Posts Tagged ‘U.E.’

Solutionarea conflictului din Ucraina. Doua propuneri.

September 27, 2014

Sunt greu de subestimat consecintele de lunga durata ale confruntarii armate din estul Ucrainei, nu numai pentru aceasta tara, ci si pentru toate statele implicate prin sanctiuni in acest conflict. Sunt politologi si istorici, ca de pilda americanul Timothy Snyder, care nu isi imagineaza iesirea din impasul actual, dacat ca o victorie pe toata linia a Occidentului si disparitia – intr-un fel sau altul – a lui Putin de la carma Rusiei. Asemenea solutii sunt nu numai nerealiste in relatiile dintre marile puteri, ci si foarte riscante pentru pacea mondiala.

Privirea cu obiectivitate a evenimentelor din rasaritul Ucrainei , dupa semnarea acordului de la Minsk de incetarea a focului, conduce la concluzii diferite. Printre cei ce au facut aceasta analiza sunt doua personalitati : Dmitri Simes, politolog american, si Helmut Schmidt, fost cancelar al Germaniei. Prezint in cele de mai jos ambele lor puncte de vedere. Simes este presedinte al Centrului « The National Interest » din Washington si editor al revistei cu acelasi nume. Articolul dansului, din care prezint incheierea, poarta titlul « Dificilul drum spre un acord de durata »:

« Indata ce a avut loc incetarea focului in Ucraina de est, a aparut clar ca sunt diferente ireconciliabile nu numai intre interesele participantilor la conflict, ci si in intelegerea reala a evenimentelor ce au avut loc in Ucraina. Ceeace creeaza motive puternice pentru a nu permite escaladarea conflictului.

Nu cred ca sanctiunile vor fi in masura a forta Rusia sa-si modifice radical politica. Nu este cunoscut nici un exemplu in care sanctiunile sa fi obligat o tara independenta, si cu atat mai putin o mare putere, sa renunte la ceeace ea considera ca reprezinta interesele ei de baza. Totodata insa imi este greu sa cred ca Rusia ar dori sa cucereasca estul Ucrainei, si inca mai putin – intreaga Ucraina. Fara a lua in calcul sanctiunile, asta ar insemna pentru Rusia serioase pierderi economice pe timp de multi ani in relatiile cu restul lumii.

Cand te gasesti in situatii in care nu este o iesire avantajoasa, de regula se cauta solutii pe termen scurt. Totusi, desi varianta unui nou conflict inghetat este de preferat celei unui razboi, ea nu e satisfacatoare pe termen lung pentru nimeni. O rezolvare stabila a problemei ucrainiene este o sarcina grea si ambitioasa, dar numai cand s-ar pune toate cartile pe masa s-ar putea ajunge in principiu la o solutie general acceptabila pentru toate partile. Asta ar insemna : asigurarea integritatii teritoriale a Ucrainei, garantarea unei veritabile autonomii pentru regiunile Donetzk si Lugansk, stabilirea unui statut al Ucrainei in afara blocurilor si ridicarea reciproca a sanctiunilor.

E posibil ca nationalistii ucrainieni sa nu fie de acord cu o astfel de solutie, insa pentru Moscova, pentru Washington si Bruxelles ea ar fi principial acceptabila. Dar diavolul se ascunde in detalii. In Occident multi staruie pentru o formula in care Rusia sa apara ca parte perdanta, iar Putin sa nu capete nimic din ceeace s-a prezentat ca ar fi agresiune.  Dar – asa cum e cazul cu Crimeea – asta inseamna sa impingi o mare putere intr-o situatie de impas, lucru periculos. Moscova stie prea bine ca in privinta sanctiunilor economice, este greu sa se ia la intrecere cu SUA. Dar noul front deschis de America in Siria si Irak aminteste ca Rusia poate avea variante dureroase de riposta asimetrica, iar nu numai in Orientul Apropiat. Nu este in interesul nimanui sa se faca acum incercari la rezistenta. »

*     *   *

Fostul cancelar Helmut Schmidt, este unanim considerat in Germania drept un intelept, ale carui opinii – cu toata varsta de 95 de ani – sunt ascultate cu atentie si respect. In ultimul numar (Nr. 40) al saptamanalului Die Zeit, dansul publica un amplu articol intitulat « Noi, ca niste somnambuli », parafrazand titlul unei carti renumite a istoricului britanic Christopher Clark despre conducatorii statelor europene in 1914 care, in chip iresponsabil, ca niste lunatici, si-au impins tarile in macelul primului razboi mondial.

Redau mai jos un pasagiu din concluziile acestui  articol semnificativ:

« Ce este de facut ? In primul rand trebuie ca relatiile diplomatice normale intre SUA si Rusia sa fie reluate. Pentru asta poate fi utila numirea noului ambasador american la Moscova, dar si intelegerea dintre Putin si Poroscenko privind oprirea schimbului de focuri in Ucraina de est. Convorbirile despre viitorul Ucrainei trebuie sa se duca nu incepand cu anul 1954 (acordul trecerii Crimeei de la Rusia la Ucraina), ci cu anul 1772, cand pe tronul Rusiei a urcat Ecaterina a II-a care a luat de la otomani teritoriul ce astazi este Ucraina de vest si a pus acolo bazele orasului rusesc Odesa. Ucraina actuala exista de doar 22 de ani, dar ea are o lunga preistorie, in care parti din ea au fost poloneze, musulmane, austriace sau rusesti.

Ambele parti au nevoie de o perspectiva de lunga durata in viitor. Putin trebuie sa fie constient ca Rusia va trebui sa aiba de aface in deceniile viitoare cu o populatie musulmana in rapida crestere. Iar Obama trebuie sa stie ca, la mijlocul acestui secol, minoritatea de limba spaniola va avea o pondere simtitoare in randul electoratului american, categorie a populatiei care are un mult mai redus interes in problemele de politica externa decat pana acum.

Numarul oamenilor ce populeaza pamantul in ultimii o suta de ani a crescut de patru ori. In 1900, eram 1,6 miliarde, iar in 2050 vom fi noua miliarde de oameni pe glob. Dar aceasta crestere exploziva are loc aproape exclusiv in Asia, in Africa si in America latina, iar nu in Europa, nu in Rusia si inca mai putin in Ucraina. La sfarsitul acestui secol, populatia Europei va reprezenta doar 5% din populatia globului. S-a terminat cu secolele imperialismului european  si ale colonialismului. In locul lor sunt miliarde de oameni in curs de a globaliza tehnologiile si economia, adica sa devina dependenti unii de altii.

Dar stransa dependenta reciproca face ca razboaiele sa devin imposibile.  Polonia si cele trei state baltice se bizuie, ca si Germania, pe protectia NATO, dar Ucraina nu beneficiaza de aceasta obligatie de aparare. De aceea oferta UE adresata Kievului de a semna acordul de cooperare a fost privita de rusi ca o sfidare necugetata.

Tratativele diplomatice necesare asupra Ucrainei vor fi grele si de lunga durata. Va trebui sa se invete din greselile pe care ambele parti le-au facut. Va trebui sa se discute nu numai despre viitorul politic si economic al Ucrainei, ci si despre drepturile celor doua regiuni de limba rusa din estul Ucrainei.  In 1990, nimeni in Occident nu se indoia de dependenta de secole a Ucrainei de Rusia. Intre timp  Ucraina a devenit stat independent, dar nu un stat national. La tratative este de sperat ca ambele parti sa renunte la comportamentul militaros imperial si sa recunoasca : criza aceasta este un joc cu focul , dar care poate avea o incheiere asemanatoare cu criza rachetelor rusesti din Cuba din 1962. Solutionarea crizei din Cuba a fost posibila pentru ca ambele parti, constiente de responsabilitatea lor, au acceptat un compromis. Acest invatamant trebuie sa-i insufleteasca pe diplomatii de maine si de poimane. Si vor trebui totodata sa accepte ca returnarea de la rusi a Crimeei  nu va mai fi posibila”.

*    *    *

In evaluarile de mai sus ale celor doi eminenti specialisti in problemele dificile ale relatiilor internationale, cred ca au fost trecute cu vederea doua aspecte :

  • Pe data de 4 noiembrie in acest an vor avea loc alegerile mi-term pentru congresul Statelor Unite. In prezent partidul republican – opus politicii presedintelui Obama – are majoritatea in Camera reprezentantilor , dar in Senat, democratii au o majoritate de doar un singur senator . Daca la apropiatele alegeri republicanii vor castiga majoritatea si in Senat, atunci posibilitatile presedintelui de a-si promova politica vor fi mult ingreunate. Desi numai cu semnatura presedintelui SUA se poate declansa un razboi, se cunosc numeroase interventii armate ale SUA pe glob care au fost duse sub diverse titulaturi, chiar fara acceptarea ONU. Ipoteza unui Congres in majoritate republican, face ca probabilitatea intrarii Ucrainei in NATO sa fie mai plauzibila si deci dificultatile gasirii unei solutii de compromis cu Rusia sa devina mai mari.
  • Desi St. Unite sunt un factor important in rezolvarea acestei confruntari, totusi ele au lasat Uniunii Europene sarcina de a sprijini Kievul in tratativele cu separatistii, sprijiniti la randul lor de Rusia. Trei probleme fac dificila pentru Europa sa acorde acest sprijin : mai intai, adeziunea masiva (83%) a populatiei ruse la politica dusa de V. Putin, in timp ce in UE, conform sondajelor, doar mai putin de jumatate din populatie accepta sa se implice intr-un razboi de dragul Ucrainei ; in al doilea rand,, este starea nesatisfacatoare, constatata abia acum, a aviatiei si a vehicolelor blindate ale Bundeswehr-ului si a unora din celelalte armate ale Aliantei, adica a celor ce ar constitui dotarea principala a trupelor de interventie urgenta ; in fine, nu trebuie uitat ca rusii poseda robinetul de inchidere sau deschidere a conductelor de gaz din Siberia, ce alimenteaza cca. o treime din industria germana si cca. un sfert din cea a celorlalte tari UE. Desigur ca rusii incaseaza bani frumosi din exportul acestei resurse energetice, dar in curand China va lua locul Europei ca mare consumator si deci pomparea gazului rusesc spre occident poate fi redusa la minim, fara prea dramatice efecte pentru economia rusa. Alimentarea cu energie, ramane un factor decisiv in deciziile geopolitice.
Advertisements

Razboiul sanctiunilor (partea 2-a)

August 8, 2014

Era de asteptat ca dupa aplicarea de unele state a sanctiunilor economice si financiare impotriva Rusiei, guvernul de la Moscova sa nu ramana pasiv, ci sa dea o riposta pe masura. Aceasta a avut loc ieri, 6 august, cand primul ministru rus, Medvedev, a anuntat ca se sisteaza pe timp de un an importurile de produse alimentare din tarile care au decis aplicarea sanctiunilor. Este vorba deci de cele 27 state membre ale UE, plus SUA, Australia, Canada si Norvegia. Ziarul Adevarul isi informeaza cititorii despre aceasta ca un act sinucigas si iresponsabil: “Putin distruge economia rusa doar pentru a sfida Vestul, dar nu poate supravietui fara importurile UE”. Oare sa fie atat de grava situatia?

Pentru a vedea care este adevarul, am cautat sa aflu punctul de vedere nu al mediilor ruse, ci al celor din Germania, aceasta tara fiind cel mai important partener comercial al Rusiei. Este incontestabil ca duelul cu sanctiunile este  daunator economiei ambelor parti aflate in disputa. Situatia reala a comertului cu produse alimentare a Rusiei cu Vestul nu este insa de natura a starni panica. Dupa presa germana, ea se prezinta astfel:

In anul trecut totalul importurilor Rusiei de produse agro-alimentare s-a ridicat la 32 miliarde dolari, din care o treime (12 miliarde) a revenit importurilor din tarile UE (1,6 mlrd. din Germania). Este destul de putin, comparativ cu volumul total al comertului UE cu Rusia: in 2013 UE a exportat in Rusia bunuri in valoare de 119,5 miliarde euro, din care Germania – 36,1 mlrd. euro. Care sunt cateva din produsele care acum sunt supuse interdictiei importului in Rusia ?

Carne de vita : In anul trecut tarile UE au exportat in Rusia in valoare de 110 milioane euro. Cca. 90 % din importul rusesc de carne de vita provine insa din America de sud sau Belorusia.

Carne de porc : In 2013 tarile UE au exportat in Rusia in valoare de cca. un miliard euro, din care Germania – 346 milioane euro. Cca. 35% din consumul total de carne de porc in Rusia este din import, din care 60% a provenit din UE. Dar de la 1 ianuarie 2014 UE a oprit exportul de acest fel de carne din cauza pestei porcine. Rusia a importat atunci carnea de porc necesara in principal din Canada si Brazilia.

Carne de pasare: In 2013 UE a exportat in Rusia carne de pasare in valoare de 72 milioane euro. Dar cca. 75% din carnea de pasare a fost importata de Rusia in 2013 din SUA.

Peste: UE a exportat in Rusia in 2013 peste in valoare de 210 milioane euro, din care 10 milioane – din Germania .

Lapte si Unt: Din tarile UE s-au exportat in Rusia in 2013 produse lactate in valoare de 350 milioane euro, din care – 24 milioane euro din Germania. Dar 90-95% din cantitatea de lactate consumate in Rusia provin din productia interna ruseasca.

Branzeturi: UE a exportat branzeturi in 2013 in Rusia in valoare de 960 milioane euro, din care 141 milioane euro din Germania. Dar 90-95% din consumul de branza al populatiei este din sursa interna.

Fructe: In 2013 exportul de fructe din tarile UE in Rusia s-a ridicat la 1,145 miliarde euro, iar sucuri de fructe si conserve din fructe – 400 milioane euro. Germania a exportat in Rusia fructe si conserve din fructe in valoare de 40 milioane euro.

Zarzavaturi: Uniunea Europeana in ansamblu a exportat in Rusia in 2013 zarzavaturi in valoare de 700 milioane euro, din care din Germania – 70 milioane euro.

Din cifrele de mai sus, presa germana constata ca oprirea de Rusia a importului de produse alimentare din cele 31 de tari este de natura sa afecteze in special pe producatorii tarilor UE. Republica Moldova si Ucraina vor avea probabil cel mai mult de suferit. In ce priveste Romania este de amintit ca comertul exterior al tarii noastre s-a ridicat in anul trecut la 105 miliarde euro, din care importurile din Rusia au reprezentat 4,3%, iar exporturile in Rusia – doar 2,8%. Cat din acest  volum reprezentau produsele alimentare – nu este deocamdata publicat.

Nu este prima oara cand se introduc sanctiuni de acest gen fata de Rusia. In 1887 cancelarul Bismarck a impus sanctiuni financiare stricte la adresa Rusiei. Dar dupa un an, cantarind consecintele, s-a hotarat ca sanctiunile sa fie ridicate. Era insa prea tarziu, caci Franta profitase de lacuna si preluase afacerile abandonate de Germania. Asta a facut ca peste putin sa se incheie chiar o conventie militara secreta franco-rusa, care a servit in razboiul declansat in 1914. Dupa peste o suta de ani, Occidentul aplica sanctiuni Rusiei, ceeace o forteaza pe aceasta sa stranga relatiile cu China…

Care ar fi solutia de iesire din impasul creat prin rascoala de pe Maidan si venirea la Kiev a unui guvern antirus in exces ? Jakob Augstein propune in revista Der Spiegel o rezolvare in trei trepte:

  1. Sa se considere anexarea de Rusia a Crimeei drept un lucru unanim acceptat.
  2. Rusia sa puna capat interventiei in estul Ucrainei. Sa se permita Ucrainei apropierea de Uniunea Europeana, dar nu si intrarea in NATO.
  3. Europa sa elaboreze impreuna cu Rusia a unor noi structuri de securitate si politice, eventual chiar fara atragerea SUA.

Acestea mi se par niste dorinte pioase, carora nu le-a venit insa timpul…

Un interviu si doua comentarii

May 3, 2014

Ministrul de externe al Germaniei Frank-Walter Steinmeier a acordat la 28 aprilie saptamanalului „Der Spiegel“ un interviu in care a caracterizat situatia actuala drept „cea mai grava criza de la sfarsitul  razboiului rece“. Prezint in cele ce urmeaza un scurt pasaj din cele declarate de dansul, insotite de doua comentarii semnificative ale cititorilor revistei Spiegel.


 

 Spiegel: Aveti vreo idee despre ce intentioneaza sa faca Putin pe termen scurt si lung?

Steinmeier: Nimeni nu poate sti daca Kremlinul are un plan sau daca conducerea  ruseasca ia decizii in functie cum se desfasoara lucrurile. Dar mi se pare clar ca dupa ce presedintele Ianukovici a fugit in panica de la Kiev in 21 februarie, el a pus in miscare o dinamica cu ale carei consecinte avem de a face acum. Ca desfasurarea actiunilor are – cel putin pe termen scurt– sprijin popular – face mai complicata situatia.

Spiegel: Guvernul german si NATO au de gand sa-si reconsidere planurile strategice de aparare si prioritatile in inarmare?

Steinmeier : Nu exista o solutie militara pentru conflictul din Ucraina. Chiar daca uneori pare zadarnic, eu sunt convins ca numai o munca diplomatica tenace ne poate apropia de o solutie. Iata de ce eu afirm cu tarie ca trebuie sa se acorde OSCE sansa de a-si indeplini misiunea ca parte din acordul de la Geneva. Desigur ca asta nu ne impiedica pe noi, membri ai NATO, sa ne adaptam planurile la ultimele evolutii ale evenimentelor. Asta a fost de altfel sarcina ministrilor de externe la ultima sedinta a Consiliului NATO. Iar acum asta se va implementa.

Spiegel: Credeti ca e verosimil ca Europa si SUA sa iasa intarite geopolitic din acest conflict?  

Steinmeier: Nu posed un glob de cristal sa ghicesc, din pacate. Dar atrag atentia sa nu cautam castigatori si perdanti in mijlocul unei crize bazate pe concepte din sec. 19 si inceputul sec. 20. Sfere de influenta, regiuni geopolitice, hegemonie, aspiratii de dominare, toate astea nu fac parte din politica noastra externa. Totusi trebuie sa fim prudenti pentru a lua in consideratie si felul de a gandi al altora in acest sens. Cine crede in zilele noastre ca razboiul poate duce la victorii de durata, ar trebui sa ia cartile de istorie ale Europei si sa invete lectia lor.

                                                DOUA COMENTARII:

  1. erik.skjold : SUA, UE si NATO iau parte la un joc periculos pe care tot ei l-au inceput

Dupa cum stim intr-un conflict trebuie sa fie doua sau mai multe parti. Decurge de aici ca EU/NATO, sub conducerea SUA, au fost mai mult decat bucuroase sa joce un rol in instigarea – cu stiinta sau nu – a actualei situatii. Dupa unificarea cu DDR, extinderea NATO spre est prin incalcarea acordurilor, aducand NATO pana in pragul Moscovei, oricine cu bun simt intelege (situatia din Ucraina) drept un act de confruntare extrem. Tinand seama si de abandonarea unilaterala de NATO a acordului ABM si de persistenta cu care SUA isi amplaseaza “Missile Defence Shield” in Europa, oricine vede in aceste masuri incercari de a lipsi Rusia de aparare . Declaratia ca “Sferele de influenta, regiunile geopolitice, hegemonie, aspiratii de dominare …toate astea nu apartin politicii noastre externe”, presupune ca UE/NATO nu au avut in minte doar interese caritabile si de bunavointa atunci cand au incorporat in NATO 12 state foste membre ale pactului de la Varsovia, majoritatea carora sunt si membre ale UE. Dupa cum stim nu acesta a fost motivul. Daca UE/NATO ar fi imbratisat Rusia in loc de a atrage treptat aliatii ei, situatia ar fi fost complect diferita. UE s-ar fi intins de la Azore pana in Kamciatka, s-ar fi lipsit de indrumarile si aroganta SUA si ar fi format un spatiu fara precedent de comert liber, stabilitate si prosperitate, in timp ce NATO si-ar fi micsorat rolul, parasind Europa. Steinmeier si-a abandonat obligatiile luate fata de guvernul legal al Ucrainei si fata de presedintele ei privind perioada de tranzitie, lasand gloata de pe Maidan sa instaleze un guvern “interim” in compunerea caruia au intrat si unii neo-nazisti, ceeace e suparator pentru orice european, si indeosebi pentru orice german. Este clar ca situatia nu poate fi acceptata de Rusia. Asa numitul razboi rece nu a inceput acum, el a fost declansat inca din 1999 cand Republica Ceha, Ungaria si Polonia  au fost acceptate ca membri ai NATO. Ceeace vedem acum este o reactie inevitabila la provocari repetate. Atribuirea idealurilor de introducere a democratiei si prosperitatii in Ucraina prin gonirea din tara a conducatorului legitim ales, suna fals in urechile oricui. Si mai ales in urechile celor care au mai auzit aceste afirmatii cu ocazia bombardarii Belgradului, distrugerii Irakului, Libiei, Egiptului si Siriei. Un domn Steinmeier aratand condescendent cu degetul la pagini de istorie si afirmand ca “razboiul nu este solutia pentru victorie”, este foarte provocator pentru rusi, care in istoria recenta au suferit trei razboaie apocaliptice, declansate de trei state UE, din care doua – avand in frunte Germania.

  1. Peskyvera : Optional

Dupa ce am trecut prin doua razboaie mondiale, imi este foarte greu acum sa inteleg prostia UE, care incurajeaza SUA/NATO in scopurile lor expansioniste. Sa creada oare cu adevarat SUA/UE/NATO ca Rusia se va inclina pentru a fi regulata?  Scopurile SUA sunt binecunoscute (dar probabil nu si de dl. Steinmeier & Co.) : mai intai sa incercuiasca Rusia si apoi sa incercuiasca China. Oare toti acesti “lideri” sunt muti, surzi si orbi? Aceste “minti sclipitoare” si-au pus oare intrebarea: dar China ce va face? In 2008 SUA ne-a dus pe marginea falimentului mondial; acum, in 2014, SUA ne trage pe marginea celui de al treilea razboi mondial. Uniune Europeana, pentru dumnezeu, inceteaza a mai saruta curul american!

Un alt punct de vedere desre conflictul din Ucraina

March 13, 2014

In renumita revista germana de cultura politica „CICERO“  a aparut zilele trecute articolul Gabriele Krone-Schmalz intitulat  “Auf den Westen ist kein Verlass” (Pe Occident nu te poti bizui), in care cunoscuta ziarista priveste diferit de mass-mediile germane problema conflictului din Ucraina. Prezint in cele de mai jos traducerea putin prescurtata a acestui interesant articol.

*

Se tot repeta ca rusii sunt de vina. Daca lumea e amenintata de un al treilea razboi mondial, asta s-ar datora numai faptului ca rusii, si in primul rand Putin, nu-si mai pot stapani poftele de putere imperiala si iarasi vor sa-si extinda spre vest sfera de influenta. In emisiuni TV speciale se vorbeste despre  incercarea Kremlinului de a-si extinde cu de la sine putere granitele. “Putin da inapoi” se spune cand Moscova isi exprima dorinta de a incepe tratative. Ramane insa intrebarea, cine da inapoi? Rusia a propus inca de acum cateva luni sa se inceapa discutii intre Kiev, Bruxelles si Moscova, dar cei de la UE au respins asta ca ceva total absurd.  Se intreaba: de ce s-a amestecat Moscova cand UE vroia sa semneze un acord de asociere cu Ucraina? Pai, avea multe motive de a se amesteca. S-o luam pe rand.

Este un fapt cert ca acest acord punea Ucraina, intentionat in cateva puncte, in fata alternativei: ori UE, ori Rusia. De aici au decurs niste comportamente nedemne de o parte si de cealalta. Toate astea ar fi putut fi evitate daca Bruxelles, Kiev si Moscova s-ar fi sfatuit din timp asupra consecintelor, asupra costurilor ce decurg din diferite variante, despre cum s-ar putea pune la cale o cooperare din care toate cele trei parti sa aiba ceva de castigat. Dar, ca deobicei, in capitalele occidentale se gandeau doar cum sa-i lase pe rusi la use, afara.

Apoi a inceput rascoala la Kiev. O analiza detaliata a evenimentelor din piata Maidan arata ca s-ar fi putut evita escaladarea. Dar atentia nu s-a concentrat decat asupra trupelor speciale Berkut, care ar fi tras gloante in gramada pasnica a demonstrantilor. Despre tragatorii de elita ai partii adverse de ce s-a tacut? Si ce este cu extremistii strazii care s-au opus aplicarii celor convenite privind dezarmarea si formarea unui guvern de tranzitie? Un lucru e limpede: s-a tras din diverse directii si in diverse directii, dar nici o cercetare clara a faptelor nu s-a facut pana acum. Ori de cate ori se venea cu informatii in redactiile ziarelor despre atacarea de demonstranti cu cocktailuri Molotov si despre politisti arzand, nu aparea nimic in paginile tiparite. Sa fie la mijloc prea mare teama de a deveni “cunoscatori simpatizanti ai Rusiei”?

Cand Uniunea Sovietica s-a prabusit, iar Pactul de la Varsovia a fost lichidat, nu putine au fost vocile occidentale care au cerut faurirea unei noi arhitecturi a securitatii, cu atragerea Rusiei, caci structura NATO  nu corespundea unei preveniri a conflictelor regionale. Aceste voci nu au avut succes, iar NATO a ramas in principiu asa cum era.  Singura acceptare a Rusiei a fost Consiliul NATO-Rusia, care chiar de la primul test (razboiul din Georgia) a fost scos din functiune de partea occidentala, in loc de a fi folosit ca platforma a tratativelor.

Cand s-a unificat Germania in 1990, s-a pus problema daca ea va ramane membra a NATO, ceeace era greu de acceptat pentru Rusia. Atunci Occidentul a dat garantia ca NATO nu se va extinde in rasaritul Europei. Dupa cum stim, aceasta promisiune nu a fost respectata. Tari vecine direct cu Rusia sunt astazi membri ai NATO. Starea dramatica de atunci se face uitata astazi in tarile vestice, dar ea este privita in Rusia in stransa legatura cu incalcarea cuvantului dat. Si speculatiile cu privire la atragerea Georgiei sau chiar a Ucrainei in NATO sunt un fel de gaz turnat in foc. Rusii au trebuit in ultimii ani sa faca iarasi experienta ca au fost pacaliti ori de cate ori s-au lasat atrasi in jocul occidentului. Atat in Iugoslavia, cat si in Libia, Rusia a fost exclusa de la deciziile luate de vestici.

Sa revenim la cazul Ucrainei si al Crimeei. Dupa descompunerea Uniunii Sovietice, una dintre cele mai delicate probleme a fost cea a flotei rusesti la Marea Neagra. In tratative dificile s-a incheiat un pact de inchiriere. Daca Nikita Hrusciov ar fi banuit la ce situatie se va ajunge atunci cand el, in 1954, “a daruit”  Crimeea Ucrainei, ar fi renuntat la aceasta idee. In Crimeea sunt 60% rusi, 23% ucrainieni si 12% tatari. Ultimii nu sunt favorabili rusilor, datorita deportarii lor ordonata de Stalin. Intrucat insa sunt musulmani, acum ei au starnit interesul fundamentalistilor islamici, care socotesc ca ar trebui sa le sara in ajutor.

Pe langa interesele Rusiei si cele ale EU/NATO, interesele proprii ale Ucrainei par secundare. Acei democrati orientati convins spre vest sunt o minoritate in Ucraina. In schimb exista puternice forte populiste de dreapta. Si bineinteles, mai sunt si grupuri fasciste influente. Partidul Svoboda, care intretine contacte prietenesti cu partidul NPD de extrema dreapta din Germania, a primit cateva locuri de ministri in guvernul de tranzitie de la Kiev. Insa minoritatea rusa, care reprezinta aproape un sfert din populatia totala a Ucrainei, nu e deloc reprezentata in acest guvern. Este superficial sa privim aceasta tara ca fiind alcatuita dintr-o parte indragostita de occident, si o alta – care asculta de Moscova. Revolta impotriva lui Ianukovici a fost in primul rand expresia nemultumirii populatiei cu o conducere profund corupta. Cat de periculos este sa manipulezi geopolitic o asemenea situatie si sa-i starnesti pe unii impotriva celorlalti, vedem abia acum. .

Cum trebuie sa se simta oamenii din Ucraina, si chiar cei din Rusia, cand vad cat de rapid si de brutal actioneaza vestul sub lozinca democratiei, pentru a-si extinde influenta? Caci este un fapt ca acum soarta Ucrainei este in mainile unei foarte active minoritati, care nu e nici reprezentativa si nici nu are democratia legitimata prin alegeri.

Acum ar trebui sa se dea dovada de prudenta si chibzuinta din partea ambelor tabere, nici o incordare a muschilor nici la Washington si nici la Moscova, o intelegere a punctului de vedere al partii adverse in locul ingustimii ideologice. Si, cat mai repede, alegeri. Acesta a fost si scopul acordului semnat la Kiev atat de ministrii de externe ai Germaniei, Poloniei si Frantei, cat si de Ianukovici si de cei trei sefi ai opozitiei. In luna mai urmau sa fie alegerile atat pentru Parlament, cat si pentru Presedintele tarii. De ce oare acest acord a devenit a doua zi o bucata de maculatura? Pentru ca nu s-a dorit sa se spuna ca aceste alegeri vor reusi numai cand linistea revine in tara? Cei trei ministri de externe nu au fost acolo niste simpli observatori, ci niste garanti ca ambele parti – Ianukovici si Opozitia – vor respecta acest acord.  Dar acum participantii trebuie sa se intrebe ce valoare mai pot avea garantiile UE in alte domenii, de vreme ce acest acord nu a rezistat nici o zi.

“Impreuna cu Rusia, iar nu contra ei”

March 9, 2010

 In ultimul numar din 8 martie 2010 al saptamanalului “Der Spiegel” (tiraj: 500.000 ex.) a aparut un articol semnat de patru personalitati germane: Volker Rühe, fost ministru CDU al apararii intre 1992 si 1998; generalul Klaus Naumann, fost Inspector General al Bundeswehr (Armata federala) si fost presedinte al Comisiei militare a NATO; Frank Elbe, fost ambasador si sef al sectortului de plan in Min. de Externe; Ulrich Weisser, viceadmiral in retragere si sef al sectorului de plan in Min. Apararii, intitulat “Sa deschidem usa. Pentru intrarea Rusiei in NATO”. In cele de mai jos prezint principalele pasaje din acest articol plin de semnificatie.

Fostul cancelar Helmut Schmidt spunea ingrijorat ca multi dintre oamenii politici de azi nu au decat prea putine cunostinte de istorie. El ar fi putut adaoga ca exista si o ingrozitoare lipsa de competenta in domeniul problemelor politice si strategice ale securitatii. In Germania practic nu se discuta despre despre semnificatia NATO, despre conceptia strategica a viitorului ei si despre felul in care Rusia ar putea fi atrasa in ea. Se pune intrebarea daca germanilor le este teama sa dezbata aceste probleme sau sunt incapabili de a aduce vreo contributie la ele.

Securitatea Europei ramane insa o sarcina permanenta, iar noile sfidari cer alte raspunsuri decat cele de pana acum. Spatiul euro-atlantic are nevoie de pace si stabilitate la interior, dar si de aparare contra pericolelor din exterior. Constelatia cere in fond o lume multipolara, un echilibru fata de dinamica politico-economico-strategica a marilor puteri asiatice.

In aceasta privinta NATO nu e pregatit. Alianta trebuie pe viitor sa fie inteleasa ca o mare paranteza strategica a trei mari grupari de putere: America de nord, Europa si Rusia. Aceste trei grupari au interese comune, ele sunt amenintate de aceleasi provocari ce pretind aceleasi raspunsuri. Daca se doreste ca cele trei grupari de putere sa devina locul de negociere a situatiilor critice, atunci trebuie ca acestui concept sa i se faureasca premisele institutionale. Rusiei trebuie sa i se deschida usa de intrare in NATO. Si, bineinteles, ea trebuie sa accepte drepturile si indatoririle unui membru al NATO, ca egal intre egali.

Rusia are desigur un drum lung de parcurs pentru asta. Pactul de la Washington al NATO nu este insa o piedica. Conform lui se poate invita in organizatie, cu acordul celorlalte state membre, orice alta tara ce respecta principiile pactului si contribuie la securitatea spatiului nord-atlantic. In sec. 21 conceptul securitatii include, pe langa apararea drepturilor omului, si respectul principiilor statului de drept, pluralismul politic, economia libera de piata, libertatea presei si alte drepturi fundamentale. Respectul acestor norme si principii este, atat pentru NATO, cat si pentru UE, baza stabilitatii si securitatii europene. NATO este deci o alianta a valorilor. Va mai dura deci pana cand Rusia va putea satisface aceste criterii. Dar, asa cum s-a petrecut cu toti ceilalti candidati, perspectiva unei aderari declanseaza un proces ce duce in final la un consens al valorilor.

In ultimii ani NATO si-a deschis usa pentru o serie de state ale Europei de est si centrale, dar a neglijat Rusia. Relatiile de ambele parti nu s-au desfasurat in spiritul unui parteneriat strategic. In evaluarea Rusiei si a felului cum trebuie sa ne comportam cu ea sunt mari deosebiri de vederi in randurile membrilor NATO, ca si a membrilor UE . Pe scurt, noile state membre ale NATO isi definesc securitatea, cu argumente istorice, prin opozitie fata de Rusia, in timp ce Europa occidentala urmareste urmatorul imperativ: securitatea in si pentru Europa nu e decat impreuna cu Rusia, iar nu contra ei.

Rusia subliniaza mereu ca, prin extinderea NATO si prin mutarea frontierelor aliantei cu o mie de kilometri spre rasarit, ea se simte afectata, ca si de faptul ca au fost admise in alianta foste republici ce tineau de URSS. NATO riposteaza ca fiecare stat in Europa poate intra in alianta daca aceasta ii convine. Dar ambele parti nu trebuie sa se infunde in aceasta controversa, caci ea ascunde potentialul unui conflict serios. Rusia ca membru al NATO ar usura admiterea in structurile europene a Ucrainei si Georgiei.

Comunitatea euro-atlantica are nevoie de Rusia din numeroase motive: securitatea energetica, dezarmarea si controlul armamentelor, zadarnicirea proliferarii armamentului nuclear, gasirea de solutii privind situatia din Iran, Afganistan si Orientul apropiat, ingradirea potentialului de crize si conflicte in Asia centrala, dar si formarea de opinie si luarea de decizii in Consiliul de Securitate si in cadrul G8 si G20. NATO ar trebui de aceea sa-si clarifice atitudinea fata de locul Rusiei in comunitatea euro-atlantica.

Desi tripla comunitate (America, Europa si Rusia) are in mod obiectiv interesul sa infrunte impreuna urmarile crizei economice mondiale, sa impiedice aparitia unor noi centre de putere pe seama vechilor structuri, sa se opuna provocarilor venite dinspre sud si sa coopereze in spatiul arctic, vor apare rezistente la intrarea Rusiei in NATO. De aceea NATO va trebui sa-i lamureasca pe cei sceptici din tarile est-europene care este castigul pentru alianta cand Rusia e condusa pas cu pas spre a deveni membru deplin. Totodata ar fi util ca ambele parti sa defineasca concret pasii intermediari ce trebuie facuti. Printre acestia ar putea fi o declaratie initiala comuna ca atat statele NATO, cat si Rusia, nu vor folosi arme impotriva celorlalte, iar armamentul lor atomic nu are drept scop decat impiedicarea folosirii de altii a armamentului nuclear. Pe aceasta baza s-ar putea ca, in compensatie cu retragerea de SUA a armamentului nuclear din Europa, sa fie retrase in depozite si toate armele nucleare tactice rusesti, unde sa fie supuse unui control international. Atunci s-ar putea construi un sistem comun de aparare contra rachetelor al intreg spatiului tarilor NATO si Rusia.

 Legatura dintre Europa si America ramane de neinlocuit chiar si in ipoteza unei triple constelatii, deoarece numai asa se poate supravietui intr-o lume agitata. Dar, dupa sfarsitul confruntarii est-vest, Europa nu mai este strategic la fel de prioritara pentru SUA ca in deceniile trecute. Este evidenta acum orientarea spre Pacific a Statelor Unite.

NATO a faurit cadrul de stabilitate pentru integrarea statelor Europei centrale si de est in structurile europene. Uniunea Europeana si NATO si-au indeplinit sarcina istorica de a aduce pace si stabilitate pe continent. Acum le sta in fata o sarcina la fel de importanta: atragerea in alianta atlantica a Rusiei. Aceasta ar fi incununarea noii ordini europene, in care NATO va ramane institutia purtatoare a securitatii.

Crizele de azi si de maine (partea 2-a)

December 12, 2009

          Avertismentele date cu aproape un an in urma cu privire la riscurile unei noi crize, nu au ajuns la nici o ureche. “Este ingrijorator cat de repede uita lumea” spune bancherul american Cronin. Iar colegul lui Costas adaoga : “Piata este schizofrena”. In aceasta schizofrenie intra si avantul luat iarasi de tranzactiile cu derivate, acele complicate operatiuni financiare, care intai au stimulat boom-ul, pentru ca apoi sa accelereze prabusirea. 1100 de banci negociaza azi in SUA cu Swaps, Futures, Options si alte asemenea proceduri financiare. Iar printre cei ce cumpara aceste hartii de inalt risc sunt si expertii newyorkezi ai lui Citigroup. Adica ai bancii care a primit 25 miliarde dolari de la guvernul american pentru a supravietui. Acesti experti au invatat insa ceva fals din criza ce tocmai a trecut: ca pot risca oricat, fara a fi sanctionati, caci statul le acopera orice nechibzuinta. 

            Bancherii de pe Wall Street lucreaza de luni de zile pentru a se descotorosi de hartiile de valoare toxice. Ei au si gasit un termen nou pentru acest jeton al cazinoului financiar: Re-Remic, prescurtare de la « Resecuritization of Real-estate Mortgage Investment Conduit ». Ei redeschid vechile dosare cu hartii greu vandabile, celor considerate inca acceptabile li se da denumirea Triple A a agentiilor de rating si cu ele reincepe jocul speculatiilor. Se evalueaza ca ansamblul hartiilor Re-Remics repuse in circulatie se ridica la 660 miliarde dolari. 

            Lordul Adair Turner, seful lui Financial Services Authority din Marea Britanie, s-a dus la Washington si a prezentat conducerii ministerului de finante al SUA dimensiunile pe care le-a luat capitalismul de cazinou. El a aratat ca in anii 70 valoarea operatiilor financiare si a tuturor investitiilor in strainatate era de doua ori mai mare decat volumul real al schimburilor de marfuri. Acum specula financiara este de 20 de ori mai mare decat volumulm comertului. A mai aratat ca valoarea tuturor derivatelor financiare era in 1985 de 18 miliarde dolari, dar astazi ea se ridica la 400 miliarde, desi PIB mondial doar s-a dublat in aceasta perioada. In fine, ca tranzactiile zilnice cu optiuni petroliere reprezentau in 1990 aproximativ valoarea petrolului produs si consumat. Astazi insa valoarea lor depaseste de zece ori valoarea reala aprodusului. Finantele s-au desprins astfel de realitate, dar poseda capacitatea de distruge industrii si tari. Criza nu priveste doar bancile, ci este o criza de conceptie. Este discutabila deci opinia ca preturile marfurilor contin toate informatiile necesare privind comportarea pietelor si se corecteaza automat in cazul unor erori. Avertismentele lordului Turner, ca dealtfel si apelurile insistente din partea guvernului german de potolire a euforiei bancare americane,  au fost ascultate politicos la Washington, dar fara consecinte, caci guvernului american ii lipseste vointa politica de a face ceva. El lasa bancile sa continue, bucuros ca nu el, statul, e constrans sa cumpere hartiile de valoare toxice.

             Un articol din saptamanalul Der Spiegel (No. 48/2009) arata la cat au fost evaluate sumele necesare pentru salvarea capitalismului bancar de catre stat. Cele 20 de mari economii nationale ale globului le-au apreciat la 1.500 miliarde dolari, din care Statele Unite pompeaza  841 miliarde, iar Europa – 600 miliarde dolari, bani din impozite. Sume atat de uriase nu poseda nici un stat, afara de guvernul Chinei. Casele de bani ale statulu sunt insa goale si noile sume trebuie procurate de pe pietele financiare. In Germania s-a evaluat ca in 2012, jumatate din impozitul pe salarii platit de nemti va merge pentru plata dobanzilor bancilor. Peterson Institute din Washington a elaborat o prognoza a bugetului SUA pana in anul 2030. Din ea rezulta ca daca se va trece la severe economii sau la sporirea impozitelor, datoria americana in strainatate va creste de la 3,5 bilioane dolari (adica 25 % din PIB) la 50 de bilioane (140 % din PIB). Doar pentru serviciul datoriei externe, ar trebui ca in 2030 St. Unite sa plateasca creditorilor cca. 7 % din valoarea intregii productii anuale a tarii. Imensa majoritate a populatiei va fi insa exclusa de la avantajele cresterii economice. Amortizarea datoriei publice va eroda serios nivelul de trai, iar conflictele sociale vor spori in intensitate. Multi economisti considera ca guvernul american va fi constrans sa recurga la inflatie pentru micsorarea datoriei, lovind astfel in economiile cetatenilor si in salariile lor. Revista “Newsweek” pune chiar intrebarea: “Poate America sa dea faliment?”. Raspunsul dat : este pentru prima oara in istorie cand ne putem imagina ca s-ar putea frange ambii stalpi de sustinere ai politicii financiare si anume : creditorii, care cumpara mereu titluri cu datorii, si guvernul, care plateste pentru asta. Iar deoarece scade increderea in dolar, creste continuu pretul aurului. Recent banca centrala a Indiei a cumparat 200 tone de aur de la FMI, pentru a micsora dependenta financiara a tarii de dolar. 

Dar nici Bank of England nu sta mai prejos. Desi mandra de independenta sa, ea cumpara fara oprire obligatii, astfel incat cca. un sfert din datoriile statului sunt acum in posesia bancii de emisie. Banca Centrala Europeana nu mai e nici ea un refugiu al stabilitatii. In ultimele 6 luni ea a cumparat obligatii ipotecare in valoare de 21 miliarde euro pentru a sprijini piata imobiliara. Creste astfel cantitatea de bani in spatiul european, fara ca asta sa insemne marfuri in valoare echivalenta. La inceputul anului 2002 erau in circulatie 225 miliarde euro, dar la inceputul lunii noiembrie 2009 circulau bancnote euro in valoare de 773 miliarde. Daca cu un an inainte BCE acorda cu dificultate credite celor 6.600 banci din zona euro, si doar pentru max. 3 luni, acum ea face presiuni asupra lor pentru a accepta noi credite, oricat de mari, pana la un an durata. Iar daca, inainte de criza, bancherii BCE stiau exact de cati bani are nevoie economia fiecarei tari pentru a functiona corect, odata intrati in criza ei nu mai au repere si au inceput sa distribuie banii acumulati din lichiditati ieftine. In luna iunie a.c. banca de emisie de la Frankfurt acordase credite anuale in valoare de 442 miliarde euro. Mai devreme sau mai tarziu banii isi vor gasi drumul spre pietele de actiuni, imobile si materii prime. 

Bula speculativa devine tot mai mare, riscurile dezaprobarii pe pietele globale sporesc, ceeace ii determina pe europeni, indeosebi pe germani, sa faca presiuni asupra americanilor. Caci stiu cu totii ca daca Wall Street isi schimba regulile, se schimba intreaga lume, se aliniaza la ele si Londra, Parisul si Frankfurtul. Momentul propice pentru schimbari a trecut insa. Fruntasii americani mai vorbesc despre primatul politicii asupra economicului, dar asta e doar o poza. Finantele SUA sunt dirijate de banci, iar nu de ministerul de finante. Iar in randul bancilor, Goldman Sachs este cea mai influenta. Salariile si bonusurile distribuite de banca oamenilor sai se ridica in acest an la 17 miliarde dolari. E lunga lista politicienilor ce provin din aceasta banca, printre care Jon Corzine, fost presedinte al consiliului de conducere al bancii, acum guvernator al statului New Jersey, sau Phil Murphy, azi ambasador la Berlin. Dar cel mai renumit dintre ei e Robert Rubin, eminenta cenusie a elitei financiare US, fost sef al bancii, iar apoi timp de 4 ani ministru de finante sub Clinton. Joseph Stiglitz, laureat al premiului Nobel in economie, spune: “America are o usa turnanta. Pe e lumea merge din Wall Street in ministerul de finante si inapoi. Iar asta lasa urme in gandire”. Iar un alt analist scrie: “Goldman Sachs este o organizatie politica, camuflata sub numele de banca de investitii”.

Dominique Strauss-Kahn, presedintele FMI, isi aminteste de un dineu luat impreuna cu Henry Paulson, ministrul finantelor lui George W. Bush, si cu cativa bancheri. Unul dintre acestia s-a sculat si a spus : “Domnule ministru de finante, noi bancherii am devenit prea lacomi, prea avizi. Avem nevoie de reguli care sa ne tina in frau lacomia”. Dar asta se petrecea cu 12 luni in urma, adica o eternitate…

CUM SA COMBATEM CRIZA ANULUI 2009?

January 3, 2009

Suntem la inceput de an si putin umor nu strica. Intreaga mass-media ne asigura ca anul 2009 va fi ingrozitor si trebuie sa ne pregatim bine pentru toate eventualitatile, pentru falimente si somaj, pentru conflicte interne si internationale. Care ar fi deci masurile de luat pentru a ne strecura fara prea mult necaz in lunile ce urmeaza ? Sa verificam daca avem portofelul plin, sa facem provizii de zahar si faina, sa ne prindem centura politica de siguranta,? Robert Sole in ziarul Le Monde (31.XII.2008) are insa alte doua solutii :
1.- Sa trecem direct la anul 2010. Pentru asta trebuie sa ne luam elan si sa facem un salt urias. Dar nu toti sunt capabili de asta si risca sa aterizeze prea aproape, tocmai in plina criza.
2.- Sa ne agatam de anul 2008, asa cum fac multi. In Franta chiar s-a creat un Front de opozitie fata de Noul An (www.fonacon.net), care lupta curajos impotriva timpului ce trece. Iar pentru ca „anul 2009 sa ramana in germene“, baietii lui fonacon au propus diferite actiuni, printre care arderea publica a ceasornicelor cu cuc.
Inca nu se vad efectele acestei actiuni, lumea inconstienta continuand sa sarbatoreasca venirea lui „annus horribilis“ prin focuri de artificii si tot soiul de pocnitori. Un lucru este insa sigur: conducerea Uniunii Europene a trecut din mainile presedintelui Frantei in cea a primului-ministru al Cehiei. Si iata ce scrisoare (ipotetica) s-a imaginat ca Nicolas Sarkozy i-ar fi trimis lui Mirek Topolanek (in Le Monde din 2.01.2009):
„Dragul meu Mirek,
Tara ta preia deci presedintia UE. Trebuie sa recunosc ca esti ghinionist. Ai fi putut urma unui grec, naclait in lupte de strada, sau unui italian, ce trage dupa el procese de coruptie sau chiar unei nemtoaice, lipsita de orice charisma. Dar soarta a vrut ca sa-mi succedezi mie, care in sase luni am schimbat fata Europei, ba poate chiar a lumii. Mica ta tara nu a adoptat nici euro, nici tratatul de la Lisabona. Presedintele tau, Vaclav Klaus, este un euro-sceptic cunoscut, iar guvernul tau de coalitie atarna de un fir de par in parlament. Dar tu te poti baza pe ajutorul meu. Luni voi pleca in Orientul Apropiat pentru a rezolva problema palestino-israeliana. La inapoiere, voi lua mai multe initiative pentru a pune capat crizei economice mondiale. Ceeace nu ma va impiedica ca de indata sa opresc emisia de gaze cu efect de sera si sa pun capat definitiv incalzirii climei planetei.
Nu te nelinisti, Mirek. Nici nu vei simti cum vor trece aceste sase luni de presedintie. Curaj! Toate complimentele mele d-nei Topolanek!“.

Sa radem cu comicii vestiti ai politicii mondiale !

Reflectii despre o propunere la summitul NATO

April 1, 2008

de N. Raducanu 

Inaintea summitului NATO de la Bucuresti, presedintele Bush a acordat (pe 30 martie) un interviu cotidianului german „Die Welt“ in care a anuntat cateva dintre propunerile pe care le va face. Printre acestea este si cea de a se da perspective Ucrainei si Georgiei, foste republici sovietice, de a deveni membre ale acestei aliante militare. Ca aceasta propunere va fi acceptata de indata de presedintele Basescu, ca si oricare alta ce ar veni din partea „marelui licurici“, nu incape nico o indoiala.
Se stie insa ca multe state din Uniunea Europeana, printre care in primul rand Germania, se opun acestei initiative ce poate avea consecinte suparatoare in relatiile U.E. cu Rusia. Mai ales ca presedintele Bush mai are doar cateva luni ca rezident al Casei Albe si pare doritor sa lase de rezolvat urmasului sau cat mai multe probleme grele pe plan mondial. E drept ca George W. Bush a indulcit pilula adaogand ca, „nici un fel de trupe NATO nu vor stationa pe timp lung in Ucraina“ chiar dupa o eventuala acceptare a acesteia in NATO.
Dar „pe timp lung“ nu inseamna ca nu vor stationa deloc, mai ales dupa ce dansul a adaogat ca rolul NATO ar consta in „modernizarea armatelor“ celor doua state. Poate ca o atare propunere, demna de a-l irita nu numai pe Putin, ci si pe urmasul acestuia, Medvedev, a fost facuta numai ca subiect util de negociere,  pentru ca – in schimbul unei eventuale retrageri a ei – rusii sa accepte la randul lor, fara prea multe proteste, instalarea statiilor radar de rachete in Cehia si Polonia. Dar daca atat la Bucuresti, cat si la intalnirea americano-rusa de la Soci ce urmeaza, cele doua mari state vor ramane pe pozitii ireconciliabile, s-ar putea ca aceasta sa determine Kremlinul sa treaca la strangerea relatiilor de colaborare, inclusiv militare, cu China. Conducerea de la Peking este si asa destul de iritata de avertismentele de buna purtare si amenintarile de boicot al jocurilor olimpice pe care le-a primit din partea SUA si a U.E. dupa evenimentele din Tibet. Iar o alianta stransa intre tara cu cel mai mare teritoriu si cea cu cea mai mare populatie, introduce date noi in ecuatiile strategice ale secolului 21.
In ipoteza insa a unei aderari, chiar si cu un statut special, a Ucrainei si Georgiei la NATO, inseamna nu numai ca aproape intreg litoralul Marii Negre este in posesia statelor aliantei militare, dar si ca frontiera de est a acestei organizatii se deplaseaza cu cca. 900 km. pana dincolo de Donbass (incluzand o populatie de peste zece milioane de rusi minoritari in Ucraina), la mai putin de 500 km. de capitala rusa (distanta Moscova-Harkov). Mai inseamna ca Moldova si Transnistria, inca strans legate de Moscova, raman niste anclave, la fel ca si Armenia inconjurata de Turcia (NATO), Georgia (pretendenta NATO) si Azerbaidgean (unde americanii sunt deja implantati economic).
Daca crede cineva ca Moscova, indiferent cine este sef la Kremlin, va accepta o asemenea situatie fara a lua atitudine de razboi rece, inseamna ca e naiv sau ignorant. Dar poate ca asa numitul „complex militaro-industrial american“ (amintit inca de presedintele Eisenhower ca o mare forta in politica americana) tocmai asta doreste pentru relansarea si mai puternica a industriei de armament. Problema este daca o asemenea extindere a NATO este si in interesul pe termen lung al Romaniei.