si-a terminat studiile universitare a fost angajat la firma “Business International Corporation”, ce alcatuieste dosare secrete de spionaj pentru toate marile corporatii (dar servind si ca acoperire pentru agenti ai CIA), este personificarea complexului militar-industrial. Consultarea rapoartelor confidentiale si rasfoirea dosarelor secrete este mediul in care el se simte cel mai confortabil. Episodul german cu spionajul a servit sa se scoata la iveala doua lucruri: democratia americana a intrat in faza terminala; sporirea tensiunilor intre tarile imperialiste.  Toate acestea pot ameninta sa duca la un nou razboi mondial, asa cum s-a intamplat de doua ori in secolul 20.

Spionaj cu happy end

July 10, 2010

Cu cateva zile in urma FBI a lansat o stire-bomba: erau arestati 11 spioni rusi ce intentionau sa efectueze actiuni de spionaj in favoarea Moscovei pe teritoriul St. Unite. Informatia a parut de la inceput neverosimila, in primul rand pentru ca ea venea indata dupa intalnirea cordiala dintre presedintele Dmitrii Medvedev si presedintele Barack Obama. Se discutase acolo despre contribuita Rusiei la franarea intentiei Iranului de a fauri arma atomica si se asigurase ca Rusia nu va ridica obstacole in alimentarea cu armament prin teritoriul ei a trupele americane din Afganistan; in schimb SUA urma sa sustina cererea Rusiei de a deveni membru al Organizatiei Mondiale a Comertului. In al doilea rand era o surpriza, pentru ca asemenea arestari de agenti invinuiti de spionaj, erau caracteristice razboiului rece, cand in confruntare erau doua sisteme social-politice ce cautau sa-si dovedeasca pe toate caile superioritatea, unul fata de celalalt. Spionajul urmarea atunci obtinerea de date militare asupra armamentului nuclear (tehnologie de fabricatie si rachete de transport), domeniu in care astazi ambele tari sunt din belsug dotate, ba exista si un acord bilateral pentru distrugerea de ambele tari a unei parti din acest arsenal. In prezent Rusia nu mai este un stat comunist cu veleitati de extindere a sistemului in alte tari, aliate ale Statelor Unite, iar spionajul – cand se mai recurge la el – are predilect scopuri economice.

            Bine inteles ca cei 11 spioni (10 rusi si o ziarista peruviana) erau urmariti de mai mult timp de FBI, iar dupa arestare – ei au marturisit intentiile lor. Aceasta a provocat o reluare in presa occidentala a campaniei despre vulnerabilitatea secretelor de stat americane, reamintindu-se cazuri de spioni rusi capturati, petrecute cu ani in urma, in plin razboi rece. Pentru a se pune capat umflarii exagerate a cazului, cei 11 spioni au fost judecati in viteza, au fost condamnati exact la numarul de zile petrecute in ancheta, li s-a interzis sa mai intre pe teritoriul Statelor Unite si li s-au confiscat toate bunurile dobandite in timpul sederii in America. Simultan partea rusa a anuntat ca 4 spioni americani de origine rusa, prinsi si judecati cu ani de zile in urma la Moscova, au fost gratiati de presedintele Medvedev si in aceiasi zi au parasit cu un avion Rusia plecand spre America. La nivelul conducerii serviciilor de informatii din cele doua tari cazul s-a desfasurat fara probleme si acum toata lumea se felicita fericita.

            Si totusi raman niste intrebari fara raspuns. Se stie ca spioni misuna peste tot, ca atat americani in Rusia, cat si rusi in SUA sunt si vor mai fi. Este neindoielnic ca spioni americani si rusi sunt si in Germania, in Franta sau in Romania. Multi dintre ei sunt probabil deja in colimatorul serviciilor speciale, care fie le servesc informatii false, fie ii impiedica sa ajunga la cele importante. Intrebarea este: cand poate fi momentul propice de desvaluire publica a existentei lor, sau este suficienta o expulzare pe tacute a lor, pentru a nu compromite relatiile intre tarile respective. In cazul din America, in care spionii rusi erau inca departe de a fi avut acces la date semnificative, rolul lor era doar de a se integra perfect vietii americane cu nume false, urmand ca la momentul oportun sa poata intra in actiune. Erau deci niste spioni “in hibernare”, spre deosebire de cei 4 spioni americani ce putrezeau de ani de zile in inchisorile din Siberia, dintre care unul, Sutiaghin, fusese sef de sectie la institutul de studii strategice din Moscova. Poate ca asta explica schimbul in numar inegal al celor vinovati, intre cele doua tari. Deci ce s-a urmarit prin acest gest, de vreme ce chiar a doua zi dupa intalnirea Medvedev-Obama s-a procedat la o asemenea senzationala demascare. Nu este exclus, comenteaza niste ziaristi occidentali, ca fortele puternice ca i se opun lui Obama in Congres, dar si in alte institutii, sa fi dorit prin asta torpilarea intentiilor presedintelui american de  imbunatatire a relatiilor cu Rusia. Poate ca nu este asa, dar modul de procedura a dat mult oxigen celor ce traiesc inca in speranta reluarii starii de incordare internationala si de razboi rece, ce ar sublinia superioritatea militara si politica a Statelor Unite..

Pe de alta parte, in presa ruseasca (Izvestia) se deplange decaderea din ultimii 20 de ani a studiilor si analizelor temeinice ce se faceau odinioara in institutele specializate de relatii internationale de la Moscova, inclusiv in cele ce pregateau, in ce mai deplin secret, agenti pentru munca in strainatate. Acum detaliile scoase la iveala de procesul celor 11 spioni rusi, arata din partea acestora dilentantism, imprudenta, ba chiar si trafic de valuta cu zeci de mii de dolari. Felul in care lucra si traia Anna Chapman (Gureev) ar aminti mai curand de filme de spionaj de la Hollywood, dar astea sunt in orice caz mai verosimile.

Ar mai fi de semnalat un detaliu: anual China trimite la studii in universitatile americane zeci de mii de studenti. Dintre ei, intre 20-30 % sunt angajati dupa terminarea studiilor de firme, institute si universitati americane si se stabilesc definitiv in SUA. China comunista nu opreste insa din acest motiv ca anual sa trimeata la studii inca cateva zeci de mii de studenti, considerand ca atat cei ce se intorc, cat si cei ce raman in SUA vor fi folositori Chinei. Oare cate mii dintre cei ramasi in America alimenteaza tara lor de bastina cu date despre noutatile tehnologice, la crearea carora au contribuit sau despre care au aflat? Dar punerea sub urmarire a zeci de mii de persoane este o munca de investigatie grea, aproape imposibila. De aceea FBI prefera a gasi iarasi cativa spioni rusi, caci opinia publica americana e mai inclinata sa se teama de amenintarile Moscovei, de vreme ce se stie ca Putin e un fost lucrator al KGB. Jocul de-a spionii pare insa a fi o ramasita a secolului trecut.

HERTA MÜLLER, SCRIITOARE CHINUITA DE FANTASME

October 11, 2009

            Nu am citit nimic de autoarea germana si deci nu pot decat sa acord incredere juriului de la Oslo care i-a atribuit – pentru multi in mod surprinzator – premiul ce o propulseaza printre scriitorii cei mai importanti ai secolului, in dauna lui Amos Oz (scriitor israelian) si a lui Philipp Roth, scriitor american. Dar celebra autoare nu se preocupa doar de opera sa literara, ci este si o vajnica luptatoare politica pentru demascarea resturilor comunismului in Romania si Germania. 

            Am avut rabdarea sa citesc un amplu articol al dansei aparut in saptamanalul german “Die Zeit”(tiraj – 500.000 ex.) din 23 iulie 2009 si intitulat “Die Securitate ist noch im Dienst“ (Securitatea este inca in serviciu). Se stie ca scriitoarea a emigrat din Romania in 1987 si locuieste la Berlin. In aceasta primavara ea a facut o vizita la Bucuresti la invitatia lui Andrei Plesu, care conduce New Europe College (NEC). Din prima zi ea constata ca pe strada este urmarita de cineva, iar vizitatorilor ei li s-a cerut la receptia hotelului sa complecteze un formular, procedura nelinistitoare. Telefoanele in hotel i s-au parut ca sunt ascultate. A dorit sa schimbe hotelul, dar a aflat ca proprietarii hotelurilor din Bucuresti sunt toti fosti securisti. A fost nevoita sa gazduiasca la NEC. Toate astea o fac sa scrie ca Securitatea lui Ceausescu e inca in functie, ca ea si-a schimbat doar numele (SRI), dar in aceasta institutie 40% din salariati sunt fosti securisti, restul de 60 % sunt la pensie, cu pensii de trei ori mai mari decat ale celorlalti romani. 

            Dansa ironizeaza mai departe activitatea CNSAS, institutie unde este foarte greu sa iti obtii spre consultare dosarul intocmit de Securitate. Totusi ea a reusit acest lucru. Dosarul Hertei Müller (“Cristina”), cu primul document in ziua de 8 martie 1983, are acum 914 pagini. Dar probabil ca in anii de dupa revolutie SRI a “lucrat” la el – scrie dansa – indepartand unele documente asupra interogarilor la care a fost supusa in perioada cand lucra la Fabrica de tractoare din Timisoara, ca translatoare de limba germana. Asta i-a amintit ca o buna prietena a ei, pe care a invitat-o sa o viziteze la Berlin, i-a marturisit ca fusese pusa de securitate sa o spioneze si a trebuit sa raporteze toate convorbirile lor. Afland asta, a fost obligata sa ii ordone spioanei sa paraseasca de indata casa. 

            In continuare sunt expuse o serie de indicii care, dupa dansa, dovedesc ca si in Germania, o seama de persoane din conducerea Asociatiei (Landsmanschaft) a svabilor banateni au servit drept informatori ai securitatii. La intrebarea ce si-o pune, de ce chiar Bundes Nachrichten Dienst (SRI-ul german) ii protejeaza pe acesti nemti suspecti emigrati din Romania, tot dansa da raspunsul: “Deutschland ist heute ein gemutliches Rezervat für Securitate-Spitzel“. (Germania este astazi o confortabila rezervatie pentru spionii securitatii). Iar toti acestia s-ar parea ca nu au altceva de facut decat sa o ponegreasca pe toate caile, acuzand-o de fatarnicie si obsesii nejustificate. 

            Cam asta este pe scurt continutul acestui articol pe 3 pagini mari in care Herta Müller isi striga disperarea ca a fost si este peste tot inconjurata numai de persoane ce ii vor raul, atat pe vremea dictatorului roman, cat si dupa parasirea de dansa a unei tari “in care daca m-as intoarce, as innebuni a doua oara”. Articolul e insotit insa si de comentarii ale cititorilor germani, care sunt impresionati de cele ce afla astfel ca se petrec in Romania, tara pe care nu o cunosc decat din spusele dansei. 

            Iata de pilda ce scrie unul dintre ei: “Propun ca sa se suspende calitatea de membru al Romaniei in UE, pana ce toate aceste lucruri nu sunt clarificate si eliminate. Inseamna ca populatia tarilor membre ale UE a fost mintita atunci cand s-au dus tratative de admitere a Romaniei in UE”. Altul, sas emigrat din Romania,dupa ce spune ca isi aminteste, desi era copil, de citirea scrisorilor si audierea telefoanelor, ba chiar de zvonul ca Securitatea introducea in secret, in unele case,  aparate ce declansau cancerul celor ce locuiau acolo, este convins ca oamenii securitatii lui Ceausescu sunt si acum in tot soiul de functii in Romania. Si incheie citandu-l pe Mircea Cartarescu: “Romania este ca o tara sud-americana, care s-a ratacit in Europa”. Un alt comentator scrie ca, dupa citirea acestui articol al Hertei Müller, si-a dat seama ca Europa are nevoie de un sistem de sanctiuni pentru unele tari membre. Romania trebuie sa primeasca un ultimatum pentru a se debarasa de resturile dictaturii, pe care daca nu il va indeplini in termen, sa fie aruncata afara din UE! Caci se vede ca este o tara bolnava, care trebuie izolata, deoarece poate contamina si pe ceilalti membri ai UE. 

            Dar vestea decernarii premiului Nobel scriitoarei germane, a fost comentata si in Franta, pe blogul literar al lui Pierre Assouline din ziarul Le Monde. Aici si-a exprimat punctul de vedere si o tanara romanca de 35 de ani din Bucuresti, carle-a confirmat francezilor ca in Romania securitatea este in functiune chiar si dupa 20 de ani, si ca doar telurile ei s-au schimbat. Se poate deci spune ca articolul de acum doua luni si ceva al Hertei Müller, conform careia suntem in continuare in plin comunism si inca nu am observat asta, a avut un mare ecou, care se va amplifica considerabil prin titlul acordat ei, de laureata a premiului Nobel.