Posts Tagged ‘SUA’

Henry Kissinger despre problema Ucrainei

February 13, 2014

 

Fostul secretar de stat al SUA si laureat al premiului Nobel pentru pace, Henry Kissinger, a dat zilele trecute un interviu canalului de televiziune CNN, despre care nu s-a comentat  deloc la noi. Henry Kissinger, la 94 de ani, este considerat in America drept un intelept ascultat cu atentie in problemele de politica externa ale Statelor Unite. In cele ce urmeaza iata cate ceva din cele declarate de dansul:

Dupa Kissinger, evenimentele din Ucraina sunt importante pentru Rusia, chiar si numai pentru ca statul rus modern a inceput la Kiev cu peste o mie de ani in urma , intr.o regiune care odinioara se numea Rusia Kievleana (Kievskaia Rusi). Desvoltarea politica si mai ales cea religioasa a Rusiei a inceput la Kiev. A urmat o despartire, dar de la sfarsitul sec.17 – inceputul sec. 18, Ucraina a intrat in componenta  Rusiei. “Nu cunosc nici un rus, indiferent daca e din opozitie sau tine cu guvernul,  care sa nu recunoasca Ucraina ca facand parte din istoria Rusiei. Iata de ce rusii nu pot sa priveasca  cu pasivitate viitorul Ucrainei. Eu sunt pentru o Ucraina independenta, care sa aiba insa relatii limitate cu UE. Pentru a intelege pozitia ruseasca, trebuie privita istoria” a spus fostul secretar de stat al SUA.

Situatia care s-a creat acum in central Kievului, Kissinger nu o considera ca lupta unor forte democratice care doresc  faurirea unor relatii cu Europa, impotriva presedintelui Ianukovici, ce ar sprijini mai curand o solutie pro-ruseasca. “Nu, eu nu cred asta. Partea de rasarit a tarii sprijina guvernul  si  tinde spre o apropiere de Rusia. Partea dinspre apus, este in majoritate catolica si filo-occidentala. Asa incat cred ca tendintele sunt impartite cam egal. In ce priveste partidele ce se infrunta in Ucraina, dupa impresia mea  au fiecare atat elemente democratice, cat si unele oligarhice. Eu nu-l consider pe actualul presedinte ca un filorus total.”

Dupa parerea lui Kissinger, Vladimir Putin vede ca evenimentele din Ucraina  sunt o repetitie generala a “ceeace noi americanii am dori sa facem si la Moscova”.   Dar asta ar presupune  schimbarea regimului. Iar faptul ca evenimentele au loc in apropiere de Soci, ii adancesc aceasta impresie lui Putin” . Se stie ca Putin considera descompunerea URSS  o mare catastrofa istorica. Evident ca cea mai puternica dintre republicile foste sovietice care au capatat independenta este Ucraina, cu 50 milioane de locuitori. Iata de ce el, Putin, nu poate ramane indiferent la asta” a spus Kissinger.

Administratia presedintelui Obama, crede Kissinger, este dispusa ca in problema Ucrainei sa faca  declaratii publice despre democratie, ca si cum totul s-ar putea rezolva  intr-un Talk-Show . “ Nu inseamna ca nu sunt de accord cu cursul adoptat de administratie, dar nu consider oportun ca totul sa se faca public. Si e necesar ca tinem seama mai bine de evolutia istorica pe termen lung”.

Kissinger considera ca este problematica strangerea relatiilor Rusiei cu SUA si cu restul lumii, din cauza constiintei imperiale ce persista in Rusia. Rusia se invecineaza cu China, ceeace e un cosmar strategic. Se invecineaza si cu Islamul, iar asta e un cosmar ideologic. Rusia mai are granite si cu Europa, frontiera  foarte oscilanta istoric. Pe de alta parte conducatorii rusi au guvernat in tot decursul istoriei dand impresia propriei lor importante . Cum insa sa unifici o tara, aratandu-te amenintator peste granita, dar intelegand ca sunt posibile si necesare mari compromisuri? Cred ca asta e principala dificultate de care se loveste Putin. Nu este in interesul nostru  sa ii impingem pe rusi in situatia de a se simti ca “o cetate asediata”, tocmai cand ei decid ca trebuie sa arate lumii de ce sunt capabili” a afirmat Kissinger.

                                                                               * * *

Un scurt comentariu. – Reflectiile de mai sus ale lui Henry Kissinger  contin puncte de vedere ponderate si diferite de ale ”uliilor”, adica al celor ce le este dor dupa un nou razboi rece. Batranul diplomat isi da seama ca tratarea Ucrainei, unul din leaganele vechii Rusii, asemanator cu Georgia sau cu tarile baltice, poate duce la schimbari majore in insasi comportamentul ulterior al Kremlinului fata de Occident. O istorie de secole nu poate fi ignorata, cu toata presiunea nationalismului ucrainian.

Pe de alta parte,  nu trebuie trecut cu vederea ca fruntasii opozitiei din Piata Maidan, manipulate din umbra de oligarhi ucrainieni bogati, asteapta ca disputa Rusia – Occident, sa se soldeze pentru ei cu credite nerambursabile de multe miliarde de dolari . Se cere direct de Iatzeniuk crearea unui plan de tip Marshall special pentru Ucraina, ceeace inca nimeni la Bruxelles nu indrazneste sa rosteasca  o vorba. Este si dificil de a se incepe asemenea targuieli, caci – asa cum subliniaza Kissinger – este vorba doar despre un accord de asociere limitata a Ucrainei, iar nu de admiterea ei ca membru deplin.

Apoi Kissinger observa corect ca revolta  de la Kiev este privita de conducerea de la Kremlin ca un fel de repetitie generala a unei miscari asemanatoare de protest la Moscova, pentru indepartarea de la putere a lui Putin. Se stie ca acelasi scenario a avut loc, cu succes, acum cativa ani in Georgia. Uriasele manifestatii antiguvernamentale din piata Bolotnaia din Moscova de anul trecut (Navalnyi, Sobceak s.a.) fac parte din aceiasi strategie de destabilizare politica a Rusiei. Se ignora insa consecintele negative pe care un asemenea amestec le-ar putea avea asupra relatiilor viitoare ale SUA cu Rusia.

Pentru Kissinger principala lipsa a politicii rusesti il constituie spiritul imperial, de care trebuie sa se debaraseze. Dar acesta este un pretext artificial. Probabil ca prin descotorosirea de pretentii imperiale se intelege deschiderea totala a pietei rusesti de materii prime si energie din Rusia pentru companiile americane. Doar atunci tendintele imperiale ale Rusiei vor dispare, si in locul lor vor capata camp liber de actiune tendintele imperial ale SUA.

 

 

 

 

 

February 12, 2014

 

 

Spionarea prietenilor si urmarile ei

August 14, 2013

In Germania presa framanta in continuara problema facuta publica abia acum o luna, a strangerii de informatii din viata societatii germane, de catre o uriase institutie oficiala americana NSA (National Security Agency), cu obiectivul marturisit de prevenire a unui eventual act terorist. Ronald Pofalla, ministrul cu chestiunile cancelariatului, ce raspunde si de Serviciului Federal de Informatii (Bundes Nachrichten Dienst), pune o surdina problemei, declarand ca ea e minora si deja rezolvata. Motivul : este jenant ca in plina campanie electorala, sa desvalui opiniei publice ca Germania nu este pentru americani doar un partener ce livreaza cu incredere informatii, ci si un obiect de investigatie si spionaj. Desigur ca alianta americano-germana este stransa, nu numai in domeniul militar, iar prevenirea unor atentate in ambele tari – un scop nobil. Dar din nici o alta tara din Europa nu se scurg atatea informatii spre NSA ca din Germania. „Sa devii tinta spionarii de catre o tara prietena e un lucru inacceptabil. Doar nu mai suntem pe timpul razboiului rece“ a spus purtatorul de cuvant al Cancelariei Germaniei. Fara indoiala ca aceasta declaratie fusese in prealabil pusa de acord cu d-na Merkel.
Intr-un document din luna aprilie 2013, NSA a aratat care sunt tarile prioritare in strangerea de ea a informatiilor. Pe primul rand al prioritatilor sunt desigur China, Rusia, Iran, Pakistan si Afganistan. Patru tari sunt considerata prietene devotate (Marea Britanie, Australia, Noua Zeelanda si Canada) care, impreuna cu SUA, sunt numite „cei cinci ochi“ si cu care se fac schimburi deschise de informatii. In lista prioritatilor de spionaj Germania este situata pe randul trei, alaturi de Franta si Japonia, inainte insa de Spania si Italia, care sunt pe randul 4 al prioritatilor. Temele principale ale serviciilor secrete americane in Germania sunt politica externa, problemele stabilitatii economice si pericolele ce decurg de aici pentru domeniul financiar, exportul de armament si noile tehnologii, inclusiv ale armelor conventionale de mare performanta.
„Descoperirea“ ca prietenia in afaceri are anumite limite, atrage insa si alte consecinte pentru nemti. Si anume sporirea fricii ca cineva din afara poate patrunde in secretele marilor concerne. Revista Spiegel (no. 32 din 5 august 2013) prezinta unele detalii interesante despre masurile deja luate si cele ce au inceput abia acum sa se ia pentru a impiedica scurgerea de informatii. Chiar si pana acum – de pilda – managerii de la BMW erau obligati sa isi lase acasa telefoanele portabile atunci cand se duceau in strainatate. Ei primesc in schimb telefoane provizorii, care sunt distruse la intoarcerea acasa. Seful consiliului de supraveghere al firmei Volkswagen pune sa se verifice periodic daca in salile de sedinte nu sunt microfoane straine. Prudenta face ca VW sa posede avioane proprii inregistrate in insulele Caiman, iar lista pasagerilor nu este usor de obtinut. Marele concern chimic Evonik obliga salariatii sa-si inchida fiecare telefon portabil in cutii metalice pentru a impiedica orice acces la datele din ele. Concernul de aviatie EADS interzice personalului folosirea de iPad si iPhone. Doar BlackBerry sunt permise. In anumite sectii este interzisa transmiterea de E-Mail-uri. Documentele confidentiale sunt transmise direct in mana.
In ultimele saptamani insa masurile de precautie au sporit. Daca atentia contraspionajului firmelor era concentrata pana acum asupra contactelor cu China, ea s-a deplasat acum si spre vest. Se mai poate comunica cu partenerii din SUA sau Marea Britanie prin Skype? Cum trebuie privite software-urile de la Microsoft? Hackerii americani sunt profesionisti si nu lasa urme, sau cand le lasa, urmele sunt false: ele sunt contrafacute ca venind de la hacker chinezi. Au aparut firme specializate in detectarea spionilor strecurati in centrele de calcul ale unor intreprinderi sau care pun la incercare gradul de protectie al acestora fata de atacurile unor hackeri de meserie. Firma Secusmart din Düsseldorf a dotat-o si pe Angela Merkel cu un telefon portabil protejat impotriva ascultarii de terti a convorbirilor.
Articolul din revista germana prezinta numeroase trucuri folosite pentru patrunderea in domeniile cele mai confidentiale ale firmelor concurente. Dar prea putine sunt cazurile cand firmele comunica autoritatilor ca au fost victime ale unor atacuri cibernetice din afara, pentru a se lua masuri si pe canale politice. Scoaterea la iveala a amploarei spionajului efectuat de NSA, este pe cale sa schimbe increderea germanilor fata de cei mai buni prieteni ai lor: americanii.

Piata care ne invadeaza viata (1)

January 21, 2013

 

„Ce nu se poate cumpara cu bani?“ este o intrebare pe care si-au pus-o multi, in tara si strainatate. Daca cautati raspunsul pe Google, veti constata ca multi tineri se framanta sa-si dea cu parerea in aceasta privinta pe blogurile proprii. Dupa ei, nu poti cumpara cu bani dragostea, primul sarut, frumusetea, cinstea si onoarea, fericirea, inteligenta, caracterul, talentul si alte insusiri sau sentimente. Unii, dupa o profunda gandire, adaoga ca sunt de neobtinut in acest fel pacea mondiala, impiedicarea dezastrelor naturale, timpul si chiar viata, iar altii, mai evlaviosi, adaoga ca nu poti obtine cu bani mantuirea sufletului. Toate aceste pareri pot fi discutate, contestate sau complectate, dar nu se poate nega faptul ca traim o epoca in care societatea umana a capatat trasaturi ce o deosebesc de cea de acum cateva decenii. Normele si regulile pietei ai patruns in mai toate domeniile vietii sociale, chiar si in cele care ar trebui sa se situeze dincolo de interesele de consum : sanatatea, educatia, politica, dreptul si faurirea legilor, arta, sportul, chiar si familia. Treptat si fara sa se bage de seama, s-a trecut de la o economie de piata la o societate de piata, ceeace a transformat considerabil relatiile umane.

Acest fenomen constituie tema unei carti aparute in anul trecut in SUA si intitulata “What Money Can’t Buy – Limitele morale ale pietei” de Michael J. Sandel. Autorul este profesor de morala politica la Harvard University si este considerat unul dintre cei mai populari filozofi contemporani. In ea se desbate una dintre cele mai importante probleme ale epocii noastre: cum putem impiedica piata sa nu devina dominanta in domenii in care ea nu are ce cauta? Unde sunt limitele morale ale pietei si cum putem pastra acele valori ale modernitatii de care piata nu se intereseaza sau care inca nu pot fi obtinute cu nici un pret? In cele ce urmeaza voi prezenta cateva din ideile acestei carti, care a devenit un bestseller nu numai peste ocean. Idei care sunt actuale si in Romania si in alte tari din estul Europei, in care s-a introdus increderea netarmurita ca pietele si liberalismul economic sunt solutia obtinerii bunastarii. Ronald Reagan si Margaret Thatcher, iar apoi Bill Clinton si Tony Blair au consolidat convingerea ca aceasta e calea izbavirii de saracie si de sporire a belsugului. Astazi aceasta incredere orbeasca in piata triumfatoaree pe cale sa se risipeasca. Pietele nu numai ca nu au redus riscurile, ci au sadit in mintea multor oameni convingerea ca piata si morala sunt notiuni contradictorii.

Oare asa sa fie? In cartea prof. Sandel sunt date numeroase exemple. Sunt de pilda persoane sau firme care se ofera sa retina din timp locuri avantajoase la spectacole sau intreceri sportive mult solicitate sau pentru obtinerea rapida de bilete de avion prin evitarea cozilor lungi si obositoare. Sau sa faciliteze accesul la un membru al parlamentului pentru expunerea unor probleme personale si solicitarea de sprijin. Sau intrarea peste rand la consultatiile unor medici specialisti sau obtinerea numarului lor de telefon portabil cu permisiunea ca acestia sa poata fi solicitati la orice ora. In toate aceste cazuri, ce par relativ minore, etica traditionala a obtinerii serviciului in ordinea sosirii a fost inlocuita cu etica pietii: intra primul cine plateste mai mult.

Economistii sustin ca a plati un somer pentru a retine locul la o coada nu are in sine nimic imoral, folosind pentru aceasta doua argumente. Mai intai – spun ei – trebuie respectata libertatea individului de a vinde si a cumpara ce doreste, atat timp cat aceasta nu aduce daune altora. Este teza libertarienilor, in virtutea careia se contesta chiar si legile de interzicere a prostitutiei sau a comertului cu organe. Al doilea argument se bazeaza pe principiul obtinerii utilitatii sociale maxime. Schimburile pe piata au nevoie atat de un cumparator, cat si de un vanzator, iar daca eu platesc un somer pentru a sta la coada, inseamna ca atat eu, cat si somerul suntem avantajati.

Se poate insa riposta, pe de o parte, ca o alta persoana ce s-a asezat mai demult la coada este astfel privata de posibilitatea de a asista la concert, iar pe de alta parte, ca tranzactiunea cumpararii unei facilitati, a unui privilegiu, inlocueste logica ordinei de sosire, care este o logica egalitara, deci mai democratica, cu logica pietei, care da preferinta celui mai bogat. Prof. Sandel recunoaste ca nu pentru toate bunurile sau serviciile se poate aplica logica sirului de asteptare. Dar – adaoga el –multe situatii ce astazi ni se pare normal ca aplica logica pietei, cu 30 de ani in urma era greu de conceput sa fie supuse acestei viziuni.

De la un timp economistii afirma ca stiinta lor nu se mai ocupa doar cu problemele de productie si consum ale bunurilor materiale, ci si cu comportamentul oamenilor, deoarece si acesta influenteaza deciziile pe piata. Drept urmare in sfera economicului au intrat domenii ca sexualitatea, educatia copiilor, discriminarea rasiala, criminalitatea, participarea politica, protectia mediului si insasi viata omului. Consecintele sunt multiple. In St. Unite, zeci de mii de femei din paturile cele mai sarace, iau droguri sau au SIDA. Copiii lor sunt deseori dependenti sau HIV pozitivi inca de la nastere. Pentru a stopa fenomenul, o asociatie le propune acestor mame sa fie sterilizate, oferind pentru asta fiecareia 300 dolari. In Kenia asociatia ofera acelasi serviciu pentru numai 40 dolari. Actiunea, aparent legitima, poate fi insa  privita ca un act de coruptie, caci coruptia are un sens mai larg decat cumpararea ilegala a unui serviciu (de pilda mituirea unui judecator pentru a da o sentinta falsa). Coruptie este si o actiune inadecvata de vanzare-cumparare la un nivel inferior celui normal. A considera o mama ca o masina defecta de fabricat copii, care poate fi scoasa din functiune contra unei sume, este un lucru imoral, deoarece renuntarea la o functie fiziologica naturala (posibilitatea de a avea copii) e folosita de femeia dependenta pentru un castig banesc, pe care de regula ea nu il poate respinge. Toate astea ridica si intrebarea daca corpul omenesc trebuie privit doar ca proprietate personala, cu care se poate face orice. Se intra aici intr-o desbatere morala si juridica mai ampla despre prostitutie. Prostitutia, este un act de schimb ce ar corespunde unei reguli esentiale a pieti (respectarea libertatii deciziei celor doua parti), dar este contestabila din punct de vedere moral, fie pentru ca femeile ce o practica fie sunt constranse la asta de saracie sau violenta, fie pentru ca este o activitate injositoare pentru ele, chiar daca nu o fac sub constrangere.  

Autorul pune apoi in discutie moralitatea unor actiuni precum: 

– recompensele date copiilor de parinti (bani, cadouri) sau de catre scoli (bilete gratuite la spectacole sau manifestari sportive etc.) pentru a obtine note de performanta (“Trebuie oare mituiti copii pentru ca sa invete?”);

– grija interesata a medicilor pentru sanatatea pacientilor, prin prescrierea de medicamente sponsorizate de marile firme farmaceutice;

– propunerea de punere in vanzare a dreptului de imigrare in SUA;

– dreptul de a impusca un rinocer negru sau un alt animal salbatic rar sau protejat de lege etc.

Economistii pastreaza o stricta separare intre morala si stiinta economica. Pentru Levitt si Dubner in cartea The Freakonomics, “morala reprezinta modul in care lumea ar trebui sa functioneze, in timp ce economia ne arata felul in care ea functioneaza in realitate”. Dar – e de parere prof. Sandel – cu cat economia patrunde mai adanc in domeniile neeconomice ale vietii, cu atat ea se rataceste in problemele morale. Maximizarea eficientei economice pentru sporirea bunurilor materiale in favoarea membrilor societatii, nu este un principiu ce poate fi aplicat fara discernamant la domenii ca sexualitatea, reproducerea, educatia copiilor, sanatatea, dreptul penal si protectia mediului, domenii in care preferintele fiecaruia pot fi mult diferite. In economia produselor materiale pretul are deseori un rol decisiv in luarea deciziilor de cumparare. Insa in domeniile nemateriale amintite, un pret mai mare poate avea un efect contrar celui asteptat. Un copil care e stimulat cu bani pentru a citi o carte poate vedea pe viitor cititul drept un job platit si nu va mai citi daca nu este intr-un fel recompensat. La fel este si cazul gradinitelor cu ingrijitoare platite, fata de grupurile de parinti ce se ofera sa ingrijeasca de copii in mod voluntar si gratuit. Trebue intotdeauna sa se cantareasca – spune autorul – daca stimulentele materiale nu pervertesc atitudinile sau normele de comportare ce si-au dovedit utilitatea in trecut.

Sunt oare lucruri care intr-adevar nu pot fi sau nu ar trebui cumparate? Poate fi oare cumparat cu bani un prieten? Un prieten obtinut astfel nu mai e cu adevarat demn de acest nume, caci prietenia se bazeaza pe anumite norme (simpatie, generozitate, grija, atentie), atitudini si virtuti ce nu pot fi inlocuite cu valorile pietei. Dar premiul Nobel sau premiul cinematografic Oscar?  Daca Comitetul suedez sau norvegian, care acorda anual premiile Nobel, ar decide sa comercializeze aceasta actiune, atunci premiul astfel obtinut nu ar mai avea deloc valoare, caci el este in primul rand o omagiere care nu se poate vinde. Este adevarat ca unii din fostii detinatori ai premiului Oscar vand statueta. In 1999 Michael Jackson a cumparat cu 1,45 milioane dolari premiul acordat in 1939 filmului “Pe aripile vantului”. Cei ce cumpara statueta obtin astfel un obiect pentru colectia lor, dar nu si onoarea la acordarea ei festiva si nici nimbul de glorie ce a insotit premiul dupa aceea.

Multe alte onoruri se acorda in universitati unor personalitati, desi unii bogatasi sunt recompensati cu titluri de onoare doar pentru ca dau bani universitatii. In acest din urma caz, titlul omagial este in fond cumparat.  Echitabila nu poate fi privita nici practica discreta a unor mari universitati de a da preferinta la intrare unor studenti din familii bogate capabile de a face donatii scolii, desi aceasta adanceste inegalitatea sociala si economica in randurile studentilor. Un cunoscut jurist a propus ca adoptarea copiilor abandonati sa se faca in urma unei licitatii, aceasta operatie fiind in prealabil insotita de niste criterii de evaluare a copilului pentru stabilirea pretului in functie de rasa, sex, conditie fizica, capacitate intelectuala probabila s. a. Moralitatea propunerii este desigur contestabila.

O firma din New York se ofera sa prezinte in locul dvs. scuze (“We say sorry for you”) unei foste iubite sau unui fost partener de afaceri, bineinteles contra cost. O alta isi propune serviciile pentru redactarea discursului de felicitare a mirilor la o nunta sau de condoleante la o inmormantare. Dar in ce masura un asemenea discurs, menit sa exprime niste sentimente, mai are valoare daca se afla apoi ca nu a fost sincer, ci a fost comandat?

O problema distincta o prezinta cadourile ce se fac rudelor si prietenilor cu ocazia unor zile festive. S-a calculat ca anual in SUA se fac astfel de cadouri in valoare de 65 miliarde dolari. Se pune insa intrebarea daca este de preferat cadoul in obiecte fata de cel in bani. Unii considera ca e preferabil cadoul in bani deoarece permite fiecaruia sa-si aleaga singur obiectul dorit dintr-un mare magazin. Altii sunt insa de parere ca astfel se neglijeaza faptul ca un cadou are si functia de semnal, de informatie transmisa de cel ce daruieste cu privire la sentimentele pe care le are fata de persoana respectiva. Un cec, adica un cadou banesc dat sotiei sau unei iubite, dovedeste o anumita indiferenta in alegerea unui cadou adecvat persoanei si confera un stil consumerist relatiei.

In carte sunt aratate o serie de cazuri ce dovedesc ca actiunile bazate pe solidaritate si virtuti cetatenesti, pe altruism sau pur si simplu pe dorinta de a face bine, nu necesita stimuli materiali sau prea putini. Introducerea mecanismelor si logicii de piata prin fixarea de preturi si acordarea de stimulente  banesti, schimba uneori ireversibil comportamentul moral al oamenilor. Asa e de pilda cazul comertului cu sange pentru transfuzii. In SUA banci speciale pentru sange comercializeaza aceasta “marfa”, in timp ce in Marea Britanie, unde sangele este colectat gratuit, procedeul functioneaza mai bine. Un studiu sociologic a mai aratat ca in SUA cei ce isi ofera sangele pentru transfuzii provin din cartierele cele mai sarace, preponderent de la someri si negri. Are loc deci si in aceasta privinta o redistribuire a unui bun luat de la saraci pentru bogati. Pe de alta parte – spune Michael J. Sandel –  prin comercializarea sangelui dispare sentimentul anterior prin care oferirea lui gratuita era un gest de demnitate cetateneasca. Generozitatea fata de un om necunoscut exprima simtul de solidaritate si de apartenenta la colectivitate. Felul in care societatea isi organizeaza sistemul de sanatate sau de asistenta sociala, poate stimula sau frana comportamentul altruist sau egoist al oamenilor.

(va urma)

Caleidoscop mondial (XVI)

May 25, 2010

            Turcia, campioana democratiei ?. Recep Erdogan, primul ministru al Turciei, repeta cu orice ocazie ca idealul sau politic este transformarea tarii intr-o democratie prezidentiala, in care seful statului sa conduca direct si guvernul. Argumentul sau principal este introducerea si in Turcia a modelului de conducere din Statele Unite. Intr-un recent interviu dat la televiziune, el a propus efectuarea unui referendum national asupra acestei probleme, dupa ce partidul sau islamic-conservator AKP va castiga anul viitor alegerile parlamentare. Intr-o tara in care democratia este inca departe de a fi inradacinata, o atare solutie politica – spun fruntasii opozitiei – ar acorda presedintelui Turciei puteri discretionare. “Sistemul prezidial ar deschide usile unei noi dictaturi, iar Erdogan ar fi un rege instalat prin alegeri”, afirma Nacmi Yuzbasioglu, expert in domeniul constitutional. La aceasta Erdogan riposteaza ca in privinta drepturilor si libertatilor, Turcia este inaintea Statelor Unite ale Americii.(Der Spiegel – 17/2010)

                                                           *

“The Coffee Party“.  Am prezentat aici, la 15 aprilie a.c., miscarea “The Tea Party” creata de dreapta americana in frunte cu Sarah Palin, pentru a se opune politicii duse de presedintele Obama. Acum, cu un succes neasteptat, s-a lansat o miscare opusa ei intitulata “The Coffee Party”, avand ca lozinca „Wake up and stand up“(Trezeste-te si stai drept). Sute de adunari ale acestei miscari au avut deja loc pe intreg teritoriul Statelor Unite, iar in luna august va avea loc primul ei congres.

Ea a inceput in luna ianuarie, cu un articol pe pagina din Facebook al lui Annabel Park, 42 ani, autoare de filme documentare. Ea a aratat acolo ca multi cred ca “Tea Party ar reprezenta veritabila America”, ceeace nu este adevarat. In zilele urmatoare miscarea lua fiinta, desi d-na Park nu intentiona initial decat sa stimuleze cetatenii in sprijinirea virtutilor cetatenesti, iar nu in mobilizarea la lupta politica. D-na Park, acum presedinta a miscarii, este o cetateana americana de origine sud-coreeana, motiv pentru care cei de dreapta o insulta cu epitetul “agenta chineza”.

            Dar Annabel Park il are alaturi de ea pe colonelul Morris Davis, fost principal acuzator militar al lagarului de la Guantanamo. Acesta, ca semn de protest pentru incalcarea drepturilor omului in acest lagar, a demisionat. El considera ca este nevoie acum de o puternica miscare “Coffee Party” pentru a se opune “unei minoritati de excitati, care aduc arme la demonstratii si isi insulta adversarii politici”.

            In prezentarea miscarii se spune: “Coffee Party este alcatuita din persoane independente de alte partide politice, de corporatii, de retelele de lobby. Munca la noi e bazata pe voluntarism. In lunile ce vor urma intentionam sa transformam nemultumirea fata de sistemul politic in vigoare, intr-o forta menita sa intoarca natiunea spre o guvernare de Popor, cu Poporul, pentru Popor. ”We are 100 % Grassroots” (suntem toti oameni de la talpa tarii). Suntem o miscare spontana  si o expresie colectiva a dorintei de faurire a unei culturi a angajarii civice, orientata spre obtinerea de solutii practice. Cerem un guvern care sa raspunda nevoilor majoritatii cetatenilor, exprimata prin voturile si vocile noastre.Vrem o societate in care democratia sa fie privita ca sfanta, iar cetatenii sa participe la ea din datorie si din mandrie civica si din dorinta de imbunatatire a lucrurilor in societate. Parintii nostrii fondatori ne-au daruit democratia ca un cadou de lunga folosinta. Trebuie sa o folosim optim pentru  a ne putea confrunta cu provocarile pe care le vom intampina.”

In incheiere se solicita donatii pentru sustinerea miscarii, cuprinse intre 5$ si max. 5.000 US dolari. Numarul celor ce sustin miscarea este evaluat acum la cca. 100.000 persoane. In majoritate acestia sunt cei care l-au votat pe Obama, care sunt insa nemultumiti de ritmul slab in care se aplica promisiunile facute in timpul campaniei.

(www.coffeepartyusa.com)

                                                           X

Turismul in pana. Grecia este considerata de multi ca un paradis al turismului. Dar criza economica are efecte dramatice asupra acestei ramuri esentiale pentru economia tarii. La inceputul lunii mai, indata dupa declansarea grevei generale, insotita de demonstratii uriase, cu banci incendiate si cu victime, 28 de hoteluri din Atena au primit anulari de comenzi pentru 5800 de camere pe noapte. Pentru intregul sezon (in Grecia acesta incepe la 1 aprilie), se evalueaza ca rezervarile pe intreaga tara vor scadea cu 30 % fata de anul trecut, apreciere considerata de unii optimista. In prezent sunt anuntate oficial de vanzare 400 de hoteluri: 81 in insulele ionice, 48 in insula Rodos, 50 – in Ciclade, 44 in Creta. Cotidianul atenian “Katimerini” evalueaza valoarea caselor de vacanta si a hotelurilor oferite spre vanzare la peste 5 miliarde euro.

“Turismul e industria grea a Greciei” spune un proprietar de hotel de 5 stele din Creta, insula unde turismul reprezinta 43 % din PIB. Toti cei implicati in aceasta ramura spera acum sa primeasca ajutor din partea guvernului. In acelas timp insa, presa anunta zilnic scandaluri cu cei ce s-au sustras de la plata impozitelor. Ca de pilda cantaretul si actorul Tolis Vaskopulos, care timp de 17 ani nu a platit la fisc nici un ban si ale carui datorii fata de stat se ridica acum la 5,5 milioane de euro. Sotia lui, viceministru al turismului in guvernul Papandreu, a fost obligata sa-si dea demisia. (Die Zeit – 21/2010)

                                               X

Surprizele lui Lula. Luiz Inacio da Silva (64 ani), presedintele Braziliei, ce poarta porecla “Lula” (Sepia), a fost selectat la inceputul lunii mai, pe primul loc in lista revistei americane TIME a celor mai influenti oameni politici ai lumii. Iar peste cateva zile Lula participa la o intalnire la Teheran cu presedintele Iranului, Mahmud Ahmadinejad, si cu premierul Turciei, Recep Erdogan. La sfarsitul unei discutii maraton de 17 ore, cei trei au cazut de acord asupra programului de productie nucleara al Iranului, care ar face deplasate si inutile propunerile de sanctiuni internationale fata de o eventuala inarmare nucleara a Iranului, initiate de SUA spre a fi adoptate in Organizatia Natiunilor Unite. D-na Hillary Clinton, sefa Departamentului de Stat a reactionat iritata, mentionand ca masurile de inasprire a sanctiunilor contra Iranului, propuse de St. Unite, au fost in prealabil puse de acord cu Rusia si China. Acordul semnat la Teheran a fost apreciat la Moscova de presedintele Medvedev ca are doar cca. 30 % sanse, la care Lula a ripostat ca sansele sunt de 99 %.     

Dar presedintele Braziliei, tara cu 196 milioane locuitori aflata in plin avant economic, nu se impresioneaza prea mult de declaratiile de la Washington. Anul trecut el s-a dus la Havana si, dupa intalnirea cu Raul si Fidel Castro, a cerut incetarea imediata a embargoului asupra Cubei. Iar despre Hugo Chavez si-a spus raspicat parerea: “cel mai bun presedinte al Venezuelei din ultimii 100 de ani”. Acordul semnat de Lula cu Ahmadinejad si Erdogan are multe lacune, care nu impiedica Teheranul sa continue programul sau de fabricare a unei bombe atomice, dar presedintele Braziliei a aratat ca astazi in lume el are un cuvant greu de rostit. Si povesteste cum in 2003, la intalnirea la nivel inalt G-8 de la Evian, toti presedintii erau la masa conferintei si il asteptau pe George W. Bush. Cand in fine acesta a intrat, toti s-au sculat in picioare, cu exceptia lui Lula, care i-a spis si ministrului sau de externe sa ramana asezat. “La un asemenea gest de supusenie eu nu particip. Cand am intrat eu in sala, nu s-a ridicat nimeni in picioare”. (Der Spiegel – 21/2010)

“Fiara trebuie lasata sa sufere de foame”

May 12, 2010

                Criza economica, ce s-a propagat de la banci la mari firme, iar acum la state, obligand concentrarea unor sume colosale pentru a impiedica prabusirea edificiului deja fisurat al sistemului capitalist, si-a demonstrat nu numai inconvenientele, ci si un avantaj. S-a ridicat putin cortina asupra mecanismului complicat al pietelor, a aratat si unor profani cat de fragil este sistemul financiar in fata unor atacuri speculative si cat de dependenta este clasa politica, cei alesi democratic cu mare tam-tam electoral in fruntea statelor, de deciziile adoptate in intimitatea cabinetelor de cativa magnati ai economiei si finantelor, necunoscuti pana atunci marelui public.

            Printre putinii experti ai economiei mondiale ce au reusit sa prevada criza financiara si ravagiile ei, este si Nouriel Roubini. Dintr-o familie de evrei iranieni, el s-a nascut acum 52 de ani la Istanbul, iar din 1995 este profesor de economie la New York University. Totodata el are si o firma de consultanta cu 80 de persoane, ce ofera analize economice clientilor din domeniul finantelor. El a dat acum un interviu saptamanalului german “Der Spiegel” (No.19 din 10 mai 2010) din care vom reproduce cateva pasagii, caci unele reflectii sunt interesante  pentru a intelege mai bine fenomenele unei crize in care se zbate si Romania.

.

             Spiegel: Inca de acum 4 ani, cand mai domnea optimismul, dvs. ati semnalat pericolul unei crize de proportii, primind porecla de “Mr. Doom”. Cum vedeti situatia actuala?

            Roubini: Eu nu sunt permanent negativ pentru a merita aceasta denumire. Sunt totusi realist si constat ca si acum situatia este in continuare sumbra. Doar in cateva state, in China, India, Brazilia, se intrevede inseninare. Statele Unite sunt anemice, economia Japoniei zace in coma. Iar Europa e amenintata de un asa zis Double-Dip: sa recada in recesiune, caci sansele ei de crestere sunt nule. Grecia este numai varful aisbergului. State ca  Marea Britanie si Irlanda intra treptat in colimatorul speculantilor. Japonia si Statele Unite sunt ingrozitor de inglodate in datorii, ce isi vor manifesta gravitatea peste un an sau doi, daca nu se vor lua masuri. Aceste uriase deficite bugetare imi provoaca mare ingrijorare.

            Spiegel: Statele euro si FMI acorda acum Greciei credite si garantii in valoare de 110 miliarde euro. Este un lucru corect?

            Roubini: Prin asta problema este doar amanata pentru anul viitor. Ma tem ca Grecia nu are doar probleme de lichiditati, ci este in stare de faliment. Nu ajuta sa pompezi bani intr-o tara insolventa si in acelasi timp sa-i impui regim de austeritate. Prin asta nu se devine automat competitiv, ci din contra tara respectiva pierde sectoare de piata, creste somajul,  sporesc miscarile sociale. Asta nu rezolva problema datoriilor, ci doar o face mai grava.

            Spiegel: Si care ar fi solutia?

            Roubini: E nevoie de o conversiune inainte de a se declansa falimentul statal. Trebuie trecut la o intelegere intre creditori si debitori, iar simultan de elaborat planuri de consolidare a bugetelor si pentru Spania si Portugalia. E drept ca majoritatea datoriilor de care Grecia ar trebui absolvita sunt in Franta, Elvetia si Germania, tari care ar pierde multi bani. Dar deja s-a risipit mult timp in care nu s-a recunoscut cat de grava e situatia. Fara un asemenea plan de salvare exista riscul efectului de domino: criza sa se extinda asupra Spaniei si Portugaliei, ceeace ar putea arunca in aer moneda euro. 

            Spiegel: Ne luptam acum cu criza datoriei statelor, dar inainte am avut criza bancilor, apoi cea imobiliara. Trebuie sa ne obisnuim cu crize in continuare?

            Roubini: Ma tem ca da. Am aratat in ultima mea carte (“Crisis Economics: A Crash Course in the Future of Finances”- mai 2010) ca si crizele fac parte stransa din genomul capitalismului. Ele nu sunt exceptia, ci regula. Chiar factorii ce dau vitalitate capitalismului, anume forta de inovatie si acceptarea riscului, pot dezlantui prabusiri catastrofale. Ceeace vedem astazi ne ofera doar gustul anticipat a ceeace va veni. Criza nu este insa predestinata. Cand banii sunt ieftini, cand creditele sunt usor de obtinut si controlul debil, atunci sunt intrunite conditiile pentru aparitia crizei. Asa a fost in trecut si asa va fi si pe viitor. Doar ca ele, crizele, vor apare tot mai des. […] Sa privim sectorul bancar. Dupa criza, bancile au devenit si mai mari, si mai puternice, si fac presiuni asupra politicii. Bank of America  l-a inghitit pe Merill Linch, iar JPMorgan Chase l-a inghitit pe Bear Stearns. Au devenit niste institutii financiare gigantice ce sunt “to big to fail” si care isi spun: putem sa luam orice decizie riscanta , caci va veni politica sa ne scoata din impas. Aceste banci ar trebui sparte, desfacute in bucati. In plina fierbinteala a crizei, banci uriase precum Goldman Sachs sau Morgan Stanley nu pot fi inchise sau reformate. Trebuie ca fiara numita Wall Street sa fie lasata sa sufere de foame. O institutie care se ocupa cu finantare de investitii, cu Hedge Fonds, cu asigurari etc. nu poate fi tinuta sub observatie de nici un sef al consiliului de administratie. Bancile trebuie desfacute pe specific, sa ofere fiecare diferite servicii, dar sa nu ajunga prea mari pentru a deveni un pericol pentru sistem. Si agentiile de rating trebuie sa suporte modificari ale modelului in care opereaza. Ele nu mai trebuie platite, ca astazi, chiar de firmele a caror bonitate o verifica.

            Nu cred ca propunerile mele sa fie aplicate de indata. Va veni insa cu siguranta o noua criza, mai devastatoare, cand se vor pune in discutie globalizarea, liberalismul comercial si economia de piata. Caci nu ne putem permite mult timp crize de asemenea dimensiuni si de asemenea frecventa.

UN PAS SPRE O LUME FARA ARME NUCLEARE

April 9, 2010

                       

Statele Unite si Rusia au facut un pas inainte pe calea spre o lume fara arme atomice, prin semnarea, joi 8 aprilie la Praga, de catre presedintii Barack Obama si Dmitrii Medvedev, a noului tratat privind armamentul strategic nuclear (START – Strategic Arms Reduction Treaty). Documentul de 15 pagini, insotit de un protocol de 144 pagini avand aceiasi valoare juridica, prevede ca in urmatorii 7 ani fiecare din partile semnatare isi va reduce dotarea in acest armament cu aproximativ o treime, astfel incat la sfarsit sa nu depaseasca:

–        700 rachete balistice intercontinentale, rachete balistice pe submarine si pe bombardiere grele;

–        1550 focoase nucleare pentru aceste rachete;

–        800 instalatii de lansare a rachetelor.

Principalele divergente in elaborarea acordului priveau relatia dintre armamentul stategic ofensiv si instalatiile de detectare si aparare contra rachetelor. Tratatul semnat nu impiedica Statele Unite sa desvolte sisteme de aparare antiracheta, dar permite Rusiei ca in caz de dezechilibru al fortelor, sa denunte prevederile tratatului. O problema dificila a constituit-o controlul reciproc al respectarii prevederilor acordului. Rusii au avut inspectori in uzina americana de rachete intercontinentale de la Magna (statul Utah) doar pana in 2001, in timp ce americanii si-au mentinut inspectorii la fabrica din Votkinsk, unde se produc rachetele rusesti Topol-M  si Bulava, pana in decembrie 2009, cand a iesit din vigoare acordul Start precedent. Acum nu vor mai exista inspectori detasati pemanent, ci controlul se va face periodic, indeosebi pentru a distinge intre instalatiile si rachetele balistice si cele destinate protectiei contra rachetelor.

Pentru aplicarea acordului si rezolvarea eventualelor aspecte neclare se va creea o comisie consultativa bilaterala. Documentul semnat trebuie aprobat in Rusia de Duma, iar in SUA – de doua-treimi din numarul membrilor Senatului, adica de min. 67 de senatori. Dar democratii, ce se presupune ca vor vota pentru sustinerea presedintelui, au doar 59 de senatori. Vor trebui deci convinsi inca 8 senatori republicani de utilitatea acordului. Seful comitetului pentru probleme internationale al Senatului, John Kerry, a facut un apel la colegii lui republicani sa renunte la divergente in favoarea luarii unei decizii de importanta nationala. America – a spus el – nu poate pierde ocazia destinderii relatiilor cu Rusia, pastrand concomitent rolul de lider mondial in domeniul nedifuzarii armamentului nuclear. Este de mentionat ca acordul START precedent a fost adoptat aproape in unanimitate de Congresul american. Probabil ca acum  aprobarea va avea loc sincron, in ambele tari, pana la sfarsitul acestui an.

Acestea sunt faptele. Ele justifica unele comentarii. Importanta semnarii unui nou acord nu consta doar in stabilirea la un nivel mai scazut a fortelor strategice ale celor doua tari (Rusia si SUA poseda impreuna peste 90% din armamentul nuclear din intreaga lume), ci relanseaza procesul de dezarmare nucleara care practic fusese intrerupt in ultimii zece ani. Aceasta ar putea determina si alte tari cu dotari de armament nuclear, ca de pilda Marea Britanie, Franta si China, sa se ralieze efortului de reducere a arsenalului lor nuclear.

Dar cele 1550 focoase nucleare ce vor ramane operationale in 2017 ar fi suficiente pentru distrugerea de cateva ori a intregii planete. Este deci doar un inceput ce trebuie continuat. Pe de alta parte in 1987, cand St. Unite si URSS au semnat tratatul pentru armele nucleare de medie anvergura (Intermediate Range Nuclear Forces), se convenise o reducere mult mai drastica. Sunt 5 tari europene unde continua sa fie amplasate arme nucleare americane tactice, vestigii ale razboiului rece: Germania, Belgia, Italia, Olanda si Turcia. Germania este deocamdata singura care a solicitat in NATO retragerea acestor arme de distanta medie si scurta, dar problema se va desbate la sfarsitul acestei luni la o sesiune a NATO la Tallin. Statele din centrul si rasaritul Europei, foste in sfera de influenta sovietica, unde la putere sunt forte politice cu reminiscente ale mentalitatii razboiului rece, se opun oricarei reduceri, vazand in asta o concesie la adresa Rusiei. Presedintele Obama e favorabil unei asemenea retrageri, caci ar dori sa desvolte colaborarea cu Rusia. Dar el nu se grabeste, datorita atmosferei politice toxice ce domneste acum la Washington. Iar pentru prietenii sai presedinti ai tarilor din Europa centrala si de rasarit, el a dat un dineu in care i-a asigurat ca America isi mentine deschisa umbrela asupra lor. De altfel inainte de placarea din Washington, el i-a dat un telefon de mangaiere amicului georgian Saakashvili, disperat de prietenia ruso-americana ce se intrevede la orizont.

Tratatul semnat ieri nu rezolva si alte probleme, afara de cea a rachetelor tactice de redusa distanta. Pana astazi SUA nu au ratificat acordul privind interzicerea totala a experimentarilor nucleare semnat acum 14 ani. E drept ca Obama a declarat ca, atat timp cat va fi el la Casa Alba, nu vor avea loc asemenea experimente si ca va depune eforturi pentru ca acordul sa fie semnat de toate tarile. Problema interzicerii difuzarii armelor nucleare in lume, care ar permite ca ele sa intre pe mana unor grupari teroriste, ramane deasemenea deschisa.

Ziarul Washington Post considera ca acordul de ieri de la Praga pare mai avantajos pentru Rusia, caci arsenalul rusesc era invechit si costisitor de intretinut, iar reducerea lui ar fi fost necesara chiar si in lipsa Tratatului. Dar la Moscova s-au ridicat deja voci criticand termenii acordului, in care s-ar fi facut prea multe concesii, in special in ce priveste scutul antiracheta pe care americanii doresc sa il edifice in Europa de est. Ar merita aici de amintit si comentat cuvintele din declaratia de ieri a presedintelui Basescu cu ocazia plecarii spre intalnirea cu Obama: “In ce priveste securitatea europeana, sigur ca sunt abordari oarecum diferite. In Europa intr-un fel se vede securitatea cand ai frontierele pe Atlantic si altfel cand ai frontierele la marea neagra. Cand este vorba de concesii, nici un lider politic nu are dreptul sa faca nici un fel de concesii, caci ele pot fi platite de natiuni intregi”. Sa fie oare asta o critica voalata la adresa lui Obama?

OBAMA IN IMPAS

January 21, 2010

 

Acum un am Barack Obama jura cu mana pe Biblie si devenea cel de al 44-lea presedinte al Statelor Unite. Dar entuziasmul initial al celor ce l-au votat in SUA si al multora dintre cei din strainatate ce au sperat intr-o radicala reforma a politicii americane, a inceput sa se iroseasca.

Zilele trecute au avut loc alegeri in statul Massachussetts pentru ocuparea locului de senator ramas vacant in urma mortii in luna august a lui Edward Kennedy. Este vorba despre un stat in care, in ultimii 30 de ani locul de senator a fost ocupat de un membru marcat al partidului democrat. Chiar si la alegerile din noiembrie 2008, democratii au avut un avans de 26 de puncte procentuale fata de republicani. Dar de data aceasta alegerile au fost castigate de republicanul Scott Brown, care in campania sa electorala a declarat ca e favorabil folosirii torturii ca metoda de interogatoriu a persoanelor banuite de terorism, care este ostil programului guvernului de reducere a degajarilor de gaze cu efect de sera si care – bineinteles – se opune viguros reformei sistemului de sanatate initiata de Obama. Prin aceasta republicanii dispun acum de 41 de locuri din cele 100 ale senatului. Iar pentru aprobarea anumitor legi Constitutia impune ca cel putin 60 % din senatori sa voteze pentru ele. Ceeace inseamna ca, daca raman solidari, senatorii republicani pot, de acum inainte, sa impiedice cele mai importante reforme preconizate de presedinte.

Neoconservatorii jubileaza si striga ca “s-a terminat cu Obama!”, ca alegerea acestuia ca presedinte a fost un accident al istoriei americane, deoarece a adus la putere un om prea de stanga pentru aceasta tara. Totusi, o examinare impartiala a primelor luni de guvernare ale presedintelui democrat, arata ca ele au fost caracterizate de dorinta lui de a nu folosi criza financiara si economica pentru a extrage avantaje politice si de a face concesii adversarilor sai ce erau deja  in deruta. Dar tocmai aceasta ezitare, aceasta atitudine concilianta, ii dezamageste pe multi dintre aderentii sai. Caci tara sufera: cota somajului a sporit, creditorii sechestreaza cartiere intregi ale celor incapabili de a plati ratele la case. Iar presedintele vorbeste, se explica, incearca sa convinga. Dar cu ce rezultat? La Cairo el a condamnat implantarea de noi colonii israeliene. Ca o sfidare, israelienii au reinceput construirea de noi colonii in zonele ocupate de palestinieni. Obama a trebuit sa se resemneze. El a promis o reforma ambitioasa a sistemului de sanatate. Membrii Congresului au diluat mult textul initial. El a acceptat si asta. Apoi el ii anunta pe tinerii cadeti ai academiei militare de la West Point ca va trimite noi trupe in Afganistan. Peste putin el primeste premiul Nobel pentru pace. Obama copleseste toate aceste situatii contradictorii printr-un val de cuvantari, in care in esenta spune ca nu vrea sa supere pe nimeni si ca in politica alege calea de mijloc.  

In 2008, cu trei luni inainte de alegeri, Obama declara: “Cel mai mare risc de care trebuie sa ne ferim este de a recurge la aceleasi metode politice, cu aceiasi jucatori, si apoi sa ne asteptam la rezultate diferite. Istoria ne invata insa ca schimbarea nu vine de la Washington, ci ca Washingtonul o adopta pentru ca poporul american se ridica si o cere”. Astezi nu se mai vede nici urma de miscare populara, iar toate proiectele de lege sunt amputate, corectate, modificate de aceiasi oameni. Ministru de externe este d-na Hillary Clinton, cu o orientare diplomatica de tip vechi, ministrul apararii este Robert Gates, preluat din guvernul lui George W. Bush, ministru de finante este Timothy Geithner, strans legat de Wall Street, consilier pentru probleme economice este Lawrance Summers, cunoscut ca autor al unor politici funeste de dereglementare financiara.

Asa cum arata Serge Halimi intr-un editorial din “Le Monde diplomatique” (ianuarie 2010), la inceputul mandatului sau Obama a sperat ca macar o parte din republicani il va sustine pentru a scoate tara din dificultati. El le-a intins mana, dar zadarnic. Republicanii nu s-au resemnat ca la alegerile din 2008 au trebuit sa cedeze puterea, ceea ce explica violenta limbajului lor actual. Militantii de dreapta sunt excitati pana la incandescenta de talk-showurile de la radio, de la televiziune, de editorialele din Wall Street Journal, de predicile bisericilor fundamentaliste, de bloguri. Zgomotul infernal al propagandei anti-Obama sufoca gandirea rationala, impiedica cantarirea obiectiva a faptelor. Milioane de americani sunt acum convinsi ca presedintele i-a mintit cu privire la starea lui civila si ca, nascut in afara Statelor Unite, el era neeligibil. Victoria sa, obtinuta cu un avans de 8,5 milioane de voturi, ar fi deci rezultatul unei imense conspiratii. Ideea ca el a petrecut, pe cand era copil, doi ani intr-o scoala islamica din Indonezia, ca a fost militant de stanga, ca e intelectual, ii umple de furie. Ei cred ca reforma sistemului de sanatate este preludiul fauririi unor tribunale ale mortii, ce vor selectiona bolnavii din spitale carora li se va mai permite sa traiasca. Toti acestia alcatuiesc nucleul dur al fanaticilor partidului republican, ce ii tin captivi si pe membrii republicani Congresului, adica pe cei cu ajutorul carora naivul Obama credea ca va putea negocia politica de relansare a economiei. In schimb, cand presedintele republican Ronald Reagan a decis sa reduca masiv impozitul celor bogati, el a obtinut repede majoritatea necesara in Congres, si nu numai din partea parlamentarilor republicani.                                                                                                                                                                                                     

“Sunt capabile Statele Unite de reforma?” se intreaba Halimi. Sistemul american se pretinde ca s-ar caracteriza prin “echilibrul puterilor”. Dar el consta in realitate dintr-o serie de trepte, cei mai virulenti in fiecare din care domina puterea dolarului. S-au pus multe sperante in Obama, dar se dovedeste ca si el trebuie sa se plieze acestui sistem. Personalitatea unui om nu cantareste prea mult in fata tiraniei structurilor. Dusmanii lui subliniaza ca trecutul lui de militant social, il face periculos, ca e strain culturii individualiste a tarii, ca e indulgent fata de “dusmanii libertatii” si ca vrea, ca prima masura, sa faca un sistem de sanatate dupa modelul socialist. Orice propunere a lui trebuie deci combatuta ca un rau adus tarii. Istoricul american Richard Hofstadter a popularizat in 1963 expresia de “stil paranoic”, ce exprima o asemene stare politica. Pe atunci el il avea in vedere pe senatorul MacCarthy si aderentii acestuia, dar sublinia ca acest stil se va mai reintalni in viitor in politica americana. Unul dintre cei mai virulenti agitatori ultraconservatori, Rush Limbaugh, afirma ca partizanii presedintelui il considera pe acesta “un mesia”, dar in realitate e “un Antichrist”. Dupa el daca Obama va cadea, tara va fi salvata.

“Miracolul” alegerii din noiembrie 2008 e de natura sa ne reaminteasca ca nu exista miracole. Si ca destinul Statelor Unite, ca si cel al altor tari nu se confunda nici cu personalitatea unui om, nici cu vointa unui presedinte.

Crizele de azi si de maine (partea 2-a)

December 12, 2009

          Avertismentele date cu aproape un an in urma cu privire la riscurile unei noi crize, nu au ajuns la nici o ureche. “Este ingrijorator cat de repede uita lumea” spune bancherul american Cronin. Iar colegul lui Costas adaoga : “Piata este schizofrena”. In aceasta schizofrenie intra si avantul luat iarasi de tranzactiile cu derivate, acele complicate operatiuni financiare, care intai au stimulat boom-ul, pentru ca apoi sa accelereze prabusirea. 1100 de banci negociaza azi in SUA cu Swaps, Futures, Options si alte asemenea proceduri financiare. Iar printre cei ce cumpara aceste hartii de inalt risc sunt si expertii newyorkezi ai lui Citigroup. Adica ai bancii care a primit 25 miliarde dolari de la guvernul american pentru a supravietui. Acesti experti au invatat insa ceva fals din criza ce tocmai a trecut: ca pot risca oricat, fara a fi sanctionati, caci statul le acopera orice nechibzuinta. 

            Bancherii de pe Wall Street lucreaza de luni de zile pentru a se descotorosi de hartiile de valoare toxice. Ei au si gasit un termen nou pentru acest jeton al cazinoului financiar: Re-Remic, prescurtare de la « Resecuritization of Real-estate Mortgage Investment Conduit ». Ei redeschid vechile dosare cu hartii greu vandabile, celor considerate inca acceptabile li se da denumirea Triple A a agentiilor de rating si cu ele reincepe jocul speculatiilor. Se evalueaza ca ansamblul hartiilor Re-Remics repuse in circulatie se ridica la 660 miliarde dolari. 

            Lordul Adair Turner, seful lui Financial Services Authority din Marea Britanie, s-a dus la Washington si a prezentat conducerii ministerului de finante al SUA dimensiunile pe care le-a luat capitalismul de cazinou. El a aratat ca in anii 70 valoarea operatiilor financiare si a tuturor investitiilor in strainatate era de doua ori mai mare decat volumul real al schimburilor de marfuri. Acum specula financiara este de 20 de ori mai mare decat volumulm comertului. A mai aratat ca valoarea tuturor derivatelor financiare era in 1985 de 18 miliarde dolari, dar astazi ea se ridica la 400 miliarde, desi PIB mondial doar s-a dublat in aceasta perioada. In fine, ca tranzactiile zilnice cu optiuni petroliere reprezentau in 1990 aproximativ valoarea petrolului produs si consumat. Astazi insa valoarea lor depaseste de zece ori valoarea reala aprodusului. Finantele s-au desprins astfel de realitate, dar poseda capacitatea de distruge industrii si tari. Criza nu priveste doar bancile, ci este o criza de conceptie. Este discutabila deci opinia ca preturile marfurilor contin toate informatiile necesare privind comportarea pietelor si se corecteaza automat in cazul unor erori. Avertismentele lordului Turner, ca dealtfel si apelurile insistente din partea guvernului german de potolire a euforiei bancare americane,  au fost ascultate politicos la Washington, dar fara consecinte, caci guvernului american ii lipseste vointa politica de a face ceva. El lasa bancile sa continue, bucuros ca nu el, statul, e constrans sa cumpere hartiile de valoare toxice.

             Un articol din saptamanalul Der Spiegel (No. 48/2009) arata la cat au fost evaluate sumele necesare pentru salvarea capitalismului bancar de catre stat. Cele 20 de mari economii nationale ale globului le-au apreciat la 1.500 miliarde dolari, din care Statele Unite pompeaza  841 miliarde, iar Europa – 600 miliarde dolari, bani din impozite. Sume atat de uriase nu poseda nici un stat, afara de guvernul Chinei. Casele de bani ale statulu sunt insa goale si noile sume trebuie procurate de pe pietele financiare. In Germania s-a evaluat ca in 2012, jumatate din impozitul pe salarii platit de nemti va merge pentru plata dobanzilor bancilor. Peterson Institute din Washington a elaborat o prognoza a bugetului SUA pana in anul 2030. Din ea rezulta ca daca se va trece la severe economii sau la sporirea impozitelor, datoria americana in strainatate va creste de la 3,5 bilioane dolari (adica 25 % din PIB) la 50 de bilioane (140 % din PIB). Doar pentru serviciul datoriei externe, ar trebui ca in 2030 St. Unite sa plateasca creditorilor cca. 7 % din valoarea intregii productii anuale a tarii. Imensa majoritate a populatiei va fi insa exclusa de la avantajele cresterii economice. Amortizarea datoriei publice va eroda serios nivelul de trai, iar conflictele sociale vor spori in intensitate. Multi economisti considera ca guvernul american va fi constrans sa recurga la inflatie pentru micsorarea datoriei, lovind astfel in economiile cetatenilor si in salariile lor. Revista “Newsweek” pune chiar intrebarea: “Poate America sa dea faliment?”. Raspunsul dat : este pentru prima oara in istorie cand ne putem imagina ca s-ar putea frange ambii stalpi de sustinere ai politicii financiare si anume : creditorii, care cumpara mereu titluri cu datorii, si guvernul, care plateste pentru asta. Iar deoarece scade increderea in dolar, creste continuu pretul aurului. Recent banca centrala a Indiei a cumparat 200 tone de aur de la FMI, pentru a micsora dependenta financiara a tarii de dolar. 

Dar nici Bank of England nu sta mai prejos. Desi mandra de independenta sa, ea cumpara fara oprire obligatii, astfel incat cca. un sfert din datoriile statului sunt acum in posesia bancii de emisie. Banca Centrala Europeana nu mai e nici ea un refugiu al stabilitatii. In ultimele 6 luni ea a cumparat obligatii ipotecare in valoare de 21 miliarde euro pentru a sprijini piata imobiliara. Creste astfel cantitatea de bani in spatiul european, fara ca asta sa insemne marfuri in valoare echivalenta. La inceputul anului 2002 erau in circulatie 225 miliarde euro, dar la inceputul lunii noiembrie 2009 circulau bancnote euro in valoare de 773 miliarde. Daca cu un an inainte BCE acorda cu dificultate credite celor 6.600 banci din zona euro, si doar pentru max. 3 luni, acum ea face presiuni asupra lor pentru a accepta noi credite, oricat de mari, pana la un an durata. Iar daca, inainte de criza, bancherii BCE stiau exact de cati bani are nevoie economia fiecarei tari pentru a functiona corect, odata intrati in criza ei nu mai au repere si au inceput sa distribuie banii acumulati din lichiditati ieftine. In luna iunie a.c. banca de emisie de la Frankfurt acordase credite anuale in valoare de 442 miliarde euro. Mai devreme sau mai tarziu banii isi vor gasi drumul spre pietele de actiuni, imobile si materii prime. 

Bula speculativa devine tot mai mare, riscurile dezaprobarii pe pietele globale sporesc, ceeace ii determina pe europeni, indeosebi pe germani, sa faca presiuni asupra americanilor. Caci stiu cu totii ca daca Wall Street isi schimba regulile, se schimba intreaga lume, se aliniaza la ele si Londra, Parisul si Frankfurtul. Momentul propice pentru schimbari a trecut insa. Fruntasii americani mai vorbesc despre primatul politicii asupra economicului, dar asta e doar o poza. Finantele SUA sunt dirijate de banci, iar nu de ministerul de finante. Iar in randul bancilor, Goldman Sachs este cea mai influenta. Salariile si bonusurile distribuite de banca oamenilor sai se ridica in acest an la 17 miliarde dolari. E lunga lista politicienilor ce provin din aceasta banca, printre care Jon Corzine, fost presedinte al consiliului de conducere al bancii, acum guvernator al statului New Jersey, sau Phil Murphy, azi ambasador la Berlin. Dar cel mai renumit dintre ei e Robert Rubin, eminenta cenusie a elitei financiare US, fost sef al bancii, iar apoi timp de 4 ani ministru de finante sub Clinton. Joseph Stiglitz, laureat al premiului Nobel in economie, spune: “America are o usa turnanta. Pe e lumea merge din Wall Street in ministerul de finante si inapoi. Iar asta lasa urme in gandire”. Iar un alt analist scrie: “Goldman Sachs este o organizatie politica, camuflata sub numele de banca de investitii”.

Dominique Strauss-Kahn, presedintele FMI, isi aminteste de un dineu luat impreuna cu Henry Paulson, ministrul finantelor lui George W. Bush, si cu cativa bancheri. Unul dintre acestia s-a sculat si a spus : “Domnule ministru de finante, noi bancherii am devenit prea lacomi, prea avizi. Avem nevoie de reguli care sa ne tina in frau lacomia”. Dar asta se petrecea cu 12 luni in urma, adica o eternitate…

Crizele de azi si de maine (partea 1-a)

December 9, 2009

             Expertii catorva din principalele tari ne asigura ca inca nu s-a sfarsit criza economico-financiara, dar bancherilor de la New York, Londra, Shanghai sau Frankfurt le-a trecut deja spaima. Ei speculeaza iarasi, si din nou castiga miliarde. Goldman Sachs a anuntat in trimestrul trecut un castig de 3,2 miliarde dolari. JPMorgan Chase a obtinut in ultimele 12 saptamani un castig de 3,6 miliarde, iar Morgan Stanley – de “numai” 760 milioane. Toate astea – in timp ce guvernele continua sa le pompeze banii ceruti pentru vindecarea exceselor financiare ale anilor trecuti. S-au uitat zilele cand pe Wall Street oamenii indignati manifestau cu pancarde in care le cereau bancherilor sa sara in strada de la inaltimea zgarie-norilor, asa cum facusera in 1930 unii speculanti adusi in stare de faliment. Acum pofta de castig mare si rapid a revenit, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.

Seful lui Goldman Sachs, Lloyd Blankfein, declara recent intr-un interviu din “Sunday Times”: “Sunt doar un bancher care indeplinesc vointa lui Dumnezeu”. Iar Josef Ackermann, seful lui Deutsche Bank, a lansat ideea ca guvernul german ar trebui deja sa creeze un solid fond de salvare cu care bancile sa fie ajutorate rapid in caz de nevoie. El spune “Societatea trebuie sa accepte ca, atunci cand crizele financiare devin sistematice, statul este cel ce ramane actionarul ultimei instante”. Dar cand totul merge bine, acest actionar nu are dreptul sa spuna nici un cuvant, iar intreg castigul este impartit bancherilor si actionarilor veritabili. Dar cand se incurca treburile, atunci iarasi statul trebuie sa sara in ajutor.

            Sa ne amintim totusi de cele declarate de Barack Obama la New York, la Federal Hall, Wall Street, no.26 : “Nu ne mai putem zilnic ocupa de comportamentele iresponsabile si de excesele necontrolabile, care au stat la sursa actualei crize. Adica la zilele cand multi contau pe castiguri rapide si pe bonusuri umflate. Iata de ce avem nevoie de reguli stricte. Istoria nu trebuie sa se mai repete». Cuvintele acestea au fost rostite acum trei luni si ceva. Nimic nu arata insa ca guvernele s-au hotarat sa aplice finantelor mondiale niste reguli severe. Si s-ar putea ca atunci cand ele se vor elabora, sa fie prea tarziu. Caci istoria pare a se repeta. Iarasi se ofera bani ieftini, iarasi se investesc sume uriase in afaceri de mare risc, iarasi se umfla niste bule care – cand vor plezni – pot duce la prabusirea economiei mondiale.

Recent a avut loc la Londra, chiar in catedrala St. Paul, o ampla desbatere despre etica in viata economica. A luat cuvantul si lordul Griffiths, vicepresedinte al lui Goldmann Sachs International si fost consilier al d-nei Margaret Thatcher. El a contestat cuvintele lui Obama si a spus ca bancile nu au nici un motiv sa se rusineze pentru cele intamplate. Si nu e deloc imoral ca bancherii sa primeasca bonusuri fabuloase. Societatea trebuie sa invete, odata si odata, ca inegalitatea este ceva natural si inevitabil. A fost un discurs care le-a facut mare placere celor prezenti, caci lacomia nesatioasa devenea iarasi respectabila.

            Intre timp cursurile la bursa sporesc, iar Dow Jones Industrial (indexul actiunilor primelor 30 de companii americane) a crescut cu 60% din luna martie, cand atinsese cel mai de jos nivel. Dar in multe tari sporeste somajul, indeosebi in SUA. In prezent sunt 15 milioane de someri americani, din care jumatate – de la declansarea crizei. Iar in fiecare luna isi pierd locurile de munca 300.000 americani. Au inceput iar sa creasca preturile locuintelor, mai ales ale apartamentelor de lux. Un apartament cu patru camere la New York, cu vedere spre Central Park, costa 14 milioane dolari, cu 4 milioane mai mult decat acum cateva luni. Investitorii au redescoperit si pietele de materii prime. De la inceputul anului au crescut preturile la zahar cu 79 % , la cupru – cu 133 %, la zinc – cu 97 %, la plumb – cu 146 %, iar la titei – cu 112 %. returile la materiile prime, care inainte preziceau mersul economiei mondiale, nu mai influenteaza azi conjunctura pietei. Cantitatea de euro pusa pe piata de banca europeana de la Frankfurt a inregistrat, de la inceputul anului 2007 si pana azi, o crestere de +35 %, cantitatea de dolari injectata de FED a sporit in aceiasi perioada cu +138 %. In lunile viitoare se prevede ca vor intra pe pietele financiare inca 600 miliarde dolari. Este insa o lume virtuala, care nu are nimic de a face cu economia reala si deci nu poate dura. Financial Times scrie “Countdown al urmatoarei crize a si inceput”. Iar Kenneth Rogoff, economist la Harvard, afirma : “Intrebarea nu mai e daca bula speculativa se va sparge, ci cand”.

Banii care abunda acum pe piata, destinati sa salveze economia de la prabusire, provin fie din fondurile guvernului, fie ies din rotativele de bancnote ale bancilor centrale. Drept urmare economia si-a recapatat ritmul, dar inca si mai repede si-au revenit in fire speculantii : guvernele le-au preluat o parte din hartiile fara valoare cu ipoteci putrede, iar ei alimenteaza din plin bancile cu lichiditati, la dobanzi apropiate de zero. Indeosebi in SUA, statul a preluat acum rolul de Big Spender. Dar daca, la inceputul crizei, interventia statului era necesara si inevitabila pentru a evita colapsul, intre timp medicamentul administrat a inceput sa devina un pericol pentru pacient.

 Intr-un amplu articol din revista “Der Spiegel” (23. XI. 2009) intitulat “Bomba miliardelor” se sustine ca responsabili de aceasta situatie sunt in principal trei persoane : ministrul de finante Timothy Geithner, seful bancii de emisie FED Ben Bernanke si, in fine, profesorul de economie de la Princeton University, Paul Krugman, care – cu autoritatea sa de laureat al premiului Nobel – argumenteaza ca economia are nevoie de noi miliarde din partea statului. In special seful FED, caruia si ziarul “Le Monde” ii consacra in aceste zile un articol intitulat “Bernanke, inger si demon” si caruia Obama ii va prelungi fara indoiala in luna ianuarie mandatul, a inundat piata cu dolari. Datoriile statului cresc ametitor si nimeni nu se prea sinchiseste de asta. Bernanke a dispus sa se cumpere cu 300 miliarde dolari toate imprumuturile de stat ale ministerului de finante, iar un bilion de dolari au fost alocati de FED pentru preluarea creditelor ipotecare. Totodata fiecare cumparator nou al unei case primeste o scutire de impozit in valoare de 8.000 dolari. Brusc s-a insanatosit piata imobiliara, falimentara pana atunci. Pana in luna martie urmeaza sa se mai aloce inca 250 miliarde dolari pentru credite imobiliare, cu dobanzi minimale. In conditiile unei atat de masive interventii a statului in economie, mecanismele pietei nu mai functioneaza corect, ceeace ii face pe membrii republicani ai Congresului sa scoata strigate de indignare. Dar revista Foreign Policy a publicat la 1 decembrie un sondaj cu intrebarea: “Care sunt azi primii 100 ganditori mondiali?” Pe locul intai nu era Obama (el e pe locul doi), ci Ben Bernanke, care – scrie revista – “a transformat o superba cariera universitara, in ghid de actiune, a dat un nou sens bancii centrale, a evitat prabusirea economiei americane. A face toate aceste in decurs de doar cateva luni, este desigur una din cele mai mari performante intelectuale ale ultimilor ani”.

Scenariul obtinerii cu usurinta de bani de la stat este cu atat mai ispititor pentru bancheri cu cat nu se intrevede nici o alternativa la acest „capitalism de cazinou“.Nici macar China nu critica America, ci o copiaza. Pentru atragerea in continuare a investorilor, conducerea chineza a infiintat la Shenzhen o bursa speciala: ChiNext. Aici tinerii capitalisti chinezi primesc de la stat fonduri pentru a infiinta noi firme. Cursul la bursa al actiunilor ChiNext a sporit de trei ori chiar din prima zi, caci pofta chinezilor de a specula cu valori riscante este proverbiala. Nimeni nu se gandeste azi in China la introducerea de reguli stricte pentru operatiunile bancare.

Argumentul pierderii locurilor de munca nu mai este atat de suparator pentru oamenii politici, caci – afirma un articol din saptamanalul “Die Zeit” – Marea Britanie si America au abandonat in anii 80 si 90 industria si sunt acum dependente de banci. Circa 30 % din profiturile firmelor americane proveneau in 2008 din operatiuni financiare. Iar bursele asiatice au devenit rivali periculosi pentru bursele de la Londra si New York. De vreo zece ani tranzactiile financiare din SUA se muta la Hong-Kong si Shanghai. Cca. 40% din actiunile nou introduse in primele 9 luni ale acestui an, s-au efectuat in China.