Despre saraci si saracie

Saracia este foame. Saracia este lipsa unui acoperis deasupra capului. Saracia inseamna a fi bolnav si a nu fi in masura sa consulti un doctor. Saracia este a nu putea sa mergi la scoala si a nu sti sa citesti. Saracia este de a nu avea de lucru, este frica de viitor, traind de pe o zi pe alta. Saracia este lipsa de forta, incapacitatea de manifestare, absenta libertatii. Saracia are inca multe alte aspecte care se schimba in functie de loc si de timp. Este o situatie ce trebuie combatuta chiar prin contestarea propriului guvern, atunci cand acesta se dovedeste incapabil de a face ceva pentru ca tot mai multi sa aiba destul de mancare, o locuinta acceptabila, acces la educatie si ingrijire medicala, protectie contra violentelor si sa-si poate spune liber parerea in problemele comunitatii in care traieste. 

Sa vedem mai intai care e situatia saraciei in lume. Ea este prezentata elocvent intr-un articol din cotidianul Le Monde (5 mai 2010) din care reproducem un pasaj:

“Criza, peste toate celelalte, mai perverteste si sufletele. Ii face pe oameni egoisti. Toti occidentalii bogati sunt atat de ocupati cu propriile lor dificultati economice, incat nu se mai sinchisesc de urmarile crizei pentru cei saraci. E vorba desigur de “saracii veritabili”, adica de cei care nu au nici o protectie sociala, nu beneficiaza de un venit minim sau de asistenta sociala, adica saraci la modul absolut, cei care castiga sub 1,25 dolari pe zi. 

Cresterea PIB al tarilor in desvoltare a scazut de la 8,3 % in 2007 la 2,3 % in 2009. Acum cateva saptamani Banca Mondiala ne informa ca intre 1990 si 2005, procentul saracilor pe plan mondial a scazut de la 42 % la 25 %. Aceasta scadere s-a datorat in cea mai mare parte Chinei comuniste, unde cota de saracie a scazut de la 60 % la 16 % (de la 683 milioane – la 208 milioane persoane). […] Dar, desi acest trend va continua, el va fi mai lent decat inainte din cauza crizei. Fara smecheria bancherilor si fara pofta nelimitata a americanilor si europenilor de a trai pe credit, in 2015 numarul saracilor pe glob se prognozase ca ar fi fost de 865 milioane. Acum Banca Mondiala calculeaza numarul lor probabil la 918 milioane. Tot in 2015, dar fara criza, 260.000 copii in plus ar fi avut dreptul sa traiasca peste 5 ani, iar inca 350.000 elevi ar fi putut sa-si termine studiile de scoala primara. […] Cheia combaterii saraciei este cresterea economica, care creaza bogatie. Iar conducatorii tarilor in desvoltare, care nu se sinchisesc de sfaturile occidentale, se framanta sa amelioreze soarta partii celei mai mizerabile a populatiilor lor. Pentru asta ei vor crestere, cat mai multa crestere. Primul ministru al Indiei are ca obiectiv o crestere de 10 %, presedintele brazilian vizeaza un 6 %, pentru a adaoga inca cateva milioane la cei 32 de milioane de brazilieni ce au fost smulsi in ultimii 7 ani dintr-o “saracie abjecta”, cum spune Lula. In ce priveste China, ea a pornit-o bine: un plus de 12 % in primul trimestru al acestui an.” 

Pe langa cifrele de mai sus din ziarul francez, as mai adaoga ceva. In doar trei tari industriale (SUA, Germania si Japonia) se produc azi 40 % din toate bunurile si serviciile create in intreaga lume, desi aceste trei tari nu poseda impreuna decat 8 % din populatia mondiala. In schimb China si India, unde traieste 38 % din populatia  lumii, realizeaza doar cca. 8 % din PIB mondial, desi aceste tari sunt – alaturi de Coreea de sud – niste uriasi economici printre tarile asiatice. In clasamentul Forbes, primele trei persoane care sunt cele mai bogate in lume, poseda impreuna o avere mai mare decat PIB cumulat al 40 dintre tarile cele mai sarace din lume, care reprezinta aproape un sfert din numarul total al statelor de pe glob. Acum cativa ani ONU evaluase costul solutiilor necesare pentru a da celor mai sarace populatii de pe glob acces la nevoile de baza (hrana, apa potabila, educatie, sanatate), la doar 15-20 miliarde dolari, care s-ar fi putut obtine prin prelevarea unei cote de 4 % aplicata la 225 din cele mai mari averi personale din lume. E suficient de adaogat ca astazi statele lumii cheltuiesc anual pentru inarmare peste 1000 miliarde dolari…

In ultimii 20 de ani Romania a cunoscut o dramatica crestere a saraciei. Nici in trecut nu se traia prea bine in aceasta tara, saracia insotind viata romanilor in tot decursul istoriei. Dar in aceste doua decenii ea a capatat dimensiuni si intensitati noi. In 2002 a fost elaborat de CASPIS “Programul national antisaracie”, guvernul social-democrat aflat la putere pe atunci considerand ca “saracia constituie, prin dimensiunile ei, problema fundamentala a Romaniei reale”. Se urmarea prin asta faurirea unei societati fara polarizare sociala si economica excesiva, in care diferentele sa fie echitabile si stimulative, iar nu generatoare de tensiuni si conflicte sociale. Programul national viza lichidarea catorva probleme grave ale societatii romanesti, cu impact moral devastator, cum sunt copii strazii si cei abandonati, oamenii in varsta lipsiti de orice suport social si economic, persoanele aflate in dificultate materiala, care risca sa cada in pasivitate sau sa piarda orice interes de supravietuire. Se avea totodata in vedere crearea unui echilibru intre imperativele economiei de piata si cele ale protectiei si solidaritatii sociale.

Poate ca acest program ar fi adus ceva rezultate, dar dupa numai doi ani de la adoptarea lui s-a schimbat guvernul si cu el se pare ca a disparut preocuparea de combatere a saraciei. Iar in acest an, 2010, saracia capata in Romania o noua amploare prin masurile de drastica reducere a salariilor si a pensiilor, precum si prin disponibilizarea unui numar mare de salariati. Ziaristul C. T. Popescu atrage atentia ca aplicarea intocmai a masurilor preconizate de actualul guvern ar putea duce in anii viitori la moartea a mii, poate chiar zeci de mii de persoane. E vorba de cei afectati de saracie extrema sau excluziune de la drepturi fundamentale, cei fara loc de munca, pensionarii, cei din mediul rural in gospodarii cu mai mult de 5 membri s.a. Cu 120 de bolnavi de tuberculoza la 100.000 locuitori, Romania se plaseaza pe unul din primele locuri ale tarilor europene lovite de aceasta boala a saraciei.

Populatia tarii noastre e lovita astazi din plin de consecintele aplicarii fara mila a conceptiilor neoliberale. In privinta liberalismului, iata opinia economistului F. von Hayek, teoretician de frunte al doctrinei: “Situatia celor saraci nu a fost niciodata mai buna decat in perioada pietei libere. Dar cand “saraci” se numesc acele 10 procente din populatie care au veniturile cele mai mici, atunci saraci vor fi intotdeauna, caci intotdeauna vor exista acesti 10 %. Fiecare actiune a guvernului care insa isi pune drept tel de durata imbunatatirea traiului celor saraci, va duce in cele din urma la distrugerea pietei libere, iar cu asta la distrugerea cresterii avutiei nationale, de care in fond atarna sperantele saracilor.” Hayek neglijeaza sa adaoge ca prin asta liberalismul presupune sprijinirea de guvern a imbogatirii celor deja bogati, pentru ca de faramiturile de la masa lor sa poata beneficia si cei lipiti de foame. Dar aceasta era deja de la sine inteles.

Va amintiti ca 2010 este si Anul European al Combaterii Saraciei si Excluziunii Sociale? Care – aplicat in toate cele 27 tari membre ale UE – are patru obiective majore: recunoasterea dreptuluila o viata demna a celor ce muncesc; stimularea responsabilitatii comune si participarii la lupta contra saraciei; promovarea incluziunii sociale si obtinerea unui angajament politic care sa duca la actiuni concrete de eradicare a saraciei; asumarea acestor obiective de intreaga societate. S-a resimtit oare ceva la noi din aceste nobile scopuri in primele 5 luni ale acestui An European? Ascultand amplul discurs din parlament al primului ministru Boc s-ar putea spune ca s-au promis mai multi ani de adancire a saraciei in tara noastra.