Posts Tagged ‘Turcia’

Basarabia: punctul de vedere al unui istoric despre desprinderea ei de Moldova

November 24, 2013

Printre cartile vechi din biblioteca mea este si studiul lui Leon Casso intitulat „Rossia na Dunaie i obrazovanie bessarabskoi oblasti“, carte aparuta in 1913, tradusa in romaneste si publicata in 1940 de prof. St. Gr. Berechet de la Universitatea din Iasi, sub titlul „Rusia si bazinul dunarean“. Leon Casso era un boier basarabean nascut in 1865 in satul Ciutulesti (jud. Soroca), devenit profesor universitar de drept civil si international la Universitatea din Moscova, iar in 1910 – ministru al instructiunii publice in guvernul Stolypin. Contemporanii sai spun ca era un om de o inteligenta sclipitoare, cunoscand fluent limbile rusa, romana, franceza, germana, italiana si engleza. Inbolnavindu-se de cancer, a murit in 1915, fiind inhumat in satul sau de nastere. Cartea amintita are 340 de pagini si e impartita in 6 capitole, cuprinzand o perioada de 15-20 de ani, incepand cu 1806. Mi se pare utila prezentarea succinta a cartii lui Leon Casso, ea permitand  intelegerea complexitatii momentului de rascruce prin care au trecut, cu cca. 200 de ani in urma, nu numai Basarabia, ci si cele doua principate romane si care, cel putin mie, nu sunt prea bine cunoscute. .

Se stie ca razboiul ruso-turc  a inceput in 1806 prin ultimatul dat de rusi Inaltei Porti, cerand detronarea domnitorului din Moldova, Callimachi, si a celui din Muntenia, Sutzu, si inlocuirea lor cu alte persoane, favorabile Rusiei. Turcii, nepregatiti de razboi, au acceptat aceste pretentii, numind tot doi fanarioti, pe Alexandru Moruzi, domn in Moldova, si pe Constantin  Ipsilante, in Muntenia. Ipsilante, care pana atunci statuse la Kiev cu familia, vine la Bucuresti, si organizeaza o armata cu care sa poata realiza planul sau de constituire a unui regat al Daciei, format din Moldova, Tara Romaneasca si Serbia. Dar, inca inainte de asta, Talleyrand, ministrul de externe francez,  propusese Austriei ocuparea atat a Valahiei cu Oltenia si Dobrogea, cat si a Moldovei cu Basarabia, stepele Bugeacului (sudul Basarabiei) urmand sa fie populate cu colonisti germani. Napoleon nu a sustinut insa propunerea, el dorind sa menajeze alianta Frantei cu Inalta Poarta si sa nu-l irite pe tarul Alexandru, care dorea zdrobirea imperiului otoman si impartirea cu Franta a posesiunilor turcesti in peninsula balcanica. Printul Adam Czartoryski, ministru de externe al Rusiei, l-a sfatuit pe tarul Alexandru I sa ordone anexarea a Moldovei si Munteniei la Imperiul rus, granita Rusiei devenind definitiv Dunarea. La 22 noiembrie Rusia declara razboi Turciei, armata rusa ocupa Iasii si avanseaza pentru ocuparea Valahiei.

Dupa o scurta lupta cu un detasament de turci la Buzau, 50.000 soldati sub comanda generalului Miloradovici intra in Bucuresti la 25 decembrie 1806, macelarind pe turcii ce intentionau  incendierea orasului inainte de a se retrage. Tarul Alexandru I ii scrie lui Michelson, comandantul suprem al armatei de la Dunare: „Atasamentul locuitorilor Valahiei pentru rusi si teama lor de opresiunea turceasca ma fac sa cred ca trupele noastre vor fi primite ca eliberatoare in aceste doua provincii. Pentru a sprijini si a intari cat mai mult aceasta stare, va recomand sa vegheati la pastrarea celei mai stricte discipline si sa nu permiteti nici un act arbitrar sau de jignire“. In decembrie Turcia declara si ea razboi Rusiei si ii numeste iarasi domnitori, in Moldova pe Callimachi, iar in Muntenia pe Sutu, fara ca acestia sa fie in masura sa-si ocupe tronul. Toata speranta acestor domnitori era in Napoleon, singurul care, cu armata sa din Polonia, i- ar fi putut alunga pe rusi.

Deci la inceputul anului 1807 trupele ruse ocupau tot teritoriul Moldovei si Valahiei, in afara catorva cetati turcesti pe Dunare (Ismail, Braila si Giurgiu), asediate de rusi. Dar in luna iulie 1807 are loc intalnirea istorica de la Tilsit dintre cei doi imparati, Napoleon si Alexandru, care – asa cum spune Casso – a schimbat politica Frantei si Rusiei in orient. In tratatul semnat la Tilsit a fost introdus un articol prin care Rusia se obliga sa-si retraga trupele din cele doua principate, turcii neavand dreptul de a reintra in principate inainte de confirmarea pacii. La 24 august 1807 se semneaza un armistritiu la Slobozia  intre armatele ruse si turce, urmand ca in decurs de 35 de zile trupele rusesti sa se retraga din principate. Pasalele turcesti din Vidin si Rusciuc nu tin insa seama de asta si continua faca incursiuni, jefuind localitati de la nord de Dunare. Conditiile armistitiului ne fiind respectate, rusii au ramas pe loc.

Pentru punerea in aplicare a tratatului de la Tilsit, soseste la Paris contele Tolstoi, care sustine ca in tratat nu se prevede decat evacuarea de rusi a Moldovei si Valahiei, dar nu si a Basarabiei, care trebuie sa ramana Rusiei. Este pentru prima oara cand in discutiile diplomatice se aminteste de Basarabia ca teritoriul dintre Nistru si Prut, cu fortaretele Hotin, Bender, Akerman, Chilia si Ismail. Se sustinea ca asta ar fi o compensare legitima pentru pierderile avute de rusi cu ocuparea celor 2 principate. Insa in acelasi timp mai circula si zvonul ca se pregatea, cu aprobarea Frantei, ca Transilvania sa fie cedata de Austria si alipita Moldovei si Valahiei sub numele de regat al Daciei, avand ca monarh pe marele cneaz rus Constantin Pavlovici. Pe de alta parte, in noul tratat semnat de Rusia cu Anglia, se prevedeau cele trei noi cuceriri rusesti (Finlanda, Moldova si Valahia) alipite la Imperiul rus.

In convorbirile tarului cu noul sau ministru de externe, Rumeantev si cu trimisul francez la St. Petersburg, s-au avansat mai multe planuri. Primul, recunostea Rusiei nu numai Moldova (cu Basarabia) si Valahia, dar si Bulgaria, Serbia devenind stat independent. In cel de al doilea plan, Turcia invinsa inceta sa mai existe, iar toata peninsula balcanica ar fi fost impartita intra Rusia si Franta. Nici una din aceste iluzii nu s-a infaptuit, datorita – spune Casso – atat starii de nepregatire pentru o campanie grea a celor 70.000 soldati rusi ocupanti (multi bolnavi, aprovizionare cu hrana defectuoasa), , cat si jafurilor armatei, recunoscute de maresalul Prozorovski : „Basarabia s-a transformat intr-o adevarata pustie de catre trupele noastre“.

Totusi in primavara lui 1809 rusii pregatesc o mare ofensiva la sud de Dunare. Prozorovski incearca, fara succes, recucerirea oraselor Braila si Giurgiu, dupa care batranul maresal moare. Urmasul lui, cneazul Bagration, are o serie de succese pe front, dar iarna l-a obligat sa-si retraga armata din Bulgaria in principate, considerate acum ca teritoriu rusesc. Casso arata ca „in cursul anului 1809 situatia in principate s-a inrautatit, aceste doua provincii saracind si dezordinea crescand. Populatia suferea si incepuse sa manifesteze o atitudine nefavorabila fata de rusi, nu numai in clasa superioara, ci si in celelalte strate ale societatii romanesti“. Bagration e inlocuit la conducerea armatei de la Dunare cu generalul Kamenski, de numai 33 de ani, care ii alunga pe turci din Giurgiu, Rusciuc si Nicopole. Imparatul Alexandru ii cere insa sa trimita inapoi in Rusia patru divizii, asa incat, cu numai 5 divizii ramase in principate, conditiile incheierii cu turcii a unei paci avantajoase pentru Rusia erau mai dificile. Neasteptat, Kamenski moare si e inlocuit cu faimosul Kutuzov. Casso descrie placerile in care se lafaia batranul general (70 ani) la Bucuresti: „El traia deschis cu nepoata boierului Varlaam, care era maritata. Fara nici o jena el petrecea in tovarasia jucatorilor de carti ce inconjurau pe aceasta iubita a lui, in varsta de numai 14 ani“. Si Casso il citeaza pe istoricul roman Xenopol, care relateaza raspunsul dat de Kutuzov delegatiei de boieri valahi ce se jeluiau de „apasarile pricinuite de armata rusa“ si care isi exprimasera temerea ca nu va mai ramane nimic din tara: „Sa va ramana numai ochii sa varsati lacrimi“. Casso mai scrie: „Anexarea la Rusia a celor doua principate a fost impiedicata si de rolul politicii fanariote, care avea influenta la Constantinopol. Familiile princiare grecesti se opuneau unei paci menita sa zmulga din mainile turcesti doua principate , care de aproape un secol erau baza imbogatirii lor. […] Turcii erau obisnuiti sa primeasca de acolo, pe langa un bir neinsemnat, dese daruri. Grecii, la randul lor, socoteau teritoriul dintre Carpati si Dunare drept un camp pentru activitatea lor.“

Pacea le era insa extrem de necesara rusilor in 1811. Se simtea apropierea razboiului cu Franta si exista temerea ca, fara sustinerea armatei de la Dunare, nu se va putea rezista lui Napoleon. Intr-o scrisoare adresata tarului, admiralul Mordvinov exprima ideea ca „Rusia e destul de mare si, in loc de anexarea acestor doua provincii, statul rus ar fi mai bine sa se sileasca spre imbunatatirea si dezvoltarea teritoriului deja posedat.“ Urmeaza o infrigurata activitate diplomatica la care participa si personalitati din Austria si Anglia, toate cautand sa sprijine incheierea pacii, fiecare urmarind insa interesele proprii. Dar luptele continuau, rusii facand incursiuni in Bulgaria, iar turcii – in Valahia.

Primele tratative de pace incep la Giurgiu la 19 octombrie 1811, delegatii rusi propunand restituirea Valahiei turcilor, dar pastrarea Moldovei in intregime. Turcii refuza si a doua zi rusii accepta numai jumatate din Moldova, granita propusa fiind insa dealungul raului Siret. Aceasta propunere i-a alarmat pe  fanariotii de la Constantinopol, care l-au convins si pe sultan sa respinga si aceasta propunere si sa se retraga de la tratative. Kutuzov, pornit pe calea concesiilor si excelent strateg, a propus mutarea tratativelor la Bucuresti. Aici el vine cu propunerea ca granita sa fie dealungul raului Prut, ceeace la 22 martie este acceptat si de tarul Alexandru I. Tratatul de pace este in fine semnat la Bucuresti la 16 mai 1812, in redactare franceza si turca. Casso evalueaza cam cat a costat Rusia acest razboi de 5 ani : aproape 200.000 milioane ruble si 150.000 soldati, dintre care mai putin de o treime au murit in lupte, iar restul au cazut jertfa epidemiilor si climei cu care soldatul rus nu era obisnuit. Dar – spune Casso – el a adus si trei avantaje Rusiei: 1) a apropiat-o de peninsula balcanica; 2) i-a deschis accesul la Dunare; 3) a eliberat niste supusi crestini de sub dominatia Portii. Acest din urma castig ar fi dat Rusiei posibilitatea de a dovedi popoarelor crestine din Balcani ce deosebire este intre jugul otoman si gradul de bunastare ce ii asteapta sub aripile vulturului cu doua capete. Chiar in zilele semnarii tratatului, Kutuzov e rechemat la Skt. Petersburg, iar in locul lui vine amiralul Ciceagov, sub conducerea caruia are loc retragerea trupelor rusesti din Valahia si Moldova (fara Basarabia).

In ultimul capitol al cartii lui Casso este descrisa situatia Basarabiei dupa preluarea administrarii ei de Rusia. Ciceagov ii scrie imparatului: „Basarabia este o tara frumoasa, Sire“, avand prin asta in vedere bogatiile ei naturale, iar nu cele create de mana oamenilor, deoarece – afirma Casso – populatia in noua provincie era neinsemnata. Un calator care a trecut prin Basarabia in 1799 scrie: „Acest pamant se poate numi pamantul fagaduintei. Suprafata lui este roditoare, numeroasele pasuni ating o asa inaltime, incat turmele ascunse in ele nu se mai vad. Clima este deasemenea foarte buna. E o provincie cu o multime de fructe, pasari si tot soiul de peste. Ea este bogata in toate, afara de locuitori.“ Numarul locuitorilor Basarabiei in 1813, apreciat de diferite surse, era de 200.000, adica 55.000 familii. Pierderea acestui teritoriu a fost o mare lovitura data vietii economice a Moldovei. Doua treimi din  din cerealele trimise de moldoveni ca bir Inaltei Porti se procurau din Moldova de dincolo de Prut. Pretul graului a devenit la Iasi de doua ori mai scump decat la Chisinau. Numerosi moldoveni posedau mosii in Basarabia si aveau temei sa se teama ca le vor pierde.

Primul guvernator al Basarabiei a fost un moldovean, Scarlat Sturza, care insa fiind batran si bolnav, nu a corespuns functiei, provincia fiind condusa de generalul rus Harting si de mitropolitul Gavriil. Indata dupa semnarea tratatului de pace a inceput insa emigrarea in masa a taranilor basarabeni in Moldova. Aceasta panica avea ca explicatie atat zvonul ca, prin cumpararea de rusi a mosiilor, se va introduce munca cu robi a pamantului, cat si in ineficienta administrare ruseasca dupa cei 5 ani de razboi, ispravnicii facand abuzuri in strangerea darilor si nereusind a starpi bandele de talhari ce bantuiau tara. Se ajunsese ca noua provincie nu mai era in stare sa aduca nici un fel de venituri visteriei ruse.

Dupa o oarecare imbunatatire a situatiei, tarul Alexandru I face in aprilie 1816 o scurta vizita in Basarabia. Putin dupa asta, probabil la sfatul contelui Capo d’Istria, ia fiinta Inaltul Sfat al Basarabiei, la care se luau hotarari definitive specifice acestei provincii. Dar, treptat, statutul acestei provincii a fost asimilat celorlalte provincii ale Rusiei si limba moldoveneasca a fost exclusa in toate institutiile de stat.

Inchizand cartea bine documentata a lui Casso, se pot trage mai multe concluzii, cu privire la perioada descrisa. Mai intai, ca pe atunci continentul nu cunostea decat doua mari puteri: Franta si Rusia. Turcia era „bolnavul Europei“, Austria si Prusia fusesera infrante de armata napoleoniana, iar Anglia nu se putea afirma decat pe mare. Celelalte state practic nu aveau cuvant in marea politica. Diplomatia avea un mare rol in rezolvarea sau ascutirea conflictelor, caci ambasadorii erau sursele principale de informatii ale conducatorilor statelor.

In al doilea rand, ca cele doua principate romanesti nu aveau suveranitate, caci domnitorii lor se numeau si se destituiau (ba chiar se decapitau) prin ordin al sultanului. Intre 1716 si 1821 acesti domnitori erau numai din familii de greci fanarioti, preocupati de imbogatire in cel mai scurt timp si prin orice mijloace. Chiar si in cei 5 ani de ocupatie ruseasca, ei indeplineau mai mult functia de executare a ordinelor generalilor comandanti. Boierii romani din Valahia traiau sub o teama permanenta, iar la orice amenintare turceasca se refugiau cu familiile la Brasov. Fata de perioada dinainte de razboi, tarile romanesti au fost nu numai ciuntite teritorial, ci au dat mult inapoi din punct de vedere economic.

In al treilea rand, trebuie spus ca desi poporul saracit nu avea nici un cuvant de spus cu privire la treburile tarii, limba romaneasca a fost dovada pentru comunitatea internationala ca pe acest teritoriu traiesc locuitori de alta origine decat cea slava, ceeace era un important argument impotriva panslavismului ce sustinea extinderea Rusiei pe o mare parte din peninsula balcanica.

In fine, trebuie apreciat autorul acestei carti, care – desi facand parte din elita Rusiei tariste – nu si-a uitat obarsia si a prezentat critic si cu obiectivitate acesti ani dificili pentru principate si mai ales pentru Basarabia, subliniind calitatile acestui popor: „simplicitate, devotament fata de credinta strabuna, curajul in fata mortii si supunere fata de autoritati“.

P. S. Alte detalii despre cartea lui L. Casso pot fi gasite in articolul “Leonida Casso si Basarabia”, publicat la 3 noiembrie 2013 pe blogul lui Adrian Nastase.

Caleidoscop mondial (XVI)

May 25, 2010

            Turcia, campioana democratiei ?. Recep Erdogan, primul ministru al Turciei, repeta cu orice ocazie ca idealul sau politic este transformarea tarii intr-o democratie prezidentiala, in care seful statului sa conduca direct si guvernul. Argumentul sau principal este introducerea si in Turcia a modelului de conducere din Statele Unite. Intr-un recent interviu dat la televiziune, el a propus efectuarea unui referendum national asupra acestei probleme, dupa ce partidul sau islamic-conservator AKP va castiga anul viitor alegerile parlamentare. Intr-o tara in care democratia este inca departe de a fi inradacinata, o atare solutie politica – spun fruntasii opozitiei – ar acorda presedintelui Turciei puteri discretionare. “Sistemul prezidial ar deschide usile unei noi dictaturi, iar Erdogan ar fi un rege instalat prin alegeri”, afirma Nacmi Yuzbasioglu, expert in domeniul constitutional. La aceasta Erdogan riposteaza ca in privinta drepturilor si libertatilor, Turcia este inaintea Statelor Unite ale Americii.(Der Spiegel – 17/2010)

                                                           *

“The Coffee Party“.  Am prezentat aici, la 15 aprilie a.c., miscarea “The Tea Party” creata de dreapta americana in frunte cu Sarah Palin, pentru a se opune politicii duse de presedintele Obama. Acum, cu un succes neasteptat, s-a lansat o miscare opusa ei intitulata “The Coffee Party”, avand ca lozinca „Wake up and stand up“(Trezeste-te si stai drept). Sute de adunari ale acestei miscari au avut deja loc pe intreg teritoriul Statelor Unite, iar in luna august va avea loc primul ei congres.

Ea a inceput in luna ianuarie, cu un articol pe pagina din Facebook al lui Annabel Park, 42 ani, autoare de filme documentare. Ea a aratat acolo ca multi cred ca “Tea Party ar reprezenta veritabila America”, ceeace nu este adevarat. In zilele urmatoare miscarea lua fiinta, desi d-na Park nu intentiona initial decat sa stimuleze cetatenii in sprijinirea virtutilor cetatenesti, iar nu in mobilizarea la lupta politica. D-na Park, acum presedinta a miscarii, este o cetateana americana de origine sud-coreeana, motiv pentru care cei de dreapta o insulta cu epitetul “agenta chineza”.

            Dar Annabel Park il are alaturi de ea pe colonelul Morris Davis, fost principal acuzator militar al lagarului de la Guantanamo. Acesta, ca semn de protest pentru incalcarea drepturilor omului in acest lagar, a demisionat. El considera ca este nevoie acum de o puternica miscare “Coffee Party” pentru a se opune “unei minoritati de excitati, care aduc arme la demonstratii si isi insulta adversarii politici”.

            In prezentarea miscarii se spune: “Coffee Party este alcatuita din persoane independente de alte partide politice, de corporatii, de retelele de lobby. Munca la noi e bazata pe voluntarism. In lunile ce vor urma intentionam sa transformam nemultumirea fata de sistemul politic in vigoare, intr-o forta menita sa intoarca natiunea spre o guvernare de Popor, cu Poporul, pentru Popor. ”We are 100 % Grassroots” (suntem toti oameni de la talpa tarii). Suntem o miscare spontana  si o expresie colectiva a dorintei de faurire a unei culturi a angajarii civice, orientata spre obtinerea de solutii practice. Cerem un guvern care sa raspunda nevoilor majoritatii cetatenilor, exprimata prin voturile si vocile noastre.Vrem o societate in care democratia sa fie privita ca sfanta, iar cetatenii sa participe la ea din datorie si din mandrie civica si din dorinta de imbunatatire a lucrurilor in societate. Parintii nostrii fondatori ne-au daruit democratia ca un cadou de lunga folosinta. Trebuie sa o folosim optim pentru  a ne putea confrunta cu provocarile pe care le vom intampina.”

In incheiere se solicita donatii pentru sustinerea miscarii, cuprinse intre 5$ si max. 5.000 US dolari. Numarul celor ce sustin miscarea este evaluat acum la cca. 100.000 persoane. In majoritate acestia sunt cei care l-au votat pe Obama, care sunt insa nemultumiti de ritmul slab in care se aplica promisiunile facute in timpul campaniei.

(www.coffeepartyusa.com)

                                                           X

Turismul in pana. Grecia este considerata de multi ca un paradis al turismului. Dar criza economica are efecte dramatice asupra acestei ramuri esentiale pentru economia tarii. La inceputul lunii mai, indata dupa declansarea grevei generale, insotita de demonstratii uriase, cu banci incendiate si cu victime, 28 de hoteluri din Atena au primit anulari de comenzi pentru 5800 de camere pe noapte. Pentru intregul sezon (in Grecia acesta incepe la 1 aprilie), se evalueaza ca rezervarile pe intreaga tara vor scadea cu 30 % fata de anul trecut, apreciere considerata de unii optimista. In prezent sunt anuntate oficial de vanzare 400 de hoteluri: 81 in insulele ionice, 48 in insula Rodos, 50 – in Ciclade, 44 in Creta. Cotidianul atenian “Katimerini” evalueaza valoarea caselor de vacanta si a hotelurilor oferite spre vanzare la peste 5 miliarde euro.

“Turismul e industria grea a Greciei” spune un proprietar de hotel de 5 stele din Creta, insula unde turismul reprezinta 43 % din PIB. Toti cei implicati in aceasta ramura spera acum sa primeasca ajutor din partea guvernului. In acelas timp insa, presa anunta zilnic scandaluri cu cei ce s-au sustras de la plata impozitelor. Ca de pilda cantaretul si actorul Tolis Vaskopulos, care timp de 17 ani nu a platit la fisc nici un ban si ale carui datorii fata de stat se ridica acum la 5,5 milioane de euro. Sotia lui, viceministru al turismului in guvernul Papandreu, a fost obligata sa-si dea demisia. (Die Zeit – 21/2010)

                                               X

Surprizele lui Lula. Luiz Inacio da Silva (64 ani), presedintele Braziliei, ce poarta porecla “Lula” (Sepia), a fost selectat la inceputul lunii mai, pe primul loc in lista revistei americane TIME a celor mai influenti oameni politici ai lumii. Iar peste cateva zile Lula participa la o intalnire la Teheran cu presedintele Iranului, Mahmud Ahmadinejad, si cu premierul Turciei, Recep Erdogan. La sfarsitul unei discutii maraton de 17 ore, cei trei au cazut de acord asupra programului de productie nucleara al Iranului, care ar face deplasate si inutile propunerile de sanctiuni internationale fata de o eventuala inarmare nucleara a Iranului, initiate de SUA spre a fi adoptate in Organizatia Natiunilor Unite. D-na Hillary Clinton, sefa Departamentului de Stat a reactionat iritata, mentionand ca masurile de inasprire a sanctiunilor contra Iranului, propuse de St. Unite, au fost in prealabil puse de acord cu Rusia si China. Acordul semnat la Teheran a fost apreciat la Moscova de presedintele Medvedev ca are doar cca. 30 % sanse, la care Lula a ripostat ca sansele sunt de 99 %.     

Dar presedintele Braziliei, tara cu 196 milioane locuitori aflata in plin avant economic, nu se impresioneaza prea mult de declaratiile de la Washington. Anul trecut el s-a dus la Havana si, dupa intalnirea cu Raul si Fidel Castro, a cerut incetarea imediata a embargoului asupra Cubei. Iar despre Hugo Chavez si-a spus raspicat parerea: “cel mai bun presedinte al Venezuelei din ultimii 100 de ani”. Acordul semnat de Lula cu Ahmadinejad si Erdogan are multe lacune, care nu impiedica Teheranul sa continue programul sau de fabricare a unei bombe atomice, dar presedintele Braziliei a aratat ca astazi in lume el are un cuvant greu de rostit. Si povesteste cum in 2003, la intalnirea la nivel inalt G-8 de la Evian, toti presedintii erau la masa conferintei si il asteptau pe George W. Bush. Cand in fine acesta a intrat, toti s-au sculat in picioare, cu exceptia lui Lula, care i-a spis si ministrului sau de externe sa ramana asezat. “La un asemenea gest de supusenie eu nu particip. Cand am intrat eu in sala, nu s-a ridicat nimeni in picioare”. (Der Spiegel – 21/2010)

ROMANIA LA 1877

July 19, 2009

Mi-a cazut in mana o carte veche, imbracata in piele : „Appleton’s Annual Cyclopaedia and Register of Important Events of the Year 1877”, volum de 790 pagini editat la New York in anul 1878. Doua pagini sunt consacrate Romaniei, din care redau mai jos pasagiile ce mi s-au parut mai interesante, chiar si pentru ca uneori e util sa ne reamintim detalii ale istoriei tarii.

ROMANIA – principat in sud-estul Europei. Printul Carol I, nascut la 20 aprilie 1839, ales print al Romaniei la 10 mai 1866, casatorit la 15 noiembrie 1869 cu Elisabeta, printesa de Wied. Suprafata : 46.799 mile patrate. Populatia in 1873 era evaluata la 5.073.000, din care 2.618.136 barbati si 2.454.864 femei. Lungimea cailor ferate – 1233 km., iar cea a liniilor telegrafice – 4.046 km.
Armata romana are 4 clase: 1) armata permanenta, alcatuita din 22.000 oameni intre 21 si 29 ani, dispusi in 8 regimente de infanterie, 4 regimente de vanatori, 2 regimente de cavalerie, 2 regimente de artilerie cu 84 tunuri; un regiment de geniu si companii de administratie, sanitare etc.; 2) armata teritoriala, formata din 40.000 oameni intre 21 si 29 ani, in infanterie, cavalerie si artilerie (44 tunuri); 3) militia, alcatuita din oameni intre 21 si 37 ani; 4) garda civila in orase si sate, alcatuita din oameni intre 37 si 45 ani.
La inceputul anului 1877 o mare indignare o provoaca aflarea faptului ca in noua Constitutie a Turciei, la articolele care fac referire la statele tributare, Romania e considerata provincie turceasca, iar romanii – osmanlii. Ministrul Afacerilor Externe, M.Ionescu ridica problema la Inalta Poarta, unde i se confirma aceasta. Guvernul de la Bucuresti decide atunci sa protesteze energic, deoarece aceasta contrazicea Tratatului de la Paris, iar Romania avea de cativa ani o Constitutie proprie. Protestul romanilor a fost sustinut de Germania si Austria. In luna februarie are loc o criza ministeriala, iar presedinte al Consiliului de ministri devine I. Bratianu, care ia locul lui Dim. Sturdza. In noul guvern acesta ocupa postul de ministru de finante. Sturdza era insa pentru o stricta neutralitate fata de Poarta si demobilizarea armatei de rezerva. Pentru a accepta intrarea in guvern el a pus conditia reducerii inarmarii, vanzarea domeniilor statului si sporirea impozitelor. Mai mult decat atat, 4000 soldati din armata permanenta au fost trimisi acasa si au fost sistate toate cheltuielile pentru dotarea armatei. Dupa numai o luna insa are loc o noua remaniere a guvernului, D. Sturdza dandu-si demisia.
In martie, pe o insula de pe Dunare are loc o intalnire pentru tratative intre o delegatie romana si una turca. Ea degenereaza intr-o bataie in care seful delegatiei turcesti este impuscat si va muri apoi. Ambele parti se acuza de incident, care e supus cercetarilor unei comisii mixte, fara nici un rezultat insa. In aprilie la Bucuresti se afla ca turcii concentreaza trupe la Vidin si se banuieste ca ei vor trece Dunarea si vor stabili un cap de pod la Calafat, pentru a ataca Rusia de pe teritoriul Romaniei. La 15 aprilie guvernul hotareste sporirea considerabila a trupelor la Calafat si comunica marilor puteri temerile ce le are. Numirea lui Kogalniceanu ca ministru de externe este un pas spre o alianta cu Rusia. Incep ostilitatile intre Rusia si Turcia. Colonelul Slaniceanu, ministrul de razboi, isi da demisia si e numit sef al statului major. Printul Carol devine seful armatei. La 26 aprilie se deschide sesiunea extraordinara a parlamentului roman, la care in mesajul printului Carol se declara : “Intrucat Puterile au refuzat sa garanteze neutralitatea Romaniei sau sa o sprijine, ne putem baza doar pe noi si pe propriile trupe pentru a feri ca teritoriul sa devina teatru de razboi. Pentru aceasta natiunea va face orice sacrificiu”. Ministrul de externe a prezentat apoi textul intelegerii cu Rusia incheiata la 16 aprilie, in conformitate cu care Romania asigura libera trecere a trupelor rusesti si facilitatile datorate unei armate prietene, iar tarul se angaja sa respecte drepturile principatului. Aceasta conventie a fost adoptata de parlament cu o mare majoritate. Desi Romania nu era inca in razboi cu Turcia, un intens schimb de focuri de artilerie avea deja loc intre Vidin si Calafat.
La 21 mai 1877 Parlamentul declara independenta Romaniei de Turcia. M. Kogalniceanu a spus atunci: “Suntem o natiune libera si independenta, dar – pentru a obtine recunoasterea acestei independente – trebuie sa ne aparam cauza in fata Europei.”. In aceiasi zi Camera deputatilor, iar apoi si Senatul, au adoptat in unanimitate decizia declararii razboiului intre Romania si Turcia si ruperea oricaror legaturi intre cele doua tari. Parlamentul si-a incheiat lucrarile la 27 iunie, dar si le-a reluat la 27 noiembrie, cu care ocazie mesajul tronului continea urmatorul pasaj: “Speram ca prin caderea Plevnei in mainile noastre sa obtinem pacea care ne este atat de draga. Din ruinele Plevnei dorim sa iasa recunoasterea independentei tarii de catre intreaga Europa, datorita patriotismului nostru, curajului soldatilor nostri si sangelui varsat de ei pentru o cauza justa. Printul are convingerea ferma, iar Camera si Senatul desigur ca vor fi de acord cu asta, ca Puterile sunt de acum convinse de vitalitatea reala a Romaniei, ca ea este o tara capabila sa-si indeplineasca misiunea ce i-a fost rezervata la gurile Dunarii si ca are energia de a o apara atunci cand e necesar. Vremurile tutelarii si a vasalitatii straine s-a dus. Romania este acum, si asa va ramane pe veci, o natiune libera si independenta”.

Erau timpuri cand patriotismul, dragostea de tara si sacrificiul suprem pentru apararea lor erau valori ce insemnau enorm pentru toti romanii. Dar…unde sunt zapezile de odinioara ?