Intelectualul de stanga

 

Cu sapte ani in urma am publicat, pe un alt blog, un text cu titlul de mai sus, care pe atunci a parut desuet, caci criza economica nu isi aratase coltii, iar practic intreaga presa era ocupata de articole ale laudatorilor avantajelor capitalismului, ce semnalau totodata  pericolul nostalgiei dupa regimul prabusit in 1989. Perioada care a trecut de atunci a scos la iveala lacunele pe care le continea propaganda dreptei si a permis aparitia in spatiul public a unor voci critice, strict necesare intretinerii spiritului democratic in societate. M-am gandit ca poate ar fi totusi oportun sa republic pe acest blog articolul din aprilie 2007, care socotesc ca nu si-a pierdut din actualitate.   

Ce este oare un om ce poate purta numele de intelectual ? El nu este desigur numai un om care a citit mult, desi aceasta e si ea una din trasaturile sale. Nu este nici omul ce se crede in posesia adevarului si arata semenilor sai – de la amvon sau de la tribuna – unde este ascuns dusmanul ce impiedica schimbarea in bine a lumii, desi un angajament politic sau moral este deseori si el un apanaj al intelectualului veritabil. In cele ce urmeaza voi face cateva reflectii asupra notiunii intelectualuluide stanga.
Mihail Ralea scria in 1936 ca intelectualul trebuie sa fie in primul rand un om inteligent, adica acela „care nu confunda niciodata punctele de vedere. Iar asta exclude obsesia, ideea fixa, sistemul monoton“.
Jean Paul Sartre credea ca o caracteristica a intelectualului este spiritul de nesupunere si luciditate. El spunea ca „un intelectual este cineva care e fidel unui ansamblu politic si social, dar care nu inceteaza de a-l contesta. Se intampla desigur sa apara si contradictii intre fidelitatea si contestarea sa, dar asta e un lucru bun, este o contradictie fructuoasa. Daca insa exista fidelitate fara contestare, atunci omul nu mai e liber“.
In fine, Regis Debray sublinia ca intelectualul nu este doar cel ce gandeste lumea, ci si cel ce are puterea de a transmite celorlalti gandirea sa despre lume, care are deci capacitatea de a-si face ideile cunoscute. Dar, atentie, spunea el, caci „intelectualul de azi, cel ce apare la televiziune si in pagini de ziare, a devenit portavocea elitelor politice si economice. Acest intelectual nu mai rosteste adevarul, caci adevarul raneste, loveste in interesele si iluziile in care ne scaldam cu totii. Un intelectual cu mare succes de public, este cel ce spune ceeace oamenii doresc sa auda, desi o stiu deja. Adica nu mai e un intelectual veritabil.“

Mi se pare ca tocmai de asemenea „intelectuali“ suntem inconjurati noi astazi, adica de cei ce fac cu alte mijloace jocul celor aflati la putere, de cei care in spatiul culturii sunt avocatii noilor boieri ai politicii.
Dar ce este intelectualul de stanga si ce il deosebeste de cel de dreapta? Radu Florian, intr-un celebru articol scris cu putin inainte de a muri, intitulat „ De ce nu sunt de dreapta ?“ arata ca : „Inscrierea la dreapta pentru multi dintre intelectualii de azi vine din impartasirea valorilor si ideilor unor curente traditionaliste, de dreapta si chiar de extrema dreapta ce au dominat in trecut cultura romaneasca, a instalarii pe pozitiile acum comode ale dreptei antebelice revansarde, a imposibilei asumari critice a istoriei societatii romanesti.“ Si adaoga : „Nimeni dintre ei nu se simte jenat ca sub comunism a beneficiat de diverse avantaje care altora le-au fost interzise. Nimeni dintre ei nu are remuscari de constiinta ca a dat dovezi de adeziune febrile, pline de zel, cand la fel de bine puteau sa fie rezervati. Unii merg atat de departe incat isi detesta si lumea din care provin, societatea romaneasca si cultura ei, tot ce s-a realizat in trecutul apropiat : fabrici, universitati, opere de arta“.
Intelectualul de stanga are insa o alta scara a valorilor si respinge ideea, tot mai frecvent repetata, ca astazi nu ar mai exista deosebiri esentiale intre stanga si dreapta, sub pretextul ca recunoasterea unanima a virtutilor pietii, i-ar fi facut pe toti liberali, mai mult sau mai putin. Delimitandu-se de politica autoritarista a dictaturilor comuniste ce au compromis valorile socialismului, stanga moderna are in centrul preocuparilor sale apararea drepturilor cetateanului, justitia sociala, nediscriminarea oamenilor dupa rasa, nationalitate sau sex.
Idealurile stangii nu pot fi indeplinite decat intr-o societate democratica, in care consultarea periodica desvaluie aspiratiile poporului, iar cucerirea puterii nu este un scop in sine, ci calea prin care aceste aspiratii pot fi traduse in viata. Stanga se opune dreptei ce doreste reducerea la minim a rolului statului, adica faurirea unei societati in care politicul sa stea in slujba economicului, dar totodata este impotriva exagerarii rolului statului, asa cum fac cei ce doresc un stat autoritar avand in frunte un sef atotstiutor si atotputernic. Dar stanga se opune si populismului, cu discurs demagogic, nationalist si mistic religios. Stanga moderna nu este egalitarist-nivelatoare ca in comunism, ci sustine o egalitate reala de sanse pentru toti cetatenii. Omul de stanga este internationalist , e prudent in folosirea notiunii deoarece este constient ca marile concerne multinationale, ce promoveaza aspecte negative ale globalizarii, reprezinta fata pernicioasa a notiunii de internationalism. Dar el, intelectualul de stanga, este patriot, caci isi iubeste tara si nu-i intelege pe cei ce contesta in ansamblu calitatile poporului sau. Stanga moderna se opune capitalismului salbatec, dar nu capitalismului in general, si sustine o politica ce urmareste imblanzirea lui prin reforme. Stanga crede in libertatea de expresie, doreste desvaluirea in mass-media a racilelor unei societati imperfecte, dar este critica fata de modul abuziv in care se foloseste aceasta libertate pentru manipularea opiniei publice in interese de grup sau personale. Stanga este singura miscare politica capabila sa lupte cu sinceritate impotriva saraciei. Ea este principial contra razboiului, dar nu este pacifista, adica prefera rezolvarea conflictelor mondiale prin tratative, iar nu prin exercitarea fortei. In fine, omul de stanga intelege ca pentru progresul societatii e nevoie permanent de un dublu compromis : intre capital si munca pe de o parte, si intre stat si piata, pe de alta parte.

 

 

Advertisement

Impotriva lui Real Politics

Cetateanul roman, trecut in ultimii 70 de ani prin diverse regimuri extreme, are nevoie de educatie politica. O minima cultura politica menita sa-l faca sa evite repetarea erorilor trecutului si sa-i permita a distinge, in zgomotul apelurilor politicienilor, vocea celui preocupat sincer de viitorul tarii. Nu sunt multi oamenii politici ce inspira incredere sau care poseda intelepciunea si talentul de a se face auziti. Populismul bantuie si face ravagii in mentalitati, lasand ca principiile morale, acceptate din batrani, sa fie puse in discutie sau chiar contestate. Presa si televiziunea nu prea contribuie la lamurirea celui care, dupa ce a ascultat mult timp limba de lemn a propagandei oficiale, este acum obiectul argumentelor contradictorii ale unor formatori de opinie, ce deseori vor sa captiveze publicul prin limbaj libertin socant.
Am reflectat la acestea citind cartea Gabrielei Cretu intitulata <<Urasc “realismul” politic>> (Ed. Lumen – 2009). Autoarea (44 ani) este din 2005 deputata in Parlamentul European de la Strasbourg si fosta deputata (2004-2007) in parlamentul Romaniei. Volumul contine in marea sa majoritate fie editoriale aparute in ziarul “Cronica Romana”, fie luari de pozitie pe blogul autoarei (http://www.gabrielacretu.ro). Este una dintre cartile care trebuie citita de oricine nu s-a scarbit sau nu a disperat inca de calitatea politicii duse la noi in ultimii 20 de ani. Nu numai pentru ca este totdeauna ceva de invatat de la o tanara cu experienta politica interna si internationala, ci si pentru ca este rar de intalnit la noi o asemenea colectie de texte in care evenimentele sunt privite cu luciditatea unui om de stanga. Si nu al celui multumit sa repete ideile conjuncturale ale conducerii partidului din care face parte, ci al unui om politic critic, care lupta pentru convingerile lui chiar cand ele sunt in contradictie cu interesele tactice de moment ale miscarii in care este angajat. D-na G. Cretu contesta de pilda in mai multe randuri justetea adoptarii sistemului de vot uninominal, ca fiind “feudal” deoarece “angajamentul autentic fata de valori si obiective, precum si calitatile politice personale, sunt umbrite de doua cerinte – vizibilitate si bani”. Ipoteza ce se pare ca s-a confirmat la alegerile parlamentare de anul trecut, cand nu au catadixit sa-si voteze “uninominal” candidatul decat 39% din totalul electoratului.
Intr-un text de numai patru pagini se face o analiza succinta a capitalismului nostru, “salbatec, primitiv, de prada”. Se stie ca pentru a construi ceva e nevoie de trei lucruri : omul, natura si capitalul. In ultimii 18 ani omul nu a prea contat, ceeace explica raspandirea atator romani prin Europa, cautand ceva ce nu puteau gasi acasa. Nici naturii nu i s-a acordat atentie, taierea padurilor si poluarea atmosferei progresand fara nici un obstacol. In schimb a triumfat capitalul, prin retrocedari neindreptatite de proprietati, deseori prin sfidare a legilor si coruptie. “Chiriasi au ramas fara locuinta, iar cladiri destinate activitatilor culturale s-au transformat in crasme. Romania a renuntat la un viitor poate incert, pentru a se intoarce la un trecut iluzoriu”. Pentru cei ce in iunie se vor duce la vot pentru alegerea deputatilor in Parlamentul European, este util de cunoscut unele elemente esentiale ale felului in care functioneaza aceasta institutie si de ce este ea importanta pentru cetateanul roman. D-na G. Cretu consacra cateva pagini bune in carte lamuririi acestor probleme destul de aride, printre care si cea a relatiei antagoniste in majoritatea problemelor, intre grupurile socialist si cele de dreapta (popular si liberal) indiferent de tara careia ii apartin deputatii. Dar cat de departe pare atmosfera din incinta PE dela Strasbourg sau a Comisiei de la Bruxelles, de cea din Romania in problemele europene! Caci “aderarea Romaniei si integrarea ei in UE sunt doua lucruri deosebite. In loc sa scada, distanta pana la o Romanie europeana, se mareste – social si valoric – pe zi ce trece. Ne indreptam cu tot elanul spre o societate a omului care nu conteaza, condusa de prejudecati, aproape obscurantista si falsa”, spune autoarea, argumentand cu cateva cazuri elocvente.
Desi aflata mult timp ocupata in activitatea peste hotare, situatia tot mai critica din tara nu ii scapa din vedere autoarei si de aceea scrie : “Societatea romaneasca sufera in acest moment de o mare lipsa : o viziune a viitorului. Ii lipseste insa si o viziune clara asupra prezentului.(…) Politicile publice sunt propuse cel mai adesea dupa ureche, fara fundament in realitati. Nu exista nici un studiu serios de pilda asupra inegalitatilor crescande din tara. Incotro ne indreptam? Cum va arata Romania peste 20 de ani? La asemenea intrebari politicienii ar pica examenul pe capete”. Pe de alta parte politicienii romani “nu cred in egalitate”. Teza democratiei romanesti – afirma doamna G. Cretu – este ca “suntem inegali”. Din pacate si dreapta si stanga accepta aceasta premisa, pentru ambele ea fiind un destin ce trebuie asumat. Uneori se mai vorbaste de “egalitate de sanse”, ceeace nu este decat “o contradictie in termeni”. Problema care o framanta cel mai mult pe d-na G. Cretu este cea a rolului secundar harazit femeilor in societate, indeosebi in cea romaneasca. Este abordata si in cartea “Urasc “realismul” politic”, dar autoarea i-a consacrat un volum special : “Femeile sunt de vina” (Ed. Lumen – 2009). Prostitutia, violenta in familie, invinuirea femeilor pentru declinul demografic, rolul minor rezervat femeilor in politica, sunt cateva din temele acestei pledoarii pasionate in favoarea schimbarii atitudinei fata de femei intr-o societate croita pe calapodul barbatilor. Democratia, chiar si in capitalism, nu inseamna neaparat competitie (concurenta) intre femei si barbati, ci recunoasterea reciproca a valorii sociale. Ea implica privirea femeii drept partener, iar nu ca adversar ce trebuie invins, presupune combaterea structurilor retrograde, deseori patriarhale, imbacsite de prejudecati. Se uita de cele mai multe ori ca femeia este in situatia de a impaca simultan mai multe identitati : femeie, mama, sotie, fiica de parinti batrani, salariata. “In lumea noastra, a creste copiii, a ingriji batranii, a reproduce biologic si cultural societatea nu are relevanta politica si nu face parte din social”, scrie emotionant d-na G. Cretu.
Ce este sintagma “real politics”, continutul careia autoarea il uraste atat incat l-a pus ca titlu al uneia din cele doua carti? Este vorba despre “viziunea extrem conservatoare in care interesul politic, militar sau economic al celui mai puternic inlocuieste principiul de drept.” Cazul independentei provinciei Kosovo, impotriva tuturor regulilor dreptului international, este unul dintre numeroasele exemple ce ilustreaza “realismul” politic. Ar mai fi multe de citat si comentat din aceste volume care imbogatesc cititorul cu informatie si argumente. Ca de pilda : “saracii nu sunt saraci din vina lor, ci a regulilor societatii in care traiesc. Saracia economica a parintilor favorizeaza saracia culturala a copiilor, pentru ca le limiteaza accesul la educatie. Iar cei saraci economic sunt saraci si politic, pentru ca sunt exclusi de la decizie, sunt saraci social prin implicare redusa la activitatile civice.”
Recent am aflat ca partidul social-democrat a alcatuit lista candidatilor propusi pentru alegerile din 2009 in Parlamentul European, lista in care, surprinzator, numele d-nei Gabriela Cretu lipseste. O atare lipsa intriga si cere explicatii. Este greu de cunoscut animozitatile ce s-au creat in decursul anilor in sanul grupului socialist roman in PE, ceeace ar putea fi una din explicatiile acestei neasteptate decizii. Deasemenea nu se cunosc presiunile exercitate asupra conducerii partidului de diferiti fruntasi PSD din provincie si negocierile de tip “ce-mi dai, ca sa iti dau un loc pe lista candidatilor”, sustinatorii d-nei G. Cretu nefiind probabil la inaltimea celorlalti. Lasand deoparte aceste sforarii de culise, ar mai ramane o ipoteza a eliminarii dansei din randul posibililor alesi : independenta opiniei sale, atitudinea critica in numeroase probleme fata de deciziile adoptate sau in curs de adoptare, principialitatea acolo unde realismul politic cere acceptarea chiar si a neprincipialitatii. Si in plus, profilarea sa intransigenta ca politician de stanga, iar nu de centru-stanga (unde nu se stie niciodata cat centru si cata stanga, ba chiar si cata dreapta intra in reteta compromisurilor permanente). Sunt numerosi politicienii de stanga ce se simt tot mai stingheriti in mijlocul unui partid ce face concesii adversarului sau principal si care astfel si-a pierdut o buna parte a alegatorilor. Aparitia posibila a unui nou partid al stangii moderne, autentice, situat in opozitie cu o social-democratie ce a abandonat din principii de dragul intrarii in guvern, ii va atrage ca un magnet pe toti cei nemultumiti de concesiile repetate facute neo-liberalismului de cei ce mai poarta inca nemeritat blazonul stangii. Va fi o mare surpriza cand se va vedea cat de numerosi sunt cei ce vor parasi fara regrete PSD pentru a se dedica luptei pentru valorile stangii veritabile, adica a apararii intereselor oamenilor saraci, a muncitorimii, taranimii, micului functionar, pensionarilor si somerilor, femeilor casnice etc., care toti formeaza majoritatea covarsitoare a acestui popor. Sunt aproape sigur ca d-na Gabriela Cretu va fi printre ei.

In alegerile din Statele Unite a castigat STANGA

            S-au incheiat alegerile din SUA, cele mai pasionale nu numai pentru toti americanii, ci si pentru numerosi europeni, asiatici si mai ales africani. Ziarele si posturile de televiziune au consacrat lungi reportaje cu privire la starea de spirit din America, la biografia noului presedinte, la sarcinile deosebit de grele ce-i revin acestuia in politica interna si externa dupa incheierea presedintiei celui considerat drept unul dintre cei mai slabi ocupanti ai Casei Albe. Desigur in mijlocul entuziasmului general, se aud si note false.

            In Romania, de pilda, unde un sondaj precedand alegerile a aratat ca majoritatea populatiei l-ar prefera pe Obama presedinte al Americii, sunt ziaristi care se vaicaresc in paginile ziarelor pentru aceasta optiune. Tr. Ungureanu (Cotidianul) si Victor Roncea (Ziua) prezic ca prin venirea unui „socialist“ la carma St. Unite, intreaga America isi pierde identitatea, iar restul lumii necondusa de la Washington va ramane debusolata, prada intentiilor agresive ale Rusiei. Iar un alt ziarist de la Ziua, intr-un articol intitulat „Un negru la Casa Alba“, are neobrazarea sa scrie : „Eu ma uit la televizor si, cu gandul la Romania, incerc sa fac un exercitiu de imaginatie plecand de la intalnirile idilice dintre Bill Clinton si domnisoara Lewinsky din Biroul Oval, imagini pe care le coroborez cu vorbele cu conotatie sexuala rostite de Basescu in prezenta unui grup de jurnalisti: “Decat sa s… p… la mai multi licurici mici, mai bine s… p… la Marele Licurici”. Desi nu sunt dus prea des pe la biserica, mi se fixeaza in minte o imagine a unui film deocheat cu Barack Obama si Traian Basescu in rolurile principale, film ce ar urma sa ruleze prin lume, iar Romania si romanii sa aiba de castigat. Voi puteti?“. Inca odata se constata enormul decalaj dintre Romania si Occident, atat in ce priveste intelegerea fenomenelor politice de unii analisti, cat si respectarea de ei a unor elementare reguli ale bunei cuviinte in discursul public. Dupa insuportabila limba de lemn a fostului regim, s-a trecut in ultimii ani la un libertinaj in vocabular si la folosirea in pagina scrisa de expresii ordinare, fara nici o riposta, fapt pentru care asta  e considerat de multi tineri ca semn al modernitatii si neconformismului. Lacunele grave in comportamentul civilizat al unora din presa romaneasca sunt insa o tema ampla ce ar merita o discutie separata.

            Revenind la alegerea lui Obama ca presedinte al Statelor Unite, e cert ca atitudinea lui de pana acum este indiscutabil cea a unui om cu convingeri „liberale“, adica de stanga. A fi de stanga este departe de a insemna imbratisarea ideilor socialiste, ci reflecta o preocupare prioritara in capitalism pentru : sanatatea publica (in SUA sunt 47 milioane de persoane fara asigurare medicala); pentru reducerea sau chiar anularea impozitelor pentru paturile dezavantajate ale populatiei (fata de administratia Bush ce a revizuit impozitele in favoarea celor bogati); pentru o protectie sporita a mediului ambiant si a combaterii incalzirii planetei (prin semnarea si de St. Unite a Acordului de la Kyoto); pentru o mai mare independenta fata de petrolul si gazele din import, prin folosirea de energii regenerabile.

            Dar a fi de stanga inseamna mai mult decat atat. Recentul laureat al premiului Nobel pentru economie, Paul Krugman, scrie in blogul sau :  „Victoria de ieri nu a fost doar o victorie a tolerantei; nu a fost doar un mandat pentru schimbari progresive; a mai insemnat, sper, ca s-a pus capat anilor monstruosi. Inteleg prin asta ca in ultimii 14 ani viata politica americana a fost dominata de monstri. Monstri ca Tom DeLay, care a sugerat ca impuscarea elevilor la Columbine a avut loc deoarece scolile ii invata pe copii teoria evolutiei. Monstri ca Karl Rove, care a declarat ca liberalii „au intelegere“ pentru teroristi. Monstri ca Dick Cheney, care in atentatul de la 11.09.2001 a vazut o ocazie de a dispune torturarea. Iar in discursul public s-a pretins ca acesti oameni ar fi persoane rezonabile, respectabile. A declara insa ca ei au fost niste monstri, s-a considerat strident si dur („shrill“).“

            In „The Nation“, directoarea ziarului, d-na Katrina vanden Heuvel, scrie : „Angajarea in favoarea maselor, ca si fondurile record pe care le-a obtinut, au contribuit la victoria lui Obama. Dar miscarea lui trebuie sa mearga mai departe, criticand fortele banului si puterea establishmentului, doua obstacole in fata schimbarii. Se aud deja apeluri ca noua majoritate democratica sa nu faca excese, sa nu isi foloseasca mandatul pentru a repudia conservatismul instalat din 1980. Aceste apeluri trebuie ignorate, caci miza alegerilor a fost terminarea erei Reagan si inceperea a ceva nou. Cerinta restabilirii unei mai mari egalitati in societate nu inseamna socialism, ci doar respingerea ideilor conservatoare ale administratiei Bush.“

            In editorialul din 5 noiembrie al ziarului „New York Times“ se scrie: „Triumful lui Obama a fost decisiv si cuprinzator, pentru ca el a vazut ce este rau in aceasta tara : totalul esec al guvernului de a-si proteja cetatenii. El ofera o conducere care nu incearca sa rezolve orice problema, dar va face lucruri ce depasesc puterea unui simplu individ : sa puna in ordine economia, sa mentina un aer pur si o hrana curata, sa asigure ca bolnavul sa aiba acces la ingrijire, sa-i educe pe copii pentru a izbandi intr-o lume globalizata. (…) Natiunea e implicata in doua razboaie – unul necesar, in Afganistan, si unul nebunesc, in Irak. Ceeace i se cere lui Obama este retragerea din Irak fara a mai aprinde alte conflicte, astfel incat Pentagonul sa se poata concentra asupra frontului real de lupta cu terorismul, in Afganistan.“

            In articole ale altor mari ziare ca Washington Post („ „America’s History Gives Way to It’s Future“), Le Monde („L’Homme qu’il faut“), Frankfurter Allgemeine Zeitung („Amerika rückt nach links“), Die Zeit („Der weiss-schwarze Präsident“) se subliniaza alte caracteristici ale politicii de stanga anuntata deja de Obama : redistribuirea corecta a avutiei nationale, iar nu principiul egalitatii de sanse, care in fond nu inseamna nimic; sprijinul pe care statul poate si trebuie sa-l dea economiei, atat direct, cat si printr-un control al functionarii pietei; redeschiderea dialogului in probleme si in locuri pe glob unde el era abandonat.

            Principalul termen ce se impune privindu-l pe Obama este pragmatismul. Prin lozinca unei schimbari credibile („change we can believe in“), noul presedinte a anuntat ca va face tot ce e posibil pentru a reduce nedreptatile, a ajuta oamenii sa aiba un adapost deasupra capului si sa capete un loc de munca. Toate acestea sunt trasaturi caracteristice ale stangii moderne. Ele pot sa inspire si sa conduca in campania electorala si pe oamenii politici romani ce afirma ca fac parte din aceasta familie de idei.