Posts Tagged ‘vicuslusorum’

Un articol care m-a intristat

September 4, 2014

Citesc mai demult articolele lui Dan Neumann de pe blogul « vicuslusorum », unele cu placere, altele cu surprindere, iar cateva cu jena si lehamite. Dar nici unul nu mi-a provocat o mai mare repulsie decat articolul “Crima pe post de lege” de pe data de 28 august 2014. Am sperat un timp ca autorul are o viziune de stanga, data fiind atentia cu care studiaza si comenteaza operele lui Marx. Dar acum trebuie sa recunosc ca m-am inselat. Nu poate fi considerat de inspiratie marxista cel ce scrie urmatoarele : « …ceeace ma mira personal este absenta violentei politice in Romania.[…] Firesc ar fi ca oamenii de rand, observand din practica ca legea nu  protejeaza de fapt pe nimeni, sa rupa orice legatura cu delegatii puterii lor politice. […] Nu pot sa-mi inchipui ce ii retine pe oamenii obisnuiti sa isi ucida prefectul, primarul, consilierii locali, politia, armata si orice alta autoritate vida legal a statului, din moment ce aceste instante sunt de facto deja moarte ». Iar pentru a incheia in stil senzational, exclama de la tribuna blogului : « Daca 10 anarhisti romani ar pune la cale un plan iscusit de a-l ucide pe primul-ministru, pe presedinte, intregul guvern si toti reprezentantii de varf ai institutiilor publice din Romania, planul nu numai ca ar avea un succes rasunator, dar criminalii ar scapa teferi si nevatamati. Statul, prea slab pentru a actiona rational dupa un set de legi pe care nu le-a respectat niciodata, si-ar demonstra, pentru ultima oara, vacuitatea. »

Nimeni sa nu-si imagineze ca prin asta, pe malurile Dambovitei a aparut un vrednic urmas al lui Bakunin. Autorul textelor citate mai sus doreste probabil cu pasiune sa joace un rol politic original, dar nu reuseste sa fie decat un vulgarizator al ideilor lui Serghei Neceaiev, un exaltat revolutionar rus (1847 – 1882), despre care Karl Marx, intr-o scrisoare catre Fr. Engels, spunea : « Intreaga valva in jurul lui Neceaiev nu e decat o marsava minciuna ».

Neceaiev si cei cativa partizani ai sai si-au expus conceptiile in cartea «Catehismul revolutionar», in care aratau ca scopul suprem al revolutionarului este lichidarea statului si asasinarea opozantilor. Calea pentru a se atinge acest tel este accentuarea suferintelor poporului, pentru ca acesta sa capete curajul de a se revolta. Neceaiev, desi scurt timp a fost prieten cu Bakunin, nu e anarhist, ci un libertarian nihilist ce preconizeaza drept metoda terorismul. Atentatele nihilistilor vizau in deosebi lichidarea unor personalitati din inalta societate si din sfera politica (deputati, bogatasi, ofiteri, preoti, politisti etc.) astfel incat, prin suprimarea principalilor actori ai statului oprimant, intregul sistem represiv sa fie paralizat prin teama insuflata unei populatii terorizate.

Ideile din articolul cu titlu provocator « Crima pe post de lege » nu se limiteaza a se inspira din opera lui Neceaiev. Michel Onfray in cartea sa « Politique du rebelle » expune pe larg conceptiile nihiliste, putandu-se intalni acolo pasagii ce seamana surprinzator cu randurile din articolul din blogul vicuslusorum : « Sunt mereu uimit de linistea in care sufera cei ce hranesc masina sociala sau care sunt exclusi de ea, de supunerea lor la necesitatile brutale ale sistemului, ca si cum n-ar mai exista alternativa, ca si cum altceva ar fi de neconceput, imposibil de gandit. Sunt de acord cu Bakunin impotriva lui Marx, caci cred ca oamenii cei mai uitati ai societatii constituie ipotetic un ferment mai eficient pentru revolte si revolutii decat avangardele luminate ale proletariatului, eminentzele clasei muncitoare. » (pag. 66)

Si Emil Cioran avea elanuri asemanatoare in cartea sa « Schimbarea la fata a Romaniei », dand insa extremismului o tenta nationalista : « Toate mijloacele sunt legitime atunci cand un popor isi deschide drumul propriu in lume. Teroare, crima, bestialitate si perfidie nu sunt josnice si imorale decat in epoci de decadenta, cand vin in ajutorul unui vid de continut ; dar daca, dimpotriva, ele ajuta la ridicarea unui popor, ele se transforma  in virtuti si triumfurile devin morale. » Cioran insa s-a cait pentru randurile de mai sus si nu si-a mai dat acordul de reeditare a acestei carti.

Sa revenim insa la argumentele din articolul teribilist din blog. « Romanii sunt mefienti unul cu celalalt pentru ca legile sunt de facto incalcate chiar de reprezentantii lor politici. »  Afirmatie confuza, ce ar fi trebuit sustinuta cu exemple pentru a o face inteligibila. Ce legatura poate fi intre relatiile personale a doi indivizi si nerespectarea legilor de niste deputati ? Nici intr-un regim totalitar nu exista un asemenea amestec al reprezentantilor statului in viata privata. Dar argumentul continua : « Cand s-a semnat vreodata o intelegere politica intre stat si cetateni in Romania in urma unei confruntari reale intre grupuri sociale diverse si contradictorii ? » Constitutia, codurile in vigoare, legea electorala, referendumurile, toate reprezinta parti ale contractului social necesar pentru functionarea mecanismului statului. Romania nu pluteste intr-un spatiu izolat, ea este inconjurata si chiar dependenta de regulile consfintite in comunitatea internationala, asa incat intrebarea nu are sens. De aici insa concluzia : « Institutiile publice nu au, prin urmare, temei. Cand elitele desfid regulile, trebuie sa ne amintim ca acestea pun la indoiala chiar legea ce le confera identitate si ratiunea de a fi. » Aici, cu cuvinte mestegiuite, se repeta o propozitie frecvent intalnita in ultima perioada (care intamplator este si campanie electorala) : suntem inselati, suntem furati, presedintia, guvernul sau parlamentul sunt institutii publice acaparate de incompetenti, etc. Salvarea nu sta insa in aruncarea in aer a institutiilor, ci in reformarea lor. Este greu, cere timp, dar evita riscul de a experimenta solutii dezastroase. Imbratisand insa nihilismul celor desnadajduiti, autorul afirma : « Luand de la stat o putere pe care i-a cedat-o provizoriu, fiecare devine stapanul salbatic al propriei sale libertati de a actiona dupa bunul plac. » Suntem aici, aparent, in plina teorie a anarhismului lui Bakunin (1814 – 1876) care, dupa ce respinge toate revolutiile, inclusiv cea franceza de la 1789 care nu ar fi reprezentat decat o schimbare a celor aflati la putere, cere o revolutie sociala prin distrugerea institutiilor statului burghez. Bunul suprem pe care revolutionarul trebuie sa-l caute – scrie Bakunin in « Dumnezeu si statul » – este insa libertatea individului si a celorlalti oameni. « Nu devin cu adevarat liber decat prin libertatea altora, astfel incat cu cat sunt mai multi oameni liberi, cu atat mai vasta si mai profunda este libertatea mea. Libertatea veritabila nu poate fi insa obtinuta fara egalitate politica, economica si sociala. Libertatea si egalitatea nu pot fi gasite decat in afara unui stat strain poporului. Statul, capitalul si Dumnezeu sunt obstacolele ce trebuie doborate. » Din randurile de mai sus se vede ca, in afara de terorismul lui Neceaiev, in articolul din blogul vicuslusorum lipsesc cateva trasaturi esentiale ale anarhismului : respingerea capitalului si doborarea divinitatii.

Iar cand articolul din blog viseaza – fara pic de ironie – la perfectionarea societatii printr-un masacru general, inclusiv al armatei, politiei si administratiei, se pretinde ca asemenea nimicire « ar avea un succes rasunator, iar criminalii ar scapa teferi si nevatamati. »  Ceeace este de la sine inteles, de vreme ce nu ar mai ramane in picioare nici o institutie publica. Ar fi insa oare bine de trait (cat timp?) intr-o societate haotica ?

Cei putini care vor citi aceste randuri vor putea pe drept cuvant sa regrete timpul pierdut. Dar articolul din blogul vicuslusorum nu este o gluma, ci o dovada in plus de confuzia ce domneste in mintile unor tineri intelectuali ce se cred bine informati si care cauta sa se afirme prin lansarea de teorii extravagante, in totala contradictie cu spiritul vremurilor.

Advertisements

Noua stanga ce nu mai accepta gandirea unica anticomunista (II)

October 27, 2013

 

Citind argumentele aruncate de N. Manolescu si Vladimir Tismaneanu in batalia cu cei de la Observator cultural si de la platforma Critic Atac, primul lucru care surprinde este invinuirea adusa acestora din urma ca, atingand chiar si numai cu o floare campania pe care dansii o duc de peste 20 de ani impotriva stalinismului romanesc, s-ar deschide zagazurile reintoarcerii abuzurilor comuniste. Acuzatie consternanta deoarece nimic nu o justifica. Nu exista in tara nici un partid al unei stangi radicale, iar apartenenta Romaniei la Uniunea Europeana si la NATO fac aceasta ipoteza total neverosimila. Se doreste insa, prin publicarea unei avalanse de articole in ziare si reviste pentru ingrozirea, fara motiv real a publicului, sa se perpetueze situatia prin care gandirea de dreapta neo-conservatoare s-a instituit ca monopol, persifland si diabolizand orice viziune politica de stanga. Numai niste naivi mai pot acorda credit imaginilor de sperietori, conform carora in joc, prin critica dinspre stanga, este periclitata insasi existanta capitalismului si ca la granita ne pandeste, cu cutitul in dinti, insusi Putin.

Intr-un nou articol al d-lui Manolescu din Adevarul („Extremele se ating“) dansul spune, cuprins de emotie: „Cât voi mai putea ţine un condei în mână, nu voi înceta să susţin că primejdia pentru democraţie începe cu discursul extremist, de dreapta sau de stânga, care, îngăduit, conduce nesmintit la o realitate politică extremă, precum fascismul sau comunismul”. Despre ce discurs extremist de stanga poate fi oare vorba? Dansul nu face decat sa repete prin asta  o veche teza draga propagandei razboiului rece, care azi nu mai are nici un suport faptic. Rusia, o fi ea privita ca un potential adversar al Americii, dar s-a debarasat de comunism si, mai rau chiar decat la noi, acolo bantuie un capitalism salbatic, cu brutale manifestari nationaliste.  Dar dl. Nicolae Manolescu (nascut Apolzan; oare de ce si-o fi schimbat numele de familie, pe care in interbelic il purta un legionar notoriu din Sibiu?), care din critic literar unanim apreciat pana in 1989, s-a transformat apoi in om politic, presedinte de partid vizand presedintia tarii, director al unei reviste literare ce militeaza partizan de dreapta, precum si posesor a altor distinctii si privilegii. Dansul isi afiseaza acum o atitudine politica confortabila de centru-dreapta, din care nu doreste sa fie deranjat. Dar, asa cum scria Norberto Bobbio, dreapta e mai apropiata de extrema dreapta decat de stanga, cu care nu impartaseste aceleasi valori.

Iar Vladimir Tismaneanu, propagandist oficial al anticomunismului, tine sa asigure cititorii  Revistei 22 ca cei ce pun la indoiala utilitatea dominatiei fara nici o obiectie a elitei neoconsevatoare, nu sunt decat niste comunisti camuflati ce doresc revenirea la regimul de trista amintire. O excelenta analiza a tezelor tismaniene poate fi citita in blogul „vicuslusorum“ (25.10.2013), din care preluam cateva pasaje: „Vladimir Tismaneanu  a conservat atmosfera sufocanta de razboi rece in cartile sale tarzii: desi politic defunct, cadavrul Imperiului Raului si-ar fi lasat fantomele asupra societatilor viitorului. Tentatia comunismului trebuie exorcizata cu indarjire. Tonul apocaliptic cu care Vladimir Tismaneanu ataca fara pic de nuante totalitarismele comuniste este profund nestiintific si incarcat de valori straine distantei cu care istoria ca domeniu este scrisa. Totalitarismul este o cheie interpretativa desueta astazi, la 60 de ani dupa opera Hannei Arendt. Nimic prob nu poate iesi de sub pana unor anticomunisti dominati de o ideologie neoliberala la fel de pacatoasa ca orice viziune partizana traita cu fanatism.“  (…) „Simplitatea demersului sau sperie prin ferocitatea cu care sunt purtate atacurile. In procesul de demolare totala, stanga insasi, mai veche si mai prezenta in modernitatea capitalista decat experimentul comunist, este anatemizata si demonizata ca fanatica, odioasa, utopica, iar marxismul, desi tratat cu superficialitate grosolana de Tismaneanu, cade sub ghilotina furiei anticomuniste.  (…) Suficienta istoricului V. Tismaneanu devine devastatoare in latura publicistica a operei sale. Generalizarile pripite, judecatile de valoare nefondate pe altceva decat umori personale, atacurile repetate la persoana, viziunea maniheista straina de spiritul autentic al stiintei, tonul otravit, indignarile condescendente, aplecarea spre etichete si porecle sinistre, dar mai ales, trufia cu care desfigureaza subiecte fragile epistemic, m-au convins sa tratez cu circumspectie si neutralitate opiniile inflamate, golite de spiritul adevarului, ale omului Vladimir Tismaneanu.“

Este sigur ca duelul intre intelectualii de stanga si cei de dreapta va continua, caci realitatile din tara impun clarificari, uneori dureroase. Dar asupra argumentatiei celor de dreapta apasa bilantul ultimilor ani, plin de promisiuni esuate, care nu mai sunt acceptate de tineri pe care retorica anticomunista, repetata pana la sastisire, ii lasa indiferenti.