Solutionarea conflictului din Ucraina. Doua propuneri.

Sunt greu de subestimat consecintele de lunga durata ale confruntarii armate din estul Ucrainei, nu numai pentru aceasta tara, ci si pentru toate statele implicate prin sanctiuni in acest conflict. Sunt politologi si istorici, ca de pilda americanul Timothy Snyder, care nu isi imagineaza iesirea din impasul actual, dacat ca o victorie pe toata linia a Occidentului si disparitia – intr-un fel sau altul – a lui Putin de la carma Rusiei. Asemenea solutii sunt nu numai nerealiste in relatiile dintre marile puteri, ci si foarte riscante pentru pacea mondiala.

Privirea cu obiectivitate a evenimentelor din rasaritul Ucrainei , dupa semnarea acordului de la Minsk de incetarea a focului, conduce la concluzii diferite. Printre cei ce au facut aceasta analiza sunt doua personalitati : Dmitri Simes, politolog american, si Helmut Schmidt, fost cancelar al Germaniei. Prezint in cele de mai jos ambele lor puncte de vedere. Simes este presedinte al Centrului « The National Interest » din Washington si editor al revistei cu acelasi nume. Articolul dansului, din care prezint incheierea, poarta titlul « Dificilul drum spre un acord de durata »:

« Indata ce a avut loc incetarea focului in Ucraina de est, a aparut clar ca sunt diferente ireconciliabile nu numai intre interesele participantilor la conflict, ci si in intelegerea reala a evenimentelor ce au avut loc in Ucraina. Ceeace creeaza motive puternice pentru a nu permite escaladarea conflictului.

Nu cred ca sanctiunile vor fi in masura a forta Rusia sa-si modifice radical politica. Nu este cunoscut nici un exemplu in care sanctiunile sa fi obligat o tara independenta, si cu atat mai putin o mare putere, sa renunte la ceeace ea considera ca reprezinta interesele ei de baza. Totodata insa imi este greu sa cred ca Rusia ar dori sa cucereasca estul Ucrainei, si inca mai putin – intreaga Ucraina. Fara a lua in calcul sanctiunile, asta ar insemna pentru Rusia serioase pierderi economice pe timp de multi ani in relatiile cu restul lumii.

Cand te gasesti in situatii in care nu este o iesire avantajoasa, de regula se cauta solutii pe termen scurt. Totusi, desi varianta unui nou conflict inghetat este de preferat celei unui razboi, ea nu e satisfacatoare pe termen lung pentru nimeni. O rezolvare stabila a problemei ucrainiene este o sarcina grea si ambitioasa, dar numai cand s-ar pune toate cartile pe masa s-ar putea ajunge in principiu la o solutie general acceptabila pentru toate partile. Asta ar insemna : asigurarea integritatii teritoriale a Ucrainei, garantarea unei veritabile autonomii pentru regiunile Donetzk si Lugansk, stabilirea unui statut al Ucrainei in afara blocurilor si ridicarea reciproca a sanctiunilor.

E posibil ca nationalistii ucrainieni sa nu fie de acord cu o astfel de solutie, insa pentru Moscova, pentru Washington si Bruxelles ea ar fi principial acceptabila. Dar diavolul se ascunde in detalii. In Occident multi staruie pentru o formula in care Rusia sa apara ca parte perdanta, iar Putin sa nu capete nimic din ceeace s-a prezentat ca ar fi agresiune.  Dar – asa cum e cazul cu Crimeea – asta inseamna sa impingi o mare putere intr-o situatie de impas, lucru periculos. Moscova stie prea bine ca in privinta sanctiunilor economice, este greu sa se ia la intrecere cu SUA. Dar noul front deschis de America in Siria si Irak aminteste ca Rusia poate avea variante dureroase de riposta asimetrica, iar nu numai in Orientul Apropiat. Nu este in interesul nimanui sa se faca acum incercari la rezistenta. »

*     *   *

Fostul cancelar Helmut Schmidt, este unanim considerat in Germania drept un intelept, ale carui opinii – cu toata varsta de 95 de ani – sunt ascultate cu atentie si respect. In ultimul numar (Nr. 40) al saptamanalului Die Zeit, dansul publica un amplu articol intitulat « Noi, ca niste somnambuli », parafrazand titlul unei carti renumite a istoricului britanic Christopher Clark despre conducatorii statelor europene in 1914 care, in chip iresponsabil, ca niste lunatici, si-au impins tarile in macelul primului razboi mondial.

Redau mai jos un pasagiu din concluziile acestui  articol semnificativ:

« Ce este de facut ? In primul rand trebuie ca relatiile diplomatice normale intre SUA si Rusia sa fie reluate. Pentru asta poate fi utila numirea noului ambasador american la Moscova, dar si intelegerea dintre Putin si Poroscenko privind oprirea schimbului de focuri in Ucraina de est. Convorbirile despre viitorul Ucrainei trebuie sa se duca nu incepand cu anul 1954 (acordul trecerii Crimeei de la Rusia la Ucraina), ci cu anul 1772, cand pe tronul Rusiei a urcat Ecaterina a II-a care a luat de la otomani teritoriul ce astazi este Ucraina de vest si a pus acolo bazele orasului rusesc Odesa. Ucraina actuala exista de doar 22 de ani, dar ea are o lunga preistorie, in care parti din ea au fost poloneze, musulmane, austriace sau rusesti.

Ambele parti au nevoie de o perspectiva de lunga durata in viitor. Putin trebuie sa fie constient ca Rusia va trebui sa aiba de aface in deceniile viitoare cu o populatie musulmana in rapida crestere. Iar Obama trebuie sa stie ca, la mijlocul acestui secol, minoritatea de limba spaniola va avea o pondere simtitoare in randul electoratului american, categorie a populatiei care are un mult mai redus interes in problemele de politica externa decat pana acum.

Numarul oamenilor ce populeaza pamantul in ultimii o suta de ani a crescut de patru ori. In 1900, eram 1,6 miliarde, iar in 2050 vom fi noua miliarde de oameni pe glob. Dar aceasta crestere exploziva are loc aproape exclusiv in Asia, in Africa si in America latina, iar nu in Europa, nu in Rusia si inca mai putin in Ucraina. La sfarsitul acestui secol, populatia Europei va reprezenta doar 5% din populatia globului. S-a terminat cu secolele imperialismului european  si ale colonialismului. In locul lor sunt miliarde de oameni in curs de a globaliza tehnologiile si economia, adica sa devina dependenti unii de altii.

Dar stransa dependenta reciproca face ca razboaiele sa devin imposibile.  Polonia si cele trei state baltice se bizuie, ca si Germania, pe protectia NATO, dar Ucraina nu beneficiaza de aceasta obligatie de aparare. De aceea oferta UE adresata Kievului de a semna acordul de cooperare a fost privita de rusi ca o sfidare necugetata.

Tratativele diplomatice necesare asupra Ucrainei vor fi grele si de lunga durata. Va trebui sa se invete din greselile pe care ambele parti le-au facut. Va trebui sa se discute nu numai despre viitorul politic si economic al Ucrainei, ci si despre drepturile celor doua regiuni de limba rusa din estul Ucrainei.  In 1990, nimeni in Occident nu se indoia de dependenta de secole a Ucrainei de Rusia. Intre timp  Ucraina a devenit stat independent, dar nu un stat national. La tratative este de sperat ca ambele parti sa renunte la comportamentul militaros imperial si sa recunoasca : criza aceasta este un joc cu focul , dar care poate avea o incheiere asemanatoare cu criza rachetelor rusesti din Cuba din 1962. Solutionarea crizei din Cuba a fost posibila pentru ca ambele parti, constiente de responsabilitatea lor, au acceptat un compromis. Acest invatamant trebuie sa-i insufleteasca pe diplomatii de maine si de poimane. Si vor trebui totodata sa accepte ca returnarea de la rusi a Crimeei  nu va mai fi posibila”.

*    *    *

In evaluarile de mai sus ale celor doi eminenti specialisti in problemele dificile ale relatiilor internationale, cred ca au fost trecute cu vederea doua aspecte :

• Pe data de 4 noiembrie in acest an vor avea loc alegerile mi-term pentru congresul Statelor Unite. In prezent partidul republican – opus politicii presedintelui Obama – are majoritatea in Camera reprezentantilor , dar in Senat, democratii au o majoritate de doar un singur senator . Daca la apropiatele alegeri republicanii vor castiga majoritatea si in Senat, atunci posibilitatile presedintelui de a-si promova politica vor fi mult ingreunate. Desi numai cu semnatura presedintelui SUA se poate declansa un razboi, se cunosc numeroase interventii armate ale SUA pe glob care au fost duse sub diverse titulaturi, chiar fara acceptarea ONU. Ipoteza unui Congres in majoritate republican, face ca probabilitatea intrarii Ucrainei in NATO sa fie mai plauzibila si deci dificultatile gasirii unei solutii de compromis cu Rusia sa devina mai mari.

• Desi St. Unite sunt un factor important in rezolvarea acestei confruntari, totusi ele au lasat Uniunii Europene sarcina de a sprijini Kievul in tratativele cu separatistii, sprijiniti la randul lor de Rusia. Trei probleme fac dificila pentru Europa sa acorde acest sprijin : mai intai, adeziunea masiva (83%) a populatiei ruse la politica dusa de V. Putin, in timp ce in UE, conform sondajelor, doar mai putin de jumatate din populatie accepta sa se implice intr-un razboi de dragul Ucrainei ; in al doilea rand,, este starea nesatisfacatoare, constatata abia acum, a aviatiei si a vehicolelor blindate ale Bundeswehr-ului si a unora din celelalte armate ale Aliantei, adica a celor ce ar constitui dotarea principala a trupelor de interventie urgenta ; in fine, nu trebuie uitat ca rusii poseda robinetul de inchidere sau deschidere a conductelor de gaz din Siberia, ce alimenteaza cca. o treime din industria germana si cca. un sfert din cea a celorlalte tari UE. Desigur ca rusii incaseaza bani frumosi din exportul acestei resurse energetice, dar in curand China va lua locul Europei ca mare consumator si deci pomparea gazului rusesc spre occident poate fi redusa la minim, fara prea dramatice efecte pentru economia rusa. Alimentarea cu energie, ramane un factor decisiv in deciziile geopolitice.

Advertisement

Pe un drum gresit

                    

In ultimul numar al revistei Der Spiegel (8 septembrie 2014) cunoscutul ziarist Jakob Augstein publica un articol despre conflictul din Ucraina, din care reproduc cateva pasaje.

Deseori ne intrebam: Ce vrea Putin? Ar trebui mai bine sa ne intrebam: Ce vrem noi? Pactul de la Varsovia a fost desfiintat. NATO insa nu. In schimb alianta occidentala s-a deplasat, in doua randuri, in 1999 si in 2004, tot mai aproape de frontiera rusa. Diplomatul american George Kennan, care a lansat notiunea de « stavilire » in relatiile cu URSS dupa cel de al doilea razboi mondial, numea inca in 1998 extinderea spre rasarit a puterilor occidentale “o tragica gresala… nu are loc nici o amenintare din partea nimanui”. Kennan a prognozat replica rusa si ca la ea Occidentul va spune : « Asa sunt ei, rusii ». Un ziar spunchiar ca Putin sufera de « nazareala incercuirii ».

In 2008 Statele Unite voiau ca si Georgia si Ucraina sa fie primite in NATO. Franta si Germania au fost impotriva. Occidentul ar fi trebuit sa stie ca Ucraina reprezinta linia rosie peste care Rusia nu poate accepta sa se paseasca.  Geostrategul american Zbigniew Brzezinski, fost consilier pentru securitate al presedintelui Carter, numea Ucraina « « centrul hotarator de rotire » pe tabla de sah euroasiatica. Statele Unite au investit acolo din 1991 pana azi peste 5 miliarde dolari pentru ca tara « sa capete ceeace merita ». Cifra a fost mentionata de Victoria Nuland, care raspunde de Europa si Eurasia in Departamentul de Stat si care a ramas celebra prin expresia « Fuck the EU ! », prin care intelegea ca Europa nu are nici o treaba in Ucraina.

Ne tot intrebam ce vrea Putin. Dar stim ce vrea SUA. Americanii extrag astazi mai mult gaz decat Rusia, iar in cativa ani ei vor extrage mai mult petrol decat Rusia si Arabia Saudita. Fosta sefa a Departamentului de Stat, Condolezza Rice, a dat recent un sfat Europei : « Cu timpul se va schimba structura dependentei energetice. Va trebui sa va sprijiniti de preferinta pe importul de energie din America ».

De noul razboi rece va profita SUA, iar nu noi, europenii.

Proiectul occidentalizarii Ucrainei trebuie terminat. Dreptul la autodeterminare al poporului ucrainian nu contine nimic despre dreptul de a fi membru in UE sau in NATO. Politicianul american John Mearsheimer recomanda ca Ucraina sa-si pastreze statutul de tara neutra, asemanator Austriei dupa cel de al doilea razboi mondial. Pentru a reusi o asemenea schimbare, va trebui insa ca mai intai sa recunoastem ca Europa occidentala este pe un drum gresit.

Despre discursul lui Obama la West Point

La 28 mai 2014 presedintele Statelor Unite ale Americii, Barack Obama, a rostit un discurs in fata absolventilor Academiei Militare West Point. Inca inainte de pronuntarea acestui discurs, persoane din imediata apropiere a Casei Albe au spus ca acesta va fi un prilej de definire clara a politicii externe a SUA. Intradevar, mai mult ca niciodata, s-au rostit la cel mai inalt nivel fraze care arata ca presedintele considera Statele Unite drept stapanul lumii si ca nimic important pe glob nu se mai poate intampla fara acordul prealabil al Washingtonului. Analistilor politologi, care credeau ca dupa prabusirea URSS lumea din bipolara va deveni multipolara, li se spune acum raspicat ca ne gasim intr-o lume unipolara, dominata militar si politic de Statele Unite.  Iata cateva pasagii din acest memorabil discurs al lui Obama, care nu e destinat doar imbarbatarii unor tineri ofiteri americani:

“America rareori a fost mai puternica fata de restul lumii decat acum. Armata noastra nu are egal. Sunt minime sansele ca o alta natiune sa reprezinte un pericol pentru noi si nici nu se compara cu pericolele din timpul razboiului rece. Totodata economia noastra ramane cea mai dinamica din lume, iar industria – cea mai inovativa. In fiecare an devenim tot mai independenti din punct de vedere al energiei. Din Europa pana in Asia, noi suntem elementul central al aliantelor, fapt inegalat in istorie. America continua sa-i atraga pe imigrantii straduitori. Valorile noastre de baza inspira conducatorii din parlamentele de pe intreg globul. Cand un uragan loveste Filipinele, cand niste scolarite sunt rapite in Nigeria sau oameni mascati ocupa o cladire in Ucraina, lumea striga dupa America in ajutor. Statele Unite sunt si raman o natiune indispensabila. Asa a fost in secolul trecut, asa va ramane si in secolul ce vine. “

“Dar lumea este in schimbare tot mai rapida. Asta prezinta avantaje, dar si noi pericole. Stim prea bine, dupa atentatul de la 11 septembrie, ca tehnica a pus in mainile unor indivizi puterea care odinioara era rezervata statelor, sporind astfel capacitatea teroristilor de a face rau. Agresiunea Rusiei fata de fostele state sovietice irita capitalele europene, in timp ce cresterea economica si militara a Chinei ingrijoreaza statele vecine ei. Din Brazilia pana in India, desvoltarea face clasele mijlocii sa se ia la intrecere cu noi, iar guvernele lor incearca sa aiba un cuvant tot mai greu in conferintele internationale. Si chiar tarile in curs de desvoltare adopta democratia si economia de piata, caci informatiile TV si mediile sociale fac imposibil sa se ignore conflictele, esecul unor state si revoltele multimii, stiri care cu o generatie in urma ar fi fost mentionate doar in treacat. Este sarcina generatiei noastre sa dea raspuns acestei noi lumi. Problema cu care ne confruntam nu este daca America va conduce, ci cum  va conduce lumea – nu numai pentru a ne asigura n pacea si prosperitatea, ci pentru a extinde pacea si prosperitatea pe intreg globul.”

Iar mai departe:

“In secolul 21 izolationismul american nu mai poate fi o optiune. Nu avem dreptul sa ignoram cele ce se petrec in afara granitelor noastre. Agresiunile regionale care raman nepedepsite, fie in Ucraina de sud, fie in Marea de sud a Chinei sau oriunde in lume, vor avea influenta asupra aliatilor nostri si pot implica interventia armatei noastre”.

Cele de mai sus sunt declaratii oficiale care nu pot lasa indiferent pe nimeni. Ele arata ca in viziunea conducerii SUA, forta de neinfrant a Americii poate si chiar trebuie sa pedepseasca pe oricine va actiona in viitor altfel decat convine guvernului Statelor Unite. Este vorba despre o putere imperiala ce nu trebuie ignorata, ba chiar careia trebuie sa i te supui, de voie sau nevoie. Ceeace aminteste de cuvintele poetului Virgiliu: “Cetatean al Romei, tine minte ca tu esti chemat sa conduci popoarele. Obligatia ta este ca peste tot sa aduci legea, pe cei ce se supun sa-i accepti, dar  sa-i distrugi pe cei neascultatori”.

Cuvantarea presedintelui SUA a fost, bineinteles, criticata de unii fruntasi ai partidului republican din opozitie, care au cerut fapte concrete, iar nu vorbe. Si ziarul New York Times considera cuvantarea “neinspirata, lipsita de deschidere strategica si nesatisfacatoare atat pentru stanga, cat si pentru dreapta”.

Mai interesant mi se pare insa articolul lui Dmitri K. Simes, presedintele lui National Interest Institute din Washington, despre situatia din Ucraina, pomenita de cateva ori in cuvantarea presedintelui. Redau mai jos cateva pasaje din acest articol:

“Principala problema a Statelor Unite nu e ce se va petrece in Ucraina, tara divizata si plina de contradictii. Mai ingrijorator e ca administratia Obama nu are o strategie clara in aceasta privinta: care sunt prioritatile ce reflecta interesele Americii si ocunoastere a istoriei, care sa permita a sti daca respectiva tara are totdeauna o pozitie corecta. Administratia Obama poate obtine succese pe drumul euro-atlantic al Ucrainei, dar la ce ii serveste un asemene succes?  Si cat costa acest succes pentru Ucraina, Europa, Rusia si SUA? Presedintele Obama si consilierii sai se multumesc cu declaratii despre dreptul poporului ucrainian de a-si opta singur calea, dar inteleg tacit prin asta ca decisiva este impiedicarea influentei Rusiei asupra Ucrainei.

Desigur ca Ucraina reprezinta si pentru Rusia o seama de probleme. Presedintele Putin s-a gasit in fata unei grele dileme, care aminteste de cea in care se afla presedintele Eisenhower in timpul revolutiei din Ungaria din 1956, cand rasculatii au vrut sa ia puterea, convinsi ca SUA ii va sprijini in lupta impotriva propriului govern si a URSS. Eisenhower simpatiza cu rasculatii, dar in cele din urma a refuzat sa-i sprijine, pentru a evita o confruntare periculoasa cu Uniunea Sovietica. Intrucat politica este arta posibilului, banuiesc ca acum nu e in interesul Rusiei sa nutreasca sperante desarte in randul celor pe care ea ii sustine.

Intrucat geografia nu poate fi schimbata, iar stabilitatea si bunastarea in aceasta regiune depind de relatii normale intre Moscova si Kiev, atunci SUA si Rusia ar avea ambele de castigat daca vor lua o decizie comuna privind Ucraina. Neinteresarea administratiei Obama pentru o asemenea solutie este greu de inteles, de vreme ce Statele Unite, in rezolvarea multor probleme globale, importante pentru securitatea nationala, au nevoie sa conlucreze cu Rusia. Si mai important ar fi ca administratia Obama sa nu faca nimic pentru apropierea Rusiei de China si deci  sa accelereze regruparea lor geopolitica.  Asa cum recunosc multi observatori, este preocupant ca Obama se gandeste mai putin la interesele strategice ale SUA, ci mai mult la cum sa nu dea noi argumente politice opozantilor lui, care il invinuesc de slabiciune si nehotarare. Deseori pentru Obama pare mai important sa castige victorii acasa, in fata opiniei publice, decat obtinerea de succese in probleme internationale. Unii critici considera de pilda cuvantarea sa la Academia Militara West Point drept un bun discurs in campania electorala, mai mult decat o declaratie de politica externa bine gandita.

SUA si Rusia sunt ambele iritate in legatura cu criza din Ucraina. Fiecare din ele are o imagine diferita de cele ce se petrec acolo si ce determina atitudinea partii adverse. Fiecare parte e ispitita sa actioneze astfel incat sa poata proclama victorie, chiar daca satisfactia morala de azi, maine se va dovedi o infrangere politica. Dar cand criza se va sfarsi, SUA si Rusia vor ramane doua mari puteri cu o multime de interese complicate. Unele din aceste interese presupun o ascutita concurenta, dar altele cer colaborare si interactiune. Nu este insa exclus ca alianta Rusiei cu China sa devina un cosmar pentru America, in timp ce imposibilitatea cooperarii cu Washingtonul sa faca Moscova dependenta in exces de China. Probabil ca tocmai asta il face pe Putin sa fie atat de retinut in problema Ucrainei.

Cei care nu doresc razboi cu Rusia

Cu prilejul vizitei oficiale a presedintelui Rusiei, V. V. Putin la Peking, s-a semnat la 20 mai un acord comercial intre Gazprom si China National Petroleum Corp., document care fusese pregatit in decurs de doi ani de specialistii celor companii. In el se prevede construirea unei conducte de gaz  ce va intre in functiune in 2018 sau 2019 si prin care China va primi anual  38 miliarde de metri cubi de gaz natural dintr-un zacamant nou din  nordul Siberiei. Uriasul santier,  la care lucrarile vor incepe chiar in acest an, are o valoare de cca. 75 miliarde dolari, din care 55 miliarde este partea ce revine Rusiei (deschiderea zacamantului, instalatiile de prelucrare si conducta pe teritoriul rus), iar peste 20 miliarde – Chinei. S-a cazut de accord asupra pretului de 350 $/mia de m.c., astfel incat valoarea totala a gazului ce va fi livrat timp de 30 de ani regiunilor din estul Chinei se ridica la cca. 400 miliarde dolari (291 miliarde euro). Achitarea acestei sume catre Rusia se va face prin preplata cantitatilor livrate, iar nu printr-un credit acordat de China, asa cum ar fi dorit Gazprom.

Alte acorduri semnate cu aceiasi ocazie prevad : studiul pentru construirea unei alte conducte de gaz pentru alimentarea regiunilor din vestul Chinei, pornind de la zacamantul siberian Yamal, de unde in prezent Rusia livreaza gazul pentru tarile europene;  construirea de China a unui mare pod peste fluviul Amur la Birobidjan;  colaborarea in domeniul extractiei de titei pe platforme marine  s. a. Este posibil ca tot unei firme chineze sa I se dea si contractul pentru construirea  podului auto si de cale ferata de 17 km. lungime peste stramtoarea Kerci, pentru legarea Crimeei de regiunea Krasnodar din Rusia, ocolind Ucraina.

In cuvantarea dupa semnarea acestor acorduri, presedintele Chinei a declarat ca “Putin este cel mai bun prieten al Chinei”.

*

Intr-un interviu dat la 16 mai ziarului „Bild“, fostul cancelar al Germaniei Helmut Schmidt a invinuit Comisia UE ca se amesteca excesiv in probleme de politica mondiala. Un exemplu in aceasta privinta este incercarea de a introduce Ucraina in Uniunea Europeana. Helmut Schmidt , considerat la cei peste 90 de ani ai sai, drept una dintre cele mai luminate personalitati ale politicii europene, i-a acuzat pe birocratii de la Bruxelles ca “habar nu au de politica externa si de aceea au pus Ucraina in fata dilemei de a opta intre Est si Vest. “Nu vreau sa vorbesc – a spus el – despre un al treilea razboi mondial si nici despre mai multi bani pentru inarmare, dar creste de la o zi la alta pericolul de a ne gasi intr-o situatie asemanatoare cele din august 1914”. El apreciaza pozitiv conferinta de la Geneva de la mijlocul lunii aprilie, dar adaoga:  “Astazi nu mai este nimeni in stare  sa faca vreo propunere cu privire la viitorul Ucrainei”.

Peste cateva zile de la acest interviu, fostul comisar UE Günter Verheugen i-a adresat batranului cancelar o scrisoare, data si publicitatii, in care ii atrage atentia ca se inseala: nu birocratii de la Bruxelles sunt de vina pentru agravarea situatiei din Ucraina, ci guvernele tarilor europene, si in special cel german. Ideea asocierii Ucrainei (si Georgiei) la UE a fost lansata in iunie 2007, pe cand Germania ocupa, prin rotire, presedintia UE. Alti pasi au fost facuti in anii urmatori de politicienii europeni in sustinerea parteneriatului si apoi a asocierii Ucrainei la UE. In luna martie 2012 s-a parafat documentul de asociere a Ucrainei, la care si-au dat acordul ministrii de externe ai statelor membre. Dar semnarea acordului a fost amanata pana in luna decembrie, rastimp in care la propunerea sefilor de state s-au introdus in text noi cerinte, printre care si conditia eliberarii din inchisoare a Iuliei Timoshenko. Toate acestea s-au facut fara consultarea Rusiei. Insa in cursul anului 2013 problema asocierii Ucrainei la UE s-a agravat la nivel geopolitic, fara a se cauta sa se clarifice cu Rusia implicatiile acestui acord de asociere. Apoi – subliniaza Verheugen – s-a facut gresala grava a solidarizarii cu asa numitul Euro-Maidan, fara a se recunoaste ca miscarea de revolta de la Kiev nu era nici omogena si nu avea nici caracter general, pe intreaga tara, ignorandu-se tensiunile interne intre vestul si estul Ucrainei. In fine, a fost sprijinit fara nici o rezerva guvernul de la Kiev, desi el era fatis anti-rus, nu era in propria tara sustinut de toti si avea in componenta forte populiste. Elitele politice europene gandesc inca in categoriile unui conflict intre Rusia si Europa. Evitand dialogul, ele au provocat cea mai grava criza europeana din acest secol.

Iar Verheugen isi incheie astfel scrisoarea : “Daca vom continua sa fim prinsi, ca niste somnambuli, in ideologia ori-ori, situatia se va agrava zi de zi. A fi prorus sau proeuropean nu sunt notiuni contradictorii, caci si Rusia este parte din Europa. Criza din Ucraina a aratat ca avem urgent nevoie de un cerc de tari prietene. Aceasta este si ramane obligatia unei politici europene responsabile. Acest cerc ar ramane insa nedesavarsit fara Ucraina, fara Georgia, fara Rusia.”

*

In interviul acordat in 20 mai ziarului “Leipziger Volkszeitung”, d-na  Angela Merkel, cancelar al Germaniei, a declarat ca Rusia este un partener apropiat al Germaniei, iar relatiile bune cu Moscova sunt in interesul tuturor europenilor. Dansa a mai adaogat: “Intre noi si rusi, ca si intre UE si Rusia, sunt numeroase contacte stranse. Eu am deseori convorbiri telefonice cu presedintele Putin, iar in actuala situatie vom examina cand vom discuta din nou, fie telefonic, fie la o intalnire personala.”

In legatura cu alegerile prezidentiale din Ucraina din 25 mai, d-na Merkel a spus ca la ele va asista o echipa internationala de observatori.  “Daca acestia vor recunoaste ca alegerile s-au desfasurat corect, conform regulilor, sper ca si Rusia sa le accepte rezultatele.” Dansa a reamintit ca “presedintele Putin a emis nu demult idea crearii unei zone economice euro-asiatice, de la Lisabona la Vladivostok. Sunt multe argumente bune in favoarea acestei idei, caci si scopul Germaniei in ultimii ani a fost de a lega strans Rusia de Europa.”*

 

Socoteli complicate in criza ucrainiana

Revista americana „The National Interest” publica in ultimul sau numar cu data 17 mai 2014, un articol al lui Mikhail Pogrebinsky intitulat „The Complex Calculus of the Ukraine Crisis”, in care sunt relevate aspecte mai putin cunoscute ale atitudinei guvernului de la Kiev si ale intereselor altor puteri in acest conflict. Intreg articolul politologului ucrainian, director al Centrului de analiza politica si studii conflictuale de la Kiev, este prezentat in cele de mai jos.

Este interesant extremul interes  pe care Departamentul de Stat al SUA, precum si diversi conducatori din Uniunea Europeana il manifesta pentru alegerile prezidentiale ucrainiene din 25 mai. Asta sugereaza ca se recunoaste nelegitimitatea autoritatilor autoproclamate de la Kiev si incapacitatea lor dovedita de a tine macar o minima ordine. Dar in loc sa se faca presiuni asupra guvernului de la Kiev pentru a gasi o solutie impreuna cu cei din regiunile de sud-est care protesteaza, accentul se pune pe legalizarea unui guvern prooccidental, care avand formal o baza legala, va putea suprima brutal opozitia si va impune un curs antirusesc tarii.

Daca haosul si instabilitatea in Ucraina de sud-est, unde traiesc peste 12 milioane de oameni, este in interesul securitatii nationale a SUA, atunci calea de a o realiza este intradevar a tine alegerile la 25 mai cu un guvern ucrainian ducand aceasta politica (operatia „antiterorista” si refuzul de a se angaja in negocieri). Castigatorul alegerilor va reprezenta doar partea de vest a tarii (iar acest rol, aprobat la Washington si Berlin, il va juca oligarhul Petro Poroshenko), situatia in tara se va stabiliza, iar cei ce protesteaza in sud-est vor depune armele si se vor duce la casele lor. Dar tonul pe care l-a adoptat Washingtonul fata de Moscova, exclude sprijinul real pe care Rusia l-ar fi putut acorda in realizarea acestui plan. Din contra, el impinge Moscova la diverse actiuni de sprijin dat protestantilor din sud-estul Ucrainei si la refuzul populatiei dintr-o mare parte a tarii, de a recunoaste rezultatele acestei alegeri.

Totodata, declaratia lui Putin ca „tinerea de alegeri prezidentiale este o cale corecta”, confera o slaba speranta ca Rusia ar putea sa le accepte, desi rezultatul alegerilorlor este deja stabilit. Evident ca pentru a se atinge acest tel e necesara indepinirea anumitor conditii. Aceste conditii au fost in mod repetat formulate de reprezentantii legali ai consiliilor regiunilor Donetzk si Lugansk. Dar autoritatile de la Kiev nu au facut nici un pas pentru a merge in intampinarea acestor cerinte.  Doar niste vagi promisiuni de „descentralizare”, ce sunt opuse ideei de baza de urmarire si pedepsire a activistilor, dupa dezarmarea lor. Lucru care a incitat la radicalizarea activitatilor de protest, inclusiv la ocuparea de cladiri administrative si a depozitelor de armament.

Ar fi absurd sa se creada ca Rusia nu a sprijinit protestele. Desigur ca a facut-o, iar asta era de asteptat. Oare la ce se asteptau guvernul de la Kiev si stapanii lui de la Washington si Bruxelles? A intari autoritatile de la Kiev, fatis antirusesti, este in mod clar o amenintare serioasa la adresa securitatii Rusiei. In orice caz nu sunt motive sa credem ca Rusia ar fi reactionat altfel la transferul controlului geostrategic al Ucrainei catre SUA. Neasteptata „operatie din Crimeia” a fost si ea previzibila. Dupa parerea mea presedintele Putin era pregatit sa se limiteze la Crimeia. Dar, inca odata, Washintonul a subestimat reactia lui Putin, promptitudinea lui de a pazi interesele Rusiei in „tamponul geopolitic amortizator”, cum este caracterizata Ucraina de George Friedman de la Stratfor.

La randul sau si Putin a subestimat Washingtonul si, in mod special, Berlinul. Drept efect, acesti oponenti geopolitici au fost implicati in crearea unei tensiuni extrem de periculoase. Departamentul de Stat si Berlinul au sprijinit neconditionat autoritatile de la Kiev, fara sa arate nici un fel dorinta de a gasi vreun compromis cu Moscova. Guvernul slab de la Kiev, incapabil de a tine sub control gruparile paramilitare (Pravyi Sector) ramase active dupa revolta de pe Maidan, a hotarat ca va putea sugruma protestele din sud-estul tarii. La randul ei, Moscova a sporit miza unde ii era mai usor: in regiunile cu majoritate ruseasca a populatiei – in bazinul Donetzk.

                                                           *

Acest text a fost scris dupa ce a avut loc referendumul in regiunile Donetzk si Lugansk. Inainte de a folosi forta, inclusiv tancuri si aviatie, orice guvern responsabil ar fi cautat sa afle care este opinia populatiei in aceasta zona. In ajunul declansarii operatiei antiteroriste, un sondaj in  randul populatiei acestor doua regiuni, organizat de o publicatie favorabila guvernului de la Kiev, a aratat ca 70% din cetatenii regiunii Donbas cred ca guvernul de la Kiev nu are nici o legitimitate. Sondajul a avut loc inainte de evenimentele tragice de la Odesa si Mariupol. Aceste evenimente, care au costat viata la zeci de ceteteni pasnici, cu siguranta ca nu au imbunatatit atitudinea celor din sud-est fata de Kiev. Presedintele de facto al parlamentului, Oleksandr Turcinov, ar fi trebuit sa recunoasca realitatea, si anume ca populatia din Donbas sustine protestele. Cu toate acestea, operatia militara nu a fost oprita, desi ea nu a reusit sa-si atinga nici unul din obiectivele propuse, oameni pasnici continuand a fi ucisi.

Desigur ca referendumurile din cele doua regiuni din Donbas nu corespund legislatiei ucrainiene si nici standardelor democratice general acceptate. Totusi guvernul de la Kiev nu trebuia sa ignore opinia a milioane de concetateni. . .  

 

Cum va schimba lumea conflictul din Ucraina?

 

Peter Scholl-Latour este un renumir ziarist franco-german (are cetatenia ambelor tari) care recent, in luna martie, a implinit varsta de 90 de ani. Dupa ce si-a terminat studiile secundare in Elvetia, a luptat in rezistenta franceza, pentru care  a fost inchis intr-un lagar german. Dupa razboi si-a facut studiile superioare la Sorbona si la Ecole Superieure d’Etudes Politiques din Paris. A fost corespondent  si redactor a numeroase ziare, reviste si canale TV  germane in Africa, Orientul-Apropiat si Asia. Este autor a peste 20 de carti despre tarile in care a lucrat sau pe care le-a vizitat.  A fost distins cu numeroase premii si decoratii in Franta si Germania pentru activitatea remarcabila depusa. Participa chiar si acum, la o varsta inaintata, la numeroase talk-show-uri ale canalelor de televiziune ARD si ZDF. In aceasta luna el a acordat un interviu revistei „Hören und Sehen“ cu titlul de mai sus (“Wie die Streit um die Ucraine die Welt verändert) pe care il prezint in cele ce urmeaza, deoarece opiniile sale despre conflictul ce zguduie Ucraina contrasteaza in raport cu ideile conventionale ale mediilor ce nu vor sa deranjeze oficialitatile.

Intrebare:   Intrebare: Seful guvernului ucrainian Jatseniuk acuza Rusia ca vrea sa declanseze un al treilea razboi mondial. Este intr-adevar atat de mare pericolul?

P. Scholl-Latour: E o prostie! Acest nebun exagereaza total. Situatia este intr-adevar grava, dar eu cred ca puterile implicate in conflict sunt destul de intelepte pentru a impiedica extinderea incendiului. Se poate sa fim martori ai unui razboi civil ca cel din Siria, alimentat cu arme de puterile ce stau in spatele fortelor  ce se confrunta. Si asta e destul de rau, dar in nici un caz nu va fi un al 3-lea razboi mondial. Jatseniuk vrea doar sa-i impinga pe americani sa se implice. Acest prim-ministru de tranzitie nu are nici o legitimitate, ceeace la noi se trece cu vederea. Omul a fost adus la putere printr-un puci, nu prin alegeri. Totusi el este sustinut masiv de alianta occidentala…  El e omul serviciilor secrete americane, al CIA in persoana!  Are loc o dezinformare internationala cu scop precis, care actioneaza si in mediile germane.  Este insa adevarat ca acest conflict din Ucraina schimba totul si le deschide multora ochii.

I. : Ce intelegeti prin asta?

P. Scholl-Latour:  Nu e mult de cand atat Bruxelles, cat si Moscova au anuntat ca Uniunea Europeana si Rusia se apropie tot mai mult. Le uneste in fond acelasi  tel:  sa faureasca un spatiu comun de securitate, economic si de cultura. Asta pare acum un basm din vremi de mult trecute: presedintele Putin si-a aratat adevaratul chip.

I.  : Si anume ?

P. Scholl-Latour:  El exercita o impresionanta extindere a sferei sale de influenta, lucreaza – sa spunem  asa –  la renasterea Uniunii Sovietice. A reusit ca Bielorusia, Kazahstanul si Armenia sa si le asocieze Si el mai stie ca Rusiei, cu imensul sau potential  nuclear, nimeni nu-i poate sta impotriva.

I.: Deci Ucraina impiedica eforturile viitoare de dezarmare globala?

P. Scholl-Latour : Din pacate da. Imaginea unei confruntari nucleare intre SUA si Rusia este total absurda. Dar cand unul se dezarmeaza, trebuie si adversarul sa faca la fel. Din pacate americanii sunt obsedati de desvoltarea in continuare a armelor nucleare, in principal datorita temei pe care le-o inspira desvoltarea rapida a flotei chineze.

I. :  Urmare a crizei ucrainiene au inceput brusc sa se inarmeze si alte state europene NATO…

P. Scholl-Latour : Da, este o rasucire cu 180° in politica multor tari vestice, chiar si ale unora neutre, ca de pilda Suedia.  Dupa ani de politica retinuta se recunoaste acum ca securitatea are iarasi valoare. Reinarmarea este un demers  necesar, care a fost neglijat in mod nepermis. Iar tocmai armata germana se dovedeste lipsita de pregatire pentru cazuri neasteptate. Ucraina a fost doar un declansator.  Am chiar o banuiala in aceasta privinta…

I. :  Ce banuiala?

P. Scholl-Latour : – Ca unele momente din istoria Ucrainei au fost speculate de americani, atat pentru ca NATO sa fie iarasi strans unita impotriva lui Putin, dar si pentru a abate atentia lumii, si in primul rand al Germaniei, de la scandalul de spionaj al NSA (National Security Agency) si de indignarea  provocata  de aceasta.

I. : Ceva nou este si faptul ca SUA isi trimite acum trupele in tarile baltice, in Polonia si in alte locuri, direct la frontiera acestora cu Rusia. Este asta o provocare inutila sau e justificata?

P. Scholl-Latour : Europenii trebuie sa-si reaminteasca cat de daunator a fost cand in 1939 Polonia a fost lasata in impas. Multor tari est-europene le este teama de Rusia si ca istoria s-ar putea repeta. Trimiterea de soldati americani la granita cu Rusia e doar un gest pentru linistirea lor. Dar pentru rusi asa ceva e greu de suportat. NATO se gaseste acum la usa Skt. Petersburgului.

I. : De la inceperea crizei ucrainiene  nimeni nu mai vrea sa cumpere bonuri ale imprumutului rusesc de stat. Oare intra in faliment statul cel mai intins de pe glob?

P. Scholl-Latour : Situatia creeaza  intr-adevar dificultati Rusiei. Dar asta o impinge mai curand in bratele Chinei si ale Iranului. Iranul poate face afaceri excelente cu Rusia si ii poate deschide acces spre Oceanul Indian. Germania in schimb,  este pe cale ca, prin sanctiuni, sa-si iroseasca formidabila pozitie deja castigata in Rusia, punand in pericol propria sa crestere economica.  

I. : Este oare o invatatura a crizei ucrainiene ca si in secolul 21 un teritoriu precum Crimeea poate fi pur si simplu anexat fara nici o sanctiune?

P. Scholl-Latour :  Stati o clipa! Crimeea nu a fost anexata! Ea apartinea Rusiei si majoritatea populatiei doreste sa apartina Rusiei. Nu era de asteptat ca Rusia sa renunte mult timp la ea. Daca Ucraina ar fi intrat cu Crimeea in UE, atunci rusii si-ar fi pierdut cel mai important port  al flotei lor marine, iar port-avioanele americane si-ar arunca ancora la Sevastopol. Asa ceva nu se poate, din punctul de vedere al lui Putin. Eu nu vreau sa-l apar pe Putin, dar il pot foarte bine intelege.   

Cum a fost diabolizat Vladimir Putin

 

Tariq Ali este un istoric , scriitor si comentator politic britanic de origine pakistaneza. Este autorul a numeroase carti indeosebi despre lumea islamica, despre imperiul american si despre rezistenta politica. El e membru al comitetului de redactie al revistei New Left Review si scrie cu regularitate la ziarul The Guardian si la London Review of Books. Este director editorial al casei de editura londoneze Verso.

Am tradus mai jos un pasaj din articolul sau publicat la 28.03.2014 in ziarul “The Guardian” si intitulat : “How Vladimir Putin became evil”

SUA si Marea Britanie il condamna acum pe Putin pentru Crimeia, dar l-au sprijinit in razboiul din Cecenia. De ce? Pentru ca acum el refuza  sa mai participe la jocul lor

Inca odata, se pare ca Rusiei si Statelor Unite le este greu sa cada de acord astfel incat ambitiile fiecareia sa fie satisfacute. Ciocnirea intereselor lor este pusa in lumina de criza ucrainiana. In acest caz particular, asa cum a dovedit-o inregistrarea convorbirii telefonice a  diplomatei americane Victoria Nuland, care a spus “Fuck the EU”, provocarea a venit din partea Washingtonului.

Cu  cateva decenii  in urma, in plin razboi rece, George Kennan, un fruntas strateg al politicii externe americane, a spus la o conferinta:  “Va asigur ca nu este nimic mai egoist decat o democratie pusa constant pe lupta. Curand ea devine victima propriei sale propagande. Se tinde astfel a se atribui propriei cauze o valoare absoluta care turbura viziunea de ansamblu. Dusmanul  devine personificarea  a tot ce este rau, in schimb tot ce ii apartine  formeaza un concentrat de virtuti.” Asa este si situatia azi. Washingtonul stia ca Ucraina a fost intotdeauna un subiect delicat pentru Moscova. Ultranationalistii ucrainieni care au luptat alaturi de nemti in cel de al doilea razboi mondial au ucis 30.000 de soldati rusi si comunisti. Ei au continuat sa duca impreuna cu CIA  o lupta ascunsa impotriva URSS pana in 1951. Pavel Sudoplatov, fost sef al spionajului sovietic, scria in 1994 : “Originile razboiului rece au fost impletite strans cu sprijinul acordat de occident nationalistilor in tarile baltice si in Ucraina de vest”.

Cand Gorbaciov a acceptat sa se trateze conditiile unificarii Germaniei , dar Germania reunita sa ramana in NATO, secretarul de stat Baker l-a asigurat ca “nu va avea loc o extindere cu nici un centimetru a NATO inspre est”. Gorbaciov a repetat: “Orice extindere spre est va fi pentru noi inacceptabila”.  Baker a raspuns: “Sunt de acord”. Unul dintre motivele pentru care Gorbaciov  il sustine acum pe Putin in problema Crimeei este ca increderea lui in Occident a fost astfel crunt inselata.

Atat timp cat Washingtonul  a crezut ca cei de la conducerea Rusiei vor accepta orbeste poruncile sale (asa cum facea Eltin, beat critza), Moscova mai era suportata. Atacul lui Eltin asupra parlamentului rus in 1993 a fost considerat justificat de mediile occidentale. Toate löuptele duse mai intai de Eltin si apoi de Putin in Cecenia, au fost privite ca o mica problema locala, si au fost sprijinite de George Bush si de Tony Blair. “Cecenia nu este Kosovo”  a spus Blair dupa intalnirea cu Putin in 2000. Cecenii s-au bucurat de independent doar intre 1991 si 1994. Ei au vazut viteza cu care tarilor baltice li s-a permis independenta si doreau acelasi lucru si pentru ei. In loc de asta ei au fost bombardati. Groznyi , capitala lor, a fost distrusa in proportie de 85%. In februarie 1995 doi economisti rusi, Ilarionov si Lvin, au publicat un text in Moscow News in care argumentau in favoarea independentei cecene si – spre deosebire de mediile occidentale  – aratau atrocitatile pe scara mare din acest razboi. Violuri, torturari, refugiati ramasi fara casa si zeci de mii de morti, asta a fost soarta cecenilor. Dar pentru Washington si UE asta nu a fost nici o problema. In socotelile de interes ale vestului, suferinte oricat de mari pot fi justificate. Ceceni, palestinieni , irakieni, afgani, pakistanezi sunt toti fara importanta. Si totusi contrastul intre atitudinea Occidentului fata de Cecenia si fata de Crimeia este izbitor.

 Problema Crimeei s-a rezolvat fara aproape nici o victima, iar populatia a dorit in mod evident sa faca parte din Rusia. Reactia Casei Albe a fost insa opusa fata de reactia sa in cazul Ceceniei. De ce? Pentru ca Putin, spre deosebire de Eltin , a refuzat sa mai participe la joc in  probleme grave precum extinderea spre est a NATO, sanctiunile date Iranului, Siria, etc. Drept rezultat, el a devenit diavolul intruchipat. Iar toate astea, pentru ca el contesta hegemonia Statelor Unite, folosind chiar metodele utilizate de Vest. (incursiunile repetate ale Frantei in Africa sunt doar un exemplu). Iar daca SUA va insista sa foloseasca NATO ca un magnet pentru a atrage Ucraina, atunci probabil ca Moscova va desprinde partea de rasarit a Ucrainei.  Cei ce pretuiesc cu adevarat suveranitatea Ucrainei ar trebui sa opteze pentru o independenta reala si o neutralitate pozitiva, iar nu folosirea acestei tari ca o minge jucata intre est si vest.   

Un interviu si doua comentarii

Ministrul de externe al Germaniei Frank-Walter Steinmeier a acordat la 28 aprilie saptamanalului „Der Spiegel“ un interviu in care a caracterizat situatia actuala drept „cea mai grava criza de la sfarsitul  razboiului rece“. Prezint in cele ce urmeaza un scurt pasaj din cele declarate de dansul, insotite de doua comentarii semnificative ale cititorilor revistei Spiegel.

---

 

 Spiegel: Aveti vreo idee despre ce intentioneaza sa faca Putin pe termen scurt si lung?

Steinmeier: Nimeni nu poate sti daca Kremlinul are un plan sau daca conducerea  ruseasca ia decizii in functie cum se desfasoara lucrurile. Dar mi se pare clar ca dupa ce presedintele Ianukovici a fugit in panica de la Kiev in 21 februarie, el a pus in miscare o dinamica cu ale carei consecinte avem de a face acum. Ca desfasurarea actiunilor are – cel putin pe termen scurt– sprijin popular – face mai complicata situatia.

Spiegel: Guvernul german si NATO au de gand sa-si reconsidere planurile strategice de aparare si prioritatile in inarmare?

Steinmeier : Nu exista o solutie militara pentru conflictul din Ucraina. Chiar daca uneori pare zadarnic, eu sunt convins ca numai o munca diplomatica tenace ne poate apropia de o solutie. Iata de ce eu afirm cu tarie ca trebuie sa se acorde OSCE sansa de a-si indeplini misiunea ca parte din acordul de la Geneva. Desigur ca asta nu ne impiedica pe noi, membri ai NATO, sa ne adaptam planurile la ultimele evolutii ale evenimentelor. Asta a fost de altfel sarcina ministrilor de externe la ultima sedinta a Consiliului NATO. Iar acum asta se va implementa.

Spiegel: Credeti ca e verosimil ca Europa si SUA sa iasa intarite geopolitic din acest conflict?  

Steinmeier: Nu posed un glob de cristal sa ghicesc, din pacate. Dar atrag atentia sa nu cautam castigatori si perdanti in mijlocul unei crize bazate pe concepte din sec. 19 si inceputul sec. 20. Sfere de influenta, regiuni geopolitice, hegemonie, aspiratii de dominare, toate astea nu fac parte din politica noastra externa. Totusi trebuie sa fim prudenti pentru a lua in consideratie si felul de a gandi al altora in acest sens. Cine crede in zilele noastre ca razboiul poate duce la victorii de durata, ar trebui sa ia cartile de istorie ale Europei si sa invete lectia lor.

                                                DOUA COMENTARII:

1. erik.skjold : SUA, UE si NATO iau parte la un joc periculos pe care tot ei l-au inceput

Dupa cum stim intr-un conflict trebuie sa fie doua sau mai multe parti. Decurge de aici ca EU/NATO, sub conducerea SUA, au fost mai mult decat bucuroase sa joce un rol in instigarea – cu stiinta sau nu – a actualei situatii. Dupa unificarea cu DDR, extinderea NATO spre est prin incalcarea acordurilor, aducand NATO pana in pragul Moscovei, oricine cu bun simt intelege (situatia din Ucraina) drept un act de confruntare extrem. Tinand seama si de abandonarea unilaterala de NATO a acordului ABM si de persistenta cu care SUA isi amplaseaza “Missile Defence Shield” in Europa, oricine vede in aceste masuri incercari de a lipsi Rusia de aparare . Declaratia ca “Sferele de influenta, regiunile geopolitice, hegemonie, aspiratii de dominare …toate astea nu apartin politicii noastre externe”, presupune ca UE/NATO nu au avut in minte doar interese caritabile si de bunavointa atunci cand au incorporat in NATO 12 state foste membre ale pactului de la Varsovia, majoritatea carora sunt si membre ale UE. Dupa cum stim nu acesta a fost motivul. Daca UE/NATO ar fi imbratisat Rusia in loc de a atrage treptat aliatii ei, situatia ar fi fost complect diferita. UE s-ar fi intins de la Azore pana in Kamciatka, s-ar fi lipsit de indrumarile si aroganta SUA si ar fi format un spatiu fara precedent de comert liber, stabilitate si prosperitate, in timp ce NATO si-ar fi micsorat rolul, parasind Europa. Steinmeier si-a abandonat obligatiile luate fata de guvernul legal al Ucrainei si fata de presedintele ei privind perioada de tranzitie, lasand gloata de pe Maidan sa instaleze un guvern “interim” in compunerea caruia au intrat si unii neo-nazisti, ceeace e suparator pentru orice european, si indeosebi pentru orice german. Este clar ca situatia nu poate fi acceptata de Rusia. Asa numitul razboi rece nu a inceput acum, el a fost declansat inca din 1999 cand Republica Ceha, Ungaria si Polonia  au fost acceptate ca membri ai NATO. Ceeace vedem acum este o reactie inevitabila la provocari repetate. Atribuirea idealurilor de introducere a democratiei si prosperitatii in Ucraina prin gonirea din tara a conducatorului legitim ales, suna fals in urechile oricui. Si mai ales in urechile celor care au mai auzit aceste afirmatii cu ocazia bombardarii Belgradului, distrugerii Irakului, Libiei, Egiptului si Siriei. Un domn Steinmeier aratand condescendent cu degetul la pagini de istorie si afirmand ca “razboiul nu este solutia pentru victorie”, este foarte provocator pentru rusi, care in istoria recenta au suferit trei razboaie apocaliptice, declansate de trei state UE, din care doua – avand in frunte Germania.

1. Peskyvera : Optional

Dupa ce am trecut prin doua razboaie mondiale, imi este foarte greu acum sa inteleg prostia UE, care incurajeaza SUA/NATO in scopurile lor expansioniste. Sa creada oare cu adevarat SUA/UE/NATO ca Rusia se va inclina pentru a fi regulata?  Scopurile SUA sunt binecunoscute (dar probabil nu si de dl. Steinmeier & Co.) : mai intai sa incercuiasca Rusia si apoi sa incercuiasca China. Oare toti acesti “lideri” sunt muti, surzi si orbi? Aceste “minti sclipitoare” si-au pus oare intrebarea: dar China ce va face? In 2008 SUA ne-a dus pe marginea falimentului mondial; acum, in 2014, SUA ne trage pe marginea celui de al treilea razboi mondial. Uniune Europeana, pentru dumnezeu, inceteaza a mai saruta curul american!

Ucraina, Putin si Occidentul

 

In revista americana „n+1 magazine“ (nr. 19) a aparut recent un articol editorial intitulat „Ukraine, Putin and the West“, din care redau mai jos cateva pasaje.

“Care este rolul pe care comunitatea intelectuala americana l-a jucat in aceasta poveste (a crizei ucrainiene)? Desigur ca nu am reusit sa o prevedem. Dar e ceva mai mult decat asta. In ultimii doi ani, de cand Putin si-a reocupat scaunul de presedinte al Rusiei, ne-am permis un dezmat de anti-putinism, care s-a repercutat intr-un anti-rusism. Pe fetele Pussy Riot le-am ridicat la nivel de stele mondiale ale mediilor de massa. Am scris nenumarate articole (si carti) despre Putin ca un om misterios si ingrozitor, un vampir al KGB ascuns sub patul dumneavoastra. S-a ajuns pana acolo ca ziaristii occidentali trimisi la Soci pentru Olimpiada au fost sarbatoriti ca niste eroi pentru ca ne-au comunicat cum au cazut draperiile in camerele lor de hotel. Oare era admisibil ca Putin sa cheltuiasca 50 miliarde dolari pentru a gazdui Olimpiada, cand nu are scoli, spitale si locuinte acceptabile pentru populatia sa de 150 milioane locuitori? Nu, desigur nu, mai ales cand aproape jumatate din aceasta suma s-a scurs in buzunarele unor oficialitati. Dar vaietele, in fond bucuroase, despre conditiile de confort de la Olimpiada, aratau in ansamblu ca se doreste injosirea Rusiei.

Este dificil de stiut daca tot ce s-a scris in diferita publicatii are legatura cu politica americana. Conteaza oare mult ce se scrie in The Nation, in New York Review of Books, in The New Yorker? Greu de spus. Mediile au regulile lor, independente de politica . Dar Putin cel rau ocupa mai mult spatiu la televiziune decat un Putin complex sau un Putin care conduce o tara intr-o situatie geopolitica complicata. Poate ca s-a facut o gresala intelectuala, care s-a transformat intr-o gresala politica. Gresala intelectuala a fost de a ramane fixati pe imaginea unui Putin ca om rau, aparut doar pentru a strica ce a facut bine Boris Ieltsin, Gorbaciov si Hrusciov. Dar presa de stanga a atras atentia de mult timp ca Putin nu a rasturnat reformele lui Ieltsin, ci le-a continuat, desfacand plasa de siguranta sociala de pe vremea sovietelor , fara s-o inlocuiasca cu altceva. Ca el a devenit un conducator autoritar este un rezultat al faptului ca reformele lui sunt nemiloase si nepopulare.

Obsesia cu Putin este o gresala intelectuala care a faurit o atmosfera politica. De ce a refuzat Obama sa se intalneasca cu Putin la G20 din St. Petersburg in vara trecuta? Oare pentru ca rusii s-au dovedit intransigenti in diferite chestiuni de poltica externa? Sau pentru ca Putin cel rau a devenit o asemenea idee fixa in mediile de informare, incat o intalnire cu el ar fi fost nociva politic, “o dovada de slabiciune”? Datorita desigur ambelor cauze. Iar prin aceasta atmosfera, de ura orbeasca impotriva unui singur om, au fost privite si evenimentele din Ucraina. Erau si militanti de extrema dreapta printre protestantii de pe Maidan? Nu, daca Kremlinul sustine asta. Ambasadorii tarilor occidentale ar fi trabuit sa sfatuiasca si sa indrume opozitia ucrainiana pentru a tine cont de sensibila populatie rusofona din rasaritul Ucrainei si din Crimeia? Nu, caci asta ar fi fost un argument in favoarea dusmanului rus. Protestele de pe Maidan au ramas de regula pluraliste si democratice, dar nu pentru ca asa s-au dat sfaturi din partea SUA, care nu erau preocupate decat de contracararea rusilor. […]

Daca Statele Unite intelegeau ca sunt mai puternice decat Rusia in toate domeniile, oare nu s-ar fi gasit alte metode de a-l impaca pe Putin si a dirija in alta directie energiile acestui popor mandru si chinuit? Daca un om mai slab decat tine adopta o atitudine agresiva, trebuie sa-l umilesti?Trebuie sa scrii articole despre cat de inspaimantator este el? Acum, daca Putin vorbeste dur, atunci si mediile si politicienii americani vorbesc dur, si asa ne gasim atrasi intr-un nou fel de “razboi rece”, cu bugete militare in crestere, cu o mai scazuta intelegere si interactiune si cu tot felul de interdictii pe care le credeam abandonate. Si Putin desigur are vina lui in toate astea. Dar am facut noi oare totul pentru a evita acest scenariu? Este evident ca nu.

De ce germanii ii simpatizeaza in continuare pe rusi?

In timp ce marea presa germana se intreaba retoric de cateva saptamani, daca e posibil ca cineva sa mai aiba azi simpatie pentru Rusia, date fiind actiunile ei in Crimeia, sondajele opiniei publice si chiar talk-show-urile televizate au scos la iveala o atitudine oarecum  neasteptata, atat din partea simplilor cetateni, ce isi exprima parerea in comentarii pe forumuri si blogguri, cat si din partea unor intelectuali si oameni politici. Acestia sunt de parere ca alipirea Crimeii la Rusia nu a fost decat o riposta legitima, chiar daca nu perfect legala, la instalarea de baze militare NATO in tarile din rasaritul Europei. Fostul cancelar Helmut Schmidt a declarat ca situatia in Ucraina e periculoasa “deoarece Vestul s-a implicat prea mult in ea”. Problema daca actiunile lui Putin au fost sau nu justificate, nu-l intereseaza pe batranul ex- cancelar: “Pentru mine ele sunt in intregime usor de inteles”.Un alt fost cancelar, Gerhard Schroeder, a recunoscut ca nu a respectat intotdeauna legile internationale cand era la putere si ca aplicarea de Occident a unor sanctiuni Rusiei i se pare prosteasca .

Chiar si din randurile partidului CDU al Angelei Merkel se aud voci care atrag atentia asupra riscului unei atitudini populiste de izolare sau de sanctionare a Rusiei. Principalul impuls pentru aceasta vine din partea marilor concerne (asa numitele DAX Konzerne) care in ultimii ani s-au implicat mai mult decat orice alta tara occidental in economia ruseasca. Totalul cifrei de afaceri cu Rusia a acestor 35 de mari concerne s-a ridicat in anul 2012 la 21,5 miliarde euro (conform EAC Consulting). Cifra lor de afaceri in Rusia reprezinta 7,5% din  volumul lor global de tranzactii comerciale. Iata cateva cifre privind anul 2012:

– Volkswagen a avut o cifra de afaceri in Rusia de 6,5 miliarde euro, cu o crestere de 35% fata de anul precedent. Numarul de salariati rusi angajati de firma germana: 5713.

– Daimler – 2,34 mlrd. euro, o crestere de 19% si un numar de salariati rusi: 1.000.

– BMW – 1,984 mlrd. euro, o crestere de 32% si un numar de salariati rusi: 200

– E.on – 1,879 mlrd. euro, o crestere de 16% si un numar de salariati rusi de 5.038.

– Siemens – 1,6 mlrd. euro, o crestere de 10% si un numar de salariati rusi: 3.120

– BASF – 1,3 mlrd. euro, o crestere de 8% si un numar de salariati rusi: 500

– Adidas – 1,095 mlrd. euro, o crestere de 26% si un numar de salariati rusi: 5.000

– Allianz – 0,573 mlrd. euro, o crestere de 13% si un numar de salariati rusi : 4.500

Conform statisticii Bancii Federale a Germaniei, in ultimii ani firmele germane au efectuat in Rusia investitii in valoare de 20 miliarde euro. Alte investitii sunt in curs de executare, ca de pilda: la Ecaterinburg, in Urali, unde Siemens investeste pana in 2015 un milliard euro intr-o noua uzina; Volkswagen la Kaluga a investit deja intr-o uzina 1,3 miliarde euro si urmeaza sa mai investeasca inca 1,2 mlrd. euro in anii urmatori; Fraport participa cu 35% la extinderea aeroportului de la Sankt Petersburg. s.a. Pe de alta parte si importurile din Rusia au importanta. De pilda concernul international Airbus importa din Siberia 60% din necesarul de titan pentru constructia avioanelor.

Dar motivele celor care nu sunt de accord cu sanctionarea Rusiei sunt si altele decat interesul pur economic. Alice Schwarzer, renumita feminista, intr-un articol intitulat “De ce il inteleg totusi pe Putin” in editorialul din revista “Emma” pe care o editeaza ea, scrie: “Ucraina este o tara-punte intre est si vest si asa ar fi trebuit sa ramana”. Dansa acuza mediile Occidentului ca au transmis informatii false si critice la adresa Rusiei si ii ia apararea lui Putin “care e pregatit sa se apere cu toata forta, caci nu este mult timp de cand Germania nazista a atacat Rusia si a ucis milioane de copii, femei, barbati rusi”.

Partidul de stanga “Die Linke” a luat si el atitudine in problema Ucrainei. Seful partidului, Gregor Gysi, arata cat de ipocriti pot fi Germania si aliatii sai atunci cand sustin ca se comporta diferit decat Rusia. Rusii cred acum in solutiile militare, dupa cum si tarile din vest au practicat aceiasi politica. “Ganditi-va la Iugoslavia, Afganistan, Irak si Libia” spune el. Vicepresedinta partidului, Sarah Wagenknecht, militeaza si ea pentru acceptarea de publicul german a referendumului din Crimeia. Pentru dansa, alipirea Crimeii la Rusia nu este decat urmarea directa a politicii esuate a Berlinului fata de Moscova. Ziarul Süddeutsche Zeitung afirma ca Gysi si Wagenknecht au acum mai multi sustinatori in privinta aceasta decat partidul lor capata voturi in alegeri.

Paradoxal, si unii politicieni conservatori sustin acelasi lucru. Ei se refera insa la perioada din sec. 19, cand cancelarul Otto von Bismarck intretinea excelente relatii cu Rusia tarista. Astfel politicianul Alexander Gauland, fost deputat in Bundestag din partea CDU, iar astazi in noul partid conservator AfD (Alternative für Deutschland) spune ca, desi anexarea Crimeii a fost poate ilegala, ea este totusi legitima. Dupa incheierea razboiului rece, NATO nu a devenit un nou cadru pentru asigurarea pacii, ci a preferat sa se extinda spre est. “Presedintele Rusiei nu face decat sa urmeze vechea politica tarista, cea de protejare a teritoriului rusesc. Argumentele Occidentului care se agata de o lege international formala dau dovada de miopie”.

In fine, surpriza au produs si declaratiile batranului politician social-democrat si conservator Klaus von Dohnany, care crede ca desi Putin ar fi trebuit sa pretinda Occidentului o Ucraina neutra. vestul trebuia sa acorde mai mult respect Rusiei. Pe de alta parte, dansul critica atitudinea Statelor Unite. “Deseori americanii dau dovada ca nu au simtul diplomatiei si ignora problemele geopolitice ale Europei atunci cand doresc sa atraga Ucraina in NATO.” Dupa parerea lui Dohnany, Rusia are nevoie sa fie condusa de un conducator autoritar, capabil sa tina unita imensa tara. Temerile din tarile baltice si din Polonia cu privire la politica expansionista a lui Putin sunt influentate de SUA. “Asta poate fi inteles, dar nu e un lucru intelept” a spus el.

La un sondaj al opiniei publice germane, 54% dintre repondenti au fost de acord cu atitudinea lui Putin in problema Ucrainei.